Număr record de participanţi la Gala Tânărului Actor HOP! 2012

Cea de a XV-a ediţie a Galei Tânărului Actor „HOP!“ va avea loc, pe scena Centrului Cultural „Euxin“ din Mangalia, în perioada 29 august-1 septembrie. Organizatorii galei sunt UNITER, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Primăria Mangalia.

Gala este, aşa cum afirmă organizatorul, Uniunea Teatrală din România, unul dintre programele de tradiţie ale instituţiei de cultură, care face parte dintr-un demers de lungă durată al acesteia – sprijinirea şi promovarea tinerilor creatori în domeniul teatrului. Parteneriatul cu primăria Municipiului Mangalia a creat un eveniment de tradiţie în România şi singular în peisajul festivalier autohton, fiind o primă carte de vizită a tinerilor absolvenţi ai institutelor de învăţământ superior teatral, o „bursă” a tinerilor artişti.

Argumentele organizării şi susţinerii Galei Tânărului Actor sunt motivate de dinamica fenomenului teatral din România. Au luat fiinţă mai multe companii particulare de teatru, instituţiile subvenţionate se adaptează ritmului mai intens şi concurenţei, facultăţile de teatru, de stat sau particulare, au un număr mare de absolvenţi, posibilităţile de exprimare artistică sunt multiple. De aceea, este nevoie de un eveniment care să reunească artiştii şi elementele decizionale pentru o mai bună  cunoaştere a fenomenului teatral actual.

Gala Tânărului Actor se organizează anual, la Bucureşti (preselecţia) şi Mangalia (concursul şi gala). Anul acesta, spus organizatorii, la preselecţie s-a înscris un număr record de concurenţi, care a depăşit mult numărul înscrierilor de la ediţiile anterioare.

Premii consacrate pentru cei mai promiţători artişti în devenire

 

Anul acesta, pentru secţiunea individual – proba obligatorie, organizatorii le propun concurenţilor o interpretare personală (în limita a 5 minute) a unui text ales din operele următorilor dramaturgi: Carlo Goldoni, Carlo Gozzi, Lope deVega, Miguel Cervantes, Pedro Calderon de la Barca, Ben Jonson, Christopher Marlowe, William Shakespeare, Jean Racine, Molière, Friedrich Schiller, J. W. Goethe.

Vor fi acordate, ca la fiecare ediţie de până acum, premii pentru secţiunea individual (actor şi actriţă), pentru grup – cel mai bun spectacol, premiul special al juriului „Sică Alexandrescu“ (începând cu a V-a ediţie). Alături de acestea mai sunt oferite Premiul „Timică” şi Premiul „Maria Filotti”. Publicul va avea şi el un cuvânt de spus, în fiecare seara spectatorii putând să îşi voteze preferaţii, cei care vor câştiga, în cele din urma, „Premiul de Popularitate“.

Cei 20 de concurenţi la secţiunea individual sunt: Adina Lazăr („Crime exemplare”, după texte de Max Aub), Adrian Ţofei („Monstrul” de Andrei Ţofei, inspirat de evenimente reale şi idei de Raeesa Aniff), Alex Iuraşcu („Quod erat demonstrandum”, după Sorin Oros), Alexandra Tarce (,,Eu sunt Ofelia” după Gertrude Fussenegger), Alin Stanciu („Omul care ascultă muzică la căşti pe trotuar” din „Paparatzii” de Matei Vişniec), Andrada Corlat („Ioana” de Andrada Corlat), Andreea C. Hristu („Magazinul cu fleacuri” de Botos Bálint şi Andreea Chindriş), Andrei Chiran (Alan din „Equus” de Peter Schaffer), Bianca Holobuţ („Femeia cu pipă”, de Laurenţiu Budău şi Actriţa în Taxi Vinil” de Alina Nelega), Claudia Chiraş („Sinuciderea Ancăi”, după Adrian Sandu), Elena Anghel („Spitalul de noapte sau Fata care a fost” de Radu Andrei Horghidan), Emese Simó („Hisz sztori”, adaptare după „Selbstbeschimpfung” („Abuzuri de sine”) de Peter Handke), Fulvia Folosea („Concert de binefacere” după Eric Bogosian), Gabriel Sandu („Veghe”, după Morris Panich, Martin Page), Graţian Prisăcariu („M-am hotărât să devin câine” după Laurenţiu Budău), Graţiela Bădescu („Oracol” de Ruxandra Pop), Iulian Sfîrcea („E frig şi e noapte, seniori!” de Augustin Buzura), Loredana Cosoveanu („Crize” de Mihai Ignat), Mihai Munteniţă („Vlaicu ş-al lui rumân, Gruie” după Alexandru Davila), Simona Codreanu (Kami din „Kamikaze” de Alina Nelega).

La secţiunea „grup“ sunt înscrise în concurs „Tigrul“, de Murray Shisgal (Regia: Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu, interpretează Andreea Tănase şi Dan Clucinschi), „10“ (Scris şi regizat de actori – Ábrahám Ágnes, Albert Julia, Bíró Krisztina, Daróczi Noémi, Imre Éva, Marosán Csaba, Molnár Bence, Sigmond Rita, Vatány Zsolt şi Simó Emese), „Ce zile frumoase” (interpretează Sabrina Iaschevici şi Ionuţ Vişan), „Noaptea Bufonilor” (colaj pe texte de W. Shakespeare, interpretează Simona Arsu, Andreea Gabor, Marius Munteanu, Ana Şuşca şi Răzvan Popa, „Ai uitat să stingi lumina” (spectacol de teatru dans, regia şi coregrafia Elena Anghel, interpretează Andreea C. Hristu şi Elena Anghel), „Night on Earth” după Jim Jarmusch (Regia: Dragoş Alexandru Muşoiu, interpretează Alex Bogdan, Anca Dinicu, Dana Marineci, Cosmin Pană, George Rotaru şi Bianca Popescu) şi „Buzunarul cu pâine” de Matei Visniec (interpretează Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel).

Laureaţii Galelor HOP

 

Ediţia 1998

Secţiunea individual:

Liliana Dalu, absolventă a Academiei de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 1996, pentru „Gura lumii”, colaj de texte populare – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

 

Secţiunea grup:

„Păcală şi Popa”, culegere de texte populare, cu: Vasile Toma absolvent al Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1994 şi Dan Tudor absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1995 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Ediţia 1999

Secţiunea individual:

Beatrice Cerasela Constantin, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 1999, pentru „Trăiască nr.2”, colaj de texte – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Pavel Bartoş, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultata de Litere, Departamentul de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 1999, pentru „Un actor în plus”, colaj de texte – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Caleidoscop”, un spectacol de Miriam Răducanu, cu: Florin Bejenaru, Clara Flores, Ştefan Aruxandrei, Ovidiu Nădejde, Iulia Cristina Sîia, Dan Vulc, Dana Teodorescu, Luminiţa Vâlciu, absolvenţi ai Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1999 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Ediţia 2000

Secţiunea individual:

Anamaria Marinca, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru un colaj de texte – Premiul pentru cea mai buna actriţă.

Marius Silviu Chivu, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000, pentru „Subterana”, adaptare după F.M. Dostoievski – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Cajahkocekesaria” cu Gabriel Pintilei şi Lorena Ciubotariu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000 – Premiul pentru cel mai bun spectacol. 

Ediţia 2001

Secţiunea individual:

Clara Flores, absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1999, pentru „Silicon Valley” de Saviana Stănescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Marius Rizea absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1998, pentru „Boborul” de I.L. Caragiale – Premiul pentru cel mai bun actor.

Secţiunea grup:

„Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic Jr., producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Andreea Bibiri, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim, absolvenţi ai Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1997 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Timică”:

Andreea Bibiri, absolventă a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1997, pentru rolul Ea din „Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic Jr.

Ediţia 2002

Secţiunea individual:

Mirela Oprişor, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000, pentru „Doamna cu căţelul” de Eugen Ionescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Marian Popescu, absolvent al Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002, pentru „1 aprilie” de I.L. Caragiale – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Deşeuri” după „Teatru Descompus” de Matei Vişniec, regia Ana Mărgineanu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Cosmin Ovidiu Seleş, promoţia 2000, Isabela Neamţu, promoţia 2000, Ciprian Nicolăiasa, promoţia 2001, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Adrian Dumitru, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2001, pentru „Zoo story” de Edward Albee.

 

Premiul „Timică”:

Dragoş Bucur, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, pentru rolul din „Trilogie belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, regia Cristian Theodor Popescu.

Ediţia 2003

Secţiunea individual:

Natalie Ester, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru „Curriculum vitae” de Ram Bam Tym – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Adrian Văncică, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002, pentru „Angajare de clovn” de Matei Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Ursul” de A.P. Cehov, regia Mihaelei Triboi, cu Ioana Calotă, promoţia 2003, Alexandru Nedelcu, promoţia 2003, Lucian Ghimişi, promoţia 2000, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Ioana Calotă, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru rolul Elena Ivanovna Popova din „Ursul” de A.P. Cehov.

 

Premiul „Timică”:

Raluca Oprea, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 pentru rolurile Sybill, Stefanie, Brigitte din „Născut vinovat” de Ari Roth, regia Erwin Simsensohn.

Ediţia 2004

Secţiunea individual:

Claudia Imre, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2003, pentru „Senzaţie de Nichita” după Nichita Stănescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Marius Damian, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, Specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru „Netotu’” după Isaac Bashevi Singer şi Jean-Claude Carriere – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Fetele grase câştigă întotdeauna” de Madleine George, Iulia Stănescu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Carmen Florescu, Paula Gherghe, Ela Ionescu, Laura Voicu, absolvente ale Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Monica Florescu, absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2001, pentru „Dans lent pe pământul ucigător” de William Hanley.

Premiul „Timică”:

Oana Rusu, absolventă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru „Podul” de Jaan Tatte.

Ediţia 2005

Secţiunea individual:

Maria Nicola, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2001, pentru „Asta-s eu!” colaj după I.L. Caragiale şi Bella Ahmadulina – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Octavian Strunilă, absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Regizorul de film”, colaj de texte după Costel Brumă – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„A şi B” un spectacol de Puiu Jipa, cu Maria Nicola, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru,  promoţia 2001, Adina Stan, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Gabriel Călinescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Sex, Drugs and Rock’n‘Roll“ de Eric Bogosian.

 

Premiul „Timică”:

Ionuţ Bogdan Caras, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Departamentul Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2004, pentru rolul din „Igiena asasinului” de Amélie Nothomb, regia Diana Aldea.

 

 

Ediţia 2006

Secţiunea individual:

Silviana Vişan, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006, pentru „Ana Bodea – Sudor electric” de Ecaterina Oproiu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Toni Tecuceanu, absolvent al Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2004, pentru „Groparul” după o idee de Vasile Leac – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„Mâinilor tale” după Federico Garcia Lorca, cu Sorana Huidan, Mihaela Şerban şi Marin Grigore, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului şi Premiul Timică:

Bogdan Ioan Sărătean, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Mir” de Victor Drăgan şi Flaviu Suhastru.

 

Premiul „Generaţia aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:

Marian Adochiţei, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru (Actorie), promoţia 2005, pentru „Margareta” adaptare după „Baby in the bath water” de Christopher Durang.

 

 

Ediţia 2007

Secţiunea individual:

Ana Macovei, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru: „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Radu Iacoban, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Mizerie”, după „Sex, drugs and rock’n’roll” de Eric Bogosian – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„În aşteptare”, regia Dan Lupu, cu: Liliana Farcaş, promoţia 2006, Sorana Huidan, promoţia 2006, Casiana Şuteu, promoţia 2006, Dan Lupu, promoţia 2006, Tudor Munteanu, promoţia 2007, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

 

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Aniela Petranu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Vă urcaţi la prima?” de Teodora Herghelegiu.

 

Premiul „Timică”:

Ana Macovei, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru: „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei.

 

Premiul „Maria Filotti”:

Simina Cojocaru, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru „Un cântec de clovn”, după Jonas Gardell.

 

Premiul „Generaţia aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:

Axel Moustache, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Nisip în buzunarul de la piept” de Victor Drăgan.

 

Premiul publicului pentru secţiunea individual:

Ana Macovei şi Radu Iacoban.

 

Premiul publicului pentru secţiunea grup:

„Moştenirea” de Marivaux, cu Dorin Ionescu, Maria-Antoaneta Tudor, Simona Fabian, Cătălin Ciurdar, Călin Rădulescu, promoţia 2007, şi Xenia Alina Grigore, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii „Spiru-Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru.

 

 

Ediţia 2008

Secţiunea individual:

Premiul pentru Cea mai bună actriţă  nu se acordă.

Pavel Danil Bârsan, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Actor” de Steven Berkoff – Premiul pentru cel mai bun actor.

 

Secţiunea grup:

„ Metamorfoze” cu Ruxandra Chelaru, promoţia 2008 şi Vlad Drăgulescu, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Artă Teatrală – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Matei Rotaru, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008 pentru „Eşti un animal, Viskovitz” de Alessandro Boffa.

Ioana Barbu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru Ea din „Dactilograful” de Murray Schisgall.

Premiul „Timică”:

Lorena Lupu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004.

Dorin Ionescu, absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2007, pentru „Apa de Havel” de Matei Vişniec.

Premiul „Maria Filotti”:

Lari Cosmin Giorgescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru fragment din „Poezia visului” scenariu dramatic de Miriam Răducanu pe poezii de Emil Botta.

Premiul publicului pentru secţiunea individual:

Matei Rotaru.

 

Premiul publicului pentru secţiunea grup:

„Just push play”, participă Ana Maria Cazacu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2005; Dragoş Muscalu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007; Robert Pavicsits, Giorgiana Elena Popan, Bogdan Rădulescu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008.

Ediţia 2009

Secţiunea individual:

Agnes Benedek, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru „Halta Ibusar” – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Marian Adochiţei, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, profilul Artă teatrală, specializarea Artele Spectacolului (Actorie), promoţia 2005, pentru „Şi uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de câini ieşind din mare” de Matei Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.

Secţiunea grup:

„Merge” după „Autobahn” de Neil LaBute, cu Oana Porav-Hodade şi Ciprian Mistreanu, absolvenţi ai  Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş, promoţia 2008 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Eliza Ţuţurman, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2009, pentru „Ispitele Sfântului Anton”, după Gustave Flaubert.

Premiul „Maria Filotti”:

Valentina Andreea Zaharia, absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Arta Actorului, promoţia 2008, pentru „Buna Vestire” din „Elogiul mamei vitrege” de Mario Varga Llosa.

Premiul publicului pentru secţiunea individual:

Irina Ivan, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006, pentru „Bărbaţi şi vibratoare” de Clara Flores şi Antoaneta Zaharia.

 

 

Premiul publicului pentru secţiunea grup:

„Clişee?!?”, spectacol de pantomimă, dans şi film mut de Barbara Crişan, cu Dana Anghel, Simina Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Cosmin Sterian, Ada Şoaică, absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, catedra de Artă Teatrală, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008.

Ediţia 2010

Secţiunea individual:

Ioan Mihai Cortea, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008, pentru „Alexis Zorba” de Nikos Kazantzakis – Premiul pentru cel mai bun actor.

Laura Bilic, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi, specializarea Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2007, pentru „Pete de cerneală” de Michael Frayn – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

 

Secţiunea grup:

„Dincolo de umbre”, spectacol de pantomimă, mânuire păpuşi şi blacklight, cu Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache şi Dumitru Georgescu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, specializarea Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2010 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Tudor Aaron Istodor, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2007, pentru „Paharul”, după Eric Bogosian.

Premiul „Maria Filotti”:

Raluca Mara, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010, pentru „Pasărea-Care-Nu-E sau Run it out!”, după texte de Friedrich Nietzsche.

Premiul publicului pentru secţiunea individual:

Ingrid Robu, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2009, pentru „Fotografii cu clovni invizibili” de Val Butnaru.

Premiul publicului pentru secţiunea grup:

„Eden”, spectacol non-verbal, bazat pe textul Genezei din Biblie, cu Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae, Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan, Raluca Uzunov, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010.

 

Ediţia 2011

Premiul Ştefan Iordache, marele premiu al Galei Tânărului Actor HOP:

Diana Croitoru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după Karel Čapek.

 

Secţiunea individual:

Ştefania Dumitru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Paricidul”, după Ion Sava – Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Andrei -George Gherge, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia 2010, pentru „Preşul” de Ion Băieşu – Premiul pentru cel mai bun actor.

Secţiunea grup:

„The H(eden) Garden”, scenariu de Alexandra Pâzgu, regia Medeea Iancu, cu: Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mǎdǎlina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana Livia Predescu, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2011 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:

Andreea Moustache, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului – Păpuşi –Marionete, promoţia 2009, pentru „Pământul”, după Moromeţii de Marin Preda.

Premiul Yorick:

Diana Croitoru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după Karel Čapek.

Premiul Timică şi Premiul publicului pentru secţiunea individual:

Bianca Ioan, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2011, pentru „Un an bisect” de Walter Ben Har.

Andrei -George Gherge, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia 2010, pentru „Preşul” de Ion Băieşu.

 

Premiul publicului pentru secţiunea grup:

„Hamlet…eu sunt?!”, după „I am Hamlet” de Richard James, cu Radu Homiceanu, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actori şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010, şi Radu Horghidan, absolvent al Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Arte, secţia Artele Spectacolului, promoţia 2010.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*