18 aprilie 2024

Patronatul din Turism a făcut plângeri penale, din cauza restricţiilor impuse pe podul Agigea. Investitorii cred că sunt victimele unui boicot menit să-i ruineze!

Miercuri, 12 iunie, la hotelul Florica, din Venus, s-a desfăşurat întâlnirea conducerii Federaţiei Patronale de Turism şi Servicii, precum şi a Asociaţiei Investitorilor din Staţiunea Turistică Venus cu întreprinzătorii din staţiuni şi jurnalişti.

Au fost prezenţi preşedintele Federaţiei Patronale de Turism şi Servicii, Dan Matei Agathon, preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Staţiunea Turistică Venus, Lucian Iftimie, hotelieri din Venus, Neptun, Jupiter etc.

Discuţiile s-au purtat pe marginea debutului sezonului estival 2013, dar mai ales a problemelor cu care se confruntă investitorii din turism. Cea mai mare nemulţumire o reprezintă blocarea accesului către staţiunile din sudul litoralului pe podul de la Agigea, care este parcurs în câteva ore, spre disperarea vizitatorilor. Preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Staţiunea Turistică Venus, Lucian Iftimie a declarat că, astăzi, a depus plângeri penale împotriva Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi la DNA, Parchetul General, Inspectoratul General al Poliţiei pentru că, spun investitorii, s-ar fi încălcat prevederile mai multor articole din Codul Penal şi Constituţia României. “Închiderea podului este o rea-voinţă, o sabotare a întreprinzătorilor. Am protestat vizavi de executarea acelor lucrări şi, mai mult decât atât, verificăm, zilnic, câtă forţă de muncă este trimisă în zonă, precum şi modul de desfăşurare a lucrărilor. Pot să vă spun că de vineri, 7 iunie, nu mai lucrează nimeni pe pod. Şi mai grav este că a fost falsificat termenul de finalizare a lucrărilor. Iniţial, era prevăzută data de 9 februarie 2013, după care au lipit un abţibild pe care scrie 7 august 2013. Este un abuz în formă calificată. Părerea mea este că scopul lor este că, prin finanţări de afară, doresc să stopeze turismul din sudul litoralului. Dacă Ungaria aduce 14% din PIB din turism, Egipt – 70%, România, care are şi munte şi mare, vine cu doar 2% din PIB, s-a plâns Lucian Iftimie.

La rândul său, preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon a declarat că situaţia podului de la Agigea reprezintă un cumul de “rea-voinţă, boicot şi prostie. Lucrările trebuiau executate toamna, nu la început de sezon. Chinezii au ridicat un pod de 62 de km într-un an, iar noi stăm cu o podişcă atâta timp. Este, practic, podul amărăciunii. Turiştii nu au acces către staţiunile sudice care sunt inima litoralului. Vă dau un exemplu. În aceeaşi perioadă, la Venus, anul trecut, se aflau 500 de turişti, iar, în prezent, au venit doar 50. Statistica alarmantă mai este cauzată şi de refuzul Ministerului Educaţiei de a stabili începutul vacanţei mari la data de 1 iunie, aşa cum am solicitat noi. Mai cerem ministerului organizarea, în perioada verii, a unor tabere educative de pictură, mediu, sculptură care să aducă un în sud un număr mare de elevi”, a mai spus fostul ministru al Turismului.