Astazi, Biserica Ortodoxa face pomenirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.
Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul).
Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfantul Evanghelist Luca cu amanunte in Evanghelia Sa. Nasterea aceasta a avut loc cu sase luni inainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.
Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituita dupa unii cercetatori, spre a inlocui sarbatorile pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).
Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi copilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care, cum spune evanghelistul, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19). Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fecioare că va naşte pe Mântuitorul.
Bătrânul preot Zaharia din ceata lui Avia era căsătorit cu Elisabeta din neamul lui Aaron şi rudenie cu Sfânta Fecioară Măria. Amândoi erau întristaţi pentru că nu aveau copii. „Erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Luca I, 6). Când au căzut sorţii să tămâieze Zaharia în templul Domnului şi norodul era afară, i se arată îngerul Domnului, care-i zise: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta Elisabeta va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. El va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de duh sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor” (Luca I, 13-15). Zaharia preotul se îndoieşte de adevărul celor vestite, din cauza bâtrâneţei şi pentru că Elisabeta soţia lui era stearpă. Pentru această neîncredere este pedepsit: „Eu sunt Gavriil care stau înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi aduc această veste bună şi, iată, vei fi mut şi nu vei mai vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele care se vor împlini la vremea lor” (Luca I, 19).
Într-adevăr, limba preotului Zaharia se dezleagă după nouă luni, adică la naşterea pruncului său, mai precis, la tăierea împrejur a opta zi, când cerând o tăbliţă, scrise numele ce se va da pruncului: Ioan, va fi numele lui. Dar până atunci, un alt fapt minunat arată spusa îngerului că Ioan avea să fie „plin de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale”, şi anume: îndată ce Sfânta Fecioară primi Bunavestire de la acelaşi Arhanghel Gavriil care o linişteşte spre încredinţare cu cuvintele: „Iată şi rudenia ta, Elisabeta a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, ea căreia i se zicea stearpă este acum în a şasea lună, căci nimic nu este cu neputinţă înaintea lui Dumnezeu” (Luca I, 36), a plecat spre Hebron unde locuia ruda sa Elisabeta.
Şi istoriseşte Sfânta Evanghelie că, atunci când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei, a săltat pruncul cu mare bucurie în pântecele ei „Şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisabeta şi a strigat cu glas mare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău şi de unde mie cinstea aceasta ca să vie la mine Maica Domnului meu, căci, iată, când ajunse la urechile mele glasul închinării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie” (Luca I, 41). Deci, Sfântul Ioan Botezătorul, în pântecele maicii sale fiind, recunoaşte pe Mântuitorul, cel de curând întrupat în Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, iar Sfânta Elisabeta, fiind inspirată de Sfântul Duh, grăieşte oarecum: „Tu eşti Maica Domnului, iar eu maica omului, tu Maica Stăpânului, eu maica robului, tu Maica împăratului, eu maica ostaşului, tu Maica Dătătorului legii, eu a împlinitorului legii, de unde pentru mine atâta cinste ca să vii tu la mine?!”
Un alt fapt minunat petrecut la naşterea Sfântului Ioan a fost, cum am amintit în treacăt, dezlegarea limbii tatălui său, Zaharia, care, tot sub insuflarea Duhului Sfânt, prooroceşte: „Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui”. Şi mai arată Sfântul Evanghelist încheind istorisirea naşterii Sfântului Ioan, că „pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Luca I, 80).
Sfânta Tradiţie arată că atunci când Irod a ucis pruncii, fiind amăgit de magi, Sfânta Elisabeta a fugit cu pruncul Ioan în pustie şi, murind ea după puţină vreme, iar Zaharia fiind omorât din po-runca lui Irod în templu, Sfântul Ioan – pruncul a rămas în pustie, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. La vârsta majoratului, a ieşit la predică, şi veneau la el noroade multe din Ierusalim, din Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului, care, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi în râul Iordanului (Matei III, 5-6). Din naşterea minunată şi viaţa plină de virtuţi mari şi de sfinţenie a Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan, se cuvine să luăm învăţături pentru viaţa noastră, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre sfinţi, că „privind la felul cum şi-au săvârşit viaţa, să le urmaţi credinţa” (Evrei XIII, 7). Fie-ne pildă de urmat: caracterul său neînfrânt şi viaţa trăită în modestie şi adâncă smerenie. Vorbind despre aceasta, Mântuitorul spunea noroadelor: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, o trestie clătinată de vânt, un om îmbrăcat în haine moi? Aceia sunt în casele împăraţilor. Un prooroc? Iată mai mult decât un prooroc” (Matei XI, 7-10).
Sfântul Ioan Botezătorul se hrănea puţin şi se îmbrăca într-o haină de păr de cămilă şi era încins cu o curea. Viaţa ascetică şi sfântă i-a dus vestea până departe şi veneau noroadele la el, unii socotindu-l Mesia. El însă nu-şi atribuia ce nu avea şi nu se lăuda nici cu ce era. Unei delegaţii de preoţi şi leviţi, trimisă să-l întrebe cine este, îi răspunde: „Nu sunt eu Hristosul!” Şi l-a întrebat: „Eşti Ilie?” Şi a răspuns: „Nu!”, „Eşti proorocul?”, „Nu!”. „Dar cine eşti?” „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie, neteziţi căile Domnului, cum a zis Isaia Proorocul” (Ioan I, 19-23).
Nu se socotea nici prooroc şi nici măcar om, el era un glas care striga în pustie şi pregătea calea Domnului. „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-L cunoaşteţi, acela vă va boteza cu Duh Sfânt, acela vine după Mine şi este înaintea mea, şi eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan I, 26-27). Iată smerenia Sfântului Ioan. Dar el mustră fărădelegile oamenilor şi pe toţi îi cheamă la pocăinţă: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Cărturarilor şi fariseilor le strigă: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi roade vrednice de pocăinţă; să nu credeţi că puteţi zice în voi: avem tată pe Avraam, că vă spun: Dumnezeu şi din pietrele acestea poate să ridice pe fiii lui Avraam” (Matei III, 7-10).
Cuvântul său mustrător nu cruţă nici pe regele incestuos Irod, care trăia cu cumnata sa şi căruia, din închisoarea unde îl aruncase, Sfântul Ioan îi striga: „Nu ţi se cade să ai pe soţia fratelui tău!”. După cum ştiţi, această tărie de caracter îi aduse şi martiriul prin tăierea capului. Pentru virtuţile lui mari, s-a învrednicit să spună despre el Mântuitorul că este mai mult decât un prooroc şi că „din cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Tot pentru aceasta, el se învredniceşte a boteza pe Mântuitorul Hristos în Iordan şi a fi martor ocular al arătării Prea Sfintei Treimi.
Predica şi învăţăturile Sfântului Ioan Botezătorul pot servi şi astăzi spre îndrumarea noastră. Exemplul virtuţilor Sfântului Ioan Botezătorul, viaţa şi predica lui despre pocăinţă să înfrângă egoismul, trufia, luxul, linguşirea şi alte patimi şi obiceiuri care înjosesc firea noastră.
Dragaica, Sanzienele in traditia populara
In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.
Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.
In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.
In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.
Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.
Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.
Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.
Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.
In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul „boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.
Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.
De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.
