Soarta angajaţilor serviciilor publice pecetluită astăzi de consilierii PNL şi PMP

Modificarea organigramei şi statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Mangalia şi Complexul Cultural Callatis a trecut de votul consilierilor locali. Cu 11 voturi „pentru” (PNL şi PMP) şi 7 „împotrivă” (PSD şi ALDE), s-a luat, astfel, decizia reorganizării tuturor serviciilor din Primăria Mangalia. Nu au lipsit, firesc, polemicile, acuzele şi invectivele din partea aleşilor locali. În timp ce iniţiatorul hotărârii, primarul Radu Cristian, susţinut de consilierii PNL şi PMP, afirmă că decizia este una benefică, aleşii PSD şi ALDE spun că nu este vorba decât despre o concediere colectivă  a angajaţilor ADPP, Asistenţă Socială, Poliţia Locală, iar în noua organigramă nu vor mai avea loc cei pe care actuala administraţie nu îi vede cu ochi buni.

Potrivit primarului Radu, “după patru ani de zile nu suntem funcţionali şi este necesară această reorganizare pe care mi-o asum. Avem toate avizele necesare. Am venit cu o mică modificare faţă de propunerea iniţială: la Muzeu lucrurile vor rămâne la fel, cele 23 de posturi rămânând neschimbate, iar la Direcţia Socială urmează să ne luăm avizele necesare pentru Căminul de Bătrâni, Creşă şi Cantina Socială”.  Primarul mai spune că, în cazul în care noua organigramă nu va fi una funcţională, el şi aparatul său de lucru “vor pleca acasă”.

Consilierii locali au semnalat, însă, posibilitatea ca proiectul de hotărâre să fie unul ilegal, întrucât avizul ANFP era unul dat pentru forma iniţială a organigramei, aceasta suferind mai multe schimbări în ultimele zile. Secretarul primăriei, Petrina Boiţă, a declarat, însă, că, în ciuda acestor modificări, avizul ANFP este unul valabil, modificările ulterioare fiind potrivit legii.

Înainte votului, consilierul PSD, Paul Foleanu şi-a averizat colegii că, proiectul pe care urmau să îl aprobe este unul ce vizează o concediere masivă a angajaţilor, unii dintre aceştia, mai mult ca sigur, urmând să nu se mai regăsească în noua formulă.

Mai mult, spune alesul local, toţi nemulţumiţii de decizia concedierii se vor adresa instanţelor şi, din alte cazuri înregistrate în anii trecuţi, au toate şansele să câştige procesele intentate primăriei: „Prin această nouă organigramă se vor realiza trei concedieri masive: una la Poliţia Locală, una la ADPP şi una la Servciul Social. Este vorba despre o concediere masivă pură, iar sindicatul funcţionarilor nu a fost consultat. Mai mult, motivarea primarului care spune că, astfel, va putea să dea afară pe cei ce nu îşi fac treaba, nu stă în picioare, pentru că, potrivit legii, trebuie să oferi acestora posturile vacante din noua organigramă. Deci, dacă nu putem scăpa de angajaţii care nu îşi fac treaba, de ce mai e nevoie de noua organigramă?”

Tot în cadrul şedinţei s-a mai spus, pentru informarea cetăţenilor, că actualul director al ADPP, după plecarea lui Marius Ilie, este Romulus Dumitrana, administratorul oraşului, care va rămâne în funcţie cel mai probabil până la sosirea avizului de legalitate al prefectului pentru noua organigramă.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu angajaţii acestor servicii, mai exact dacă vor fi preluaţi în totalitate sau dacă vor fi luaţi la puricat prin intermediul unor testări.

 




Preşedintele CJ Constanţa, Horia Ţuţuianu răspunde acuzaţiilor consilierului judeţean Cristian Băisan

În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Județean au existat discuții și chiar acuzații privind împărțirea sumelor către primăriile din județ. Astfel, conducerea Consiliului Județean Constanța a fost acuzată public, astăzi 4 noiembrie 2016, că alocă banii preferențial, în funcție de culoarea politică. Precizăm cât se poate de clar că repartizarea se realizează în funcție de analiza făcută de Comisia de Analiză a Solicitărilor Unităților Administrativ- Teritoriale.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, primește și transmite către Comisie pentru dezbatere, toate solicitările primite din partea primăriilor din județ. Din această comisie fac parte reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice prezente în Consiliul Județean. Așadar, există transparență totală. Este inadmisibil ca, acum, după ce au fost analizate și aprobate printr-o hotărâre, adoptată cu 34 de voturi pentru și o singura abținere, solicitările UAT-urilor, conducerea CJC să fie acuzată public că împarte sumele după preferințe și simpatii politice.

“Consider că unii dintre colegii noștri au intrat deja în campanie electorală și omit că principala activitate a Consiliului Județean este aceea de a lucra pentru cetățean. Am marea rugăminte ca domnul Baisan să vină cu ceva constructiv în ședințele Consiliului Județean cum ar fi un proiect pentru județul Constanța și locuitorii acestuia. Ii recomand, de asemenea, colegului meu să nu blocheze pe final de an activitatea primăriilor care au primit fonduri în ultima ședință de consiliu, printr-o acțiune în contencios administrativ” – declară președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Vă reamintim că în ultima ședință de Consiliu Județean au fost alocate fonduri către 58 de autorități locale din județ, iar fondurile distribuite au fost pentru reabilitarea rețelelor de apă, canalizare, energie electrică, drumuri, școli sau grădinițe, în funcție de solicitările primite, dar și în funcție de sumele alocate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice  Constanța.

 




Monica Oana Nuţu, numită Inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Constanţa

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a  transmis joi, 03 noiembrie 2016, Ordinul de numire pentru Inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanța, Monica-Oana Nuțu, profesor de Limba și Literatura Română la  Școala Gimnazială Nr. 1 din Eforie Nord.




Vârstnicii Mangaliei, premiaţi de municipalitate

 

Serviciul Public de Asistenţă Socială din Mangalia a organizat, joi, 3 noiembrie, un eveniment de premiere a vârstnicilor oraşului, conform unor hotărâri a CL Mangalia. Astfel, autorităţile locale au oferit persoanelor vârstnice din localitate diplome de onoare, buchete de flori şi un ajutor financiar. Potrivit deciziilor consilierilor locali, cetăţenii care au ajuns la o vârstă onorabilă sunt recompensaţi, lunar, de către municipalitate. În cadrul ceremoniei desfăşurate la sediul Clubului Nautic din localitate, aproximativ 60 de persoane au fost felicitate de primarul Mangaliei, Radu Cristian. De ajutorul acordat de municipalitate au beneficiat, cu această ocazie, opt familii care au împlinit 50 de ani de la celebrarea căsătoriei şi 15 persoane care au împlinit 70 de ani. Alte zece persoane au fost felicitate la împlinirea a 80 de ani, iar şase persoane în vârstă de 85 de ani, precum şi o persoană de 90 de ani s-au bucurat de aceeaşi recunoştinţă a autorităţilor locale. Potrivit HCL nr. 179/16.10.2015, septuagenarii şi cei care au împlinit 75 de ani primesc de la Primărie 350 de lei, octogenarii, cei care au împlinit 85 de ani, precum şi nonagenarii, dar şi familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie – câte 400 de lei. În cadrul festivităţii de premiere a vârstnicilor oraşului, autorităţile locale i-au informat pe cei prezenţi despre proiectele realizate recent în oraş, dar şi despre cele aflate în derulare. Totodată, reprezentanţii municipalităţii le-au reamintit acestora că vor beneficia în continuare de tot sprijinul de care au nevoie şi vor fi consultaţi în legatură cu programele comunitare de dezvoltare a localităţii.




Campanie de donare de sânge la Mangalia

Sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu orele 09.00 în incinta Spitalului Municipal Mangalia se va desfăşura campania “O şansa pentru viaţa”.

Fii şi tu erou şi ajută la salvarea unei vieţi, donează sânge şi salvează o viaţă!

Cei ce doresc să participe la campania de donare o pot face înscriindu-se la numerele de telefon: 0748881570 sau 0744696390.




Pugilistul Ionuţ Vulpe din Mangalia, campion naţional de seniori

În perioada 13 – 15 octombrie, s-a desfăşurat la Brăila, Campionatul Naţional de Box  pentru seniori. La startul competiţiei, au luat parte 62 de sportivi din peste 20 de cluburi de box din ţară. Pe ringul brăilean, a urcat şi sportivul de la malul mării, Ionuţ Vulpe, antrenat de Nicolae Chioveanu. Legitimat la Box Club Callatis Mangalia, el a reuşit performanţa de a obţine medalia de aur, la categoria 49 kg, după meciuri pe care le-a câştigat cu uşurinţă. Ionuţ Vulpe s-a impus în faţa competitorilor săi, atât în semifinală, cât şi în finală, urcând astfel pe prima poziţie a podiumului de concurs. În semifinală a boxat cu Ştefan Gabriel de la C.S. Târgovişte, finalizând meciul, încă de la prima repriză, prin knockout. În finală, sportivul a boxat cu Dragoş Manu de la C.S.M. Buzău, pe care l-a învins la puncte cu 3-0.

Anul acesta, la Campionatul Naţional de box pentru seniori, judeţul Constanţa a obţinut medaliile de aur, argint şi bronz. Aurul i-a revenit sportivului Ionuţ Vulpe, de la Callatis Mangalia (antrenor, Nicolae Chioveanu), la categoria 46-49 kg; medalia de argint a fost câştigată de Ştefan Marcu (CS Farul Constanţa, antrenor, Mihai Constantin), la categoria 60 kg, iar bronzul a fost obţinut de Cezar Andrieş (CS Năvodari; antrenori, Ablalim Ferodin şi Marcel Jipeanu), la categoria 64 Kg.




Rămas fără şefi şi cu un picior în groapă, Serviciul ADPP Mangalia se zbate precum peştele pe uscat!

ilie-mariusLuat la ochi de ceva vreme de către edilul Radu Cristian, Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia este pe cale să-şi afle sfârşitul. De numai puţin 5 ori a încercat edilul să-l reorganizeze, însă, până acum, consilierii au respins această iniţiativă. La şedinţa de Consiliu de luni, 31 octombrie, acelaşi proiect, pus la pachet cu reorganizarea Serviciului de Asistenţă Socială şi a Complexului Cultural „Callatis”, nu a mai fost supus votului, fiind retras chiar înainte de dezbateri.

Subiectul ADPP va reveni pe masa aleşilor la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact vineri, 4 noiembrie, când va avea loc o şedinţă extraordinară de Consiliu. Atunci, cel mai probabil, dorinţa edilului Mangalia se va îndeplini, mai cu seamă că şi-a readjudecat majoritatea în Consiliu prin atragerea de partea PNL a aleşilor de la PMP, Sorin Mihai şi Oprea Dop.

De altfel, de câteva luni, ADPP a fost aruncat în haos, activitatea şi funcţionalitatea serviciului fiind afectate după demiterea directorului Cătălin Cornaci. O scurtă perioadă, conducerea a fost asigurată de către Dragoş Angelescu, actualul viceprimar al municipiului, interval în interiorul căruia lucrurile s-au mişcat foarte bine, constructiv chiar. După ce şi-a preluat atribuţiile de viceprimar, Dragoş Angelescu a renunţat la postul de director ADPP, în locul său fiind numit director interimar Marius Ilie.

O dată cu această mutare, ADPP-ul a intrat în hibernare, deoarece proaspătul director Ilie era de găsit foarte rar în instituţie. Cel mai des îşi făcea apariţia după-amiaza, potrivit angajaţilor, pentru a semna teancul de acte ce se strângea în decursul a câtorva zile.

Această situaţie a culminat, ce să vezi, cu intrarea în concediu medical a directorului Marius Ilie, care, culmea, este văzut acum mai des în ADPP şi Primărie decât atunci când era apt din punct de vedere medical… Mai mult decât atât, Marius Ilie nu va reveni în cadrul instituţiei prea curând, deoarece şi-a exprimat dorinţa de a intra în concediul de creştere a copilul pentru următorii 2 ani.

Aşa se face că de la intrarea lui Marius Ilie în concediu medical, ADPP-ul este în colaps. Nu se iau decizii, nu se semnează acte, nu se fac plăţi şi nici investiţii.

Şi uite cum salvarea instituţiei vine de la edilul Radu Cristian care, aşa cum aminteam mai sus, va cere consilierilor pentru a 6-a oară să includă ADPP-ul într-un program de reabilitare, pardon, de reorganizare. Mai exact, instituţia va fi structurată pe compartimente şi va avea un şef serviciu, nu un director cum se dorise iniţial. Potrivit reprezentanţilor din Primărie, o parte dintre angajaţi vor rămâne cu statutul de personal contractual, în timp ce alţii vor deveni funcţionari publici, nu înainte de a trece printr-un concurs.




„Mergem înainte!”: principiul primarului Radu pentru aprobarea organigramei!

convocator-sedinta-extraordinara-04-11-2016




S-a fragmentat „opoziţia“ din Consiliul Local: doi membri PMP s-au alăturat PNL-ului, al treilea a rămas în tabăra PSD-ALDE

Aşteptată ca o şedinţă extrem de animată, ţinând cont de volumul mare de proiecte de hotarâre de pe ordinea de zi, întâlnirea aleşilor locali din Mangalia a fost una relativ scurtă şi … lipsită de „culoarea“ cu care ne-au obişnuit cele două tabere ale consilierilor. În primul rând proiectul privind modificarea organigramei primăriei, ce se anunţa unul cu scântei, a fost retras de pe ordinea de zi de către iniţiator, primarul Radu Cristian, care a declarat că acesta suportă o scurtă amânare, ţinând cont de unele inadvertenţe din cuprins.

În al doilea rând, majoritatea formată de consilierii de „opoziţie“ – PSD, ALDE şi PMP s-a fragmentat la această şedinţă. Aşa se face că, la proiecte de hotărâre precum rectificarea bugetară, consilierii de opoziţie au rămas minoritari: doi aleşi PMP, prof. Mihai Sorin şi Oprea Dop au decis să voteze „pentru“, alături de colegii PNL, în timp ce Alexandra Elena Silistra a fost alături de cei de la PSD şi ALDE.

Cea mai mare parte a proiectelor de hotarâre au vizat vânzarea sau dezmembrarea unor suprafeţe de teren.




Prefectul cere înlocuirea lui Constantin Micu din funcţia de consilier local!

Consiliul Local Tuzla va trebui, în scurt timp, să ia o decizie cu privire la o adresă trimisă de prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, prin care se solicită înlocuirea lui Constantin Micu, fostul edil al localităţii, din cauza condamnării acestuia la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit prefectului judeţului „având în vedere Decizia penală nr. 157/17.03.2014, prin care inculpatul Micu Constantin Florin a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi şase luni, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de trei ani şi şase luni şi ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/16.02.2016 prin care s-a statuat că aleşilor locali condamnaţi (…) le încetează, de drept, înainte de termen, mandatele”.

Acesta este cel de al doilea ales din Tuzla căruia i se solicită înlocuirea, după ce, în urmă cu câteva zile, consilierului local Pârvu Pârvu, i-a fost solicitată de către ANI revocarea din funcţie, pe motiv de incompatibilitate.




Iată rezultatele sportivilor participanţi la Cupa „Sakura” la Karate

Duminică 30.10.2016 la Sala de Jocuri Sportive din Complexul „Tomis”, din Constanţa, s-a desfăşurat ediţia a-III-a 2016 a Cupei „Sakura” la Karate „Kyoukushin” şi la Kung-Fu, la individual.

La Cupă au participat 125 de sportivi din 13 cluburi sportive. Rezultatele sportivilor din judeţul Constanţa, la probele de Kung-Fu sunt următoarele:

 

1. PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.JUNIORI 16-17 ANI -65 KG

1.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NEAGU ALEXANDRU                                     CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

            3.CADEŢI 14-15 ANI OPEN

1.SANDU ROBERT GABRIEL                             CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.CUTCAN GABRIEL                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

4.COPII 10-11 ANI -30 KG

1.GURICĂ RAREŞ                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.COPII 10-11 ANI -40 KG

1.BIŢACHE MATEI                                             CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.LUNGU ALEXANDRU                                     CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.PANAIT ANDREI                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

            6.COPII 10-11 ANI -55 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

7.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.SAGĂU RAREŞ MIHAI                                    CSU NEPTUN CONSTANŢA

8.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

9.COPII 8-9 ANI -35 KG

2.BOCĂNEŢ FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARIN DUBEI CEZAR FLORIAN                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

10.COPII 6-7 ANI -30 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.BĂCIOIU DANIEL                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

FEMININ

            11.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.DUMITRACHE ELENA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DUMITRACHE MARIA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.ION LARISA NICOLETA                                   CS NOUA GENERATIE MANGALIA

12.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.PANAIT VALENTINA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NEICA DARIA                                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.SAGĂU ROXANA                                           CSU NEPTUN CONSTANŢA

3.CHISOI ANA                                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

13.COPII 12-13 ANI OPEN KG

1.DUBEI MARIN CLAUDIA MIHAELA                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.NITULESCU CRISTINA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

 

2. PROBA „ERJIE-GUN FIGHT” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.JUNIORI 16-17 ANI -65 KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.NEAGU ALEXANDRU                                     CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

            3.CADEŢI 14-15 ANI OPEN

1.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CUTCAN GABRIEL                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.SANDU ROBERT GABRIEL                             CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

4.COPII 10-11 ANI -40 KG

1.GURICĂ RAREŞ                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.LUNGU ALEXANDRU                                     CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BIŢACHE MATEI                                             CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.COPII 10-11 ANI +40 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.PANAIT ANDREI                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

6.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.SAGĂU RAREŞ MIHAI                                    CSU NEPTUN CONSTANŢA

7.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.BOCĂNEŢ FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARIN DUBEI CEZAR FLORIAN                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

8.COPII 6-7 ANI -30 KG

1.BĂCIOIU DANIEL                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

FEMININ

            9.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.DUMITRACHE ELENA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.ION LARISA NICOLETA                                   CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRACHE MARIA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

10.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.CHISOI ANA                                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NITULESCU ARIANA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.NEICA DARIA                                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

11.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.PANAIT VALENTINA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SAGĂU ROXANA                                           CSU NEPTUN CONSTANŢA

12.COPII 12-13 ANI OPEN KG

1.NITULESCU CRISTINA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DUBEI MARIN CLAUDIA MIHAELA                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3. PROBA „TOTAL-CONTACT FIGHTING” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.COPII 6-7 ANI -30 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.BĂCIOIU DANIEL                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DRĂGOI ANDREI                                           CS AGIGEA

3.CADEŢI 14-15 ANI +80 KG

1.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.BOBARU GEORGE                                        CS WIND EXTREME CONSTANŢA

4.JUNIORI 16-17 ANI -60 KG

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.JUNIORI 16-17 ANI -60 KG

2.NEACŞU ANDREI MARIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

6.JUNIORI 16-17 ANI -75 KG

2.DRĂGAN ANDREI                                          CS TAICHIDO-RYU CONSTANŢA

7.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NICA CIPRIAN                                                CS AGIGEA

 

Concursul de Kung-Fu s-a desfăşurat pe durata a 6 ore, cei mai mulţi sportivi au participat la două probe, iar cîţiva la toate cele trei probe. Meciurile au fost foarte disputate, sportivii luptînd cu multă dăruire pentru a obţine medaliile puse în joc, fiind un test util înaintea campionatelor naţionale şi pentru sportivii din lotul naţional de Kung-Fu, ultimul concurs înaintea campionatului european, din luna decembrie.

Performerul Cupei a fost sportivul Marius Sandu, de la CSA „Axiopolis-Sport” Cernavodă, antrenat de dl. Mircea Stoian, care a obţinut 3 medalii de aur.

Mulţumim organizatorilor conduşi de dl. Valeriu Ariton, care au asigurat cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea concursului”, ne-a declarat 




31 octombrie – Ziua Internaţională a Mării Negre

Marea Neagra – Cele 10 probleme ale zonei costiere romanesti

Grupul de Dezvoltare Durabila atrage atentia, cu ocazia Zilei Internationale a Marii Negre, asupra problemelor cu care se confrunta zona litoralului romanesc la care autoritatile de resort nu au gasit inca o rezolvare. In acest sens, Grupul de Dezvoltare Durabila denunta festivismul abordat cu prilejul Zilei Internationale a Marii Negre si solicita tuturor factorilor responsabili sa se implice in gasirea unor solutii pe termen mediu si lung.

Din cercetarile efectuate si activitatile abordate, asociatia noastra a identificat mai multe probleme pe care le-a grupat in 10 puncte de dezbatere publica pentru zona costiera.

  1. Prabusirea falezelor litorale. Desi este o problema cunoscuta si care are consecinte desosebit de grave asupra asezarilor umane sau a altor obiective edilitare, interventia autoritatilor competente, in speta Ministerul Mediului, s-a lasat asteptata. Daca in zona 2 Mai – Vama Veche nu s-a intervenit deloc, desi problemele de eroziune sunt acute, in zona Costinesti sau Eforie s-au efectuat lucrari de consolidare intre anii 2009-2013 si, cu toate acestea, lucrarile nu au fost cele mai inspirate, deoarece eroziunea falezelor a continuat.
  2. Deversarile necontrolate de ape pluviale neepurate in Marea Neagra. Cu toate ca s-au facut eforturi pentru modernizarea statiilor de epurare din zona litorala, exista foarte multi agenti economici dar si persoane private care deverseaza apele uzate direct in apa marii. Din semnalele pe care le-am primit astfel de cazuri au fost intalnite cu preponderenta in localitatile Agigea, Costinesti, Tuzla, Navodari si Eforie, dar si in lacurile litorale in zona localitatilor Ovidiu, Techirghiol, Limanu.
  3. Deversarile de deseuri in Mare Neagra. Asociatia noastra a fost semnalata privind cazuri in care persoane private sau agenti economici au aruncat deseuri menajere in Marea Neagra. Acest lucru se intampla in special in sezonul estival, cand agenti economici cu activitate in turism si alimentatie publica arunca efectiv deseurile menajere produse direct in apele Marii Negre. Localitatile in care s-au intalnit astfel de practici au fost Agigea, Mangalia (Jupiter) si Costinesti.
  4. Antropizarea ariilor protejate. Intentiile diverselor autoritati locale de a urbaniza zonele protejate nu sunt unele noi. Daca lacul Siutghiol este deja un lac antropizat, existand o dezvoltare urbanistica puternica in zona in ultimii 20 de ani, in ultima perioada s-a constatat o presiune tot mai crescuta si in celelalte arii protejate din zona sudica a Marii Negre: lacurile din Mangalia, Capul Tuzla, plaja submersa Eforie, lacul Techirghiol, dunele de la Agigea, 2 Mai-Vama Veche. Inexistenta planurilor de administrare a ariilor protejate (cu mici exceptii) si nepasarea autoritatilor care ar trebui sa se implice fac din aceste zone victime sigure pentru interesele dezvoltatorilor imobiliari.
  5. Urbanizarea nesustenabila. Se cunoaste faptul ca 60% din populatia globului traieste in zona costiera. De aceea exista un interes crescut al populatiei de a avea o locuinta cat mai aproape de mare. Plecand de la acest deziderat, autoritatile au mizat pe dezvoltarea localitatilor  prin introducerea unor suprafete mari de teren in intravilan care apoi sa devina propice pentru constructii imobiliare. Din pacate acest lucru s-a realizat intr-n mod haotic in toate localitatile romanesti de la tarmul Marii Negre, nerespectandu-se reguli simple de arhitectura urbana. Supraaglomerarea, lipsa spatiilor verzi, lipsa piatetelor, a obiectivelor culturale, neconcordanta dintre activitatile economice si cele sociale sau de protectie a mediului sunt doar cateva din problemele generate de aceasta urbanizare nesustenabila.
  6. Penetrarea rezervatiei biosferei Delta Dunarii cu activitati improprii protejarii mediului. Daca in ultimii ani s-au facut eforturi foarte mari de protejare a acestui spatiu unic in lume, exista totusi incercari de a penetra aceasta zona foarte atractiva. Incepand de la dorinta de a infiinta o statiune turistica in zona Corbu-Vadu, multi intreprinzatori au achizitionat terenuri cat mai aproape de malul marii in speranta ca proiectele impbiliare vor fi aprobate. O alta problema este agriculura intensiva in anumite zone precum si aparitia unui numar mare de animale domestice (vaci, oi, capre). O a treia problema este braconajul in rezervatia biosferei, fie ca este vorba despre resursele piscicole fie ca este vorba despre braconajul la animale sau pasari. Inca o problema este turismul de masa necontrolat care produce daune semnificative rezervatiei biosferei.
  7. Administrarea zonei costiere. Desi la administrarea acestei zone sunt desemnati prin lege mai multi factori cu atributii, exista o zona gri a administrarii zonei costiere, o zona in care niciuna din autoritati nu isi exercita atributiile. La inceputul anilor 2000 a fost infiintat Comitetul National al Zonei Costiere, care avea rolul de a aviza orice investitie si activitate semnificativa in zona costiera. Cu toate acestea, desi ne aflam in anul 2016, acest organism care are in componenta reprezentanti ai autoritatilor ai institutiilor de raspundere, incepand cu Ministerul Mediului, si-a dovedit ineficienta din cauza limitarilor legislative. Avizele eliberate sunt doar consultative, neavand o forta juridica si neputand impune restrictii sau criterii in ceea ce priveste activitatile din zona costiera.
  8. Inexistenta unei strategii sau a unui plan de dezvoltare in zona costiera. Desi exista strategii sectoriale, desi exista planuri de dezvoltare locale, judetene, regionale sau nationale, totusi, in zona costiera nu a fost realizat un plan comun si unitar de dezvoltare care sa inglobeze puncte comune din celelalte planuri si strategii. Un exemplu care ar fi putut fi urmat este cel al Strategiei Dunarii, unde au fost comasate probleme comune din diverse domenii de activitate, iar Uniunea Europeana va finanta proiecte care sa rezolve aceste probleme.
  9. Dezvoltarea turistica in zona costiera pe baze nesustenabile. Abordarea eronata a responsabililor din turism a modului de atragere a turistilor pe litoralul romanesc a facut ca sezonul estival sa fie din ce in ce mai scurt iar oferta turistica sa fie foarte limitata. Scaderea semnificativa a numarului de turisti straini dar si scaderea numarului de turisti romani care vin in afara lunilor de varf, au facut din litoralul romanesc in special o destinatie de vara de weekend. Potentialul turistic enorm al zonei este neexploatat, cu toate ca exista o infrastructura bine pusa la punct.
  10. Lipsa unei viziuni privind dezvoltarea durabila. Zona costiera romaneasca gazduieste multe activitati economice, incepand de la turism, activitati portuare si constructii de nave, rafinarii, etc. In acelasi timp exista probleme de mediu, incepand de la eroziunea costiera, continuand cu degradarea ariilor protejate sau cu deversarile necontrolate de ape neepurate. Lipsa coeziunii dintre autoritati si institutii, neaplicarea unor masuri de atenuare a efectelor schimbarilor climatice, aplicarea unor solutii ingineresti in lucrari privind protectia costiera fara a lua in calcul efectele acestora in timp asupra mediului, vor provoca daune majore zonei costiere si locuitorilor din aceasta zona.

Avand in vedere cele prezentate mai sus Grupul de Dezvoltare Durabila isi arata disponibilitatea de a sprijini factorii responsabili in gasirea unor solutii viabile pentru protejarea si dezvoltarea pe baze durabile a zonei costiere romanesti.




O rază de soare pentru trei copii orfani

Miercuri, 26 octombrie 2016, Liceul Teoretic „Callatis”, implicat în programul educaţional – Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, a desfăşurat campania socială   „O rază de soare pentru trei copii orfani!”.

Elevii clasei a III a A a și III a B au vizitat cei trei frați rămași  orfani în urma decesului ambilor părinți, din satul Vîrtop, comuna Albești: Iulian 17 ani, Adriana 14 ani și Alexandru 9 ani.  Dând dovadă de bunătate și generozitate, elevii callatieni și părinții acestora au oferit alimente de bază, îmbrăcăminte și încățăminte de iarnă, produse de igienă personală și curățenie, au achitat diverse facturi de utilități casnice.

Activitatea a fost coordonată de prof. Corina Mihalache – director, prof. psiholog Carmen Faliboga – coordonator local SNAC și s-a desfășurat cu implicarea activă a doamnelor prof. înv. primar Georgeta Lungu clasa  a III a A  și Ana Anca Ivan clasa a III a B.

„Astazi, prin generozitatea elevilor și părinților callatieni, am concretizat printr-o nouă acțiune SNAC ceea ce afirma Ronald Reagan : Nu putem să-i ajutăm pe toți, dar toți pot să ajute pe cineva. Astăzi, trei frați orfani au devenit parte  din marea familie a școlii noastre”, a declarat Carmen Faliboga – coordonator local SNAC, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia




Staţiunea Saturn ar putea fi modernizată cu bani europeni

Primăria Municipiului Mangalia a organizat vineri, o dezbatere publică privind modernizarea staţiunii Saturn cu fonduri europene. La eveniment, au fost prezenţi specialişti ai administraţiei publice locale, care, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri local, au dezbătut proiectul, astfel încât toţi cei interesaţi să aducă propuneri şi sugestii pentru optimizarea investiţiei. Toate propunerile vor fi analizate şi incluse în documentaţia finală, care va fi depusă la Ministerul Dezvoltării până la începutul lunii decembrie. Conform proiectului tehnic, urmează să fie reabilitate mai multe străzi din staţiunea Saturn. Astfel, vor fi reabilitate trotuarele şi asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban, se vor amenaja spaţiile verzi şi se va lucra la reţeaua de iluminat public şi supravegherea video a străzilor propuse pentru reabilitare. Totodată, vor fi amenajate parcări, piste de biciclete, alveole copaci unde este posibil. Proiectul „Dezvoltare Turistică în Staţiunea Saturn” ar putea fi realizat prin Programul Operaţional 2014 – 2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului; Prioritatea de investiţii 7.1, investiţia propusă urmând să beneficieze de susţinerea entităţilor implicate în dezvoltarea locală (structuri asociative, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul de afaceri, etc.).




Avarie RAJA la staţia de pompare Călăraşi din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii la staţia de pompare Călărași din municipiul Constanţa,

SC RAJA Constanţa este nevoită să întrerupă astăzi – 28 octombrie 2016 furnizarea de apă potabilă între orele 09,30 şi 11,00. Sunt afectaţi consumatorii din zonele Gară, Centru, Peninsulară, Casa de Cultură, Dacia, Flamanda, Tomis I şi Tomis II.

Ne cerem scuze tuturor constănţenilor afectaţi, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării şi reluarea furnizării apei potabile, în cel mai scurt timp.




BIBLIOTECĂ ȘCOLARĂ MODERNĂ LA MOȘNENI

bibl-8Joi, 27 octombrie 2016, la ora 12.00 sala 3 a Grădiniței cu program normal din Moșneni a primit o nouă destinație: Bibliotecă școlară ”Iulia Andreea” Moșneni.

Astfel s-a realizat un vis cuprins în cadrul proiectului educativ ”Cartea sufletului meu”, inițiat de prof. Magdalena Iacob în 2014. Proiectul gândit pe patru ani avea ca obiective generale:

  1. Implicarea copiilor în lucrul efectiv cu cartea (recondiționare cărți, inventariere, fișe)
  2. Formarea la copii a abilităților de lucru cu calculatorul (Word, Excel)
  3. Identificarea unei cărți pentru fiecare copil (lectură, joc de rol, vizionare film-ecranizare cărți din literatura națională și universală)
  4. Atragerea de sponsori pentru îmbogățirea fondului de carte și realizarea unei biblioteci moderne, deschise întregii comunități

După un debut timid, prin implicarea Asociației Umanitare ”Iulia Andreea Movilă” Pecineaga în octombrie 2015, activitățile s-au intensificat și a fost inaugurată Biblioteca ”Iulia Andreea” Moșneni. Printr-un contract, părțile semnatare s-au obligat să:

  • Școala: a pus la dispoziție sala, a asigurat igienizarea/pregătirea spațiului, a popularizat activitatea, a implicat personalul și elevii voluntari, va asigura activitățile viitoare în cadrul acestui spațiu
  • Asociația Umanitară ”Iulia Andreea Movilă” Pecineaga: dotări complete (de la mobilier la cărți, covoare, lămpi, CD și DVD, videoproiector și ecran, jucării, imagini pictate, mici reparații, instalarea echipamentelor și…chiar mai mult decât scrie în contract)bibl-7

Valoarea investiției se ridică la peste 9.000 lei. Fondul de carte depășește 500 volume beletristică, 100 DVD filme documentare, de animație, teatru și altele, mese și rafturi bibliotecă, un videoproiector cu ecran de proiecție, trei calculatoare cu unitate separată, scaune tapițate, fotolii stil pară, scăunele mici și măsuțe de joacă pentru preșcolari, covor și multe jocuri și jucării pentru diverse vârste (șah, ”Nu te supăra, frate!”, domino, puzzle etc)

Și asta nu e tot! Asociația Umanitară ”Iulia Andreea Movilă” Pecineaga ne oferă sprijinul pentru continuarea programului after-school în clădirea Centrului de zi și vine în ajutorul copiilor din medii sociale defavorizate cu donații diverse. Se dorește chiar organizarea unei excursii la fabrica de globuri de sticlă de la Curtea de Arges în luna decembrie și alte asemenea inițiative.

Pentru doi elevi cu rezultate deosebite și care provin din familii numeroase se va asigura o bursă lunară în valoare de 100 lei și … proiectele continuă la Moșneni!




Limanu şi Vama Veche intră în Asociaţia Litoral – Delta Dunării

img-20161027-wa0001Azi, 27 octombrie, la sediul ALDD a avut loc o întâlnire oficială între Preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, doamna Corina Martin, şi Primarul comunei Limanu, domnul Daniel Georgescu. De asemenea, au participat reprezentanţi ai investitorilor din Vama Veche – 2 Mai.

În cadrul acestei întâlniri, doamna Corina Martin a prezentat modul de funcţionare al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării şi al Taxei de promovare a turismului Mamaia – Sat Vacanţă, şi a invitat Primăria Limanu să devină membru al celei mai puternice organizaţii de management de destinaţie din România.

In urma întâlnirii de astăzi, atât Primăria Limanu, cât şi investitori din Vama Veche (agenţi economici privaţi) aderă în această săptămână la Asociaţia Litoral – Delta Dunării!

Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: „Incepând din acest an, chiar de la 1 mai, am inclus în strategia noastră de acţiune la Asociaţia Litoral – Delta Dunării dezvoltarea turistică şi promovarea sudului extrem al Litoralului românesc, şi anume Vama Veche şi 2 Mai, ca produs turistic ce are deja un brand distinct şi cunoscut deja, însă pe care consider că trebuie să îl dezvoltăm şi promovăm mult mai activ. La 1 Mai am organizat prima acţiune de presă pentru promovare la Vama Veche şi am iniţiat discuţii cu investitorii locali, pentru a determina crearea unui concept distinct de promovare a acestui produs turistic cu care Litoralul Românesc se distinge, şi anume „spiritul Vama Veche”. Ne-am propus să integrăm Vama Veche şi 2 Mai în strategia noastră de management de destinaţie pentru Dobrogea şi să creăm astfel un concept distinct pe care să îl promovăm la nivel naţional şi internaţional, la târgurile şi evenimentele de turism la care participăm.

Mă bucur să înregistrăm primăria cu numărul 10 între membrii Asociaţiei Litoral – Delta Dunării ce reprezintă autorităţi locale şi am discutat deja proiecte concrete de promovare cu Primarul Daniel Georgescu şi cu investitorii din Vama Veche, care devin de azi membri în Asociaţia Litoral – Delta Dunării.

Vama Veche reprezintă cel mai nou brand turistic pe care îl vom promova la târgurile de turism la care urmează să participăm. De asemenea, vom realiza un film de promovare, broşuri şi infotripuri cu agenţi de turism la Vama Veche, 2 Mai, Limanu şi Hagieni.”

Declaraţie Daniel Georgescu, Primarul comunei Limanu: „În calitate de primar nou al comunei Limanu, sunt foarte bucuros să ader la strategia Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, care realizează managementul acestei destinaţii. Am discutat azi proiecte pentru dezvoltarea turistică a localităţilor pe care le reprezint şi pentru promovarea coerentă a acestora, alături de ceilalţi membri ai Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. Ca primar, am proiecte ambiţioase pentru dezvoltarea şi promovarea turismului local şi mă bucur că le pot pune în practică, cu sprijinul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.”




Proiectul de modernizare a falezei Mangalia a fost finalizat

Primăria Municipiului Mangalia organizează vineri, 28 octombrie, orele 11.00, la Clubul Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de finalizarea proiectului „MODERNIZARE ȘI AMENAJARE ZONA TURISTICĂ CENTRALĂ ÎN MUNICIPIUL MANGALIA (ȘOSEAUA CONSTANȚEI ZONA PIETONALĂ – PIAȚA REPUBLICII – ALEEA TEILOR – ZONA 2 – PIETONAL TEILOR ȘI LEGĂTURA PIAȚA REPUBLICII – PLAJĂ)”. Proiectul a fost realizat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5: „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 – „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”. Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.




Iată cum ar arăta noua organigramă a primăriei, propusă de Radu Cristian!

3-3




Cristian Radu merge înainte: ADPP-ul, transformat în direcţie, în subordinea primăriei! (convocator şedinţă ordinară)

c1

c2

c3

c4