RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

 

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben cu vânt puternic și averse torențiale, care vor depăşi local 20 – 30 l/mp și pe spații restrânse 50 – 60 l/mp, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă în perioada 08 iunie 2017, ora 10:00 – 09 iunie 2017, ora 08:00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost constituite echipe de intervenţie, dotate cu toate utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă atât în municipiul Constanța, cât și în județ.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.




Ziua Apelor, sărbătorită pe plaja Mangalia, de Liga Navală Română

 

Sâmbătă, începând cu ora 10.00, pe plaja Mangalia, Liga Navală Română va sărbători Ziua Apelor. Sărbătoarea este organizată anual şi va fi marcată prin derularea mai multor competiţii sportive atractive pentru copii. Vor fi invitaţi să se înscrie la aceste concursuri amuzante elevi de la şcolile şi liceele din oraş. Mai exact, copiii vor putea realiza desene pe faleză sau se vor putea înscrie la alergarea în sac, alergarea cu lingura în gură, cros, trasul la parâmă, şi alte întreceri care îi vor binedispune.




Societatea Polaris a derulat, astăzi, o primă acţiune de dezinsecţie aeriană!

substanteSocietatea Polaris, care tocmai a finalizat Campania voluntară de ecologizare intitulată „Curăţăm Mangalia Noastră”, a derulat, astăzi, prima etapă a acţiunii de dezinsecţie aeriană.  Potrivit directorului Polaris Mangalia, Florin Jianu, „Acţiunea, care s-a desfăşurat cu ajutorul Aeroportul Tuzla, ce ne-a pus la dispoziţie un avion, are ca scop înlăturarea insectelor de disconfort şi a dăunătorilor, de la muşte şi ţânţari, până la purici şi căpuşe. Primul zbor în care au fost împrăştiate substanţele a fost la ora 7.00, iar cel de al doilea după ora 9.00 până la ora 10.00. Aceasta a fost prima etapă a acţiunii, urmând ca cea de a doua să se realizeze după data de 20 iunie. Substanţa folosită pentru dezinsecţie se numeşte K’OTHRINE PROFI EC 250 şi este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti.

Societatea noastră a anunţat Primăria cu 2 zile înainte cu privire la organizarea acestei acţiuni în vederea luării măsurilor care se impun pentru informarea apicultorilor şi sericultorilor de pe raza municipiului şi staţiunilor, precum şi a circumscripţiilor sanitar-veterinare pentru luarea măsurilor necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public”.




Studiu APC: 37 grame grăsimi și 3 grame sare în 100 grame salam de vară!

La 30% din sortimentele analizate, nu se regăsește carnea de vită în reţeta acestora!

La numai 25% dintre produsele analizate se menționeaza tipul de fum folosit la afumarea acestora și anume fum natural obținut din lemn de fag. Acest lucru ne îndreptățește să credem că la celelalte produse s-a utilizat fum lichid, care de cele mai multe ori este injectat în masa produsului pentru a potența gustul, mirosul și a crește termenul de valabilitate. Însă, fumul lichid conține gudron, hidrocarburi aromatice policiclice și alte substante chimice care pot afecta ficatul, pancreasul și chiar pot genera anumite forme de cancer.

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 20 sortimente salam de vară. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză.

Salamul de vară, așa cum ne spune și denumirea, a fost gândit pentru consum în sezonul cald: suficient de rezistent la temperatura mai ridicată a verii, suficient de uscat pentru a rămâne ferm și elastic, cu structură plăcută, fără grăsime migrată din membrană. Consumat la temperatura ambiantă ori ușor prăjit (cum este potrivit să procedăm dacă nu am avut posibilitate de păstrare la rece), este pretabil pentru  nenumărate variante de alcătuire a unei gustări, de la consumul simplu, cu pâine, la variante sofisticate, alături de felurite legume, pastete etc.

Între preparatele din carne, face parte din categoria celor cu structură tipică, fierte și dublu afumate. Se prepară și se prezintă în formă de baton („rudă“) cu diametru de circa 45-50 mm diametru, cu lungimea de circa 20-40 cm și masa de circa 500g. Ca urmare a afumării și a uscării moderate din finalul procesului de preparare, suprafața rămâne continuă dar cu numeroase denivelări scurte, poziționate în lungime, generate de contragerea umpluturii din membrane.
Se prepară din carne (pulpă) de porc și de vită, în proporții egale, la care se adaugă circa 20% masă de slănină proaspătă și condimente (sare, piper, boia, usturoi, chimen, dar și puțină silitră ori salpetru (circa unu la mie), care sunt săruri ale azotului adăugate, după tradiția germană, cu scop de conservare și de păstrare a culorii roșii specifice).
Prepararea tradițională presupunea frâmântarea la rece a cărnii tocate și a slăninei, în etape alternate cu timpi „de odihnire“ care durau câteva zile, apoi tragerea în membrane de porc sau de vită, afumare, fierbere, și iar afumare și uscare moderată. Astfel preparat, salamul de vară se poate păstra la rece (10-12 grade Celsius) circa 30 de zile sau chiar mai mult, fără riscul pierderii calității (modificarea gustului plăcut, a aromei, a consistenței, a stabilității chimice).

Top 10 sortimente de salam de vară după prețul per kilogram

  1. Cris-Tim (Matache Macelaru – salam de vară uscat) – 45,90 lei
  2. Cris – Tim (Gostat – salam de vară uscat) – 33,80 lei
  3. Aldis (salam de vară uscat) – 32,10 lei
  4. Agricola (salam de vară uscat extra) – 31,40 lei
  5. Caroli (salam vară uscat) – 28,15 lei
  6. Caroli (Campofrio) – 27,83 lei
  7. Jumbo Com (banat bun – salam de vară extra) – 27,74
  8. Goodies Meat (Pikok) si C+C – 25,69 lei
  9. Fox (salam de vară extra) – 23,73 lei
  10. Meda (salam vara)– 21,98 lei

Top 10 sortimente de salam de vară dupa conținutul total de grăsimi din 100 grame produs

1.Cris-Tim (Gostat) – 37,07 grame, din care 15,85 grame grăsimi saturate
2.Aldis – 37 grame, din care 18 grame grăsimi saturate
3.Agricola – 34 grame, din care 10 grame grăsimi saturate
4.Fox (salam de vară extra) – 33,59 grame, din care 12,74 grame grăsimi saturate
5.Cris- Tim (salam de vara) – 33,55 grame, din care 13,86 grame grăsimi saturate
6.Fox (salam de vara) – 32,34 grame, din care 12,37 grame grăsimi saturate
7.Goodies Meat (Pikok), Auchan si Jumbo (banat bun) – 30 grame, din care 11 grame grăsimi saturate (Pikok), respectiv 11,5 grame grăsimi saturate (Auchan) si 11,7 grame grăsimi saturate (banat bun)
8.Carrefour – 29,5 grame, din care 10,3 grame grăsimi saturate
9.Caroli (salam de vara extra) – 28,5 grame, din care 11,5 grame grăsimi saturate
10.Caroli (Campofrio) – 27,5 grame, din care 10,8 grame grăsimi saturate

Top 10 sortimente de salam de vară dupa valoarea energetica din 100 grame produs

1.Cris –Tim (Gostat) – 422 kcal
2. Aldis – 406 kcal
3. Agricola – 382,4 kcal
4. Fox (salam vara extra) – 378 kcal
5. Goodies Meat (Pikok) – 348 kcal
6. Cris – Tim (Matache Macelaru) – 341,1 kcal
7. Jumbo (banat bun) – 340 kcal
8. Auchan – 332 kcal
9. Carrefour – 329 kcal
10. Caroli (Maestro) – 328 kcal

Top 10 sortimente de salam de vară după conținutul de sare din 100 grame produs

  1. Cris-Tim (Matache Macelaru) si Pikok – 3 grame
  2. Cris-Tim (Gostat) – 2,84 grame
  3. Aldis si Jumbo (banat bun) – 2,8 grame
  4. Cris-Tim – 2,55 grame
  5. Meda, Carrefour, Auchan si Caroli (Maestro) – 2,5 grame
  6. Fox (salam de vara) – 2,48 grame
  7. Fox (salam de vara extra) – 2,41 grame
  8. CIA Aboliv (Apetit) si Caroli (Campofrio) – 2,2 grame
  9. Agricola – 2 grame
  10. Kaufland – 1,5 gram

„Consumatorul român ar trebui mai întâi de toate să învețe să citească eticheta cu atenție. Spun acest lucru întrucât foarte multe ingrediente nesănătoase sunt ascunse sub denumiri pe care consumatorul nu le întelege, dar mai presus de orice, trebuie să știe că declarația nutrițională este obligatorie in România. Din păcate, în prezent, în țara noastră sunt controlate mai puțin de 5% din produsele agro-alimentare importate; găsim pe piață ”salam tradițional românesc”, dar care este produs în Polonia. Și-atunci trebuie să fim vigilenți, iar în momentul în care nu ințelegem o etichetă pe care găsim denumiri ciudate, putem intra pe site-urile de specialitate și acolo putem găsi denumirile care ne pot ajuta să ințelegem ce este în acel produs. Un alt element important ce ne poate ajuta să înțelegem cât de sănătos sau nesănătos este produsul respectiv, este termenul de valabilitate al acestuia. Cu cât termenul este mai lung, cu atât produsul este mai chimic, mai tratat, altfel nu ar rezista îndelung pe rafturile magazinelor. ”Profesor Master of Academy Gabriella Pascaru Bisi – Blogger Gourmet Arta Gustului; Ambasador Food Revolution Romania; Ambasador Whirlpool Romania“Grăsimile animale, solide ca și consistență se mai numesc si grăsimi saturate. Pe langa acestea, mai există si grăsimile lichide, nesaturate, provenite din sursă vegetală. Mezelurile sunt bogate în grăsimi saturate, iar consumul în exces al acestora reprezintă primul pas către bolile cronice serioase. De la ficatul gras la diabet, hipertensiune arterială și chiar cancer. Studiile moderne pentru longevitate au demonstrat că persoanele care consumă excesiv grăsimi saturate au o speranță de viață redusă.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).

„Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și  au un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv  de sare a mai fost pus în legatură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc.” Doctor Silviu Bănățeanu-medic specialist medicina de familie, Spital Sanador

„Salamul de vară face parte din categoria produselor din carne fierte si dublu afumate. La fabricarea salamului de vară se utilizează doar carne de porc, carne de vită, slănină, condimente, sare, fiind interzisă folosirea cărnii separate mecanic, a organelor de porc sau vită, și a amidonului. Recomand consumatorilor să evite consumul acelor sortimente care conțin peste 2,5 grame sare si peste 30 grame grăsimi în 100 grame produs. Având în vedere conţinutul ridicat de sare şi de grasimi din unele sortimente, salamul de vară nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor şi a adulţilor cu sindrom metabolic şi boli asociate acestuia. Totodată, verificaţi termenul de valabilitate, aspectul produsului şi condiţiile de păstrare din spaţiul de comercializare.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.
„Un salam de vară preparat corect are proprietăți gustative îmbietoare (carne fiartă, condimentată și afumată), o valoare energetică ridicată (între 1250…1600 kJ, respectiv circa 300-385 kcal per 100 g produs) și constituie o sursă majoră de proteină valoroasă (minim 15% din masa salamului). Cu aceste valori, salamul de vară constituie o sursă excelentă pentru cei ce desfășoară mult efort fizic, dar rămâne la fel de folositor și pentru cei care desfășoară activități mai lejere, caz în care asocierea în consum cu legume și alte componente ale hranei, dar și consumul cumpătat, se impun riguros.  „Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.




Asociaţia PRO Consumatori, alături de asociaţiile de părinţi iau poziţie faţă de vaccinarea obligatorie

Asociaţia Pro Decizii Informate organizează joi, 8 iunie, ora 11:00, o conferinţă de presă în care se va anunţa poziţia sa oficială şi viitoarele acţiuni faţă de proiectul de lege al vaccinării obligatorii. Conferinţa este susţinută de Av. Gheorghe Piperea.

Asociaţia PRO Consumatori va fi reprezentată de Preşedinte conf. univ. dr. Costel Stanciu în calitate de speaker.

Evenimentul va avea loc la Hotelul Sheraton, sala Iridium 1 (etaj 1) din Calea Dorobanţilor

  1. 5-7 şi va fi urmat de o Masă rotundă la care vor participa:
  • Av. Alexandra Oberschi (moderator)
  • Av. Gheorghe Piperea
  • Farmacist Ioana Cacovean
  • Specialist sanatate holistica Cristela Georgescu
  • Dr. Dragos Matei, psihiatru
  • Dr. Rares Simu, imunolog (neconfirmat)

Temele puse in discuție vor fi:
– argumente medicale, etice si juridice pro si contra obligativitatii vaccinarii;
– cauzele deceselor in presupusa epidemie de rujeola;
– imunitatea de turma, preventia bolilor, elemente de farmacovigilenta;
– imbunatatirea procedurilor de inregistrare a reactiilor post vaccinale pentru o evaluare reala risc-beneficiu a vaccinarii;
– drepturile persoanelor vatamate de vaccinare si declansarea unor actiuni compensatorii.

Fiecare dintre speakeri va sustine o scurta prezentare pentru domeniul de competenta si va raspunde la intrebarile moderatorului si ale celor din public.

 




PSD Mangalia, alături de familia Brăiloiu

Cu nespusă tristeţe şi durere, Organizaţia Municipală Mangalia a Partidului Social Democrat adresează condoleanțe familiei îndurerate Brăiloiu,  pentru greaua pierdere a celui care a fost prietenul, colegul şi omul politic Ion Ovidiu Brăiloiu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 Organizația Municipală PSD Mangalia

Preşedinte

     Neculai Tănasă

 




“Nu te vom uita niciodată, Ovidiu!”

Cu nespusă tristețe și nealinată durere, Partidul Social Democrat Constanța anunță trecerea la cele veșnice a celui care a fost prietenul, colegul și omul politic Ion Ovidiu Brăiloiu. Vestea a căzut ca un trăznet pentru fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut și i-am admirat valoarea umană și profesională. Cu gândul și sufletul, suntem alături de familia îndoliată în faţa acestei grele pierderi și transmitem sincere condoleanţe. Ion Ovidiu Brăiloiu a fost primarul orașului Eforie între 2004 și 2016 din partea Partidului Social Democrat.

 

Dumnezeu să îl odihnească în pace de-a dreapta Sa!

 




Atentie, șoferi! Trafic îngreunat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

 

Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson din conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, din municipiul Constanța, de pe b-dul Aurel Vlaicu – zona hotelului Oxford, se blochează traficul rutier pe prima bandă a bulevardului, pe sensul de mers din stațiunea Mamaia către Palas. Având în vedere complexitatea lucrărilor, dar și lungimea tronsonului ce va fi schimbat, 120 metri, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ 3 săptămâni.  Astfel, în perioada 07 – 30 iunie 2017, traficul rutier de pe bulevardul Aurel Vlaicu va fi blocat pe prima bandă, intre statia Peco si restaurantul Portofino. Zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, în conformitate cu prevederile avizului eliberat de Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Constanța.

Având în vedere îngreunarea circulaţiei pe bulevard, reparaţiile se vor efectua în regim de urgenţă.

Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că echipele de intervenție care execută lucrarea vor face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite.

Menţionăm că furnizarea de apa potabilă nu va fi afectată, tronsonul nou urmând să fie montat paralel cu cel vechi.




Şedinţă de consiliu tensionată. Radu: „Cei 3.000 de şomeri din Mangalia păgubesc bugetul local!“. Moroianu: „De şase ani trăim în beznă şi ne mănâncă şerpii. Iniţiez referendum!“

Supărare mare în rândul aleşilor locali, prezenţi la şedinţa de consiliu de săptămâna trecută. Pe de o parte nemulţumirea primarului Radu, „necăjit“ că cei 3.000 de şomeri din urbe îi văduvesc vistieria instituţiei pe care o păstoreşte cu circa 150.000 de euro lunar, iar aleşii – în special cei din legislatura trecută – comentează în momentul în care vine vorba despre împrumuturi de milioane de lei pe care edilul şi le doreşte din toată inima. Pe de altă parte, consilierii PSD, ALDE şi PMP spun că împrumuturile pe care le vrea administraţia publică locală vor îndatora cetăţenii pentru mai multe generaţii de acum încolo, timp în care urbea noastră este lăsată în mizerie, plină de gropi, câini şi boscheţi.

„În privinţa împrumutului, este vorba doar de un acord de principiu, pentru că toate proiectele vor fi aprobate de membrii Consiliului Local. Avem posibilitatea de a lua bani de la cetăţeni, pentru proiectele noastre, timp de 10-15 ani sau să facem precum o familie tânără, care îşi doreşte o casă şi care face un împrumut, pe care îl achită în 10 ani“, şi-a prezentat expunerea de motive Radu Cristian. Acesta s-a declarat supărat atât pe consilierii care au votat acest împrumut în legislatura trecută, dar s-a arătat şi nemulţumit de numărul mare de şomeri din Mangalia: „Avem 3.000 de oameni în Mangalia care nu muncesc. Primăria, prin faptul că nu încasează contribuţiile de 40% din impozitele pe salarii, pierde, lunar, 140.000 de euro“, a arătat Radu Cristian, care a acuzat agenţii economici din zonă că preferă să aducă pe litoral personal din alte ţări.

Scânteia care a aprins disputele din Consiliul Local a venit de la un proiect de hotărâre privind o rectificare bugetară. „Noi nu suntem în stare să plătim facturi curente, ajungem să ne fie notificate unităţile de învăţământ pentru neplata utilităţilor. În schimb, suntem fantezişti şi trecem în buget cheltuieli aberante, pe măsura unor venituri inventate. Ştiţi, de exemplu, că, pe serviciile juridice ale primăriei, Mangalia a achitat 10% din totalul cheltuielilor pe astfel de servicii din toată ţara?“, a spus consilierul local Paul Foleanu.

La rândul său, Nicolae Moroianu a spus că, an de an, la Mangalia, „lucrurile merg din ce în ce mai prost“, arătând că, dacă agenţii economici aduc personal din alte ţări, şi despre echipa lui Radu Cristian se poate spune că este formată din străini de oraş: „Majoritatea acestei echipe este „importată“, nu este din Mangalia. De şase ani oraşul nostru şi cele şase staţiuni trăiesc în beznă. Chiar azi noapte am primit o sesizare de la un grup de de turişti străini cazaţi la Hotel „Doina“ care vor să renunţe la vacanţă şi să plece din cauza câinilor, buruienilor şi întunericului. Am ajuns să ne fie frică în oraşul nostru de câini şi şerpi. Am ajuns să fim invidioşi pe comune ca 23 August sau Albeşti. De aceea, în nume personal, voi iniţia un referendum de demitere a primarului“, a conchis Nicolae Moroianu.

În cadrul aceleiaşi şedinţe au depus jurământul cei doi nou aleşi locali – Dorel Toma (PNL) şi Mihail Bănceanu (PSD).




Un bărbat din Mangalia, închis pentru că a condus beat şi fără permis

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni la regimul rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au reținut, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, pe M.A., în vârstă de 39 de ani, din municipiul Mangalia, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 04.06.2017, ora 00.50, bărbatul în cauză ar fi condus un autoturism neînmatriculat, pe strada Ștefan cel Mare din Mangalia, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 07.06.2017 va fi prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.

 




Vacanţa de Rusalii, „contorizată“ de poliţiştii constănţeni

– 31 de acțiuni organizate pe raza întregului județ,
– 116 infracțiuni sesizate (din care 32 la regimul rutier),
– 1102 contravenții constatate (854 la OUG 195/2002 regimul rutier, 159 la Legea 61/1991 conviețuirea socială și 89 la alte acte normative), în cuantum de 486625 lei ,
– 74 de permise de conducere reținute (15 pentru alcool, 29 pentru depășirea vitezei legale și 30 pentru alte abateri),
– 20 de certificate de înmatriculare retrase,
– 13 autori de înfracțiuni prinși în flagrant.



Aproximativ 2000 de pacienți au ajuns la UPU Constanța în minivacanța de Rusalii

 

Un număr de 1.991 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul SCJU Constanța, în minivacanţa de Rusalii. Dintre aceştia, 445 au fost spitalizaţi. Cei mai mulţi pacienţi au fost preluaţi de cabinetul UPU Interne – 829 persoane. Aglomerat a fost şi la UPU Pediatrie. 371 copii au fost aduşi în timpul minivacanţei de Rusalii la spital dintre care 105 au fost internaţi. Tot în cele 5 zile de referinţă, la UPU Chirurgie au fost aduşi 217 pacienţi iar la UPU Resuscitare, 68.

Cele mai multe prezentări au fost înregistrate în ultimele două zile ale minivacanţei de Rusalii. Astfel, în intervalul 04.06, ora 07.00 – 06.06 , ora 07.00, la UPU au fost înregistrate 830 persoane.




Mamaia şi Vama Veche, în topul numărului de turişti în minivacanţa de Rusalii!

Mamaia a început vara în forţă şi continuă seria de evenimente de la malul mării, care vor atrage până la sfârşitul sezonului tot mai mulţi turişti români şi străini. Weekendul prelungit de Rusalii i-a întâmpinat pe turişti cu oferte speciale la cazare dar şi cu multe opţiuni de distracţie pentru toate vârstele şi preferinţele, evenimente muzicale şi sportive, petreceri pe plajă.

Peste 50.000 de turişti au ajuns weekend-ul trecut pe litoral, gradul de ocupare a hotelurilor fiind în continuă creştere. În topul staţiunilor căutate de turişti s-au aflat Mamaia şi Vama Veche.

Evenimentul care a dominat weekend-ul în Mamaia a fost Kudos Fest, care a atras peste 7.000 participanţi români şi străini în cele trei zile şi trei nopţi de muzică non-stop.

În Satul de Vacanţă Mamaia, atracţiile şi jocurile i-au întâmpinat pe cei mici, dar nu numai, pentru că adrenalină nu are vârstă. Distracţia continuă în fiecare zi în Satul de Vacanţă, până la sfârşitul sezonului estival.

Declaraţie Daniel Iluşcă, Preşedinte Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării: “Delta Dunării a fost ocupată la capacitate maximă weekend-ul acesta, toate locaţiile şi gospodăriile au fost pline de turişti. Mulţi turişti au rămas în deltă, alţii vin în continuare. Sezonul se anunţă plin şi continuu, cu un grad de ocupare foarte mare. Românii încep să redescopere Delta Dunării, să vadă că au servicii şi un alt fel de turism la ei în ţară, pe care îl găsesc mai degrabă în insulele exotice, în care fiecare zi începe cu o nouă aventură, o nouă experienţă, iar seara se încheie cu un spectaculos apus de soare. Delta este ceva fascinant şi exotic pentru iubitorii de aventură, pescuit, birdwatching. Oferă un alt fel de mare, cu plaje sălbatice, păduri tropicale, liane, vegetaţie abundentă, stejari gârboviţi de vremuri, formaţii tradiţionale de lipoveni, ruşi, greci, ucraineni, cazaci şi cântece tradiţionale româneşti la foc de tabără. Au fost şi continuă evenimentele, spectacolele, excursiile, concursurile de pescuit şi serile tradiţionale.”




Invitată să-şi lanseze volumul de versuri la Salonul Bookfest, Silvana Cojocăraşu a pătruns în Raiul Cărţilor

Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a desfăşurat la Bucureşti, între 24-28 mai 2017, având ca invitat de onoare ţara Premiilor Nobel, Suedia. Deschiderea oficială s-a făcut la înalt nivel diplomatic, în prezenţa oficialilor Suediei, Israelului (ţara invitată de onoare la ediţia anterioară) şi ai Statelor Unite, invitatul de anul viitor.Silvana

Invitată la acest Salon de carte cu prilejul lansării primului volum de poezii intitulat „Cantabis”, Silvana Cojocăraşu ne-a povestit care a fost atmosfera şi ce sentimente au încercat-o la întâlnirea cu nume celebre ale culturii româneşti: „Un salon de carte înseamnă un fel de “Rai al cărţilor”. Pentru cine iubeşte şi respectă cuvântul scris, acesta este locul unde trebuie să fii: sunt zeci de evenimente, mii de oameni interesaţi şi cunoscători, milioane de cărţi, milioane de cuvinte în care nu te pierzi, ci în care te regăseşti şi te redefineşti. Acesta a fost sentimentul meu, anul acesta, la Bookfest. Lansarea cărţii mele a fost emoţionantă, şi pentru mine, şi pentru cei prezenţi – mulţi mi-au spus că le-am transmis din emoţia mea. Am avut alături oameni avizaţi, personalităţi din domeniu, şi, în primul rând, oameni frumoşi, oameni care te îmbogăţesc prin chiar prezenţa lor. Îi respect, fac parte din lumea mea şi nu pot fi decât recunoscătoare, lor şi vieţii, că am putut clădi asemenea momente împreună (nu degeaba se spune că unii oameni vin în viaţa ta ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie…)”.

Una dintre cele mai speciale intervenţii a  aparţinut doamnei Florica Cruceru, descendentă a unei vechi şi importante familii din Mangalia: “Silvana Cojocăraşu rămâne iremediabil legată de Mangalia, prin familie, prin rădăcini. Oraşul intebelic a avut o lumină, un farmec aparte, o esenţă care azi s-a pierdut: au creat aici Camil Petrescu şi mari scriitori şi pictori, Tonitza, Şirato, Paul Miracovici… Aici a trăit şi Ştefan Elefteriadis, pe care Silvana l-a cunoscut şi care îi ilustrează volumul. Locul are o istorie, o personalitate, un farmec ascuns care se transmite, misterios, celor aleşi. Silvanei i s-a transmis acest har, şi acest dar. Poezia ei cultivă simplitatea expresiei, formula concentrată prin care creează puternice imagini picturale.  Citirea versurilor este o desfătare. Ştiu sigur că Silvana Cojocăraşu va însemna un nume în literatura română.”

Editura Tracus Arte, care a editat volumul “Cantabis”, a avut un program plin de lansări, în fiecare zi, cu multe de titluri, inclusiv traduceri din literatura contemporană de limbă franceză, de la scriitori consacraţi, academicieni, până la debutanţi. Susţine, ca principiu editorial, criteriul valoric, în special în proiectele de editare a poeziei contemporane – domeniu în care se vinde şi se cumpără destul de puţin.

Editura este, de asemenea, partener cultural în România al Ambasadei Libanului la Bucureşti, modalitate de promovare reciprocă a celor două literaturi.

Nivelul şi calitatea unui eveniment cultural precum Bookfest înseamnă un lucru extrem de important: valoarea adevărată există. Şi pentru că actul cultural autentic nu lasă loc de false interpretări şi paranteze şi se face numai cu suflet, cu dragoste, am înţeles, o data în plus, că ceea ce rămâne şi ne rămâne este cultura, valoarea. Într-o societate desprinsă parcă din teatrul absurd al lui Ionesco, cu situaţii  dureroase şi nedrepte, pentru că nu sunt imaginate, ci se “trăiesc” pe viu, o societate în care se cultivă voit şi se promovează constant non-valoarea, faţada spoită, falsitatea intelectuală şi imoralitatea, ne rămâne creaţia – expresia vocii şi culturii autentice. Este sămânţa aceea care rămâne în pământ, nevăzută, chiar şi atunci când e călcată cu disperare în picioare, chiar şi pe sol arid. Ea este acolo. Şi cândva, nebănuit, într-o zi, va încolţi şi va răsări.

 




Anunț de angajare

Brutăria – patiseria ”Kosovari”, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, angajează personal (vânzătoare și femeie pentru curățenie).

Salariu atractiv. Pentru detalii, apelați numărul de tefon:  0748 669 728.




Examenul de bacalaureat național – Evaluarea competențelor lingvistice și digitale, 6 – 16 iunie 2017

Conform Calendarului examenului de bacalaureat național, în perioada, 6 – 16 iunie 2017, absolvenții de liceu vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, astfel:

  • 6 – 7 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A – 225 candidați (real – 3.324 și uman – 901)
  • 9, 12 – 13 iunie 2017 Evaluarea competenţelor digitale – proba D – 172 candidați
  • 14 – 16 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C – 683 candidați:
Total
Disciplina  3683
Limba engleză 3550
Limba franceză 105
Limba germană modernă 14
Limba italiană 6
Limba spaniolă 8

La nivelul județului Constanța au fost desemnate 51 de centre de examen pentru evaluarea competențelor lingvistice și digitale (conform Anexei). Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe la ora 9.00, conform programării afișate în fiecare centru de examen.

Evaluarea competențelor lingvistice, pentru limba română și limba modernă, precum și a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeași specialitate, din unitatea de învatamânt.

Subiectele pentru proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română sunt elaborate  de catre Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare, nonliterare și itemi corespunzători descriptorilor competențelor din programele pentru bacalaureat. Pentru elaborarea răspunsurilor, se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susținerea acestora în fața comisiei, câte 10 – 15 minute.




Primarul Niculae Stan a sărbătorit Ziua comunei Pecineaga alături de cetățeni și artiști renumiți de muzică populară

 

Pecin2Duminică, Primăria și Consiliul Local Pecineaga au sărbătorit comuna și pe cetățenii acesteia printr-o serbare câmpenească ce a reunit artiști cunoscuți care au susținut recitaluri pe scena amplasată pe stadion. Ziua comunei Pecineaga a adunat un număr impresionant de localnici, dar și cetățeni ai Mangaliei, respectiv ai comunelor limitrofe.

Gazda evenimentului, edilul Niculae Stan a avut-o alături în calitate de invitat special pe primărița comunei Cumpăna, Mariana Gâju, recunoscută pentru proiectele de anvergură care au contribuit la dezvoltarea remarcabilă a localității pe care o păstorește.Pecin14

Serbarea a început cu festivitatea de premiere a câtorva cupluri care anul acesta au împlinit 50 de ani de căsătorie. Primarul le-a oferit în semn de respect daruri, flori și câte 200 de lei/familie. Nu au fost uitați nici sportivii comunei, respectiv medaliații cu aur și argint la campionatele naționale de lupte și box, și nici fotbaliștii echipei locale cu care autoritățile publice locale se mândresc, îi promovează și susține.

Pentru zecile de copii veniți împreună cu părinții să se distreze și-au făcut apariția cu un program artistic, înconjurați de baloane cu săpun,Mickey și Minnie Mouse care au dansat împreună cu cei mici.

Pecin3Pentru că nu există serbare câmpenească fără artiști, pe scenă au susținut recitaluri Nicu Paleru, Ionuț Galanai împreună cu Ansamblul de dansatori Asteria, care i-au încântat pe spectatori cu melodii, dansuri grecești, dar și cu tradiționalul obicei al spargerii farfuriilor, Mariana Ionescu Căpitănescu, Claudia Mihai, Aurel Mihai, Ion Amititeloaie. Specacolul l-a avut ca prezentator și producător pe Gioni Moraru.

Paralel cu distracția de pe scenă, cei prezenți au avut la dispoziție preparate specifice unei asemenea ocazii festive, începând de la mititei și bere, până la vată de zahăr multicoloră și Kurtos Kalacs. Tot pentru copii, în zonă au fost aduse castele gonflabile, tobogane și alte atracții care nu i-au lăsat să se plictisească.

Primarul comunei, Niculae Stan le-a transmis cetățenilor că va duce la bun sfârșit proiectele de amploare pe care le-a început, rspectiv canalizarea și racordarea la rețeaua de gaze. Alte priorități vizează reabilitarea drumurilor și a unităților de învățământ.

Atmosfera de sărbătoare s-a încheiat aproape de miezul nopții cu un impresionat foc de artificii.

 

Pecin6

Pecineaga

Mickey




Elevii Liceului Teoretic ”Callatis” au dominat Concursul Național Școlar de Șah ”Elisabeta Polihroniade” 

sah2

Vineri, 02.06.2017, în comuna Cumpăna a avut loc Concursul Național Școlar de Șah ”Elisabeta Polihroniade” , etapa județeană, unde Liceul Teoretic Callatis Mangalia a obținut locul I cu echipa cilclului primar formată din elevii: Emin Elis Maria, Dincă Radu, Dincă Alexandru, Moise Sabin și cu echipa gimnazială compusă din Broatec Răzvan Iustin, Susman Danir, Ghenea Razvan și Dumitrașcu Cristina, calificându-se pentru faza națională. Aceasta va avea loc la Olănești în perioada 10-11 06. 2017. Echipa ciclului liceal a luat locul al doilea, fiind alcătuită din trei elevi, în loc de patru ( Handac Radu, Crăciun Marian, Săvulescu Andrei).

Elevii au fost răsplătiți cu medalii, diplome și cupe. În plus, Primăria Cumpăna a organizat ireproșabil această competiție, asigurând de la parcare până la prânzul oferit tuturor elevilor.




Comunicat al Consilierului Local, Nicolae Moroianu referitor la referendumul de demitere a primarului: Strângerea semnăturilor va începe imediat după Rusalii!

Dragi concetățeni,

 

Dat fiind că de ieri am primit extraordinar de multe telefoane și mesaje, fiind întrebat când începe strângerea de semnături și de câte semnături este nevoie, țin să precizez următoarele: Conform Legii 3/2000 – Legea Referendumului: Articolul 5 (1) Referendumul naţional şi Referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Mangalia are înscriși pe listele electorale permanente un număr de 34.895 de alegători. Asta înseamnă că ar trebui strânse 8.724 de semnături pentru a iniția referendumul – 25%.

Pentru a fi valid, trebuie să se prezinte la vot 10.469 de locuitori ai Mangaliei, dintre care 8.724 să voteze pentru demiterea primarului.

Referitor la listele de semnături, țin să vă spun că nerăbdarea și entuziasmul unui număr atât de mare de oameni, ne dau încrederea că demersul nostru va fi unul victorios dar, pentru a nu face nici o greșeală de ordin juridic, care să poata fi exploatată, mai avem câteva amănunte de pus la punct. Astfel, pentru a finaliza toate detaliile și pentru a vă lăsa să vă bucurați de minivacanța de Rusalii, acțiunea de strângere de semnături va începe săptămâna viitoare, marți sau miercuri.

Sărbători Fericite!

Nicolae Moroianu

 




Exclusivitate! Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog îngrijorat de pericolul şi degradarea în care se află Sanatoriul Balnear Mangalia

ministru2Vineri, dimineaţă, Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, însoţit de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Cătălin Grasa, au venit să viziteze Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.

Inivitaţia a fost lansată de către proaspătul manager al unităţii sanitare, Bogdan Maganu, îngrijorat de stadiul în care a ajuns sanatoriul. Mai exact, în această unitate emblematică a municipiului, nu s-au mai făcut investiţii de anvergură dinainte de Revoluţie, fiind realizate doar lucrări de reparaţii, zugrăveli, modernizări şi amenajări restrânse. La întâlnire au mai fost prezenţi directorul medical al sanatoriului, Magdalena Dumitrescu şi consilierul local PSD, Neculai Tănasă.

Delegaţia a trecut în revistă câteva camere ale hotelului, piscina şi secţiile unde se realizează procedurile balneare. Din păcate, condiţiile oferite de sanatoriu pacienţilor sunt inferioare, în multe locuri pereţii fiind scorojiţi, invadaţi de mucegai, iar aerul este irespirabil, întrucât sistemul de ventilaţie nu funcţionează de ceva timp. În ansamblu, din cauza acestor condiţii precare, sanatoriul a decăzut, existând pericolul ca situaţia să se agraveze cu consecinţe devastatoare pentru funcţionalitatea acestuia. „Am profitat de prezenţa Ministrului Sănătăţii la o conferinţă la Neptun pentru a-l invita la sanatoriu. Avem urgent nevoie de sprijinul domniei sale, deoarece riscăm ca hotelul sanatoriului, în prezent clasificat la 2 stele, să decadă la o stea, din cauza spaţiilor improprii, a băilor extrem de mici şi a mucegaiului. Dacă hotelul va fi declasificat, vom pierde contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu Casele de Pensii şi ceilalţi parteneri. Practic, ni se va bloca activitatea. Solicitări avem foarte multe, pacienţii români şi străini doresc să beneficieze de serviciile noastre, însă din cauza degradării sanatoriului, ne aflăm în pericolul de a nu le mai putea oferi tratamentele de care au nevoie”, a declarat managerul sanatoriului, Bogdan Maganu.

Managementul defectuos a determinat ruinarea sanatoriului

Ministrul Sănătăţii nu a fost deloc încântat în urma scurtului tur al sanatoriului, declarând că l-a mai vizitat în urmă cu câţiva ani, când nu arăta atât de rău ca acum. „Am constatat că aici există probleme legate de managementul defectuos care a existat până de curând. Prioritare trebuie să fie pentru perioada imediat următoare lucrările de hidroizolaţie termică pentru care există linie deschisă pe fonduri europene. Paralel, trebuie întocmită documentaţia în vederea derulării unui amplu program de reabilitare şi modernizare prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. I-am recomandat managerului sanatoriului să identifice toate problemele unităţii sanitare, să le evalueze şi să mi le prezinte la minister. Astfel, eu împreună cu colegii de la Guvern şi cu reprezentanţii CNI vom stabili măsurile ce trebuie luate în vederea redresării sanatoriului, unitate sanitară importantă atât la nivel local, cât şi naţional”, a declarat pentru „Ediţia de Sud”, Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Singurele aspecte pozitive semnalate de către conducerea sanatoriului au fost legate de numărul redus de paturi din camere. Astfel, în urmă cu câţiva ani, s-a reuşit introducerea în camere a numai două paturi, renunţându-se la numărul de 4-5 câte erau înainte de Revoluţie. De asemenea, în unele încăperi, cât şi în apartamenul realizat prin unirea a două camere, există mobilier nou, care dau un aspect confortabil şi îngrijit. În rest, se remarcă pereţii şi tavanele deterioarate, băile exagerat de mici, aerul sufocant, rugina şi în general indiferenţa şi paragina în care a fost lăsat sanatoriul în ultimii ani.