Aproximativ 130 de unităţi de cazare, verificate de către pompieri

Anual, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement şi alimentaţie publică.

Astfel, în perioada 01-31 iulie 2015, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 126 obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 44 hoteluri, două hosteluri, 32 vile, 25 restaurante, cinci pensiuni, o amenajare temporară, un beach bar, două terase, două bungalouri, o scenă amenajată, două cluburi, un parc de distracţii, patru campinguri şi patru construcţii cu camere de închiriat.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 565 deficienţe, 93 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 392 sancţiuni, respectiv 279 avertismente şi 113 amenzi contravenţionale în valoare totală de 59.600 lei.

Totodată, au fost executate verificări post eveniment la două unităţi de alimentaţie publică amplasate în staţiunea Neptun, respectiv în Vama Veche unde au fost aplicate două amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei.

În vederea prevenirii riscurilor de incendiu existente, au fost verificate opt tabere şcolare şi au fost aplicate 73 sancţiuni, respectiv 65 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifică:

  • neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • nerealizarea sau nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul

de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;

  • neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.

Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra

riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 80 exerciţii de evacuare.




6 august – Schimbarea la Faţă a Domnului

schimbareaPe 6 august, creștinii sărbătoresc  Schimbarea la Față a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători religioase. De această zi specială sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești.

Schimbarea la faţă a Domnului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga. În ziua praznicului, Biserica acordă dezlegare la peşte, de altfel singura dezlegare din Postul Sfintei Mării.

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.

Se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului. Se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi toate recoltele.

Tradiţia spune că este bine ca sărbătoarea să fie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni. Pentru sănătatea şi pentru împlinirile familiei, credincioşii merg în pelerinaje la bisericile şi la mănăstirile care adăpostesc icoane făcătoare de minuni şi moaşte. În ziua praznicului, creştinii nu trebuie să se certe cu nimeni, mai ales cu rudele sau cu prietenii. Dacă această interdicţie nu este împlinită, în familia persoanei care a încalcat această tradiţie seculară vor predomina supărările timp de un an, până la viitoarea sărbătoare de Probejenie.

Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea Schimbarea la Faţă cu evlavie, să nu spele rufe, să nu arunce lături în curtea casei în ziua praznicului, iar curăţenia generală în gospodărie să se termine în ajunul sărbătorii. Se spune că în casa persoanei care încalcă, totuşi, tradiţia şi spală rufe, se vor adăposti mii de insecte.

Totodată, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, femeile nu trebuie să se spele pe cap. Persoana care încalcă această datină va avea surpriza să nu-i mai crească părul.

Este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Potrivit tradiţiei, în această zi se împart săracilor pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „Coliva de struguri” şi aceste ofrande se dăruiesc în memoria rudelor plecate în eternitate.

În popor există convingerea că Schimbarea la Faţă este o zi de hotar între vară şi toamnă. De asemenea, pentru munca la câmp, este ultima zi când se mai coseşte fânul.

De asemenea, aceasta  ultima zi când se culeg plantele de leac, plante care vor avea puteri vindecătoare. Potrivit tradiţiei, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, viitoarele mame este bine să se roage şi să respecte sărbătoarea: să nu spele rufe şi să nu se certe cu nimeni, pentru a avea o naştere uşoară.

Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă şi iarna va fi aspră, cu multă zăpadă.

 

 




Vama Veche, gazda celui mai mare show latino din ţară

silvia andreaÎncepând de luni şi până pe 9 august, la Vama Veche, are loc cea de a XI-a ediţie a Festivalului Salsa Week & Kizomba, cel mai mare spectacol latino din România, organizat de Asociaţia Română de Dans şi Wilmark Dance Academy. Timp de şapte zile, participantii vor trăi „the real latin flavour” prin lecţii de dans şi show-uri demonstrative susţinute de către campionii României, reprezentanţii şcolilor din ţară şi invitaţii speciali ai evenimentului.

În cadrul conferinţei de presă premergătoare evenimentului, Wilmark a prezentat câteva dintre surprizele acestei ediţii. Fiecare zi din cadrul festivalului va fi unică. Workshop-urile susţinute de către artiştii internaţionali pe teme diverse (reggaeton, salsa, bachata, balet, zouk, kizomba şi tango argentinian) şi petrecerile tematice cu dress cod-uri alese: Romantic Night, White Party, Rock Party şi Color Party vor fi ingredientele unui festival latino autentic.

Prof. Ciprian Broască le-a vorbit celor prezenţi la deschiderea oficială a festivalului despre importanţa etichetei în dansurile de societate, o lecţie de educaţie pentru toţi iubitorii mişcării latino.

Totodată, în premieră pentru „Ediţia de Sud“, Wilmark ne-a dezvăluit faptul că această ediţie este ultima în actuala structură organizatorică, de anul viitor urmând ca festivalul să fie axat mai mult pe competiţie şi mult mai deschis către şcolile de dans la nivel european: „Va fi un festival ce se va baza pe entertainment, unul competitiv. Vom alege atât cea mai bună pereche din România, dar şi cea mai bună din Europa. Este o oportunitate pe care ne-au oferit-o organizatorii din Statele Unite, care au considerat România un loc destul de „neutru“ pentru a putea participa toate şcolile din Europa. În concluzie, va fi un început cu totul original aici, pe litoral“.

De menţionat este faptul că, la festival, sunt invitaţi şi turiştii aflaţi în sudul litoralului, ce pot participa la workshop-urile zilnice. La finalul evenimentului vor avea loc concursuri, printre care Romania Latin Dance Cup 5th edition, unde va fi desemnată perechea romana care va reprezenta ţara noastră la World Latin Dance Cup din Miami, Romania Latin Dance Cup Copii, Salsa Week Team Contest – premierea celei mai bune trupe de salsa din Romania, Free Style Contest – Cea mai bună pereche salsa la liber (improvizaţie).

 




Seria “Nopţilor Albe la Marea Neagră” continuă!

În week-end-ul 8-9 august 2015, de la ora 20.30, Portul Turistic Mangalia va fi invadat de … bulgari! Prietenii din Bulgaria vin sa ofere turistilor si localnicilor din sudul litoralului românesc a doua editie a evenimentului numit “Bulgarian Punch”.
Spectacolul are ca tema îmbinarea elementelor dobrogene: folclor românesc si bulgar, dansuri traditionale ale minoritatilor, obiceiuri prezentate în direct.
Bulgaria va fi reprezentata de ansamblurile folclorice din Dobrich, Vaklino, Balchik si Gurkovo. România îi recomanda pe pensionarii din Ansamblul “Litoral” Mangalia, meglenoromânii grupului “Altona” si rusii-lipoveni din grupul vocal “Ceaika”. Alaturi de ei vor urca pe scena “Nopti Albe la Marea Neagra” interpreti precum Ionelia Lefterica, Antonina si Ionel Lacatus si multi altii.




Adrian Cioroianu şi-a lansat volumul dedicat Reginei Maria, la Târgul de Carte

indexÎn cadrul Târgului Estival de Carte „Carte la Nisip“, binecunoscutul istoric şi actual ambasador UNESCO, prof. Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, şi-a lansat primul titlu dintr-o colecţie de opt volume, ce au drept subiect cei patru regi şi cele patru regine ale României. Volumul „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria“ a apărut la Editura Curtea Veche şi o are drept co-autor pe Mihaela Simina, o tânără masterandă a Facultăţii de Istorie Bucureşti.

Cartea este concepută special pentru cei mici, fiind bogat ilustrată de Mihai Alexandru Mihail. Potrivit lui Adrian Cioroianu, „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria“ este prima din colecţia de opt cărţi dedicate regalităţii române, cel de al doilea volum, dedicat Regelui Carol I urmând să fie lansat în luna noiembrie, la Târgul de Carte „Gaudeamus“.

Mihaela Simina, cel de al doilea autor al volumului lansat la Târgul de Carte „Carte la Nisip“, afirmă că a încercat să „îmbrace“ conţinutul volumului bogat ilustrat într-o formă potrivită gustului celor mici, încercând să arate şi aspectul uman al Reginei Maria.

În finalul întâlnirii de la Târgul de Carte, cei doi autori au oferit autografe zecilor de admiratori prezenţi la Casa de Cultură Mangalia.




Anunţ ISU Dobrogea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa scoate la concurs, cu recrutare din sursă externă un număr de 58 posturi vacante, necesare asigurarii intervenţiei în situaţii de urgenţă, astfel:

  • Detaşamentul de pompieri Constanţa Oraş:

– Subofiţer operativ principal – 4

– Conducător auto – 4

  • Detaşamentul de Pompieri Constanţa Port:
    • Subofiţer operativ principal – 3
    • Conducător auto – 3
  • Garda 2 Chirnogeni:
    • Subofiţer operativ principal – 2
    • Conducător auto – 2
  • Staţia de Pompieri Tuzla:
    • Subofiţer operativ principal – 4
    • Conducător auto – 7
  • Secţia de Pompieri Mangalia:
    • Subofiţer operativ principal – 1
    • Conducător auto – 8
  • Detaşamentul de Pompieri Cernavodă:
    • Subofiţer operativ principal – 1
    • Conducător auto – 4
  • Detaşamentul de Pompieri Medgidia:
    • Subofiţer operativ principal – 4
    • Conducător auto – 7
  • Secţia de Pompieri Hârşova:
    • Subofiţer operativ principal – 4

Cererile se pot depune la sediul inspectoratului până la data de 10.08.2015, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00, iar dosarele de recrutare până la data de 17.08.2015, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00. Pentru mai multe detalii, vă puteţi adresa biroului Resurse Umane la numărul de telefon 0241.617.381, int. 27007-27140 sau puteţi accesa pagina de internet a inspectoratului, www.isudobrogea.ro.

 




Bătrână accidentată mortal la Tuzla

Astăzi, în jurul orelor 11.50, un tânăr de 24 de ani a accidentat mortal o vârstnică din localitatea Tuzla, ce s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal din partea stanga a conducătorului auto. Sosite de urgenţă la faţa locului, cadrele medicale de pe Ambulanţă au reuşit să o menţină pe bătrâna de 82 de ani în viaţă, însă aceasta a decedat trei ore mai târziu, la Spitalul de Urgenta Constanţa.

 

 




Surpriză pe plajă: peste 100 de muzicieni într-un concert simfonic, la apus

Europa FM LIve Symphony -1Europa FM și Primăria Mangalia au adus atmosfera muzicii clasice pe plaja dintre Venus și Saturn, duminică 2 august într-un spectacol excepțional în care orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă Oleg Danovski a interpretat teme din musicaluri faimoase, dar și reinterpretări simfonice ale unor hituri pop internaționale la Europa FM Live Symphony.

Într-un apus de soare superb câteva mii de familii au ascultat teme din Aladdin, Fantoma de la Operă sau West Side Story, dar și hituri difuzate adesea la Europa FM, acum în versiune simfonică,  We Will Rock You – Queen, Waterloo – Abba, We Are the World- Michael Jackson / Lionel Richie.

Peste 100 de muzicieni și unii dintre cei mai importanți soliști de operă din România  – DANIELA VLĂDESCU,  MADELEINE PASCU, SMARANDA DRĂGHICI, RĂZVAN SĂRARU, DORU IFTENE – sub bagheta dirijorului IONUȚ PASCU  le-au arătat turiștilor că muzica de operă este accesibilă, romantică și – dacă este interpretată bine – poate fi o experiență cel puțin la fel de placută pentru spectatori ca un concert cu hiturile pop rock difuzate la radio.

Publicul de pe plaja Venus – Saturn a fredonat minute în sir piesele alese de orchestră și i-au aplaudat  minute bune după ce Europa FM live Symphony se încheiase.

Evenimentul a făcut parte din seria de întâlniri muzicale inițiate de Europa FM pentru turiștii aflați pe litoral în parteneriat cu Primăria Mangalia, serie din care face parte și ”Europa FM Live pe Plajă” – concert cu Smiley, Loredana, Vama, VUNK, Holograf și Voltaj la care au participat peste 100.000 de spectatori.




Autoturism BMW cu certificat de înmatriculare şi talon I.T.P. false descoperit în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean român care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria, pentru care a prezentat la control un certificat de înmatriculare şi un talon tip I.T.P. false.

În data de 31.07.2015, în jurul orei 16.40, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român C.M.D, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în municipiul Mangalia, care conducea un autoturism marca BMW înmatriculat în Republica Bulgaria.

În urma controlului a rezultat faptul că certificatul de înmatriculare şi cel tip I.T.P. nu îndeplinesc condiţiile de fond ale unora autentice fiind susceptibile a fi falsificate. Verificările poliţiştilor de frontieră au confirmat acest fapt.

Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că documentele în cauză sunt false.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.

 

 




Cinci morţi în cel mai mare accident rutier din sudul litoralului din ultimii ani

Cel mai mare accident rutier din sudul litoralului a avut loc ieri, pe DN39, în zona kilometrului 33, aproape de intersecţia cu Olimp. Din neatenţie, un şofer din Constanţa, Constantin Vicol, de 48 de ani, care circula pe sensul dinspre Mangalia, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens. Autovehiculul pe care îl conducea, marca Skoda, a intrat în plin într-un SAAB decapotabil, în care se aflau patru persoane: Laura Ţuţanis (de 35 de ani, şoferul maşinii), Irina Milea (36 de ani), ambele din localitatea 2 Mai, alături de doi bărbaţi, de 37 şi, respectiv 57 de ani, unul din 2 Mai şi celălalt cetăţean italian.

Două echipaje de la Serviciul Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru scoaterea victimelor din fiarele cotorsionate ale celor două autoturisme. Pentru una dintre acestea, aflată în maşina cu numere de Italia, s-a încercat resuscitarea mai bine de o jumătate de oră, însă în zadar, aceasta s-a stins sub ochii medicilor de pe Ambulanţă.

Traficul pe DN39 s-a desfăşurat, timp de câteva ore, cu mare dificultate, fiind direcţionat pe un singur fir de mers.




Zeci de mii de spectatori la Europa FM „Live Pe Plajă”

europa fmZeci de mii de localnici şi turişti din sudul litoralului au umplut, până la refuz, plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn, unde s-a desfăşurat cel mai mare concert al verii: Europa FM „Live Pe Plajă”. Pe scena de dimensiuni impresionante, înconjurată de 410 mp de ecrane, au urcat unii dintre cei mai importanţi artişti ai momentului: Holograf, Vama, Vunk, Loredana, Voltaj și Smiley.

Printre cei mai aşteptaţi artişti de la Europa FM „Live Pe Plajă” s-au numărat Călin Goia şi trupa Voltaj. Călin spune că, la cea de a treia ediţie a evenimentului, la care a fost invitat, atmosfera a fost una incendiară: „Sunt pentru a treia oară la Europa FM Live Pe Plajă, este un loc deosebit, în care se strâng toţi românii cu chef de distracţie aflaţi pe litoral. Tocmai atmosfera aceasta ne trebuie pentru mai noul videoclip al prospăt lansatul single, aşa că vom lua cadre cu mulţimea cu mâinile sus şi care cântă alături de noi”, a declrata, pentru „Ediţia de Sud”, Călin Goia.

vunkTotodată, artistul ne-a vorbit şi despre noul single al trupei, lansat în urmă cu foarte scurt timp: „Este vorba despre dragostea pe care trebuie să o avem pentru ţara noastră, despre lucrurile bune care se întâmplă în România, despre peisajele mirifice şi oamenii săi de valoare. Am filmat alături de Ivan Patzaichin, Andrei Roşu – singurul român care a traversat Canalul Mânecii înot, despre Adrian Teslovan, pilot de raliuri şi despre mulţi alţii”.

Tot despre un proiect dus la bun sfârşit, de data aceasta în plan personal, ne-a vorbit şi Cornel de la Vunk. Este vorba despre căsătoria sa cu blonda Eliza, eveniment ce a avut loc în urmă cu mai puţin de o lună, cu o maximă discreţie: „Până acum totul este ok între noi, nu s-a schimbat nimic. Eliza este, în continuare, foarte înţelegătoare cu stilul meu de viaţă. Căsătoria noastră nu a fost un secret, doar că am ales să o facem discret, între prieteni şi nu ne-am dorit să „deranjăm” publicul cu ştirea aceasta”.loredana

Distracţia de pe plajă a durat mai bine de cinci ore. Potrivit organizatorilor, atmosfera creată nu va putea fi replicată în niciun alt concert din România, fiind comparabilă cu legendarele concerte de pe plaja de la Copacabana din Rio de Janerio. Pentru cei care nu au putut veni pe litoral, Europa FM a pregătit o transmisiune live pe internet, realizată cu 7 camere full HD, dar și cu două drone.




Afla cum poti vedea de acasă cel mai mare concert al verii: Europa FM Live pe plajă

Peste 100.000 de oameni sunt așteptați astăzi pe plaja dintre Saturn și Venus la concertul care reuneste cei mai importanti artisti ai momentului: Holograf, Vama, Vunk, Loredana, Voltaj și Smiley.

Spectacolul care se va desfășura pe una dintre cele mai mari scene din România, înconjurată de 410 mp de ecrane, promite să aducă spectatorilor foarte multă emoție, dar și recitaluri speciale ale trupelor din line-up, cu momente care nu au mai fost prezentate publicului, totul într-o atmosferă care nu va putea fi replicată în niciun alt concert din România, o atmosferă comparabilă cu legendarele concerte de pe plaja de la Copacabana din Rio de Janerio.

Pentru cei care nu sunt pe litoral, Europa FM a pregătit o transmisiune live pe internet, realizată cu 7 camere full HD, dar și cu două drone, transmisiune care poate fi urmărita aici:

http://www.europafm.ro/europa-fm-live-pe-plaja/

Dată fiind experiența afluenței de spectatori din anii trecuti, în acest week end, CFR a suplimentat numărul de trenuri către mare și a oferit călătorilor cărți postale- invitații la cel mai mare concert din România desfășurat pe o plajă.  Intrarea pe arena de pe plaja Saturn Venus este liberă, show-ul Europa FM live pe Plajă începe la ora 19.30.