29 martie 2024

Maestrul Yang Jun a condus un stagiu de pregătire în stilul tradiţional de Taichi Chuan „Yang”

În perioada 17-19.05.2013 la Cluj-Napoca s-a desfăşurat un stagiu internaţional de Kung-Fu în stilul tradiţional de Taichi Chuan „Yang”. La stagiu au participat 35 de persoane din Roamnia, Bulgaria, Rusia si Germania. Stagiul a fost condus de maestrul Yang Jun, reprezentantul celei de-a VI-a generaţii a stilui tradiţional „Yang”.  Pregătirea a avut o parte teoretică legată de istoria, filozofia şi principiile acestui stil şi o alta practică în care s-au perfecţionat formele tradiţionale denumite „Taolu” (luptă imaginară).

Legat de istoria stilului, maestrul Yang a relatat despre faptul mai putin cunoscut că 3 generaţii dintre maeştrii din familia sa au fost antrenori la curtea împăraţilor chinezi, unde au antrenat copii împăratului şi ai conducătorilor din acele vremuri. Această situaţie explică de ce acest stil este orientat spre mişcări ample, graţioase, plăcute şi atrăgătoare. Ca să fie pe placul prinţilor şi prinţeselor care se antrenau! De asemenea este interesant faptul că în familia sa, doar el şi bunicul său, maestrul Yang Zhen Duo, născut în anul 1926, sunt practicanţi, iar tatăl său nu este. Aceasta deoarece pe timpul revoluţiei culturale a fost nevoit să se mute într-o altă localitate, la mare distanţă de casă şi să lucreze acolo, fără să mai poată să se antreneze cu tatăl său Yang Zhen Duo.

Maestrul Yang Jun a promis că va reveni în Romania şi va ajuta la dezvoltarea acestui stil de arte marţiale tradiţionale. Poate în anii următori vom reuşi organizarea unui seminar la Constanţa.