19 aprilie 2024

Deoarece doar câinii grav bolnavi pot fi eutanasiați, autoritățile locale, obligate să extindă, rapid, adăpostul destinat maidanezilor

Senatul României a adoptat, marți, 12 martie, o iniţiativă legislativă care prevede că doar câinii bolnavi incurabil vor putea fi eutanasiaţi. Un câine va putea fi declarat bolnav incurabil în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri. Legea prevede că, după expirarea termenului de cazare de 30 de zile, dacă nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi în adăposturi sau returnați în teritoriu după ce au fost castraţi. Nici câinii agresivi ridicaţi din stradă nu vor mai fi eutanasiaţi, ci vor fi ţinuţi în adăposturi, potrivit mediafax.ro.

Aceste măsuri vor fi, cu greu, puse în aplicare, la Mangalia, din cauza numărului redus de locuri din biobază, cât mai ales din cauza tergiversării proiectului de extindere a acesteia, care, se află, deocamdată, la stadiul de ”o să”.  

Între timp, zeci de persoane se aleg cu răni grave din cauza mușcăturilor câinilor comunitari agresivi ce au pus stăpânire pe toate cartierele.  Printre victime se află mulți copii, atacați inclusiv în curțile unităților de învățământ. Cazurile prezentate nu au sensibilizat autoritățile, singurele inițiative fiind organizarea unor întâlniri cu iubitorii de animale, care nu au dus, însă la niciun rezultat concret.

2 thoughts on “Deoarece doar câinii grav bolnavi pot fi eutanasiați, autoritățile locale, obligate să extindă, rapid, adăpostul destinat maidanezilor

  1. inconstientii nu se plimba pe jos au masini si garzi iar plozii lor sunt in siguranta .Ce le pasa ca mor zilnic oameni din lipsa de medicament ca noi cumparam tot in spitale si nu avem nici un drept nici o protectie Comunitarii sa traiasca iar importatorii de vaccinuri antitetanos si antirabic sa si faca punga groasa Parlamentarii astepta bani de la UE pt comunitari ca sa mai aiba ce deturna

  2. M-am saturat de latraturi! Sa se mai treaca, domnule, si la treaba! Nu se mai poate merge pe strada, in curtea spitalului si nici sa-ti arunci gunoiul din cauza ciinilor. O haita de ciini sta chiar in fata primariei, linga piata dar cum in primarie se munceste, nu se uita pe geam, nimeni nu-i vede!

Comments are closed.