Primarul Cristian Radu a furat tinerilor din Mangalia dreptul de a munci în orașul natal

Comunicat de presă

Pentru a fi cât mai bine gospodărită, orice localitate trebuie condusă de către un om al zonei, care o cunoaște, care îi știe nevoile și care o dorește cât mai prosperă. Când este vorba despre o zonă turistică, formată dintr-un oraș și șase stațiuni de interes național, această condiție ar trebui să fie de neclintit.

Cu toate acestea, de patru ani, Mangalia are în frunte un om care doar lucrează aici (locuința sa fiind situată în Constanța), ajutat de o echipă la fel de străină de oraș.

Dintre persoanele cu funcții de conducere importante, doar Direcția de Taxe și Impozite, din cadrul Primăriei Mangalia, are un coordonator din localitate. Din păcate, această calitate este umbrită de lipsa de experiență și studii în domeniul financiar-contabil (doamna în cauză având studii de drept), care au dus la numeroase disfuncționalități ale activității de care au suferit în mod direct contribuabilii, persoane fizice și agenți economici.

Este de notorietate schimbarea periodică și de neînțeles a programelor de calculator care duc la erori grave, din cauza cărora cetățenii trebuie să justifice că nu sunt debitori cu chitanțe vechi de doi-trei ani!

Așa cum precizam, restul echipei primarului Cristian Radu este formată din oameni ce provin din localități precum Constanța, București, Cernavodă etc. Aceștia nu știu, nu doresc și nici măcar nu mimează că le pasă de Mangalia, deoarece singurele lucruri care îi atrag sunt salariile încasate și celelalte bonusuri venite o dată cu funcțiile!

Astfel, administratorul public, numit pompos city manager, șeful Poliției Locale, directorul ADPP, directorul Serviciului de Asistență Socială au legătură cu Mangalia doar datorită locurilor de muncă dăruite de primarul Cristian Radu.

Între timp, tinerii din Mangalia, școliți și bine pregătiți, își caută servicii în țară, dar mai ales în străinătate, pentru că orașul natal nu le oferă nicio șansă de afirmare.

Este regretabil faptul că nici echipele de muncitori care lucrează, în prezent, în Mangalia fie în construcții, fie la spații verzi, nu sunt din zonă, apelându-se la persoane din județ sau chiar la deținuți (folosiți pentru realizarea primei etape a proiectului ”Callatis, istorie la malul mării”, nefinalizat nici până acum),  întrucât aceștia din urmă reprezintă forță de muncă ieftină.

Consider că Mangalia trebuie condusă de oamenii pe care localitatea i-a format, de oamenii care țin la ea, care pun suflet, cărora le pasă și care nu o folosesc doar pentru a obține avantaje financiare.

 

Președintele executiv PSD Mangalia

                        Consilier local Paul Foleanu

 




Autoturism Ford cu I.T.P. şi asigurare false, descoperit în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche – Garda de Coastă au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism înmatriculat în R. Bulgaria pentru care a prezentat la control documente false.

În data de 05.04.2016, în jurul orei 15.15, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, I.N., în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, care conducea un autoturism marca Ford Focus înmatriculat în Republica Bulgaria.

La solicitarea lucrătorilor noştri, bărbatul a prezentat la control şi documentele maşinii. Poliţiştii de frontieră au constatat că talonul de I.T.P. și asigurarea tip carte verde prezentate erau false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.




Lucian Popescu a câştigat la Roma medalia de aur la Jiu Jitsu Brazilian

MugurClubul Callatis Fight Club Mangalia a participat la 2 concursuri de Jiu Jitsu Brazilian organizate la Roma în perioada 1-3 aprilie 2016.

Vineri, 1 aprilie a fost campionatul Italiei  „Rome Open Championship” – unde s-a reuşit câştigarea unei medalii de aur prin Lucian Popescu ( Mugurinho ) la categoria – 88 kg Master 3 Blue belt. „La acest concurs nu trebuiesc uitaţi nici Robert Câmpean Robert şi Cristian Chirică care au luptat bine şi au fost la un singur pas de a urca pe podium pierzând din păcate în sferturile de finală.

Duminică, 3 aprilie, am participat la Campionatul European de Jiu Jitsu Brazilian No Gi  –  „European No Gi Championship 2016”, unde am câştigat 2 meadalii:

– 1 Aur – Lucian Popescu ( Mugurinho ) la categoria – 86 kg Master 3 Blue belt;

– 1 Argint – George Trandafirescu la categoria – 80 kg master 1 Purple belt.

S-a reuşit o performanţă deosebită pentru clubul şi oraşul nostru câştigarea acestor medalii în cadrul celor 2 competiţii de prestigiu ce au adunat peste 1.000 de sportivi. Ţin să mulţumesc pe această cale familiilor care ne susţin constant, colegilor de antrenament, celor care şi-au făcut simţită prezenţa în mediul online, lui Tătutz şi nu în ultimul rând profesorilor noştri Florin Cernat şi Sergio Vită pentru dedicaţia de care dau dovadă”, a declarat antrenorul George Trandafirescu.

 




Tentativă de rectificare fictivă, încercată de primarul Cristian Radu

Comunicat de presa

Prin rectificarea propusă în şedinţa de consiliu de ieri, 4 aprilie ac, primarul Cristian Radu a descoperit că cetăţenii şi agenţii economici municipiului vor plăti în anul 2016 taxe şi impozite cu 9 milioane de euro mai mult decât anii precedenţi, in conditiile in care taxele si impozitele locale, pe anul 2016, au fost diminuate de catre Consiliul Local.

Această sumă de 9 milioane de euro a fost înregistrată la capitolul venituri şi distribuită pe cheltuieli electorale.

Îi amintesc primarului că, în urmă cu o lună, când am aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Mangaliei, am prevăzut suma de 2 milioane de euro pentru demararea programului de asfaltări în municipiul Mangalia. Până în prezent, primarul nu a făcut niciun demers pentru încheierea contractului de execuţie cu o societate de asfaltări şi nu intenţionează să înceapă reabilitarea drumurilor din Mangalia.

Motivul invocat, respectiv lipsa banilor necesari lucrărilor de asfaltare, este unul fals şi încearcă să inducă ideea că dacă noi, consilierii locali, nu am aprobat rectificarea de buget fictivă, nu poate începe această investiţie de care municipiul are mare nevoie.

În ceea ce priveşte cheltuielile solicitate de serviciile subordonate Consiliului Local, respectiv ADPP şi Serviciul de Asistenţă Socială, le amintesc directorilor acestor instituţii că le-am aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli acum o lună.

Dacă aceştia nu şi-au prevăzut în bugete cheltuielile necesare funcţionării pentru întreg anul 2016, este o problemă de management din partea lor, Consiliul Local Mangalia neavând nicio responsabilitate în acest sens.

Toate aceste declaraţii false ale primarului şi directorilor din subordine se înscriu într-un plan de manipulare şi dezinformare a cetăţenilor cărora doresc să le distragă atenţia de la modul incompetent în care îşi ocupă funcţiile, dar şi de la proasta gestionare a banului public, risipit pe lucrări şi servicii care nu şi-au arătat eficienţa.

Nu în ultimul rând, primarul încearcă pe toate căile să amăgească oamenii că lucrările ce se execută, în prezent, în oraş se realizează din fonduri europene, când, în realitate, reabilitarea Aleii Teilor şi Parcul Ever Green se derulează din banii publici, tot ca urmare a prestaţiei deplorabile a  „gospodarului” Cristian Radu.

Ii solicit public primarului Mangaliei, sa inceteze cu aceste deinformari si sa demareze in regim de urgenta lucrarile de asfaltare a drumurilor din oras si statiuni!

Preşedinte executiv PSD Mangalia

Consilier local Paul Foleanu   




Dan Moldovan, candidat la primărie din partea PRU!

dan-moldovanCu un sediu nou nouţ, primit din partea Consiliului Local, Partidul România Unită, filiala Mangalia, condus de fostul ales local Ioan Negrea, are, de foarte puţin timp, şi un candidat la primărie! Acesta este consilierul Dan Moldovan, ce a fost ales în actuala legislatură pe listele PSD, dar care, ulterior, a devenit independent. Dan Moldovan a fost consilier şi în perioada 2008-2012, intrând în Consiliul Local pe listele PDL Mangalia.




ISU ”Dobrogea” scoate mai multe posturi la concurs

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează concurs/examen, pentru ocuparea a 34 posturi de execuţie vacante, prin rechemare în activitate a persoanelor care au calitatea de cadre militare în rezervă provenite din poliţişti şi cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne, necesare asigurarii intervenţiei în situaţii de urgenţă, astfel:

 

  • Detaşamentul de pompieri Palas:

–  Subofiţer operativ principal – 1

–  Conducător auto – 1

–  Subofiţer administrativ principal – 1

  • Detaşamentul de pompieri „Slt. Fripis Marius Daniel”:

–  Subofiţer operativ principal – Echipa pirotehnică – 1

  • Detaşamentul de pompieri Port:

–   Subofiţer operativ principal- Compartiment coordonare misiuni – 1

–  Conducător auto – 2

  • Detaşamentul de pompieri Cernavodă:

–  Subofiţer operativ principal – 1

–  Conducător auto – 1

–   Subofiţer operativ principal- Compartiment coordonare misiuni – 1

  • Detaşamentul de pompieri Medgidia:

–  Subofiţer operativ principal – 4

–  Conducător auto – 1

  • Secţia de pompieri Mangalia:

–  Subofiţer operativ principal – 2

–  Conducător auto – 4

  • Staţia de pompieri Tuzla:
  • Conducător auto – 5
  • Garda de Intervenţie Chirnogeni:
  • Conducător auto – 2
  • Secţia de pompieri Midia Năvodari:

–  Subofiţer administrativ principal – 1

  • Secţia de pompieri Hârşova:

–   Subofiţer operativ principal – 1

–  Subofiţer administrativ principal – 1

–   Conducător auto – 2

  • Centrul operaţional

–   Subofiţer operativ principal – Compartimentul depoluare marină – 1

Cererile se pot depune la sediul inspectoratului până la data de 08.04.2016, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00, iar dosarele de recrutare până la data de 15.04.2016, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00. Pentru mai multe detalii, vă puteţi adresa biroului Resurse Umane la numărul de telefon 0241.617.381, int. 27007-27140 sau puteţi accesa pagina de internet a inspectoratului, www.isudobrogea.ro.

 

 

 

 

 

 

 




Avarie RAJA în localitatea Mihail Kogălniceanu

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă a stației de pompare Cota 20, de la intrare în localitatea Mihail Kogălniceanu, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 04 aprilie 2016, în intervalul 11,30 – 19,30. Sunt afectați consumatorii: Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu, fabrica de lactate Dorna, unitățile militare din zonă, toate blocurile de la intrare în localitatea Mihail Kogălniceanu, precum și abonații din satul Oituz.

Ne cerem scuze față de cei afectați de această oprire de apă și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Şedinţă maraton cu iz electoral

Şedinţa maraton a Consiliului Local Mangalia, care este în derulare şi la această oră, înregistrează aproape 100 de puncte pe ordinea de zi. Cele aproape cinci ore câte au trecut de la întâlnirea aleşilor locali au constituit cel mai bun prilej pentru aceştia, dar şi pentru directorii instituţiilor primăriei şi, în final, şi pentru edilul Cristian Radu, de a-şi arunca acuze, invective, într-un cuvânt, pentru a-şi face „încălzirea“ pentru campania electorală care bate la uşă.

Pentru început, din cauza unei proceduri juridice locurile celor trei consilieri demisionari (doi de la PNL şi unul de la PSD) au rămas vacante.

Veştile bune pentru mangalioţi, din tot iureşul creat în timpul şedinţei, vin în ceea ce priveşte preluarea Grădinii de Vară „Farul“ şi a Cinematografului „Pescăruş“, luate, de astăzi, de la RADEF sub oblăduirea primăriei. Totodată, consilierii au aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren, de minimum 220 de metri pătraţi, amplasate lângă Castelul de Apă, în vederea construirii de locuinţe pentru tineri, potrivit Legii nr.15. În cadrul şedinţei, aleşii au votat împotriva concesionării, prin licitaţie, a unor suprafeţe de teren în vederea realizării investiţiei „Construire spaţii comerciale cu destinaţia de pompe funebre şi florării – servicii funerare“. Au fost, însă, de acord, cu dezmembrarea unor terenuri aferente imobilelor ANL, un pas premergător ca acestea să fie scoase la vânzare.

Pentru cinci ani de zile, dar cu o autorizaţie emisă anual, a fost aprobat un protocol care va continua, în sudul litoralului, una dintre cele mai vechi „tradiţii“ în privinţa distracţiei: Liberty Parade. Mai mult, printr-un protocol cu Consiliul Local, SC Europe Developpement International şi Warner Media Studio distracţia Europa FM se va muta, pe plajele din zonă, pe tot parcursul verii!

Cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi a fost cel al rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli. În cadrul acestui punct, dezbaterile au durat circa două ore, iar proiectul a picat la votul consilierilor, nu înainte ca directorii instituţiilor adiacente primăriei să apuce să îşi spună atât „păsurile“ în ceea ce priveşte lipsa banilor din propriile bugete, cât să şi aprostrofeze consilierii care nu au fost de acord cu rectificarea bugetară. „Este o mascaradă ce se întâmplă în Consiliul Local. Bugetul a fost ciopârţit de aceşti domni. Tot ei spun că noi am făcut bugetul. De patru ani de zile m-am săturat de umilinţele aduse de aceşti domni. Le mai dau doar două luni de zile, au fost o ruşine pentru oraş“, au fost puţinele cuvinte pe care, în cele câteva ore de şedinţă, le-a rostit primarul Cristian Radu.

„Domnilor directori din primărie, când v-aţi făcut bugetele, acum o lună, de ce nu aţi prevăzut toate cheltuielile? Aţi înaintat bugetul fiecărei instituţii directorului general al Direcţiei Economice, care v-a tăiat, din pix, ce aţi solicitat şi v-a lăsat doar trei luni de salarii, de pachete pentru bătrâni, de iluminat public sau mâncare la cantina socială. Din rezerva creată s-au achitat banii pentru proiectele pierdute cu fonduri europene şi pe care trebuie să le plătim din banii noştri“, a arătat, la rândul său, consilierul local Paul Foleanu.

Potrivit acestuia, bugetul se doreşte a fi rectificat cu 9 milioane de euro, bani pe care este imposibil ca primăria să îi poată avea.

Vom reveni.




Paul Foleanu, reconfirmat candidat PSD la funcția de primar al Mangaliei

Biroul Permanent al Organizației Județene PSD Constanța a desemnat candidații pentru funcția de primar, pentru alegerile locale din 5 Iunie 2016, în următoarele localități:

Mangalia – Paul Foleanu;

Medgidia – Luminița Vlădescu;

Cernavodă – Ștefan Pleșa;

Năvodari – Florin Chelaru;

Techirghiol – Florea Constandin;

Băneasa – Florea Coliș;

Hârșova – Tudor Nădrag.

 




O femeie şi-a pierdut viaţa în „curba morţii“ de la 23 August

Aseară, în jurul orelor 20.00, a avut loc, în curba de la 23 August, un accident soldat cu decesul unei femei din Mangalia, de 48 de ani, precum şi rănirea altor două persoane. În timp de se deplasa către Mangalia, conducătorul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat decesul la fata locului a lui U.G. (48 ani, din Mangalia), pasageră pe locul din dreapta faţă, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a lui K.B. (bărbat de 50 ani din Mangalia), pasager pe locul dreapta spate.

 




Avarie RAJA pe strada Verde din Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi, 01 aprilie 2016, la conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Verde, aproape de intersecția cu IC Brătianu, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul orar 17,30 – 22,30. Sunt afectați consumatorii din zonele 2 Cocoși și Intim.

Ne cerem scuze față de  abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparații  și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




ENEL stinge lumina la Mangalia!

ENEL anunţă locuitorii Mangaliei că, pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, va sista furnizarea curentului electric joi, 7 aprilie, între orele 8.00-18.00, în Cartier Dobrogea 1, cu străzile Geo Bogza, Hortensia Papadat Bengescu, Augustin Buzura, Alexandru Vlahuță, Marin Preda, George Coşbuc, Titu Maiorescu, Dumitru Berindei şi Emil Cioran.



Peste 200 kilograme de peşte, confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean bulgar, care a încercat să scoată ilegal din România, cantitatea de 84 kilograme de peşte din specia calcan fără documente legale.

Totodată, poliţiştii de frontieră tulceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând cinci cetăţeni români care transportau, cu trei autoturisme, cantitatea de 118 kilograme peşte fără documente justificative.

În data de 31.03.2016, în jurul orei 15.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul bulgar S.E.D., în vârstă de 45 de ani, care conducea un autoturism marca BMW înmatriculat în R. Bulgaria.

În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, în mai mulţi saci de rafie, cantitatea de 84 kilograme peşte din specia calcan în stare proaspată, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării peştele, în valoare de  aproximativ 5.000 lei, urmând a fi predate unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.

 

 




Zeci de cuşti și plase de pescuit depistate în Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia – Garda de Coastă, în cooperare cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au depistat, abandonate, în urma a două acţiuni de patrulare şi supraveghere pe Marea Neagră, 67 unelte de pescuit industrial și plase de pescuit în lungime totală de 630 metri.

În data de 31.03.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, în cooperare cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au efectuat două misiuni pe Marea Neagră cu o ambarcaţiune din dotare.

Astfel, în jurul orei 10.00, travers de localitatea Costineşti din judeţul Constanţa, au fost depistate două balize improvizate nesemnalizate de care erau ancorate 57 unelte de pescuit industrial (56 cuşti metalice de pescuit și o plasă de pescuit tip avă în lungime de 370 metri).

După  aproximativ o oră,  echipa comună a mai descoperit, travers de localitatea Olimp din judeţul Constanţa, alte două balize improvizate nesemnalizate de care erau ancorate 10 unelte de pescuit industrial (8 cuşti metalice de pescuit şi 2 plase de pescuit tip avă în lungime de 260 metri).

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivele și uneltele de pescuit industrial, eliberând mediului natural aproximativ 16,5 kilograme de peşte proaspăt din specia guvid, capturate în acestea.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/2008, respectiv ,,producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. k din O.U.G. 23/2008.

 




Acesta este Calendarul de evenimente al acestui sezon estival!

La Târgul de Turism al României (ediţia de primăvară, 25-28 februarie 2016) a fost lansat Calendarul de evenimente pe litoral, pentru vara 2016, care cuprinde:

  • Festivaluri:

Sunwaves – Festival de muzica electronica / Plaja Mamaia Nord    – mai

The Mission 1st of May / Plaja Mamaia Nord                                    – mai

Festivalul Pestelui si Fructelor de Mare / Mamaia                             – 17 mai

Seawolves Bike Fest / Mamaia Nord                                                 – 10-12 iunie

Festivalul International de Interpretare „Delfinul de Aur” Navodari – 1-3 iulie

Festivalul D’AOR Dans Art Open Romania / Navodari                     – 21-27 iulie

Zilele Orasului Navodari                                                                     – 29-31 iulie

Zilele Marinei Romane                                                                        – 5-15 august

Festivalul Antic Tomis / Constanta                                                     – 26-28 august

Euforia Eforiei – Zilele Orasului Eforie                                                – august

Mamaia Summer Awards                                                                  –  august

Festivalul Verii Mamaia                                                                      – vara 2016

 

  • Evenimente sportive

Campionatul National de Taekwondo WTF si Cupa Tomis               – 7-8 mai

Campionatul European Feminin de Sah                                            – 26 mai – 8 iunie

Turneu Tenis feminin Mamaia                                                            – 28 aug – 5 sept

The Color Run  / Mamaia                                                                   – august

Strongman Mamaia                                                                            – august

Campionatul Mondial de Bob pe rotile / Mamaia                               – 4-11 septembrie

 

  • Spectacole si evenimente diverse

Deschiderea sezonului estival                                                            – 1 mai

Ziua Municipiului Constanţa                                                                – 21 mai

Ziua Copilului / Ţara piticilor, scena Perla Mamaia                            – 1 iunie

Aeromania / Aeroportul International Tuzla                                        – 2 iulie

Spectacole Estivale / Scena Perla Mamaia                                       – iulie-august

Liberty Parade / plaja dintre Venus si Saturn                                     – iulie

Seara antica / Mamaia                                                                       – 27 august

Targul colectionarilor de antichitati “Antica” Eforie                             – august

Mamaia Romantica                                                                            –  septembrie

 

La aceste evenimente se adaugă evenimentele din Tulcea şi Delta Dunării:

 

Ziua limbii tătare                                                                           5 mai

Ziua Independenţei României, Ziua Europei                                9 mai

Festivalul Internaţional al Păstoritului – ediţia a XII-a                   8-9 mai

Expoflora                                                                                      12 – 15 mai

Concursul Internaţional de Interpretare „G. Georgescu”             mai

Ziua copilului                                                                                1 iunie

Dobrojazz Tulcea 2015, Ediţia III                                                 27 – 29 mai

Danube Delta Rally                                                                      2 – 4 iunie

Turneul International De Box „Centura Dunării”, ediţia a II-a      6 – 11 iunie

Pelicam International Film Festival – festival de film de mediu  16 – 19 Iunie

Festivalul Naţional de Folclor pentru solişti vocali de muzică populară “Natalia Şerbănescu”          – iunie

Ziua Dunării                                                                                  29 iunie

Danube Delta International Cup, ediţia a VI-a (Karate Kyokushin)    09 – 10 iulie

Săptămâna Filmului Interetnic                                                     25 – 31 iulie

Festivalul Internaţional de Folclor „Peştişorul de Aur”                 7 – 12 august

Zilele Municipiului Tulcea                                                             13 – 15 august

Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle “Row-Mania”, ediţia a VI-a        26 – 28 August

Festivalul Naţional de Folk                                                           Septembrie

Târgul de Toamnă (produse alimentare tradiţionale, meşteri populari)          23 – 25 septembrie

Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: “Litoralul Romanesc si Delta Dunarii continua Campania de promovare initiata in ultimii ani, si o componenta esentiala a strategiei noastre o reprezinta EVENIMENTELE pe care le oferim in statiuni si in Delta, pentru turistii care au ales aceste destinatii. Va fi o noua vara fierbinte, cu multe evenimente – muzicale, sportive, istorice, culturale şi pentru copii, pentru toate preferinţele şi categoriile de turişti. Se distinge Mamaia, prin campania sa Mamaia Style, cu multe competitii europene si mondiale, cu participarea unor nume celebre deja, cum ar fi Anatoli Karpov ( la Campionatul Mondial de Bob pe rotile) sau printul Albert de Monaco ( la Campionatul European Feminin de Sah), cu festivaluri si competitii gastronomice ( promovam pestele si fructele de mare de Marea Neagra!), cu evenimente muzicale, sportive, de teatru, dans, dar promovam distractia, tarifele competitive si multe evenimente pe tot litoralul romanesc si in Delta, pentru aceasta vara.”




Două proteste împotriva taberelor de refugiaţi, la sfârşit de săptămână

Două proteste împotriva venirii refugiaţilor în România vor fi organizate, la finele acestei săptămâni, în sudul litoralului. Primul dintre acestea va avea loc sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, în faţa Casei de Cultură Mangalia, iar cel de-al doilea la în centrul satului Vama Veche, duminică, de la orele 12.00.




Președintele PSD Constanța, Felix Stroe nu va candida la alegerile din acest an

Comunicat de presă PSD Constanța

Urmare a întrebărilor adresate de către unii reprezentanți ai mass-media privind revenirea Președintelui PSD Constanța – Felix Stroe – asupra deciziei de a nu candida la una dintre funcțiile publice (primar, viceprimar, consilier local municipal sau județean), Președintele PSD Constanța face următoarele precizări:

“Așa cum am mai spus, declar ferm că nu voi candida pentru nicio funcție electivă. Decizia este una irevocabilă.”

 

 

Președinte al Organizației Județene PSD Constanța

Felix Stroe




Siguranța elevilor din Mangalia, în pericol, din cauza colapsului financiar în care au fost aduse de Primărie firmele de pază

Comunicat de presă

 

În cursul zilei de astăzi, mi-a fost semnalată, de către angajații unor firme de pază, care asigură acest serviciu în obiectivele publice din Mangalia, o problemă gravă cu care, din păcate, ne vom confrunta în următoarea perioadă de timp. Problema este că din cauza neefectuării plății facturilor de către reprezentanții Primăriei Mangalia de circa patru luni, societățile de pază au ajuns în situația de a recurge la  concedieri adica, la trimiterea în șomaj a zeci de angajați.

Solicit, imperativ, primarului Municipiului Mangalia, să urgenteze achitarea facturilor restante și să nu lase în mâna infractorilor obiectivele publice ale orașului. Menționez faptul că aceste firme au angajați din Mangalia.

Personal, îmi pasă dacă cetățenii Mangaliei, ce lucrează la aceste societăți, au ce pune pe masa copiilor lor în ziua de salariu!

De asemenea, într-un real pericol se află atât preșcolarii din grădinițe, cât și elevii instituțiilor de învățământ, deoarece din cauza neplății acelor facturi, firmele vor fi nevoite să retragă paza umană, locul agenților urmând să fie luat de butoanele de panică, mai puțin eficiente.

Domnule primar, nu toti cetătenii Mangaliei au lucrat la Garda Financiară și nu toți dețin conturile și proprietățile dumneavoastră! Vă rog, să utilizați banii pe care i-am alocat în bugetul Primăriei pentru plata acestor facturi, astfel încât angajații firmelor de pază să își poată primi salariile restante.

 

                                                            Președinte executiv PSD Mangalia

                                                                        Paul Foleanu




Bunuri susceptibile a fi contrafăcute depistate la P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă în ţară articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 29.03.2016, în jurul orei 01.00, în P.T.F. Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român, M.M., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila, călătorind ca pasager într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale persoanei în cauză,  65 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care purtau însemnele unei mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de 6.000 lei dacă ar fi fost originale.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat bunurile din Istanbul pentru a le comercializa în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998, iar bunurile au fost ridicate până la finalizarea cauzei.

 




Campania ”NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, lansată în tot judeţul

Astăzi, 29.03.2016, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța au lansat campania de prevenire a furturilor din locuinţă, intitulată ”NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”.

Scopul acestei campanii îl reprezintă informarea populaţiei cu privire la modalităţi de prevenire a furturilor din locuinţă, prin transmiterea mesajelor cu caracter preventiv, distribuirea către beneficiari a unor materiale care conţin recomandări destinate autoprotecţiei și organizarea de acţiuni pentru grupurile ţintă.

Activitățile campaniei se vor derula în întreg județul Constanța, în perioada martie-august a.c., aceasta fiind iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Groupama Asigurări.

Polițiștii alături de parteneri vor iniția acțiuni informativ-preventive și vor distribui peste 5.000 de pliante și 450 de afişe, cetățenilor, subunităților de poliţie din județul Constanța, asociaţiilor de proprietari, centrelor comerciale etc. și vor disemina mass-mediei clipuri Tv și spoturi audio.