Proprietarii care si-au reabilitat apartamentele scutiti, partial, de la plata impozitelor (video)




Agenţii economici din turism, strânşi cu uşa să investească până la 1 iunie în confortul propriilor clienţi

–         Noutatea va consta în faptul că băncile, barurile şi umbrelele vor avea model, cromatică şi textură unice

La întâlnirea de vineri la prânz, de la Casa de Cultură, cu reprezentanţii administraţiei publice  locale, agenţii economici cu active în sudul litoralului au fost puşi în faţa faptului împlinit. Acestora le-a fost prezentat un proiect unic ce are în vedere ca toate construcţiile din zona plajelor, mobilierul urban, beach-barurile etc. să fie confecţionate din acelaşi material, să aibă aceeaşi cromatică şi acelaşi model. Proiectul, însoţit de imagini, a fost prezentat de către arhitectul-şef al primăriei, Răzvan Calotă: „Ne-am gândit la un parteneriat public-privat care să vizeze realizarea unui ansamblu unitar. Vă propunem trei modele de terase, beach-baruri, şezlonguri, umbrele, iar în urma unui dialog cu dumneavoastră, agenţii economici, să stabilim varianta finală. Aceasta va fi aceeaşi pentru toată lumea. Este vorba despre construcţii uşoare realizate din lemn, material textil. De asemenea, spaţiile verzi vor avea un aspect îngrijit, vor fi aranjate cu rumeguş, iar băncuţele vor fi aşezate pe pietriş. În zona lacurilor, vor trebui să existe pontoane, căi de acces, iar în vecinătatea lor, pot fi amenajate fântâni arteziene, jocuri de lumini etc. În perimetrul lacurilor, vor fi permise doar construcţii P+1”, a explicat artihectul-şef.

Toate bune şi frumoase, numai că primarul Mangaliei, Cristian Radu doreşte ca acest proiect să prindă viaţă în cel mult două săptămâni, astfel ca toate construcţiile menţionate să existe în noua formulă până la data de 1 iunie ac. Acest lucru i-a lăsat fără grai pe hotelierii şi proprietarii de terase aflaţi în sală. Afaceriştii nu au părut deloc încântaţi de ideea de a face investiţii atât de consistente, în plus, s-au plâns că timpul rămas este scurt. Ezitarea acestora nu a scăpat primarului care le-a spus răspicat: „Sunt hotărât. Acest proiect se va realiza. Vă văd nehotărâţi, dar trebuie să conştientizaţi faptul că dacă faceţi investiţii de un leu, nici turişti nu veţi avea. În schimb, dacă duceţi la îndeplinire acest proiect, cu siguranţă, că numărul turiştilor va fi impresionant. Cine are concesionate hectare întregi pe care le-a lăsat în paragină, ar fi bine să renunţe la o parte din ele, pentru că nu mai permitem la nesfârşit ca staţiunile să arate aşa cum arată în prezent, adică pline de gunoiaie, cu construcţii din pal, tarabe, chioşcuri cu legume-fructe etc. De asemenea, va exista un anumit program de aprovizionare a unităţilor de alimentaţie publică, deoarece nu este normal ca furnizorii să care mărfurile printre turişti, care vin la noi să se relaxeze”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

Chiar dacă nu le convine iniţiativa, în condiţiile în care agenţii economici trebuie să amenajeze aleile, să asigure iluminatul public, să se preocupe de mobilierul urban şi cel destinat activităţilor de plajă, să creeze locuri de joacă, tot după un tipar anume, întreprinzătorii au strâns din dinţi şi au fost de acord să meargă, luni, 25 februarie ac, la primărie pentru a discuta detaliile împreună cu arhitectul-şef, Răzvan Calotă.




Sedinta ordinara: colectarea de fier vechi si blocarea autoturismelor parcate neregulamentar, pe ordinea de zi

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, convoacă pentru vineri, 22 februarie, ora 17.00, o şedinţă ordinară a Consiliului Local pentru dezbaterea şi adoptarea mai multor proiecte de hotărâre de interes public. Pe ordinea de zi figurează un proiect privind modificarea regulamentului de transport în regim de taxi pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia. Un alt proiect vizează aprobarea unui regulament referitor la măsurile de blocare a autovehiculelor staţionate sau parcate neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al municipalităţii.

Consilierii locali vor mai discuta despre reglementarea activităţii firmelor de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, precum şi despre delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Mangalia. Un alt document de pe ordinea de zi are în vedere aprobarea proiectului „Tabere pentru stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură”. În aceeaşi şedinţă ordinară a CL se va dezbate inventarierea parcărilor situate pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia.




Primarul Radu, la intalnire cu agentii economici din Neptun si Jupiter

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, invită vineri, 22 februarie, ora 11.00, la Casa de Cultură, agenţii economici din staţiunile Neptun şi Jupiter, care deţin spaţii comerciale şi terenuri în zona plajelor, pentru discuţii privind implementarea unor proiecte comune, cu scopul pregătirii sezonului estival.




Ce a descoperit administratia publica in Cap Aurora-Venus: haite de caini, struti, porci, cladiri abandonate si oameni ce traiesc fara curent electric sau apa

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii au continuat, marţi, 19 februarie, seria inspecţiilor în staţiunile din sudul litoralului pentru pregătirea sezonului estival. În cadrul verificărilor din Cap-Aurora şi Venus, edilul a decis ca, până la debutul sezonului estival, municipalitatea să efectueze lucrări de reamenajare şi ecologizare. În acest sens, clădirile şi parcările inestetice vor fi demolate, iar spaţiile verzi, precum şi aleile pietonale vor fi amenajate corespunzător. Ca şi în celelalte staţiuni, agenţii economici au fost notificaţi de către municipalitate să înceapă lucrările de igienizare ale activelor deţinute. În ceea ce priveşte refacerea falezei din staţiunea Cap-Aurora, municipalitatea va concepe un proiect de modernizare cu fonduri europene. „Sperăm ca până anul viitor această zonă să fie una de promenadă, un adevărat punct de atracţie turistică. Vom impune un concept unitar de modernizarea a tuturor staţiunilor de pe litoralul sudic, astfel încât turiştii să-şi petreacă vacanţele în condiţii optime”, a precizat edilul Cristian Radu. Primarul Mangaliei va chema la discuţii toţi agenţii economici care vor să investească pe litoral, aceştia putând să liciteze pentru proiectele propuse de către administraţia publică locală. Un astfel de proiect se referă la administrarea lacului din Venus de către un concesionar care doreşte să aducă un plus de noutate în această zonă.




Sumele stranse la Balul Rotary vor acoperi costurile interventiilor chirurgicale ale micutei Carmen Cristina Lupu

Sâmbătă, 16 februarie 2013, la Restaurantul „Lacul Racilor” din staţiunea Olimp a avut loc Balul anual al Clubului Rotary Mangalia. Balul s-a desfăşurat sub deviza „Primul pas” şi a avut caracter umanitar, de strîngere de fonduri pentru Lupu Carmen Cristina, în vârstă de 6 ani, din Constanţa, diagnosticată cu sindromul Down şi Genu Valgum bilateral.

Potrivit presedintelui Rotary Mangalia, av. Florin Raican, sumele de bani colectate în cadrul balului din tombolă şi donaţii au acoperit costurile viitoarelor intervenţii chirurgicale de implant al unor tije din titan care vor ajuta la restabilirea biomecanicii mersului minorei. La bal au participat rotarieni din Mangalia, Cernavodă, Constanţa, Bucureşti precum şi din Balchik şi Kavarna (Bulgaria).

Administraţia publică din Mangalia a fost reprezentata de primarul Cristian Radu, însoţit de mai mulţi membri ai Consiliului Local. Prezentatoarea balului a fost actriţa Adriana Trandafir.

Muzica şi momentele artistice au fost asigurate de Tomis Quartet Constanţa, respectiv Cabaret Unique Constanţa. Printre sponsori s-au numărat şi cluburile de fotbal Viitorul Constanţa şi Gaz Metan Mediaş, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi şi echipa de handbal Oltchim Rm. Vâlcea.




CL Mangalia a aprobat contractarea unui împrumut de la Ministerul de Finanţe

Consilierii locali din Mangalia au votat, marţi, într-o şedinţă de îndată, un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării, de la Ministerul Finanţelor Publice, a unui împrumut din vărsămintele din privatizare, în valoare de maximum 19.436.969 lei, cu o maturitate de până la 5 ani. Potrivit proiectului iniţiat de primarul Cristian Radu, banii vor fi folosiţi pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea municipalităţii, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări. Din document mai reiese că plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului se asigură integral din bugetul local al Primăriei municipiului Mangalia. De asemenea, ordonatorul principal de credite se obligă să publice, trimestrial, pe pagina de internet a Primăriei, pe toată durata serviciului datoriei publice locale, următoarele date: hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia; valoarea finanţării rambursabile contractate/garantate în valuta de contract; gradul de îndatorare a Primăriei municipiului Mangalia; durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile; dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile; plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.




Conştiinţă sau buget personal – Şoferii trebuie să aleagă una dintre variante, pentru a nu da zeci de milioane de lei pe amenzi

Conducătorii auto au motive întemeiate să respecte, cu stricteţe, regulile de circulaţie, întrucât cuantumul amenzilor a crescut simţitor. De altfel, potrivit poliţiştilor de la Rutieră, pe parcursul anului 2012, la capitolul siguranţa traficului rutier, au fost înregistrate un număr foarte mare de abateri şi, implicit, de sancţiuni aplicate. Astfel, au fost constatate 136 de sancţiuni, s-au aplicat 6500 de amenzi şi au fost luate aproape 17000 puncte de penalizare, în timp ce peste 200 şoferi au devenit pietoni pentru perioade diferite de timp. Mai grav este faptul că peste 50 conducători auto au fost depistaţi conducând în stare de ebrietate, 1440 nu purtau centura de siguranţă, aproape 600 au depăşit viteza legală, iar peste 300 vorbeau la telefonul mobil în timp ce rulau cu autoturismele prin oraş.

Având în vedere faptul că valoarea sancţiunilor contravenţionale a crescut începând cu data de 1 februarie 2013, o dată cu majorarea salariului minim brut pe economie de la 700 la 750 de lei, este posibil ca măcar de teama golirii buzunarelor, conducătorii auto să aibă grijă să nu mai ignore regulile de circulaţie. Astfel, cea mai mică amendă pe care o poate plăti un şofer este de 150 de lei, iar cea mai mare poate ajunge şi la 7500 de lei. Un punct de amendă reprezintă, conform legislaţiei în vigoare, 10% din salariul minim brut pe economie.

Clasele de sancţiuni sunt următoarele:

clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;

clasa a II -a – 4 sau 5 puncte;

clasa a III -a – de la 6 la 8 puncte;

clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte;

clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte

Cuantumul amenzilor în funcţie de clasă:

– 150 lei – 225 de lei (clasa I);

– 300 lei – 375 de lei (clasa a II);

– cuprinse între 450 lei şi 600 de lei (clasa a III-a);

– cuprinse între 675 şi 1500 de lei (clasa a IV-a);

– cuprinse între 1575 şi 7500 de lei (clasa a V-a).

De la 1 iulie ac, salariul de bază minim brut pe ţară garantat, în plată, va fi majorat la 800 lei, lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore, în medie, pe lună, ceea ce reprezintă 4,74 lei/oră. În cazul personalului din sectorul bugetar, salariul de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelelor menţionate. Începând din 1 ianuarie 2012 şi până la data majorării, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost de 700 lei lunar, reprezentând 4,13 lei/oră.




Facturile astronomice la întreţinere, subiect de discuţie între conducerea Goldterm şi preşedinţii de asociaţii

Sediul Goldterm SA a fost, astăzi, gazda întâlnirii dintre conducerea societăţii furnizoare de agent termic din Mangalia şi preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari din localitate. Întâlnirea a avut drept scop discutarea reclamaţiilor primite în ultimele zile, la primărie, vizavi de facturile foarte mari la încălzire aferente lunii ianuarie.

Directorul Goldterm, Dan Georgescu, spune că aceste reclamaţii au fost înregistrate ca urmare a unor situaţii deosebite: „Avem reclamaţii din partea unor cetăţeni ce locuiesc în blocuri unde sunt branşate numai cinci familii din douăzeci. Celelalte cincisprezece familii achită, lunar, doar 10 de lei de familie, deşi beneficiază de căldură de la apartamentele branşate. La un calcul simplu, aceste familii plătesc, pentru căldura asigurată de vecinii branşaţi, doar 1% din totalul facturii la încălzire“.

Potrivit directorului Goldterm, în urma întâlnirii s-a încheiat un proces verbal cu preşedinţii de asociaţii, potrivit căruia procentul ce ar urma să fie achitat de cei debranşaţi să crească. Tot conform declaraţiilor acestuia, cea mai ridicată valoare a unei facturi la încălzire, pentru luna ianuarie este de 1.100 lei. Una dintre deciziile luate, în comun, de Goldterm şi asociaţiile de proprietari a fost aceea de furnizare a agentului termic „la limita de jos a diagramei“, astfel încât furnizarea căldurii să fie tot în regim non-stop (deşi la temperaturi mai scăzute) şi nu după un program, cum se dorise iniţial.

Mai multe plângeri înregistrate la primărie pe tema agentului termic au fost cele ale… supraîncălzirii locuinţelor: „Eu sunt unul dintre cei ce au reclamat faptul că la una dintre asociaţiile mele este prea multă căldură. Am multe sesizări de la cetăţeni din cauza faptului că au în apartamente 26-28 de grade Celsius. Eu am propus ca, noaptea, să se meargă pe un singur cazan, iar cei debranşaţi să achite un procent mai mare din valoarea facturilor la încălzire“, ne-a declarat Mihai Trandafirescu, preşedinte al mai multor asociaţii de proprietari din localitate.




La nivelul municipiului Mangalia, peste 2500 de persoane primesc alimente de la Uniunea Europeană

Şi pe parcursul acestui an, va continua distribuirea de ajutoare alimentare comunitare pentru persoanele defavorizate social, în conformitate cu prevederile HG nr. 600/2009 şi HG nr. 950/2012 în cadrul planului PEAD (Planul European de Ajutoare catre persoanele Defavorizate). Beneficiarii acestor ajutoare, trimise de Uniunea Europeană în cadrul programului PEAD 2013, sunt familiile şi persoanele singure care primesc ajutor social, persoanele cu handicap grav şi accentuat, pensionarii sistemului public de pensii cu venituri sub 400 lei, şomerii indemnizaţi care se încadrează în prevederile unor legi speciale (veterani, deportaţi, deţinuţi politici etc).

Potrivit Biroului Mass-Media, din cadrul Primăriei Mangalia, categoriile de persoane care vor beneficia de astfel de ajutoare sunt următoarele:

– familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

– şomerii înregistraţi potrivit prevederilor Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
– persoanele cu handicap grav şi accentuat (nu şi gradul mediu), adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

Începând din acest an, au fost incluse şi persoanele beneficiare ale prevederilor mai multor legi, printre care:

– Legea nr. 49/1991, privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 44/1994, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 49/1999, privind pensiile IOVR, cu modificările şi completările ulterioare,

– Legii nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare.

Ajutorul acordat de Uniunea Europeană constă în produse alimentare, care se distribuie o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la momentul repartizării acestuia, chiar dacă se regăseşte în acea perioadă în mai multe dintre situaţiile menţionate mai sus. În cadrul planului anual de distribuţie 2012– 2013, fiecărui beneficiar eligibil îi revin următoarele cantităţi de produse alimentare: 3 kg de zahăr, 4 kg de mălai, 6 kg de orez, 2 pungi paste făinoase, 5 pachete de biscuiţi, o cutie de bulion, o cutie de roşii în bulion, 2 cutii de mazăre, un kg de fasole. Alimentele se distribuie la cantina socială, de luni până joi, între orele 09.00 – 15.00, respectiv vineri, între 09.00 – 12.00.

În municipiul Mangalia, există 2563 de persoane beneficiare ale ajutoarelor alimentare comunitare. Dintre acestea 1139 sunt pensionari, 529 – persoane adulte cu handicap, 528 – şomeri, 275 – persoane care realizează venit minim garantat, 28 – alte categorii de persoane.




Retineri DNA intr-un caz de inselaciuni cu terenuri la Agigea, Eforie si Mangalia

Comunicat DNA Constanta

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii

ŞTEFANCO RĂZVAN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi fals în declaraţii (trei infracţiuni)
GHEORGHE SILVIEA, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de mărturie mincinoasă şi tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave
şi faţă de învinuitul ŞTEFANCO ROMICĂ (tatăl lui Ştefanco Răzvan) în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
La data de 20 aprilie 2011, inculpatul Ştefanco Răzvan a introdus pe rolul Tribunalului Constanţa trei acţiuni în revendicare în contradictoriu cu autorităţile locale din comuna Agigea, oraşul Eforie şi municipiul Mangalia, pentru suprafeţe de teren de aproximativ 1.300 hectare situate in localităţile menţionate. În încercarea de a-i induce în eroare pe judecători şi pentru a obţine recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, inculpatul a folosit certificate de moştenitor falsificate.
În acest sens, în zilele de 25 august şi 12 septembrie 2008, inculpatul Ştefanco Răzvan a formulat trei cereri la Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Constanţa prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituţii, declarând de fiecare dată, în mod mincinos, că este strănepotul unor persoane decedate care au deţinut suprafeţe mari de teren pe raza judeţului Constanţa.
Având în vedere că extrasele au fost emise pe numele lui Ştefanco Romică, tatăl inculpatului Ştefanco Răzvan, acesta din urma a obţinut, la data de 10 august 2009, prin procură autentificată, dreptul de reprezentare în vederea dezbaterii succesiunii, în condiţiile în care cunoştea că nu era succesorul de drept al proprietarilor de teren decedaţi.
Folosind procura, la data de 2 octombrie 2010, inculpatul Ştefanco Răzvan, în calitate de mandatar al tatălui său, a formulat două cereri pentru deschiderea procedurii succesorale notariale. În cadrul acestei proceduri, inculpatul Ştefanco Răzvan a depus între altele, două certificate de deces falsificate. Astfel, s-a încercat crearea, în mod fraudulos, a unei legături de rudenie între învinuit şi defuncţii ale căror terenuri erau revendicate.
În cadrul procedurii succesorale notariale, inculpata Gheorghe Silviea a dat declaraţii mincinoase, în calitate de martor, servind interesele lui Ştefanco Răzvan. În baza înscrisurilor falsificate şi a declaraţiilor martorului Gheorghe Silviea, biroul notarial a emis două certificate din care rezultă că Ştefanco Romică este unicul moştenitor îndreptăţit la obţinerea terenurilor în suprafaţă de 1.300 de hectare.
La data de 26 august 2011, inculpatul Ştefanco Răzvan a cesionat inculpatei Gheorghe Silviea cota de ½ din drepturile sale asupra terenurilor. Ca urmare, aceasta a solicitat introducerea sa în procesul de revendicare a terenurilor.
Unul dintre cele trei procese de revendicare a fost soluţionat în mod definitiv şi irevocabil, prin respingerea cererii formulate Ştefanco Răzvan, în timp ce celelalte două sunt încă pe rolul instanţelor.

Terenurile revendicate de către inculpaţi sunt evaluate la valori de minimum 3 milioane de euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane nelotizabile, respectiv de minimum 12,5 milioane de euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane lotizabile.

Inculpaţilor Ştefanco Răzvan, Gheorghe Silviea şi învinuitului Ştefanco Romică li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

La data de 16 februarie 2013, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Ştefanco Răzvan şi Gheorghe Silviea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE




Nevoiaşii Mangaliei, trimişi la muncă pentru ajutoarele cu care statul îi cadoriseşte lunar

Persoanele care se încadrează în prevederile Legii 208/1997 beneficiază de masă caldă la cantina socială a municipiului Mangalia. Potrivit Biroului Mass-Media, Serviciul Administraţie Publică şi Autoritate Tutelară, din cadrul Primăriei Mangalia, a eliberat beneficiarilor cantinei un număr de 152 de cartele de masă. Astfel, pentru luna ianuarie, s-au pregătit aproximativ 349 de porţii, în fiecare zi, raţia alocată/persoană fiind de 6 lei/zi. Pentru persoanele defavorizate din zonele Fruviileg şi Zootehnie care nu se pot deplasa la cantina socială se vor distribui alimente la domiciliul acestora, săptămânal, după aprobarea bugetului local pentru anul în curs. În ceea ce priveşte programul cantinei sociale aceasta are următorul interval orar: de luni până vineri, între orele 12.00-14.30. Persoanele beneficiare pot servi masa la cantina aflată în incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” sau îşi pot lua raţia alimentară la pachet.

 Printre beneficiarii cantinei se numără şi 31 de copii de la grupa pregătitoare din cadrul Grădiniţei „Primii Paşi”, care îşi desfăşoară activitatea în cartierul „Colonişti”, în clădirea fostei unităţi preşcolare. Unitatea de învăţământ preşcolar, cu program normal, s-a înfiinţat în anul 2003, în urma parteneriatului dintre ONG-ul „Salvaţi Copiii”, Primăria Mangalia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Primăria pune la dispoziţie spaţiul de desfăşurare a activităţilor specifice şi hrana zilnică a copiilor ce provin din familii cu venituri reduse, constând în gustare rece sau masă caldă ce li se aduc acestora la sediul grădiniţei. ONG-ul asigură rechizitele necesare, în timp ce ISJ Constanţa se preocupă de salarizarea educatoarei.

Mai trebuie spus faptul că primarul Mangaliei, Cristian Radu a anunţat, în repetate rânduri, că beneficiarii tuturor ajutoarelor sociale trebuie să şi muncească pentru sprijinul pe care îl primesc de la stat. Astfel, cei care intră în posesia diverselor ajutoare, vor fi repartizaţi să lucreze la spaţii verzi atât în oraş, cât şi în staţiuni sau vor primi alte activităţi de făcut, în funcţie de lucrările de reparaţii şi modărnizări ce vor fi executate în perioada imediat următoare.




Administratia publica, in control in statiunea Jupiter. Primele impresii: furturi de fier vechi, imobile dezafectate si gunoi cat cuprinde

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii au continuat seria inspecţiilor în staţiuni, în vederea stabilirii măsurilor administrative care se impun pentru pregătirea sezonului estival. În timpul deplasării în staţiunea Jupiter, edilul a declarat că trebuie urgentate lucrările de ecologizare, atât de către angajaţii Primăriei, cât şi de către agenţii economici, astfel încât sudul litoralului să atragă mai mulţi turişti în vara acestui an. În acest sens, deţinătorilor de terenuri şi clădiri li s-a cerut ca până la 31 martie să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare. În caz contrar, lucrărire respective vor fi realizate de municipalitate până la 1 mai, iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie. „Nu este corect ca unii să aibă terenuri de peste un hectar, să plătească taxe modice şi nici să nu întreţină activele pe care le au”, a menţionat primarul. În staţiunile din sudul litoralului se vor amenaja noi alei pietonale, cu băncuţe şi coşuri de gunoi, iar cablurile de pe stâlpi vor fi mutate în canale îngropate, special amenajate în acest sens. Accesul maşinilor către plaje şi faleze va fi restricţionat, iar staţiile de transport public se vor reamenaja, atât în staţiuni, cât şi în oraş. Potrivit primarului, parcările din apropierea unităţilor de cazare şi spaţiile verzi aferente ar trebui administrate de hotelieri. Primăria Mangalia va colabora cu Apele Române pentru o mai bună îngrijire a plajelor şi a zonelor adiacente. În privinţa lacurilor din staţiuni, edilul a subliniat că ar trebui găsită o soluţie de concesionare, cu implicarea agenţilor economici din zonă, în vederea unei administrări eficiente şi repunerii acestora în circuitul turistic. „Din păcate, unii agenţi economici aruncă gunoiul la întâmplare, iar deşeurile pot ajunge pe suprafaţa lacului. De aceea, cred că ar fi mai indicat să existe cineva care să gospodărească lacurile şi să le amenajeze pentru turişti, cu respectarea unor reguli stabilite de Consiliul Local”, a explicat Cristian Radu.




„Noua Generatie“ si-a stabilit programul de manifestari pentru acest an

Clubul Sportiv „Noua Generaţie“ şi-a stabilit grila de evenimente şi manifestări pentru anul în curs. Astfel, e 2 martie se va desfăşura „Cupa Mărţişorului la Şah“, faza municipală, eveniment arbitrat de Ioan Cazacu şi Alexandru Macavei şi condus de prof. Andrei Furcă. La finele lunii aprilie vor demara „Jocurile Sportive de Vară“: atletism, fotbal, ciclism, naţatie, yachting, şah etc.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Dansului (29 aprilie), Clubul Sportiv „Noua Generaţie“ va organiza, sub egida UNESCO, Consiliul Internaţional al Dansului, eveniment ce va avea loc în staţiunea Neptun. Pe 1 iunie, secţiile de atletism din cadrul asociaţiilor şi cliâuburilor sportive din Mangalia vor organiza un cross dedicat Zilei Internaţionale a Copilului. În aceeaşi zi, la piscina Sanatoriului Balnear Mangalia se va derula o nouă ediţie a „Campionatului de nataţie“.

„Pe 3 august va avea loc o competiţie de triatlon – nataţie, atletism şi ciclism, iar pe data de 15 ale aceleiaşi luni vor fi închise, oficial, Jocurile Sportive de Vară organizate de Club Sportiv „Noua Generaţie“, ne-a declarat prof. Ciprian Broască, preşedintele clubului.




Cetăţenii din Mangalia şi-au făcut un hobby din a intenta procese – Numărul cererilor de chemare în judecată, în continuă creştere

Judecătoria Mangalia şi-a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate pe parcursul anului 2012, fiecare magistrat având de soluţionat peste 812 cauze. Organigrama Judecătoriei Mangalia prevede un număr de 9 posturi judecători (2 stagiari), 14 posturi grefieri, 3 posturi grefier arhivar, 1 post agent procedural, 1 post de funcţionar public – expertul asistent responsabil cu repartizarea aleatorie a cauzelor prin programul informatic, 2 posturi de personal asimilat celui de specialitate şi 4 posturi de personal contractual.

Pe rolul Judecătoriei Mangalia s-au aflat spre soluţionare în cursul anului 2012 un număr total de 7309 de cauze. Astfel, instanţa şi-a început activitatea în anul 2012 cu un stoc de 2142 de cauze înregistrate pe rolul instanţei şi nesoluţionate până la sfârşitul anului 2011. La acest stoc de dosare s-au adăugat un număr de 5167 de cauze nou înregistrate pe rolul instanţei în cursul anului 2012.

Din totalul de 7309 de cauze, aflate spre soluţionare pe rolul instanţei, au fost soluţionate în cursul anului 2012 un număr de 5415 de cauze, stocul de dosare nesoluţionate fiind de 1907 dosare. De asemenea, la sfârşitul anului 2012, instanţa a înregistrat un număr de 525 de cauze civile a căror judecată a fost suspendată.

Comparând datele statistice întocmite la nivelul instanţei în anii precedenţi cu cele întocmite pentru anul 2012, se remarcă o creştere a numărului de cereri de chemare în judecată cu soluţionarea cărora este învestită Judecătoria Mangalia, ponderea fiind reprezentată de cererile civile, dar şi o scădere a stocului de dosare nesoluţionate, reportate în anul următor.

Instanţa şi-a început activitatea în anul 2012 cu un stoc de 2142 de cauze înregistrate pe rolul instanţei şi nesoluţionate până la sfârşitul anului 2011, stoc care, raportat pe materii, a avut următoarea structură :

–  48 cauze penale fără minori

 –  10 cauze penale cu minori

–  991 cauze civile

–  659 plângeri contravenţionale

–  322 cauze cu minori şi de familie

–  98 cauze cu profesionişti

–  14 cauze încuviinţare silită.

La acest stoc de dosare s-au adăugat un număr de 5167 de cauze nou înregistrate pe rolul instanţei în cursul anului 2012, structurate pe materii astfel:

–  514 cauze penale fără minori

–  3   cauze penale cu  minori

–  1273 cauze civile

–  1039 plângeri contravenţionale

–   492 cauze cu minori şi familie

–   408  cauze cu profesionişti

–  1438  cauze încuviinţare executare silită.

Din totalul de 7309 de cauze aflate spre soluţionare pe rolul instanţei, au fost soluţionate în cursul anului 2012 un număr de 5415 de cauze.

Structurarea, pe materii, a cauzelor soluţionate de Judecătoria Mangalia este următoarea:

– 11 cauze penale cu minori

–  490 cauze penale fără minori

–  1440 cauze civile

–  1153 plângeri contravenţionale

–  551 cauze cu minori şi familie

 – 386 cauze cu profesionişti

–  1371 încuviinţare executare silită.

Judecătoria Mangalia a fost sesizată şi a soluţionat în cursul anului 2012 un număr de 37 de propuneri de arestare preventivă, 13 cereri de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse în faza de urmărire penală şi un număr de 9 cereri de emitere a autorizaţiei de percheziţie.




Talhari specializati in smulgerea cerceilor, prinsi de politistii din Mangalia

La data de 11 februarie a.c., în urma extinderii cercetărilor faţă de O. Răzvan-Florian, de 25 de ani, din Mangalia şi G. Aurel, de 41 de ani, din localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea,  poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au stabilit faptul că aceştia sunt suspectaţi de săvârşirea a încă cinci infracţiuni de tâlhărie având ca mod de operare smulgerea cerceilor din urechi, fapte înregistrate şi rămase iniţial în evidenţe, cu autor necunoscut.

Reamintim că, la data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în urma activităţilor specifice, i-au depistat pe O. Răzvan Florian, de 26 de ani, din Mangalia şi G. Aurel de 42 de ani, din localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, suspectaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni comise cu violenţă.

În sarcina celor două persoane au fost probate şi reţinute de către poliţişti săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, comise în luna decembrie 2012, respectiv ianuarie 2013. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, ulterior arestaţi preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.




Capela de lângă Biserica Sf. Mina, cufundată în întuneric de mai bine de o săptămână

–         Privegherea adormiţilor se face la lumina lumânărilor!

Capela de lângă Biserica Sf. Mina din Mangalia este, din nou, în centrul unei situaţii cel puţin neplăcute, după ce, iniţial, se vehicula că preoţii care oficiază slujbe acolo ar favoriza serviciile anumitor societăţi de pompe funebre din oraş, în defavoarea altora. Iată, că încăperea care găzduieşte adormiţii se confruntă, din nou, cu problerme, de această dată, motivul fiind întreruperea energiei electrice.

Potrivit declaraţiei părintelui paroh Sorin Cârlan, „lumina a fost înteruptă, de către reprezentanţii ENEL, în urmă cu o săptămână, pentru neplata unor datorii. Capela se află în administrarea Serviciului Social din subordinea Consiliului Local Mangalia. Noaptea, familiile care au depus adormiţi stau la priveghi la lumina lumânărilor”.

Curios este faptul că, de luni buni, se zvoneşte că această capelă ar fi fost transferată în administrarea Bisericii Sf. Mina, nu şi în acte, deoarece ar fi fost nevoie de o hotărâre a Consiliului Local, decizie care, din câte ştim, nu ar fi făcut obiectul vreunei şedinte ordinare, extraordinare sau de îndată. Pe de altă parte, multe persoane care au trecut, recent, prin evenimente neplăcute, ne-au declarat că au achitat taxa de 100 de lei, pentru ocuparea capelei, la care se adaugă 20 de lei pentru întreţinerea spaţiului, în incinta bisericii, mai precis, la magazinul de lumânări, însă este posibil ca aceşti bani să fi fost depuşi, ulterior, în contul Serviciului Social.

Despre situatia legala a capelei si data la care aceasta va fi, din nou, racordata la reţeaua electrica, am cerut lămuriri reprezentantilor primariei, care au facut urmatoarele precizari, prin purtatorul sau de cuvant, Doru Colgiu:

„Capela Sf. Mina a fost construită în 2007 de firma MM Company, doar în baza unui certificat de urbanism emis de Primărie. Precizăm faptul că, pentru a fi dezvoltată legal investiţia, construcţia ar fi trebuit edificată în baza autorizaţiei de construcţie, care însă nu s-a eliberat. Din această cauză, construcţia nu se regăseşte în evidenţele municipalităţii. Cu toate acestea, Primăria a plătit la vremea respectivă, firmei mai sus menţionate, suma de aproximativ 300 mii lei. Ca urmare a lipsei documentaţiei de construire, nu există niciun contract de utilităţi între Primărie şi furnizorii de servicii (Enel, Raja, etc) pentru respectiva clădire. În prezent, reprezentanţii Primăriei fac demersurile legale în vederea soluţionării acestei probleme şi întocmirea, în cel mai scurt timp, a documentaţiei necesare intrării în legalitate a clădirii Capelei Sf. Mina. Ulterior, se vor încheia toate contractele de utilităţi pentru buna funcţionare a incintei“.




Prins furand combustibil de la locul de munca

Duminica, 10 februarie, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, au organizat o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea 23 August, judeţul Constanta, în timp ce îşi însuşise cantitatea de 40 litri combustibil, din gestiunea sa, din cadrul punctului termic din al institutiei sanitare la care era angajat.




Zanfir Iorguș, reales președinte al PDL Mangalia – Dezertorii, înlocuiți, în BPL, cu membrii fideli

Reorganizare. Acesta a fost cuvântul de ordine la alegerile ce au avut loc, duminică, la prânz, la sediul organizației Municipale a PDL Mangalia. La întâlnirea democrat liberalilor au fost prezenți președintele Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, fostul deputat Constantin Chirilă, reprezentanți ai filialelor PDL din zonele limitrofe municipiului.

Înainte ca membrii partidului să-și aleagă noua structură de conducere, președintele PDL Mangalia, Zanfir Iorguș a prezentat raportul de activitate al formațiunii politice, din ultima perioadă, declarând: ”Indiferent de situație, PDL Mangalia rămâne nucleul cel mai valoros și profesionist dintre toate celelalte partide politice la nivel local și trebuie să ne continuăm drumul alături de cei puternici care pun înainte intereseul general, nu cel personal. Reorganizarea trebuie bazată pe solidaritate și onestitate, nu pe trădări care nu au fost puține”. La rândul său, senatorul Chiru a atras atenția asupra obiceiului de a schimba tabăra în momente cheie, fapt ce a contribuit, în parte, la situarea PDL pe locuri mai puțin fruntașe. ”Nu voi tolera trădătorii. Trebuie să fim echilibrați și categorici, în același timp, cu cei care au trădat. Membrii trebuie să se mobilizeze și să treacă la treabă, astfel ca PDL să redevină o forță politică atât la nivel local și județean, cât și național. Dintre filialele județului, cea de la Mangalia rămâne însă cea mai puternică”.  

Discursurile au fost urmate de alegerile propriu-zise care s-au derulat fără contestații sau proteste. Iată, noua componență a Biroului Permanent Local al PDL Mangalia, după numărarea voturilor:

Președinte – Zanfir Iorguș;

Vicepreședinți – Maria Andrei, dr. Laura Condur, Iulian Drăgoi, Paul Foleanu, Marin Geileanu, Lucian Popescu, Linica Stan, Dorel Toma;

Secretari executivi – Rușen Abdula, Nurdan Amza, Constantin Bugu, Alexandra Chiș, Ilie Cioran, Laura Cârlan, Nela Dugheană, Tănțica Gavrilă, Geza Magyar, Fernando Teodoru;

 Trezorier – Mariana Petică. 

Tot în cadrul întâlnirii a fost desemnată președinte interimar al Organizației de Femei a PDL, Daniela Nistor, care i-a luat locul Danei Constantinescu, aflată, în prezent, în echipa Forței Civice Mangalia. Mai trebuie spus faptul că aceste alegeri ar fi fost programate indiferent de calendarul stabilit la nivel național, deoarece mulți dintre membrii BPL nu mai fac parte, în prezent, din PDL, trecând fie la alte partide, fie optând, pur și simplu, să facă un pas înapoi.

Astfel, printre numele sonore care nu s-au mai regăsit pe buletinele de vot se află Ioan Griguță, Vasile Iorga, Marian Crăciun etc.




Mii de kilograme de lapte praf fara acte de provenienta, confiscate de Structura de Administrare Fiscală – A.I.F. Constanţa

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa, au documentat activitatea infracţionala a unui cetăţean bulgar, în vârstă de 26 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din Techirgiol,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în forma prev. de art. 9, al.1, lit. b, din Lg.241/2005.

          În fapt, se reţine că în perioada februarie 2012 – februarie 2013, societatea  a efectuat achiziţii intracomunitare de lapte praf şi produse lactate, pe care le-a comercializat către diferite societăţi comerciale, fără a evidenţia în contabilitate veniturile obţinute, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, prejudiciul total cauzat fiind în sumă de 55.354 lei, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit.

         La data de 07.02.2013, a fost efectuată o verificare fiscală inopinată, împreună cu reprezentanţi ai Structura de Administrare Fiscală – A.I.F. Constanţa, ocazie cu care s-a constatat existenţa unui stoc scriptic de marfă în valoare de 138.387 lei, ce nu s-a regăsit faptic cu ocazia efectuării inventarierii mărfurilor din  depozitul societăţii.  Tot cu ocazia efectuării inventarierii mărfii existente în depozit, a fost identificată cantitatea de 3125 kg lapte praf, în valoare de aproximativ 30.100 lei, pentru care nu s-au putut prezenta documente legale de provenienţă. Întreaga cantitate de marfă identificată  a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

            Cel în cauza a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală  în formă continuată, urmând ca în data de 08.02.2013, acesta sa fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.