Pentru că Damen nu a intrat încă în drepturi, negocierile Sindicatului „Navalistul” pe tema creşterilor salariale s-au amânat pentru săptămâna viitoare!

Deoarece noii parteneri ai navaliştilor din Mangalia, respectiv olandezii de la Damen nu şi-au intrat încă în drepturi în cadrul Şantierului Naval, întrucât cele două tranzacţii (pe de o parte achiziţia celor 51% de acţiuni de la DSME, şi pe de altă parte transferul celor 2% dintre acţiuni statului român, astfăl să devină majoritar în acest parteneriat ) nu au fost încă finalizate, conducerea Sindicatului Liber „Navalistul” a decis amânarea negocierilor privind modificarea contractului colectiv de muncă pentru perioada 2 – 25 mai.

Liderul de sindicat, Laurenţiu Gobeajă a declarat pentru „Ediţia de Sud” că „având în vedere faptul că tranzacţia privind modificarea structurii acţionariatului companiei nu este încheiată, am convenit ca negocierile pe care le planificasem pentru intervalul 16 – 30 aprilie să fie amânate pentru 2 – 25 mai. Obiectul negocierilor îl constitue noul contract colectiv de muncă pe care, deşi l-am semnat, are lăsate în aşteptare mai multe articole care privesc majorările salariale ce nu s-au mai făcut de 3 ani, durata pauzei de masă, organizarea timpului de muncă, valoarea biletelor de odihnă.”

Situaţia şantierului este tot mai fragilă, numărul angajaţilor reducându-se 1.626!

Preşedintele sindicatului ne-a mai spus faptul că deşi, cândva, salariaţii DMHI aveau cele mai mari salarii din domeniu din ţară, de 3 ani, au ajuns la coada listei. Mai mult, în Şantierele Navale Tulcea, Brăila şi Galaţi s-au înregistrat creşteri salariale de 8,5%. Există și diferențe de salariu între 20% pentru anumite categorii de salariați, pe anumite nivele și chiar 100% pentru personalul cu studii superioare. De aceea, angajaţii speră ca tranzacţiile mult aşteptate să producă în sfârşit efecte, astfel să se discute şi despre salariile lor.

Până atunci, situaţia şantierului rămâne vulnerabilă, cu o uşoară revenire dată de 2 nave aduse la reparaţii. „Urmează să fie aduse tot la reparaţii încă două nave, însă volumul de lucru nu este acoperit în totalitate. O navă stă la reparaţii cel mult două săptămâni, dar tot este bine că angajaţii de la reparaţii, care nu mai aveau deloc de lucru au, în prezent, activitate. Pe de altă parte, din cauza nefinalizării tranzacţiilor, oamenii continuă să plece din şantier, cam

două-trei demisii pe zi. Astfel, în prezent, şantierul mai are 1.626 de angajaţi. Să sperăm însă că de săptămâna viitoare vom putea purta un dialog constructiv cu olandezii de la Damen, în caz contrar, vom merge din nou la Ministerul Economiei”, a mai spus liderul sindicatului Laurenţiu Gobeajă.

Pe de altă  parte, surse din Ministerul Economiei ne-au declarat că şi săptămâna trecută au existat discuţii pe tema tranzacţiilor şi că „situaţia se va regla în câteva zile, neexistând motive de îngrijorare pe acest subiect.”




Creștin ortodocșii îl prăznuiesc, astăzi, pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

În fiecare an, la 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sfântul Gheorghe s-a nascut în Capadocia, din parinti crestini. A urmat cariera militara si a ajuns comandant in armata imparatului Diocletian.

In anul 303, imparatul a dat un decret prin care toti crestinii erau obligati sa se lepede de credinta in Hristos si sa se inchine zeilor. Sfantul Gheorghe, pentru ca nu a vrut sa jertfeasca zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul 303, in ziua de 23 aprilie.
Mentionam ca Biserica crestina serbeaza ziua mortii sfintilor ca ziua lor de nastere. Numai Fecioara Maria si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula.

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

Obiceiuri de Sfantul Gheorghe

In traditia populara Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor.

In spiritualitatea populara, intre San-George si Samedru (Sfantul Dumitru) exista o intelegere cosmica. Se spune ca atunci cand broastele canta pentru prima oara, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata.

În dimineata zilei de San-George, capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea ca oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice.

Ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva bolilor. Ele erau puse si in hrana animalelor, in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

Exista si obiceiul ca in dimineata zilei de 23 aprilie, fetele sa puna in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli.




Cu numai o săptămână înainte de deschiderea sezonului, Portul Turistic Mangalia oferă un peisaj mai dezolant ca niciodată!

DSC_1525

Deși, cel puțin teoretic, Portul Turistic Mangalia ar trebui să constituie simbolul urbei noastre, o carte de vizită pentru turiștii care, încă, mai doresc sa își petreaca vacanțele în sudul litoralului românesc, la ora actuală investiția de milioane de euro a rămas o umbră a ceea ce era, cu numai câțiva ani în urmă. Dale ciobite, din care răsar primăvăratice păpădii, toți stâlpii de iluminat sparți, bănci rupte și degradate, într-un cuvânt, un peisaj dezolant oferit, deopotrivă, localnicilor și turiștilor.

Și asta cu numai o săptămână înainte de lansarea, oficială, a sezonului estival 2018!

 

 

 

 




Competiții sportive, organizate de ISJ Constanța

În perioada 21-22.04.2018, Inspectoratul Şcolar Județean Constanța organizează fazele județene şi regionale ale „Gimnaziadei” şi  Olimpiadei Naționale a Sportului Şcolar pentru disciplinele sportive: fotbal fete, oină băieți, tetratlon mixt, pentatlon fete și pentatlon băieți.

Competițiile se desfăşoară la Școala Gimnazială Nr. 3 „C. Porumbescu” din Constanța, la Sala de Sport a oraşului Năvodari şi la Stadionul  „Farul” Constanța.

La competiții vor participa 228 de elevi şi 30 de cadre didactice din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea, sub coordonarea  celor 15 de membri ai comisiilor județene din cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Constanța.

Sâmbătă, 21.04.2018, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează etapa locală a Concursului de chimie „Raluca Rîpan”. În competiție s-au înscris 140 de elevi din clasa a VII a, care vor susține proba în patru centre de concurs: Școala Gimnazială Nr.16 „Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța, Scoala Gimnaziala „I. L. Caragiale” din Medgidia, Școala Gimnazială Nr. 1 „G. Enescu” din Năvodari  și Liceul Teoretic           „Callatis” din Mangalia. Proba se va desfășura în intervalul orar, 9.30 -12.30, iar accesul elevilor în centrele de concurs se va face în intervalul 8.30-9.00. Rezultatele vor fi afișate în cursul zilei de sâmbată pe Forumul ISJ precum și în centrele de concurs. Etapa județeană a concursului este programată în data de 05.05. 2018.




Echipele Polaris fac curăţenie în Jupiter şi în Venus

Curăţenia generală demarată de societatea Polaris continuă astăzi în staţiunile Jupiter şi Venus. Paralel, în oraş sunt igienizate containerele de gunoi subterane.




S-a oprit apa în localităţile Mircea Vodă și Crucea pentru lucrări de întreţinere a rezervoarelor RAJA

 

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere și de igienizare a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile de la nivelul stației de pompare Mircea Vodă, furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 25 aprilie 2018, în intervalul orar 08,00 – 16,00, pentru toți utilizatorii din comuna Mircea Vodă.

Tot pentru lucrări de întreținere și de igienizare a rezervoarelor din localitatea Crucea, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile joi, 26 aprilie 2018, în intervalul orar 08,00 – 16,00, către toți consumatorii din comuna Crucea.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi abonații din satele Mircea Vodă și Țibrinu să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada acestor lucrări de întreținere.

 




Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia printre școlile participante la Concursul Național de Educație Ecologică și Colectare Selectivă „Școala Zero Waste”

Pentru elevi, școala în care învață, reprezintă o a doua casă. Ei trebuie implicați, încă de la vârste fragede în proiecte ce susțin și promovează activitățile ce se desfășoară în școala lor, proiecte ce au ca scop promovarea principiilor educației pentru mediu și pentru sănătatea mediului.

Dacă dorim să ne îndreptăm către o lume curată și sănătoasă,  O Lume cu Zero Deșeuri, componenta educațională este o soluție evidentă, organizarea de activități extracurriculare și workshopuri de educație ecologică pentru elevi devenind o necesitate.

Printre multele unități de învățământ din țară și Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia, participă la Concursul Național de Educație Ecologică și Colectare Selectivă „Școala Zero Waste”.

În cadrul acestui concurs, sub îndrumarea coordonatorilor prof. înv primar Voicu Adina și prof. dr. Burnete Eleonora și cu implicarea domnișoarei secretară Ionescu Nicoleta și a  tuturor cadrelor didactice din unitate, elevii desfășoară activități pe teme ecologice, promovarea dorinței și capacității de a aborda un stil de viață compatibil cu utilizarea adecvată și responsabilă a resurselor.

În acest context, elevii clasei I B, coordonati de prof. înv primar Voicu Adina au desfășurat activitatea „ Crește-ți singur mâncarea – plantează, îngrijește, mănâncă”. Elevii au plantat arpagic în pământul pus în cofrage de ouă, au îngrijit plantele și astfel au ajuns să mănânce ceapa verde.

Elevii clasei a III-a B, coordonați de către prof. înv primar Trandafir Mihaela –Isabela au realizat mascota concursului, folosindu-se de materiale reciclabile.

Pe lângă activitățile desfășurate, o altă componentă a concursului este și colectarea selectivă a deșeurilor. Astfel, în școală s-a implementat un sistem de colectare selectivă, utilizat cu succes de către toți factorii implicați în educație.

 




Avarie RAJA pe strada Aviator Vasile Craiu din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Aviator Vasile Craiu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 19 aprilie 2018, în intervalul orar 08,00 – 14,00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de b-dul Mamaia – Soveja – Chiliei – Panait Cerna – Ion Andreescu – Petru Vulcan – b-dul Mamaia, precum și cei arondați Punctului Termic 24.

Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării apei.

 




„Rocade” cu instituții de învățământ, la Mangalia: Colegiul Economic, transferat în căminele de la Bănescu. Galactienii, în locul Colegiului!

IMG_5239

Elevii Colegiului Economic Mangalia vor fi transferați, potrivit unei decizii a administrației publice locale, în vechile cămine ale Liceului „Ion Bănescu”. Decizia aparține reprezentanților primăriei, care vor muta cele 19 clase în clădirile situate în curtea Liceului Tehnologic ”Ion Bănescu”. În locul Colegiului Economic vor fi aduși elevii Școlii „Gala Galaction”, care, la ora actuală, învață în două schimburi, în trei corpuri de clădiri.

„Prin această măsură, vom putea organiza cursuri într-un singur schimb, atât pentru clasele primare, cât și pentru cele gimnaziale. Vom amenaja o cantină școlară, unitatea noastră putând primi autorizație sanitară de funcționare. De asemenea, vom crea un spațiu de festivități, iar sala de gimnastică va rezolva problema orelor de educație fizică ținute, actualmente, în condiții improprii”, declară consilierul local Sorin Mihai, profesor la Școala ”Gala Galaction” din Mangalia, într-un comunicat de presă al primăriei.

Între timp, liceenii de la Colegiul Economic vor fi nevoiți să se întoarcă în tip cu cel puțin 20 de ani: ei vor învăța în aceleași clădiri în care s-au desfășurat cursurile Liceului Teoretic Mangalia (actualul Callatis). Iar acest lucru se va întâmpla până când actuala administrație publică locală va „depune un proiect cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, Obiectiv Specific 10.2 ”Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții”, care vizează construcția unei unități de învățământ preuniversitar”, după cu se arată în același comunicat.

Cel mai probabil, acesta este un act de durată, ce va presupune, pe lângă depunerea documentației, aprobările forurilor competente, licitații, contestații la aceste licitații, dar și construcția în sine a edificiului, adică, în pur stil românesc, o lucrare ce se va întinde, în cel mai fericit caz, pe parcursul câtorva ani buni.




Curăţenia începută de societatea Polaris continuă în Venus, Neptun şi Olimp

Echipele Polaris continuă curăţenia generală în staţiuni. Astăzi, angajaţii societăţii mătură şi ridică gunoaiele aruncate la voia întâmplării din zonele Neptun, Olimp și Venus.
Directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că „în paralel, s-a demarat și acțiunea de igienizare (măturat, spălat și dezinfectat) a platformelor subterane!”.




Mai multe familii din zona Limanu – Hagieni – Vama Veche au primit echipamente medicale  din partea unei românce stabilită în Germania

caruc2

De câteva zile, 13 persoane vârstnice cu afecțiuni locomotorii au șansa să se deplaseze din nou grație unor donații constând în echipamente medicale performante aduse din Germania.

Acțiunea umanitară a fost inițiată de către Agnes Streinu, o româncă stabilită în Munchen (Germania) care deține și coordonează Asociația ”Vision-Hope for Life”.

Inițial, acțiunea era planificată să se desfășoare la Mangalia, la Căminul de Bătrâni. Dar cum acolo, mai nou, au răsărit decizii pe cât de ferme, pe atât de surprinzătoare, printre care interzicerea fotografiilor, s-a decis sprijinirea persoanelor cu probleme din zona Limanu – Hagieni – Vama Veche.

Agnes Streinu ne-a declarat că la Limanu s-a bucurat de sprijinul preotului paroh, George Cristian Beșleagă, dar și de cel al unor femei generoase (doamna Sava și doamna Mușat) care au cumpărat alimente pentru persoanele cu posibilități financiare reduse. 

”M-am bucurat de susținerea preotului George, un om tare bun, deschis, care îi ajută pe nevoiași. Am constatat cu regret că multe persoane, atât tinere, cât și vârstnice au nevoie de cărucioare, cadre și cârje fără de care nu se pot deplasa sau care merg cu dificultate. Suferință mare pe peste tot. De aceea, voi continua să-mi ofer sprijinul atât cât voi putea. Pe lângă echipamentele medicale, toți beneficiarii au mai primit alimente și alte lucruri utile. Toate donațiile au fost aduse din Germania cu ajutorul domnului Andi Stan care deține firma  Romfour SRL. Dacă domnia sa nu m-ar fi susținut, nu aveam șanse să aduc donațiile în România. Mi-am propus să înființez o asociație și în România, astfel că am început formalitățile, am depus actele necesare și aștept să devină funcțională. În acel moment, eu am convingerea că voi putea ajuta mult mai mult, a spus Agnes Sterinu, organizatoarea acestui proiect umanitar.

 

 




“Împreună facem Constanţa Verde”! Tinerii social-democraţi din Constanţa vor planta copaci în mai multe zone ale municipiului

„Haideți să salvăm natura prin gesturi mici! #Împreună facem Constanța Verde”. Este îndemnul tinerilor social-democraţi din Organizaţia Municipală, care au lansat în mediul online o campanie de conştientizare ce vine să tragă un semnal de alarmă şi să responsabilizeze comunitatea cu privire la protejarea şi conservarea mediului înconjurător.

Prin mesaje săptămânale şi informaţii utile precum “Ştiaţi că…”, însoţite de stickere reprezentative, TSD Municipiul Constanţa îşi propune să schimbe comportamentul pe care semenii noştri îl manifestă faţă de natură, un comportament de multe ori distructiv, care poate afecta generaţiile viitoare, dacă nu luăm măsuri. Tinerii îşi propun să încurajeze reciclarea, folosirea plaselor din material textile atunci când mergem la cumpărături şi evitarea obiectelor de unică folosință realizate din plastic.

Tinerii social democraţi de la malul mării fac primul pas pentru “Constanţa Verde” şi vor desfăşura acţiuni în care vor planta copaci în diverse zone, pentru a transforma oraşul în plămânul verde de care avem nevoie.

Pentru anul 2018, Organizaţia Municipală TSD Constanța a introdus în platforma program o serie de campanii de informare şi conştientizare cu privire la siguranța în trafic, violența pe internet (cyberbullying) ori protecția mediului.

Campania de conştientizare “Constanţa Verde”, iniţiată în mediul online, se va derula până la finalul anului 2018.

 

 

 




Peste 500 de copii vor participa la Cursa „Alerg 24 de ore Autism Marea Neagră”

 

Peste 500 de elevi ai ciclului primar din județul Constanța sunt așteptați să participe la evenimentul sportiv “Alerg 24h Autism Marea Neagră”, care are ca scop pomovarea drepturilor de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități.

Startul Cursei Copiilor va avea loc sâmbătă 5 mai, începând cu ora 11, din Piațeta Perla din Mamaia, iar traseul va avea o distanţa de un kilometru. Copiii vor avea posibilitatea ca la sfârșitul traseului de alergare de 1 km să primească din partea organizatorului, Centrul Psihologic Marea Neagră, medalia personalizată din acest an cu forma geografică a județului Constanța .

“Ne dorim să oferim copiilor un eveniment special de care să-și aducă aminte cu plăcere. În acest sens, fiecare participant va beneficia de brățara oficială a evenimentului, numărul de concurs și medalia de finisher, aceeaşi pe care o vor primi şi adulţii”, declară Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre.

 

Înscriere gratuită pentru elevi

 

Înscrierea școlilor la eveniment este gratuită, datorită sponsorizării oferite de către Agenția de Turism Eximtur din bd. Ferdinand nr. 56 municipiul Constanța.

“Agenția Eximtur a primit cu bucurie propunerea de a susține această competiție sportivă dedicată copiilor. Ofertele noastre se adresează în principal familiilor, iar faptul că putem susţine un eveniment dedicat copiilor se apropie mult de viziunea noastră. Această acțiune ne dorim să devină o tradiție în viață celui mai reprezentativ oraș turistic din România, iar agenţia noastră cu siguranță va fi un partener important și în anii următori”, declară Oana Tilincă, directorul Eximtur Agenția Constanța.

 

Spectacol artistic la Alerg 24h Autism Marea Neagră

 

Imediat după terminarea Cursei Copiilor, Centrul Psihologic Marea Neagră va oferi micuţilor prezenți la eveniment un spectacol artistic, care va fi susținut de către cunoscuta trupă de teatru constănțeană “Suflețel”.

În completarea spectacolului, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” și Colegiul Național de Arte “Regina Maria” din Constanţa vor oferi momente artistice cu cei mai talentați elevi ai acestor instituții de învățământ.

 

Școală poate realizează înscrierea echipei

 

“Am transmis invitația tuturor școlilor din județul Constanța care doresc să participe la o competiţie cu adevărat specială, sperăm să ne onoreze cu prezenţa cât mai multe şcoli, deoarece dorinţa noastră cea mai mare este să promovăm cât mai mult mişcarea”, declară Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre.

Înscrierea elevilor la eveniment se poate face doar prin intermediul școlilor, iar numerele de concurs ale participanților vor fi personalizate cu numele instituțiilor de învățământ din Constanța.

“Sportul și mișcarea au reprezentat mereu un reper important în dezvoltarea elevilor din Școală “Nicolae Tonitza”. Proiectele Centrului de Autism Marea Neagră fac parte din sufletul școlii noastre și avem speranța că toate instituțiile de învățământ din județul Constanța vor fi prezente la acest eveniment prin care să putem transmite un model de urmat și pentru alte județe din țară”, declară Nicoleta Bercaru, directorul Școlii “Nicolae Tonitza” din Constanţa.

 

500 de copii vor forma un lanț uman

Pentru a încuraja efortul celor  înscriși în Cursa de 24 de ore, la ora startului, copiii îi vor aplauda pe adulți și vor forma pe plajă un lanț uman imens, în semn de respect pentru competitori.

 

 




Elevii Şcolii „Sf Andrei”, în vizită la Poliţia municipiului Mangalia

Sc 2 3

În cadrul Programului Național „Tedi-Școala Siguranței” elevii clasei I B, îndrumați de către prof. înv. primar Adina Voicu de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia au vizitat Poliția Municipiului Mangalia unde, alături de personal din cadrul Biroului Ordine Publică, au desfășurat o activitate informativ-preventivă. În cadrul acestei activități au fost abordate aspecte privind recunoașterea semnelor de circulație dar și prevenirea victimizării minorilor prin accidente rutiere.

Elevilor le-au fost prezentate echipamentele din dotarea poliției, autospecialele de intervenție, tehnica și partenerul polițistului, câinele „Tina”.

Aceste activități în parteneriat cu poliția sunt frecvent desfășurate în cadrul Școlii „Sf. Andrei” Mangalia, datorită implicării atât a domnului director, prof. Adrian Vărgatu, cât și comisarul-șef  Cristian Popescu, comandantul Poliției Municipiului Mangalia.

 

 




Amplu proiect pentru reducerea eroziunii costiere derulat de Apele Române

Problema proceselor de degradare prin eroziune a litoralelor este considerată de multe state ca fiind de importanță națională. Eroziunea plajelor duce la pierderi de teritoriu, dar mai ales compromite ecosistemele mării costiere și valoarea socio-economică a zonei litorale, ceea ce poate duce la pagube însemnate pentru economia națională și dezvoltarea durabilă a țării. Monitorizarea multianuală a litoralului românesc a evidențiat tendința generală de degradare prin eroziune, intensitatea fenomenului fiind accelerata, în ultimul timp, și de efectele schimbărilor climatice, zona costieră a Mării Negre fiind deosebit de vulnerabilă.

Actul fundamental pentru promovarea şi implementarea proiectelor de protecție costieră îl constituie “Master Planul zonei costiere” – document strategic al statului roman privind gestionarea evoluției liniei țărmului și a conservării biodiversității marine.

În contextul obligațiilor ce au revenit Administrației Naționale ”Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, după aprobarea Master Planului zonei costiere, în perioada 2012 – 2015 instituția a inițiat, implementat și finalizat programul costier aferent termenului scurt și prin proiectul “Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona municipiului Constanța și Eforie Nord, județul Constanța” cu finanțare din POS Mediu, a fost protejată o lungime de coasta de 7,3 km în zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord.

Concomitent cu implementarea proiectului pe termen scurt revelatde etapizarea din Master Plan, pentru respectarea obligațiilor programului de implementare pe termen mediu, ANAR – ABADL a contractat, în februarie 2015, serviciile de “Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte Axa prioritară 5 – Reducerea eroziunii costiere faza II (2014 – 2020)”cu scopul de a încheia contractul de finanțare prin programul POIM pentru reabilitarea costieră a tuturor zonelor prevăzute la secțiunea – termen mediu, și anume: Edighiol şi Periboina (punctele de descarcare la mare a apleor complexului lagunar Razelm – Sinoe), Mamaia Nord, Tomis (protecţia costieră între Portul Constanţa şi Portul Turistic Tomis), Agigea, Eforie (între Portul Belona şi zona Capul Turcului), Costineşti, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn și 2 Mai.

Lucrările prevăzute constau în: lucrări de apărări de mal, construire lucrări hidrotehnice reprezentate de diguri si epiuri marine, reabilitare structuri existente, înlocuirea echipamentelor componente ale structurilor hidrotehnice (înlocuire cu scopul atingerii obiectului, și anume punerea în funcțiune a structurilor hidrotehnice și atingerea scopului pentru care au fost construite), demolare structuri costiere existente si lucrări de înnisipare artificială.

Schemele de amenajare costieră pentru fiecare lot în parte au fost determinate în urma modelării modului de acțiune a valurilor asupra țărmului și a evoluției ulterioare implementării lucrărilor a liniei de coastă, astfel încât să se asigure realizarea unor proiecte de calitate, rezistente în timp la acțiunea agresivă a mării, în special în perioadele reci.

Datorită complexităţii lucrărilor şi a costurilor estimate la această fază de studiu de fezabilitate, proiectul a fost etapizat în două etape din care pentru prima etapă:

Reducerea eroziunii costiere faza II, (2014 – 2020) -Etapa 1”se prevede implementarea lucrarilor de protecţie costieră, respectiv lucrări de extindere a plajelor în zonele Mamaia (lungime 6.950 m) şi Eforie (5.750 ml) precum si consolidare a falezelor în zona Constanţa Tomis-Cazino (lungime 790ml) şi Agigea (1.200 ml).

Stadiu procedură atribuire lucrări:

La data de 12.10.2017, a fost publicat în SEAP anunţul de participare nr. 179736 privind atribuirea lucrărilor aferente etapei 1 (loturile: Stavilare Edighiol si Periboina, Mamaia, Tomis, Agigea şi Eforie), având ca termen final de depunere a ofertelor data de 03.04.2018. Valoarea estimată a procedurii este de 707.761.710,00 lei fără TVA.

Au fost depuse 15 oferte pentru cele cinci loturi.

Valoarea aferentă execuţiei lucrărilor de protecţie costieră:

LOT 1: Protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Stăvilarelor Edighiol şi Periboina

Valoarea estimată fărăTVA: 34,788,580.00 RON.

LOT 2: Protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Mamaia

Valoarea estimată fărăTVA: 207,094,915.00 RON.

LOT 3: Protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Tomis (Casino)

Valoarea estimată fărăTVA: 30,252,550.00 RON.

LOT 4: Protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Agigea

Valoarea estimată fărăTVA: 28,401,380.00 RON.

LOT 5: Protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Eforie

Valoarea estimată fărăTVA: 407,224,285.00 RON.

În prezent, Autoritatea Contractantă, ABADL, se afla în faza de evaluare a ofertelor, urmând ca după parcurgerea tuturor etapelor legale procedurale să încheie contractele de execuţie a lucrărilor pentru implementarea proiectelor de protecţie costieră.




Campania de curăţenie, iniţiată de Polaris, continuă în staţiuni!

polaris stat2

Astăzi, dimineaţă, conform planificării, echipele societăţii Polaris au demarat campania de curăţenie generală în staţiuni după ce zilele trecute s-a intervenit în cartierele din municipiu. Directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că echipele trimise pe teren mătură şi strâng gunoaiele aruncate la voia întâmplării, care au acaparat în special, spaţiile verzi.

Ca şi anii trecuţi, principala problemă o reprezintă deşeurile menajere şi resturile provenite de la materialele de construcţii ce sunt aduse în staţiuni cu camioanele şi apoi descărcate în pădure, ori în zonele centrale, chiar pe spaţiile verzi! Această „modă” datează de ani buni, cei în cauză preferând să umple spaţiile verzi cu gunoaie în loc să încheie contract cu firma de salubrizare, iar din această categorie fac parte atât persoane fizice, cât şi agenţi economici, mai ales hotelieri.

De altfel, această amplă campanie este primul gest făcut la nivel local pentru realizarea unui aspect îngrijit al staţiunilor, având în vedere faptul că sezonul estival 2018 stă să înceapă.




Actriţa Maia Morgenstern pe scena Casei de Cultură Mangalia!

Maia Morgenstern, Ilinca Manolache, Claudiu Istodor, Tudor Aaron Istodor, Avram Birau și Ion Lupu.

Bilet: 50 lei
INFO & REZERVĂRI: 0756.201.225
Autor: George Bernard Shaw
Traducerea: Claudiu Istodor
Regia: Claudiu Istodor
Scenografia: Maria Miu
Light Design: Iulian Bălțătescu
Ilustraţie muzicală: Tudor Aaron Istodor

Scrisă în 1893, piesa a fost cenzurată timp de opt ani, iar când, în sfârşit, a avut premiera la Londra în 1902, publicul a fost de-a dreptul indignat de conţinutul controversat la vremea aceea. Povestea se desfăşoară în jurul relaţiei dintre doamna Kitty Warren, matroana unui bordel şi fiica ei, Vivie. Având ca atuuri umorul acid şi intuiţia abilă, Shaw le pune pe mamă şi fiică în ipostaza de a se confrunta pentru a demasca ipocrizia şi decadenţa aşa-numitei societăţi de bon ton. Va rezista relaţia lor în urma unei lupte date în jurul sexului, dragostei, banilor, carierei şi moralităţii?




Începe Târgul de oferte educaţionale „Alege Educaţia!” la care participă şi liceele din Mangalia

În perioada 19-20 aprilie 2018, oferta educaţională a anului şcolar 2018-2019 va fi prezentată sub sloganul „Alege Educaţia! Este calea către viitorul tău” de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile locale şi alţi parteneri educaţionali.

Instituţiile de învăţământ teoretic, vocațional sau tehnologic, liceal și postliceal, îşi vor expune oferta atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa cât şi în alte 8 locaţii din judeţul Constanţa (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cobadin, Hârşova, Cernavodă, Eforie, Mihail Kogălniceanu).

Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora dar şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educațional și al formării profesionale după absolvirea celor 12 clase.

Oferta învăţământului dual va fi evidențiată într-un stand special dedicat la care vor putea fi contactați atât reprezentanții operatorilor economici care au solicitat acest tip de școlarizare, cât și elevii care se află deja într-un asemenea parcurs de formare.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 19 aprilie 2018, ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în prezenţa autorităţilor locale și a partenerilor educațional.

Programul de vizitare pentru cele două zile este 9.00-18.00.




Sesiune pe tema combaterii violenţei domestice. Anul trecut, Protecţia Copilului Constanţa a înregistrat peste 1.200 de cazuri!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța organizează marți, 17.04.2018, începând cu ora 10.00, o sesiune de dezbateri pe tema combaterii violenței în familie.

Evenimentul se va desfășura în sala de ședințe „Remus Opreanu“ a Consiliului Județean Constanța. Scopul întâlnirii este acela de a crea o colaborare mult mai eficientă cu instituțiile abilitate să gestioneze cazurile de violență domestică și identificarea celor mai bune soluții pentru combaterea acestor abuzuri. Vor fi aduse în prim plan de către invitați și ultimele modificări legislative în domeniu.

La nivelul anului anterior, 1.207 cazuri de violență în familie au ajuns în atenția serviciilor specializate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Dintre acestea, 1.185 de cazuri au avut ca victime copii cu vârste de la 1 la 17 ani iar alte 22 de cazuri, adulți. Din numărul total de situații de violență domestică ajunse în atenția serviciilor DGASPC Constanța, 483 s-au înregistrat în mediul rural iar 724 în mediul urban.




Spectacol oferit de Corul copiilor „MiniSong STratonis” și „WHITE GIPSY’S STratonis” din Tuzla!

Primaria și Consiliul Local Tuzla, prin compartimentul de specialitate – Centrul Pentru Tineret „Ion Creangă”, organizează duminică, 15 aprilie, începând cu orele 18.00, un spectacol de muzică balcanică, folclor românesc, jazz, latino și multe surprize. Evenimentul va fi susținut de Corul copiilor „MiniSong STratonis” și „WHITE GIPSY’S STratonis”.

Spectacolul este realizat cu artiști profesioniști, membrii ai Asociației Stratonis și copiii înscrisi la cursurile Școlii de Arta și Cultura Multietnică din cadrul Centrului Pentru Tineret ” Ion Creangă”.
Vă așteptăm duminică, 15 aprilie 2018, începând cu ora 18.00.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!