Anul 2016 aduce taxe şi impozite mai mici pentru cetăţenii şi societăţile comerciale din Mangalia

Comunicat de presă

Primarul Mangaliei dezinformează agenţii economici cu privire la eliminarea şi micşorarea unor taxe şi impozite, lăudându-se că aceste măsuri au fost aplicate, exclusiv, datorită generozităţii sale.

Tocmai de aceea, se impune ca atât persoanele fizice, cât şi cele juridice să cunoască adevărul, motiv pentru care doresc să prezint situaţia reală a taxelor şi impozitelor aprobate pentru anul 2016.

În acest context, subsemnatul, împreună cu ceilalţi colegi din Consiliul Local Mangalia am respins tentativa primarului de majorare a taxelor şi impozitelor care nu ar fi făcut decât să-i împovăreze pe contribuabili.

Concret, primarul a ţintit limita maximă prevăzută de Codul Fiscal pentru stabilirea valorilor taxelor şi impozitelor, fapt ce ar fi avut ca efecte deschiderea procedurii de executare silită a agenţilor economici, dar şi îngreunarea achitării dărilor către stat de către persoanele fizice.

În acest sens, noi, consilierii, am venit la adoptarea HCL nr. 220 din 21.12.2015, cu un set de amendamente care au şi fost votate, iniţiativă care a contribuit la reducerea taxelor şi impozitelor pentru 2016, după cum urmează:

– ANULAREA majorarii de 50% propusa de primar peste limitele maxime prevăzute de Codul Fiscal;
– SCĂDEREA TAXEI pentru clădirile rezidenţiale la persoane fizice de la 0.10% propus de primar, la 0.08%;
– SCĂDEREA TAXEI pentru clădirile rezidenţiale la persoane juridice de la 0.30% propus de primar, la 0.08%;
– MODIFICAREA taxei pentru clădirile nerezidenţiale la persoane fizice la 0.2% (limita minimă stabilită de Codul Fiscal);
– DIMINUAREA TAXEI pentru clădirile nerezidenţiale la persoane juridice de la 1.95% propus de primar, la 1%;
– PĂSTRAREA valorilor anului precedent la impozitul pe teren intravilan cu suprafaţa sub 400 m2;
– SCUTIREA pentru taxa de avizare anuală şi prelungirea automată a Autorizaţiilor de funcţionare pentru societăţile comerciale cu sedii şi puncte de lucru în Mangalia, cu activitate permanentă;
– ELIMINAREA impozitului pe spectacole;
– ELIMINAREA taxei de promovare;
– TAXA PENTRU OCUPARAREA TEMPORARĂ A LOCURILOR PUBLICE: punctele 2.1.26 şi 2.1.27 „Ocuparea domeniului public cu active proprietate privată a diverşilor agenţi economici (care îşi desfăşoară sau nu activitatea economică) pentru care nu exista titlu de proprietate sau concesiune pe teren”: să fie instituită doar în cazul în care aceştia nu au cerere de prelungire contracte depusă, sau dacă ocupă terenul abuziv;
– ELIMINAREA criteriului abuziv de evaluare al paraginei propus de primar pentru supraimpozitarea clădirilor aflate în această stare şi revenirea la definiţia dată de lege;
– ELIMINAREA supraimpozitării pentru terenurile aflate în paragina, deoarece există, deja, modalităţi de penalizare a proprietarilor prin amenzi.

Având în vedere faptul că gradul de încasare al taxelor şi impozitelor este de cel mult 40%, am ajuns la concluzia că aceste măsuri se impuneau pentru ca atât cetăţenii, cât şi agenţii economici să îşi poată achita obligaţiile către bugetul local fără piedici.

Scopul acestei diminuari îl reprezintă creşterea gradului de încasare a taxelor şi impozitelor şi nu falimentarea societăţilor comerciale ori împovărarea persoanelor fizice, după cum şi-ar fi dorit primarul municipiului.

Prin aprobarea Hotărârii nr. 220, atât cetăţenii, cât şi întreprinzătorii vor simţi reducerile menţionate pentru plata anticipată a taxelor şi impozitelor până la data limită de 31 martie 2016, când este aplicată şi bonificaţia de 10% din cuantumul acestora.

Primarul dovedeşte, încă o dată, că nu-i pasă de soarta oraşului, loc în care are doar o slujbă, şi nici de contribuabili, având în vedere faptul că nici domnia sa, şi nici mare parte din echipa sa de directori nu locuiesc în Mangalia, şi, deci, nu virează niciun leu către bugetul nostru.

 

Preşedinte executiv PSD Mangalia

Consilier local Paul Foleanu

 




Poliţiştii de frontieră au confiscat 75 de unelte de pescuit industrial

În data de 02.03.2016, în jurul orei 14.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat o misiune pe Marea Neagră cu o ambarcaţiune din dotare, în urma căreia au descoperit, travers de localitatea 2 Mai din judeţul Constanţa, o baliză improvizată nesemnalizată de care erau ancorate 75 de unelte de pescuit industrial.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivele de pescuit industrial, evaluate la aproximativ 1.500 de lei, prilej cu care au eliberat mediului natural aproximativ trei kilograme de peşte proaspăt din specia guvid.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

 

 




Complexul hotelier all inclusive „Mera” face angajări!

mera




ATENŢIE la manipularea buteliilor cu gaz petrolier lichefiat!

Având în vedere impactul şi amploarea unor tragedii provocate de manipularea eronată a buteliilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vine în sprijinul cetăţenilor cu câteva sfaturi utile, astfel:

Este interzis:

  • a utiliza butelii fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare;
  • a utiliza butelii în altă poziţie decât în cea verticală;
  • a încălzi butelii cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii;
  • a amplasa butelii lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
  • a spăla butelii în lichide corozive (sodă, leşie etc).

La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.

ESTE STRICT INTERZIS A EFECTUA VERIFICAREA ETANŞEITĂŢII CU FLACĂRA, ACEASTA PUTÂND CONDUCE LA ACCIDENTE GRAVE!

În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul societăţii distribuitoare.

Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată cu autogaz, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie!

În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare.

Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise!

În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri:

  • se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
  • nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.

În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare.

 

Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor cu gaz petrolier lichefiat!




Copii săraci din Mangalia, sprijiniţi într-un proiect after school

IMG_341430 de copii ce provin din rândurile celor mai sărace familii din Mangalia au fost incluşi, de la începutul anului, într-un proiect de “after-school” menit să le îmbunătăţească rezultatele la învăţătură, dar să şi prevină abandonul şcolar. Proiectul aparţine Fundaţiei Centrul Creştin Callatis din localitate şi, în cadrul acestuia, pe lângă orele de consiliere şcolară, cei 30 de micuţi primesc hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar si rechizite. În cursul zilei de ieri, copiii au primit câte un ghiozdan cu astfel de rechizite, aduse de preşedintele fundaţiei, Dorel Toma.

Potrivit acestuia, în cadrul proiectului de “after school”, copiii sunt ajutaţi la teme, dar fac şi cursuri de igienă, de pictură, muzică şi multe altele. “Scopul proiectului”, spune Dorel Toma, „este acela de a micşora discrepanţa creată între copiii din aceeaşi clasă, unii cu posibilităţi materiale normale şi ceilalţi, extrem de săraci, cu părinţi care, în marea lor majoritate, sunt analfabeţi”.

Cadrele didactice care lucrează cu cei mici spun că proiectul de “after school” este mai mult decât binevenit pentru copii, cei mai mulţi provenind din Cartierul Barăci, unul dintre cele mai sărace din Mangalia. Din cauza faptului că au părinţi lipsiţi de carte, elevii nu pot fi sprijiniţi acasă în realizarea temelor. Însă, după doar câteva săptămâni de cursuri “şcoală după şcoală”, învăţătorii la clasele în care studiază au observat o îmbunătăţire a nivelului de studiu: “Avem câte trei-patru copilaşi din fiecare clasă, cu care facem temele, dar şi o serie de activităţi. Scopul nostru este acela de a-I aduce la un nivel acceptabil, apropiat de cel al colegilor lor. După doar o lună de lucru cu ei, doamnele de la clasele în care învaţă au observat un real progres în activitatea lor”, ne-a declarat Otilia Horeangă, învăţător implicat în proiectul de “after school” de la Şcoala nr. 1.