Sute de mii de daruri de Crăciun, aduse de „bunii samariteni“ de la Mangalia

De opt ani, în cele mai sărace şi întunecate cartiere ale Mangaliei, Moş Crăciun aduce, copiilor cuminţi, cutii frumos ambalate, pline cu dulciuri, rechizite, jucării şi mici obiecte vestimentare. Daruri aidoma celor de la Mangalia primesc alte sute de mii de copii din România şi milioane din întreaga lume.

În 2014, Mangalia este sediul central al cadourilor multicolore, ce vor fi împărţite, zilele acestea, în regiunea Dobrogea-Muntenia: nouă judeţe şi Municipiul Bucureşti.  „Moş Crăciun“, cel ce va trimite darurile către beneficiari, este pastorul Dorel Toma, preşedinte al Fundaţiei Centrul Creştin Callatis. „Întreg angrenajul împărţirii cadourilor de Crăciun este mişcat prin voluntariatul cetăţenilor români, dar şi străini. În cursul zilei de ieri, tirurile din Anglia au început să sosească la Mangalia, acţiunea de descărcare fiind în toi, iar de mâine, micuţii se vor bucura, din nou, de surprizele din cutiile multicolore trimise de prietenii lor din Marea Britanie“, afirmă Dorel Toma.

Beneficiarii muncii voluntarilor sunt, în special, copiii din zonele cele mai defavorizate ale oraşului, cei cărora părinţii nu ar avea de unde să le ofere vreo surpriză de Crăciun: IAS Fruviileg, Moară, Barăci sau Herghelie.

Scopul acţiunii caritabile este acela de a aduce un zâmbet pe feţele micuţilor care nu primesc niciun cadou de Crăciun, dar proiectul nu se opreşte, însă, aici. Darurile ajung şi la ceilalţi copii cuminţi din oraş, întrucât Centrul Cultural Creştin colaborează cu Primăria Mangalia, cu unităţile de învăţământ din oraş, dar şi cu ONG-uri locale, toate acestea distribuind darurile primite de la copiii din Finlanda, Germania, Anglia sau Austria.

În 2013 a fost distribuit, în România, darul cu numărul un milion

Povestea darurilor de Crăciun, ambalate în cutii de pantofi  a început în urmă cu aproape 25 de ani de ani, fiind iniţiată de Organizaţia “Samaritan’s Purse“ („Punga Samariteanului“).  Proiectul “Operation Christmas Child“ („Operaţiunea Crăciun pentru Copii“) a distribuit, în acest timp, peste 8.000.000 de cutii de pantofi pline cu cadouri, pe care le-a livrat copiilor din peste 100 de ţări ale lumii. Astfel, prin voluntariatul celor de la “Samaritan’s Purse“, copiii extrem de săraci din ţările africane, orfanii rămaşi fără părinţi în urma războaielor sau cei ce nu mai au un acoperiş desupra capului din cauza calamităţilor naturale, au putut să se bucure, fie şi numai pentru o clipă, de micile daruri puse în cutiile de pantofi de către  prietenii lor mai norocoşi.

Familii, comunităţi religioase, companii multinaţionale strâng, în cutii de pantofi, după o listă bine stabilită, rechizite, dulciuri, mici obiecte de îmbrăcăminte, pastă de dinţi şi săpunuri, jocuri etc. În cazul în care mai încap şi alte lucruri, cutiile sunt completate în centrele de colectare: hale enorme, unde lucrează, zi şi noapte, sute de voluntari. Ambalate în hârtii de culori vii, darurile sunt preluate de sutele de tiruri ce pornesc către ţările de destinaţie.

În 2014, în România, a fost livrat, potrivit declaraţiilor lui Dorel Toma, coletul cu numărul un milion. Anul acesta vor fi oferite micuţilor din ţară circa 250.000 de cadouri. Dorel Toma şi echipa sa, formată din peste 500 de voluntari se ocupă cu distribuirea darurilor. „Bucuria noastră cea mai mare este aceea de a vedea chipurile copiilor care nu prea au prilejul să zâmbească, luminându-se atunci când primesc un dar din mâinile noastre“, ne spune unul dintre voluntarii de la Centrul Creştin Callatis, Ionuţ Dumitraşcu.

Întreaga activitate este extrem de bine organizată, toate acţiunile se fac în mod spartan, potrivit unor grafice, pentru că orice greşeală înseamnă timp pierdut. Începând de astăzi, Moş Crăciun îşi va începe periplul prin unităţile şcolare de învăţământ, din Mangalia, dar şi din ţară.




Beneficiarii ajutoarelor alimentare prin POAD, chemate să îşi ridice cupoanele

Comunicat de presă

Urmare a clarificărilor primite în data de 02.1.2014 referitoare la modalitatea de distribuire a ajutoarelor alimentare prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate  (POAD) pot beneficia următoarele categorii de persoane:

–  familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

–          familiile beneficiare de alocaţie de susţinerea  familiei acordată  în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare;

–              şomerii care beneficiază în condiţiiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările  ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum  lunar stabilit conform  prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţe care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002;

–             pensionarii sistemului public de pensii a căror drepturi, obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;

–             pensionarii sistemului public de pensii  beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună;

–               persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţii şi copii;

–           persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporurilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strainătatea ori constituite în prizonieri.

Categoriile de persoane menţionate mai sus care nu au primit cupoane  pentru alimente se vor prezenta începând cu data de 10. 12  – 16. 12. 2014 la sediul Serviciului  Public de Asistenţă Socială Mangalia, Strada  Delfinului, nr. 1, vis a vis de Garnizoana Mangalia, în intervalul orar  8.00 – 16.00, cu documentele care le atestă calitate de beneficiar şi cartea de identitate  în original şi copie xerox.

 

NOTĂ privind  actele doveditoare:

–                beneficiarii de ajutor social:

– cartea de identitate şi mandatul poştal pentru plata drepturilor

–                beneficiarii de alocaţie de susţinerea familiei:

– cartea de identitate şi mandatul poştal pentru plata drepturilor

–                şomerii indemnizaţi:

–            cartea de identitate şi carnetul de şomaj vizat conform prevederilor legale sau mandatul poştal care atestă plata indemnizaţie şomaj cuvenite lunar în cuantum de până la 400 lei, inclusiv, conform prevederilor legale

–                 şomerii neindemnizaţi:

–              cartea de identitate şi adeverinţă eliberată pentru luna în curs de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – punct de lucru Mangalia

–               pensionarii sistemului public de pensii:

–            cartea de identitate şi ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor care să ateste că pensia se află sub 400 lei/lună sau decizia de pensie;

–                 pensionarii sistemului public de pensii beneficiarii de indemnizaţie socială:

– cartea de identitate şi ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor care să ateste că pensia se află sub 400 lei/lună sau decizia de pensie;

–                 persoanele cu handicap grav sau accentuat:

-cartea de identitate şi certificatul de încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat;

–                veteranii, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice:

– cartea de indentitate, documente care să ateste calitatea de veterani, văduve de război sau persoane persecutate din motive politice şi  ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor.

 




Târg de Crăciun cu produse tradiţionale, la Mangalia

În perioada 17-24 decembrie va avea loc, la Mangalia, o nouă ediţie a Târgului de Crăciun. Evenimentul se va desfăşura pe platoul din faţa Casei de Cultură şi, potrivit organizatorilor, va găzdui participanţi din toată ţara, cu produse tradiţionale româneşti: afumături maramureşene, brânză de burduf în coajă de brad de Bran, turtă dulce, ciocolată de casă şi acadele, căciuli din blană, papuci din lână, miere şi produse agricole, vase de lut pentru sarmale şi multe altele.




Prinsă beată la volan

La data de 09.12.2014, ora 20.32 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat-o în trafic pe B. ANGELICA, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat).




A început campania de vacinare împotriva gripei sezoniere

Cu puţină întârziere, campania de vaccinare antigripală a debutat şi la Mangalia. Coordonatoarea Autorităţii Naţionale de Sănătate Publică Mangalia, dr. Mariana Petre ne-a declarat că dozele de vaccin au fost repartizate de Ministerul Sănătăţii în două tranşe. „În total, ne-au fost distribuite peste 1.000 de doze de vaccin antigripal. La rândul nostru, le-am trimis categoriilor ce prezintă risc mare de îmbolnăvire. Astfel, dozele au ajuns la personalul medical din Spitalul Municipal Mangalia, Căminul de bătrâni, creşe, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia. În a doua etapă, am distribuit dozele cabinetelor medicilor de familie din Policlinica Mangalia şi din oraş. Acestea vor fi utilizate pentru imunizarea bolnavilor cronic, vârstnicilor şi copiilor. Dacă vor mai exista solicitări, vom cere un lot nou de doze”, a declarat dr. Mariana Petre.

Cadrele medicale recomandă cetăţenilor să evite aglomeraţiile, să consume fructe şi legume crude, iar în cazul în care au organismul slăbit, să-şi administreze o cură de vitamine şi minerale, timp de o lună. De asemenea, specialiştii atenţionează cetăţenii să nu se grăbească să ia antibiotice la primele semne de răceală şi gripă, ci să se adreseze cabinetelor medicale în vederea prescrierii unui tratament adecvat.

De la instalarea acestui sezon rece, s-au înregistrat, săptămânal, peste 80 de viroze respiratorii şi alte peste 30 de pneumonii. În acelaşi timp, unităţile şcolare din Mangalia s-au confruntat cu o epidemie de Hepatita A.




Spectacole, tombole şi prăjituri de casă, la o nouă ediţie a „Galei de Crăciun“

Asociaţia de Părinţi şi Şcoala „Gala Galaction“ vor organiza, sâmbătă, 13 decembrie, la Casa de Cultură Mangalia, o nouă ediţie a „Galei de Crăciun“. În cadrul manifestării, la fel la ediţiile anterioare, vor avea loc o licitaţie a obiectelor confecţionate de copiii de la toate clasele Şcolii „Gala Galaction“, o tombolă cu premii, dar şi tradiţionalul târg de prăjituri “home-made“, pregătite de mamele şi bunicile şcolarilor şi scoase la vânzare.

„În spectacol, fiecare clasă va prezenta momente artistice, precum colinde, dansuri populare, cântece, recitaluri, dansuri etc. Evenimentul este destinat strângerii de fonduri pentru Şcoala „Gala Galaction“, bani cu care vor fi realizate investiţii în unitatea de învăţământ“, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei de Părinţi „Gala Galaction“, Dorel Toma.

Anul trecut, în urma Galei de Crăciun, au fost strânşi 15.386 de lei, banii fiind utilizaţi pentru achiziţionarea de aparatură şi mobilier, necesare utilării sălilor de clase.

Gala de Crăciun a Şcolii „Gala Galaction“ va începe la orele 12.00.




Cimitirul „Eternitatea”, inclus într-un amplu proiect de sistematizare

Recent, Cimitirul ortodox „Eternitatea” a fost inclus într-un amplu proiect de sistematizare. Potrivit primarului Mangaliei, Cristian Radu, lucrările executate de mai multe echipe aparţinând ADPP, vizează reamenjarea aleilor pe care vor fi montate borduri, dar şi pavele. În acest fel, noroiul format în zilele ploioase nu va mai crea neplăceri persoanelor care vin la cimitir să aprindă lumânări în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

De altfel, mai spun autorităţile publice locale, în acest cimitir, ce datează din anul 1834, sistematizarea nu a fost făcută niciodată în mod corespunzător. De asemenea, vor fi amenajate mai multe cişmele şi vor fi ridicate mormanele de gunoaie depozitate în capătul cimitirului. Nu în ultimul rând, vor fi reparate şi modernizate anexele şi clădirile existente în incinta cimitirului.

Lucrările vor fi încheiate în primăvara anului viitor, iar valoarea acestei investiţii se ridică la aproximativ 200.000 de lei.




Enel stinge lumina la Tuzla pe parcursul întregii săptămâni!

Pentru lucrarile anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA, Zona de Reţea MT-JT Constanţa anunţã întreruperea furnizãrii energiei electrice în timpul lucrãrilor dupa urmãtorul program:

MARTI 09.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16

MIERCURI 10.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16

JOI 11.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16

VINERI 12.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16

SAMBATA 13.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16

DUMINICA 14.12.2014
UO MT-JT Constanţa Localitatea Tuzla, cu strãzile Eternitatii, Televiziunii, Nufarului, Lebedei, Baltii, Lacului, Stadionului, Postei, Cerealelor, Alexandru Ioan Cuza, Ion-Vodã, Nicolae Bãlcescu, Pinului, Mircea cel Bãtrân, Atelierelor, Meduzei, Castelului, Soimilor, Rãsãritului, şi Cantonului.  

8-16




2.000 de ţigarete netimbrate confiscate în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară, prin P.T.F. Vama Veche, 2.000 de ţigarete netimbrate fără documente justificative.

În data de 07.12.2014, în jurul orei 05.00, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român I.S., în vârstă de 40 ani, pasageră într-un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România.

În bagajele personale ale femeii, domiciliată în municipiul Constanţa, au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, 2.000 de ţigarete netimbrate marca „MM Slims” care fuseseră achiziţionate din Turcia.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele, în valoare de aproximativ 1.000 lei, şi au sancţionat contravenţional persoana în cauză cu suma de 1.000 lei conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată.




Campanie gratuită de sterilizare a animalelor cu stăpân

În perioada 8-12 decembrie 2014 se desfăşoară la Biobaza Mangalia, între orele 9.00-16.00, a 3-a campanie de sterilizare gratuită a animalelor cu stăpân, din acest an.

Pentru programare sunaţi la numărul  de telefon: 0741.258.383 – George  Paraschiv  Informaţii suplimentare găsiţi  pe www.mangalia.ro sau la sediul Primăriei Mangalia.

După 1 ianuarie 2015, deţinătorii de câini sau pisici sunt OBLIGAŢI să le  înregistreze şi să le implanteze microcipuri. Potrivit Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, cetăţenii care nu îşi înregistrează animalele de companie riscă amenzi cuprinse între 2.000 si 5.000 lei, conform legilor în vigoare.

Pentru un control al reproducţiei animalelor de companie, pe raza municipiului Mangalia, până la eradicarea populaţiei de animale comunitare, este obligatorie sterilizarea metişilor deţinuţi în proprietate, până la 1 ianuarie 2015.

Tot în perioada 8-12 decembrie 2014 puteţi beneficia şi de o ofertă specială  pentru microciparea, înregistrarea în Registrul Naţional de Evidenţă şi vaccinarea antirabică la un preţ promotional de 50 Ron.




7 milioane de lei necesari pentru finalizarea celor şapte biserici ortodoxe din Mangalia

Mangalia, oraş cu 40.000 de locuitori se poate mândri cu un număr record de locaşuri de cult: şapte biserici ortodoxe în construcţie şi trei finalizate, o geamie, o biserică catolică, una penticostală şi una baptista.

Cele şapte biserici ortodoxe sunt în diferite faze de construcţie, deşi clădirea lor a început, în anumite cazuri, de zeci de ani. De exemplu, lucrările de ridicare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, din Cartierul Colonişti, au început înainte de anul 2000 şi, tot în aceeaşi perioadă, a demarat construcţia Bisericii „Sfinţii Mihail şi Gavriil“ de pe strada Rozelor. În 2005, IPS Teodosie sfinţea viitoarea Biserică „Naşterea Maicii Domnului“, iar în 2008 a fost pusă piatra de temelie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“. O altă biserică ortodoxă, aflată în construcţie de ani buni este cea de la Neptun.

Singurele biserici de rit ortodox finalizate în oraş sunt „Sfântul Gheorghe“ (începută în 1914 şi terminată în 1929), „Sfântul Mina“ (un locaş de tip maramureşan, montat, bucată cu bucată, în circa o lună, în primăvara lui 2007) şi Capela Militară „Adormirea Maicii Domnului“, finalizată în 2008.

Un prim pas către îmbunătăţirea condiţiilor de rugăciune ale enoriaşilor ortodocşi din localitate o constituie racordarea la gaz a bisericilor. „În colaborare cu Protoieria Callatis, lucrăm la un proiect de racordare la sistemul de gaz a tuturor bisericilor. E neplăcut să te duci să te rogi şi să stai cu cojocul şi cu fesul pe tine. Acesta este un prim pas în modernizarea lăcaşurilor de cult din Mangalia. Urmează să alocăm, treptat, fonduri pentru finalizarea bisericilor, mai ales că două dintre acestea sunt aproape terminate“, afirmă primarul Cristian Radu.

Una dintre bisericile ale cărei lucrări de construcţie au început în 2008 este „Sfântul Nicolae“, de pe strada M.I. Dobrogeanu. Preotul paroh al locaşului, Dragoş Cristian Buzea, spune că, pentru ridicarea bisericii s-au cheltuit, până în prezent, circa 300.000 de lei, iar pentru finalizarea acestia ar mai avea nevoie de peste 150.000 de lei. Lucrările la această biserică sunt, în prezent, sistate, tocmai din lipsa banilor.

Potrivit protopopului Mangalia, preot Vasile Cîrlan, pentru finalizarea celor şapte locaşuri de rit ortodox ar fi nevoie de numai puţin de 7 milioane de lei, bani la care preoţii din oraş nici nu îndrăznesc să viseze. Cum primăria nu are posibilitatea financiară să aloce, decât sporadic, infime sume de bani, „greul“ strângerii fondurilor pentru continuarea lucrărilor cade pe umerii feţelor bisericşti, a enoriaşilor şi sponsorilor cu dare de mână.

 




Tradiții și obiceiuri de Moş Nicolae

Sfantul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut si iubit sfant al Bisericii Ortodoxe. Nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia), acest sfant ierarh s-a facut pe sine chip al smereniei si al saraciei, slujind lui Dumnezeu si semenilor sai nu numai pana in ultimul ceas al vietii sale, ci si pana astazi.

Sfantul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor si, in mod special, al copiilor mici.

Sfantul Nicolae din Mira

Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si a trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia). Acest mult-iubit sfant a fost randuit spre cinstire in ziua de 6 decembrie pentru ca in aceasta zi el i-a aparut in vis Sfantului Imparat Constantin cel Mare, cerandu-i sa-i ierte pe cei trei tineri nevinovati care urmau a fi omorati a doua zi.

Desi a fost cunoscut si iubit inca din timpul vietii sale, savarsind nenumarate minuni, ierarhul din Mira incepe sa fie cinstit mai ales incepand cu secolul al VI-lea, la peste doua sute de ani de la adormirea lui in Domnul, cand numele sau apare mentionat intr-un martirologiu roman. In acelasi secol, episcopul Nicolae din Pinara inalta o biserica inchinata Sfantului Nicolae din Mira Lichiei.

Desi papa Nicolae I al Romei zideste un mic altar inchinat Sfantului Nicolae in secolul al IX-lea, abia incepand cu secolul al X-lea cultul sfantului din Mira incepe sa se raspandeasca puternic in Apus. O ctitorie de seama in aceasta privinta este biserica bizantina din Burtscheid (langa Aachen, Germania), zidita de Oton al III-lea, care este asezata sub ocrotirea Sfantului Ierarh Nicolae.

In perioada cruciadelor, nenumarate Sfinte Moaste au fost luate din Rasarit si duse in Apus. Astfel, in secolul al XI-lea, un grup de saizeci si doi de cruciati din localitatea italiana Bari au luat (furat) din Mira cinstitele Moaste ale Sfantului Nicolae. Pentru a fi intampinate cum se cuvine, episcopul Nicolae din Venetia ridica doua biserici marete inchinate sfantului, una in Bari (1036) si alta in Venetia (1039); ambele biserici au fost sfintite in data de 9 mai 1098.

Cele mai multe date biografice despre ierarhul din Mira provin din lucrarea medievala „Legenda aurea”, scrisa de Iacob de Voragina, in anul 1264. Odata cu increstinarea slavilor, cartea amintita a fost tradusa in limba slavona, drept pentru care cultul Sfantului Nicolae l-a inlocuit pe cel al zeului Mikula al agriculturii.

Treptat, sfantul din Mira a inceput sa aiba parte de un cult tot mai accentuat. Astfel, multe dintre bisericile inchinate sau nu acestuia au fost impodobite cu un ciclu intreg de fresce biografice infatisand principalele momente din viata sfantului.

In randul frescelor intitulate sugestiv „Viata Sfantului Nicolae” apar scene precum: nasterea sfantului; sfantul invatand carte, langa educator; hirotonia sfantului intru diacon; sfantul arunca bani in casa celor doua fete sarace; hirotonia sfantului intru preot; sfantul invie un corabier; hirotonia sfantului intru episcop; sfantul in temnita, primind Evanghelia de la Hristos si omoforul de la Maica Domnului; sfantul taind un copac in care sedeau diavoli; sfantul scapand de la moarte pe cei trei tineri; sfantul daramand o capiste idoleasca; sfantul aparand in vis imparatului Constantin si lui Avlavie; adormirea sfantului.

Astazi, ierarhul din Mira este este cunoscut in toata lumea, fiind mult cinstit si iubit de credinciosii de pretutindeni. Precum odinioara Sfantul Nicolae si-a pus sufletul pentru poporul sau, tot asa si astazi, el isi inalta rugaciunea cea cu indrazneala pentru nevoile tuturor celor care-l cauta cu credinta.

(crestinortodox.ro)

Obiceiuri de Mos Nicolae

Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători

Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu nuielușa in semn de avertisment.

Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfanțul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae a știut, însă, ca după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei întristați si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Protectorul celor săraci

De numele sfanțului sunt legate mai multe povesti creștine, printre care si aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, in secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate in pericol de a ajunge sclave pentru ca nu aveau o zestre suficienta pentru a-si găsi un soț.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci si al copiilor, al marinarilor si al victimelor judecaților nedrepte, fiind venerat in întreaga lume.

Sfântul Ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar, din anul 1087, moaștele sale sunt păstrate la o biserica ce ii este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.

 

Traditii de Sfantul Nicolae

 

Sfântul Nicolae, in tradiția românească

In tradițiile romanești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade in luna decembrie; păzește soarele, care încearcă sa se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura; este iscoada a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război, motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele, orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.

A salvat de la moarte trei bărbați condamnați pe nedrept

Istoria vieții Sf. Nicolae vorbește si despre o alta minune si anume ca a izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept.

Pe când aceștia erau in închisoare au aflat de timpul când aveau sa fie omorați si au chemat pe sfânt in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichida.

Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor si gata spre apărare, s-a arătat in vis împăratului si exarhului; pe exarh l-a mustrat pentru ca a defăimat împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat si i-a dovedit ca bărbații aceia sunt nevinovați si ca din pizma au fost parați ca au uneltit împotriva lui.

Si așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan.

Copiii primesc dulciuri in ghetuțe si brad

Copiii tuturor tarilor creștine au fost învățați ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine si le încarcă galoșii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii găsesc si cate o nuielușa. In unele zone, copii ii lasă moșului apa si morcovi pentru calul sau.

In colindele romanești, cantate in plina iarna, se vorbește despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca bătrânii cunoșteau si ei ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului, înseamnă ca sfanțul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe.

Nuielușele de mar care înfloresc, semn ca greșelile au fost iertate

Daca la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun in apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.

Nicolae, unul dintre cele mai răspândite si îndrăgite nume

Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite si mai răspândite.

Numele este format din cuvintele grecești Nike – victorie, biruința si laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.

Tradiții occidentale

In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activităților caritabile.

Astfel, in Germania, Franța si Olanda, ziua de 6 decembrie este considerata o sărbătoare religioasa, când sunt oferite cadouri copiilor si săracilor.

Multe tari si-au păstrat propriile obiceiuri si tradiții de Sfântul Nicolae.

Astfel, in unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește cu un însoțitor care li ajuta.

In Olanda, episcopul călătorește pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminți sunt răsplătiți cu daruri, iar cei obraznici sunt luați de asistentul sau, Black Peter.

In Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Kinect Utrecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu lovituri de nuia.

La creștinii din Ghana, moșul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawai, el coboară din barca.

In Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranța ca aceasta va fi mâncata de elfi, personaje despre care se crede ca li ajuta pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de îngeri.

(ziarulunirea.ro)

 




Locuri de muncă în Uniunea Europeană

 




700 de pacienţi, trataţi la standarde europene, la Secţia Oncologie a Spitalului Mangalia

La Spitalul Municipal Mangalia funcţionează, de circa trei ani, o secţie de Oncologie la standarde europene. Lucrul acesta este, însă, necunoscut, de mulţi dintre locuitorii oraşului care, şi la ora actuală, aleg Constanţa sau  Bucureştiul pentru a-şi trata aceasta cruntă maladie. Managerul unităţii spitaliceşti, dr. Liviu Mocanu, afirmă că Secţia de Oncologie are peste 700 de pacienţi, ce beneficiază de condiţii excelente, de medicamentaţie consacrată la nivel internaţional, precum şi de scheme terapeutice de top.

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult actul medical, Spitalul Muncipal Mangalia va achiziţiona, în primul trimestru al lui 2015, un modul absolut necesar pentru prepararea produselor utilizate în tratarea cancerului. Potrivit dr. Mocanu dotarea cu acest modul va ridica secţia Oncologie la standarde maximale, atât pentru medici şi personalul auxiliar, cât mai ales pentru pacienţi.

Confruntat cu situaţii concrete, în care pacienţi neasiguraţi au fost nevoiţi si plătească intervenţiile din spital, dr. Liviu Mocanu face un apel către aceştia, arătând că oricine poate achita, la sediul Administrarea Finanţelor Publice din Mangalia costul asigurării medicale obligatorii. Astfel că, în loc să plătească, la spital, o intervenţie minoră, ce costă de la 400 de lei în sus, cetăţeanul neasigurat îşi poate achita asigurarea obligatorie, cu aceeaşi sumă, pe mai multe luni, beneficiind de servicii medicale gratuite.

 




Continuă “bătălia“ în instanţă pentru graniţele Mangaliei

Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, anul trecut, dosarul nr. 9286 în care Prefectura judeţului este reclamant, iar primarul şi municipiul Mangalia, alături de primarul şi comuna Limanu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au rol de pârâţi. Obiectul dosarului îl constituie litigiul privitor la graniţele celor două localităţi din sudul litoralului, Mangalia şi Limanu. Cei doi edili, Nicolae Iustin Urdea şi Cristian Radu nu au semnat procesul verbal privind însuşirea graniţei, pentru că fiecare dintre aceştia îşi dispută teritoriul pe care se află unul dintre cei mai mari generatori de venituri din zonă: Şantierul Naval Daewoo Mangalia, adică circa 50 de hectare de teren.

Fiecare dintre cei doi primari afirmă că dreptatea este de partea sa. Edilul localităţii Limanu, Nicolae Iustin Urdea, spune că delimitarea făcută în urmă cu aproape 15 ani este una forţată şi că a fost făcută ilegal, având la bază acte fără valoare, cum ar fi un proces verbal de grăniţuire realizat fără acceptul primăriei comunei de la acea vreme.  “Nu este nici moral şi nici legal ca un teritoriu al comunei Limanu, unde s-a făcut o investiţie de genul Şantierului Naval Daewoo Mangalia să fie luat şi trecut în administrarea municipalităţii. Nu fac referire, aici, la terenurile care au fost transferate în intravilanul Mangaliei prin decrete prezidenţiale înainte de 1989. O parte din vechiul şantier naval a fost trecut, prin decretul 50/1979, ca intravilan al Mangaliei. Astfel de cazuri sunt de domeniul istoriei, nu mai putem întoarce timpul înapoi. Însă, contestăm ataşarea ilegală a domeniului comunei în patrimonial Mangaliei”, a declarat, pentru  ”Ediţia de Sud”, primarul Urdea.

Primarul Mangaliei, Cristian Radu spune, la rândul său, că, în ultimii 20 de ani, grăniţuirea oraşului s-a făcut, de multe ori, într-un birou, fără contact cu realitatea, trasându-se o simplă “dungă” pe hartă. “Mangalia a trăit, de 20 de ani încoace, artificial, din vânzarea de terenuri. Când am venit la primărie, în 2012, nu aveam stabilite nici hotarele, nu ştiam nici ce terenuri avem, cine sunt proprietarii… A trebuit să vină prefectul să ne impună acest lucru. Noile hotare ale Mangaliei s-au trasat fără consultarea populaţiei, prin referendum, aşa cum ar fi fost legal. Pe lângă dosarul cu Limanu, Primăria Mangalia mai are pe rol alte nenumărate procese de grăniţuire cu comuna 23 August, dar şi cu Pecineaga, în acest din urmă caz fiind vorba despre terenuri de peste 450 de hectare, care ar trebui să revină municipalităţii”, afirmă Cristian Radu.

Dosarul de grăniţuire Mangalia – Limanu îşi urmează cursul în instanţă, până în acest moment având loc numai puţin de opt înfăţişări. Următorul termen de judecată este 13 ianuarie 2015.

 

 




Incendiu într-o gospodărie din Tuzla

Miercuri, 3 decembrie a.c., în jurul orei 17:20,  un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa cu privire la producerea unui incendiu, la o locuinţă, în sat Biruinţa, localitatea Topraisar.

La sosirea pompierilor militari, din cadrul Staţiei de pompieri Tuzla, incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe gospodăreşti, existând pericolul propagării la vecinătăţi. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat cu operativitate incendiul, limitând considerabil pagubele materiale.

Din fericire, acest eveniment nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale,  flăcările distrugând acoperişul pe o suprafaţă de cca. 10 mp. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de la coşul de fum neprotejat termic.

 

În scopul preîntâmpinării unor evenimente, ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • verificarea periodică de către o persoană specializată a sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • uşiţele prin care se curăţă de funingine coşurile şi sobele trebuie închise ermetic după terminarea operaţiunii de curăţare, orice defecţiune putând conduce la pătrunderea scânteilor sau particulelor aprinse în spaţiile din jur;
  • coşurile de fum din căr

Incendiu într-o gospodărie din Tuzla

 

Miercuri, 3 decembrie a.c., în jurul orei 17:20,  un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa cu privire la producerea unui incendiu, la o locuinţă, în sat Biruinţa, localitatea Topraisar.

La sosirea pompierilor militari, din cadrul Staţiei de pompieri Tuzla, incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe gospodăreşti, existând pericolul propagării la vecinătăţi. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat cu operativitate incendiul, limitând considerabil pagubele materiale.

Din fericire, acest eveniment nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale,  flăcările distrugând acoperişul pe o suprafaţă de cca. 10 mp. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de la coşul de fum neprotejat termic.

 

În scopul preîntâmpinării unor evenimente, ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • verificarea periodică de către o persoană specializată a sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • uşiţele prin care se curăţă de funingine coşurile şi sobele trebuie închise ermetic după terminarea operaţiunii de curăţare, orice defecţiune putând conduce la pătrunderea scânteilor sau particulelor aprinse în spaţiile din jur;
  • coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tăviţă metalică;
  • cenuşa se va evacua periodic într-un loc amenajat în acest scop, după ce se vor stinge resturile de jar.

 

***

Prevenim, protejăm, salvăm!

 

  • ămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tăviţă metalică;
  • cenuşa se va evacua periodic într-un loc amenajat în acest scop, după ce se vor stinge resturile de jar.

 

***

Prevenim, protejăm, salvăm!

 




Primăria Mangalia a atras aproape 10 milioane de euro pentru reabilitarea falezelor

Comunicat de presă

Primarul Radu Cristian s-a deplasat, recent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, din Brăila, pentru semnarea contractelor de finanţare în valoare de aproape 10 milioane de euro, destinate reabilitării falezelor Mangalia-Saturn şi Jupiter-Neptun. La cele două proiecte, contribuţia bugetului local va fi de 2%, restul fondurilor reprezentând finanţare europeană nerambursabilă. „Este o mare realizare pentru Mangalia, faptul că am reuşit să atragem în oraşul nostru aproape 10 milioane de euro, bani europeni destinaţi reabilitării şi modernizării infrastructurii turistice din oraş şi staţiuni”, a declarat primarul. El a explicat că cele două proiecte au fost depuse aproape de închiderea axelor de finanaţare pe bugetul european 2007-2013. „Am fost la limită cu întocmirea şi depunerea documentaţiei la ministerul de resort. S-a lucrat contratimp, dar din fericire totul a fost în regulă, iar proiectele au fost aprobate în timp util şi au primit finanţare”, a mai spus edilul Mangaliei. Lucrările de modernizare a celor două faleze vor demara la începutul anului viitor, în ambele cazuri fiind un concept urbanistic unitar. La Neptun, se va reamenaja zona cuprinsă între limita plajei şi lacuri, cu materiale speciale, granit pentru pavajul spaţiilor publice, băncuţe şi vegetaţie specifică locurilor de promenadă. Proiectul include şi construcţia unei fântâni arteziene în zona „La steaguri”. Lucrările de modernizare la faleza Mangalia-Saturn se vor desfăşura pe porţiunea cuprinsă între Hotel Paradiso şi limita staţiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn-Venus. Proiectul cuprinde un punct de observaţie, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă şi valorificarea estetică a zonei. Spaţiile verzi vor fi decorate cu plante specifice zonei litorale şi adaptate climatului. Suprafaţa totală reabilitată pe ambele faleze va fi de aproximativ 3,5 km, lucrările urmând a se finaliza până la sfârşitul anului 2015.




Goldterm a reactualizat lista datornicilor. Restanţierii, avertizaţi că vor rămâne în frig!

Societatea ce asigură agentul termic în Mangalia, Goldterm SA, a reactualizat lista datornicilor cărora li se va întrerupe furnizarea căldurii în scurt timp.

Nr.crt. Denumire asociatie Sold
1 ASOCIATIA NR.61 21381.24
2 ASOCIATIA NR.4 1,560.88
3 ASOCIATIA NR.117 10,031.25
4 ASOCIATIA NR.71 21,783.43
5 ASOCIATIA NR.138 14,360.33
6 ASOCIATIA NR.129 1,044.88
7 ASOCIATIA NR.255 915.83
8 ASOCIATIA NR.153 11707.99
9 ASOCIATIA NR.154 2982.96
10 ASOCIATIA NR.76 8,854.17
11 ASOCIATIA NR.139 3,499.12
12 ASOCIATIA NR.22 4949.83
13 ASOCIATIA NR.83 702.13
14 ASOCIATIA NR.177 5155.92
15 ASOCIATIA NR.67 519.3
16 ASOCIATIA NR.78 61.37
17 ASOCIATIA NR.256 3,049.31
18 ASOCIATIA NR.133 3,174.08
19 ASOCIATIA NR.77 667.21
20 ASOCIATIA NR.126 2,531.5
21 ASOCIATIA NR.172 2801.3
22 ASOCIATIA NR.194 792.42
23 ASOCIATIA NR.249 786.22
24 ASOCIATIA NR.132 404.93
25 ASOCIATIA NR.137 6,730.62
26 BLOCURI ANL CT 21 21,127.65
27 BLOCURI ANL CT 23 9,439.17
28 PAROHIA MANGALIA IV 2,340.56
TOTAL 163,355.60



Tusac, în faţa judecătorilor: 95 de contracte în valoare de 440.000 de lei, considerate ilegale, încheiate cu Laurenţiu Dumitraşcu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților:

TUSAC MIHAI CLAUDIU, primar al mun. Mangalia, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– abuz în serviciu, în formă continuată,
– conflict de interese, în formă continuată.

DUMITRAȘCU LAURENȚIU IULIAN, avocat în Baroul Tulcea, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată,
– complicitate la conflict de interese, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2010 – septembrie 2012, inculpatul Tusac Mihai Claudiu, în calitate de primar al mun. Mangalia, a efectuat plăți nelegale pentru un număr de 95 de contracte de asistență juridică, încheiate cu inculpatul Dumitrașcu Laurențiu Iulian, deși în perioada respectivă, acesta din urmă era angajatul Primăriei mun. Mangalia, fiind doar suspendat, la cerere, din funcția de șef al Serviciului Juridic.
În baza acestor contracte, inculpatul urma să efectueze în beneficiul Primăriei mun. Mangalia aceleași activități pe care le presta și în calitate de funcționar public, însă în schimbul unor remunerații de aproximativ 12 ori, mai mari decât salariul.
De menționat este faptul că, la baza efectuării plăților din fonduri publice către inculpatul Dumitrașcu Laurențiu Iulian nu au existat nici un fel de documente justificative, din care să rezulte că serviciile, a căror contravaloare a fost achitată, au fost efectuate și recepționate.

Prin acțiunile sale, inculpatul Tusac Mihai Claudiu a provocat Primăriei mun. Mangalia un prejudiciu de 437.879,98 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Dumitrașcu Laurențiu Iulian.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Aproximativ un kilogram de bijuterii, confiscat în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară, prin P.T.F. Vama Veche, 855 de grame de bijuterii din metal alb fără documente justificative.

În data de 02.12.2014, în jurul orei 05.00, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român Polina P., în vârstă de 57 ani, pasageră într-un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România.

În urma controlului au fost descoperite aproximativ 300 de bijuterii, în greutate de 855 grame de metal alb susceptibil a fi argint, nedeclarate şi ascunse pe corpul persoanei în cauză şi în bagajul personal.

Femeia, domiciliată în judeţul Constanţa, care nu a putut prezenta documente de provenienţă sau autorizaţie de comercializare şi introducere în ţară a metalelor preţioase, a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziţionat bijuteriile din Turcia cu scopul de a le comercializa.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării bijuteriile, în valoare de 3.482 lei, pe care le vor preda Trezoreriei Constanţa conform procedurilor legale, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 lei conform art. 18 din O.U.G. 190/2000.