Programul de lucru al S.P.C.L.E.P. Mangalia, în perioada sărbătorilor de iarnă

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Mangalia va fi, în perioada sărbătorilor de iarnă, următorul:

 

Miercuri – 24.12.2014 – liber

Joi – 25.12.2014 – liber

Vineri – 26.12.2014 – liber

Miercuri – 31.12.2014 – liber

Joi – 01.01.2015 – liber

Vineri – 02.01.2015 – liber




Cupa României la Kung-Fu

Sâmbătă, 21 decembrie, la Sala Polivalentă din Năvodari s-a desfăşurat ediţia 2014 a Cupei României la Kung-Fu. Au participat 94 de sportivi din 12 cluburi din Federaţia Romană de Arte Marţiale de Contact. Cei mai multi sportivi s-au înscris şi au participat la 2-3 probe. Rezultatele sportivilor din Mangalia:

1.TUISHOU

MASCULIN

TINERET 16-20 ANI, OPEN KG

1.SAVIOLI LEONARDO C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.GHINESCU Mihai                                           C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

CADETI 14-15 ANI, +60 KG

1.MATEI ANDREI VALENTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, -45 KG

1.OLTEAN ROMU ANDREI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, -55 KG

1.BOCAI TUDOR C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.GHEMENT ALEXANDRU C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, +55 KG

1.DUMITRU VALENTIN ANDREI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.STANOIU EMANUEL STEFAN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 2, 10-11 ANI, -45 KG

2.LEPADATU ANDREI-VLADUT C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG

2.APETRE MARCO GABRIEL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -35 KG

3.BITACHE MATEI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -40 KG

1.SAVIOLI GIOVANI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.CERCEL CATALIN CONSTANTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, +40 KG

1.BOCAI VLAD C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.CHARCOVSCHI PAUL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 4, 6-7 ANI, -25 KG

3.DUBEI MARIN CEZAR C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

FEMININ

+ 14 ANI, OPEN KG

1.ROSANEANU BEATRICE C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 2, 10-11 ANI, +35 KG

3.DUBEI MARIN CLAUDIA C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA”,

MASCULIN

TINERET 16-20 ANI, -70 KG

3.SAVIOLI LEONARDO C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

CADETI 14-15 ANI, +60 KG

2.MATEI ANDREI VALENTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, -45 KG

1.OLTEAN ROMU ANDREI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, -55 KG

1.BOCAI TUDOR C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.GHEMENT ALEXANDRU C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 1, 12-13 ANI, +55 KG

2.STANOIU EMANUEL STEFAN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.DUMITRU VALENTIN ANDREI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 2, 10-11 ANI, -45 KG

3.LEPADATU ANDREI-VLADUT C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG

2.APETRE MARCO GABRIEL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -40 KG

1.SAVIOLI GIOVANI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.CERCEL CATALIN CONSTANTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, +40 KG

1.BOCAI VLAD C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

FEMININ

+ 14 ANI, OPEN KG

1.ROSANEANU BEATRICE C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.ERJIE-GUN FIGHT

TINERET 16-20 ANI, OPEN KG

1.SAVIOLI LEONARDO C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

CADETI 14-15 ANI, OPEN KG

1.MATEI ANDREI VALENTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.GHINESCU Mihai                                          

COPII 1, 12-13 ANI, OPEN KG

1.BOCAI TUDOR C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.OLTEAN ROMU ANDREI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.GHEMENT ALEXANDRU C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRU VALENTIN ANDREI

COPII 2, 10-11 ANI, OPEN KG

3.LEPADATU ANDREI-VLADUT C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG

3.APETRE MARCO GABRIEL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -35 KG

3.STOICA MIHAI C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.BITACHE MATEI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, -40 KG

1.SAVIOLI GIOVANI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.CERCEL CATALIN CONSTANTIN C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, +40 KG

1.BOCAI VLAD C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.CHARCOVSCHI PAUL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

FEMININ

+ 14 ANI, OPEN KG

3.ROSANEANU BEATRICE C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

COPII 3, 8-9 ANI, OPEN KG

2.GHEMENT ILINCA C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.GHEMENT CASANDRA C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

„A fost ultimul concurs de Kung-Fu din acest an si cel mai greu dintre toate. A durat 9 ore, meciurile au fost disputate si spectaculoase, chiar daca la unele probe s-au impus sportivii campioni, totusi nici acestia nu au avut o sarcina usoara pentru a ajunge pe podium. Meciurile s-au desfasurat in sistem piramidal si „super-fight”. Aducem pe această cale mulţumirile noastre tuturor celor care ne-au ajutat la organizare!“, a declarat preşedintele Clubului Sportiv „Marea Neagră“, Florin Iordănoaia.

 




Şedinţa Consiliului Local Mangalia se amână

Şedinţa Consiliului Local Mangalia programată pentru data de luni 22 decembrie, ora 15:00 s-a amânat pentru data de marţi, 23 decembrie, ora 15:00.




Dora Alina Romanescu şi-a lansat cel de al doisprezecelea volum de proză

Dora Alina Romanescu, binecunoscuta prozatoare din Mangalia şi membră a Uniunii Scriitorilor şi-a lansat, astăzi, cel de al doisprezecelea roman. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură, alături de Dora Alina Romanescu aflându-se Emilia Dabu, preşedintele Clubului Artelor „Solteris“ şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Mihaela Rus, vicepreşedinte al Senatului Universităţii „Ovidius“, Mariana Borcheş, reprezentant al Fundaţiei Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI, dar şi numeroşi admiratori ai prozatoarei.

„Singur prin viaţă“ este, după cum mărturiseşte însăşi autoarea, drama unei tinere ce a trăit o frumoasă poveste de dragoste, o poveste de o noapte, dar care a marcat-o toată viaţa, întrucât, în urma iubirii pasagere, aceasta a dat naştere unui băiat. Dora Alina Romanescu urmăreşte în noul roman atât tragedia vieţii tinerei mame, cât şi pe cea a băiatului acestea. Volumul este structurat pe două capitole: „Eugenia – o iubire pierdută“ şi „David – În furtuna vieţii“.

„Dacă ar fi să vorbim despre tema principală a cărţii, aceasta este iubirea. Acum, în prag de sărbătoare, putem face o paralelă între jertfa din iubire pentru omenire a lui Iisus şi sacrificiul scriitoarei noastre, care se jertfeşte pe altarul vieţii artistice, pentru a crea, din dragoste de oameni“, a spus, celor prezenţi în sală, conf. dr. Mihaela Rus.

După prezentarea noului volum al Dorei Alina Romanescu, invitaţii au putut cumpăra atât romanul „Singur prin viaţă“, cât şi cărţi mai vechi ale autoarei: „Dealul comorii“, „Distanţe“, „Elmira Mahmudi“, Jocul destinului“, „Blestem“, „Roata timpului“ etc.




Prima ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Pensionarilor a avut loc la Casa de Cultură

În acest week-end, Primăria Mangalia, în colaborare cu Federaţia „Star Music” a organizat prima ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Pensionarilor. Competiţia a reunit peste 100 de participanţi, din întreg judeţul Constanţa, dar şi din Bucureşti sau Dobrici, Bulgaria.

Juriul care a apreciat talentul participanţilor a fost compus din: Dora Alina Romanescu (scriitor şi preşedinte al juriului), Traian Broască (compozitor şi muzicolog), înv. Georgiana Simionov (cadru didactic şi instructor de dansuri populare) şi Sica Răcaru, directorul Grădiniţei nr. 7.

Potrivit organizatorului acestui eveniment, Costică Oprea, preşedintele Federaţiei „Star Music”, festivalul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: dans, muzică vocal instrumentală, poezie, desen, pictură, tradiţii. La această primă ediţie, la eveniment au fost invitate, ca oaspeţi de onoare, două grupuri vocale de pensionari din Dobrich, Bulgaria. Participanţii, ce au avut vârste de peste 70 de ani, spun că se bucură că hobby-urile lor, fie că este vorba despre muzica populară, de dans sau de poezie, au prilejul de a fi recunoscute şi în cadrul unei manifestări de anvergură. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt veterani ai scenelor şi spectacolelor de pretutindeni, fie din ţară, fie de peste hotare.

La finalul manifestării au fost acordate Marele Trofeu al Festivalului, alături de premii pentru fiecare secţiune în parte. Tot ca o premieră, organizatorii evenimentului au anunţat că a doua ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Pensionarilor va avea loc în perioada 3-4 octombrie 2015 tot la Mangalia.




Cupa României la Kung Fu

Sâmbătă, 20 decembrie, la Sala Polivalenta din Năvodari se va desfăşura ediţia 2014 a Cupei Romaniei la Kung-Fu, la probele “Tuishou“, “Light-Fighting Sanda”, “Erjie-Gun Fight“ si “Total-Contact Fighting“ individual. Cupa este organizată de Federatia Romana de Arte Martiale de Contact, presedinte Shihan Dorel Bulearcă si de CS Năvodari, presedinte Constantin Dimicu .

La Cupă vor participa copii IV: 6-7 ani, copii III: 8-9 ani, copii II: 10-11 ani, copii I: 12-13 ani, cadeţi 14-15 ani, juniori 16-17 ani si seniori 18-34 ani, la feminin şi masculin.

Din judetul Constanta vor participa sportivi de la cluburile:

-CS “Marea Neagra” Constanta, presedinte Florin Iordanoaia.

-CSU “Neptun” Constanta, presedinte Cornel Panait.

-CS “Noua Generatie” Mangalia, presedinte Ciprian Broasca.

-CSC Mihail Kogalniceanu, presedinte Constantin Parizea.

-CSA “Axiopolis Sport” Cernavoda, presedinte Marilena Nicola.

-CS “Bogdan Ciubotariu“ Constanta, presedinte

-CS Wushu Maxx Mangalia, presedinte Vartolomei Titi.

-CS Năvodari, presedinte Dimicu Constantin.

Programul cupei:

Sâmbătă 20.12.2014:

-10.00-10.15: -Deschiderea oficială.

-10.15-14.00: -Meciuri pe două suprafeţe de luptă, la probele “Tuishou“ si “Light-Fighting Sanda”.

-14.00-14.30: -Pauza de masa.

-14.30-17.00: -Meciuri la “Erjie-Gun Fight“ si “Total-Contact Fighting“.

-17.00-17.30: -Festivitatea de premiere.

-17.30: -Închiderea cupei.

Intrarea este liberă!

Potrivit declaraţiilor preşedintelui C.S.“Marea Neagra” Constanţa, Florin Iordanoaia, acesta este ultimul concurs de organizat în 2014. Datorită programării în luna aprilie 2015 a campionatului european, suntem nevoiti sa reluam sezonul competitional din luna februarie, dar la unele probe acesta va fi ultimul test inainte de europene.

Vă aşteptăm la Năvodari!




„CÂNTEC PENTRU MARIA”

Într-o lume care pare să-şi fi pierdut busola, o fetiţă luptă pentru un cer mai senin. Tot ce-şi doreşte de la ziua de mâine este să poată zâmbi în continuare. E greu, dar nu imposibil. Pentru că, de-acum, Maria are aproape oameni minunaţi, suflete ce nu pot trece impasibile pe lângă alt suflet. De Crăciun, când totul va fi alb şi imaculat, când ne vom lăsa deoparte, pentru câteva clipe, grijile, temerile şi propriile nevoi, sărbătorim compasiunea. Pentru că, fără compasiune, nu am însemna nimic. Pentru că unul fără celălalt suntem doar praf în vânt.

Mulţumim anticipat oamenilor frumoşi, care şi-au exprimat dorinţa de a cânta pentru Maria. Spectacolul va fi prezentat de Andrei Trifu, care îi va invita în scenă pe cei hotărâţi să ofere un „CÂNTEC PENTRU MARIA”: Roberta Cojan; Adelina Apost; Rux Georgescu; Răzvan Ion; Radu Crăciunescu; Bogdan Dumitriu; Cătălin Răţoi, Trupa “Freedom“, iar în final Jam Session cu mulţi prieteni dragi.

Pentru ca visul Mariei să poată prinde contur, rugăm ca fiecare persoană care va fi alături de noi în aceasta seară, să contribuie cu minim 20 lei. Fondurile obţinute vor fi direcţionate către achitarea datoriilor acumulate la întreţinere, în scopul evitării evacuării locuinţei sociale în care trăiesc Maria, sora ei mai mică, Dănuţa şi mama acestora.

Maria are 11 ani, este diagnosticată cu paralizie cerebrală (encefalopatie infantilă cu retard neuropsihic) şi depinde în totalitate de mama ei. Dănuţa este elevă în clasa a II-a şi are note foarte bune la învăţătură, fiind unicul sprijin al mamei în bătălia pe care aceasta o duce, în fiecare zi, pentru supravieţuire.

Pentru rezervări sunaţi la numărul de telefon 0743.335.770. Vă aşteptăm cu sufletul deschis, cu cozonaci, dulceaţă de mere şi portocale şi murături făcute de Gabriela (mama Mariei), cu o licitaţie surpriză şi, nu în ultimul rând, cu voie bună, bere rece şi prieteni dragi.

Sărbatori fericite!

Povestea Mariei o puteti citi, în întregime, aici.

 




7 milioane de lei pentru reabilitarea Neptunului

La Clubul Nautic „Callatis” a avut loc, astăzi, lansarea proiectului „Amenajare şi reabilitare obiective turistice în staţiunea Neptun – Olimp”. Proiectul este realizat Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice” şi reprezintă, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor administraţiei publice locale, o prima fază a unui proiect amplu de modernizare şi reabilitare a falezelor din sudul litoralului.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, în cadrul evenimentului, că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp. „Vreau să avem una dintre cele mai mari faleze pietonale din Europa. Lucrăm pe fiecare segment în parte şi sper că în următorii doi-trei ani să modernizăm întreaga infrastructură turistică din staţiuni”, a subliniat edilul.

Valoarea totală a proiectului este de circa 7 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este 6,3 milioane de lei, cea a Guvernului României de 553.000 lei, iar de la bugetul local vor fi asiguraţi 144.600 lei. Proiectul urmează să fie implementat în următoarele 13 luni, până la finele lui 2015.

”Obiectivele proiectului constau în valorificarea resurselor naturale, de care sudul litoralului nu duce lipsă, diversificarea serviciilor pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti în sudul litoralului, şi, nu în ultimul rând, crearea de noi locuri de muncă”, afirmă primarul Mangaliei, Cristian Radu.

În cadrul proiectului va fi reabilitată o porţiune de 900 de metri a aleii pietonale adiacente plajei. Cea mai importantă fază a proiectului o constituie reamenajarea uneia dintre cele mai cunoscute zone din sudul litoralului: Aleea Steagurilor, din preajma plajei Neptun. Aceasta ar urma să fie dotată cu fântâni arteziene, spaţiu verde şi pavement de granit. Mai mult, structurile metalice de susţinere a steagurilor vor fi înlocuite, acestea prezentând un avansat grad de uzură. Conform proiectului, jetul fântânii arteziene va avea 1,5 metri, iar structura va fi dotată cu leduri. Accesul către plajă va fi unul exclusiv pietonal.

Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.




Proiect de 5 milioane de euro, aprobat de consilierii din Mangalia

Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali a aprobat, astăzi, “Modernizarea şi amenajarea zonei turistice centrale în Municipiul Mangalia”, un proiect realizat pe fonduri de la bugetul local şi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.

Valoarea proiectului este de 21.523.713 lei (aproape 5 milioane de euro), din care 430.474 lei contribuţia bugetului local. Proiectul cuprinde sistematizarea zonei cuprinse între Şoseaua Constanţei, Piaţa Republicii, Aleea Teilor, către plajă.

Lucrările cuprind: reamenajarea taluzurilor şi pregătirea terenului pentru sistematizare pe verticală, reabilitarea străzii Teilor (tronsonul Oituz – Vasile Pârvan – Piaţa Republicii – plajă), crearea de locuri de joacă, amenajarea de spaţii verzi (plantarea de gazon, flori, arbuşti şi arbori), îmbunătăţirea şi modernizarea utilităţilor din zonă – iluminat, apă potabilă, irigaţii, canalizare, amplasarea de camere video şi montarea de mobilier urban şi dotări din materiale ecologice (bănci, rastele pentru biciclete, bolarzi ficşi şi retractabili).

Tot în cadrul şedinţei de astăzi, aleşii au mai aprobat documentaţia aferentă unei viitoare licitaţii organizate de Spitalul Municipal Mangalia în vederea amplasării, în cadrul unităţii medicale, a unui computer tomograf şi de imagistică.




Angajaţii RAJA vor lucra în program normal de sărbători

S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de iarnă, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru pentru perioada sărbătorilor este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţii din municipiul Constanța care nu au apucat să-şi plătească facturile la apă potabilă şi canalizare, trebuie să ştie următorul program al casieriilor RAJA:

• miercuri – vineri, 24 – 26 decembrie 2014: închis;

• sâmbătă, 27 decembrie 2014: 08,00 – 13,30;

• duminică, 28 decembrie  2014: închis;

• luni și marți, 29 și 30 decembrie 2014: program normal  08,00 – 18,30;

• miercuri – vineri, 31.12.2014 – 02.01.2015: închis

• sâmbătă, 03.01.2015: 08,00 – 13,30;

• duminică, 04.01.2015: închis.

Casieriile din județul Constanța, cu excepția celor din municipiul Constanța, vor avea următorul program:

• miercuri – duminică, 24 – 28 decembrie 2014: închis;

• luni – marți, 29 – 30 decembrie 2014: program normal 08,00 – 18,30;

• miecuri – duminică, 31 decembrie 2014 – 04 ianuarie 2015: închis.

Începând cu data de 05 ianuarie 2015, toate casieriile RAJA îşi vor relua programul normal de lucru, între orele 08,00 şi 18,30.




Şedinţă extraordinară: consilierii trebuie să aprobe modernizarea centrului turistic al Mangaliei

Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali vor trebui să aprobe, mâine, „Modernizarea şi amenajarea zonei turistice centrale în Municipiul Mangalia”, un proiect realizat pe fonduri de la bugetul local şi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.

Valoarea proiectului este de 21.523.713 lei, din care 430.474 lei contribuţia bugetului local. Proiectul cuprinde sistematizarea zonei cuprinse între Şoseaua Constanţei, Piaţa Republicii, Aleea Teilor, către plajă.

Lucrările cuprind: reamenajarea taluzurilor şi pregătirea terenului pentru sistematizare pe verticală, reabilitarea străzii Teilor (tronsonul Oituz – Vasile Pârvan – Piaţa Republicii – plajă), crearea de locuri de joacă, amenajarea de spaţii verzi (plantarea de gazon, flori, arbuşti şi arbori), îmbunătăţirea şi modernizarea utilităţilor din zonă – iluminat, apă potabilă, irigaţii, canalizare, amplasarea de camere video şi montarea de mobilier urban şi dotări din materiale ecologice (bănci, rastele pentru biciclete, bolarzi ficşi şi retractabili).




Se lansează proiectul de reabilitare a falezei Neptun

Primăria Municipiului Mangalia va organiza miercuri, 17 decembrie, orele 14.00, la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului „AMENAJARE ŞI REABILITARE OBIECTIVE TURISTICE ÎN STAŢIUNEA NEPTUN – OLIMP”.

Proiectul este realizat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.2 – „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”.

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 7 milioane de lei, fiind prevăzut a se implementa pe o durată de 13 luni, până la sfârşitul anului 2015.

Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.




S-au luat la bătaie la… karaoke!

Cinci tineri au fost agresaţi, vineri seara, de trei localnici puşi pe harţă, într-un club de karaoke. Potrivit poliţiştilor care anchetează cazul, evenimentul ar fi avut loc în clubul „Alutus“ din Mangalia, unde se aflau circa 30 de persoane în momentul izbucnirii scandalului. Tinerii agresaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, au fost duşi la spital cu traumatisme la nivelul feţei, care însă nu au necesitat internarea.

Agresorilor li s-a întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.




Cei mai buni sportivi ai Mangaliei la Kung-Fu, zeci de medalii de aur în competiţiile naţionale şi internaţionale

Cei mai buni sportivi din Mangalia la Kung-Fu au fost felicitaţi, recent, de către preşedintele Clubului Sportiv „Marea Neagră“, Florin Iordănoaia. Acesta ne-a declarat că sportivii din Mangalia au adus medalii deosebit de valoroase pentru disciplina pe care au reprezentat-o cu cinste atât în ţară, cât şi la campionatele internaţionale, de-a lungul întregului an.

Astfel, cele mai multe medalii le-a obţinut Leonardo Savioli, de la C.S. Noua Generaţie Mangalia: 11 medalii de aur, 5 de argint şi 2 de bronz. Ceilalţi sportivi , de la cele două cluburi de Kung-Fu din Mangalia au adus oraşului alte zeci de medalii, în competiţii ce au presupus extrem de mult efort şi pregătire. Primii clasaţi de la C. S. Shaolin Callatis Mangalia sunt: Tudor Bocai – 11 medalii de aur, 1 de argint, 4 de bronz; Andrei Oltean – 9 medalii de aur, 4 de argint; Vlad Bocai – 8 medalii de aur, 4 de argint, 4 de bronz; Beatrice Roşaneanu – 7 medalii de aur, 2 de argint, 3 de bronz şi Cosmin Iulian Labeş – 6 medalii de aur, 1 de argint, 3 de bronz, în timp ce, de la C. S. Noua Generaţie, cei ce au urcat pe podium de cele mai multe ori sunt: Leonardo Savioli – 11 medalii de aur, 5 de argint şi 2 de bronz; Iulian Ştefan – 8 medalii de aur; Giovani Savioli – 8 medalii de aur, 4 de argint, 2 de bronz; Laura Mihaela Ocolişan – 4 medalii de aur, 1 de argint, 1 de bronz şi Valentin Andrei Matei – 4 medalii de aur, 3 de argint, 4 de bronz.




Se distribuie pachetele alimentare la Mangalia

Reprezentaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială din Mangalia anunţă distribuirea pachetelor alimentare, în perioada 15-17 decembrie, în intervalul orar 09.00 – 16.00. Beneficiarii ajutorului de urgenţă, aproximativ 3800 de persoane, sunt pensionarii cu venituri mai mici de 829 lei/lună, persoane de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoanele cu dizabilităţi din localitate. Aceştia vor ridica pachetul cu alimente de la centrele de distribuţie de care aparţin, după cum urmează:

– Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, situată pe Str. Matei Basarab – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;

– Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din Str. Negru-Vodă – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;

– Sala de Sport a Liceului „Callatis”,  situat pe Str. Rozelor – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;

– Căminul C10 Neptun, din Str. Aleea Steagurilor, pentru aceeaşi categorie de persoane.

Pachetele aferente lunii decembrie conţin: un pui, o pungă de paste făinoase, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină, un kilogram de mălai.

 




Doi condamnaţi penal, prinşi de poliţişti

Ieri, poliţiştii din Mangalia i-au depistat pe L. Claudiu Bogdan, de 25 ani şi Ţ. Dumitru Robert, de 27 ani, ambii condamnaţi la 3 ani, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Neptun l-au depistat pe O. Ionut Cristian, de 29 ani, condamnat la 4 ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.




Peste 17.000 de lei strânşi la Târgul de Crăciun al Şcolii „Gala Galaction“

Cel mai mare târg de sărbători pentru elevi din Mangalia, „Gala Crăciunului“, a avut loc la Casa de Cultură din localitate. Evenimentul, organizat de Asociaţia de Părinţi „Gala Galaction“a avut drept scop, ca la fiecare ediţie, strângerea de fonduri pentru înzestrarea claselor de curs ale unităţii de învăţământ. Pentru aceasta, părinţi, copii, dar şi cadre didactice s-au pregătit intens, astfel încât suma de bani strânsă pentru şcoală să depăşească orice record: s-au organizat licitaţii ale obiectelor confecţionate chiar de elevi, tombole, alături de tradiţionalul târg de prăjituri “home-made“, pregătite de mamele şi bunicile şcolarilor şi scoase spre vânzare.

Elevii de la toate clasele, începând cu grupa pregătitoare şi până la clasele a VIII-a, au prezentat programe artistice impresionante: recitaluri, colinde, dansuri populare şi latino, momente artistice etc. O noutate, anul acesta, o constituie prezenţa, în sală, a senatorului Christian Gigi Chiru şi a deputatului Dănuţ Culeţu, care au participat la licitaţia de obiecte create de copii. Edilul Cristian Radu a fost, la rândul său, alături de elevii Şcolii „Gala Galaction“, cumpărând prăjituri şi dăruindu-le, apoi, micuţilor.

La final, toţi copiii au primit cadouri oferite de Organizaţia “Samaritan’s Purse“, prin Proiectul “Operation Christmas Child“. Toate obiectele confecţionate de micuţi, dar şi restul de prăjituri nevândute au fost cumpărate, pentru 1.000 de euro, de un grup de afacerişti turci.

O noutate o constituie, anul acesta, apelul făcut către părinţi, dar nu numai, de a dona cei 2% din impozitul pe venit către Asociaţia „Gala Galaction“. Pentru aceasta, la intrarea în Casa de Cultură au fost amplasate copiii după Declaraţia 230, pe care circa 200 de părinţi le-au completat, direcţionând cei 2% către asociaţie.

„Scopul acestei acţiuni este cel de strângere de fonduri pentru o mai bună desfăşurare a activităţii în şcoală. Sistemul de învăţământ este subfinanţat, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Noi, părinţii, nu putem sta deoparte, ci vrem să dăm o mână de ajutor şcolii.  Anul trecut am reuşit, din banii strânşi în urma Galei Crăciunului, achiziţionarea a 100 de scaune, cinci videoproiectoare, dar şi a unui copiator. Anul acesta, numai din licitaţii şi vânzarea de dulciuri am strâns peste 17.000 de lei, la care se vor adăuga şi sumele colectate în urma direcţionării celor 2% din impozitul pe venit“, ne-a declarat Dorel Toma.




640 de ţigarete netimbrate confiscate în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară, prin P.T.F. Vama Veche, 640 de ţigarete netimbrate fără documente justificative. În data de 13.12.2014, în jurul orei 00.00, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român I. SENIE, în vârstă de 51 de ani, pasageră într-un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România.

În bagajele personale ale femeii, domiciliată în municipiul Mangalia, au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, 640 de ţigarete netimbrate marca Ashima care fuseseră achiziţionate din Turcia.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele, în valoare de aproximativ 320 lei, şi au sancţionat contravenţional persoana în cauză cu suma de 1.000 lei conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată.




Comunicat de presă al SC Daewoo Mangalia referitor la ancheta DNA Bucureşti




Şedinţă de îndată la primărie

Consilierii locali au fost convocaţi, în urmă cu câteva ore, într-o şedinţă de îndată, în care, se pare, va fi votată o nouă rectificare bugetară. Şedinţa va avea loc peste câteva minute.

UPDATE:

Comunicat de presă

Fonduri guvernamentale  pentru plata arieratelor

Consiliul Local Mangalia a aprobat, joi, într-o şedinţă de îndată, proiectul de hotărâre prin care acceptă primirea unor fonduri guvernamentale în valoare de aproximativ 11,3 mil. lei, destinate plăţii unor datorii. Din aceste fonduri, o sumă de peste 2,2 mil. lei va fi folosită pentru plata salariilor cadrelor didactice, câştigate în baza unor hotărâri judecătoreşti. De asemenea, Primăria va folosi aproape 4 milioane de lei pentru plata datoriilor mai vechi de 90 de zile, iar restul sumei, de aproximativ 5,1 milioane de lei, va fi folosită pentru plata ratei anuale la un credit contractat de la Ministerul de Finanţe.