Festival de Teatru pentru Liceeni, Mangalia-Art

Primăria municipiului Mangalia şi Teatrul Thaliamar organizează Festivalului Naţional de Teatru pentru liceeni, „Mangalia-Art”, ediţia a VI-a. Evenimentul va avea loc în perioada 10-13 septembrie, la Casa de Cultură și va reuni 6 trupe, cu un număr total de 70 de participanți. Potrivit regulamentului de desfăşurare, la festival vor participa trupe de teatru şi recitaluri individuale (monolog), textele fiind din d ramaturgia universală sau română. Spectacolele vor fi doar în limba română, piesele de teatru înscrise în concurs având între 30 şi 50 de minute, iar monologurile – cel mult 7 minute. Trupele de teatru trebuie să aibă cel mult 12 persoane, inclusiv coordonator şi tehnicieni. Trupa Thaliamar nu participă în concurs, dar îşi doreşte să fie o gazdă bună şi obiectivă pentru ca participanţii să aibă în oraşul nostru o şedere cât mai plăcută. Premiile se vor acorda pe secţiuni, respectiv Secţiunea Grup – Marele premiu şi trofeul Mangalia-Art, premii speciale şi premii de interpretare masculin şi feminin pentru rol principal şi rol secundar. La secţiunea recitaluri se acordă premii separate pentru masculin şi feminin, iar la secţiunea „Cel mai bun actor/actriţă din festival” se acordă premiu şi trofeul Mangalia-Art. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 10 septembrie, începând cu orele 17:00, la Casa de Cultură, iar programul reprezentațiilor este următorul:

– Joi, 10 septembrie, orele 18:00 : Trupa în concurs – „Giganții” – Călărași.

– Vineri, 11 septembrie:

  • orele 11:00 – 13:00, 15:30-17:30 – Workshop;
  • orele 18:00 : Trupa în concurs „Victoria-Art” București
  • orele 19:00 : Trupa în concurs „Mihnea & Monet” București

– Sâmbătă, 12 septembrie:

  • orele 11:00 – 13:00, 15:30-17:00 – Workshop;
  • orele 17:00 : Trupa în concurs „Ad-Hoc” Pitești
  • orele 18:00 : Trupa în concurs „Protha” Panciu
  • orele 19:00 : Trupa în concurs „Victoria” București

– Duminică, 13 septembrie:

  • orele 11:00 – Secțiunea Monolog băieți și fete
  • orele 17:00 – Festivitatea de decernare a premiilor.



Basmul rusesc se reinventează la Constanţa

În perioada 7 – 13 septembrie 2015, la Constanța, se reunesc 20 de tineri ruși-lipoveni, artiști plastici consacrați sau în devenire, cu scopul de a recrea, cu ajutorul celor mai noi tehnici de pictură, colaj, grafică și desen, universul basmelor tradiționale rusești.

Inițiativa se înscrie în Programul Cultural Naţional pentru susţinerea financiară a taberelor de creaţie plastică naţionale şi internaţionale al Ministerului Culturii pe anul 2015, proiect implementat de către Comunitatea Rușilor Lipoveni din România în parteneriat cu Centrul Rus de Știință și Cultură la București și S.C. Alcovin S.R.L.

Preaînțeleapta Vasilisa, Ivanușka, lupul cel sur, Baba-Iaga și alte personaje vor prinde viață într-o nouă prezentare, constituindu-se într-o invitație inedită adresată publicului larg de a explora dimensiunile fantastice ale eposului rusesc. Atelierul de creație “Basmul rusesc în ilustrații contemporane” se va desfășura la sediul Comunității Rușilor Lipoveni din România – sucursala Constanța (Str. Banu Mihalcea 21A, Constanța) accesul fiind permis publicului între orele 15.00 și 17.00.

Lucrările rezultate în urma proiectului vor putea fi admirate, începând cu luna octombrie, în cadrul expoziției itinerante ce va poposi, pe rând, în orașele București, Constanța, Brăila, Galați și Tulcea.




RAJA a întrerupt apa la Eforie Nord

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 7 septembrie, la reteaua de alimentare cu apa de pe strada Marii, din Eforie Nord, SC RAJA SA Constanta a fost nevoita sa intrerupa alimentarea cu apa potabila, intre orele 13,30-19,00. Sunt afectati agentii economici de pe aleea Belona si din zona Vraja Marii.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.



Gala „HOP!“, la start

Program HOP 2015-1Program HOP 2015-2




Zilele Municipiului Mangalia

DSC_0993Primăria Municipiului Mangalia organizează marți, 8 septembrie, în Piața Republicii, un eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Orașului Mangalia. Programul artistic va cuprinde recitaluri ale unor artiști locali, printre care Emi Gui și Alina Dragomir. Marea surpriză a serii o va constitui recitalul Claudiei Pavel (Cream), care a acceptat invitația specială din partea administrației locale, pentru acest eveniment. Spectacolul va începe la orele 19:30, iar seara se va încheia cu un foc de artificii. Manifestările dedicate Zilei Mangaliei au debutat duminică, 6 septembrie, cu o procesiune religioasă organizată de Protoieria Callatis. Moaștele Sfintei Mucenite Tecla au fost aduse de către o delegație elenă, întâmpinată de un sobor de peste 50 de preoți, condus de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. La procesiune au participat câteva mii de persoane, care s-au deplasat pe traseul Biserica Sf.Mina – str. Șos. Constanței – Sens Giratoriu – Primăria Municipiului Mangalia – Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Pe tot parcursul drumului, fanfara militară a interpretat o serie de piese cu caracter național, dar și religios. După procesiune, în parcarea de lângă Biserica Sf. Mina s-a oficiat slujba Sf. Maslu.




Atenție la folosirea buteliilor de aragaz!

Buteliile de aragaz, manevrate greşit, pot conduce la distrugerea bunurilor materiale, dar, mai ales, se pot solda cu victime. Având în vedere impactul şi amploarea unor astfel de tragedii provocate de folosirea necorespunzătoare a buteliilor de către cetăţeni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vine în sprijinul acestora cu câteva sfaturi utile:

  • nu utilizaţi buteliile fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare;

  • nu utilizaţi buteliile în altă poziţie decât în cea verticală;

  • nu încălziţi buteliile cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din acestea;

  • nu amplasaţi buteliile lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;

  • nu spălaţi buteliile în lichide corozive (sodă, leşie etc).

ESTE STRICT INTERZIS A EFECTUA VERIFICAREA ETANŞEITĂŢII CU FLACĂRĂ DESCHISĂ, ACEASTA PUTÂND CONDUCE LA ACCIDENTE GRAVE!

La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.

În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul persoanei juridice distribuitoare.

Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie! 

ISU (2)În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare.

Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise!

În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri:

  • se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

  • nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.

În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare.

Înainte de aprinderea focului, dacă în încăpere nu se simte miros de G.P.L., se iniţiază flacăra, apoi se deschide robinetul aparatului de utilizare.

După utilizare, se închide mai întâi robinetul buteliei şi numai după stingerea flăcării arzătoarelor se închid robinetele aparatului de utilizare.

Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor!




Prezenţa prof. univ. dr. Gheorghe Burnei la Conferinţa Medicilor de Familie, aplaudată de către cadrele medicale

În perioada  3-5 septembrie 2015, la Mamaia, se desfăşoară cea de a VI-a ediţie a Conferinţei Regionale  “Medicina de Familie – piatra de temelie la baza medicinei moderne” – Actualități şi Perspective.

dr. Laura CondurEvenimentul ştiinţific, devenit tradiţie la malul mării, este organizat de Asociaţia Medicilor de Familie “Tomis” Constanţa în colaborare cu Universitatea “Ovidius” Constanţa – Facultatea de Medicină şi  Colegiul Medicilor Constanţa şi se desfăşoară începând de ieri la Hotel Iaki din Mamaia.

Iniţiatoarea şi organizatoarea conferinţei, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie “Tomis” Constanţa, dr. Laura Condur a declarat pentru “Ediţia de Sud” că întâlnirea se bucură încă din prima zi de un real succes. “La conferinţă s-au înscris 300 de medici de familie din întreaga ţară. La deschidere, cei prezenţi s-au bucurat de participarea prof. univ. dr. Gheorghe Burnei – UMF Bucureşti pe care l-au primit cu mult entuziasm. Alături de domnia sa ne-au onorat cu prezenţa numeroase personalităţi din lumea medicală ceea ce ne determină să credem că întâlnirea noastră anuală a câştigat mult prestigiu la nivel naţional. Temele supuse dezbaterilor sunt de actualitate şi prezintă un real interes pentru medici. Chiar de la deschidere, deşi afară este un soare arzător numai bun pentru plajă, în sală, ascultă prelegerile peste 200 de colegi, astfel că sunt chiar interesaţi de noutăţile medicinei. De altfel, discuţiile sunt interactive, se adresează întrebări, se cer sfaturi, astfel că lucrările conferinţei sunt constructive şi îşi ating scopul”, ne-a spus dr. Laura Condur.




Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, aşteptaţi la Şcoala de vară a Femeilor Liberale

Comunicat de presă

Gazdele evenimentului, Cristina Trailă şi Lucia Varga vor continua seria discursurilor politice deschizând, astfel, apetitul doamnelor pentru discuţii privind reprezentarea echitabilă a femeilor în structurile de conducere ale organizaţiilor de partid dar şi pe listele de candidaţi pentru viitoarele alegeri din anul 2016.
Printre invitaţii-vorbitori amintim pe Anca Boagiu, prim-vicepreşedinte PNL, Mariana Câmpeanu, Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, Anca Belu, primar comuna Mihail Kogalniceanu, Adriana Săftoiu, prim-vicepreşedinte PNL, dar şi domnii Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL, Gheorghe Flutur, secretar general PNL, Marian Petrache, secretar general PNL, Eugen Nicolăescu, preşedintele Comisiilor de specialitate PNL sau Cezar Preda, vicepreşedinte PNL şi Cristian Busoi, prim-vicepreşedinte PNL.

Seminariile vor fi susţinute de specialişti precum Cristian Parvulescu şi Oana Stănciulescu.
“Şcoala politică a femeilor liberale va beneficia de prezenţa speciala a Lorettei Handrabura, Ministrul Tineretului și Sportului a Republicii Moldova, care va susţine un discurs despre situaţia femeilor în politica de peste Prut, un schimb de experienţă important, dacă ne amintim că doar acum câteva săptămâni, o femeie era considerată favorită la nominalizarea pentru funcţia de premier a Guvernului moldovean. Doamnele liberale vor avea parte de zile şi seri speciale, nu doar pline de evenimente politice dar şi de momente în care să se poată destinde, socializa şi cunoaşte mai bine cu colegele din toată ţara. Sunt aşteptate 200 de doamne liberale la acest eveniment”, a precizat organizatoarea acestei edişii a Şcolii de vară, Amelia Boroş, prim-vicepreşedinte OFPNL.

Biroul de Presa al OFPNL




Anunţ RAJA

Miercuri, 2 septembrie, la ora 14,30, la dispeceratul RAJA Constanţa s-a primit o reclamaţie potrivit căreia, la ieşire din municipiul Constanţa, pe Şoseaua Mangaliei, aproape de sensul giratoriu către Cumpăna, este apă la marginea carosabilului. Echipele RAJA s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, iar după decopertare s-a constatat o avarie la conducta magistrală cu diametrul de 800 mm care pleacă din Staţia de pompare şi tratare a apei Palas, care asigură alimentarea cu apă a abonaţilor din cartierele CET, Km 4-5, Km 5 şi Viile Noi. Totodată, această magistrală alimentează şi rezervorul de 20.000 mc de la Bifurcaţia Cumpăna, prin care se asigură o parte din necesarul de apă a abonaţilor din localităţile Cumpăna, Eforie Nord şi Agigea. Având în vedere că la ora producerii avariei, rezervorul era la capacitate maximă de încărcare, abonaţii din cele trei localităţi nu vor suferi din cauza lipsei apei potabile. 

Pentru remedierea avariei, constănţenii din cartierele CET, Km 4-5, Km5 şi Viile Noi nu au avut apă potabilă până în ieri noapte, în jurul orei 24,00, lucrările de intervenţie constând în înlocuirea unui tronson de 6 metri din conducta magistrală.

Ne cerem scuze tuturor abonaţilor afectaţi, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA au făcut tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării de apă la parametri optimi.




Primăria Mangalia a început curăţenia generală. Prima oprire, cartierul Colonişti

Astăzi, Primăria Mangalia a demarat amplul program de curăţenie generală. Lucrările vor fi desfăşurate pe etape. Pe de o parte, se va mătura şi îndepărta deşeurile dezorganizate, iar pe de altă parte, vor începe plantările de copaci.
Primarul Mangaliei, Cristian Radu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că va supraveghea personal modul în care se va interveni în vederea înfrumuseţării cartierelor. „Astăzi, au fost trimişi în cartierul Colonişti câteva zeci de angajaţi ai firmei de salubrizare care vor mătura şi strânge gunoaiele aruncate la voia întâmplării. Vor fi curăţate toate străzile din cartierul Colonişti, după care se va merge în celelelalte zone. Voi merge personal să verific dacă se face curăţenie temeinic şi, cu acest prilej, voi discuta cu cetăţenii despre problemele pe care le au. De asemenea, am cerut reprezentanţilor ADPP Mangalia să urgenteze achiziţionarea a doinundatiiuă pompe cu ajutorul cărora să fie îndepărtată apa acumulată în exces pe străzi, dar şi în curţile oamenilor. După cum se ştie, la recenta şi singura, de altfel, ploaie torenţială Bulevardul Callatis, strada Matei Basarab şi alte zone au fost inundate, în unele curţi apa ajungând până la genunchi. Deoarece s-a intervenit cu o singură pompă, apa a fost scoasă greoi. Tocmai de aceea, am cerut celor de la ADPP să mai cumpere două pompe pentru a putea evacua apa într-un timp cât mai scurt astfel să fie diminuate şi pagubele produse oamenilor”, a spus edilul Cristian Radu.




Procesiune religioasă cu moaştele Sf. Tecla aduse de la Muntele Athos

Duminică, 6 septembrie, începând cu orele 20.00, cu ocazia prăznuirii Naşterii Maicii Domnului, Protoieria Mangalia va organiza procesiunea religoasă cu moaştele Sf. Tecla cea întocmai cu apostolii, aduse de la Sf. Munte Athos.
Sfintele moaşte vor fi aduse la Biserica “Sf. Mina” din Mangalia (biserica maramureşană), începând cu ora 17,00, iar procesiunea va începe de la ora 20,00 când un sobor de 70 de preoţi însoţiţi de soldaţi cu făclii şi fanfara armatei, vor merge spre Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe” din centrul oraşului, unde va fi oficiată taina Sf. Maslu.




Conferinţa Medicilor de Familie a ajuns la cea de a VI-a ediţie

Asociaţia Medicilor de Familie “Tomis” Constanţa anunţă organizarea în perioada  3-5 septembrie 2015 a Conferinţei Regionale  “Medicina de Familie – piatra de temelie la baza medicinei modern” – Actualități şi Perspective.

Manifestarea , devenită, déjà, traditie, se află la a VI-a ediţie, are ca partener Universitatea “Ovidius” Constanţa – Facultatea de Medicină şi  Colegiul Medicilor Constanţa şi se va desfăşura anul acesta la Hotel Iaki Mamaia.

Deschiderea evenimentului  va avea loc joi, 3 septembrie 2015, la ora 14.00 şi are ca invitaţi de onoare pe prof . univ. dr . Sorin Rugină – rector la Univ. Ovidius Constanţa, prof. univ. dr. Gheorghe Burnei – UMF Bucureşti, prof. univ. dr. Dumitru Matei – UMF Bucureşti, dr. Rodica Tănăsescu şi alte personalităţi medicale.

Program ştiinţific 2015

Joi 03.09.2015

14.00-14.50 Deschiderea lucrărilor

14.50-15.10 Depistarea precoce a scoliozelor prin screening preşcolar şi şcolar – Prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, Dr. Ştefan Gavriliu, Dr. Şerban Hamei, Dr. Ecaterina Japie, Dr. Monica Drăgoescu, Dr. Mădălina Macadon, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

15.10-15.30 Eradicarea luxaţiei de dezvoltare a şoldului: diagnosticul displaziei în primele 30 de zile şi vindecarea până la 3 luni – Prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, dr. Ştefan Gavriliu, dr. Raluca Ghiţă, dr. Iulian Ţiripa, dr. Laura Dobre, dr. Denisa Ştefan, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

15.30-15.50 Complicaţiile rinosinuzitelor – Prof. univ. dr. Gheorghe Ionel Comşa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

15.50.-16.10 Boala arterială periferică şi indicele gleznă-braţ – Dr. Rodica Tănăsescu, medic formator MF

16.10-16.30 Importanţa introducerii vaccinului tetravalent în PNI – Dr. Mihaela Cocu, medic primar epidemiolog

16.30-17.00 Pauză de cafea

17.00-17.20 Sindromul obstructiv distal – zona non-silenţioasă a căilor respiratorii – Conf. Univ. Dr. Oana Arghir, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.20-17.40 Noţiuni practice de urologie pediatrică – Prof. Univ. Dr. Constantin Tica, Asist. Univ. Dr. Florin-Daniel Enache, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.40-18.00 Consideraţii clinice şi terapeutice în artrita reumatoidă precoce – Conf. univ. dr. Claudia Mihailov, Univ. ”Ovidius” Constanţa

18.00-18.20 Terapii moderne în psoriazis – Şef lucrări dr. Tony Hangan, Şef lucrări dr. Nicola Gheorghe, Conf. univ. Dr. Emma Gheorghe, Univ. ”Ovidius” Constanţa

18.20-18.40 Imuno-nutriţia: o metodă de avangardă în lupta cu bolile cronice – Dr. Ionica Ciortan, medic primar MF, doctor în ştiinţe medicale

18.40-19.00 Patologia cognitivă – posibilă urgenţă în practica medicului de familie – Asist. univ. dr. Laura Condur, Univ. ”Ovidius” Constanţa

19.00 Tombolă

Vineri 04.09.2015

10.00-10.20 Endoscopia digestivă superioară – la cine, când şi de ce? – Dr. Mihaela Udrescu, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF, Şef lucrări dr. Ioan Mihai Greceanu, medic primar gastroenterolog

10.20-10.40 Magementul BPOC în practica medicului de familie – Dr. Daciana Toma, medic formator MF

10.40-11.00 Nutriţia în practica medicului de familie – Dr. Cristina Anca Dăscălescu, medic formator MF

11.00-11.20 Recuperarea scoliozei prin metoda FED – Dr. Elena Căciulan, profesor CFM, dr. Daniela Sanca, kinetoterapeut, dr. Dian Voican, medic de familie

11.20-11.50 Pauză de cafea

11.50-12.10 Obezitatea – un nou flagel al lumii moderne – Şef lucrări. dr. Liliana Lăcrămioara Pavel, Univ. ”Dunărea de Jos” Galaţi

12.10-12.30 Algoritm de diagnostic al hipotensiunii ortostatice în practica MF – dr. Daciana Toma, medic formator MF

12.30-12.50 Fumatul la medici – implicaţii sociale şi individuale – Prof. univ. dr. Pall Kikeli, UMF Târgu-Mureş

12.50-13.10 Icterul neonatal – consideraţii etiologice – Prof. Univ. Dr. Valeria Stroia, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.10-13.40 Soluţii actuale în tratamentul antialgic şi antiinflamator – Prof. univ. dr. Maria Şuţa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.40 Tombolă

13.40-14.40 Pauză de pranz

14.40-15.00 Rolul elastografiei în evaluarea ficatului – Dr. Marilena Căliman, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

15.00-15.20 Evaluarea clinico-etiologică a limfadenopatiilor la copil – Prof. univ. dr. Valeria Stroia, Univ. ”Ovidius” Constanţa

15.20-15.40 Avantajele şi riscurile expunerii la radiaţiile solare la copii – Prof. univ. dr. Dumitru Matei, UMF ”Carol Davila” Bucureşti, dr. Alexandra Colţoiu, medic dermatolog, IOMC Bucureşti

15.40-16.00 Abordarea tetravalentă – numitor comun în patologia respiratorie acută şi cronică a adultului – Conf. univ. dr. Gabriela Lilios, Univ. ”Ovidius” Constanţa

16.00-16.20 Rolul medicului de familie în asistenţa pacientului infectat cu HIV – Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Univ. ”Ovidius” Constanţa

16.20-16.50 Pauză de cafea

16.50-17.10 Nomenclatorul arhivistic în cabinetul medicului de familie – Dr. Cristiana Bărăgănescu, medic primar MF, doctor în ştiinţe medicale

17.10-17.30 Interacţiuni medicamentoase în tratamentul bolior cardiovasculare – Prof. univ. dr. Elvira Craiu, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.30-18.00 Psihopatiile infantile în practica medicului de familie – Prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, Univ. ”Ovidius” Constanţa, dr. Elvira Ilicea, medic primar MF

18.00-18.20 Starea de bine/wellnes – alegerile pentru o viaţă sănătoasă şi împlinită – Dr. Adriana Antohe, medic formator MF

18.20-18.40 Produsele cosmetice şi reacţia alergică – Dr. Klara I. Sârbu, medci specialist MF, medic rezident Dermatologie

18.40-19.00 Caracateristici ale afecţiunilor oncologice la pacienţii infectaţi HIV – As. univ. dr. Sergiu Chirilă, Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Univ. ”Ovidius” Constanţa

19.00 Tombolă

Sâmbătă 05.09.2015

10.00-10.20 Sindromul de suprapopulare bacteriană intestinală – Dr. Cătălin Andriescu, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

10.20-10.40 Noutăţi în tratamentul hepatitei C – Dr. Marilena Căliman, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

10.40-11.00 Prevenţia – element de bază în practica medicului de familie – Dr. Valeria Herdea, medic formator MF

11.00-11.20 Particlarităţile practicii medicale pediatrice în medicina de familie din rural – Dr. Mihaela Pop, medic primar MF

11.20 Tombolă

11.20-11.50 Pauză de cafea

11.50-12.10 Cardioprotecţia şi soluţii terapeutice ce asigură cardioprotecţia în cazul pacienţilor hipertensivi – Şef lucrări. dr. Irinel Parepa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.10-12.30 Malaria – update – Şef. lucrări Dr. Irina Dumitru, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.30-12.50 Balneoterapia în maladia artrozică – între medicina bazată pe dovezi şi metodolatrie – Conf. univ. dr. Olga Surdu, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.50-13.10 10 paşi simpli înainte de trimiterea pacientului cu boală cronică de rinichi la medicul nefrolog – Conf. univ. dr. Liliana Tuţă, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.10-13.30 Rolul medicului de familie în contextul noii reforme din sănătate – Prof. univ. dr. Dumitru Matei, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

13.30-14.30 Eliberarea diplomelor