29 martie 2024

Cristian Radu a început inspecţiile în staţiuni pentru pregătirea sezonului estival

Primarul Cristian Radu, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai municipalităţii şi consilieri locali, efectuează, în această perioadă o serie de inspecţii şi verificări în staţiunile din sudul litoralului, în vederea stabilirii măsurilor administrative care se impun pentru pregătirea sezonului estival. Iniţiativa edilului Mangaliei rezidă din dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti în vara acestui an, printr-o bună gospodărire, ecologizare şi modernizare a tuturor staţiunilor din sudul litoralului. În urma vizitei în staţiunile Neptun şi Olimp, primarul Mangaliei a cerut factorilor de decizie de la nivel local să notifice pe toţi deţinătorii de terenuri şi clădiri, ca până la 1 aprilie să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare. În caz contrar, lucrărire respective vor fi realizate de administraţia publică locală între 1 aprilie şi 1 mai, iar iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie. La Neptun se vor amenaja aleile pietonale, cu băncuţe şi coşuri de gunoi, iar toate cablurile de pe stâlpi vor fi mutate în canale îngropate, special amenajate în acest sens. Totodată, municipalitatea va înfrumuseţa aspectul tuturor spaţiilor publice, prin lucrări de toaletare a vegetaţiei.

„Trebuie să existe mai multe parcuri şi panouri de informare turistică. Parcările parţial acoperite vor fi demolate şi reamenajate. În spatele Gării din Neptun vom realiza o staţie de taxiuri, iar cât de curând vor începe lucrările de modernizare, prin eficientizarea sistemului de iluminat public, optimizarea spaţiilor cu destinaţie turistică şi ridicarea  chioşcurilor amplasate ilegal pe domeniul public. Nu vor mai exista asemenea gherete neautorizate şi insalubre, iar toate gardurile de sârmă vor fi mascate de vegetaţie pentru un aspect mai plăcut. Comercianţii vor avea zone delimitate unde îşi pot primi vizitatorii. Turiştii vor vedea că avem spaţii speciale pentru comerţ,  agrement, promenadă şi alte activităţi specifice”, a menţionat Cristian Radu. El a mai spus că în următoarele zile se va întâlni cu cei care deţin spaţii şi terenuri în zona „Steaguri”, din Neptun pentru stabilirea unor măsuri administrative urgente care să îmbunătăţească aspectul zonei.