19 aprilie 2024

Pictori internaționali, în tabără de creație, la Mangalia

Comunicat de presă

 

Centrul Cultural UNESCO ,,Mihai Eminescu’’ și Organizația de Management al Destinației Mangalia, împreună cu Primăria Municipiului Mangalia derulează, în aceste zile, proiectul ,,Tabăra de pictură”, cu tema “România 65 de ani de aderare la UNESCO”. În prima sesiune de lucrări a evenimentului cultural, mai mulți artiști plastici din România, Bulgaria, Moldova, Croația și Ucraina s-au reunit la malul sudic al Mării Negre, dorind ca prin lucrările lor să potențeze și să valorifice patrimoniul cultural al orașului. În cele zece zile de cunoaștere cultural-spirituală la malul mării, pictorii internaționali vor realiza mai multe lucrări inspirate de ansamblul architectural, istoric sau religios al orașului, ori de peisajul marin din Mangalia și stațiunile aferente. O parte a evenimentului va fi dedicată și copiilor din Mangalia, pasionați de penel și culoare, care vor avea ocazia să fie ajutați în realizarea lucrărilor de artiștii plastici. Astfel, vineri, 16 iulie, începând cu ora 11:00, va fi organizat pe faleza orașului – ”Aleea Teilor”- un atelier de creație. Vernisajul lucrărilor realizate de pictorii participanți va avea loc, luni, 19 iulie, ora 18:00, în ”Grădina Culturală Callatis”. Manifestarea culturală va cuprinde expoziția lucrărilor, alocuțiuni ale criticilor de artă și oamenilor de cultură din zonă, precum și ale reprezentanților administrației publice locale.

15 iulie 2021