ADPP Mangalia investeşte aproape 2 milioane de lei în modernizarea trotuarelor din oraş

Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat Mangalia a reluat lucrările de amenajare a trotuarelor din oraş. În această perioadă, se montează pavele pe strada Portului, dar şi în zonele Muncitorului, T.S. Săveanu şi Albatros. Potrivit directorului general al instituţiei, Cătălin Cornaci proiectul de reabilitare a trotuarelor are o valoare de 800.000 de lei. „Pe lângă fixarea pavelelor, vor fi făcute mai multe modificări menite să aerisească traficul infernal din Mangalia. Pe de o parte, staţia de taximetre de la sensul giratoriu va fi scoasă de pe aliniamentul străzii, banda liberă fiind redată autoturismelor ce traversează zona. De asemenea, va fi amenajată în faţa parcului Fundaţiei pentru Tineret o alveolă ce va fi utilizată de autobuzele DMHI când acestea vor transporta la şi de la şantier proprii angajaţi. În perioada imediat următoare, va fi demarat un alt proiect ce va consta în reabilitarea străzilor Matei Basarab, General Vârtejanu, General Boerescu, Horia, Cloşca şi Crişan. Valoarea acestor investiţii va depăşi suma de 1 milion de lei. În acest sens, procedura de achiziţie a fost finalizată, astfel că foarte curând trotuarele vor căpăta haine noi”, a precizat directorul ADPP Mangalia, Cătălin Cornaci.

Mai trebuie spus faptul că tot din proiectul de fluidizare a traficului din Mangalia au făcut parte sensul giratoriu amenajat la intersecţia străzii Portului cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, dar şi alveola creată la Adiman.




Elevii Școlii nr. 2 au vândut dulceață în Port pentru a strânge bani pentru un video proiector

Sâmbătă și duminică, în perioada derulării Zilelor Recoltei, mai mulți elevi ai Școlii Generale nr. 2 „Sf. Apostol Andrei” Mangalia au făcut cunoștință cu meseria de comerciant. Însoțiți de către mămici, copiii au așezat la intrarea în Portul Turistic mai multe mese pe care au expus în vederea vânzării zeci de borcane cu gem și dulceață.

Motivul pentru care micuții au decis să renunțe la preparatele dulci din propriile cămări este de admirat, dar în același timp, dă de gândit. Elevii își doresc un video proiector cu ajutorul căruia să le fie predate cursurile și să-și susțină proiectele. Cum instituția de învățământ nu dispune de fondurile necesare, copiii, ajutați de părinți, au decis să ia problema în propriile mâini, având certitudinea că, astfel, vor reuși să-și îndeplinească visul. Pentru a-i atrage pe clienți, copiii făceau reclamă la borcanele cu gem de smochine, prune, căpșuni etc. cu glas tare, lăudând calitatea preparatelor. Mai mult, copiii nu au stabilit prețuri fixe, lăsându-i pe cumpărători să ofere câți bani doresc. La plecare, micii vânzători de ocazie le-au oferit clienților flori în semn de mulțumire.

Astfel de inițiative au mai fost luate și de către elevii Școlii Generale nr. 5 „Gala Galaction”, chiar în apropierea Crăciunului 2013. Atunci, copiii au vândut zeci de sortimente de prăjituri preparate în casă de către mămici. Cu banii obținuți, au fost cumpărate computere și video proiectoare.

Să sperăm că reprezentanții administrației publice locale vor ține cont de nevoile elevilor, dar și de sacrificiile pe care le fac pentru a-și acoperi lipsurile din școli, alocându-le bani de la bugetul local pentru dotări corespunzătoare, începând de la mobilier, până la materiale didactice și aparatură performantă, în vederea asigurării unor condiții optime de studiu, demne de 2014.




„Votaţi echipa de pompieri a anului 2014!”

Concursul internaţional ”Conrad Dietrich Magirus Award” premiază intervenţiile de excepţie ale structurilor de pompieri din toată lumea.  Anul acesta, participarea la concurs s-a efectuat prin ilustrarea unor intervenţii deosebite ca şi complexitate, impact social şi amploare. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa s-a înscris în competiţie cu intervenţia pentru salvarea a două persoane surprinse de o surpare de pământ în localitatea Ţăndărei, în data de 29.09.2013.  În acest moment, intervenţia echipei de pompieri ialomiţeni se situează în primele 10 poziţii ale clasamentului.

Pentru calificarea în finală şi câştigarea concursului este necesar ca până la data de 19 octombrie, echipa să fie votată la următorul link: http://world-of-firefighters.com.

Dacă există doritori în a sprijini echipa nominalizată din partea ISU Ialomiţa, aceştia pot accesa link-ul menţionat, şi, printr-un click pe butonul „Vote now” din partea dreaptă-sus a paginii, pot vota după introducerea datelor şi selectarea articolului cu denumirea „Two men have been burried by a bank of earth, in Ţăndărei”.

Putem ajuta, astfel, la creşterea vizibilităţii intervenţiilor în situaţii de urgenţă ale românilor în toată lumea.

 

 Vă mulţumim anticipat!




Reguli de comportare şi măsuri de protecţie în cazul producerii unor calamităţi naturale

Având în vedere că majoritatea dezastrelor nu pot fi evitate, pentru a reduce semnificativ pierderile de vieţi omeneşti şi pentru a limita pierderile de bunuri materiale, este bine ca populaţia să fie informată şi să cunoască cum trebuie să reacţioneze în astfel de situaţii.

În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte cetăţenilor următoarele reguli de comportare şi măsuri de protecţie în cazul producerii de calamităţi naturale:

–         Rămâi calm;

–         Ascultă mesajele transmise de posturile naţionale de radio şi televiziune;

–         Nu da crezare zvonurilor, nu crea panică;

–         Respectă indicaţiile autorităţilor.

 

ÎN CAZ DE CUTREMUR nu părăsiţi clădirea pe timpul cutremurului şi adăpostiţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, birou sau masă rezistentă etc. şi, în niciun caz, nu folosiţi liftul ca să nu rămâneţi blocat. Dacă sunteţi pe stradă, îndepărtaţi-vă de clădiri şi cabluri electrice şi adăpostiţi-vă sub un paravan pentru a vă proteja de căderile unor părţi de construcţie, iar dacă sunteţi în maşină, opriţi la distanţă de construcţii şi cabluri electrice, fără a părăsi interiorul acesteia.

 

ÎN CAZUL ALUNECĂRILOR DE TEREN trebuie să vă deplasaţi pe înălţimile cele mai apropiate şi nu vă întoarceţi pentru a nu vă expune pericolului.

 

SFATURI PRACTICE ÎN CAZ DE DEZASTRU:

Dacă în localitatea unde vă aflaţi se produce un dezastru, este posibil să fiţi separat de membrii familiei dumneavoastră, care pot fi acasă, la lucru sau la şcoală. Pentru o astfel de eventualitate, trebuie să stabiliţi din timp un loc de întâlnire. Este foarte important să aveţi întotdeauna la îndemână trusa de urgenţă:

–         Alimente în conserve pentru circa 3 zile;

–         Un radioreceptor cu baterii, lanternă şi baterii de rezervă;

–         Medicamente pentru tratamentul uzual şi de urgenţă;

–         Haine adecvate sezonului;

–         Listă cu telefoane de urgenţă.




Ziua Internațională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează luni, 13 octombrie 2014, între orele 10:00 – 12:00  Ziua Porţilor Deschise, la toate subunităţile de pompieri din municipiu. Cu această ocazie, se vor desfăşura activităţi de informare a cetăţenilor judeţului Constanţa privind riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile de comportare în momentul producerii acestora, precum şi prezentarea mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi modul de utilizare al acestora.

Vizitatorilor li se vor înmâna materiale informative cu privire la semnificaţia acestei zile şi la regulile de comportare pe timpul şi după producerea unui dezastru sub forma unor broşuri şi pliante.

Anual ,,Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” se sărbătorește pe 13 octombrie, dată stabilită prin rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, inclusiv prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor.

Având în vedere dispunerea geografică şi amploarea dezvoltării sale economice, judeţul Constanţa este expus majorităţii categoriilor de hazarde naturale care se pot produce: inundații, alunecări de teren, cutremure de pământ, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, chiciură, îngheţ, furtuni, viscol), furtuni la Marea Neagră.

Pentru diminuarea și reducerea efectelor provocate de astfel de dezastre naturale la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanţa sunt constituite echipe specializate pe diferite tipuri de risc care intervin atunci când situația o impune. La gestionarea situațiilor apărute la dezastre, în sprijinul pompierilor profesioniști intervin și voluntarii din Serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile afectate, servicii ce își desfășoară activitatea în subordinea Consiliilor Locale, cât și echipele de intervenție din cadrul deconcentratelor cu funcție de sprijin în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Pentru prevenirea, diminuarea şi reducerea riscurilor dezastrelor naturale, reprezentanţii ISU „Dobrogea” desfăşoară o gamă variată de activităţi, dintre care cele mai semnificative sunt:

–          convocări şi instructaje de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă cu factorii care au responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;

–          exerciţii cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă privind pregătirea pentru intervenţie în caz de situaţii de urgenţă;

–          activităţi instructiv-educative la nivelul instituţiilor şcolare din judeţ.

Informându-vă, deveniţi mai puternici în faţa dezastrelor naturale.

Doar împreună vom învinge!

 




În Portul Turistic au început „Zilele Recoltei“

În acest week-end, Primăria şi Administraţia Domeniului Public şi Privat Mangalia organizează „Zilele Recoltei 2014”, eveniment ce a demarat în Portul Turistic. Circa 100 de producători din zona Mangaliei, dar şi alte regiuni ale ţării şi-au instalat, deja, tarabele cu bunătăţi. Afumături, brânzeturi, carne de batal la baiţ sau şuncă de porc fiartă în zeamă de varză, miere şi produse apicole, legume şi fructe la preţuri mult mai reduse decât în pieţele Mangaliei, alături de trufandale precum ghebele, zmeura sau afinele, expoziţii de produse artizanale şi articole vestimentare din mai multe regiuni ale ţării sunt numai câteva dintre ofertele producătorilor sosiţi în sudul litoralului.

Ofertele sunt generoase, însă, deocamdată, cumpărătorii nu sunt pe măsura aşteptărilor. Producătorii spun că, pentru început, vânzările nu sunt foarte mari, cel mai probabil din cauza puterii scăzute de cumpărare a românilor. Se aşteaptă ca fluxul mai mare de clienţi să vină odată cu zilele de sâmbătă şi duminică.

În cele trei zile ale „Zilelor Recoltei“ are loc, tot în Portul Turistic Mangalia, turneul caritabil „Îngeri pentru îngeri”, organizat de trupa „Talisman“, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru Mihăiţă, un copilaş de numai un an şi jumătate, care nu vede şi nu poate merge. În timpul celor trei zile ale manifestării, oricine poate dona o sumă oricât de mică pentru a veni în ajutorul băieţelului, ce are nevoie de 20.000 de euro pentru a putea fi operat în Statele Unite ale Americii. Alături de „Talisman“ vor urca pe scena din port Grupul Vocal al Pensionarilor din Cernavodă, Ansamblul Litoral Mangalia, Grupul Vocal Litoral Mangalia şi Ansamblul Plai de Dor, din Albeşti, Ionuţ Andraş, Ionela Moruţan, Ravi, Emanuel, ansamblul Regal de Folclor, iar ca invitaţi din străinatate, Ansamblul de Dans Popular din Şabla, Bulgaria.




Locuri de muncă în Uniunea Europeană




Elevii Școlii „Gala Galaction”, voluntari în Portugalia

Un număr de 6 elevi ai Școlii Gimnaziale „Gala Galaction”, Mangalia, au reprezentat România într-un proiect internațional din cadrul Programului „Erasmus+” în calitate de voluntari, împreună cu liderul de grup, prof. Elena Petcu. Directoarea şcolii nr. 5, prof. Adriana Popescu ne-a declarat că acest proiect s-a derulat în Soure, Portugalia, în perioada 02 – 10 septembrie 2014. Elevii din Mangalia au fost prezenţi în Portugalia alături de alte grupuri de copii ce au reprezentat Italia, Portugalia și Țara Galilor. „Tema proiectului „Youth outdoor” a fost modalitatea de a petrece timpul liber, de aceea activitățile au avut scopul de a oferi tinerilor o alternativă antrenantă de a-și petrece timpul împreună: jocuri interactive, vizite culturale și activități sportive”, a declarat directoarea instituţiei de învăţământ.




Concert Gheorghe Iovu, la Mangalia

În data de 16 octombrie, orele 18.30, la Casa de Cultură din Mangalia, va avea loc un eveniment de excepţie. Renumitul compozitor de muzică de meditaţie spirituală, Gheorghe Iovu, va susţine un concert de orgă. În cadrul evenimentului va fi lansat şi noul disc al compozitorului, „Întoarcerea dacilor”.

Manifestarea este organizată de Clubul Rotary Mangalia în scop umanitar, în cadrul proiectului „Preţuieşte-ţi aproapele!” Preţul biletului este de 10 lei, iar doritorii sunt invitaţi sa achiziţioneze CD-urile compozitorului.




Dragoş Bociog despre intrarea în PSD: „Vreau să mă implic în deblocarea fondurilor europene”

Proaspăt intrat în PSD, după ce a demisionat din PPDD, consilierul local Dragoş Bociog a declarat pentru „Ediţia de Sud” că nu a existat nicio negociere în acest sens. „Decizia este strict a mea şi nu are legătură cu politica. Am aderat noii echipe PSD, deoarece, întotdeauna, în calitate de membru al Consiliului Local Mangalia, m-am zbătut să deblochez anumite proiecte, convocând întâlniri în acest sens. Aşa s-a întâmplat când s-a pus problema alocării unor fonduri necesare instituţiilor de învăţământ din oraş care aveau nevoie de reparaţii şi modernizări în condiţiile în care urma să înceapă anul şcolar. Alăturându-mă unei echipe nou-formate şi puternice, am considerat că ne putem impune punctul de vedere astfel ca proiectele amânate să fie deblocate şi aici mă refer inclusiv la cele cu finanţare de la Uniunea Europeană. Trebuie să lucrăm în interesul cetăţenilor cu ajutorul Executivului, indiferent dacă acesta are o altă viziune. Prioritare trebuie să fie interesul cetăţenilor şi proiectele viabile pentru municipiul Mangalia”, a spus Dragoş Bociog.




Operaţii de cataractă, în premieră, la Spitalul Municipal Mangalia

La Spitalul Municipal Mangalia se vor efectua, în premieră, intervenţii chirurgicale de cataractă. Acestea vor demara săptămâna viitoare şi, potrivit conducerii unităţii spitaliceşti, vor putea fi efectuate circa trei intervenţii în fiecare zi. Până în prezent, pacienţii ce sufereau de afecţiuni oculare grave erau nevoiţi să se trateze numai la Constanţa.

O altă premieră în unitatea medicală din Mangalia o constituie încheierea unui protocol de colaborare între spital şi doi medici ginecologi din Constanţa. Aceştia urmează să fie angajaţi cu normă întreagă, iar până atunci, ei suplinesc munca celor doi medici cu specialitatea Obstetrică-Ginecologie. Dr. Liviu Mocanu, directorul Spitalului Municipal Mangalia afirmă că soluţia aducerii celor doi medici ginecologi este una salutară, întrucât volumul de muncă este foarte mare, iar doctorii pot, acum, să îşi suplinească reciproc activitatea, în cazul concediilor sau a participării la diferite congrese.

Una dintre cele mai mari realizări ale spitalului rămâne achiziţionarea unui computer tomograf. Ca şi în alte multe afecţiuni, locuitorii Mangaliei sunt nevoiţi să apeleze la tomograful de la Constanţa, supraaglomerat şi, de multe ori, nefuncţional. În urma deciziei Consiliului Local Mangalia, o firmă de specialitate a concesionat un spaţiu în cadrul unităţii medicale şi urmează să aducă, în cel mult două luni, computerul tomograf.  Dr. Liviu Mocanu spune că, astfel, Mangalia va avea un spital municipal dotat  cu  un complex de imagistică la cele mai moderne standarde de pe piaţa medicală de la ora actuală.

În prezent Spitalul Municipal Mangalia dispune de 26 de specialităţi şi de 47 de medici.




Fără permis, a produs un accident pe strada Portului

Poliţiştii din Mangalia cercetează în stare de libertate pe S. Mihail, de 21 ani, care, la data de 7.10.2014, a condus, fără a deţine permis, o motocicletă pe strada Portului şi a fost implicat într-o tamponare cu un autoturism care circula regulamentar în faţa sa.




Cercetat pentru furt

Poliţiştii din Mangalia cercetează în stare de libertate pe D. Mircea, de 28 ani, care, la data de 7.10.2014, a sustras un picamer pneumatic aparţinând unei societăţi comerciale.

Prejudiciul, în valoare de 5.000 lei, a fost recupera şi predat părţii vătămate.




Dragoș Bociog a părăsit PPDD și s-a înscris în PSD

Viața politică din Mangalia este tot mai animată datorită surprizelor care se țin lanț în ultimele zile. După înscrierea în Organizația Municipală a PSD Mangalia, a celor 10 membri PDL (dintre care 6 consilieri), încă un ales local a hotărât să se facă ”roșu”. Este vorba despre Dragoș Bociog care în cursul acestei zile a renunțat la partidul lui Dan Diaconescu, semnând adeziune la PSD Mangalia. Din câte se pare, Organizația Municipală PSD se redresează rapid după ce o bună perioadă a fost clătinată de conflicte interne, dar și de lipsa de activitate și implicare la nivel local.




Sărbătoarea Recoltei şi Ziua pensionarului

Primăria şi Administraţia Domeniului Public şi Privat Mangalia organizează, în perioada 10-12 octombrie, “Zilele Recoltei 2014”. Evenimentul va avea loc în Portul Turistic şi la Cazino Mangalia, unde vor fi prezenţi peste 50 de producători din mai multe zone ale ţării. La ediţia din acest an, participă producători din domeniul agroalimentar, se vor amenaja mustării, un târg de legume-fructe, cât şi expoziţii de produse artizanale şi articole vestimentare din mai multe regiuni ale ţării. Manifestarea va include şi turneul caritabil „Îngeri pentru îngeri”, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru un copil bolnav. Din program nu vor lipsi concursurile specifice şi spectacolele folclorice. Astfel, Grupul Vocal al Pensionarilor din Cernavodă, Ansamblul Litoral Mangalia, Grupul Vocal Litoral Mangalia şi Ansamblul Plai de Dor, din Albeşti, vor încânta audienţa cu un frumos spectacol folcloric, vineri, începând cu orele 13:00, în cinstea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Sâmbătă şi duminică, tot de la orele 13:00, pe o scenă amenajată în Portul Turistic vor evolua artişti consacraţi ai muzicii  româneşti, precum: formaţia Talisman, Ionuţ Andraş, Ionela Moruţan, Ravi, Emanuel, ansamblul Regal de Folclor, iar ca invitaţi din străinatate, vom avea Ansamblul de Dans Popular din Shabla, Bulgaria.




Parteneriat activ Romania-Norvegia




Edilul Cristian Radu despre transferul anului: Voi lupta până la capăt, pentru că n-am primit nimic de-a gata!

Mutarea aşteptată de unii, dar şocantă pentru alţii a membrilor PDL la PSD Mangalia nu putea să-l lase indiferent pe primarul Cristian Radu. „Părăsirea unui partid pe listele căruia ai fost ales de către cetăţeni nu poate fi catalogată decât trădare. Consilierii au plecat la PSD pentru a-şi apăra pielea şi pentru că nu au coloană vertebrală. Cu siguranţă, vor fi sancţionaţi de electorat”, a spus edilul Mangaliei. Întrebat de ce nu a dorit să se înscrie în PNL sau PSD, aşa cum se zvonea de ceva vreme în oraş, primarul Cristian Radu a precizat că nu vrea să fie înjurat pe stradă de către cetăţenii cu care se întâlneşte. „Oamenii m-au votat tocmai pentru că sunt independent şi aşa voi rămâne indiferent de situaţie”.

Conştient de faptul că îi va fi greu să obţină un nou mandat în 2014, dat fiind întărirea Organizaţiei Municipale a PSD Mangalia prin venirea „adversarului” Zanfir Iorguş cu care s-a războit în 2012, dar şi ulterior prin schimbul acid de acuzaţii şi dezvăluiri, edilul Cristian Radu a spus că mutarea politică nu-l sperie. „Voi lupta până la capăt, pentru că nu am primit niciodată nimic de-a gata. Atitudinea mea nu se va schimba nici în cadrul Consiliului Local Mangalia, în condiţiile în care sunt convins că vor apărea reacţii cel puţin surprinzătoare. Pe mine mă interesează oraşul şi problemele acestuia. Avem multă treabă în perioada următoare, pentru că oraşul arată jalnic. În plus, mai sunt datorii care se ridică la 6 milioane de euro. Prioritare sunt curăţenia generală din oraş, înlăturarea câinilor fără stăpân şi reamenajarea spaţiilor verzi. Legat de acest ultim subiect, chiar dacă sunt aspru criticat că am distrus gardul viu, îmi menţin părerea, susţinută şi de cetăţeni care mi-au trimis diverse imagini, că reprezentau adăpost pentru şerpi şi şobolani. În locul gardului viu, vom planta gazon şi copaci. Pe TS Săveanu, copacii au fost plantaţi inclusiv pe conducta de canalizare care a fost spartă, apa infiltrându-se într-un subsol de bloc. O altă problemă o reprezintă sutele de clădiri construite fără autorizaţie, cât şi cele neînregistrate, care nu se regăsesc în niciun document oficial”, a mai spus primarul Mangaliei.




Sătul de scandalurile de la Mangalia, senatorul Moga s-a angajat să-i bage în priză și verifice pe consilieri!

Transferul celor 12 consilieri locali PDL la PSD a bulversat cel puțin partea neinițiată în ale politicii a electoratului din Mangalia. În alte cercuri, surpriza a reprezentat-o faptul că înscrierea în PSD nu a venit din partea primarului Cristian Radu ce preferă, se pare, să rămână independent.

Plecarea la pachet, la început de campanie electorală pentru alegerile din 2 noiembrie ac, a fost explicată, motivată și analizată în cadrul conferinței de presă din stațiunea Venus. Moderatorul întâlnirii, până nu de mult președintele PSD Mangalia, Felix Stroe a declarat că, deocamdată, Zanfir Iorguș a venit însoțit de 10 membri, dar că ulterior vor fi semnate mai multe adeziuni. ”Erau necesare reorganizarea și întărirea Organizației Municipale a PSD Mangalia. La fel de importantă este și asigurarea majorității în Consiliul Local care să stingă neînțelegerile și animozitățile care au existat între aleșii PDL și PSD. Nu trebuie să ratăm nici fondurile europene, astfel că până la data de 31.12.2015 trebuie depuse cât mai multe proiecte. Din păcate, în prezent, la Mangalia nu se derulează niciun proiect nou cu fonduri de la UE. Nu este normal ca de atâta timp la Mangalia să nu fie atrase fonduri europene. Fără bani de la Uniune, Mangalia nu se poate dezvolta” a spus Felix Stroe.

Președintele interimar al CJC Constanța, Cristinel Dragomir a precizat că s-a profitat de OUG 55/2014 pentru ca PSD să-și consolideze poziția în cât mai multe localități. ”Nu am vrut să batem recordul la numărul de primari care să se înscrie în PSD. Dorim să fim cât mai puternici, astfel să câștigăm, detașat, mandatul de președinte al României. Personal, consider că venirea lui Zanfir Iorguș la PSD reprezintă un plus pentru filiala locală”. 

Botezat, ”artizanul acestei mișcări politice”, senatorul Nicolae Moga a dovedit, încă o dată, că este direct și pragmatic. ”Nu vreau să mă ascund după degete. La Mangalia au fost războaie, scandaluri, toate în defavoarea cetățenilor. Îmi doresc să nu mai existe neînțelegeri, iar cei 12 consilieri să inițieze cât mai multe proiecte în folosul cetățenilor. Personal, voi verifica câte proiecte vor purta semnătura consilierilor. Sper ca Mangalia să redevină o emblemă la nivel local și național”.

Zanfir Iorguș spune că vrea să închidă rănile trecutului și să facă pace inclusiv cu edilul Cristian Radu

 

Revenit la conducerea PSD într-un moment-cheie pentru această formațiune politică, Zanfir Iorguș spune că are de îndeplinit o mare responsabilitate pe care și-o asumă și pe care are speranțe că o va îndeplini, având în vedere că a mai colaborat în trecut cu foștii și actualii consilieri PSD. ”Este timpul să nu-i mai considerăm dușmani pe adversarii politici și să purtăm un dialog constructiv inclusiv cu Executivul. Am încercat  să colaborăm cu colegii de la PNL, dar nu am reușit. Trebuie, pe de altă parte, să închidem rănile trecutului, iar normalitatea să se întoarcă la Mangalia”, a spus, împăciuitor, Zanfir Iorguș.

Întrebat dacă această mutare are legătură cu o posibilă candidatură la funcția de primar în anul 2016, Zanfir Iorguș a răspuns că este prematur să se discute despre acest subiect și că prioritare sunt alegerile prezidențiale.

După conferința de presă, echipa PSD s-a deplasat la sediul formațiunii unde a fost organizată prima ședință a proaspătului BPL interimar. Cel mai probabil, s-a discutat despre modul de lucru în cadrul ședințelor de Consiliu, despre viitoarele proiecte de hotărâre, dar și despre colaborarea cu ceilalți aleși, astfel să nu mai existe discuții în contradictoriu sau inițiative respinse.




Zanfir Iorguș și-a luat consilierii și a plecat la PSD! O dată cu revenirea, a primit și funcția de lider al formațiunii

Luni, după-amiază, la Venus, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia a fost făcut anunțul oficial, susurat până atunci la colț de stradă, și anume că fostul președinte PDL Mangalia, Zanfir Iorguș s-a întors la PSD.

La întâlnirea cu presa au fost prezenți președintele filialei PSD Mangalia, directorul RAJA Constanța, Felix Stroe, senatorul PSD, Nicolae Moga, președintele interimar CJC Constanța, Cristinel Dragomir, Cristian Darie, din partea OJ PSD Constanța.  De asemenenea, de la conferință nu aveau cum să lipsească protagoniștii evenimentului politic, respectiv consilierii locali PDL și PSD Mangalia, dintre cei 12, fiind prezenți 10. Au absentat Linica Stan, reținută cu treburi urgente la THR, precum și prof. Gheorghe Mazâlu, internat în spital.

La unison, gazdele PSD de la județ, dar și ”musafirii” primiți călduros au declarat că mutarea făcută, ce a creat ceva valuri, are ca priorități imediate consolidarea filialei locale a social-democraților, dar și obținerea unui rezultat ”zdrobitor” la alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, atât Felix Stroe, cât și Zanfir Iorguș au susținut faptul că era nevoie de o majoritate în Consiliul Local Mangalia în vederea inițierii de către aleși a unor proiecte necesare comunității locale. Nu în ultimul rând, s-a discutat despre necesitatea depunerii unor proiecte cu fonduri europenene menite să dezvolte municipiul Mangalia.

După introducerile protocolare, directorul RAJA, Felix Stroe a anunțat că luni, 6 octombrie, și-a înaintat demisia din funcția de lider al PSD Mangalia. Locul său a fost preluat de către Zanfir Iorguș care va asigura interimatul până la organizarea alegerilor la nivel local. Tot în cadrul ședinței de luni, s-a constituit un BPL interimar, din conducere făcând parte în calitate de vicepreședinți și trei ex-membri PDL. Este vorba despre Linica Stan, Paul Foleanu și Vasile Iorga.   




Biblioteca Franceză aniversează 22 ani de la înființare

Pe data de 18 octombrie, la ora 10.00, Biblioteca Franceză Mangalia va găzdui un dublu eveniment. Este vorba, pe de o parte, despre împlinirea a 22 de ani de la înființarea instituției de cultură, iar pe de altă parte despre sărbătorirea a 160 de ani de nașterea poetului Arhtur Rimbaud. Manifestarea va fi prezentată de către bibliotecara Luminița Dumitrescu, cea care a conturat și programul cultural-artistic. Aceasta a declarat că la acțiune va fi prezent și cofondatorul bibliotecii, Jean Pierre Marcoux, Preşedintele Asociaţiei «Les Amis de la Bibliothèque Française ARTHUR RIMBAUD de Mangalia».  

În cadrul evenimentului va avea loc vernisajul expoziției «La Malle de Rimbaud» oferită bibliotecii de oraşul Charleville-Mézières. De asemenea, vor fi prezentate viața și operat poetului francez care a dat numele bibliotecii.

Din program mai fac parte un moment poetic oferit de profesori de limba franceză şi elevi din Mangalia și localitățile învecinate, precum şi prezentarea desenelor realizate de aceştia. Tot în cadrul manifestării, Paula Romanescu, scriitoare, traducătoare şi profesoară, va discuta pe tema «On est très sérieux quand on a 17 ans». Mai trebuie spus faptul că Charleville, oraşul natal al lui Arthur Rimbaud, este şi capitala mondială a teatrului de marionete, ceea ce a dat ideea lansarii unui concurs de desene pe tema marionetelor pentru elevii cuprinşi între 9 şi 18 ani.