29 martie 2024

Olimp: zeci de expozanți vă așteaptă la cel mai mare târg handmade din sudul litoralului, “Festival la Nisip”

A treia ediție a “Festivalului la Nisip” și-a deschis porțile în stațiunea Olimp. Cel mai mare târg de handmade și antichități se desfășoară, în fiecare zi, pe esplanada Phoenicia Blue View. 50 de standuri oferă turiștilor, dar și locuitorilor din zonă, o diversitate de produse ieșite din mâinile creatorilor de frumos și ale colecționarilor, reuniți la malul mării, din toate colțurile țării.

Artizanii, sosiți de câteva zile la malul mării, vin din Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, chiar și din Constanța. De la flori de mină, creații din rășină epoxidică, cosmetice bio, antichități, bijuterii handmade și până la creații de modă, toate vă așteaptă să le admirați la “Festivalul la Nisip”: “Avem la târg obiecte decorative, bijuterii lucrate manual, cu pietre semiprețioase, un tânăr își prezinta, la noi, florile de mina, extrase chiar de el. Avem colecționari de antichități: ceasuri vechi, prețioase, bijuterii, mobilier. Avem standuri cu produse cosmetice bio, ibrice și ceainice turcești, lucrate manual, dar și o casă de modă din Constanța, ce își expune ultimele creații”, declara, pentru “Ediția de Sud”, Mirela Dogaru, organizatorul târgului de la Olimp.

Un veteran al târgurilor de specialitate, a venit cu o ofertă extrem de prețioasă – pe lângă bijuterii de epocă, acesta oferă cumpărătorilor ceasuri vechi, de o valoare sentimentală inestimabilă: “Pasiunea mea rămân ceasurile vechi. Am câteva piese deosebite, bronz dore-uri, din 1850 și chiar din 1820. Pe lângă acestea, avem multe bibelouri din diferite material, bijuterii…”

Copacul vieții, temele marine și multe alte tablouri din licheni stabilizați, în culori asortate sezonului și locației, sunt oferite de către creatoarea lor, Irina Moacă, care vă ajută și cu sfaturile de întreținere: “Lichenii stabilizați, contrar oricăror mituri, nu trebuie udați. Ei se hrănesc cu umiditatea din aerul camerei. În cazul în care, însă, observați că nu le merge prea bine, fiind o atmosfera ceva mai uscată, îi puteți lasa un timp în baie, după ce ați făcut duș. Lichenii pe care îi folosesc vin direct din pădure, cu rădăcini lungi și ace de brad. Eu îi curăț și îi montez. Pentru cei ce vor să își asorteze tablourile cu licheni la culoarea camerei, le pot realiza si astfel de lucrări”.

Plantele din natură, nestropite, culese mai ales din sălbăticie, sunt la loc de cinste și anul acesta, la târgul de pe litoralul sudic. Produsele oferite sunt realizate prin presare la rece și sunt special concepute pentru fiecare afecțiune sau parte a corpului, de la răni, arsuri, escare, deodorante creamă, cosmetice și până la măști de păr, care ajută la recuperarea după Covid.

“Plantele pe care le folosim sunt direct din natură, cele mai multe din Făgăraș, acolo unde nu umblă oamenii, de exemplu știm o pășune întreagă de mentă, sau de pe Valea Râului Vâlsan, în Argeș, de unde ne luăm brusturele. Gălbenelele, trandafirul, salvia și rozmarinul le creștem noi, în cultură proprie. Extracția uleiurilor esențiale se face la rece, folosim mai multe feluri de uleiuri, de la cel de măsline, la cel de orez sau migdale. În cei șase ani de când ne-am deschis afacerea Bioterra Family, am încercat să răspundem cerințelor clienților. Astfel, am creat un deodorant cremă, pe care l-am tot îmbunătățit, iar acum este un produs extraordinar, ce nu inhibă glandele sudoripale și rezistă peste 12 ore. Avem creme pentru arsuri, escare, răni, psoriazis, dar și loțiuni de plajă. Ne-am adaptat și în privința afecțiunilor post Covid: suntem în curs de certificare a unei măști, care să ajute la regenerarea firului de păr, care știm că, după boală, rămâne foarte subțire și cade masiv”, ne spune Rodica Florea, creator de produse cosmetice bio.

Expozanții Festivalului la Nisip pot fi găsiți, în stațiunea Olimp, până la jumătatea lunii septembrie.