20 aprilie 2024

După ce a făcut praf termoficarea, Goldterm Mangalia nu este în stare să gestioneze nici iluminatul public. Vrea să îl paseze unui privat!

În urmă cu doi ani, iluminatul public din Mangalia era preluat, legal şi prin votul consilierilor locali, de societatea care, de bine, de rău, se ocupă şi de termoficarea urbei. Goldterm Mangalia. La vremea respectivă, ENEL-ul era înfierat drept principalul vinovat al deficienţelor iluminatului stradal şi se acorda încredere deplină în profesionalismul conducerii societăţii de termoficare.

La numai doi ani, aceeaşi conducere înaintează Consiliului Local o solicitare, prin care îşi pune cenuşă în cap, recunoaşte că, din lipsă de personal, nu este în stare să asigure mentenanţa iluminatului şi staţiuni şi propune delegarea acestui serviciu unui… terţ! Cu alte cuvinte, prin atribuire directă, un agent economic va prelua mentenanţa iluminatului din staţiuni, suma propusă de directorul Goldterm Mangalia, Dorinel Colgiu, fiind de 438.306 lei, fără TVA (foto).

Iată cum îşi justifică neputinţa Goldterm Mangalia: Primăria Mangalia ar fi solicitat societăţii reparaţiile sistemului de iluminat public din staţiuni până în vara viitoare, însă Goldterm consideră că sezonul estival este extrem de aproape şi că este imposibil să facă acest lucru. Conducerea afirmă că a încercat să angajeze personal, dar, ce să vezi, mangalioţii nu au dat buzna la joburile oferite! Pe pagina oficială a Goldterm nu am reuşit să găsim aceste oferte, oricât am fi încercat (foto şi http://www.goldterm.ro/qcms/?ro_relatii-cu-publicul,3).

Soluţia este una simplă şi, desigur, nefavorabilă buzunarului contribuabililor: Goldterm recunoaşte că este depăşit de situaţie şi solicită ajutorul unei societăţi private. Care va „păpa”, în primele trei luni, din bani publici, numai puţin de 438.306 lei, fără TVA. Situaţia nu stă, astfel, deloc roz, pentru o instituţie înglodată, deja de datorii, cum este Primăria Mangalia.

Cum termoficarea Mangaliei s-a dovedit, anul acesta, mai mult ca oricând, un mare fisco, poate, aleşii locali se vor gândi la o eventuală schimbare a conducerii unei societăţi neputincioase şi lipsită de simţ practic atunci când vine vorba de cheltuirea banului public.