Societatea Polaris a intervenit printr-o nouă dezinsecţie aeriană împotriva dăunătorilor

dezinsectieAstăzi, dimineaţă, societatea Polaris M Holding a derulat în oraş şi staţiuni o nouă acţiune de dezinsecţie aeriană. Prima etapă s-a desfăşurat la data de 8 iunie. „Acţiunea, care s-a desfăşurat cu ajutorul Aeroportul Tuzla, ce ne-a pus, din nou, la dispoziţie un avion, a avut ca scop înlăturarea insectelor de disconfort şi a dăunătorilor, de la muşte şi ţânţari, până la purici şi căpuşe. Primul zbor în care au fost împrăştiate substanţele a fost la ora 6.00, iar cel de al doilea după ora 9.00 până la ora 10.00. Aceasta a fost cea de a treia etapă a acţiunii, pe care am început-o la data de 8 iunie şi pe care am continuat-o la data de 23 iunie. Următoarea este programată pentru sfârşitul acestei luni, iar în august, vom avea alte două acţiuni. Substanţa folosită pentru dezinsecţie se numeşte K’OTHRINE PROFI EC 250 şi este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti.

Societatea noastră a anunţat Primăria cu 2 zile înainte cu privire la organizarea acestei acţiuni în vederea luării măsurilor care se impun pentru informarea apicultorilor şi sericultorilor de pe raza municipiului şi staţiunilor, precum şi a circumscripţiilor sanitar-veterinare pentru luarea măsurilor necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public”, a declarat directorul SC Polaris M Holding Mangalia, Florin Jianu.

 




În atenţia agricultorilor şi pomicultorilor din municipiul Mangalia şi localităţile învecinate!

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primeşte cererile de finanţare pentru sM 4.2 şi sM 4.2a din PNDR 2020

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea în perioada 10 iulie – 30 septembrie, a.c. a primei sesiuni din 2017 de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile din (PNDR 2020), respectiv 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” şi 4.2a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”. Depunerea cererilor de finanţare pentru submăsurile 4.2 şi 4.2a se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 10 iulie 2017, ora 09:00, termenul limită de depunere a cererilor de proiecte aferentă sM 4.2 şi sM 4.2a fiind 30 septembrie 2017, ora 16:00.

Sprijinul acordat în cadrul submăsurii 4.2 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi grupuri de producători/coopertaive şi de 40% pentru alte întreprinderi, dar nu va depăşi 1.000.000 de euro/proiect pentru IMM-uri sau 1.500.000 de euro/proiect pentru alte întreprinderi. De asemenea, pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat (succesiunea de etape şi operaţii din cadrul aceleiaşi unităţi implicate în colectarea, procesarea, distribuţia, depozitarea şi manipularea produselor agroalimentare, de la colectare până la comercializare), indiferent de tipul de solicitant, sprijinul este de 2.500.000 de euro/proiect, inclusiv pentru proiectele depuse de forme asociative (cooperative şi grupuri de producători).

Pentru sM 4.2a finanţarea maximă acordată este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi de 40% pentru întreprinderi mari. Pentru întreprinderi micro şi mici, inclusiv forme asociative, sprijinul nu va depăşi 600.000 de euro/proiect sau 900.000 pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat. Întreprinderile mijlocii, inclusiv forme asociative beneficiază de o finanţare maximă de 800.000 de euro/proiect sau, în cazul investiţiilor care conduc la un lanţ alimentar integrat, finanţarea ajunge la 1.100.000 de euro/proiect. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile acordate pentru întreprinderi mari este de 1.000.000 de euro şi de 1.500.000 de euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat. Tot prin această submăsură se pot finanţa investiţii legate de producerea de băuturi alcoolice, sprijinul maxim acordat pentru acest tip de investiţii este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 200.000 de euro pentru microîntreprinderi şi 300.000 de euro pentru formele asociative.




Campanie gratuită derulată în sudul litoralului pentru depistarea cancerului de piele

Societatea Română de Dermatologie (SRD) va derula în această vară, cea de-a XII-a ediţie a Campaniei EuroMelanoma Day, promovând  mesajul “Primeşti o singură piele! Ai grijă de ea! Protejeaz-o de soare!”. Solartium Group şi Primăria Mangalia sunt partenerii SRD în această campanie, care are ca scop prevenţia,  depistarea şi tratamentul cancerului de piele, în toate stadiile sale. O amplă campanie de informare în ceea ce priveşte depistarea melanomului şi prevenirea cancerului cutanat  se va derula în lunile iulie şi august, pe litoralul Mării Negre.

Astfel, SRD în parteneriat cu Primăria Mangalia oferă puncte de consultaţii gratuite turiştilor aflaţi pe litoral în staţiunile: Venus, Jupiter, dar şi la Mangalia. Consultaţiile se vor desfăşura în perioadele 14 – 16 iulie, 11 – 13 august şi 18 – 20 august, în intervalul orar 08:30 – 11:30; 15:00 – 19:00. Punctele de consultaţii vor fi amplasate pe faleza Mangalia, vizavi de Restaurantul „Luca”, pe plaja de la Venus – zona „Perla Venusului” şi în staţiunea Jupiter – zona Plaja „Paradis”, unde medici dermatologi din ţară vor oferi informaţii şi vor acorda consultaţii gratuite populaţiei aflate pe litoralul Mării Negre.

Un  studiu european realizat pe un  eşantion de  peste 13.500 persoane arată că, în ciuda faptului că 91% dintre persoane recunosc că expunerea la soare crează probleme de sănătate, 40% dintre acestea se protejează de soare doar în timpul vacanţelor.




Un nou accident pe Strada Portului!

Un nou accident grav are loc pe Strada Portului din Mangalia! În jurul orei 7, în această locaţie, un sofer de 26 de ani a intrat pe contrasens, drept într-un autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului au fost rănite cele două femei din autoturismul lovit, şoferiţa de 36 de ani şi pasagera, de 61 de ani.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele autorului accidentului.




Avarie RAJA la Mamaia Sat

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 6 iulie 2017, pe conducta cu diametrul de 600 mm din Mamaia Sat, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa in intervalul orar 10,00-13,00.

Sunt afectati consumatorii din Mamaia Sat, Depozit 10, Tabara de copii Navodari si zona industriala Navodari.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa.

 




Acestea sunt liceele cu promovabilitate „0“!

În urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu, gradul de promovare, înainte de contestații,  înregistrat la  nivelul judeţului Constanţa este de 62,07%.  Patru absolvenți de liceu au obținut media 10 (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân -2 și Liceul Teoretic „Ovidius” – 2)

Promovabilitate Prezenti Neprezentati Eliminati Respinsi Respinsi cu medii 5-5.99 Reusiti TOTAL Reusiti 6-6,99 Reusiti 7-7,99 Reusiti

8-8,99

Reusiti

9-9,99

Reusiti 10
62.07 4659 332 10 1757 312 2892 695 840 824 529 4

 

Rezultatele de la Examenul de bacalaureat național pot fi consultate pe pagina web:  bacalaureat.edu.ro

Contestațiile pot fi depuse  miercuri, 5 iulie a.c., în intervalul orar 16:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi publicate luni, 10 iulie 2017.

Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și  au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

 

Licee cu promovabilitate 0:

 

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ’ALBATROS’ CONSTANŢA
LICEUL ’OMNIA’ CONSTANŢA
LICEUL TEHNOLOGIC CRUCEA
LICEUL TEHNOLOGIC ’RADU PRIŞCU’ DOBROMIR
LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM ’SPIRU HARET’ CONSTANŢA
LICEUL TEORETIC ’EDUCATIONAL CENTER’ CONSTANŢA



Licee cu rata de promovare peste 90 %

Promovabilitate
COLEGIUL NAŢIONAL ’MIHAI EMINESCU’ CONSTANŢA 94.12
COLEGIUL NAŢIONAL ’MIRCEA CEL BĂTRÂN’ CONSTANŢA 99.12
COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC ’CONSTANTIN BRĂTESCU’ CONSTANŢA 94.57
LICEUL TEORETIC ’CALLATIS’ MANGALIA 91.67
LICEUL TEORETIC ’DECEBAL’ CONSTANŢA 95.86
LICEUL TEORETIC ’GEORGE CĂLINESCU’ CONSTANŢA 90.07
LICEUL TEORETIC ’LUCIAN BLAGA’ CONSTANŢA 93.75
LICEUL TEORETIC ’OVIDIUS’ CONSTANŢA 99.51
LICEUL TEORETIC ’TRAIAN’ CONSTANŢA 95.75

Licee cu  rata de promovare peste 90 %




Diana-Georgiana Baciu, cea mai bună elevă a Mangaliei la examenul de Bacalaureat!

Ministerul Educaţiei a publicat, miercuri, 5 iulie, rezultatele examenului de Bacalaureat 2017, înainte de contestaţii. La nivelul Municipiului Mangalia 16425961_1352553211476477_6411619283345787497_nLiceul Teoretic „Callatis“ rămâne lider al gradului de promovabilitate: 132 de absolvenţi, din cei 147 înscrişi, au obţinut medii peste 6. Eleva Diana Baciu, absolventă de „Ştiinţele naturii“, a reuşit să obţină media 9,91, fiind cel mai bun elev al Mangaliei la acest examen. Diana este, de altfel, şi şef de promoţie al unităţii de învăţământ. La „Callatis“, trei elevi nu s-au prezentat la examen, iar 12 au fost respinşi.

La Colegiul Economic Mangalia, cea mai mare medie a fost obţinută de Andreea Popescu (Tehnician în activităţi economice) – 9,06, iar cea mai mică medie a fost de 6. Din cei 164 de absolvenţi ai unităţii de învăţământ, 14 au ales să nu se prezinte la examene, iar 89 au picat. În privinţa Liceului „Ion Bănescu“, aici au fost înscrişi 71 de elevi, din care 11 nu s-au prezentat la examenul de Bacalaureat, iar 52 au fost respinşi. Doar 8 elevi au fost admişi, cu medii cuprinse între 7,05 (Andrei Balaban) şi 6,21, doi dintre aceştia fiind absolvenţi ai promoţiilor anterioare!

 (sursa foto:facebook.com)




Combatere aviochimică a dăunătorilor şi insectelor de pe raza oraşului

avion-stropire-300x200Primăria municipiului Mangalia anunță acțiunea de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor, care va avea loc, vineri, 7 iulie, în intervalul orar 06:00 -11:00. Operaţiunea de dezinsecţie pe calea aerului va fi demarată de firma de salubrizare „Polaris”, care va trata toate zonele şi spaţiile verzi din municipiul Mangalia şi staţiunile aferente. Un avion edilitar va împrăştia insecticid de tipul „K’OTHRINE PROFI EC250″, substanţă avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti. Cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate şi staţiuni să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public. În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.) acţiunea se amână şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util.




Cursuri gratuite pentru cei care doresc să devină șoferi profesioniști! 

 

În perioada 04.07 – 15.07.2017, Polaris M Holding Constanța împreună cu Dia Auto SRL organizează cursuri GRATUITE de pregătire practică și teoretică în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile /subcategoriile B și C. Persoanele interesate să urmeze cursurile școlii de șoferi, pentru categoriile /subcategoriile B și C vor beneficia de gratuitate și de un loc de muncă asigurat de Polaris M Holding, aceștia urmand să fie angajați pe postul de conducător auto.

Astfel, pe perioada desfășurării cursurilor, participanții vor semna un contract cu program parțial de muncă (2 ore/zi), iar după terminarea cursurilor, aceștia vor fi angajați pe o perioadă nedeterminată de către Polaris M Holding. Contravaloarea școlii de șoferi, atestatul de transport marfă, fișa medicală și taxa de permis vor fi achitate de societatea Polaris M Holding Constanța. Persoanele interesate sunt rugate să se prezinte la sediul Companiei Polaris M Holding din Strada Spiru Haret, nr. 2 A, Constanța. Mai multe informații se pot obține la următorul număr de telefon: 0728 281 678.

 




Acţiune de deratizare în oraş şi staţiuni

indexPrimăria Mangalia, în colaborare cu firma de salubrizare Polaris, a demarat, luni, 3 iulie, o acţiune de deratizare în oraş şi staţiuni. Astfel, au fost amplasate momeli specifice distrugerii rozătoarelor dăunătoare şi periculoase (şoareci, şobolani), în perimetrul ghenelor de gunoi din oraş, atât terestre, cât şi subterane, precum şi în spaţiile de joacă pentru copii. Operaţiunea de deratizare a continuat în acelaşi mod pe parcursul zilei de luni şi în staţiunile aferente Mangaliei. Combaterea rozătoarelor are un rol deosebit de important, deoarece acestea constituie un pericol permanent de îmbolnăvire (boli bacteriene, virotice şi parazitare), atât a populaţiei cât şi a animalelor, precum şi pierderi economice (poluare, distrugere, etc.). Pe lângă acţiunea de deratizare, de la începutul acestei veri, s-au derulat şi campanii de dezinsecţie aeriană pentru combaterea insectelor de pe raza oraşului.

 

 




Medicii UPU Constanţa asigură asistenţa medical la Neversea

73 cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa vor asigura asistenţa medicală la evenimentul muzical organizat în acest weekend în municipiul Constanţa. Este vorba despre medici specialişti şi rezidenţi, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi de la Facultatea de Medicină.

Persoanele aflate la faţa locului, care vor avea nevoie de îngrijiri medicale, vor fi tratate în cele 4 corturi de prim ajutor şi 2 posturi medicale avansate care vor funcţiona ca spitale mobile. Dotarea acestora va permite tratarea cazurilor uşoare şi medii iar dacă situaţia o va impune,  pacienţii vor fi transferaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Activitatea UPU nu va fi afectată în timpul evenimentului, urgenţele medicale urmând să fie asigurate în regim normal.

 

 




Primarul Iulian Soceanu organizează referendum prin care cetăţenii să decidă soarta nămolului de Techirghiol

Techirghiol2Recent, a avut loc la Sediul Administrativ al Grădinii Botanice din orașul Techirghiol o nouă dezbatere privind explorarea și exloatarea nămolului din lacul Techirghiol. La eveniment a participat și edilul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, interesat de acest subiect, care, în ultima perioadă, a pus pe jar întreaga comunitate locală, dar numai, din cauza riscului ca nămolul să fie exploatat de către o societate privată.

Inițiativa dezbaterii a venit din partea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, care în urma comentariilor din spațiul public, a dorit să vină cu o serie de lămuriri. În cadrul acestei dezbateri, președintele ANRM, Aurel Gheorghe, a adus la cunoștința celor prezenți, că dorește realizarea unui studiu complex referitor la nămolul sapropelic din Lacul Techirghiol, studiu prin care se intenționează determinarea la nivel științific, a datelor referitoare la rata de sedimentare, a cantităților optime care pot fi exploatate, a condițiilor specifice privind regenerarea acestuia, a modalitaților prin care nămolul utilizat poate fi repus în lac și a condițiilor de calitate pe care acesta trebuie să le îndeplinească, precum și alte aspecte relevante pentru gestionarea în condiții durabile a acestei resurse minerale.
În cadrul dezbaterii, s-a vorbit și despre licența de explorare acordată societății Formin S.A din Caransebeș. Potrivit președintelui ANRM, procedura de acordare a licenței de exploatare pentru sectorul deja explorat este una care ar putea să dureze până la trei ani.
Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu a declarat că, realizarea studiului asupra lacului și implicit asupra nămolului este mai mult decât necesar, întrucât ultima dată când s-a făcut o asemenea analiză a fost în 1979! ”Acest studiu ne va arăta concret ce cantitate de nămol are lacul, care este calitatea apei, a nămolului, cum și cât se poate exploata. De asemenea, se va realiza un studiu vizavi de această resursă, mai exact cât timp poate supraviețui și cât de mult putem dezvolta orașul cu ajutorul acestei resurse. Întrega situație a plecat de la faptul că firma în cauză a obținut licență de explorare a nămolului la o licitație în 2013 pe un perimetru. În 2016, a obținut tot prin licitație un alt perimetru. Reprezentanții firmei au anunțat că s-au asociat cu un Fond de Investiții german care ar dori să investească suma de 50 de milioane de dolari în deschiderea unui Centru balnear! Firma din Caransebeș nu a făcut, deocamdată, niciun demers oficial pentru a prezenta planul de afaceri și de aici suspiciunea apărută în rândul cetățenilor, dar și a autorităților publice locale”.

Oraşul Techirghiol ocupă locul I în topul staţiunilor balneare din România!

Edilul a mai precizat faptul că pentru oraș, această licență exclusivă ar duce la dispariția lui ca stațiune balneară, mai cu seamă că anul acesta Techirghiolul a obținut Locul I pe țară chiar la categoria ”Stațiuni balneare”, într-un clasament realizat de Institutul Național de Balneologie. Primarul Iulian Soceanu a propus împreună cu inițiatorii dezbaterii ca până la finalizarea celor două studii Guvernul României să nu elibereze licența de explorare. ”De asemenea, am decis ca în a doua parte a lunii septembrie să organizăm un referendum pe acest subiect, astfel ca hotărârea cetățenilor de a nu pierde această resursă să fie cunoscută și respectată la nivel central. Normal este ca nămolul să fie comercialiazat și folosit doar în centrele balneare de tratament din zona noastră, iar exploatarea lui să se facă într-un mediu durabil cu protejarea mediului. Iar acastă utilizare a nămolului să fie făcută fie de către o societate subordonată Consiliului Local Techirghiol, fie în baza unui parteneriat public-privat. În plus, în acest fel dăm credibilitate mai mare și investitorilor privind gestionarea acestei resurse minerale”.

Anual, peste 20.000 de turiști vin la Techirghiol să beneficieze de proprietățile miraculoase ale nămolului. Acestora li se adaugă ceilalți pacienți care se tratează la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia.

 




36 DE POSTURI VACANTE PENTRU VIITORII OFIȚERI DE IMIGRĂRI

Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, în perioada iulie-august, concursuri pentru ocuparea a 36 de posturi vacante, prin trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare. Viitorii ofițeri își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului central al IGI și în centrele specializate pe linie de azil, în domenii de activitate precum: proceduri administrative și judiciare de azil, integrare, migrație, resurse umane, comunicații și informatică, administrativ, relații internaționale și asistență psihologică.

 

Astăzi, 3 iulie a.c., Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat procedura de ocupare prin concurs a 36 de posturi vacante, prin trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare.

 

Posturile au fost alocate în urma unei analize privind necesitățile operative și de suport, de la nivelul structurilor centrale și teritoriale. Totodată, s-a avut în vedere obiectivul de creştere a gradului de siguranţă a cetăţeanului și a capacității de acțiune la nivelul structurilor teritoriale, prioritatea în combaterea migraţiei ilegale şi facilitarea accesului persoanelor la procedura de azil.

 

Agenții de poliție care se pot încrie la concurs trebuie să îndeplinească cerințele de pregătire prevăzute în fișele posturilor care urmează a fi ocupate, sunt declarați apt la evaluarea psihologică, au obținut calificativul de cel puțin <bine> la ultimele două evaluări, nu sunt cercetați disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare, nu sunt puși la dispoziție ori suspendați din funcție și dețin o autorizație de acces la informații clasificate.

 

Viitorii ofițeri își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului central al IGI și în centrele specializate pe linie de azil, în domenii de activitate precum: proceduri administrative și judiciare de azil, integrare, migrație, resurse umane, comunicații și informatică, administrativ, relații internaționale și asistență psihologică, urmând a fi repartizați astfel:

  • Aparat central al Inspectoratului General pentru Imigrări

Serviciul Resurse Umane – 3, Direcția Management Strategic – 2, Direcția Suport Logistic – 6.

  • Direcția Migrație – 11
  • Direcția Azil și Integrare – 14

 

Printre structurile cu locuri vacante scoase la concurs se numără: Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciile pentru Imigrări ale județelor Constanța și Brașov, Birourile pentru Imigrări din Bistrița-Năsăud, Călărași, Vaslui și Satu Mare, precum și Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Giurgiu, Galați, Maramureș, Rădăuți și Timișoara.

 

Anunțurile de recrutare pot fi accesate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări la adresa www.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Despre noi/Organizare/Carieră” și la avizierul instituției. Tot aici puteți găsi detalii despre depunerea cererilor și perioada de înscriere.

 

Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de examen, criteriile de departajare și alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a recrutării și încadrării candidaților pot fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări la numărul de telefon 021/4107513 și interiorul prevăzut în anunț.




SC Polaris M Holding angajează!

Salubrizare – Mangalia:

  • Şofer de autocamion maşină de mare tonaj.

CV-urile se trimit la adresa de e-mail mangalia@polaris.ro sau pot fi depuse personal la sediul Polaris din Strada Mihai Viteazu, nr.10 E, Mangalia.




Peste 1200 de pacienţi au ajuns la UPU Constanţa în weekend

1.245 pacienţi au ajuns la UPU în acest weekend, 302 au fost internaţi. Cele mai multe persoane au fost preluate de medicii de la  Cabinetul UPU Interne, 481. Dintre acestea, 111 au fost internate. Tot în ultimele 72 ore au ajuns la UPU 400 copii: 283 la Cabinetul UPU Pediatrie şi 117 la Chirurgie Pediatrică. În urma investigaţiilor de specialitate, din cei 400 de minori, au fost spitalizaţi 89. Tot de vineri, 30.06, ora 08.00 până astăzi, 03.07, ora 08.00,  145 pacienţi au fost preluaţi de medicii de gardă de la Cabinetul UPU Traumatologie.

Faţă de weekendurile trecute, weekendul acesta la UPU a crescut numărul de prezentări. Săptămâna trecută au fost înregistraţi 1153 pacienţi în 72 ore iar în urmă cu 2 săptămâni, tot în weekend, s-au prezentat la UPU 1008 persoane .

 




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de vânt puternic și ploi, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă în perioada 3 iulie 2017 – 4 iulie 2017, ora 12:00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost constituite 19 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, respectiv 22 pentru restul județului, dotate cu toate utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

 




Poliţiştii rutieri din Mangalia au avut de furcă cu şoferii băuţi!

Ieri, la ora 00.43, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au depistat pe C.L.-D., în vârstă de 27 de ani, din localitatea Slobozia Conachi – județul Galați, are a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței din Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Tot in cursul zilei de ieri, ora 04.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat-o pe R.I.-A., în vârstă de 29 de ani, din localitatea Rădăuți – județul Suceava, are a condus un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea 2 Mai, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 02.07.2017, ora 02.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au depistat pe L.M.-M., în vârstă de 45 de ani, din localitatea Rîmnicu Sărat – județul Buzău, are a condus un autoturism, pe strada Lavrion din Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 02.07.2017, ora 04.36, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au depistat pe S.C., în vârstă de 37 de ani, din Constanța, are a condus un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea 2 Mai, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Ulterior, conducătorul auto a poziționat autoturismul propriu pe mijlocul drumului din localitatea respectivă, blocând astfel circulația, faptă pentru care i-a fost întocmit doar penal.