Dean Thompson, prezent la inaugurarea Pavilionului C al Spitalului Mangalia

IMG_1681Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, însoţit de col. Louis Seliquini, șef al Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărarii și maiorul William Spurlock, Ofițer Relații Bilaterale, precum și reprezentanți ai administrației publice locale au fost prezenţi, astăzi, la ceremonia de inaugurare a Pavilionului C al Spitalului Municipal. Corpul de clădire a fost renovat şi modernizat, recent, de militarii americani, cu fonduri acordate de către Comandamentul European al Forțelor Armate SUA în Europa.

Soldaţii americani, ce fac parte din Garda Naţională Oregon şi Alabama, au ales spitalul din Mangalia în urma recomandărilor făcute chiar de conducerea centrală a unităţii. Potrivit declaraţiilor managerului Spitalului Mangalia, dr. Liviu Mocanu, proiecte precum cel de la Mangalia se derulează în întreaga ţară, acestea făcând parte dintr-un amplu program de parteneriat civil şi militar încheiat între Guvernul american şi comunităţile locale din România. Directorul spitalului mai spune că întreaga investiţie a fost susţinută 100% din bani americani, începând cu cazarea şi masa soldaţilor şi terminând cu materialele de construcţie, care sunt de cea mai bună calitate.IMG_1679

Pavilionului „C“ al Spitalului Municipal Mangalia va găzdui secţii precum O.R.L., Oncologia, Oftalmologia, Psihiatria, Psihologia, Famacia, Policlinica TBC, Dermato-venericele etc. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, a declarat că este extrem de fericit să se afle la Mangalia şi apreciază ospitalitatea cu care au fost primite trupele americane în sânul comunităţii româneşti: “Vreau să mulţumesc reprezentanţilor spitalului şi primarului pentru că au oferit şansa Gărzii Naţionale Oregon-Alabama de a veni să lucreze aici, la spital, să reabiliteze secţiile pentru pacienţi şi să repare stricăciunile făcute de intemperii de-a lungul timpului. Nu în ultimul rând, mă bucur să am putut să le arătăm locuitorilor Mangaliei că noi respectăm ceea ce promitem comunităţii. Apreciem oportunitatea oferită soldaţilor noştri de a ajuta România. Vrem să arătăm românilor din toată ţara că ne pasă de ceea ce se întâmplă în comunitatea lor şi vrem să le dăm înapoi puţin din ospitalitatea ce a fost oferită trupelor noastren în momentul în care am derulat şi alte exerciţii în zonă”.

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a ţinut să mulţumească soldaţilor americani pentru implicarea în lucrările de reabilitare a Pavilionului C al spitalului, adăugând că, în scurt timp, aceştia vor demara şi alte proiecte la nivel local.

vlcsnap-2015-05-20-12h54m24s203În încheierea festivităţii, edilul local a primit, din partea unuia dintre soldaţii americani, o plachetă în forma statului Oregon, drept recunoştinţă pentru susţinerea Guvernului American.




Avarie RAJA

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, din municipiul Constanţa, de pe strada Mircea cel Bătrân, în zona Blocului MS1, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 20 mai 2015, în intervalul 11,00 – 13,30. Sunt afectaţi consumatorii din  perimetrul delimitat de Bulevardul Mamaia – Mircea cel Bătrân – Tomis – Nicolae Iorga, precum şi consumatorii arondaţi străzilor Munteniei, Moldovei şi Vasile Lupu.

Ne cerem scuze faţă de constănţenii afectaţi de această avarie şi îi asigurăm că echipele noastre de intervenţie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 

 




După ce l-au refacut din temelii, americanii inaugurează Pavilionul „C“ al spitalului

usa1Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, alături de primarul Mangaliei, Radu Cristian, vor fi prezenţi, miercuri, la ceremonia de inaugurare a Pavilionului C al Spitalului Municipal. Corpul de clădire a fost renovat şi modernizat, recent, de militarii americani, cu fonduri acordate de către Comandamentul European al Forțelor Armate SUA în Europa. La evenimentul programat cu începere de la orele 11.00, vor mai lua parte col. Louis Seliquini, șef al Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărarii și maiorul William Spurlock, Ofițer Relații Bilaterale, precum și reprezentanți ai administrației publice locale.




Graţie unei investiţii private, Policlinica se mândreşte cu o Clinică nouă de Ginecologie şi Medicină de Familie

ion niculescuAşa cum prezentam zilele trecute, Policlinica Mangalia, unitate sanitară reprezentativă pentru municipiu şi zonele învecinate, devine, tot mai evident, un spaţiu în care modernul este vecin cu anticul în ceea ce priveşte aspectul şi confortul oferite miilor de pacienţi.

Aşa se face că în ultimii ani, mai multe cabinete sau birouri au fost moderrnizate ori au primit o destinaţie nouă, dar care oferă tot servicii medicale. La polul opus au rămas holurile inestetice, cu temperaturi foarte scăzute în sezonul rece.

Printre cei care au luat iniţiativa de a renova spaţiile uzate, neprimitoare, cu mobilier şi decoraţiuni rămase de dinainte de 1989, transformându-le în cabinete performante şi plăcute privirii se află dr. ginecolog Ion Niculescu, fost manager al Spitalului Municipal Mangalia. De-a lungul anilor, cunoscutul medic a adus în Policlinică mai multe servicii medicale la standarde europene prin investiţiile curajoase pe care le-a întreprins.

Primele încercări de reanimare a Policlinicii au constat în punerea bazelor unor laborator de analize şi a unui centru de Eurodializă, situate la parterul clădirii. Mai mult, în cursul anului trecut, mai precis la data de 1 iulie 2014, dr. Ion Niculescu a inaugurat prima clinică privată pentru tratarea bolilor interne din Mangalia, aflată tot la parter, în locul în care a funcţionat Inspecţia Sanitară de Stat.

Clinica tratează o serie amplă de afecţiuni interne care nu presupun intervenţii chirurgicale. Medicul ginecolog dr. Ion Niculescu a declarat, pentru „Ediţia de Sud” în cadrul evenimentului de deschidere, că noua unitate sanitară va diagnostica şi trata, printre altele, infecţii intestinale bacteriene, diabet, hipertensiune arterială, cardiopatii, pneumopatii, infecţii acute ale căilor respiratorii, afecţiuni digestive. „Mi-am propus să vin în întâmpinarea pacienţilor cu diferite probleme medicale ce sunt, deseori, nevoiţi să aştepte la Urgenţe chiar şi trei ore. Aspectul cel mai important îl reprezintă faptul că accesul şi tratamentul în clinică sunt gratuite. Clinica are regim de spital, pacientul putând avea acces la serviciile medicale timp de o zi. Pacienţilor ce ne vor trece pragul, li se vor asigura mai multe servicii medicale cu ajutorul unor aparate de ultimă generaţie. Astfel, li se va recolta sânge pentru stabilirea exactă a problemelor de sănătate, li se va face electrocardiograma, dar şi ecografii”.

Mai este puţin şi clinica împlineşte un an de activitate, în acest interval examinând şi tratând sute de persoane din oraş şi împrejurimi.

Secţia de Pediatrie necesară municipiului s-a dovedit un vis irealizabil!

Cea mai recentă investiţie, ce funcţionează deja, o reprezintă cabinetele de Medicină de familie şi Ginecologie, cu spitalizare de o zi, amenajate la etajul al II-lea al Policlinicii. Ca şi în cazul celorlalte spaţii preluate şi aici condiţiile sunt deosebite, mobilierul modern, iar aparatura medicală achiziţionată, de ultimă generaţie. „Mi-am dorit, şi din fericire, am şi reuşit să creez un adevărat circuit medical fluent. Mai exact, pacientul primeşte servicii medicale de la A la Z fără să fie nevoit să facă multe drumuri ori să aştepte pe la uşi. Astfel, o dată venit la Policlinică, poate primi o trimitere de la medicul nostru de familie, apoi se adresează laboratorului pentru analize, revine la medicul de familie care decide să-i prescrie tratamentul adecvat ori îl îndrumă către specialistul în Boli interne, Urologie, Ginecologie, Cardiologie etc. Practic, în cel mult două zile, pacientul ştie ce probleme are şi primeşte şi tratamentul de care are nevoie. Prin acest circuit, nu doar că venim în sprijinul oamenilor care nu plătesc nimic pentru serviciile primite în condiţii optime, ba mai mult, eliberăm şi spitalul a cărui activitate este, mereu blocată, din cauza numărului foarte mare de bolnavi”, a precizat pentru „Ediţia de Sud”, dr. Ion Niculescu.

Noua clinică funcţionează, deocamdată, în intervalul orar 12.00 – 17.00, dar, curând, va fi deschisă de la primele ore ale dimineţii până după-amiază.

Intenţia dr. Ion Niculescu de reorganizare a Policlinicii prin crearea unor posibilităţi mai vaste de asigurare a serviciilor medicale necesare comunităţii locale nu s-a concretizat. „Iniţial, mi-am propus să preiau şi alte spaţii aflate tot la etajul al II-lea al Policlinicii unde să deschid o clinică de zi de Pediatrie. Era mare nevoie de aşa ceva, întrucât spitalul este pur şi simplu luat, vara, cu asalt de sute de copii care se îmbolnăvesc din cauza alimentelor consumate, a răcelilor etc. Însoţiţi de către părinţi, aceştia ajung la Urgenţe unde aşteaptă şi câteva ceasuri până când sunt consultaţi, de aici şi nevoia unei secţii de Pediatrie în Policlinică. Îmi doream să amenajez pe lângă cabinetul de consultaţii, un salon cu paturi şi un loc de joacă unde copilul să se relaxeze înainte de a fi investigat şi tratat. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil, nu a depins de mine”, a mai spus pentru „Ediţia de Sud” dr. Ion Niculescu.

clinica gineco




Niciun patruped nu şi-a găsit stăpân la prima ediţie a evenimentului „Și eu am adoptat un prieten necuvântător”

vlcsnap-2015-05-17-13h11m40s33Începând din această lună, Serviciul Public de Asistență Socială Mangalia va organiza, în a treia sâmbătă a fiecărei luni, între orele 09:00 – 12:00, un târg de adopție al câinilor comunitari, intitulat „Și eu am adoptat un prieten necuvântător”. Prima „ediţie“ a târgului a avut loc sâmbătă, la Biobază. În mod cu totul neaşteptat, niciun locuitor al Mangaliei nu a venit să ia, acasă, un prieten patruped. O singură persoană a venit să vadă câinii din Biobază, dar aceasta spune că deja a adoptat două animale fără stăpân.

Potrivit lui Ion Dobre, reprezentantul Asociaţiei “Save Our Strays“ Austria, prezent la Biobază pentru a monitoriza eventualele adopţii ce ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, evenimentul creat de către Primăria Mangalia este unul de bun augur pentru patrupedele fără stăpân. „Am observat, însă, o lipsă de interes a localnicilor. Sperăm ca, la ediţiile viitoare, evenimentul să capete o amploare mai mare. Cred că aici este vorba şi de gradul de sărăcie al oamenilor. Adopţiile, ca în alte localităţi, ar trebui să fie gratuite. La Mangalia se solicită o taxă de 60 de lei, lucru ce îi descurajează pe cei ce ar dori să adopte un câine“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, Ion Dobre.

La rândul său, directorul Serviciul Public de Asistență Socială Mangalia, Claudiu Stamate, spune că mediatizarea evnimentului s-a făcut pe toate DSC_1306canelele media, scrise şi online, dar locuitorilor urbei nu prea pare să le pese, decât la nivel declarativ, de maidanezii prinşi şi adăpostiţi în Biobază; „Ni se pare că iubitorii de animale nu prea le iubesc cu adevărat, astfel încât să dorească aibă alături un necuvântător. Sperăm ca, la ediţiile viitoare, să crească interesul cetăţenilor pentru acest eveniment. Prioritară pentru administraţia publică locală este, în primul rând, siguranţa cetăţenilor Mangaliei, a turiştilor din staţiuni, dar nici nu ne dorim, pentru aceste animale, să se ajungă la soluţia finală“, afirmă Claudiu Stamate.

Serviciul Public de Asistență Socială Mangalia colaborează cu o serie de asociaţii şi organizaţii de la nivel local şi naţional. În urma acestor protocoale, săptămâna trecută, o asociaţie din ţară a adoptat, de la Mangalia, numai puţin de 250 de căţei. În schimb, locuitorii Mangaliei au reuşit să ia acasă, de la începutul acestui an, ceva mai puţin de… 20 de câini din cei adăpostiţi în Biobază.

IMG_1637La Mangalia, firma care se ocupăm cu strângerea, tratarea şi eutanasierea câinilor maidanezi până la jumătatea anului viitor este S.C. Canin Kingdom SRL, care mai deţine un adăpost similar în Eforie Sud. După prindere, patrupedele sunt cazate, tratate, hrănite, vaccinate etc şi, dacă în decurs de 14 zile lucrătoare nu sunt adoptate, sunt eutanasiate. Primăria a „numărat“, anul trecut, pe raza oraşului, 4.000 de maidanezi. Numărul acestora a scăzut drastic, în ultimul an.IMG_1629




Accident cu două victime, la Tuzla




Zeiţa Nemesis, în haine cernite, la Muzeul „Callatis“ Mangalia

vlcsnap-2015-05-17-11h43m27s107Sâmbătă, la Muzeul de Arheologie „Callatis“ din Mangalia s-a derulat o nouă ediţie, cea de a unsprezecea, a evenimentului devenit tradiţional „Noaptea Muzeelor” care, la nivel internaţional, are loc pe 18 mai. La Mangalia, accesul în incinta instituţiei de cultură a avut loc, în mod gratuit, între orele 18.00 şi 24.00.

Potrivit directorului Complexului Cultural „Callatis“, Tatiana Odobescu, ediţia de anul acesta al manifestării s-a dorit a fi şi un protest vizavi de situaţia în care se află, la ora actuală, mai multe muzee din ţară: „Sunt instituţii de cultură care îşi desfăşoară activitatea în spaţii retrocedate, altele cărora le-au dispărut colecţii întregi din patrimoniu. Tocmai pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de această stare de fapt, la nivelul întregii ţări, în fiecare muzeu, va fi acoperită, cu o pânză neagră, o piesă de valoare din cadrul instituţiei. Ne arătăm, astfel, îngrijorarea că, într-o zi, această piesă ar putea să nu mai fie admirată de către vizitatori“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, Tatiana Odobescu. La Mangalia, piesa de muzeu aleasă pentru a purta „straie“ cernite a fost Statuia Zeiţei Nemesis.vlcsnap-2015-05-17-11h42m21s202

La Muzeul de Arheologie „Callatis“ au avut loc, până după miezul nopţii, spectacole de teatru grecesc, în interpretarea Trupei „Thaliamar“, sub conducerea Aurei Mircea, dar şi o serie de prezentări ale specialiştilor instituţiei. Aceştia au povestit, publicului sosit într-un număr foarte mare, despre activitatea pe care o derulează în cadrul „Callatisului“, despre exponatele din colecţii şi piesele ce se doresc a fi expuse pe viitor. De asemenea, prof. Mihai Ionescu a adus vizitatorilor o inedită expoziţie de roci şi flori de mină.

vlcsnap-2015-05-17-11h46m24s57Ajunsă la cea de unsprezecea ediţie, „Noaptea Muzeelor“ este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage, anual, în România, sute de mii de participanţi.




„Eroul din familia mea“ îşi va desemna câştigătorii

Eroul din familia mea. Afis invitatie




DSP Mangalia se va muta în incinta spitalului, iar Policlinica rămâne un mix de nou cu antic

policlinica-mangalia-685x320După renovarea Pavilionului C, din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, de către soldaţii americani, acest compartiment va fi ocupat rapid. Astfel, pe lângă noile specialităţi medicale aduse de către conducerea spitalului, în Pavilionul C se va muta şi Direcţia de Sănătate Publică Mangalia care va ocupa câteva spaţii noi şi moderne.

În prezent, DSP Mangalia, coordonat de către dr. Mariana Petre funcţionează la etajul al II-lea al Policlinii în cabinete nu tocmai atrăgătoare, cu mobilier vechi şi lipsa căldurii în sezonul rece. Ulterior, spaţiile ocupate, acum, de DSP vor fi repartizate mai multor medici specialişti care îşi vor deschide cabinete în Policlinică.

De altfel, Policlinica Mangalia, despre care am tot scris, rămâne o unitate sanitară importantă pentru municipiu, de care depind mii de pacienţi din localitate şi zonele învecinate. Dacă iarna frigul este cel care te întâmpină primul pe holuri, în tot restul anului cel care se face remarcat este amestecul de vechi cu ultramodern. De-a lungul timpului, instituţia a suferit multe modificări, unii medici au venit, alţii au plecat, unii au modernizat şi asigurat condiţii optime pacienţilor, alţii au lăsat lucrurile în voia sorţii.

La toată această stare de apatie contribuie şi dialogul precar dintre cadrele medicale şi reprezentanţii administraţiei publice locale, care, nu de puţine ori, a escaladat spre scandal. Pe de o parte, medicii refuză să contribuie financiar, împreună, pentru a moderniza şi asigura căldură spaţiilor de aşteptare şi grupurilor sanitare, pe de altă parte autorităţile tot speră ca acest lucru să se întâmple, cu atât mai mult, cu chiria calculată pentru ocuparea cabinetelor este de doar un euro/mp/an! În acelaşi timp, medicii doresc, de ani buni, să cumpere la preţuri rezonabile cabinetele în care funcţionează, numai că aleşii întârzie să ia o decizie în acest sens.

Să sperăm că nu peste mult timp, Policlinica Mangalia va deveni o unitate sanitară la care pacienţii să vină nu doar de nevoie, ci şi de drag, o unitate care să le ofere confort, siguranţă, nu doar servicii medicale, umbrite de frig şi nepăsare.




Cireşe la preţ prohibitiv în pieţele Mangaliei

IMG_1602Cireşele de mai au apărut şi în pieţele din Mangalia. Firesc, acestea nu provin din producţia românească – cireşele autohtone urmează să fie aduse, în premieră, pe tarabe, abia peste două-trei săptămâni – ci din import.

Preţul acestora este unul prohibitiv pentru cei mai mulţi locuitori ai oraşului: 85 de lei kilogramul. Cu toate acestea, spun comercianţii care vând trufandalele de sezon, vânzarea merge neaşteptat de bine, cei mai numeroşi clienţi fiind părinţii cu dare de mână, care nu rabdă să audă rugăminţile odraslelor pofticioase.

Şi căpşunile, alte fructe de import, ce ispitesc în principal pe cei mici, au preţuri destul de ridicate: de la 12 lei la 15 lei. Caisele şi nectarinele pot fi cumpărate cu 20 de lei kilogramul.

Potrivit specialiştilor din agricultură, din cauza condiţiilor nefavorabile din ultimele luni, cireşele de mai vor fi coapte în iunie, iar caisele, prunele sau merele româneşti vor ajunge pe tarabe cu trei sau patru săptămâni mai târziu decât anul trecut.




Şahiştii din Mangalia, primii clasaţi la o competiţie desfăşurată la Dobrich

razvan broatecÎn perioada 6 – 7 mai 2015, s-a desfăşurat la Dobrich a treia ediţie a Campionatului Naţional Şcolar de Şah al Bulgariei pentru elevii din ciclul primar.

Potrivit antrenorului, prof. Andrei Furcă, Mangalia a fost reprezentata de o selecţionată formată din elevi de la Liceul Callatis (6), Şcoala Gala Galaction (6) şi Şcoala nr. 3 (2), toţi făcând parte din cercul de sah de la Cercul Militar din localitate. “La finalul competiţiei, echipa noastră din Mangalia a câştigat locul I, celelalte locuri de pe podium fiind ocupate de echipele din Dobrich şi din Stara Zagora. Ne bucură acest rezultat, obţinut ca urmare a talentului şi efortului susţinut al elevilor din oraş. Nu este pentru prima dată când elevii din Mangalia se dovedesc mai buni decât ceilalţi participanţi la competiţii naţionale şi internaţionale, astfel că nu merită decât felicitări pentru munca şi voinţa lor de a obţine rezultate fruntaşe”, ne-a spus prof. Andrei Furcă.




Noaptea Muzeelor 2015, marcată printr-un protest inedit! Sâmbătă, 16 mai, Muzeul Callatis îşi va primi, gratuit, vizitatorii până la miezul nopţii

Sâmbătă, 16 mai, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului devenit tradiţional „Noaptea Muzeelor”. Prima ediţie a avut loc în urmă cu 11 ani, iar de atunci iubitorii artei, istoriei şi culturii în general au posibilitatea să viziteze, gratuit, până la miezul nopţii muzee din întreaga ţară. În cadrul acestei manifestări naţionale, fiecare muzeu organizează evenimente şi expoziţii speciale care completează admirarea exponatelor valoroase.

Muzeul de Istorie şi Arheologie „Callatis” din Mangalia participă, ca în fiecare an, la acest proiect naţional. Astfel, sâmbătă, 16 mai, de la prima oră până la 24.00, accesul în muzeu este gratuit pentru toţi cei care vor dori să-i treacă pragul. De asemenea, în intervalul

18.00 – 20.00, vor avea loc o serie de prezenări tematice. Directoarea Centrului Cultural „Callatis”, Tatiana Odobescu ne-a oferit câteva detalii despre eveniment: ”Ediția din anul 2015 va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație. Nu este, însă un protest obișnuit, ci unul subtil și inedit, consecință a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală și patrimoniul său cultural. Despre ce este vorba? În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluții alternative de funcționare, situație unică în Europa și poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societății, vectori de dezvoltare comunitară, o investiție sigură. Dar ele pot fi toate acestea dacă sunt ajutate”.

În Constanţa, pot fi vizitate, printre altele, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie în intervalul orar 20.00 – 00.00, respectiv Muzeul Marinei Române de la 19.00 la 24.00.

În Bucureşti, sunt 30 de muzee şi 20 de organizaţii culturale care participă la Noaptea Muzeelor. La eveniment, în premieră, şi-a anunţat participarea şi Muzeul Băncii Naţionale care va sărbători, cu acest prilej, 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale.

 




ADPP Mangalia face angajări

Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Mangalia, cu sediul în Şoseaua Constanţei, nr. 13, parter, intrarea B, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a posturilor vacante de:

  • 1 post inspector specialitate, grad I, din cadrul Compartimentului Financiar-Contabil al Serviciului Financiar-Contabil;
  • 1 post inspector specialitate, gradul al II-lea, din cadrul Compartimentului Fond Locativ şi Urmărire Contracte al Serviciului Juridic şi Urmărire Contracte;
  • 1 post paznic Gabară din cadrul Compartimentului Port Turistic al Serviciului Juridic şi Urmărire Contrtacte;
  • 1 post muncitor calificat – instalator, din cadrul Compartimentului Administrativ şi Întreţinere al Serviciului Juridic şi Urmărire Contracte;
  • 1 post inspector specialitate, gradul al II-lea, din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice al Serviciului Investiţii şi Achiziţii;
  • 1 post inspector grad I A, din cadrul Compartimentului Tramă stradală al Serviciului Investiţii şi Achiziţii;
  • 1 post inspector specialitate, grad I A, din cadrul Compartimentului Spaţii Verzi al Serviciului Investiţii şi Achiziţii.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei.




Măsuri de prevenire a riscului de înec

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, specialiştii I.S.U. Constanţa recomandă populaţiei respectarea următoarelor măsuri:

  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
  • nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;
  • urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu înota;
  • explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate ( râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente). În cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.

În cursul zilei de luni, 11 mai a.c., în jurul orei 16:00, un apel pe numărul unic 112 sesiza dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa despre dispariţia unui băiat, în vârstă de opt ani, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, în zona podului din oraşul Murfatlar. La locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgenţă echipaje de căutare-salvare din cadrul I.S.U. Constanţa. După aproximativ o oră de căutări, scafandrii au reuşit să găsească trupul băiatului, l-au adus la mal, iar personalul medical şi paramedical a început manevrele de resuscitare. Ulterior, a fost transportat în Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, unde a fost predat în curs de resuscitare.

În acest context, I.S.U. Constanţa atrage atenţia tuturor părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, asupra consecinţelor tragice ale unor astfel de evenimente, provocate de cele mai multe ori de neglijenţă.

Plata unei clipe de neatenţie poate fi O VIAŢĂ!




„Toaletarea“ copacilor în staţiunea Saturn (foto/video)

5

0

0'

1

2

3

4




Primăria adună gunoiul de pe plaja Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia şi Asociaţia “Şi eu pot” organizează o acţiune de ecologizare pe plaja din Mangalia, cu ocazia sărbătoririi “Săptămânii naționale a voluntariatului”. Acţiunea este programată pentru sâmbătă, 16 mai, ora 11:00 şi are ca punct de plecare Portul Turistic. Săptămâna Națională a Voluntariatului se sărbătorește în fiecare an, în perioada 11-17 mai, anul acesta aflându-se la cea de-a XIV-a ediție. În cadrul acestei campanii se organizează acțiuni de acest gen în toată țara, precum și evenimente de promovare și premiere în care sunt implicate asociații, instituții și diverse grupuri de inițiativă.




Edilul Cristian Radu este nemulţumit pentru că falezele se repară cu „viteza” melcului!

În urmă cu puţin timp, au început lucrările de reabilitare a falezelor de la Jupiter şi Neptun. Acestea se desfăşoară în paralel şi au ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015. Este vorba despre un amplu proiect finanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 10 milioane de euro, din care 2% reprezintă contribuţia Primăriei Mangalia. Mai precis, vor fi reparate două segmente de faleză, respectiv Mangalia – Saturn şi Jupiter – Neptun, ce au o lungime de 9 km. În cadrul lucrărilor de la Neptun, se va reamenaja şi porţiunea cuprinsă între limita plajei şi lacuri, cu ajutorul unor materiale rezistente. Astfel, pentru pavajul spaţiiilor publice se va utiliza granit, tot în zonă urmând să fie montate bănci înconjurate de vegetaţie. Proiectul cuprinde un punct de observaţie, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă şi valorificarea estetică a zonei. Spaţiile verzi vor fi decorate cu plante specifice zonei litorale şi adaptate climatului.

Cu excepţia unor probleme tehnice întâmpinate la Venus, lucrările ar fi trebuit să meargă

într-un ritm alert, astfel ca proiectul să fie finalizat la termenul stabilit. Din păcate, lucrurile nu stau aşa, edilul Mangaliei, Cristian Radu declarându-se nemulţumit de stadiul reparaţiilor. „Lucrările se derulează greoi, nu merg aşa cum mi-aş dori. Firma care execută lucrările ne întârzie. M-am deplasat la Neptun, unde am găsit 7 – 8 muncitori care abia dacă făceau ceva, motiv pentru care am contactat patronul firmei. Am, însă convingerea că lucrările se vor încheia la sfârşitul acestui an. De asemenea, regret faptul că se va lucra în timpul sezonului, turiştii fiind, oarecum, deranjaţi, dar nu avem ce să facem. Dacă le sistăm, proiectul nu va mai fi terminat în decembrie, lucru care nu trebuie să se întâmple”, a precizat primarul Cristian Radu.

Edilul a mai declarat că în această perioadă, se continuă curăţenia atât în oraş, cât şi în staţiuni, unde se taie iarba şi se lucrează la sistemul de irigaţii. De asemenea, am mai aflat că vor fi sădite plante perene, nu de sezon, deoarece costurile vor fi, astfel, mai mici. În ceea ce priveşte acţiunea de plombare a carosabilului ciuruit, lucrările bat pasul pe loc, din cauza contestaţiilor numeroase depuse în cadrul licitaţiei.

33




Respectaţi regulile de comportare în caz de cutremur!

activitate scoli cutremur (20)Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa continuă promovarea Campaniei Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”, lansată în luna ianuarie a acestui an de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul acestor acţiuni de informare preventivă sunt aduse la cunoştinţa populaţiei informaţii referitoare la măsurile de pregătire a locuinţei în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală şi a familiei pentru a face faţă unui seism, precum şi comportamentul care trebuie adoptat pe durata şi după producerea acestuia.

În urma protocolului de colaborare încheiat între Uniunea Asociaţilor de Proprietari Constanţa, Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Mangalia şi I.S.U. Constanţa au fost diseminate către populaţie peste 2.000 materiale informative în contextul pregătirii intividuale şi colective anti-cutremur, dar şi informaţii privind modul de utilizare în siguranţă a instalaţiilor de gaze naturale.

Totodată, cursul zilei de ieri, în piaţeta din faţa unui complex comercial din municipiul Constanţa, a fost amplasat un punct mobil de informare preventivă unde au fost distribuite peste 600 flyere, stikere şi pliante care conţin informaţii privind modul de comportare a populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă. Astfel, cetăţenii au fost familiarizaţi cu regulile şi măsurile de preîntâmpinare a situaţiilor de urgenţă, dar şi cu modul de comportare pe timpul producerii unui incendiu ori al unui cutremur.

Specialişti din cadrul Inspecţiei de Prevenire, vor desfăşura în continuare astfel de acţiuni de informare preventivă aferente campaniilor R.I.S.C. Siguranţa nu este un joc de noroc! şi Nu tremur la cutremur, în cadrul cărora cetăţenii atât din mediul urban, cât şi din cel rural, vor fi familiarizaţi cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Acţiunile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă au caracter permanent, cu scopul creşterii culturii de securitate şi asigurării climatului de siguranţă la nivelul comunităţilor.

 




Târg de adopție a câinilor comunitari, la Mangalia

COMUNICAT

Serviciul Public de Asistență Socială Mangalia organizează în a treia sâmbătă a fiecărei luni, între orele 09:00 – 12:00, târgul de adopție al câinilor comunitari, intitulat „Și eu am adoptat un prieten necuvântător”. Toți cei care doresc să adopte un câine, sunt invitați la sediul Biobazei Mangalia din Str. Șerban Cioculescu, unde va avea loc această acțiune.

Pentru detalii suplimentare puteți suna la numărul 0741.258.383.




Expoziţie găzduită de Cercul Militar Mangalia

1