1 Decembrie, Ziua Națională a României, sărbătorită la Mangalia prin manifestări culturale

Ziua Națională a României va fi sărbătorită, la Mangalia, printr-o serie de activități culturale.
După ceremonia militară din Piața Republicii, începând cu ora 11:30, a Casa de Cultură din Mangalia, va avea loc o Gală de excelență dedicată elevilor merituoși și personalităților locale, acompaniată de un program artistic oferit de elevii din Mangalia și alți artiști dobrogeni.
Un alt moment special va fi lansarea proiectului „Toate pânzele sus!”, un proiect captivant și inovator, care va aduce împreună pasionații de navigație, de aventuri și povești maritime.
După încheierea programului artistic, vor fi vernisate două expoziții organizate pentru elevi: în cadrul expoziției de modelism, copiii vor putea admira lucrările lui Mircea Cristian, multiplu campion la navomodelism, precum și ale modeliștilor de la Clubul „Farul” Constanța, în frunte cu domnul Tiberiu Tudor.
Organizatorii au mai pregătit pentru cei care doresc să sărbătorească împreună Ziua Națională, prin aceste activități speciale, o tombolă cu premii și expozițiile de astronavigație curatoriate de comandorul Vasile Chirilă.
În după-amiaza aceleiași zile, începând cu ora 15:00, pasionații de aventură pe mare sunt așteptați în Portul Turistic pentru o experiență de neuitat la bordul velierului „DOAMNA ANA”.