A fost finalizat proiectul „Modernizarea activităţii de producţie S.C. Nautic Service Construcţii SRL“




Proiect de 32.000 de lei de supraveghere video a primăriei

Consilierii locali sunt chemaţi, astăzi, să aprobe proiectul de montare a unui sistem de supraveghere video al sediului primăriei şi ADPP-ului. Întocmit de Telefonica 2000 SRL, proiectul este motivat de necesitatea executării şi montării unui sistem tehnic de securitate la sediile celor două instituţii publice.

În cazul în care va trece de girul aleşilor locali, proiectul ar urma să cuprindă: montarea unui sistem de detecţie şi semnalizare a efracţiilor (format dintr-o centrală de alarmă EVO 192, trei tastaturi, 5 detectoare de incendii, 8 contacte magnetice, 7 butoane de panică, 2 detectoare de mişcare cu dublă tehnologie şi alte 36 pasive), alături de cea a unui sistem de televiziune cu circuit închis, cu un DVD cu 16 canale, 9 camere video în interior şi alte 4 în exterior, precum şi un monitor. Detectoarele de mişcare şi cele de fum ar urma să fie amplasate în toată clădirea ce adăposteşte Primăria şi ADPP-ul, în timp ce camerele video ar fi amplate în zonele cele mai aglomerate – la Serviciul Taxe şi Impozite, la casierii, pe holuri, la toate intrările în imobil, dar şi la intrarea în grupul sanitar din spatele instituţiei.

Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 32.000 de lei.

Un sistem de supraveghere video (renumit, deja, printre angajaţii primăriei) a fost montat în urmă cu câţiva ani. Chiar în biroului fostului primar Mihai Claudiu Tusac exista un monitor pe care acesta putea supraveghea orice mişcare de prin instituţiile pe care le păstorea. Camerele au fost demontate în timpul suspendării lui Tusac, de către primarul interimar, Ion Mincă.




Festivalul Antic „Callatis“, repus pe tapet: daci şi traci, aruncarea suliţei şi antrenamente militare

Festivalul Antic „Callatis“, se pare, revine pe firmamentul Primăriei. După ce, din cauza lipsei de fonduri, anul trecut, ideea unui festival cu daci, romani, sciţi şi geţi a rămas la faza de proiect, se pare că, anul acesta, belşugul a dat peste Mangalia, iar manifestarea a fost repusă pe tapet. Aşa se face că, în perioada 7-9 iunie, Festivalul Antic „Callatis“ va avea loc în mai multe zone ale oraşului.

Pe 7 iunie, ar urma să avem, în zona Muzeului „Callatis“, precum şi pe faleză, parade cu daci, traci, sciţi şi greci, prezentări ale echipamentelor civile şi militare, ateliere antice – tir cu arcul, aruncarea suliţei, atelier ceramică, antrenamente militare, teatru antic.

Pe 8 iunie, vor avea loc ateliere antice şi antrenamente militare, proiecţia de filme reconstrucţii 3D ale cetăţilor pontice, demonstraţii de luptă şi teatru antic. În ultima zi, pe 9 iunie, se va desfăşura Parada costumelor antice şi premierea participanţilor.




Bilanţul poliţişilor de la Rutieră pentru săptămâna trecută: 40 de persoane rănite în 26 de accidente

Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 19 mai  – 25 mai a.c., a rezultat faptul că, la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 26 accidente de circulaţie uşoare, toate acestea soldate cu 40 de persoane rănite uşor.

Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 3 accidente, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi viteza  neadaptată la condiţiile de drum – 4 accidente pentru fiecare cauză, nerespectarea distanţei între autovehicule – 3 accidente, neatenţie în conducere – 3 accidente,  neacordare  de prioritate vehiculelor – 3 accidente, depăşire neregulamentară – 2 accidente, neasigurare la efectuarea manevrei de mers înapoi – 2 accidente, neacordare de prioritate pietonilor – 1 accidente, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice –  1 accident.

Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni şi duminică s-au produs câte 3 accidente, marţi s-au produs 8 accidente, miercuri şi joi s-au produs câte 4 accidente, vineri – 1 accident şi sâmbătă – două accidente.

Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (dimineaţa, la prânz şi după-amiaza), între orele 10 şi 11, 13 şi 14, 16 şi 17, 20 şi 21, fiind înregistrate câte 3 accidente sau 4 accidente pentru fiecare oră menţionată anterior.

În referire la mediul de producere a accidentelor rutiere, apare cu o uşoară preponderenţă de producere a acestora în zonele aglomerate. Astfel, în perioada analizată, în municipiul Constanţa au avut loc 13 accidente, dintre care 6 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 7 fiind înregistrate pe diferite alte străzi.  Restul accidentelor fiind înregistrate astfel: 7 accidente pe drumurile naţionale din judeţ, 2 accidente pe drumurile judeţene, 1 accident pe drum comunal şi 3 accidente în alte localităţi.




Plaja şi faleza din Saturn, înecate în bălării şi pline de hârtoape

Oficial, sezonul estival 2014 a început, numai că s-a făcut remarcat doar la nivel declarativ. În realitate, staţiunile sunt pustii, nepregătite pentru întâmpinarea vizitatorilor, dar ceea ce este şi mai surprinzător este faptul că nici măcar nu au început pregătirile pentru activităţile estivale. Aşa se face că cei care deţin hoteluri, terase, bazaruri, magazine cu articole de plajă şi îmbrăcăminte ori unităţi de alimentaţie publică încă hibernează.

Staţiunea Saturn, preferată de către familiile cu bugete mici şi medii, aglomerată, de obicei, inclusiv la începutul verii, în prezent, este goală în proporţie de 80%. Singurul hotel a cărui parcare este destul de aglomerată este Hora ce dispune de o bază modernă de tratament balnear, astfel că se justifică prezenţa turiştilor aflaţi în Saturn în acest interval.

În rest, plaja Saturn este plină de denivelări, astfel că persoanele aflate, ieri, la plajă întindeau nisipul murdar cu picioarele pentru a-şi putea îndinde cearşafurile. Ca niciodată, porţiuni întinse din plajă s-au transformat, din cauza nepăsării, în adevărate pajişti pline cu toate speciile de ierburi posibile. Buruieni înalte de peste un metru pot fi admirate la tot pasul pe faleza din Saturn, ciuruită şi denivelată din loc în loc.

Tabloul de ansamblu ne indică o staţiune, cândva primitoare şi atractivă, care a fost lăsată de izbelişte, asemeni celorlalte zone turistice din sudul litoralului. Lipsa investiţiilor, clădirile dezafectate, agrementul inexistent, cât şi tarabele din pal inestetice, cele deschise arătând ca nişte coji din lemn, au dus la dispariţia turiştilor, dezamăgiţi de aspectul actual al staţiunilor.

Persoane cu experienţă în turism preconizează un sezon estival extrem de slab, cu turişti care vor alege să-şi petreacă vacanţele în alte destinaţii din ţară şi străinătate. De altfel şi debutul a fost un dezastru, în mini-vacanţa de 1 Mai staţiunile sudice fiind ocolite cu vehemenţă de către turişti.

          




Parcul Industrial Mangalia are de recuperat 232.668 lei de la chiriaşi

În urmă cu câteva zile a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SA pentru anul în curs. Potrivit conducerii societăţii, estimarea bugetului a fost realizată având în vedere veniturile ce ar urma să fie încasate din chirii – circa 205.000 lei, cele realizate din prestările de servicii-furnizare ale utilităţilor pentru firmele ce îşi desfăşoară activitatea aici – 8.990 de lei, dar şi din penalităţile pe care Parcul Industrial le are de încasat de la locatari (debite din chirii) – 232.668 lei. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, aceste debite reprezintă peste jumătate din sumele pe care societatea le prevede drept venituri în anul în curs. Per total, Parcul Industrial Mangalia SA îşi propune să realizeze un venit de 445.568 lei (faţă de 263.048 lei anul trecut).

Reprezentanţii Parcul Industrial Mangalia SA îşi „propun ca veniturile din chirii să fie 205.000 lei pe 2014, în scădere faţă de 2013, când suma realizată a fost de 229.464 lei“, micşorarea fiind datorată rezilierii contractului cu DMHI. Parcul Industrial Mangalia SA va cheltui – tot estimativ – în acest an, 283.585 lei (cu 16,99% mai mult faţă de anul trecut).

Terenul pe care este amenajat Parcul Industrial are 13 hectare şi un patrimoniu de 3,1 miliarde de lei vechi, toate preluate de la Şantierul Naval Mangalia (Militar), în 2003. În prezent, AGA societăţii este compusă din Lucian Nichita (reprezentantul Consiliului Local, organism ce are 60% din capitalul social) şi Carmen Rădulescu, ce deţine o triplă funcţie:  cea de reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (20% din acţiuni), al ROMEXPO (10%) şi Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră“ (10%).




Acestea sunt rezultatele ediţiei 2014 a Campionatului Naţional de Kung-Fu, probele “Non-Contact Sanda” şi „Total-Contact”

Sâmbătă 24.05.2014 la Sala de jocuri sportive a Complexului „Tomis” din Constanta s-a desfăşurat ediţia 2014 a Campionatului National de Kung-Fu la probele “Non-Contact Sanda” si „Total-Contact” la individual, feminin si masculin. La campionat au participat 75 de sportivi din 9 cluburi, membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact.

La campionat a fost prezent dl. Dorel Bulearca, maestru 5 Dan Karate Kyuokushinkai, presedintele in exercitiu al F.R.A.M.C. Acesta va candida la un nou mandat de presedinte, la Adunarea Generala a federatiei, care se va desfasura simbata 31.05.2014. Acesta a promis ca va sprijini dezvoltarea Kung-Fu şi va veni şi la alte campionate.

Rezultatele sportivilor constănţeni sunt următoarele:

PROBA „NON-CONTACT SANDA”

MASCULIN

SENIORI 18-34 ANI

-80 KG

1.NEAGU ALEXANDRU                         C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

2.STANCIU PETRE                                C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

3.BALAN ANDREI                                 C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.CONDRAT DAN                                  C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

+80 KG

1.TANISLAV PETCU                              C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CADIU GEORGE                               C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA              

3.NAIDIN ANDREI EUGEN                     C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

3.Vatra Andrei                                 C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA

OPEN KG

1.NEAGU ALEXANDRU                         C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

2.CADIU GEORGE                               C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA              

3.TANISLAV PETCU                              C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.NAIDIN ANDREI EUGEN                     C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

 

TINERET 16-20 ANI, OPEN KG

1.NAIDIN ANDREI EUGEN                     C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

2.STANCIU PETRE                                C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

3.Chiseaua Mihaita                           C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA      

3.Sandu Marius                                C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA                 

JUNIORI 16-17 ANI, OPEN KG

-60 KG

1.Sandu Marius                                C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA       

2.SAVIOLI LEONARDO                          C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.Chiseaua Mihaita                           C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA      

 

 COPII 1, 12-13 ANI

-50 KG

1.LABES COSMIN IULIAN                      C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA       

2.OLTEAN ROMU ANDREI                     C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.GHEMENT ALEXANDRU                    C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA       

3.LEPADATUANDREI VLADUT              C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

-60 KG

1.BOCAI TUDOR                                   C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA                   

2.Maxim Marius                                 C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA      

3.IUSEIN ONUR                                     C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA      

+ 60 KG

1.STEFAN MARDARIE IULIAN               C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.MATEI VALENTIN ANDREI                  C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA                   

3.STANOIU EMANUEL STEFAN           C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA      

3.DUMITRU VALENTIN ANDREI           C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA     

 

COPII 3, 8-9 ANI               

-30 KG

1.Moldoveanu Alin                         C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA

2.PANAIT ANDREI                                 C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA

3.APETRE MARCO GABRIEL                C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

-35 KG

1.IORDACHE IUSTIN                             C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.BITACHE MATEI                                 C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA    

3.STOICA MIHAI ALEXANDRU               C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA    

3.Popa Fabian                                   C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA      

– 40 KG

1.SAVIOLI GIOVANI                               C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA      

1.CERCEL CATALIN CONSTANTIN      C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA    

3.GORDIN ALEXANDRU                        C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA         

+ 40 KG

1.BOCAI VLAD                                      C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

2.CHARCOVSCHI PAUL                       C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU         C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

 

FEMININ

SENIOARE, 18-34 ANI, OPEN KG

1.BOER ANCA VASILICA                       C.S.U. NEPTUN CONSTANTA       

2.CAPRA PAULA FLORENTINA C.S.U. NEPTUN CONSTANTA       

3.PĂDURARU ROXANA TATIANA        C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

 

   COPII 1, 12-13 ANI, OPEN KG

1.SOARE ANDREEA CATALINA            C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.Botez Anca                                     C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA            

3.ROSANEANU BEATRICE                    C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

3.Balanica Doinita                            C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA            

 

COPII 3, 8-9 ANI, 30 KG              

1.Encica Elisa                                   C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA 

2.PANAIT VALENTINA                           C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA 

3.GHEMENT ILINCA                              C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.GHEMENT CASANDRA                      C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

             

PROBA „TOTAL-CONTACT”

  MASCULIN

SENIORI 18-34 ANI, – 90 KG

1.MÂŢU ALEXANDRU                           C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.STOICA GEORGE                              C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

TINERET 16-20 ANI, – 75 KG

1.SERBAN ALEXANDRU                       C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.STEFAN COSMIN                               C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

JUNIORI 16-17 ANI, – 65 KG

1.BOUCHADID CHARBEL                      C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.ZAHIU STEFAN                                  C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

3.CEAKAR EMRE                                 C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

  16-17 ANI, – 60 KG

1.COSTACHE COSMIN                          C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.BACIOIU COSMIN                               C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

COPII 1, 12-13 ANI, – 55 KG

1.ILASCU STEFAN                                C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.TUDORACHE ALIN                             C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

3.SOVA GABRIEL                                 C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG

1.BALAN DARIUS                                 C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.KOZMA ANTONIO                              C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

3.NICOLA DAVID                                  C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

COPII 4, 6-7 ANI, -25 KG

1.HRITULEAC NIKI                                 C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

2.NIKITA MIHAI                                      C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

 FEMININ

CADETE 14-15 ANI, -55 KG

1.TUDOSA COSMINA                            C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

COPII 1, 12-13 ANI, OPEN KG

1.DULEA CRISTINA                               C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA

 

 Florin Iordănoaia, preşedintele C.S. Marea Neagră: „Sportivii participanti la campionat s-au luptat cu multa ardoare, dorind sa obtina titlurile de campioni si implicit selectia la lotul national. Au fost meciuri spectaculoase la seniori, dar nici copii nu s-au lasat mai prejos, oferind meciuri foarte bune. Faţă de campionatul de luna trecută, mulţi sportivi au crescut valoric, ceea ce ne dă speranţe că la concursurile internaţionale la care vom participa, vom obţine rezultate bune.

Din păcate numărul de participanţi a fost mai mic faţă de anii anteriori, cluburile ne putînd să vină cu mai mulţi sportivi din lipsa fondurilor. Faptul că s-a desfăşurat într-o sală mică, nu ne-a permis să aducem mulţi spectatori, puţinele locuri din sală fiind ocupate de sportivi şi părinţi. Organizarea campionatului a fost posibilă datorită sprijinului primit de la conducerea D.S.J. Constanta şi a personalului de la Complexul „Tomis”.

Mulţumim şi pe această cale şi sperăm să colaborăm la fel de bine şi la concur surile viitoare.Felicităm sportivilor medaliaţi!>




Sportivii „Callatis Fight Club” Mangalia au câștigat 11 medalii la Cupa României la Jiu Jitsu brazilian

În urmă cu câteva zile, la Râmnicu Vâlcea s-au desfășurat “Cupa Behring Vilcea Open Belt League 2014”, respectiv “Cupa României No Gi 2014”, competiții de Jiu Jitsu brazilian la care a participat și  Clubul ”Callatis Fight Club” din Mangalia. George Trandafirescu, unul dintre participați, a declarat pentru ”Ediția de Sud” că la cele două întreceri importante au fost prezenți de la Mangalia 5 sportivi. În funcție de vârstă, aceștia au luptat în diviziile de copii, adulți și master. Rezultatele echipei din sudul litoralului au fost mai mult decât lăudabile, sportivii întorcându-se acasă cu numai puțin de 11 medalii. Dintre acestea 4 au fost de Aur, 5 de Argint și 2 de Bronz.

Iată, câștigătorii:

Cupa Behring Vilcea Open Belt League 2014”:
– 2 x Aur – George Trandafirescu – adult avansați – categoria – 82,3 kg; 
                 – Lucian Popescu – master începător – categoria – 94, 3kg;
– 1 x Argint – Daniel Alexandru – adult  începător – categoria  – 88, 3kg;
– 2 x Bronz – Vlad Stancu –  copil  – categoria de vârstă 15-16  ani;
– Petrache Mihai  –  master  începător  – categoria – 88, 3kg.

„Cupa României No Gi 2014”:

– 2  x Aur – Vlad Stancu – copil;

– Mihai Petrache – master începător – categoria -85, 5 kg;
–  4 x Argint – Daniel Alexandru – adult începător – categoria  – 85,5 kg;
– categoria open;

– Lucian Popescu – master începător – categoria  – 91,5 kg;

– George Trandafirescu – master avansați – categoria open.

Mai trebuie spus faptul că structura din Mangalia lupă la nivel național în echipa Daos, iar în competițiile externe în marea familie Icon.




Pe sistemul, dacă voi nu vreți, eu vreau, primarul reintroduce proiectele respinse în ”extraordinara” de marți

Marți, 27 mai ac, la ora 17.00, edilul îi convoacă pe aleșii locali la o ședință de Consiliu extraordinară. Pe ordinea de zi apar proiectele ce mai fuseseră o dată supuse votului, numai că aleșii nu au fost de acord să le dea undă verde. Perseverent, edilul Cristian Radu le supune, din nou, atenției consilierilor, în speranța că, marți, aceștia vor fi mai docili, astfel încât să ridice mâna ”Pentru”.

Iată, Ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Local Mangalia pentru anul financiar 2014;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației Tehnico-Economice a sistemului de supraveghere video – sediul Primăriei Municipiului Mangalia;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea completării contractului de mandat pentru membrii Consiliului de Administrație ai SC Goldterm Mangalia;
  4. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare al SADPP Mangalia asupra bunului ”Teatrul de Vară”;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru înființare semnale de acces în municipiu și amenajări aferente;
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare pentru obiectivele ”Spațiu Tonetă Producător” și ”Spațiu Tonetă Comerciant”;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții din cadrul SADPP Mangalia;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării unei licitații publice în vederea concesionării spațiului disponibil din clădirea Spitalului Municipal Mangalia în vederea amplasării unor echipamente medicale tip Computer – tomograf/imagistică;
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea avizului favorabil pentru ”Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna 23 August”;
  10. Diverse. 

 Reamintim faptul că Proiectul nr. 3 vizează acordarea acelor bonusuri solicitate și săptămâna trecută, de către conducerea Goldterm, respectiv decontarea cheltuielilor de transport, mai precis a 200 de litri combustibil/lună, dar și a convorbirilor telefonice membrilor CA, prin suportarea de către societate, în limita a 150 de lei/lună, a unui abonament plus telefonul aferent. Referitor la Proiectul nr. 7, este vorba despre o reorganizare a SADPP, în noua formă organigrama având prevăzute și posturi vacante, pe lângă cele, deja, ocupate.   

Rămâne de văzut ce decizie vor lua consilierii și dacă vor trece toate aceste proiecte inițiate cu insistență de către reprezentantul Executivului.




Secţiile de votare au fost verificate de pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, prin personalul Inspecţiei de Prevenire, a efectuat acţiuni de verificare a clădirilor în care sunt organizate secţiile de votare şi modul în care sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Organizatorilor tuturor celor 551 secţii de votare, le-au fost transmise măsurile de apărare împotriva incendiilor. În acest context şi cetăţenii cu drept de vot trebuie să respecte următoarele măsuri principale de apărare împotriva incendiilor:

  1. Este interzis accesul persoanelor neautorizate în afara locurilor destinate procesului electoral;
  2. Respectaţi indicatoarele de pe traseul de acces către secţiile de votare şi ale căilor de evacuare în caz de manifestare a unei situaţii de urgenţă;
  3. Nu aruncaţi în interiorul urnelor de votare materiale inflamabile;
  4. Este interzis cu desăvârşire fumatul în interiorul secţiilor de votare;
  5. Parcarea autoturismelor se va face în vecinătatea locaţiilor unde vor fi amenajate secţiile de votare astfel încât să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialelor de stins incendii;
  6. În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:

– evacuarea tuturor persoanelor aflate în clădire precum şi a bunurilor utilizate în procesul electoral;

– anunţarea incendiului la numărul unic de apel 112;

– stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.




Consilierii au majorat suma ajutoarelor pentru vârstnici de la 400 la 1.000 de lei

Consilierii locali au aprobat majorarea sumei pe care o primesc persoanele ce au împlinit 70, 80, 85, 90, 95 şi 100 de ani, de la 400 de lei, la 1.000 de lei. Ajutorul de urgenţă va fi acordat, lunar, celor ce nu au beneficiat, încă, de aceste sume de bani.

În plus, aleşii urbei – ce s-au simţit excluşi, până în prezent, de la evenimentele acordării ajutoarelor, ce au loc, lunar, doar în prezenţa primarului – au decis ca ajutoarele şi diplomele să fie acordate beneficiarilor la începutul fiecărei şedinţe ordinare, în prezenţa Consiliului Local Mangalia.




A fost finalizat proiectul „Ajută! E comunitatea ta!”

Asociatia  „Proactiv pentru Comunitate” emite comunicatul de presa privind inchiderea proiectului „Ajuta ! E comunitatea ta!” implementat in parteneriat cu Primaria Municipiului Mangalia si partenerii norvegieni:  Phoenix Haga Norway si Trondheime  Kommune.

Proiectul a fost realizat  cu sprijinul financiar al Fondului O.N.G. in Romania, program finantat de granaturile S.E.E. si administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

  1. Obiectivele proiectului au fost :

–           implicarea  activa a cetăţenilor in elaborarea deciziilor si politicilor publice  ale municipiului Mangalia;

–           identificare  oportunități de dezvoltare a serviciilor sociale și de transfer de experiență și bune practici din Norvegia;

–          schimb de experiență în domeniului cooperării intre ONG si autorităţile publice;

–          identificarea temei unui viitor proiect.

Valoarea totala eligibila a proiectului este de 2400 euro. Proiectul s-a desfasurat in perioada 12.05- 15.05.2014. Locul de desfasurare: Municipiul Mangalia. Din implementarea proiectului s-au obtinut urmatoarele rezultate:

  1. Rezultate calitative:

–          transfer de experiență din partea norvegiană privind transformarea unor idei foarte bune în proiecte de succes. Cei doi experți în domeniu au oferit consultanță specializată pentru obținerea de finanțări nerambursabile prin EEA Grants .

  1. Rezultate cantitative:
  2. Vizite de lucru la diferite institutii publice, potentiali beneficiari ai viitorului proiect,  potentiali partneri apartinand sectorului de stat si mediului de afaceri;
  3. Intalnire tip „masa rotunda” ;
  4. Atelier de lucru pentru dezvoltarea parteneriatului pentru viitorul proiect și elaborarea unui draft al viitorului proiect avand ca rezultat :

–          analiză eligibilitate proiect, întocmire de proiecţii şi analize financiare;

–          matricea logică pentru viitorul proiect (draft);

–          analiza nevoilor pentru viitorul proiect (draft);

–          analiza SWOT (draft);

studiu evaluarea situației locale care va contribui la completarea justificării viitorului proiect (draft).




Consilierul Ion Mincă, scuturat de edilul Cristian Radu pe tema unor licitaţii de demult

Iritat nevoie-mare pe consilierii locali pentru că nu onorează cu prezenţa şedinţele de îndată, devenite pentru actuala administraţie o modă, edilul Cristian Radu s-a răcorit, dându-le un perdaf cum aceştia nu visaseră vreodată să primească.

Înainte de a relata de la ce a plecat mustrarea dură, reamintim faptul că potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, primarul şi viceprimarul reprezintă Executivul, în timp ce Consiliul Local, autoritatea deliberativă.

Marţi, 20 mai ac., pentru ora 14.00, era programată o şedinţă de îndată, la care nu au venit decât 9 consilieri. Cum şedinţa nu se putea ţine, a fost amânată pentru ora 16.00, când au fost prezenţi 11 consilieri. Înainte de analizarea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, nervos primarul Mangaliei, Cristian Radu i-a certat pe consilieri. „Avem tot felul de opinii şi păreri. Eu în locul lor (al consilierilor absenţi n.r.) eram sub masă, mă ascundeam şi tăceam. Sunt revoltat, pentru că cei care au distrus oraşul, o fac şi acum. Riscăm să pierdem o finanţare guvernamentală, pentru că unii aleşi de popor nu-şi fac datoria. Aceşti indivizi îşi bat joc de noi şi de Mangalia!”, a afirmat edilul. Auzind aceste declaraţii răstite, până şi consilierul Ghiulgiean Membulat, care de-a lungul acestui mandat, a avut puţine obiecţii în legătură cu proiectele supuse votului, s-a simţit urecheată de către primar. „Dumneavoastră, ştiţi cum faceţi? Cum vine profesorul şi îi ceartă pe cei care chiulesc!”

Acte vechi, fluturate de primar pentru aducere aminte

Când cei prezenţi credeau că spiritele s-au calmat, urmând să înceapă analiza şi votul propriu-zis, consilierul PRM, Ion Mincă, a anunţat: „Domnule, primar, mă aşteaptă soacra mea”. Încă supărat, edilul a considerat oportun să-i fluture consilierului nişte hârtii, ba chiar să-l şi ia la întrebări: „Am o rugăminte. Dacă tot am avut 2 ore pauză, am dat peste nişte acte. M-am uitat pe documente şi v-am văzut nominalizat într-o comisie de licitaţie în 2004”, a spus primarul. „Atunci eram la spital”, a replicat Ion Mincă. „Dar pe 31.08.2007, eraţi

pe-aicea, domnule Mincă? Dumneavoastră şi cu domnul Cornel Grama, care nu mi-e cunoscut?! Am găsit nişte dispoziţii de primar pentru nişte licitaţii făcute”, a insistat primarul. Văzându-se încolţit, alesul vizat a mai bombănit puţin, după care şedinţa a început în comentarii şoptite, unele indicând surpriza, altele nemulţumirea.

Această ieşire a edilului nu este singulară, acelaşi Ion Mincă fiind „invitat” de către primar, anul trecut, la conferinţa unui festival de salsa, după ce peremistul a declarat într-o şedinţă anterioară: „s-a dus naibii unanimitatea în Consiliu!” Aşa se face că în loc să vorbească pe marginea evenimentului, Ion Mincă a fost nevoit să precizeze faptul că există pace şi bună înţelegere în cadrul şedinţelor de Consiliu…

De asemenea, consilierul Paul Foleanu a fost scos la careu de către primar, acestuia imputându-i-se participarea la un proiect vechi ce viza construcţia unor case pentru persoanele nevoiaşe.

Transparenţă doar în funcţie de conjunctură

Aceste metode de dojenire ale consilierilor locali în momente-cheie, cum ar fi aprobarea unor rectificări bugetare, finanţarea cu sume mari a unor proiecte, alocarea de miliarde de lei pentru lucrări inutile sau inoportune, sunt ciudate şi nici nu ştim sigur cum să le numim, însă cert este că dau de gândit. Oare nu ar fi fost mai corect ca imediat după preluarea Primăriei, edilul să dispună efectuarea unui audit sau să aştepte raportul Curţii de Conturi, după care să sesizeze organele de anchetă dacă descoperea ilegalităţi? De ce a trebuit să aştepte 2 ani pentru a ne dezvălui că a găsit acte, dispoziţii şi documente pe care le agită prin aer în faţa consilierilor rebeli? Pe de altă parte, este curios faptul că edilul, interesat să păstreze contactul cu cetăţenii, nu le aduce la cunoştinţă toate proiectele pe care le iniţiază, ci doar pe cele care îi convin. De exemplu, nu l-am văzut pe edil să le spună, înfocat, cetăţenilor de ce este nevoie de miliarde de lei pentru consultanţă şi expertiză, pentru centre de informare turistică extrem de costisitoare, pentru organizarea de către o firmă din Bucureşti a carnavalului de 1 iunie, în valoare de 80.000 de lei, despre necesitatea suplimentării organigramei Primăriei cu aproape 100 de locuri, ocupate mai puţin de localnici şi mai mult de navetişti etc.

 Referitor la dialogul avut cu primarul, consilierul local PRM, Ion Mincă a declarat pentru „Ediţia de Sud”: „Nu mă afectează în niciun fel atitudinea primarului, atâta timp cât nu există nimic de care să-mi fie frică sau ruşine. Sunt la al treilea mandat şi n-am beneficiat de absolut nimic de la Primărie. Nu mi-am luat terenuri şi nici nu am societăţi care să colaboreze cu Primăria!”




Ziua Porţilor Deschise la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia organizează, în perioada 22-23.05.2014, „Ziua Porţilor Deschise”. Cu această ocazie, în intervalul orar 8.00-15.00, porţile şcolii vor fi deschise pentru elevi, părinţi, cadre didactice din toate şcolile gimnaziale din oraşul Mangalia şi din zona limitrofă.

Aceştia vor putea vizita cabinetele, laboratoarele, sălile de curs, atelierele liceului, se vor putea informa în legătură cu oferta educaţională a liceului pentru anul şcolar 2014-2015, dar şi în legătură cu proiectele şi activităţile educative extraşcolare în care sunt implicaţi elevii Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” sub coordonarea cadrelor didactice din şcoală.




În atenţia părinţilor şi elevilor de clasa a VIII-a: învăţământul profesional de 3 ani!

  • Absolvenţii clasei a VIII-a  pot urma învăţământul profesional cu durata de 3 ani, în 24 de unităţi şcolare din judeţul Constanţa, din care 18 în mediul urban şi 6 în mediul rural.
  • Ofertă: 30 de clase, respectiv 824 locuri, 20 de calificări profesionale din 11 domenii: mecanică, electric, electronică-automatizări, comerţ, electromecanică, agricultură, turism şi alimentaţie, industrie alimentară, construcţii, estetică, fabricarea produselor din lemn.
  • Durata pregătirii practice creşte progresiv de la un an de studiu la altul, până la 80% în clasa a XI-a.
  • Elevii beneficiază de „Bursa profesională”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.062/2012 de  200 lei/lună, cu condiţia frecventării cursurilor.
  • În plus faţă de „Bursa profesională” elevii pot beneficia şi de stimulente acordate de partenerul de practică, în conformitate cu prevederile contractului de practică.”
  • Absolvenţii învăţământului profesional care promovează examenul de certificare dobândesc certificat de calificare profesională şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.
  • Absolvenţii învăţământului profesional pot continua studiile în clasa a XI-a liceu, curs de zi/seral.

 

OFERTA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL pentru anul şcolar 2014-2015

din judeţul Constanţa

Unitatea de învăţământ Domeniul de formare profesională  

C a l i f i c a r e a 

Nr.

locuri

Colegiul Agricol Poarta Albă Agricultură Horticultor 28
Liceul Tehnologic Independenţa Agricultură Agricultor culturi de câmp 28
Liceul Tehnologic Crucea Agricultură Agricultor culturi de câmp 28
Liceul Teoretic Băneasa Agricultură Lucrător în agroturism 28
Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa Comerţ Comerciant-vânzător 28
Liceul Tehnologic „Radu Prişcu” Dobromir Construcţii Zugrav, ipsosar, vopsitor, tapetar 28
Liceul Tehnologic „Gh.Duca” Constanţa Electromecanică Electromecanic material rulant 28
Liceul Tehnologic de Electrotehnică si Telecomunicatii Constanţa Electronică, automatizări Electronist retele de telecomunicatii 28
Colegiul Tehnic”N.Titulescu” Medgidia Electric Electrician exploatare joasă tensiune 28
Liceul Tehnologic „V. Madgearu” Constanţa Estetica , igiena corpului uman Frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist 28
Colegiul Tehnic „V. Pârvan” Constanţa Fabricarea produselor din lemn Tâmplar universal 28
Liceul tehnologic „I. Podaru” Ovidiu Industrie alimentară Brutar – patiser -preparator produse făinoase 28
Liceul Tehnologic Cogealac Industrie alimentară Brutar – patiser -preparator produse făinoase 28
Colegiul Tehnic „Tomis” Constanţa Mecanică Confecţioner tâmplărie din aluminiu 28
Liceul Tehnologic „D.Leonida” Constanţa Mecanică Mecanic auto 28
Liceul Tehnologic „D.Leonida” Constanţa Mecanică Tinichigiu-vopsitor auto 28
Liceul Tehnologic „L.Edeleanu” Năvodari Mecanică Sudor 28
Colegiul Tehnic „N.Titulescu”Medgidia Mecanică Sudor 28
Liceul Tehnologic ,,D. Hurmuzescu’’ Medgidia Mecanică Sudor 28
Liceul Tehnologic „I.Bănescu” Mangalia Mecanică Sudor 28
Colegiul Tehnic de Marină „A..I.Cuza” Constanţa Mecanică Lăcătuş construcţii navale 28
Liceul Tehnologic „I.Bănescu” Mangalia Mecanică Lăcătuş construcţii navale 28
Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă Mecanică Sudor 28
Liceul Tehnologic ,,C.A.Rosetti” Constanţa Turism şi alimentaţie Lucrător hotelier 28
Colegiul Tehnic „Pontica” Constanţa Turism şi alimentaţie Ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie 28
Liceul Tehnologic „V. Madgearu” Constanţa Turism şi alimentaţie Ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie 28
Colegiul Economic Mangalia Turism şi alimentaţie Ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie 28
Colegiul Dobrogea Castelu Turism şi alimentaţie Cofetar-Patiser 28

 

INSCRIERI :  ETAPA  I – 22-23/ 26-27 mai 2014,      ETAPA A II-A – 25-26/27-28 iulie 2014,      ETAPA A III-A -1-2 SEPTEMBRIE 2014

www.isjcta.ro – Ghid de admitere 2014-2015




ENEL întrerupe curentul la Mangalia. Vezi în ce cartiere

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi posturile de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Municipiul Mangalia, în zonele Cartier Dobrogea 1, Dobrogea 2, la blocuri ANL, în Şantierul Naval Mangalia şi Unităţile Militare. Întreruperea va avea loc în intervalul orar 8.00-16.00.



Primăria angajează avocaţi pentru procesele dificile: grăniţuirea cu comunele limitrofe şi procesul „M&M Company“, printre acestea

Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, în cadrul unei  şedinţe de îndată ce a avut loc la primărie în cursul zilei de ieri, un proiect privind angajarea de avocaţi şi experţi pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor  judecătoreşti în care autorităţile publice locale figurează ca parte şi care au grad ridicat de dificultate. Potrivit secretarului primăriei, Petrina Boiţă, dosarele „cu greutate“ care depăşesc priceperea angajaţilor jurişti (care, potrivit organigramei primăriei, ar fi în număr de şapte) sunt, printre altele, cele ce privesc grăniţuirea Mangaliei cu localităţile 23 August, Pecineaga şi Limanu, dar şi procesul îndelungat cu „M&M Company“, în urma căruia administraţia are de achitat circa un milion de euro.

Procesele înaintate de prefect, în urmă cu câteva luni, în ceea ce priveşte stabilirea graniţelor cu cele trei comune ce înconjoară Mangalia sunt unele extrem de dificile, cel puţin aşa spune secretarul Boiţă. Potrivit declaraţiilor acesteia, comisia de fond funciar de la Pecineaga ar fi împroprietărit cetăţeni ai comunei cu terenuri în suprafaţă totală de 400 de hectare ce ar aparţine Mangaliei, în timp ce localitatea 23 August cere aproape întreaga plajă Olimp (zona restaurantelor-pescării).

Lovitura de graţie ce ar urma să fie dată Mangaliei, în cazul în care procesul ar fi pierdut de autorităţile locale este solicitarea comunei Limanu privind cele 50 de hectare de teren pe care se află, în mare parte, Şantierul Naval Daewoo. Primăria Limanu susţine, în continuare, că deţine toate actele necesare pentru a dovedi că terenul a fost, până acum câţiva ani, proprietate a comunei.

În cazul în care Limanu ar câştiga, Mangalia ar pierde, anual, din taxe, câteva milioane de euro.




Partidul Verde celebreazǎ Ziua Internaţională anti-Chevron în România

Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni (European Greens), a patra forţǎ din Parlamentul European, celebreazǎ Ziua internaţionalǎ anti-Chevron, marcatǎ pe 21 mai. Verzii condamnǎ distrugerea naturii prin mijloace iresponsabile care afecteazǎ oamenii şi le încalcǎ dreptul fundamental la viaţǎ.

Susţinem “Declaraţia universalǎ a victimelor operaţiunilor Chevron” care, printre altele, denunţǎ plasarea interesului economic deasupra drepturilor oamenilor şi ale naturii, distrugerea naturii, provocarea de boli prin practici neglijente, evitarea asumǎrii responsabilitǎţilor pentru acţiunile întreprinse.

Verzii români resping abuzurile și acţiunile companiei americane Chevron Texaco în pǎdurea amazonianǎ din Ecuador. Societatea româneascǎ, locuitorii din Vaslui-Pungești riscǎ sǎ împǎrtǎşeascǎ aceeaşi soartǎ cu a celorlalte populaţii afectate ireversibil de operaţiunile absurde ale gigantului petrolier.




Campionatul Naţional de Kung-Fu, probele de „Non-Contact Sanda” şi „Total-Contact”

Sâmbătă 24.05.2014 la Sala „Tomis” din Constanţa se va desfăşura Campionatul Naţional de Kung-Fu, la probele de „Non-Contact Sanda” şi „Total-Contact”, pentru copii, cadeţi, juniori şi seniori. Campionatul este organizat de către C.S. „Marea Neagră” Constanţa, cu sprijinul Direcţiei pentru Tineret şi Sport a judeţului Constanţa, sub tutela Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact, preşedinte Dorel Bulearcă.

            Din judeţul Constanţa vor participa sportivi de la următoarele cluburi:

            -C.S.U. „NEPTUN” CONSTANŢA, preşedinte Panait Cornel.

            -C.S. „MAREA NEAGRĂ” CONSTANŢA, preşedinte Iordănoaia Florin.

            -C.S. „TAICHIDORYU” CONSTANTA, presedinte Ilaşcu Marcel.

            -C.S.A. „AXIOPOLIS SPORT” CERNAVODA, presedinte Nicola Marilena.

            -C.S. „SHAOLIN CALLATIS” MANGALIA, preşedinte Safta Costel.

            -C.S. „NOUA GENERAŢIE” MANGALIA, preşedinte Broască Ciprian.

            -C.S. „PANDA” POARTA ALBĂ, preşedinte Cîju Mihai.

            Programul este următorul:

-10.00-10.15:             -Deschiderea oficială.

-10.15-14.00:             -Meciuri “Non-Contact Sanda” la seniori, juniori, tineret, cadeti şi copii.

-14.00-14.30:             -Pauza de masa.

-14.30-17.00:             -Meciuri la „Total-Contact” la seniori, juniori, tineret, cadeti şi copii.

-17.00-17.30:             -Festivitatea de premiere.

-17.30:                        -Închiderea campionatului.

            Intrarea la campionat este liberă!




Barca primăriei poate fi închiriată cu până la 2.500 de euro

Achiziţionată, anul trecut, pentru circa 100.000 de euro (sumă dezvăluită de colegii noştri de la Agerpress), a fost botezată „Heraclea“. Yachtul primăriei Mangalia va putea fi închiriat de către cei ce-şi doresc să petreacă mai multe ore pe mare la bordul unui velier „public“, cu sume cuprinse între 250 de euro şi 2.500 de euro. Chiriile au fost evaluate de către firma Natworld SRL în funcţie de durată şi de numărul de persoane.

Astfel, individual, pentru maximum trei ore de plimbare cu barca, un adult trebuie să achite 50 de euro, în timp ce un copil numai 34 de euro. Yachtul poate fi închiriat şi cu ora sau chiar cu săptămâna. Pentru mai puţin de trei ore, preţul este de 250 de euro, pentru 3-5 ore: 350 de euro, iar pentru 5-10 ore: 450 de euro. O săptămână întreagă va scoate din buzunarele celor ce-şi permit luxul unei croaziere pe „Heraclea“ primăriei 2.500 de euro.

Cruiserul Bavaria 42 are în dotare, printre altele, o barcă (folosită pentru plimbări sau, după caz, pentru salvare), duş pe punte, cuptor, frigider, aragaz, chiuvetă, CD player, difuzoare de cabină etc.