RAJA Constanta: Olimp, Neptun, Saturn, Venus și Jupiter, fără apă potabilă

RAJA, apa potabilă, Constanța, Năvodari, Mangalia, robinet

Astăzi – 01 noiembrie 2025, în jurul orei 11:48, Sursa de Apă Tatlageac din județul Constanța a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu mai pot funcționa.

Până la remedierea avariei de natură electrică, consumatorii din localitatea 23 August, precum și cei din stațiunile: Olimp, Neptun, Saturn, Venus și Jupiter, nu au apă potabilă la robinete.

În același timp, în municipiul Mangalia se va furniza apă cu presiune redusă iar în unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.




Patrule mixte româno-bulgare de poliție vor supraveghea arterele din zona Vama Veche – Durankulak

Razii la Vama veche

În perioada 31 octombrie – 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră vor desfășura activități operative de patrulare, monitorizare și control al traficului rutier în zona frontierei româno-bulgare.

Acțiunile vor fi realizate în cadrul patrulelor comune formate din polițiști români și bulgari și se vor concentra pe arterele rutiere care converg către localitățile Vama Veche – Durankulak.

Activitățile vor urmări creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor de circulație și combaterea încălcărilor legislației rutiere în zona de frontieră.

Acțiunile vor avea loc în baza Acordului privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră și a misiunilor de patrulare comună între autoritățile competente din România și Bulgaria.




ATENȚIE! MApN anunță că reîncep exercițiile militare lângă Mangalia și Limanu

Trageri navă

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează populația că, în perioada 30.10.2025 – 31.12.2025, se reiau activitățile de instrucție și antrenament specifice cu ambarcațiuni rapide, pe raza Portului Militar Mangalia, Insula Mangalia, Laguna Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră, cu trageri simulate cu muniție de manevră atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

Reprezentanții MApN mai precizează că aceste activități vor crea zgomot specific și pot crea, de asemenea, disconfort în rândul populației.

Pe această cale, militarii din cadrul acestei structuri mai subliniază faptul că s-au luat toate măsurile necesare pentru a nu pune în pericol siguranța populației și a mediului înconjurător.




(VIDEO) REVOLTĂTOR! Localnică din Mangalia, despre abuzurile Poliției Locale: „Mi-au pus cătușele la mâini, mi-au dat cu picioarele în găleți, în cutii”

Localnică din Mangalia, despre abuzurile Poliției Locale

O localnică din Mangalia a povestit, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local, cum a devenit victimă a Poliției Locale în urmă cu mai mulți ani, cum i-a fost distrusă unica sursă de venit a familiei și cum, mama ei, a murit în urma supărărilor.

Mama mea nu mai este, a făcut accident vascular după demolare. Mama mea a vândut o casă ca să îmi facă o florărire și să avem o bucată de pâine.

Eu azi stau într-o chirie. Florăria noastră a fost demolată abuziv.

Sunt cinci ani de la demolare și noi nu ne-am revenit. Am rămas urmașii mamei mele care suferim aceeași suferință ca și mama mea. Nu era o baracă, era o construcție din beton. Auzi, am o rugăminte, să îmi dați un teren să îmi fac o nouă florărie.

Pe 6 septembrie dacă nu greșesc, exact imediat înainte de pandemie. Știu că începea școala. Eu mă pregătisem cu foarte multe flori. Pentru că în ziua școlii știți că se caută florile.

Poliția Locală a venit, mi-au pus cătușele la mâini, mi-au dat cu picioarele în găleți, în cutii. Am fost scoasă abuziv din florărie.

Am câștigat procesul, definitiv, la Constanța. Știu că m-au demolat abuziv, știu că mi s-a făcut o nedreptate, știu că am fost tăvălită în picioare de Poliția Locală Mangalia.

Nu mi s-a dat aviz de funcționare.

Am avut lumina, mi-a tăiat lumina că n-a vrut să îmi prelungească contractul.

Credeți-mă că nu am nimic!




10 ani de la TRAGEDIA de la Colectiv: Cine au fost tinerii UCIȘI în incendiu

Colectiv

Se împlinește un deceniu de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit, zeci trăiesc și astăzi cu răni fizice și sufletești adânci, în timp ce sistemul sanitar este la fel de nepregătit pentru o nouă tragedie. 

Vineri seara pe 30 octombrie 2015 s-au adunat circa 400 de fani rock la Clubul Colectiv, unde formația de metal rock Goodbye to Gravity își lansa cel de-al doilea album, „Mantras of war”. Organizatorii anunțau un spectacol inedit, un show de lumini, efecte pirotehnice, decoruri special create și alte surprize. Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

La ora 21:00 a început concertul. Timp de o oră și jumătate, formația Goodbye to Gravity a interpretat cele 9 piese de pe noul album și altele mai vechi.

La ora 22:30 altă piesă din concert se lansează cu efectele pirotehnice. Artificiile din clubul Colectiv au fost instalate de 2 pirotehniști autorizați angajați ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise. Show-ul pirotehnic era asigurat de Marian Moise care se afla în club. Artificiile se pare că nu au fost puse la distanța corespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete. Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerba de scântei, aruncată cu forță de la 2 artificii, ajunge la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și el ia foc.

Scânteile rezultate de la acest stâlp sunt orientate direct către alt stâlp de susținere al imobilului, aflat pe partea stângă a scenei în imediata apropiere a ei. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică. Andrei Găluț încercă să facă o glumă: „asta nu era prevăzut în program” și cere, pe un ton foarte calm, un extinctor pentru a stinge focul. Un bodyguard al clubului încercă să stingă focul cu un extinctor. Un grup de 50-70 de oameni au părăsit preventiv clubul. La început nimeni nu s-a panicat.

La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Focul se extinde rapid de la stâlpul de susținere la tavanul acoperit cu fâșii de lemn de brad și cu burete neignifug. Fâșiile de lemn incandescente și picături din burete topit se transformă intr-o ploaie mortală. Flacăra devine violentă și arde antifonajul poliuretanic de pe pereți, scena, decorul. Schela cu echipament pirotehnic se prăbușește în flăcări și prinde sub ea tinerii aflați lângă scenă. Încăperea se umple cu fum dens înecăcios. Distracția devine un coșmar, apar urlete și panică. Clubul se transformă într-o capcană mortală. Mulțimea se calcă în picioare, îndreptându-se spre singura ieșire disponibilă, o ușă mică de 80 de centimetri lățime. O alta ieșire, blocată, cedează sub presiunea mulțimii speriate. Apar primele victime arse, sufocate sau intoxicate cu gaze emanate (monoxid de carbon, cianuri). Bucureștenii care locuiesc în zona Pieței Bucur sunt primii care intervin pentru salvarea victimelor și cară apă din case. O parte din participanți, scăpați fără arsuri, se stropesc cu apă și încercă să intre înapoi în club pentru a-și salva prietenii.

La ora 22:40 o mulțime agitată de oameni dezorientați și cu fețe îngrozite, mulți cu arsuri, ies din Clubul Colectiv, țipând după ajutor. Alți tineri mai puțin afectați, aleargă după taxiuri sau mașini. La 22:42 primele două ambulanțe și mașini de pompieri ajung la clubul Colectiv. Incendiul este stins repede, însă pompierii găsesc înăuntru mai multe trupuri carbonizate. Personalul medical din ambulanțe și cel de garda de la Maternitatea Bucur, aflată la câțiva metri de clubul Colectiv, acordă primul ajutor persoanelor grav afectate și celor aflați în stop cardiorespirator, victimele fiind resuscitate în stradă. Cei arși, mulți fără haine, unora le curgea pielea și carnea, blochează ambulanțele, implorând să intre mai mulți într-o ambulanță. Câțiva tineri cu arsuri foarte grave decedează pe caldarâm, în ciuda eforturilor echipajelor de resuscitare. În următoarele minute, ajung la locul incendiului peste 20 de ambulanțe. Victimele incendiului sunt transportate într-o primă fază la Spitalul Universitar.

La 23:15 apar primele știri pe televiziuni despre incidentul de la clubul Colectiv; se vorbește inițial despre o explozie cu mai mulți răniți și morți, ulterior apar informații mai precise: este vorba despre un incendiu violent. Sosesc părinții, rudele și prietenii la locul incendiului care vor sa afle informații despre victime. La 23:30 poliția izolează un perimetru de câteva străzi în jurul clădirii clubului. Străzile sunt pline de mașini de intervenție, pompieri și ambulanțe.

La 23:55 Raed Arafat face o scurtă declarație de presă: un incendiu cu mai mulți răniți și 18 morți. La 00:08 ministrul de interne Gabriel Oprea anunță că numărul de decese a ajuns la 25. Este pus la dispoziția rudelor persoanelor aflate în club un număr de telefon pentru a primi informații. La 00:50 apar la fața locului 4 dube ale Institutului de Medicină Legală pentru a prelua cadavrele întinse pe paleții de lemn din fața clubului. La 1:00 ultimii răniți sunt transportați de ambulanțe sau de mașinile prietenelor către spitale Floreasca, Universitar și Spitalul de Arși. În total, peste 500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății — echipaje medicale, pompieri, jandarmi și polițiști — au intervenit pentru salvarea răniților și stingerea incendiului. Echipajele de intervenție au acționat cu 75 de autospeciale ale ISU București-Ilfov, dintre care 2 spitale mobile, 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe, 11 echipaje cu apă și spumă, 3 echipaje de descarcerare, 3 echipaje pentru transport victime multiple, 2 echipaje cu autoscări, la care s-au adăugat mașini ale Poliției și Jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanțelor.

Martorii incendiului povestesc ce au văzut când participanții de la concert a năvălit afară: „film de groază”, „oameni care umblau ca în filmele cu zombi”, „oameni arși, fără păr pe cap”.

La 2:00 ministrul de interne Gabriel Oprea comunică un nou raport despre incendiu: 27 de morți și 140 de răniți. La 3:00 zona incidentului se eliberează de curioși, rămân câțiva polițiști care păzesc intrarea în club, ca să nu fie distruse probele care vor face obiectul anchetei.

Victimele

Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI, cel puțin 30 de oameni au decedat și este posibil să se dubleze numărul deceselor din rândul celor răniți în incendiul din Clubul Colectiv, 90 de pacienți aflându-se în stare gravă sau critică.

Victimele au arsuri grave la nivelul pielii, dar mai ales la nivelul traheei și plămânului, și există riscul că ele vor sucomba. Mulți au fost afectați nu numai de arsuri, ci și de intoxicația cu fum, monoxid de carbon sau alte gaze toxice emanate (mai ales cianuri) rezultate din arderea materialelor (bureți, mobilă etc) din club. De asemenea, multe persoane au fost rănite din cauză că au căzut și au fost călcate de alții.

Printre cele 64 de persoane decedate se numără cei doi chitariștii ai formației Goodbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, dar si Alex Pascu (bas) si Bogdan Lavinius (tobe).

Alte 184 de persoane, cea mai mare parte fiind tineri, au fost rănite, dintre care 146 au avut nevoie de spitalizare imediată. Printre răniți se află 4 persoane străine: 2 spanioli, un german și 1 olandez.

Singurul supravietuitor al trupei Goodbye to Gravity a fost Andrei Galut, acesta fiind grav ranit.

Adrian Despot, liderul trupei Vița de Vie, a fost de asemenea rănit în incendiu.

În dimineața zilei de sâmbătă, la Institutul Național de Medicină Legală (INML) 17 persoane din cei 27 de decedați nu erau identificate, deoarece cele mai multe nu aveau acte de identitate asupra lor.

Duminică toate persoanele decedate au fost identificate la INML.[66] Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a precizat duminică că un număr de 29 de persoane internate în spitale din capitală nu erau încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniți era stabilită.

Răniții au fost internați la mai multe spitale din București, cei mai mulți la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arși (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (25). Alți răniți au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colțea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar și la Spitalul Județean Ilfov. Raed Arafat a precizat că din cauza numărului mare de victime la unele spitale nu mai existau paturi, iar răniții au fost redirecționați la alte unități spitalicești. De asemenea, la spitalele unde au fost internate victimele incendiului au fost aduse aparate de ventilație care nu erau folosite în alte unități.[68][69] Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ionița-Radu, au solicitat presei să transmită cetățenilor să doneze sânge etapizat și să nu aglomereze centrele de transfuzii, precizând că necesarul de plasmă și sânge pentru victimele incendiului de la Club Colectiv este asigurat în momentul de față și că efortul trebuie conservat pentru zilele următoare, iar de donare de piele nu e nevoie deocamdată.

Potrivit Ministerului Sănătății, pe 10 noiembrie 2015, erau internați în spitalele din țară 76 de răniți, din care 24 se aflau în stare critică și gravă, iar în clinicile din străinătate erau internați 29 de răniți. La clinicile din străinătate au fost trimiși în total 35 de pacienți, dintre care 6 au decedat. Astfel în Austria se aflau internați 2 persoane în stare stabilă, în Belgia– 8 persoane în stare stabilă, în Olanda– 8 persoane, din care 2 au decedat, iar 6 erau în stare stabilă, în Germania – 2 persoane care au plecat pe cont propriu, în Marea Britanie – 9 persoane, din care 2 au decedat, în Norvegia – 1 persoană stabilă, în Israel – 3 persoane, din care o persoană a decedat, o persoană în stare stabilă și 1 persoană în stare instabilă, în Elveția – 1 pacient.

Sursa info: Wikipedia

Iată cine sunt tinerii care și-au gasit sfârșitul în tragedia Colectiv:

Vineri – 30 octombrie 2015

  1. Mihai Alexandru, 34 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
  2. Vlad Țelea, 37 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
  3. Cătălina Ioniță, 34 de ani, Arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București, prietena lui Mihai Alexandru
  4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani, Chitarist în trupa Up to Eleven
  5. Adrian Rugină, 38 de ani, Producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
  6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani, Editor de imagine la TVR
  7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani, Manager la o agenție de publicitate din București
  8. Claudiu Petre, 36 de ani, Sysadmin la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
  9. Maria Ion, 38 de ani, O femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul Colectiv
  10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani, Elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv
  11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani, Un mare pasionat de rock (formații favorite: Arch Enemy și Bucovina). Un suflet liber. Un chitarist excepțional, a făcut parte din formațiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents.
  12. Anda Ioana Epure, 31 de ani, Din București
  13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani, Arhitect din Brăila
  14. Mihaela Vieru, 31 de ani, Din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu
  15. Maria Vulcu, 30 de ani, Arhitect din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală
  16. Valentina Florea, 27 de ani, Din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală
  17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani, Din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București
  18. Matei Gabriel, 42 de ani, Din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București
  19. Radu Palada, 35 de ani, Din Câmpina, lucra în domeniul web marketing
  20. Nelu Tilie, 47 de ani, Fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber
  21. Diana Enache, 25 de ani, Din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică
  22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani, Din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului
  23. Ioan Tripa, 45 de ani, Din Oradea, arhitect
  24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani, Bassist, originar din București, student anul II Master – Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie – Universitatea București; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză
  25. Constantin Ignat, 40 de ani, Cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band
  26. Valentin Fieraru, 25 de ani, Barman la Clubul Colectiv
  27. Simona Livia Stan, 27 de ani, Din București, angajată la compania Oracle

1 noiembrie 2015

  1. Liliana Gheorghe, 25 de ani, Studentă la Litere
  2. Mimi Voicu, 31 de ani, Designer și costumier al trupei rock Goodbye to Gravity, angajată la compania Oracle
  3. Alexandra Matache, 26 de ani, Din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București

2 noiembrie 2015

  1. Costel Cârlicean, 44 de ani, Inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate

3 noiembrie 2015

  1. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani, Angajată la compania Oracle

7 noiembrie 2015

  1. Ionuț Costin Popescu, 32 de ani, Art Director & Co-fondator The Cell. Din Focșani
  2. Daniel Ciobanu, 40 de ani, Cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu
  3. Ionuț Maior, 27 de ani, Din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar
  4. Tullia Ciotola, 20 de ani, O tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda
  5. Florin Cristian Popescu, 35 de ani, Din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda
  6. Adrian Popa, 29 de ani, Angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca
  7. Alex Chelba, 33 de ani, Fotograf
  8. Andra Elena Toader, 30 de ani, Din Bacău, fotografă, a murit la Spitalul Floreasca
  9. Serian Mavi, 25 de ani, de origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

8 noiembrie 2015

  1. Ayberk Manci, 20 de ani, Cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca. Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a spus că el și prietena sa au ieșit din clubul Colectiv, au luat un taxi și au mers la spital. În taxi au zis că se simt bine. Dar când au ajuns la spital au început să urle de durere și au fost internați de urgență.
  2. Alexandra Rădulescu, 26 de ani, Din Brașov, lucra ca barmaniță la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca
  3. Matei Alexandru, 26 de ani, Din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși
  4. Bogdan Enache, 41 de ani, Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția, așa că la doar o oră după decolare, avionul care îl transporta a făcut cale întoarsă spre aeroportul din Otopeni, pentru că el a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat mai mult timp în avion. A murit la scurt timp după ce avionul s-a reîntors în România

9 noiembrie 2015

  1. Teodora Maftei, 36 de ani, Fotograf și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel
  2. Liviu Zaharescu, 25 de ani, Din Brașov, fotograf pentru publicația online Let’s Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București, a murit la Spitalul de Arși

10 noiembrie 2015

  1. Tudor Golu, 28 de ani, Chitaristul trupei rock Axial Lead; a murit într-un spital din Birmingham
  2. Elena Nițu, 18 ani, Din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool

11 noiembrie 2015

  1. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani, A murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford
  2. Alexandru Pascu, 33 de ani, Basistul trupei Goodbye to Gravity; a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța

12 noiembrie 2015

  1. Mădălina Strugaru, 29 de ani, Prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca
  2. Alex Aliman, 28 de ani, A murit la Spitalul Floreasca
  3. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani, A murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

13 noiembrie 2015

  1. Loredana Dărescu, 29 de ani, Din Brăila; a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania

16 noiembrie 2015

  1. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani, Din orașul Mizil, a absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu din Mizil și a promovat bacalaureatul cu media 9.51, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan

19 noiembrie 2015

  1. Ana Albu, 37 de ani, A murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan

20 noiembrie 2015

  1. Andreea Ștefan, 28 de ani, Din Râmnicu Vâlcea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un spital din Germania

21 noiembrie 2015

  1. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani, Din București, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), era pasionat de muzică și cânta la chitară, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală

22 noiembrie 2015

  1. Alexandru Hogea, 19 ani, Din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena

13 decembrie 2015

  1. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani, Psiholog. A murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni

15 decembrie 2015

  1. Roxana Boghian, 26 de ani, A murit la Spitalul de Arși

21 decembrie 2015

  1. Cristian Mitroi, 30 de ani, Artist grafic. A murit într-un spital din Marea Britanie

14 martie 2016

  1. Radu Sienerth, 22 de ani, Student la Facultatea de Marketing a ASE București. A murit la Spitalul Floreasca din București.



A fost sistată apa în zonele Rotunda, Cimentul și Ali Baba din municipiul Medgidia

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

Astăzi 30 octombrie 2025, echipele RAJA intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Viilor din municipiul Medgidia, județul Constanța.

Pentru realizarea acestor operațiuni, se impune sistarea furnizării apei potabile, în intervalul orar 09.30 – 19.00, consumatorilor din cartierele Rotunda, Cimentul și Ali Baba.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Atenționăm utilizatorii afectați că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punctul de vedere al turbidității și culorii. În această situație, se va evita consumul până la limpezirea apei.




Accident rutier cu trei autovehicule implicate, pe DN39, la Eforie Nord: Ce transmit polițiștii

Eforie Nord

Astăzi, în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția DN 39 cu strada Dr. Climescu din localitatea Eforie Sud.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între 3 autoturisme, conduse de o femeie, de 28 de ani, un bărbat, de 23 de ani, respectiv un bărbat, de 28 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




Șofer BEAT, depistat de polițiști în zona Gării Mangalia

Poliție Mangalia Limanu

Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 octombrie 2025, în jurul orei 2.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism în proximitatea gării din municipiul Mangalia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Efectele benefice ale TERMOTERAPIEI: Procedura este utilizată, cu succes, la Sanatoriul Balnear Mangalia

Termoterapia la Sanatoriul Balnear Mangalia

Termoterapia (terapia cu căldură) este o tehnică fizioterapeutică de care beneficiază pacienții tratați la Sanatoriul Balnear Mangalia. Termoterapia utilizează căldura pentru a ameliora durerile, reduce rigiditatea musculară și articulară, îmbunătăți circulația sanguină și promova vindecarea leziunilor. 

Indicații ale termoterapiei

  • patologia musculo-scheletală precum bolile reumatice inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, în afara puseului acut)
  • boli degenerative cronice (artroze precum: gonartroza, coxartroza, spondiloza, etc.)
  • boli abarticulare (bursite, tendinite, tenosinovite, periartrite, miogeloze).

Proceduri

  • împachetări cu nămol, cu parafină
  • aplicații cu nămol
  • cataplasme

Indicații generale terapeutice și de recuperare:

  • Reumatism cronic degenerativ și inflamator;
  • Sechele, afecțiuni ortopedico-traumatice (fracturi entorse, luxații, osteosinteze metabolice);
  • Afecțiuni neurologice periferice;
  • Tulburări de circulație periferice arteriale și venoase stadiile I și II;
  • Rinite și bronșite cronice, astm bronșic;
  • Psoriazis, alergodermii cronice;
  • Anexite cronice, infertilitate secundară;
  • Guta, diabet, obezitate.

Termoterapia la Sanatoriul Balnear Mangalia
Termoterapia la Sanatoriul Balnear Mangalia

Contraindicații generale pentru cura balneară:

  • Afecțiuni acute febrile și afecțiuni cronice în perioadele de exacerbare acută;
  • Boli venerice în perioada de contagiozitate (sifilis, gonoree);
  • Purtători de germeni patogeni (streptococ hemolytic, HIV, Ag HB);
  • Boli infecțioase în perioada de contagiozitate, până la terminarea izolării obligatorii;
  • Tumori maligne (indiferent de formă, localizare sau stadiu evolutiv) sau tumori benigne cu potențial de malignizare;
  • Hemoragii repetate sau abundente de orice natură;
  • Sarcină patologică în orice lună sau sarcină normală peste 3 luni;
  • Epilepsie;
  • Boli de sânge sau de sistem cu alterarea stării generale (anemie, leucemii, limfoame);
  • Purtători de germeni sau cu parazitoze;
  • Psihopatii cu tulburări de comportament social, demențe;
  • Alcolism cronic cu tulburări neuropsihice, toxicomaniile;
  • Bolnavi la limita decompensării de organ (diabet greu controlat alimentar și medicamentos);
  • Boli dermatologice cu potențial de contaciozitate sau cu leziuni mari, inestetice;
  • Insuficiență cardiacă, renală sau hepatică manifestă;
  • Bolnavi cu incapacitate de autoingrijire (aceștia vor fi trimiși doar în sanatorii speciale).

Pe aceeași temă:

Ce este hidroterapia, metoda de tratament folosită cu succes la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia




Colonelul Ionuț Done, împuternicit prim-adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța

Ionuț Done

Începând cu data de azi, 27 octombrie 2025, colonelul Ionuț Done a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de prim-adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, pentru o perioadă de șase luni.

Ofițerul are o experiență de peste 22 de ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne, unde a activat în cadrul Jandarmeriei Române, cât și în cadrul sectorului teritorial de Audit Public Intern și a ocupat, de-a lungul carierei, mai multe funcții de conducere.

În perioada în care a activat ca auditor în cadrul sectorului teritorial de Audit Public Intern (2016-2024), pe parcursul anului 2019, a fost detașat pentru a exercita funcția de subprefect al județului Constanța.

Prin numirea sa, domnul colonel Ionuț Done se alătură echipei manageriale a inspectoratului, formată din colonelul VELICU Marius, inspector șef, și colonelul DASCĂLU Valentin, adjunct al inspectorului șef.




Mangalia: Sute de haine contrafăcute, de peste 300.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră

Haine contrafăcute la Mangalia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui autocar sosit din Turcia, 254 articole vestimentare, estimate la o valoare de aproximativ 300.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 26.10.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au oprit pentru control un autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România.

Astfel, colegii noştri au descoperit în mijlocul de transport, în spațiul destinat bagajelor, 254 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Produsele se aflau în posesia unor cetățeni români, însă aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Bunurile, în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.




Mangalia: Campanie GRATUITĂ de sterilizare/castrare a câinilor și pisicilor cu sau fără stăpân

Campanie GRATUITĂ de sterilizare

În perioada 6-9 noiembrie 2025, la Mangalia va avea loc o nouă campanie voluntară de sterilizare/castrare a câinilor și pisicilor cu sau fără stăpân. Campania NU este realizată din bani publici, ci numai cu sprijinul iubitorilor de animale.

Acțiunea va avea loc în cadrul Clinicii Mobile VETcare Green și este susținută de Herzensangelegenheit Kastra e.V. si ERNA und PAULINA SCHUSTER – Tierschutzstiftung și realizată cu sprijinul Elenei Ionescu din Mangalia.

Potrivit Gabrielei Ionescu, sterilizarea animalelor fără pedigree este OBLIGATORIE conform Legii 257/2013.

Programările se pot face la numărul de telefon 0723284090 după următorul program:

Luni – Vineri

  • Orele 14-16

Ce trebuie să știți:

  • Animalele NU trebuiesc hrănite cu 12 ore înainte.
  • Pisicile vor primi, OBLIGATORIU, cupare urechii.
  • Câinii vor primi un mic tatuaj lângă operatie.
  • Nu sterilizăm animale mai mici de 6 luni.

Locurile sunt limitate, iar animăluțele din Mangalia au prioritate.




(VIDEO) Momentul în care o vulpe cumințică se lasă admirată în zona gării din Mangalia

Vulpe

Un locuitor din Mangalia a suprins, aseară, o vulpe blândă, care s-a lăsat admirată și filmată. Animalul, cel mai probabil obișnuit cu oamenii, se afla în zona Gării din Mangalia, în apropierea unei măcelării.

  • „Ce simpatică e! Pe cine așteaptă oare?
  • Nu îi vine să creadă, despre primar…
  • Asteptă trenul sau microbuzul, să plece la munte.
  • Peste drum de gară este un magazin de cărniță de pui, i-o fi venit miros, că gaini nu mai sunt”, au curs comentariile pe Facebook.




Cei mai simpatici agenți de circulație, elevii Școlii Gala Galaction, pe străzile din Mangalia!

Untitled-4

Ieri, străzile din Mangalia au avut cei mai simpatici agenți de circulație.

Într-un comunicat de presă, IPJ Constanța transmite că elevii de la școala Gala Galation au făcut echipă cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia pentru o misiune specială.

„Micii noștri „colegi” au dirijat traficul și s-au asigurat că toți pietonii traversează în siguranță.

O lecție de civism predată direct pe trecerea de pietoni!

Felicitări, copii! Sunteți de nota 10!”




(GALERIE FOTO/VIDEO) Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei La mangalia

Ziua Armatei este fi sărbătorită astăzi, 25 octombrie, printr-o serie de manifestări organizate în Piața Republicii din Mangalia.

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

https://editiadesud.ro/galerie-foto-video-ziua-armatei-la-mangalia/

 

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Daniel Georgescu și Florin Jianu
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia
Ziua Armatei la Mangalia

 




SURSE: Cristian Radu rămâne după gratii încă 30 de zile

Untitled-10

Judecătorii Curții de Apel au decis, în urmă cu câteva minute, ca primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, să rămână după gratii pentru următoarele 30 de zile.

A fost o situație atipică la Curtea de Apel Constanța: cei doi judecători care trebuiau să ia o decizie la contestația procurorilor DNA privind măsura arestului preventiv a primarului din Mangalia nu s-au înțeles în privința unei decizii.

Unul dintre magistrați a înclinat balanța pentru prelungirea arestului preventiv, iar celălalt pentru plasarea primarului în arest la domiciliu.

Astfel, s-a dispus, conform procedurii, ca cererea să fie analizată de un complet de divergență.

Al treilea judecător a decis ca Radu să rămână în spatele gratiilor pentru încă 30 de zile.




(CONVOCATOR) Consiliul Local, în ședință: Aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Mangalia, pe ordinea de zi

Ședința CL Mangalia

Consiliul Local Mangalia este convocat în ședință ordinară joi, 30 octombrie 2025, de la orele 14.00. Ședința va avea loc în sistem mixt.

Iată care este ordinea de zi a întâlnirii:

  1. Aprobarea proceselor – verbale ale ședinței ordinare din data de 26.09.2025, al ședinței extraordinare, convocată de îndată, din data de 07.10.2025 și al ședinței extraordinare, convocată de îndată, din data de 22.10.2025;
  2. Proiect de hotărâre privind mandatarea în mod expres a reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Mangalia în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a S.C. GOLDTERM MANGALIA S.A., în vederea aprobării modificării actului constitutiv al S.C. Goldterm Mangalia S.A.;
  3. Proiect de hotărâre privind mandatarea în mod expres a reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Mangalia în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a S.C. GOLDTERM MANGALIA S.A., în vederea aprobării actualizării componenței Consiliului de Administraţie;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării prețurilor/ tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de iluminat public în Municipiul Mangalia, ca urmare a majorării nivelului cotei standard de T.V.A.;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea retragerii dreptului de administrare al S.C. GOLDTERM MANGALIA S.A. asupra unui mijloc fix aflat în componenţa şi inventarul Centralei Termice CT 15 şi darea în administrare Liceului Tehnologic Ion Bănescu Mangalia în componenţa şi inventarul Centralei Termice CT 41;
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea ajustării tarifelor pentru activităţile de sortare, compostare, tratare mecanico – biologică şi depozitare a deşeurilor municipale din U.A.T. Municipiul Mangalia, prestate în cadrul Centrului de Management al Deşeurilor (C.M.I.D.) Costineşti;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea ajustării tarifelor pentru activitățile serviciului de salubrizare în Municipiul Mangalia;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de acțiuni comunitare pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, pentru anul 2025;
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a SPITALULUI MUNICIPAL MANGALIA;
  10. Proiect de hotărâre privind nominalizarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Mangalia, membrii ai Consiliilor de administraţie, a Comisiilor pentru evaluarea și asigurarea calităţii şi a Comisiilor pentru prevenirea şi eliminarea violențelor, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalității, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Mangalia, cu personalitate juridică în anul şcolar 2025 – 2026.
  11. Proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare financiare pentru preşcolarii şi elevii domiciliați în Municipiul Mangalia, zonele Barieră, Herghelie, IAS Fruviileg, Zootehnie.
  12. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de parteneriat între MUNICIPIUL MANGALIA şi ASOCIAȚIA PĂDUREA COPIILOR, în vederea realizării proiectului intitulat „Parteneriat strategic pentru dezvoltarea infrastructurii verzi – albastre urbane, educație ecologică şi participarea comunității în Municipiul Mangalia”;
  13. Proiect de hotărâre privind actualizarea redevențelor pentru cabinetele medicale conform H.G. nr.884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, cu modificările şi completările ulterioare;
  14. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea imobilului teren identificat cu nr. cadastral 112589, în suprafaţă de 172 m.p., situat în Municipiul Mangalia, Str. Basarabiei, nr. 13-extindere, jud. Constanța; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar
  15. Proiect de hotărâre privind încetarea Contractului de concesiune nr.179/20.10.2005 şi a Contractului de închiriere nr.180/20.10.2005 încheiate între Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Soos Tatiana – Vasilica;
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafaţă de 13mp situat în Municipiul Mangalia, str. Muncitorului, nr.2, bl.M5, sc.A, parter, ap.2 – extindere, județ Constanța;
  17. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 577mp situat în Municipiul Mangalia, str. George Enescu, nr.58, județ Constanța;
  18. Diverse.



INCREDIBIL! Complet de divergență în dosarul primarului suspendat Cristian Radu! 

Cristian Radu în cătușe

Situație surprinzătoare în dosarul lui Cristian Radu!

Deoarece, nu exista unanimitate in ceea ce priveste solutia, un magistrat fiind pentru prelungirea arestului preventiv, iar celalalt pentru plasarea primarului in arest la domiciliu, s a dispus, conform procedurii, ca cererea sa fie analizata de catre un complet de divergenta.

Acest lucru presupune aducerea unul al treilea judecator, pentru a se putea forma opinia majoritara.




Șofer fără permis de conducere, depistat de polițiști în cartierul Coloniști din Mangalia

Poliție Mangalia Limanu

În această dimineață, 24 octombrie 2025, în jurul orei 8.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat la volanul unui autoturism, un bărbat de 43 de ani, fără permis de conducere.

Potrivit IPJ Constanța, bărbatul a fost tras pe dreapta pe strada Matei Basarab din municipiul Mangalia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




(VIDEO) Cristian Radu a părăsit, în cătușe, Curtea de Apel Constanța: Decizie DECISIVĂ pentru primarul SUSPENDAT al Mangaliei

Untitled-10

Cristian Radu a fost adus în fața magistraților Curții de Apel Constanța. DNA Constanța a contestat măsura arestului la domiciliu, pe care judecătorul Tribunalului Constanța a stabilit-o miercuri, 22 octombrie.

Primarul suspendat al Mangaliei va afla de la magistrați dacă pleacă în arest la domiciliu sau dacă rămâne, alte 30 de zile, după gratii.

Completul de judecată este format din judecătoarele Raluca Georgeta Ceaușu – președinte și Valentina Boboc, iar procuror – Nadia Zlate.

Sursa VIDEO: Seapress.ro.