Transparență… opacă. Cheltuirea banului public, un secret bine păzit de primarul Radu

DSC_6607După o activitate destul de îndelungată la Garda Financiară, care avea ca obiecte de activitate verificarea și sancționarea agenților economici care făceau greșeli, în care timp de 7 ani a deținut funcția supremă, este, oarecum, firesc să ai o atitudine severă, dură, lipsită de compasiune. Venit în 2012 la Primăria Mangalia, edilul Cristian Radu nu a vrut să renunțe la aceste comportamente, nedorind să înțeleagă și să învețe că administrația publică nu înseamnă controale, amenzi, intimidare, ci compasiune, diplomație, inițiativă constructivă și mult calm.

În cei 4 ani de mandat, edilul s-a purtat cu cetățenii, consilierii locali, agenții economici, dar și reprezentanții instituțiilor publice ca și cum ar fi într-o continuă campanie de urmărire, verificare, amendare și apostrofare. Mai mult decât atât, pe durata întregului mandat a păstrat cu îndârjire doar pentru domnia sa și echipa din dotare secretul cheltuirii banului public și gestionării fondurilor europene.

Deși s-a lăudat în campania 2012 că va fi transparent, a demonstrat după ce s-a văzut pe scaunul de primar, că poate duce discreția până la paroxism.

În cei patru ani de mandat, primarul nu a organizat nicio DSC_6719conferință de presă și nici nu a furnizat jurnaliștilor multe dintre informațiile solicitate. În plus, deși potrivit legii reprezintă Executivul, a refuzat să recunoască autoritatea Consiliului Local, structură deliberativă. Prin urmare, a refuzat să pună la dispoziția consilierilor locali date despre contractele încheiate, pentru care s-au cheltuit sume mari din bugetul local, despre execuția bugetară, despre destinația pe care au avut-o banii proveniți din încasarea taxelor speciale.

În schimb, nu a ezitat să sară la gâtul consilierilor, să-i învinovățească pentru orice, să-i jignească, amenințe și chiar șantajeze public în timpul ședințelor filmate cu scoaterea unor dosare despre investițiile sau achizițiile acestora dacă nu îi sunt votate proiectele!

 

Decizii haotice, costuri uriașe, rezultate (0) zero!

 

Să recapitulăm ce nu a dorit, printre altele, primarul Radu ca cetățenii Mangaliei să afle, pe modelul: alesul nostru, stăpânul nostru:

– Ce valoare au avut onorariile avocaților care au reprezentat Primăria Mangalia în mai multe litigii? Deși Primăria are destui juriști, s-au preferat serviciile unei case de avocatură, ale cărei onorarii nu au fost deloc ieftine. Consilierii locali au solicitat primarului situația exactă a contractelor, însă nu s-au ales decât cu jigniri și acuzații aberante. Sursele noastre ne-au spus că valoarea tuturor contractelor ar fi de 1,7 milioane de euro, bani alocați de la bugetul local!

Cel mai răsunător este procesul pierdut la prima instanţă cu Primăria Limanu, pentru stabilirea graniței, care ne-ar fi costat, pe noi, cetățenii, 1. 290 000 de lei (250874/2014 DOS 9286/118/2013 Grăniţuire Limanu), asta în timp ce primarul din Limanu și-a plătit avocații cu mai puțin de 30.000 de lei! Un alt exemplu, dosarul pentru stabilirea graniţei cu 23 August, 250866/2014 DOS 1604/118/2014 a cărui valoare s-ar fi ridicat la 900 000 de lei.

– De ce a fost nevoie să fie schimbate de mai multe ori programele de calculator pentru Serviciul Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Mangalia? Cât au costat acestea și care a fost utilitatea lor, în condițiile în care mii de cetățeni și agenți economici bun-platnici s-au trezit victime ale erorilor de DSC_6679calculator care i-au scos restanțieri?! Culmea este că Primăria nu și-a recunoscut nicio secundă vina, dimpotrivă tot oamenii au fost nevoiți să dovedească că nu au datorii, cu chitanțe vechi și de 3 ani! Cei care nu au găsit chitanțele, au plătit aceleași taxe, impozite ori amenzi de 2 ori!

– Câți bani s-au strâns din taxele speciale de promovare turistică, verde și de liniște și cum au fost folosiți pentru turismul din sudul litoralului, aflat, în prezent,  în colaps?

– De ce a fost nevoie ca numărul de angajați din Primărie, să fie mărit exagerat, măsură ce a presupus, evident, cheltuieli mai mari cu salariile?

– Cât au costat săpăturile făcute în cadrul proiectului abandonat, în prezent, ”Istorie la malul mării” ce avea în vedere conservarea și punerea în valoare a Cetății Callatis?

– De ce a fost începută cu întârziere reabilitarea Aleii Teilor, proiect în cazul căruia termenul a expirat de 2 ori, iar, în prezent, se derulează cu pași de melc din banul public, stuație pe care edilul nu a recunoscut-o niciodată, nici chiar în intervențiile televizate?

– De ce a fost început tot cu întârziere proiectul de amenajare a Parcului Ever Gren, care trebuia finalizat la sfârșitul anului trecut, pentru care s-a pierdut finanțarea europeană și care se face remarcat prin mult beton și o calitate a lucrărilor slabă?

–    De ce nu au fost acordate bursele sociale și de merit elevilor, cu toate că sumele necesare au fost alocate de Consiliul Local toamna trecută?

Având în vedere atitudinea sfidătoare a conducătorului urbei, cetățenii pot profita de puterea pe care o au o dată la 4 ani, și îi pot răsplăti sau sancționa prestația avută pe parcursul acestui mandat, după cum consideră.

Așa cum am mai precizat, Mangalia poate, vrea, cere, dar dacă va primi ceea ce își dorește, ar trebui să vină din partea cetățenilor săi neimplicați politic, nu din partea celor care vânează un interes personal, de moment, care, poate, nici nu va fi obținut, și nici din partea celor care o uită atât de rapid după alegeri. Cum spunea cineva, orice promisiune făcută în campanie, se transformă în minciună după alegeri.

Poate dacă ar realiza câtă putere stă într-un vot, oamenii ar fi mai hotărâți să-l ofere nu lor, pentru un cadou sau favoare, ci Mangaliei, care merită și așteaptă o înnoire și o ieșire din umbră.

 

 




Proiecte europene pentru instituţiile de cultură din Mangalia

muzeu2Casa de Cultură din Mangalia, dar şi Muzeul de Arheologie, ar putea intra într-un proces de reabilitare pe bani europeni, în cazul în care proiectele ce vor fi înaintate de administraţia publică locală către forurile competente vor fi aprobate. Potrivit conducerii Complexului Cultural Callatis, ambele incinte vor putea intra în reabilitare şi modernizare chiar din toamna acestui an.

La ora actuală, cele două instituţii funcţionează în spaţii improprii destinaţiei pe care le au. Muzeul de Arheologie Callatis se află într-o cladire care a avut, în urmă cu ani de zile, o cu totul altă destinaţie decât cea pe care o are în prezent, iar imobilul a rămas subdimensionat faţă de nenumăratele descoperiri făcute în ultimii ani. “Pentru muzeu avem aproape finalizat studiul de fezabilitate şi urmează ca, apoi, să înaintăm proiectul de reabilitare. Este vorba despre extinderea, pe orizintală şi pe verticală, a incintei, protejând, astfel, monumentele aflate în imediata vecinătate, care sunt expuse intemperiilor. Vom proteja Mormântul de incineraţie, iar expoziţia de bază, aflată în muzeu, va fi reorganizată după un nou concept, care va valorifica şi celebrul Mormânt cu Papirus”, ne-a declarat dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural Callatis.casa cultura4

Tot pentru muzeu se doreşte o promovare mai intensă a obiectivelor arheologice, prin achiziţionarea unor echipamente tehnice moderne, prin care, în special cei tineri, să poată fi atraşi către istorie. Astfel, aceştia vor putea urmări, cu ajutorul realităţii vituale, hărţi interactive, machete, reconstituiri ale unor elemente de arhitectură, precum termele sau apeductele. Un laborator de conservare şi restaurare, unde descoperirile din zona Mangaliei vor fi puse în valoare, alături de spaţii cu scop educaţional şi de studiu, vor întregi noua imagine a Muzeului de Arheologie Callatis.

Casa de Cultură este într-o stare avansată de degradare: scaune vechi, pereţi scorojiţi, o scenă tarată, improprie spectacolelor, peste care, mai ales în ultima perioadă, din cauza acoperişului distrus, a ajuns să plouă!

casa cultura5Dr. Tatiana Odobescu, spune că instituţia de cultură ar putea fi reabilitată, la rîndu-i, cu fonduri europene, prin lansarea unei noi linii de finanţare POR 2014-2020, cu destinaţia conservării, protejării, promovării şi dezvoltării Patrimoniului Natural şi Cultural, urmând ca spaţiile interioare, dar şi cele exterioare, să devină locuri de socializare pentru artişti, dar şi pentru simpli cetăţeni.




Mihai Petrache: “M10 Limanu este o echipă de profesionişti, coordonaţi de o doamnă de nota 10 – Liliana-Fevronia Enacache”

12049275Pentru început, cine este candidatul M10 la CL Limanu, Mihai Petrache?

Sunt născut şi crescut în 2 Mai, am 39 de ani sunt căsătorit şi am un copil. Sunt licenţiat în Drept, dar administrez, în acelaşi timp, şi o firma de IT din Mangalia. Activez în domeniul IT încă din 1999. Atunci m-am angajat prima dată la o companie de gen, reuşind, astfel, să obţin mai multe calificări şi certificări Microsoft. Sunt un mare fan al vieţii active, al mişcării şi, de ceva timp, am descoperit un sport minunat alături de o echipă minunată – Callatis Fight Club Mangalia.

Numiţi trei motive pentru care aţi ales să candidaţi din partea M10 la CL Limanu.

Îmi place să cred că nu am ales să candidez eu, ci că, mai degrabă, am ales să fac parte dintr-o echipă care ar putea schimba soarta acestei comune. Am copilărit în această comună, o cunosc mai bine ca pe mine însumi. Din păcate, în ultimii ani, fiecare loc din Vama Veche sau din Limanu care îmi aducea aminte de copilărie s-a transformat radical. Poate sunt un pic nostalgic, dar nu mă mai regăsesc în noua înfăţişare a comunei. Nu mă consider o persoană conservatoare sau cu idei învechite – ba chiar din contră – dar aceste schimbări prin care a trecut comuna Limanu în ultimii ani imprimă şi o atitudine negativă din partea locuitorilor, şi mă refer în special la cei care trăiesc aici, nu la cei care au numai interese materiale în zonă. Şi, când spun transformări, mă refer în special la Vama Veche şi 2 Mai. Limanu şi Hagieni, care din punctul nostru de vedere, au un potenţial turistic extraordinar, au fost neglijate total de toate administraţiile de până acum.

Care crezi că sunt punctele forte ale sudului litoralului pe care, în calitate de viitor consilier local, le-ai putea pune mult mai bine în valoare, pentru a atrage fonduri şi investitori în vederea dezvoltării comunei?

Bineînţeles, infrastructura. Aici, cel puţin, suntem unanim de acord. Şi, poate mă repet, dar mă refer în special la drumurile din Limanu şi Hagieni. Este păcat că o zonă atât de pitorească nu poate fi traversată decât la pas. Ar fi destul de multe aspecte care ar trebui atinse: electrificarea zonelor noi, canalizarea, gazele etc.. Din păcate, însă, o mare putere constă şi în voinţa oamenilor din comună, care ne vor ajuta să ne atingem proiectele propuse. Bineînţeles că nu vor fi bani destui pentru tot ce ne-am propus, dar lucrurile măreţe încep întotdeauna de jos şi se fac cu paşi mărunţi.

Din ceea ce cunoaşteţi, din discuţiile cu oamenii, care sunt problemele identificate în cele patru localităţi?Şi, o dată identificate, care sunt soluţiile propuse de candidaţii CL din partea M10?

Problemele pot fi aflate de la oameni doar dacă nu le cunoşti deja. Sunt o gramadă de probleme de la caz la caz: bătrânii cu venituri modeste vor ajutoare mai multe (ajutor social, bani de lemne, bilete de transport, bilete de tratament etc), tinerii vor terenuri de casă, cei care şi-au făcut deja locuinţe le vor racordate la reţelele de utilităţi, părinţii cu copii de şcoală sau grădiniţă vor instituţii de învăţământ cu dotari decente (spaţii de joacă, săli de sport, etc). Iar acestea sunt doar o mică parte din problemele cetăţenilor. Sunt conştient că, acela care va ajunge să conducă administraţia locală în următorii patru ani va avea o sarcină extrem de dificilă. Soluţiile sunt relativ simple când sunt bani, iar rezolvarea, cel puţin în cazul nostru, ar fi atragerea de cât mai multe fonduri europene posibile. Pentru asta este nevoie de mult profesionalism din partea administraţiei locale, astfel încât să nu se piardă aceste fonduri, din motive de incompetenţă, cum suntem obişnuiţi să se întâmple de cele mai multe ori.

Cum aţi caracteriza lista candidaţilor M10 la CL, cine sunt cei pe care partidul îi propune pentru executivul din Limanu?

N-aş caracteriza-o ca pe o “listă”, ci, mai degrabă ca pe o echipă. O echipă de profesionişti, de oameni curajoşi şi cu viziune, şi ma refer la un proiect pe termen lung, coordonat de o doamnă de nota 10 – Liliana-Fevronia Enacache.

În încheiere, transmiteţi un mesaj celor care, pe 5 iunie, vor ieşi la vot!

Sigur! Cum am spus şi mai înainte, lucrurile măreţe încep de jos şi se fac cu paşi mărunţi. Avem nevoie ca dumneavostră să ne acordaţi încrederea, pentru a putea face primul pas din cei mulţi pe care dorim să-i facem împreună!




Din cauza condițiilor meteo, RAJA Constanța are pregătite 57 de echipe de intervenție

În urma atenționărilor meteo, la nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul municipiului Constanta, dar și în restul judetului, au fost pregatite sa intervina 57 de echipe de intervenţie dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere.

Până la această oră, din cauza ploilor, la dispeceratul societăţii  s-au înregistrat 27 de reclamații privind sistemul de canalizare stradal din Constanţa. Sesizările au   au venit din cartierele Km 4-5, Coiciu, Faleza Nord si Poarta 6 si de pe bulevardele Ferdinand, Lapusneanu și Soveja. Echipele de intervenție au răspuns la toate aceste solicitări și multe dintre ele au fost deja rezolvate.

Mai mult, lucrătorii au intervenit și în zonele sensibile ale orașului, pe strada Ahile Mihail și în zonele Delfinariu și Dacia.

Facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii la numărul de telefon 0241.66.44.44.

 




Grădina de Vară Neptun, încă un sezon cufundată în boscheţi şi abandon total… (galerie foto)

Pentru cei crescuţi la Mangalia sau pur şi simplu pentru cei care şi-au petrecut vacanţele în sudul litoralului, era, în urmă cu ani de zile, una dintre atracţiile serilor lungi de vară: era Grădina de Vară din Neptun. Pe scena ei, a Grădinii, scena copilăriei noastre, au urcat, deopotrivă, actori, interpreţi de muzică uşoară şi populară, dar şi manelişti care au răspuns tuturor gusturilor clienţilor din staţiunile sudice. Astăzi, ca mai întreaga zonă, Grădina de Vară a ajuns o ruină. Leagăn al vegetaţiei luxuriante, al mizeriei şi pustiului. Florile din boscheţii cât casa, tufele de soc şi trandafirii sălbatici, au început să acopere goliciunea şi putreziciunea tribunelor abandonate, în paragină. Pustiul şi liniştea Grădinii, în perfectă concordanţă cu pustietatea din Neptun, o staţune care, parcă, a murit, dar care nu a aflat, încă…

16

8

1

4

12

11

13

7

1'

9

10

6

18

14

15

2

3

 




„Frog’s House”, vacanţă în mijlocul naturii, pentru cei mici, dar şi pentru cei mari!

12647052_201191310232745_4783561718812073896_n Avantajele vacanţei petrecute în mediul rural sunt de necontestat: aerul curat creşte pofta de mâncare a copilului, alimentele sunt 100% naturale, pline de savoare, diversificate, somnul este cel mai dulce după o zi plină de alergătură şi distracţii. „Frog’s House” este locul unde copiii renunţă, pentru câteva clipe, ore, zile, la laptop, tabletă, jocuri pe televizor, în favoarea mişcării în aer liber. Este locul unde animalele şi plantele capătă respect în fata copiilor. „Frog’s House” este locul unde adulţii şi vârstnicii pot scăpa de monotonia orașului, este locul în care se pot relaxa prin mişcare, locul în care te poţi încărca cu energie pozitivă.

La noi, cei mici vor descoperi un mod de viaţă mult mai liniştit, departe de televizor şi jocurile video de pe calculator, vor putea observa armonia naturii, îşi pot face prieteni noi, vor putea învăţa lucruri minunate despre animalele domestice, despre broaşte ţestoase, grădinărit sau diverse munci agricole.

Pentru detalii referitoare la programarea grupurilor, cu sau fara cazare, ne puteţi contacta telephonic la numărul de telefon 0726120931. Recomandăm ca programările să se facă din timp, pentru a evita suprapunerea grupurilor. Va asteptam cu drag!12670505_237168153301727_4687062772483275596_n

Activităţile Frog’s House

– Cunoaşterea animalelor domestice;
– Istoria Cetăţii Albeşti;
– Drumeţie la cea mai cunoscuta peştera din zonă;
– Cazare GRATUITĂ (doar pentru grupuri);
– Mâncare gătită la ceaun cu legume BIO, din gospodăria proprie;
– Ateliere de creaţie şi petreceri tematice;
– Vizitarea rezervaţiei de bujori şi observarea broaştelor ţestoase dobrogene în habitatul lor natural

– Ateliere de creaţie şi multe alte surprize!

12647429_201178783567331_5157964171232850731_n




Ionuţ Ciolac, candidatul M10 Limanu la funcţia de consilier local: “Suntem exasperaţi de birocraţie, ne umilim părinţii şi bunicii la ghişee, ne umilim copiii în instituţii de învăţământ insalubre!”

15Candidat la funcţia de consilier local din partea Partidului M10, filiala Limanu, Ionuţ Ciolac este un tânăr ambiţios, cu idei constructive, care doreşte să se implice activ în viaţa comunităţii. În interviul de mai jos, Ionuţ Ciolac prezintă atât problemele zonei, cât şi soluţiile pentru rezolvarea acestora.  

Spune câteva lucruri despre tine şi de ce ai ales să intri în politică alături de echipa M10 Limanu.

Numele meu este Ionuţ Ciolac, am fost crescut în comuna Limanu de către bunicii mei, am 38 ani, sunt tatăl a doi copii, unul de 6 ani şi altul de o lună, sunt de profesie manager vânzări. Am absolvit Universitatea Hyperion, secţia Management şi Relaţii Vamale, în anul 2000 şi lucrez de peste 15 ani în cadrul SC MW Import Export SRL Mangalia. Sunt, din fire, o persoană foarte activă, foarte sociabilă, mereu deschisă ori de câte ori îmi pot ajuta semenii. Urăsc prostia şi indolenţa, iar când văd câtă sărăcie ne înconjoară, mi-aş dori să am putere să ofer oamenilor nevoiaşi măcar minimul de condiţii de supravieţuire. Acesta este unul din motivele pentru care am ales să intru în politică alături de Partidul M10, un partid infiinţat de către europarlamentarul Monica Macovei în anul 2015. Suntem un partid de oameni tineri, cinstiţi, oneşti, fără nici un trecut “pătat”, oameni muncitori ce s-au realizat în viaţă prin trudă şi muncă cinstită.

Consideri oportun implicarea tinerilor în politică?

Este absolut necesară implicarea tinerilor în politica pentru a schimba modul de gândire şi abordare a lucrurilor comunisto-post decembrist cu care se confruntă la nivel naţional de peste 26 ani. Evoluăm în tehnologie cu viteza luminii, însă în gândire ne întoarcem, parcă, cu 50 ani în urmă. Suntem exasperaţi de birocraţie, ne umilim părinţii şi bunicii la ghişee, ne umilim copiii în instituţii de învăţământ insalubre, multe dintre acestea adevărate focare de infecţie.

Care crezi că sunt principalele probleme ale zonei 2 Mai – Limanu – Vama Veche – Hagieni?

Observ multă sărăcie în jurul meu, oameni amărâţi, nevoiaşi, copii care duc lipsa unor condiţii minime de trai şi educaţie şi pe care nimeni nu-i ajută, au fost “aruncaţi” în întunericul nepăsării pentru care aş dori să pot face lucrurile să se mişte în sensul pozitiv şi să le dăm un sens al vieţii. În acelaşi timp, sunt şi oameni de bună credinţă, destul de înstăriţi, muncitori, ce doresc a se dezvolta în sânul comunei, ce pot crea locuri de muncă, dar pentru care administraţia locală nu oferă nici un fel de suport. Micii întreprinzători pot fi stimulaţi în acest sens, astfel încât să putem creşte segmentul productivităţii în orice ramură industrială. Avem zone unde condiţiile minime obligatorii de trai sunt inaccesibile, din cauza lipsei de energie electrică, a apei potabile, a drumurilor de acces, a asistenţei medicale permanente. Aceste lucruri sunt o prioritate pentru echipa M10 şi pentru candidatul la Primaria comunei Limanu, în persoana Lilianei Fevronia Enacache. Echipa de consilieri, ce se va forma începând cu data de 6 iunie, este necesar a fi organizată şi coordonată, în cel mai mic detaliu, împreună cu primarul ales. Echipa ce va trebui să reprezinte strict interesele cetăţenilor comunei şi ale nevoilor exclusive ale comunei Limanu. Transparenţa în propunerea şi dezbaterea proiectelor sunt condiţii obligatorii. Şedinţele de Consiliu sunt publice şi, deci, trebuie să fie deschise publicului, astfel încât orice cetăţean care doreşte să asiste să o facă nestingherit. Vocea locuitorilor să se transpună în acţiunile întreprinse de administraţia locală în următorii patru ani. Personal, voi susţine apariţia unei publicaţii scrise pentru comuna Limanu, unde se vor prezenta toate evenimentele de interes public.

Ce crezi că ar trebui făcut pentru promovarea şi susţinerea turismului local?

Avem o zonă turistică foarte atractivă pe care, din păcate, o transformăm din domeniu public în domeniu privat, distrugând, astfel, valorile naturale ale zonei. Plaja de la 2 Mai – Vama Veche, Pădurea de la Hagieni, mănăstiri, biserici, balta de la Limanu, Portul Turistic Limanu, unele dintre acestea trebuie mai întâi reamanejate, scoase din paragina în care au fost lăsate de administraţia locală şi apoi puse în valoare în circuitul turistic. În colaborare cu agenţii comerciali, dorim a dezvolta proiecte ce vizează circuite turistice în zonă, prelungind, astfel, perioada de sezon sau exploatând perioada mai-iunie prin includerea în programe sociale sindicale la nivel naţional. Asemenea tuturor candidaţilor, am şi sustinători şi opozanţi, însă voi demonstra tuturor că dorinţa de a schimba lucrurile se va transpune în rezultate pozitive şi în acţiuni ce vor veni numai în sprijinul oamenilor. Sunt o persoană, pot spune, săracă material, dar bogăţia îmi sunt capacitatea de muncă şi abilităţile de bun organizator şi cordonator al activităţilor de prestări servicii în interesul oamenilor.




Scrisoare deschisă către Primarul Mangaliei

leonard tanaseDomnule primar, vă adresez aceste rânduri nu ca președinte al unui partid politic ci din postura de cetățean și de om. Am urmărit cu stupoare emisiunea dumneavoastră de aseară în care ați anunțat public ca veți lăsa fără adăpost 1000 de oameni din care 300 sunt copii. Oameni care și-au pierdut, majoritatea, locurile de muncă necalificate atunci când firma de salubrizare din Mangalia a fost falimentată și activitatea acesteia a fost incredințată unei firme din alt oraș.  Nu mai au de muncă, au datorii la stat ,unii dintre ei și nu au cu ce să le plătească. Mai ales dumneavoastră ar trebui sa-i întelegeți ținând cont de faptul că aveți și de muncă, aveți și cu ce plăti și totuși aveți la stat datorii  enorme. Ce credeți că vor face ,domnule primar, oamenii aceia după ce le demolați locuințele și îi lăsați cu copiii în stradă? Dumneavoastră ce ați face domnule primar dacă cineva v-ar lăsa în stradă cu familia, dacă copiii dumneavoastră ar fi flămânzi și bolnavi și nu ați avea nici un ban? Ați fura pentru ei ? Unii fură ca să-și ia un ceas de aur sau un sacou scump domnule primar, sunt convins că ar fura și ca să le dea de mâncare copiilor. Ce probleme credeți că veți rezolva demolându-le locuințele și ce probleme veți crea ? Credeți că dacă vor dormi prin scări de bloc și dacă vor trăi din cerșit sau furt împrăștiați prin tot orașul ați rezolvat ceva? Sau vă doriți să rezolvați problema așa cum ați rezolvat-o cu adapostul de noapte pentru cei fără locuință? L-ați demolat deși nu încurca pe nimeni și 11 oameni au murit de frig în acea iarnă, pe stradă, ca niște câini. Ce poate justifica atâta cinism și atâta răutate? Faptul că nu vă votează? Nici agenții economici nu vă votează domnule primar. Lor ce le faceți? Ați închis jumătate din ei, îi închideți pe toți? Nici tinerii nu vă votează . Îi goniți și pe ei din oraș? Vreți să rămâneti primarul unui oraș în care să trăiască numai oameni care pot fi cumpărați cu pachete sau care să vă voteze de frică ? Această atitudine cât și declarațiile dumneavoastră rasiste nu sunt permise și nu pot fi asociate cu funcția de primar al unui oraș în România anului 2016. În consecință, pentru că nu posedați calitățile minime necesare unui primar, pentru că sunteți lipsit de compasiune și înțelegere față de locuitorii orașului pe care îl administrați, vă cer, ca simplu cetățean, să vă dați demisia. Astăzi.

                                                                                                 Leonard Tănase




“Viața îți aparține!”

SUC51840Joi, 26 mai 2016, în sala Amfiteatru, într-o atmosferă de sărbătoare, elevii Liceului Tehnologic “Ion Bănescu” au celebrat VIAȚA, pledând pentru valorile și frumusețile ei. Sub sloganul “Viața are gust și fără droguri!” s-a desfășurat activitatea “Viața îți aparține!”, coordonată de profesorii Alina Gabriela Băiașu  și Roxana Violeta Vasilescu, activitate preliminară jurizării lucrărilor înscrise la concursul cu același nume din cadrul proiectului educațional “Alege viața!” aprobat în Calendarul Activităților Educative Regionale la poziția 642.

Elevi ai liceului au dansat, au cântat, au recitat, au făcut joc de rol, au prezentat  în fața auditoriului materiale educative (desene, colaje, afișe etc.), exprimându-și opiniile și atitudinile și transmițând mesaje pozitive în favoarea unei vieți sănătoase, fără tutun, alcool și alte droguri.

La activitate au fost invitați reprezentanți ai Asociației Părinților “G.S.I. Bănescu”, Poliției Mangalia, Centrului Medical “Stare Bună” Mangalia, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, parteneri ai liceului în cadrul proiectului educațional, fapt care arată că este necesară coperarea reală, eficientă și constantă între instituții dat fiind caracterul dinamic și complex al fenomenului  consumului de droguri.

Pe parcursul lunilor noiembrie – martie 2016 au fost derulate de membrii echipei proiectului “Alege viața!” (profesorii Băiașu Alina, Vasilescu Roxana, Mihalache Corina, Serea Nicoleta, Barabaș Virginica, Prențu Angelica, Chiscop Daniela, Șargu Rodica) activitățile de informare, educare și conștientizare a adolescenților cu privire la problematica consumului de droguri, respectiv: “Informează-te!”, “Deschide ochii!”, “Jocul – alegerea corectă”, activități care au contribuit la determinarea elevilor să fie responsabili, să facă alegeri corecte, să practice comportamente sanogene.

 




Primarul Nicolae Iustin Urdea a obținut finanțare de 1 milion de euro pentru două proiecte de interes la 2 Mai și Limanu

20160217_102049După ce a făcut demersuri care au durat mai bine de 1 an, edilul comunei Limanu,

Nicolae Iustin Urdea se poate lăuda că eforturile sale au dat roade. Recent, prin Ministerul Agriculturii, Uniunea Europeană va finanța derularea a două proiecte de interes local. ”Este vorba despre renovarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din 2 Mai, pentru care se vor aloca 500.000 de euro. Cel de al doilea proiect aprobat are în vedere înființarea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Limanu, investiție pentru care vom primi tot 500.000 de euro. Această instituție de învățământ este necesară, întrucât părinții fiind la muncă până seara târziu, nu au cum să-i supravegheze pe copii și nici să-i ajute la teme. Suntem primii din țară cărora ne-au fost selectate și aprobate aceste proiecte la care am lucrat foarte mult pentru întocmirea documentației necesare. Pentru ambele lucrări, contractul îl voi semna după data de 6 iunie, pentru a nu se interpreta electoral. Săptămâna viitoare se va desfășura licitație publică pentru programul de asfaltare a drumurilor din Limanu, 2 Mai și Vama Veche. Investiția se ridică la valoarea de 800.000 de euro, bani ce vor fi alocați de la bugetul local. În perioada iulie – august, vom depune documentația necesară asfaltării unor drumuri exclusiv din comuna Limanu, proiect în valoare de 1 milion de euro. De asemenea, se vor continua lucrările de canalizare la Limanu, dar și demersurile pentru avizare a proiectului de racordare a localităților la rețeaua de gaze naturale”, a declarat pentru ”Ediția de Sud”, primarul Nicolae Iustin Urdea.

Paralel cu aceste lucrări, care vizează îmbunătățirea infrastructurii, edilul comunei Limanu se pregătește intens pentru sezonul estival 2016. În perioada imediat următoare, mai precis la începutul lunii iunie, se va realiza și monta o instalație de iluminat public în Vama Veche, în zona adiacentă plajei. ”Aceste lucrări se impun, întrucât există foarte multe corturi, dar și căi de acces care nu sunt luminate. Investiția va costa 200.000 de euro, bani ce vor fi alocați din bugetul local”, a mai spus primarul comunei Limanu.




A XII-a ediţie a concursului „Micii Sanitari”

1La Casa de Cultură din Mangalia a avut loc, ieri, faza locală a concursului „Micii Sanitari”, eveniment aflat la cea de a XII-a ediţie şi organizat de Grădiniţa nr. 7 din localitate. S-au înscris în cursa pentru cei mai buni sanitari de vârstă preşcolară copii de la toate grădiniţele din localitate: opt echipaje a câte şase micuţi. Aceştia au reuşit să uimească asistenţa cu bogata lor experienţă practică, dar şi cu cunoştinţele teoretice. La finalul concursului, care a durat câteva ore bune, cei mici au fost răsplătiţi cu daruri din partea sponsorilor, constând în dulciuri şi diplome. Juriul care a evaluat prestaţia copiilor a fost compus din psiholog Carmen Lungu, dr. Laura Cîrlan şi comisar şef George Iordănescu, de la Comisariatul pentru Societate Civilă Constanţa.

Preşedintele Organizaţiei Crucea Roşie, filiala Mangalia şi director al Grădiniţei nr.3, prof. Gela Ivaşcu, a ţinut să felicite organizatorii acestei ediţii a Micilor Sanitari, adăugând că, pe parcursul celor 12 ani scurşi, cerinţele concursului au crescut, proporţional cu cunoştinţele acumulate de copii: “Noi, Grădiniţa nr. 3 Mangalia, suntem iniţiatorii concursului în România. Cu doisprezece ani în urmă, dr. Laura Condur, alături de directorul instituţiei de învăţământ, Georgeta Jităraşu, au gândit un concurs prin care să implementeze celor mici reguli de prim ajutor. La fiecare ediţie,concursul a fost îmbunătăţit. Astăzi, copiii sunt capabili să acorde primul ajutor mai bine decât mulţi dintre adulţi, de la o banală înţepătură de viespe la o fractură de membru. Este o muncă titanică a cadrelor didactice să reuşească să înveţe un copil de cinci ani să cunoască reguli şi norme, dar şi situaţii de urgenţă cărora să le poată face faţă”, ne-a declarat prof. Gela Ivaşcu.




„Inimioare, inimioare ….”, la Liceul Teoretic „Callatis”

În perioada noiembrie 2015- mai 2016,  24 de elevi din clasa a II a A de la  Liceul Teoretic „Callatis”  au participat la proiectul regional „Inimioare, inimioare ….” Proiectul de consiliere educaţională este implementat de Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională Constanţa, în parteneriat cu 51 de unităţi școlare din 6 judeţe din tară.

Scopul proiectului a constat în dezvoltarea competenţelor emoţionale ale elevilor prin abilitarea lor de a se adapta atât la propriile emoţii cât şi la emoţiile celorlalţi, pentru îmbunătăţirea climatului educativ în unitatea şcolară.

În Liceul Teoretic Callatis, proiectul a fost coordonat de profesor psiholog Carmen Faliboga în echipă cu profesorul pentru învăţământ primar Georgeta Lungu.

În luna iunie 2016, la sediul CJRAE Constanţa, beneficiarii proiectului vor participa cu 4 lucrări la expoziţia judeţeană „Inimioare, Inimioare…”, parte integrantă din concursul cu acelaşi titlu.

”Prin activităţile derulate, copiii au învăţat să conştientizeze trăile emoţionale proprii, să înţeleagă cauzele şi consecinţele emoţiilor, să utilizeze strategii de reglare emoţională adecvate vârstei”, ne-a declarat prsiholog Carmen Faliboga, coordonatorul proiectului.




RAJA inaugurează la Medgidia o stație nouă de epurare

 

Urmare eforturilor noastre susținute permanent de Ministerul Fondurilor Europene,  Consiliul Județean Constanţa și autoritățile locale, cu onoare vă aducem la cunoștință finalizarea investiției “Retehnologizarea și introducerea treptei de epurare avansată la stația de epurare – localitatea Medgidia” judeţul Constanţa, unul dintre obiectivele Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa şi Ialomiţa”.

În acest context, va avea loc o ceremonie de inaugurare a investiției  menționate, eveniment care marchează o nouă etapă de progres tehnologic, de ridicare a calității serviciilor către comunitățile din zonă, premise menite să asigure o dezvoltare durabilă în domeniul nostru de activitate.

 




După ce a pierdut la prima instanţă, Mangalia a strămutat dosarul de grăniţuire cu Limanu la Ploieşti

Primăria Mangalia a obținut în instanța la ICCJ strămutarea procesului de grănițuire cu comuna Limanu, de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel Ploiești. Astfel, în dosarul nr. 1548/1/2016, instanța supremă din România a stabilit că judecătorii constănțeni ar putea, în faza de recurs, să pronunțe o hotărâre care să aducă prejudicii nejustificate municipiului Mangalia, pe fondul unor presiuni publice și mediatice. În acest context, dosarul va fi judecat, în continuare, de Curtea de Apel Ploiești, imediat ce instanța similară din Constanța va trimite întreaga documentație noului complet investit cu judecarea cauzei. Reamintim că în dosarul respectiv Primăria Mangalia dorește menținerea în patrimoniul orașului a două suprafețe de teren de la marginea Șantierului DMHI, în suprafață de aproximativ 23 ha. Precizăm că întreaga suprafață de teren pe care își desfășoară activitatea DMHI a rămas în patrimoniul Mangaliei, după ce instanța de judecată a respins cererea comunei Limanu de trecere a Șantierului Naval pe teritoriul acestei localități. Pe suprafețele rămase în litigiu există un doc uscat, exceptat de la plata taxelor și impozitelor locale, precum și depozite de pământ depus de-a lungul timpului, la malul mării.




Distracţia estivală s-a mutat în nordul litoralului!

Odata cu deschiderea oficiala a sezonului estival 2016, calendarul de evenimente al Asociatie Litoral – Delta Dunarii continua seria de festivaluri, competitii sportive, evenimente culturale, activitati civice.

Constanta si Mamaia au gazduit in luna mai Campionatul National de Taekwondo WTF, Festivalul Pestelui si Fructelor de Mare, Festivalul Scoicilor, Festivalul Pestelui Durabil,

Astazi, Primaria Constanta, Federatia Romana de Sah, in parteneriat cu Asociatia Litoral – Delta Dunarii si campionul mondial Anatoly Karpov, invitat de onoare al Federatiei de Sah, deschid oficial Campionatul European Individual de Sah Feminin, care se va desfasura in perioada 26 mai – 8 iunie, in Mamaia, cu aproximativ 150 de participante din peste 27 de tari.

Weekendul se anunta unul incarcat, cu multe activitati si evenimente pentru turistii care vor fi pe litoral, dar si pentru constanteni, care se pregatesc sa intre in Cartea Recordurilor, odata cu cel mai mare dans Sirtaki, organizat de catre Comunitatea Elena Elpis Constanta, unde peste 5600 de participanti se vor uni pentru a oferi un spectacol unic si inedit in Constanta, pe plaja Modern, sambata, 28 mai, incepand cu ora 19:00.

Cluburile din Mamaia si Satul de Vacanta si-au anuntat deja petrecerile, invitatii speciali si surprizele cu care ii asteapta pe turisti si constanteni, unele dintre ele chiar pregatind seri tematice grecesti la care ii asteapta dupa victorie pe participantii care sunt gata sa doboare un record la Sirtaki.

Sambata, turistii si constantenii pot relua plimbarile si experientele cu Telegondola din Mamaia, cand aceasta isi redeschide oficial usile catre public.

Duminica, toata atentia este indreptata spre cei mici, cu prilejul Zilei Internationale a Copilului.

Asociatia Litoral – Delta Dunarii organizeaza pentru acestia un eveniment de neuitat, “Aventura in Lumea Povestilor”, o intalnire cu personajele Disney preferate din desenele animate, in Satul de Vacanta Mamaia, duminica 29 mai, ora 16:00.

Inca de la sfarsitul lunii aprilie, Mamaia si Constanta au dat startul evenimentelor sezonului estival 2016. Fiecare inceput al verii este o noua provocare si din nou, o misiune importanta de promovare si atragere a turistilor pe litoralul romanesc, in Constanta si in Delta Dunarii. Calendarul de evenimente include activitati si competitii care sunt targetate sa implice toate tipurile de public, sa ofere turistilor si constantenilor posibilitatea de a participa la festivaluri muzicale, culturale, competitii sportive si gastronomice,  iar seara, sa guste distractia din cluburile, care le stau la dispozitie cu petreceri tematice si muzica pentru toate gusturile.

In Mamaia, astazi incepe Campionatul European de Sah Feminin, cu Anatoly Karpov ca invitat special, urmeaza „Lumea Povestilor Disney” la Luna Park, eveniment organizat de catre Asociatia Litoral – Delta Dunarii, in premiera, in Satul de Vacanta, pentru 1 Iunie, apoi un Sirtaki de Cartea Recordurilor la Constanta. Continuam cu Seawolves Bike Fest in Mamaia Nord Navodari ( editia a VIII-a), Raliul Deltei, Zilele Euphoriei la Eforie, Aeromania de 10 Ani la Aerodromul Tuzla, Mamaia Color Run,  Tenis Feminin, Mamaia Strongman, festivaluri muzicale, Zilele Marinei Romane pe tot Litoralul, Festivalul Antic Tomis si Parada Antica, Mamaia Romantica si incheiem cu un Campionat Mondial de Bob pe roti la Mamaia.” Declara Corina Martin, Presedinte Asociatia Litoral – Delta Dunarii.




Primarul Radu a transformat un oraș plin cu flori într-un maidan ticsit cu bolovani, buruieni și gazon uscat

bancaLa câteva luni după ce și-a început mandatul controversat (de ce controversat? Pentru că nu a fost câștigat cu forțele proprii, ci cu ajutorul dat de BEC, ce a dispus reluarea alegerilor, dar și cu ajutorul fostului edil Tusac, ce s-a retras din cursa electorală înaintea celui de al doilea tur de scutin. Din păcate, procesul prin care s-a contestat decizia de reluare a alegerilor, pentru care ne-a râs o țară întreagă, nu a scos la iveală dacă acele contestații formulate de către PNL, ce au vizat votarea după expirarea intervalului orar stabilit de lege, au fost întemeiate, întrucât nu s-a judecat pe fond, ci pe excepții, competențe etc.), edilul Radu s-a gândit că trebuie să se apuce de treabă. Ce să facă, de unde să înceapă? Să demareze programul de asfaltare a străzilor? Nu, este prea devreme în 2012, iar oamenii au memoria scurtă. Să reabiliteze și modernizeze Casa de Cultură, ca să nu ajungă în situația actuală în care plouă pe scenă, iar zidurile clădirii sunt serios avariate? Nu, cultura nu este atât de interesantă. Să doteze unitățile de învățământ, să construiască săli de sport, să nu se închidă şcoala de la Neptun, să ridice un after-school,  să mansardeze Școala nr. 5? Nu, pentru că directorii fac politică.

Și atunci, i-a venit ideea să mutileze fața Mangaliei, prin smulgerea trandafirilor și lalelor, distrugerea aranjamentelor florale făcute de locatari în fața blocurilor, să schilodească sau să taie de tot copacii, și să planteze gazon pe care nu l-a mai îngrijit nimeni. Să le luăm pe rând.

Toaletarea haotică și retezarea copacilor s-au făcut în mai multe etape de către o societate despre care s-a scris aproape un roman. Singurele mențiuni ar fi acelea că își are sediul în Eforie și că a început să funcționeze fix atunci când trebuia, adică la începutul anului 2013. Zeci de copaci sănătoși au fost culcați la pământ, iar în locul lor nu s-a mai plantat nimic. Au dispărut tei, castani, nuci sănătoși care au avut nevoie de zeci de ani să crească, dar care nu au impresionat echipele trimise să-i radă de pe fața pământului, fiind doborâți în câteva minute. Alte câteva zeci s-au uscat în urma ciuntirii exagerate, mai precis după ce li s-a dat forma unor praștii.

Imagine058Echipele societății s-au mutat ulterior în cartierele de blocuri, unde au distrus toate grădinile pe care cetățenii le-au amenajat și îngrijit zilnic. La vederea muncitorilor, unii locatari mai curajoși au putut să se impună și au rămas cu florile și arbuștii neatinși, alții au cedat de teamă să nu fie amendați de polițiștii locali, trimiși în zonă tocmai pentru a nu exista rebeli care să le strice planurile celor de la Perfect Tree. Așa se face că pentru aceaastă societate, copacul perfect (Perfect Tree) este cel care nu există, tocmai de aceea ne-a lăsat fără arbori, gard viu care oprea noxele autoturismelor, și fără multitudinea de flori ce înfrumusețau Mangalia. Ulterior, acțiunea de decimare a spațiilor verzi s-a mutat în sensul giratoriu. Aici, au fost scoase fără milă și fără vreun regret lalelele și trandafirii care ofereau zonei un aspect civilizat, firesc până la urmă. Locul acestora a fost luat de o construcție curioasă, pentru care s-au cheltuit bani grei și de care nimeni nu avea nevoie, pentru că nu era o urgență pentru oraș.

 

Bălăriile, raiul căpușelor, gunoaiele, raiul șobolanilor 

 

În locul florilor și al copacilor a fost plantat gazon, ce nu a fost udat periodic, motiv pentru care în timpul verii a fost uscat. Au apărut și justificările edilului. Ba că nu există un sistem de irigații, dar că va face unul ultraperformant, ba că nu există presiune la apă. Mai rămânea să dea vina pe Doamne-Doamne că nu trimite din cer ploi mai des…DSC08716

Criticile ce i-au fost aduse pe tema spațiilor verzi l-au înfuriat teribil pe primarul Radu care a ripostat folosindu-se de acuze și amenințări, după cum îi este obiceiul. Apoi ne-a tot cântat refrenul cu pisicile moarte și șerpii care se aflau în gardul viu. Este adevărat, în zonele unde acesta era inestetic se impunea scoaterea lui, dar, în același timp, trebuia plantat altul în loc. Lucru care nu s-a întâmplat, astfel că fostele grădini din fața blocurilor au devenit locuri dezolante cu pământ în loc de flori sau gazon uscat și netăiat.

Aceeași societate nu s-a sinchisit din 2013 până în prezent să tundă iarba din oraș și stațiuni, fiind lăsată să ajungă la înălțimi considerabile ce pot ascunde cu succes și un urs (în unele zone stând în două labe), nu doar o pisică sau un șarpe. S-a ajuns ca stațiunile și multe străzi din oraș să fie sufocate de bălării, iar leagănele și toboganele dintre blocuri să fie aproape acoperite de acestea.

Pe lângă aspectul inestetic, de cătun abandonat, bălăriile mai aduc Mangaliei și alte neplăceri atât cetățenilor, cât și animalelor de companie. Asistăm, în prezent, la o invazie de căpușe pe care nimeni nu le-a stârpit, deoarece nu s-a făcut dezinsecție, probabil, ar spune, edilul, fiindcă nu i-au aprobat consilierii cei răi banii necesari. Mai grav este că în unele cartiere, unde există depozite de gunoaie dezorganizate, au apărut șobolanii care își mai fac veacul și în apropierea ghenelor de gunoi, cum ar fi, de exemplu, zona blocurilor situate pe strada Portului.

Pe lângă gazon și buruieni, există o preferință pentru bolovani. Aceștia pot fi admirați în parcul betonat Ever Green, dar și în cel din fața Sanatoriului Balnear. În schimb, florile și copacii produc alergie, iritare și mulți nervi autorităților.

copaci2Tocmai din cauza acestei situații, auzim tot mai des de la turiști, dar și de la oamenii care revin acasă din alte țări unde muncesc faptul că în ultimii ani Mangalia arată din ce ce în ce mai urât, că nu mai are acel aer primitor și nici acea culoare de odinioară.

Uluitor este faptul că cei care au adus-o în această stare, își doresc să o mai strângă în chingi încă patru ani de-acum înainte, ca o ambiție sadică de a o vedea sluțită complet.




Apa livrată de RAJA Constanţa respectă toate normele de calitate şi potabilitate

În ultimele zile, în anumite zone ale județului Constanța au apărut tot felul de zvonuri legate de ploile din ultima perioadă, ploi care ar afecta calitatea apei livrată de RAJA Constanța. Având în vedere aceste false afirmații, SC RAJA SA aduce la cunoștința abonaților următoarele:

  • S.C. RAJA S.A. Constanţa a acordat şi acordă în permanenţă o atenţie maximă problemelor de sănătate publică. Ca atare, monitorizarea şi menţinerea calităţii apei potabile sunt necesităţi primordiale, pe care se bazează întreaga activitate a societăţii. În aceste condiţii, la nivelul RAJA Constanţa funcţionează o Direcție de Calitate, ai cărei reprezentanţi monitorizează şi analizează indicatorii chimici, fizici şi bacteriologici ai apei, indicatori care atestă potabilitatea finală a apei livrate. Analizele de potabilitate se fac în permanenţă, în laboratoare acreditate RENAR, iar zilnic se fac raportări cu toate rezultatele analizelor. În plus, pentru o monitorizare cât mai exactă a calității apei potabile livrate abonaților, între RAJA Constanţa şi Direcţia de Sănătate Publică Constanţa există o colaborare foarte strânsă, reprezentanţii Direcţiei realizând un supracontrol asupra monitorizării calităţii apei potabile. Astfel, inspectorii D.S.P. recoltează probe din toate sursele de apă, dar și de la nivelul rețelelor de distribuție, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii.
  • Sistemul de distribuție apă potabilă, operat de societatea noastră, este un sistem închis, aflat sub presiune, ce nu are nicio legătura cu ploile sau cu mediul exterior.

În aceste condiții, asigurăm toţi abonaţii RAJA Constanţa că apa potabilă pe care o consumă din sistemul de alimentare al societăţii este de calitate, în conformitate cu prevederile legale din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic şi microbiologic. Toţi cei care doresc să obţină informaţiile privind calitatea apei, se pot adresa oricând S.C. RAJA S.A. Constanţa, dar şi Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, care monitorizează permanent calitatea apei livrată de societate.




Chirurgie pediatrică la Spitalul municipal Mangalia

Pacienţii Spitalului municipal Mangalia vor putea beneficia, în curând, de serviciile unui medic specialist în chirurgie pediatrică. Potrivit declaraţiilor managerului unităţii medicale, dr. Liviu Mocanu, în prezent există discuţii avansate pentru stabilirea unei colaborări, în acest sens. „Este foarte important pentru Mangalia şi zona de sud a judeţului Constanţa să avem o astfel de specializare la spitalul nostru”, a explicat dr. Mocanu. El a mai spus că la spitalul Mangalia va fi adus, în cursul acestei veri, încă un medic chirurg, care va opera prin procedura laparoscopică. „Totodată, suntem în procedura de finalizare a amenajării noului Compartiment de neurologie, care va avea 15 paturi şi va fi situat la etajul 4 al Corpului B. Mai trebuie doar să angajăm asistentele. Avem deja trei medici neurologi”, a mai spus directorul spitalului. Potrivit declaraţiilor sale, până la jumătate lunii iunie va fi scos la concurs încă un post de medic anestezist, obiectivul fiind acela de înfiinţare a unei linii de gardă pe această specializare. „În cursul lunii viitoare, numărul de medici va creşte prin venirea unui nou medic neonatolog şi avem în intenţie să aducem încă un medic ortoped pentru a putea asigura gărzile pe această specializare”, a explicat dr. Liviu Mocanu.




Zilele Şcolii „Gala Galaction”

 

26.05.2016, ora 11:00

„LES BOURGEONS DE PRINTEMPS” – Concurs de Limbă franceză – Corpul B/Str. Oituz nr. 2

COORDONATOR: prof.Viorica GHERGHINOIU, prof. Erhan CHIAMIL

 

26.05.2016, ora 11 :00

„FLASH MOB – Constantin Brâncuși”, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul B/Str. Oituz nr 2

COORDONATOR:prof.Andreea RUSU

 

27.05.2016, ora 10 :00

„CROSUL Galactian – Gala 30”, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul B/Str. Oituz nr 2

COORDONATOR: prof.Maria CRISTIAN, prof. Constantin ZELCA

 

01.06.2016

„Detectivii frumosului” – concurs grafică, desen, fotografie, pictură – expoziție, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul A/Sos. Constanței, nr 27

COORDONATOR: ppîp. Adina Bureață

 

01.06.2016

„ATELIERUL BRÂNCUȘI” – concurs de grafică, desen, colaj, pictură, modelaj – expoziție, Școala Gimnazială “Gala Galaction”

COORDONATORI: prof.Ancuța IACOB, prof. Elena-Luminița CÂRSTEA

 

01.06.2016

„Concursul MEȘTEȘUGAȘUL, pasiune și îndemânare”, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul A/Sos. Constanței, nr 27

COORDONATOR: ppîp Adina Munteanu, ppîp Elfride Chiriac, ppîp Adriana Dobre, ppîp Mihaela Voroneanu

 

03.06.2016

Flash mob„Zâmbește și dăruiește”, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul A/Sos. Constanței, nr 27

COORDONATOR: ppîp Aura Dumitru, ppîp Nila Chiriac, ppîp Georgiana Simionov, înv. Rada Șerban

 

10.06.2016  ora 10:00

CUPA TRANSMISIBILĂ “GALA GALACTION ” fotbal și handbal, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul B/Str. Oituz nr 2

COORDONATOR: prof. Maria-Eugenia CRISTIAN, prof. Constantin ZELCA

Premierea 12.06.2016, ora 10.00

CONCURSUL de creație literară „GALACTEEA”,CAER 628, la clasele IV-VIII, ediția a XVI-a, Școala Gimnazială “Gala Galaction”- Corpul B-C/Str. Oituz nr 2

COORDONATORI: prof.Elena PETCU,  prof. Violeta LICA

16.06.2016, ora 18:00

„GALA GALACTIENILOR DE 5 STELE” predarea cheii și întâlnire cu absolvenții școlii noastre, Centrul cultural Euxin

COORDONATOR: dir. Adriana POPESCU

17.06.2016

„GALA 30” revista ediției aniversare, Școala Gimnazială „Gala Galaction”

COORDONATOR: prof. Violeta LICA, prof. Anișoara FEFEA

 

 




Cuşti de pescuit descoperite în Marea Neagră, în apropierea epavei de la Costineşti

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia – Garda de Coastă  au depistat, abandonate în Marea Neagră, 71 de unelte de pescuit industrial.

În data de 24.05.2016, în jurul orei 11:00 poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat o misiune pe Marea Neagră cu o ambarcaţiune din dotare, în urma căreia au descoperit, la aproximativ 200 metri de epava de la Costineşti, o baliză improvizată nesemnalizată de care erau ancorate 71 de unelte de pescuit industrial (cuşti metalice de pescuit).

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivele de pescuit industrial, în valoare totală de 1.775 lei, în acestea neexistând captură de peşte.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/2008, cu modificările şi completările ulterioare.