„Vă rog, dragi prieteni, ajutați-ne să o salvăm pe Ioana Alberta!“

„Sunt scriitoarea Dora Alina Romanescu. Mă adresez vouă, dragi prieteni, cu speranța că ne veți susține în spaima , în deznădejdea, în durerea ce ne-a cuprins sufletele. Zilele acestea nepoțica mea, Ioana Alberta, de doi ani și trei luni, a fost diagnosticată la Clinica Fundeni, cu NEUROBLASTOM, grad IV.  Suntem năuciți, derutați, înspăimântați. Ne rugăm lui Dumnezeu să o salveze pe Ioana Alberta și vrem să facem tot ce este posibil pentru suflețelul ei pur, frumos și nevinovat. Cuvintele nu pot exprima durerea ce o trăiesc părinții ei și noi cei din jurul lor. Vă rog, dragi prieteni, ajutați-ne să o salvăm pe Ioana Alberta.

Salvați o minune de fetiță!

Într-o clipă poți să pierzi totul…

Până acum două săptămâni totul era perfect. Ne căutam locuri de cazare la Sibiu să ne ducem minunea noastră de 2 ani și 3 luni să îi arătăm porumbeii din Piața Mare. În acea dimineață am văzut că la coada unui ochișor era roșie, părea că a tras-o curentul sau s-a iritat așa că am mers la doctor. Analizele făcute în zilele următoare au arătat valori anormale ale unor parametrii importanți așa că am plecat de urgență la București, la Institutul Clinic Fundeni deoarece se suspecta o boală hematologică.
De atunci micuța noastră Ioana-Alberta face analize iar diagnosticul pus de doctori ne înspăimântă: NEUROBLASTOM stadiul 4 cu metastaze. Nu știam ce înseamnă și aproape că ne bucuram că micuța noastră minune nu are leucemie (diagnosticul prezumptiv pentru care venisem aici) însă, când am aflat că această boală este cancerul copiilor, am fost disperați.
Astăzi, cu ajutorul prietenilor care ne-au susținut și ne-au scos din șocul veștii, intrăm în luptă cu această boală și suntem siguri că o vom dovedi, cu ajutorul lui Dumnezeu și al minunaților medici de aici sau din altă parte. Suntem hotărâți să ne salvăm fetița și vă rugăm pe toți, ca actuali sau viitori părinți, să ne sprijiniți cu o rugăciune, un sfat sau o donație.
Auzisem vag de Institutul Fundeni și știam doar că aici ajung cazurile disperate, însă nu știam că aici lucrează oameni minunați a căror meserie este încleștarea zilnică cu cancerul. Cazul fetiței noastre a fost încredințat doamnei doctor Luminița Dumitrache (renumită pentru încrâncenarea cu care se luptă cu aceste boli cumplite) fiind supervizat de șeful clinicii, prof.dr. Constantin Arion (a cărui expertiză este cotată a fi între primele 10 la nivel mondial).
În situația noastră încă nu a fost început tratamentul efectiv deoarece investigațiile se realizează într-un ritm care nouă nu ni se pare alert și asta nu din cauza medicilor ci din cauza supraaglomerării sistemului și personalului insuficient. Având în vedere că, în acest stadiu al bolii, avem o singură șansă de tratament și vindecare, ne luptăm pentru ca micuța noastră să o poată câștiga: fie în România, fie la o clinică în străinătate.
Prietenii și familia ne-au găsit clinici în Franța, Austria, Italia, Turcia. Nu știm deocamdată cât va costa tratamentul la o clinică din străinătate însă știm că poate depăși 200.000 de euro și, din păcate, noi nu avem acești bani.
Vrem să găsim acea clinică care să-i ofere fetiței noastre o viață normală și de aceea vă rugăm să ne ajutați: spuneți-ne ce știți despre cazuri similare, rostiți o rugăciune sau faceți o donație în unul din conturile:

RO29BTRL02901201I86972xx (lei)
RO04BTRL02904201I86972xx(euro)

deschise la Banca Transilvania Sucursala Slatina pe numele Georgescu Doru Paul.
Banii vor fi folosiți pentru tratamentul micuței Ioana-Alberta și ce se va strânge în plus (sau în eventualitatea că obținem formularul E112) va fi donat pentru a contribui la modernizarea și extinderea clinicii din Fundeni.
Vă mulțumim și vă așteptăm sprijinul la telefoanele 0722.298.278 și 0751.022.523“.




Deoarece Cantacuzino nu va mai produce vaccin antigripal, cei care vor să se imunizeze vor plăti un preţ triplu pentru serul din import

Pentru prima dată, de la înfiinţare,  Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” nu va mai produce vaccinul antigripal. Motivul sistării fabricării vaccinului îl constitue o serie de lucrări de reamenajare a liniei de producţie şi ambalare care vor bloca, iarna aceasta, scoaterea pe piaţă a serului. Din această cauză, atât farmaciile, cât şi Ministerul Sănătăţii vor fi nevoie să achiziţioneze doze de import care se vând la preţuri de trei ori mai mari faţă de serul românesc. Astfel, dacă o fiolă de vaccin produs de Institutul „Cantacuzino” se putea cumpăra cu 11 lei, una produsă în Franţa sau Olanda valorează între 23 – 35 lei. 

Pentru imunizarea populaţiei în acest sezon rece, Ministerul Sănătăţii urmează să cumpere în jur de un milion de doze pentru care va plăti peste 11 milioane lei noi.

O altă premieră o reprezintă recomandarea medicilor ca femeile însărcinate să se vaccineze împotriva gripei, deoarece s-au înregistrat cazuri de avort spontan în rândul celor care au contractat virusul.

La nivelul municipiului, DSP Mangalia a cerut DSP Constanţa peste 1.000 de fiole, însă din cauza preţului mare de achiziţie, nu se vor primi decât în jur de 500. În funcţie de dozele primite, DSP Mangalia va distribui, cu prioritate, fiolele personalului medical din unităţile sanitare, Căminului de bătrâni, bolnavilor cronic, persoanelor infectate cu HIV/SIDA şi copiilor ce provin din familii nevoiaşe. Coordonatoarea DSP Mangalia, dr. Mariana Petre ne-a declarat că, deocamdată, nu s-au primit dozele de vaccin antigripal, dar că acestea vor fi repartizate în cel mult o săptămână.

Vaccinul cumpărat din străinătate protejează persoanele doar împotriva a trei tulpini de virus, acestea rămânând însă vulnerabile la o a patra, care ar putea apărea în actualul sezon rece.

Cei interesaţi să şi-l procure din farmacii trebuie să ştie că pe rafturi se află, deja, Vaxigrip, produs în Franţa, ce costă 31,50 lei, cât şi Influvac, din Olanda, care se vinde cu 29,50 lei.




Au fost aprobate amanuntele referendumului privind exploatarea gazelor de sist

Reuniţi în şedinţă de îndată la primărie, consilierii locali au aprobat cinci proiecte de hotărâre ce fac referire la referendumul pentru stoparea exploatării gazelor de şist.

Cei zece consilieri prezenţi au aprobat modul în care trebuie să arate buletinul de vot, modelul ştampilei, al listei electorale suplimentare, timbrului autocolant şi programul calendaristic al referendumului ce va avea loc pe 9 decembrie.




Sedinta de indata la Mangalia

La orele 13.00, la Primaria Mangalia, consilierii locali sunt convocati intr-o sedinta de indata. Vom reveni cu amanunte.




Din lipsa medicilor scolari, campaniile de vaccinare, absolut necesare ale elevilor, bat pasul pe loc

Reprezentanţii DSP Mangalia întâmpină mari dificuiltăţi în derularea campaniei de vaccinare antipolio. Aceasta se adresează elevilor claselor a II-a şi a III-a care, în mare măsură, au rămas nevaccinaţi, întrucât instituţiile de învăţământ nu dispun de medici, singurii care pot să le administreze serul respectiv. „Deoarece elevii nu pot fi imunizaţi în incinta şcolilor, am distribuit dozele de vaccin medicilor de familie din oraş. Facem, astfel, apel către părinţii elevilor claselor a II-a şi a III-a să se prezinte la cabinetele medicilor de familie, unde sunt înscrişi, pentru ca cei mici să fie vaccinaţi. Părinţii trebuie să mai ştie faptul că această campanie trebuie derulată într-un interval scurt de timp, astfel că elevii nevaccinaţi trebuie să ajungă în perioada imediat următoare la cabinetele medicilor de familie pentru a fi imunizaţi”, a declarat dr. Mariana Petre, coordonatorul DSP Mangalia.

Mai trebuie spus faptul că vaccinarea antipoliomielită face parte din programul naţional de imunizări.

Poliomielita este o boală provocată de unul din cele trei tipuri antigenice ale virusului poliomielitic. Până recent au fost folosite vaccinuri care vizau fie toate cele trei tipuri, fie unul singur. Poliomielita, o maladie virală, care, în trecutul nu prea îndepartat ataca îndeosebi copiii, putea duce la invaliditatea sau chiar la decesul acestora. Această patologie se înregistra destul de frecvent şi în România, însă în legatură cu vaccinarea şi revaccinarea la timp a copiilor, în ultimii ani, cazuri de poliomielită se depistează rar.

Poliomielita este o maladie infecţioasă acută din grupul bolilor intestinale, provocată de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel sănătos, mai frecvent, prin intermediul mecanismului fecalo-oral, caracterizandu-se prin diferite forme clinice – de la cele mai uşoare (atipice, purtători de virus) până la cele mai grave, cu lezarea sistemului nervos central, exprimată prin variante paralitice, spinale, encefalitice şi cu tulburări respiratorii. 

Probleme la fel de mari apar şi în cazul campaniei de vaccinare împotriva difteriei şi tetanosului în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 15 – 16 ani. Pentru ca adolescenţii să nu fie nevoiţi să plătească 100 de lei pentru o doză de vaccin antitetanos în cazul producerii unei răni, este mai mult decât necesar să se prezinte la medicul de familie pentru a primi serul diftero-tetanic gratuit. O dată administrat, vaccinul imunizează persoana respectivă timp de 10 ani.




CAMPIONATUL NAŢIONAL DE KARATE INTERSTILURI WKF

COMUNICAT

Sambătă 17.11.2012 la Centrul Olimpic de la Izvorani, Ilfov, se va desfăşura Campionatul Naţional de Karate Interstiluri WKF, organizat de Federaţia Română de Karate (preşedinte Adrian Popescu-Săcele, secretar general Vasile Manea). Campionatul se organizează la probele de Kata (luptă imaginară) şi Kumite (luptă sportivă), pentru cadeţi (14-15 ani), juniori (16-17 ani), tineret (16-20 ani) şi U 21 (18-20 ani), individual, la feminin şi masculin.

De la C.S. „Marea Neagră” Constanţa, este înscris un singur sportiv, Gidu Ioan Zal, 18 ani, care va participa la Kumite individual, tineret în cadrul categoriei 65 kg şi U 21 la categoria -68 kg. Scopul organizării campionatului îl reprezintă evaluarea nivelului de pregatire al fiecărui sportiv şi selectarea pe criterii de performanţă a loturilor nationale lărgite pentru participarea la Campionatul European de Karate din 2013, pentru cadeţi, juniori şi tineret, care se va desfăşura la Konya în Turcia.

Sportivul nostru nu a avut cea mai bună formă la campionatul naţional de stil, dar în urma pregătirii desfăşurate acesta a făcut progrese şi sperăm că va avea o comportare bună, mai ales că este înscris la două categorii diferite şi va avea posibilitatea să lupte în mai multe meciuri.




„Grethe Witting“, velierul englez de 100 de ani, ce putrezeşte la cheu în Mangalia

Una dintre cele mai frumoase yacht-veliere construite în întregime din lemn, „Grethe Witting“, zace la doi metri distanţă de cheul din preajma Şantierului Naval Daewoo Mangalia, într-o zonă amenajată pentru primirea vaselor de mare tonaj. În 2008 „Grethe Witting“ ajunge, sub pavilion german, în Portul Turistic Mangalia, după ce navigase, timp de 45 de zile, prin Strâmtoarea Gibraltar, Marea Mediterana şi prin Strâmtoarea Bosfor, către Marea Neagră.

Un an de zile, yacht-velierul a efectuat croaziere pentru turiştii veniţi în sudul litoralului românesc. Ultima cursă a lui „Grethe Witting“ a fost în vecinătatea apelor bulgare. Pe 1 octombrie 2009, având la bord 15 persoane, turişti şi echipaj, nava a întâmpinat dificultăţi pricinuite de vântul puternic. Din cauza hulei, velierul a început să ia apă. Alertate, autorităţile din zonă au sărit în ajutorul celor aflaţi la bord, iar vasul a fost remorcat în Portul Mangalia, unde se dorea evaluarea pagubelor şi demararea procedurilor de reparaţii.

Între timp, pe rol, se derula, de mai mulţi ani, un proces privind custodia lui „Grethe Witting“. Este vorba despre neînţelegeri ajunse, în cele din urmă în instanţă, iscate între proprietar, Markus J.B.Vrieling (care, şi la ora actuală afirmă că vasul îi aparţine, potrivit legii olandeze) şi un investitor olandez, asociatul acestuia (ce are o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Conform sentinţei judecătorilor români, vasul este confiscat şi scos la licitaţie. Este adjudecat de acelaşi investitor olandez. La scurt timp, are loc incidentul mai sus amintit, iar nava ajunge sub apele Mării Negre, unde rămâne timp de opt luni.

Ranfluată în 2010, ajunge, din nou, sub apă

 O tentativă de ranfluare a frumoasei şi elegantei nave a avut loc în august 2010, când a fost ridicată la suprafaţă de o firmă de specialitate. Din păcate, nava era într-o stare de avansată degradare. Astfel, potrivit site-ului grethewittingnews.wordpress.com, „după aproape un an sub apă, complet distrusă şi cu mare parte a bunurilor de inventar dispărute, vasul va avea nevoie de o restaurare extrem de scump pentru a putea naviga din nou“. Inexplicabil, nava ajunge, în curând, iar, sub valuri.

Potrivit Căpităniei Mangalia, la ora actuală, „Grethe Witting“ se află parţial la suprafaţă, parţial în apă, în timp ce statutul său este la fel de incert: „Şi noi am dori să trimitem o notificare pentru acest vas, dar nu cunoaştem armatorul. Vorbim de o navă putredă, lăsată de izbelişte. Iniţial se afla trasă chiar la cheu şi încurca celelalte nave, ulterior au tras-o ceva mai la o parte. Nu cred că mai poate fi salvată, în curând valurile or să rupă din ea scânduri şi se va destrăma“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, căpitanul-şef al Portului Mangalia, Mircea Ion.

 

Navă „ghinionistă“: implicată în patru coliziuni, patru scufundări şi scoasă de două ori la licitaţie forţat

 „Grethe Witting” are aproape 100 de ani, fiind finalizată şi inaugurată în 1914, de către Colby Brothers, Lowestoft, din Marea Britanie. Velierul are o istorie destul de zbuciumată, la fel ca şi sfârşitul său. Face parte dintr-un „şir” de 1.000 de nave asemănătoare, construite în întregime din lemn, care au fost executate între 1874 şi 1920 la Lowestoft, Marea Britanie. Dintre acestea numai „Grethe Witting” şi o a doua navă au supravieţuit. „Grethe Witting” a avut, după 1946, o serie de proprietari, din Norvegia, Danemarca şi din Germania. Conform www.barcaholic.ro, nava e „ghinionistă“: în 1929 este implicată într-o coliziune, la fel în 1933 şi 1934. În 1946 se scufundă de două ori, în 1975 are loc o avarie gravă, eşuează şi se scufundă, în 1979 este scoasă forţat la licitaţie, iar în 2002 este implicată, din nou, într-o coliziune cu ruperea catargului…




Genocid al naturii. Toaletarea „a la Padurea Spanzuratilor“ ne lasa fara copaci

Ziarul nostru semnala, în urmă cu circa doi ani, dezastrul creat în rândul copacilor (şi aşa extrem de puţini) din Mangalia, prin aşa zisa toaletare până la tulpină. Cei mai afectaţi de drujbele nemiloase au fost copacii din staţiunea Saturn – tăiaţi, iniţial, până la tulpină, iar apoi eliminaţi definitiv din peisaj – cei din curtea Liceului „Ion Bănescu“, care, după ce au „refuzat“ să urmeze opinia „specialiştilor“, de a-şi ridica o nouă coroană din… nimic, au sfârşit prin a se usca complet, dar şi copaci din zona Portului Turistic, strada Rozelor etc.

Simboluri ale copilăriei noastre, fie ei tei sau castani, copacii au fost răpuşi în câteva momente: anii trecuţi se spunea că, lemnul şi nuielele rezultate din această „toaletare“ ar fi urmat să ajungă la persoanele sărace, ca ajutor de încălzire. Nimeni nu a precizat, însă, ce facem noi, ceilalţi, localnici sau turişti, pe timp de vară, când, în loc să ne refugiem sub coroanele arborilor de soarele torid, ne vom mulţumi cu umbra slabă a copacilor tăiaţi „a la Pădurea Spânzuraţilor“ sau, mai rău, eliminaţi definitiv din peisaj. Asta în condiţiile în care, nici măcar în Parcul Balnear nu poţi găsi un dram de umbră.

Pe lângă ciuntirea şi ciopârţirea copacilor acum, toamna, când aceştia nici nu apucaseră să îşi revină în urma acţiunii din primăvară, deplângem şi dispariţia unuia dintre cei mai frumoşi castani din Mangalia, cel din faţa Primăriei. Este păcat că, în oraş nu există şi grupuri de iniţiativă „pro“-natură, la fel cum sunt cele pentru protecţia animalelor.




LA MULTI ANI Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela!

„Editia de Sud” ureza un calduros „La Multi Ani !“ tuturor celor ce poarta numele de Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela. Va dorim tot binele din lume, noroc, fericire, sanatate si sa vi se indeplineasca toate dorintele!




Lansare de carte „Corecţie literară la Malu' Mării!“

Asociaţia Cultural-Umanitară „JEUNESSE”, Editura Aius şi Hotel Paradiso vă invită la o nebunie de eveniment. Cel mai controversat autor al momentului, Liviu Andrei aduce romanul „GAYZER” la Mangalia. Moderatorul manifestării va fi dr. Ioana Pescaru. Evenimentul va cuprinde şi un recital de muzică ce va fi susţinut de către interpretul Ion Creţeanu.

Iubitorii culturii şi ai lecturii sunt aşteptaţi sâmbătă, 10 noiembrie a.c., la ora 17.30, în sala de conferinţe a Hotelului Paradiso pentru a intra în posesia acestei lucrări ce va conţine şi autograful autorului. 

Parteneri media: Ediţia de Sud şi Mangalia TV.




Un nou cimitir pentru musulmanii din Mangalia

Credincioşii musulmani vor avea, în curând, un nou cimitir, ce va fi amplasat în zona Parcului Industrial, lângă Şantierul Naval Militar. Aleşii locali au aprobat acordarea a 2,5 hectare de teren intravilan pentru amenjarea acestui cimitir.

Noul cimitir este deosebit de necesar pentru mangalioţii musulmani, care beneficiază la ora actuală de un singur locas de veci.




Serviciile funerare vor functiona exclusiv in preajma cimitirelor

În maximum o lună, societăţile ce prestează servicii funerare pe raza oraşului vor trebui să îşi transfere sediile în preajma Cimitirului Militar. Potrivit unei hotărâri aprobate de consilieri şi care, spun aceştia, ar avea şi acordul celor patru societăţi care îşi derulau activitatea departe de cimitire, în centrul oraşului,  activitatea acestor servicii se va derula exclusiv în spatele Muzeului Militar.

Acest lucru nu ii afectează pe cei care îşi desfăşoară deja această activitate în preajma celor două cimitire.




Consilierii au aprobat preţul gigacaloriei: 540 cel de producţie, 295 cel către populaţie

Consilierii locali au aprobat preţul gigacaloriei către populaţie. Acesta va fi, începând de astăzi, 295 de lei, cu TVA. Aprobarea acestui tarif a avut loc în cadrul şedinţei ordinare, care tocmai s-a încheiat la Primăria Mangalia.

Preşedintele de şedinţă, Sorin Andrei, a declarat că, faţă de efortul bugetar pentru achitarea subvenţiei în sezonul trecut, care a fost de 15 milioane de lei, iarna aceasta, de la bugetul local se vor achita 12 milioane de lei drept subvenţie. Astfel, preţul de producţie al gigacaloriei este de 540 de lei, cel către populaţie de 295 lei, în timp ce diferenţa de 245 lei va fi achitată de municipalitate.




Colegiul Economic Mangalia derulează un proiect european de consiliere a tinerilor

Colegiul Economic din Mangalia derulează, în această perioadă, un proiect european cu privire la tranziţia elevilor şi studenţilor spre nivelele superioare de educaţie sau integrarea lor pe piaţa muncii. Instituţia de învăţământ din Mangalia a fost selectată pentru implementarea proiectului „VIA” încă din luna aprilie a acestui an, ulterior alăturându-se şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa.

La nivel naţional s-au calificat 24 de unităţi din cele 172 participante, iar cele două instituţii menţionate sunt singurele din regiunea de Sud-Est. Iniţiat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, proiectul VIA – Vocatie, Interese, Autocunoastere si dezvoltare, drumul catre succesul profesional” se derulează până în februarie 2013, fiind  cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 – „Investeşte în oameni!”. La nivelul Colegiului Economic Mangalia, vor fi consiliaţi 100 elevi din anii terminali pentru acces la informaţii şi orientare corectă a opţiunilor şcolare şi profesionale.




Goldtherm anunta pretul gigacaloriei la 295 de lei. Furnizarea agentului termic ar incepe de joi

În cadrul întâlnirii reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari din Mangalia, convocată de reprezentanţii municipalităţii, directorul Goltherm Mangalia, Dan Georgescu, a declarat că furnizarea căldurii va începe imediat după ce, timp ce trei zile, temperatura exterioară în timpul nopţii va coborî sub 10 grade Celsius.

Acest lucru se va întâmpla, potrivit directorului societăţii, joi sau vineri, 8-9 noiembrie. În plus, Dan Georgescu a subliniat faptul că se aşteaptă aprobarea ANRSC pentru preţul gigacaloriei. „Acest preţ a fost stabilit la 295 de lei, cu TVA. În contractul trimis ANRSC a fost şi stipulat faptul că profitul urmărit de Goltherm este „zero“, a declarat directorul societăţii.

În cadrul aceleiaşi întâlniri s-a mai arătat faptul că Centrala 9 este prima care va trece, săptămâna viitoare, pe furnizarea agentului termic pe bază de gaz.




Copiii cu autism din Mangalia vor sa invete la ei acasa. Ei cer infiintarea unui Centru de zi

Părinţii copiilor ce sufera de autism din Mangalia şi din localităţile limitrofe municipiului, au participat astăzi, la Casa de Cultură, la o dezbatere iniţiată de reprezentanţii primăriei, având drept principal scop identificarea problemelor cu care se confruntă aceşti micuţi în viaţa de zi cu zi. Iar acestea nu sunt puţine şi cele mai multe fac referire la necesitatea înfiinţării, la nivel local, a unui Centru de zi asemănător celor de la Constanţa, în care copiii cu autism să poată frecventa cursuri preşcolare, şcolare şi chiar liceale, fără a mai fi nevoiţi să străbată cei 100 de kilometri, de mai multe ori pe săptămână, pentru a putea beneficia de ore de specialitate.

Din declaraţiile părinţilor, nici măcar un sfert din copiii cu autism din Mangalia nu au fost înregistraţi ca având această afecţiune. Oficial, la Mangalia sunt aproximativ 30 de copii cu autism, care isi platesc, din fondurile familiei, cursurile urmate la Constanta. “Eu sunt un caz fericit, îmi pot permite cursuri cu terapeut la Constanţa, dar şi un profesor însoţitor, care, timp de patru ore, stă cu copilul meu la şcoală. Terapia ABA de care beneficiaza de cativa ani ne-a costat 35.000 de euro. Repet, eu sunt un caz fericit, mi-am putut permite, dar gândiţi-vă ca, lunar, orele la terapeutul de la Constanţa, plus drumul, îl costă pe părinte aproape 3.000 de lei şi sunt foarte puţini care îşi permit”.

Reprezentanţii celor două asociaţii din Mangalia ce se ocupă de copiii cu autism, “Şi Eu Pot” şi ”Sf. Mihail, Gavriil şi Rafael” au declarat că părinţii sunt reticenţi atunci când trebuie să admită faptul că micuţii lor suferă de acest sindrom. La rândul lor, cadrele didactice prezente la întâlnire – de la grădiniţele şi şcolile din Mangalia, Pecineaga, 2 Mai, Albeşti, 23 August – au spus celor prezenţi faptul că mulţi părinţi nu vor să recunoască faptul că au copii cu probleme: “Noi primim aceşti copii alături de cei sănătoşi, chiar dacă, în cazul celor mai multe instituţii preşcolare vorbim de clase cu 35 de copii. Însă, când se apropie grupa pregătitoare sau clasa I, copiii cu autism nu fac faţă cerinţelor. Se bate monedă, în continuare, pe învăţământul de masă, pe integrarea copiilor cu autism în rândul celorlalţi, dar nu trebuie să uităm de nevoile special ale acestor micuţi”.

La sugestia mamelor prezente în sală, la Mangalia va fi organizată, în scurt timp, o caravană de conştientizare a problemelor create de autism. Primăria Mangalia va demara, totodată, o campanile de mediatizare a acestei caravane. În plus, tot la sugestia părinţilor, se va încerca modificarea scopului clădirii abandonate de municipalitate din zona Barăci (dorită iniţial ca o grădiniţă de alfabetizare a romilor din zonă), ce ar urma să adăpostească Centrul de zi pentru copiii cu autism, cu clase de grădiniţă, dar şi şcolare (clasele I-X).




Sedinta la primarie. Iata ordinea de zi




Acesta este Planul de ocupare a funcţiilor publice din aparatul de specialitate al primarului, aferent anului 2013

Consiliul Local Mangalia a aprobat, în urmă cu câteva zile, Planul de ocupare a funcţiilor publice din aparatul de specialitate al primarului, aferent anului 2013. Acesta a fost aprobat în conformitate cu Legea Funcţionarilor Publici, în care se arată că, prin acest plan, sunt stabilite numărul maxim al funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici, cele rezervate promovării rapide, cele ce vor fi ocupate prin recrutare, cele ce urmează a fi înfiinţate, cele supuse reorganizării, numărul maxim al funcţiilor publice pe fiecare clasă, categorie şi grade profesionale, precum şi cele de conducere şi al funcţiilor publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

Potrivit adresei nr. 1656313 din 10 octombrie 2012, a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici către Primăria Mangalia, acest plan nu a ridicat niciun fel de observaţie si, deci, este unul viabil. Vă prezentăm şi noi, în continuare, Planul de ocupare a funcţiilor din primăria Mangalia pentru anul ce vine, precum şi raportul ce a stat la baza acestuia:




Presedintii asociatiilor, chemati la discutii cu Goltherm-ul. Se doreste incheiarea noilor contracte de furnizare a agentului termic

Presedintii asociatiilor de proprietari sunt chemati maine, 6 noimebrie, incepand cu orele 11.00, la Casa de Cultura, unde vor avea o intalnire cu sefii administratiei publice. Tema discutiilor se refera la încheierea contractelor cu „Goldterm” pentru furnizarea agentului termic. Reprezentanţii acestor structuri sunt aşteptaţi de către municipalitate cu actele de identificare ale asociaţiilor împreună cu  vechiul contract de furnizare şi anexele aferente.




Adelin a fost operat la Viena şi acum este în perioada de recuperare

Adelin Pintilie, micuţul de 5 ani din Mangalia care, în urmă cu câteva luni ne cerea ajutorul pentru a putea supravieţui unei tumori ce i se extinsese la gât, a fost operat recent la Viena.

Tumoarea care îl sufoca îi afectase corzile vocale şi copilul risca să îşi piardă şi vederea, dar, în urma intervenţiei chirurgicale, ce a avut loc pe 3 octombrie, Adelin s-ar putea recupera. Asociaţia Destiny din Mangalia, care s-a implicat în mod deosebit în strângerea de fonduri pentru operaţia copilului, afirmă că, în momentul de faţă, Adelin vorbeşte şi se află în perioada de recuperare, dar că, din păcate, boala poate recidiva.

„Dorim să mulţumim încă o dată managerilor locaţiilor unde au fost amplasate “Puşculitele lui Adelin” şi tuturor oamenilor care s-au implicat! Menţionam că suma totală stransă în urma campaniei a fost de 22.542 de lei şi 188 de euro. Datorită  impactului pe care l-a avut campania în comunitatea locală, restul cheltuielilor au fost acoperite prin formularul E112“, se arată într-un comunicat al echipei „Destiny“.