20 aprilie 2024

DIICOT: A fost reținut un proxenet care exploata sexual două copile. Le vindea clienților prin tot județul Constanța

Urmarea a comunicatului nr. 4 din data de 22.03.2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

La data de 27.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat pentru săvârșirea  infracțiunilor  de trafic de minori și proxenetism.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iunie-iulie inculpatul  a adăpostit, transportat și obligat două persoane vătămate minore, de 16 și 17 ani, să practice prostituția, într-un apartament din orașul Năvodari sau în alte locații din județul Constanța, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.

Persoanele vătămate au fost recrutate în luna iunie 2022, de către un alt inculpat (cercetat  în stare de arest preventiv), profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, provocată inclusiv de consumul de droguri, cu scopul de a le exploata sexual, prin obligarea acestora la practicarea prostituției.

În cursul acestei zile, 28.03.2023, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de  arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

În aceeași cauză, alți patru inculpați sunt cercetați în stare de arest preventiv.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: pixabay.com