Dosare penale la regimul rutier, în sudul litoralului

Sâmbătă, 10 martie, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Mangalia,  care a condus un autoturism neînmatriculat, pe raza localității Albești, din județul Constanța.

Ieri, 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Tuzla, județul Constanța, care a condus un autoturism pe Șoseaua Constanței, din municipiul Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice.

În ambele cazuri, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.




Avarie RAJA la Murfatlar

Pentru înlocuirea unui tronson de aproximativ 25 de metri, din conducta principală de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Credinței cu Mihai Corvin din Murfatlar, precum si pentru montarea unei noi vane in instalatia de furnizare a apei, SC RAJA SA  a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 martie 2018, în intervalul orar 10,00 – 16,00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii de pe străzile Credinței, M. Basarabi, Macului, V. Pârvan și M. Corvin din orașul Murfatlar.

Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție care execută lucrările de reparații vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 

 




Mangaliot încarcerat pentru evaziune fiscală

Ieri, ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Constanța, pe numele căruia, la data de 2 februarie a.c., Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Bărbatul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.




Cu un șantier în comă indusă și o fabrică de confecții cu lacătul pe ușă, Mangalia se îndreaptă cu viteză maximă spre dezastru!

Daewoo-Mangalia

După îndelungi și dramatice așteptări, a venit și data de 7 martie, termenul-limită până la care  statul român își putea exercita dreptul de preemțiune în privința pachetului majoritar de 51% acțiuni scos la vânzare de către coreenii de la DSME.

 

Cu toate acestea, deși chiar reprezentanții Ministerului Economiei au promis luarea unei măsuri până la această dată, pe care, la rândul lor, au considerat-o scadența negocierilor purtate cu olandezii de la Damen în ceea ce privește preluarea șantierului, iată, că și după acest interval Mangalia se află tot în ceața densă a incertitudinii.

Prin urmare, se menține agonia ce a cuprins de luni bune cel mai mare și cel mai productiv șantier naval din România, cu un potențial fantastic datorită realizărilor notabile, halelor de mari dimensiuni și specialiștilor pe care încă îi mai mare.

Situația este halucinantă cu atât mai mult, cu cât activitatea prezentă este extrem de redusă, iar numărul angajaților la fel de mic, practic, cel mai mic înregistrat vreodată și anume 1.700! Singurele lucrări sunt cele de reparații primite de la Șantierul Naval Tulcea care ne-a întins o mână de ajutor atunci când aveam cel mai mult nevoie.

Pe de altă parte, deși Șantierul Naval Mangalia se zbate între viață și moarte, există bătaie pe el, astfel că nu doar olandezii, care se înțeleseseră cu coreenii încă de anul trecut, ci și italienii de la Fincantieri, ce dețin șantierele Tulcea și Brăila, și-ar dori să-l preia chiar dacă doar  pentru contractul cu corvetele.

 

Cu lucrări și angajați puțini, șantierul, pândit de verdictul închiderii!

 

Surse apropiate negocierilor afirmă că se așteaptă de la viitorul investitor un plan concret pe cel puțin 3 ani care să cuprindă măsurile exacte de redresare a șantierului, intențiile, deciziile pe care le va lua, ca un fel de garanție pe care să se sprijine hotărârea Guvernului prin Ministerul Economiei de a se încheia acest parteneriat.

Chiar și așa, tergiversarea luării unei decizii salvatoare este periculoasă motiv pentru care îi înspăimântă și mai mult pe angajați, pe sindicaliști, dar și pe cetățenii din Mangalia și împrejurimi, deoarece economia locală mai supraviețuiește doar datorită șantierului! Iar șantierul se confruntă cu lipsa banilor din cauza activității extrem de scăzute!

Deocamdată, negocierile pentru contractarea unor lucrări de anvergură se mențin la stadiul de discuții, nefiind parafat ceva concret. Și atunci, cu cât se lungește mai mult zbuciumul, cu atât angajații vor continua să plece, iar șantierul va fi nevoit să se considere înfrânt iremediabil și să abdice. Și mai grav este faptul că peste câteva săptămâni 700 de angajați nu vor mai avea ce munci, urmând să se ia fie decizia detașării, fie cea a șomajului tehnic.

Pe acest fond al nisipurilor mișcătoare, Mangalia este în picaj, riscând un deznodământ tragic pe care nu l-a mai cunoscut vreodată.

Turismul durează cel mult 3 luni, comerțul este la pământ (multe magazine alimentare, de haine etc. s-au închis la începutul acestui an), iar ultima fabrică de confecții a Mangaliei, Lumotex va fi închisă începând cu data de 1 aprilie. Investitorul german a decis să-și mute activitatea în Macedonia unde taxele și impozitele nu sunt împovărătoare.

Și uite așa, sute de femei rămân fără loc de muncă și fără nicio șansă de a se angaja în altă parte.

În urmă cu câțiva ani, alte două fabrici de confecții Steilmann și Eurotex s-au închis, de asemenea, tot din motive financiare.

Și atunci, încotro se îndreaptă Mangalia, municipiu cu 6 stațiuni de interes național, cu mare, port, încă șantier naval, către un iminent faliment?! O ”Valea Jiului” abandonată, în care până și speranța s-a stins?!

 




Ciocolată pentru vârstnicii Mangaliei

Cămin1

rganizația de Tineret a Partidului România Mare, filiala Mangalia, a derulat în acest weekend o acțiune ”dulce”. Liderul tinerilor peremiști, Florin Carabaș însoțit de o echipă de membri s-a deplasat la Căminul de Bătrâni unde a oferit persoanelor internate aici dulciuri, mai exact, ciocolată. De asemenea, tinerii au luat la pas mai multe zone din Mangalia, dăruind doamnelor și domnișoarelor ciocolată, marcând, astfel, Mărțișorul și Ziua de 8 Martie.

 

Acțiunea a fost organizată și susținută din inițiativa membrilor care au anunțat că în preajma Sărbătorilor Pascale vor derula mai multe acțiuni cu caracter social și umanitar.

 

 




Gimnaziada și Olimpiada Națională a Sportului Școlar

În perioada 10-11.03.2018, Inspectoratul Şcolar Județean Constanța a organizat fazele județene ale „Gimnaziadei” şi Olimpiadei Naționale a Sportului Şcolar pentru disciplinele sportive baschet, fotbal, volei și badminton.

Competițiile aflate în fazele semifinale și finale s-au desfășurat în șapte unități de învățământ din  municipiu şi au totalizat un  număr de 34 meciuri, 182 de elevi participanți, 23 cadre didactice și 16 membri ai comisiilor județene.




IPS Teodosie, trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu!

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 170/VIII/3 din 21 februarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-inducerea în eroare a organelor judiciare,

-mărturie mincinoasă,

-abuz în serviciu în formă continuată,

POALELUNGI NECULAI, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-inducerea în eroare a organelor judiciare,

-mărturie mincinoasă,

-fals intelectual,

-favorizarea făptuitorului,

-complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată,

STOICHIN CIPRIAN, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).

În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.

Concret în cuprinsul sesizării, inculpatul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, inculpatul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul inculpatuluiPoalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.

În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de inculpatul Stoichin Ciprian (sub coordonarea inculpatului Poalelungi Neculai), arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




„Ediția de Sud”: Ministrul Economiei și reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul s-au întâlnit pentru a discuta despre Șantierul DMHI Mangalia

Daewoo-Mangalia

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă și reprezetanții Sindicatului Liber “Navalistul” s-au întâlnit în cursul zilei de astăzi, 9 martie 2018, la sediul Ministerului Economiei, la invitația ministrului pentru a schimba informații referitoare la stadiul negocierilor privind transferul pachetului majoritar de acțiuni al societății DMHI către un potențial investitor. Este cea de-a doua întâlnire dintre reprezentanții Sindicatului Liber “Navalistul” și Ministrul Economiei în decursul ultimelor 30 de zile pe această temă.
Liderii sindicali au exprimat preocuparea membrilor organizației lor pentru scăderea drastică a activității șantierului, aducând la cunoștința Ministerului faptul că 700 de salariați nu mai au front de lucru din 7 februarie 2018, atunci când a fost livrată ultima navă construită în șantier. În acest context, principala grijă a angajaților este că activitatea în șantier nu va fi reluată într-un viitor apropiat, în timp ce aceștia au de plătit rate și facturi, iar veniturile salariale au scăzut comparativ cu perioada similară anului trecut, din cauza faptului că nu s-a mai efectuat același volum de ore suplimentare. Reprezentanții sindicatului au mai arătat că pe măsură ce durata negocierilor se prelungește, îngrijorarea angajaților se accentuează și determină tot mai mulți salariați să părăsească societatea.

“Am acceptat invitația domnului ministru, deoarece suntem interesați să aflăm informații în mod direct, nu <<pe surse>> și suntem preocupați ca soluționarea acestei situații să aibă loc cât mai curând. I-am prezentat ministrului toate îngrijorările noastre. Nu vrem să dramatizăm, vrem doar să atragem atenția factorilor de decizie asupra faptului că situația din șantier se degradează pe zi ce trece, iar moralul salariaților este afectat de incertitudine. Nivelul salariilor de acum din DMHI este cel mai scăzut din întreaga industrie navală din România, deoarece în ultimii trei nu s-au mai acordat creșteri salariale. Starea de incertitudine face ca forța de muncă înalt calificată să opteze pentru alte locuri de muncă mai bine plătite”, a declarat Ilie Laurențiu Gobeajă, Președintele Sindicatului Liber “Navalistul”.
Ministrul Economiei a luat act de situația din șantierul naval. El a subliniat faptul că partea română este în continuare în termenul de exercitare al dreptului de preempțiune și a mai afirmat că s-au purtat și se poartă în continuare negocieri cu investitorul strategic interesat. În acest context, Ministrul Economiei a subliniat faptul că dorința sa este ca aceste negocieri să fie finalizate într-un interval de timp rezonabil. Dănuț Andrușcă le-a mai spus reprezentanților Sindicatului Liber “Navalistul” că partea română dorește să obțină condițiile cele mai favorabile, într-un timp cât mai scurt.
“Aspectele ridicate de reprezentanții Sindicatului Liber “Navalistul” sunt importante. Dorința mea este ca această situație să fie rezolvată în cei mai favorabili termeni și cu cele mai favorabile condiții, cât de curând posibil. Atât eu, cât și structurile din cadrul Ministerului Economiei depunem toate eforturile pentru a îndeplini acest obiectiv. Șantierul Naval DMHI Mangalia este un obiectiv industrial important pentru Ministerul Economiei și avem datoria și responsabilitatea să-l protejăm și să-l sprijinim”, a declarat Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei.




Proiectul de reabilitare a Bisericii Sfântul ”Gheorghe” – eligibil pentru finanțare cu fonduri UE

_DSC2345

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a declarat eligibil pentru finanțare cu fonduri UE proiectul de reabilitare a bisericii Sfântul ”Gheorghe” din Mangalia.  Obiectivul de investiții urmează să treacă în următoarea etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv evaluarea tehnico- financiară. Lăcașul de cult, inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța și cu o vechime de peste o sută de ani, va fi complet refăcut cu bani europeni. În prezent, clădirea nu mai îndeplinește cerințele de calitate la nivel funcțional, dar și pentru publicul enoriaș.  În urma mai multor seisme, imobilul a suferit importante fisuri verticale și înclinate în pereți, fisuri în bolți și în structura turlelor. Din cauza vechimii, tencuiala s-a degradat, iar vopseaua este exfoliată pe suprafețe mari. De asemenea, structura metalică a turlelor este afectată de rugină în mai multe locuri. ”Conform proiectului întocmit la nivelul Primăriei, lăcașul de cult va fi refăcut din punct de vedere arhitectural și va fi dotat cu toate echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității specifice. Vor fi reabilitate fațadele, pictura murală exterioară și interioară și va fi consolidată structura de rezistență a clădirii”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Alte intervenții presupun sistematizarea curții bisericii și refacerea perimetrului clădirii, precum și reabilitarea tuturor instalațiilor și construirea unui lumânărar. Proiectul de reabilitare a bisericii Sf. Mare Mc. ”Gheorghe” este cel de-al doilea proiect declarat eligibil pentru finanțare cu fonduri UE, de la începutul acestui an, după obiectivul de investiții privind modernizarea stațiunii Neptun-Olimp.




În prima lună a acestui an, DNA a condamnat definitiv 56 de inculpaţi printre care primari, poliţişti şi directori ai unor companii de stat

În cursul lunii ianuarie 2018, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au fost condamnați 56 inculpați prin 21 hotărâri judecătorești definitive, între persoanele condamnate definitiv figurează: un primar de municipiu, un secretar de județ, doi preşedinţi de consiliu judeţean, un consilier judeţean, trei directori de companie de stat, un comisar de poliţie, patru agenţi de poliţie, cinci funcţionari publici etc.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 56 inculpaţi variază între 9 ani închisoare şi 1 an cu amânare.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.

În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.

 

 




Sindicaliștii de la DMHI vor să protesteze în fața Ministerului Economiei!

  • AVAND IN VEDERE FAPTUL CA AZI SE IMPLINESTE TERMENUL PANA LA CARE STATUL ROMAN TREBUIA SA EXPRIME O OPTIUNE CU PRIVIRE LA VANZAREA ACTIUNILOR DMHI
  • AVAND IN VEDERE CA PANA LA ACEST MOMENT NU AM PRIMIT NICIO INFORMATIE NOUA

VA SOLICITAM SA VA ALATURATI INITIATIVEI SINDICATULUI LIBER NAVALISTUL DE A ORGANIZA O ACTIUNE DE

PROTEST LA MINISTERUL ECONOMIEI

IN INTERVALUL 15-22 MARTIE, DATA FIXA URMAND A FI COMUNICATA ULTERIOR;

VA RUGAM SA COMPLETATI SI SEMNATI TABELELE DE PARTICIPARE LA ACTIUNEA DE PROTEST AFLATE LA LIDERII SINDICALI DIN FIECARE DEPARTAMENT.

TRANSPORTUL VA FI ASIGURAT DE SINDICAT DUS-INTORS.

MESAJUL SE ADRESEAZA TUTUROR SALARIATILOR DMHI CARE AU ACTIVITATEA REDUSA IN ACEST MOMENT (PERSONAL TESA+CEI FARA INCARCARE) , MEMBRI SAU NU AI SINDICATULUI LIBER NAVALISTUL

 

SINDICATUL LIBER NAVALISTUL




Sindicatul Liber Navalistul: „Starea de confuzie în rândul angajaților este cauzată și de atitudinea Guvernului. Este un exod generalizat al fortei de munca superior calificata”

Domnule Ministru,

Subscrisele, Sindicatul Liber Navalistul si Federatia Sindicatelor Libere din Romania, reprezentand un numar de aproximativ 5000 de membri, va solicitam respectuos , avand in vedere faptul ca astazi 7.03.2018 urma sa ne comunicati rezultatul negocierilor cu DSME si grupul Damen cu privire la vanzarea pachetului majoritar de actiuni al DMHI SA, sa ne transmiteti concluziile acestora.

Va reamintim ca potrivit informatiilor pe care dvs ni le-ati furnizat, astazi 07.03.2018 se implineste termenul in care statul roman  este obligat a exprima optiunea sa cu privire la dreptul de preemptiune la achizitionarea actiunilor detinute in acest de DSME Coreea.

Mentionam ca, asa cum v-am adus la cunostinta personal la intalnirea din data de 16.02.2018, situatia santierului se agraveaza cu fiecare zi de intarziere.

Starea de confuzie, cauzata in parte si de atitudinea Guvernului Romaniei prin faptul ca nu transmite niciun fel de informatie pe nicio cale cu privire la aceste aspecte, face ca tensiunea in randul membrilor nostri sa creasca.

Asistam neputinciosi in acest moment la un exod generalizat al fortei de munca superior calificata, fapt ce va determina, pentru orice nou investitor, dificultati majore in a indeplini chiar si un plan de afaceri mai putin optimist.

In conditiile in care, incepand cu luna octombrie 2017 statul roman a inteles sa agraveze ingrijorarile membrilor nostri cu privire la viitorul acestui santier, mai ales avand in vedere lipsa de informatii coerente si concrete, va informam ca analizam cu seriozitate posibilitatea de a organiza un protest masiv in perioada imediat urmatoare, la sediul Ministerului Economiei.

Suntem nevoiti a apela la aceasta metoda de a ne exprima nemultumirea si ingrijorarea fata de locurile de munca din acest santier, fata de viitorul famililiilor noastre, in speranta ca poate astfel veti actiona cu mai multa fermitate si coerenta in a incheia in cel mai scurt timp aceasta epopee.

 

 

Presedinte Sindicatul Liber Navalistul

Gobeajă Ilie Laurențiu




Exclusivitate „Ediția de Sud”! Surse apropiate negocierilor: ”Olandezii de la Damen vor prelua curând misiunea de a redresa Șantierul Naval Mangalia!”

Daewoo-Mangalia

Negocierile purtate în cadrul Ministerului Economiei pe marginea preluării pachetului majoritar de acțiuni ale Șantierului Naval Mangalia se apropie de sfârșit. Astfel, cei care au rămas în cărți și care vor avea și câștig de cauză sunt olandezii de la Damen.

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru „Ediția de Sud” că întâlnirea de ieri de la Ministerul Economiei cu ambasadorul Italiei și reprezentanții Fincantieri nu se va concretiza într-un parteneriat, întrucât investitorii erau interesați mai mult de obținerea contractului privind construirea corvetelor.

Pe de altă parte, negocierile cu olandezii de la Damen durează de câteva luni și s-ar fi pierdut timp prețios dacă s-ar fi pornit de la zero și cu italienii de la Fincantieri.

Astăzi, reprezentanții Șantierului Naval Mangalia au comunicat coreenilor că data de 7 martie nu reprezintă teremenul-limită până la care statul româm să-și exercite dreptul de preemțiune. În același timp, ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă se menține ferm pe poziție și nu admite altă variantă decât aceea ca statul român să dețină pachetul majoritar de 51%, iar olandezii de la Damen, 49%. Astfel, în prezent, mingea se află la olandezi, care, în perioada imediat următoare vor lucra la procedura de transfer a 2 procente statului român, pentru  ca acesta din urmă să dețină controlul asupra Șantierului Naval Mangalia.

Vom reveni.




Bănuit de comiterea unei infracțiuni tentativă la tâlhărie, reținut de polițiștii constănțeni

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tentativă la tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat și reținut un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din Mangalia, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 6 martie a.c., persoana în cauză ar fi încercat să obțină prin violență, o sumă de bani de la un unchi, în vârstă de 46 de ani, amenințându-l și lovindu-l în zona capului cu un obiect dur. Polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânărul în cauză, pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 7 martie a.c., va fi prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.




Spectacol folcloric, de Ziua Femeii, la Mangalia

Primăria Mangalia organizează un spectacol folcloric, dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor din localitate, evenimentul fiind programat la Casa de Cultură, duminică, 11 martie, de la orele 17.00. În cadrul manifestării, vor susține recitaluri artiștii de muzică populară Petrică Mâțu Stoian și Ionică Moroșanu. Cu aceeași ocazie, Ansamblul Folcloric „Litoral” va prezenta un moment artistic, în fața audienței. Toate doamnele și domnișoarele prezente în sala Casei de Cultură vor avea prilejul să sărbotorească împreună, Ziua Femeii, alături de artiștii preferați. Cu această ocazie, primarul Radu Cristian va oferi tuturor participantelor la eveniment flori și felicitări.

 




Beneficiarii pachetelor lunare pot depune, oricând, cereri pentru reînnoirea dosarelor

DAS Mangalia 1 (1)

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.126 din 26.09.2017, privind aprobarea Programului de sprijinire a unor categorii de persoane ce se află în situaţii de dificultate sau vulnerabilitate economică şi socială”, începând cu luna decembrie a anului 2017 a început procedura de reînnoire a dosarelor. Cei care nu au depus încă documentele, le pot depune, oricând, la sediul Direcţiei Asistenţă Socială din strada Delfinului nr. 1, în intervalul orar: luni-miercuri, între orele 09:00 – 16:00, joi, între orele 09:00 – 18:00 și vineri, între orele 09:00 – 14.00.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de acordare:

  1. – să fie pensionari cu pensie până la 850 lei / persoană şi în cazul familiilor veniturile cumulate să nu depăşească suma de 2000 lei / familie;
  2. – să fie persoane cu vârsta de 60 de ani fară niciun venit;
  3. – să fie persoane încadrate în grad de handicap: grav, accentuat, mediu şi uşor;
  4. -să fie veterani de război şi văduve ale acestora;

Pentru întocmirea dosarului sunt necesare următoarele acte:

-CERERE ŞI DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE;

-DOCUMENTE JUSTIFICATIVE PENTRU TOŢI MEMBRII FAMILIEI:

  1. copie la actele de identitate ale tuturor membrilor familiei, cupon de pensie, după caz,
  2. cupon indemnizaţie de şomaj, certificat de handicap, alocaţii de stat, după caz, adeverinţe de salarizare, după caz, adeverinţe de la A.N.A.F. pentru toţi membrii familiei – anul 2018, certificat de atestare fiscală eliberat de Serviciul de Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia, care să ateste că nu au datorii pentru toţi membrii familiei, certificat de deces, după caz, hotărâre de divorţ, după caz.



Avarie RAJA în cartierul Poarta 6 din Constanţa!

Pentru remedierea unei avarii la bransamentul blocului FA de pe strada Augustrului din Constanta, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 05 martie 2018, în intervalul orar 10,30 – 14,00. Sunt afectați consumatorii blocurilor FA si FB, precum si cei arondati Punctului Termic 187 din Constanta.

Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA în localitatea Ovidiu

Pentru remedierea avariei la una din conductele principale de alimentare cu apă cu diametrul de 500 mm, din zona Pomacost,  SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 05 martie 2018, în intervalul orar 10,00 – 15,00. Sunt afectați toti consumatorii din localitatea Ovidiu, de pe partea stângă a localității, pe sensul de mers către Mihail Kogălniceanu.

Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




După maratonul deszăpezirii, Polaris începe ”lupta” cu deșeurile menajere!

Astăzi, activitatea echipelor Polaris Mangalia a început la ora 5.00. S-a acționat pe străzile Mangaliei, dar și în stațiuni cu 5 autocompactoare cu lame (pentru degajarea zăpezii și/sau lățirea benzilor de circulație acolo unde este posibil) 5 buldoexcavatoare ( un astfel de utilaj a aționat în zona IAS – Fruviileg – Zootehnie) în zonele mai greu accesibile, dar și pentru degajarea zăpezii din intersecții și stațiile de microbuz. De asemenea, au circulat trei împrăștietoare cu material antiderapant dotate cu lame. Pentru curățarea trotuarelor, s-a intervenit cu ajutorul utilajelor de mici dimensiuni, tractoraș, bobcat, ATV-uri, minibuldoexcavator, dar și cu echipe de muncitori dotați cu sare și lopeți.

 

Directorul punctului de lucru _Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat pentru ”Ediția de Sud” că pe parcursul nopții trecute, o wolă a stat în permanență în zona Fruviileg – IAS – Zootehnie pentru a acționa în situația în care ar fi fost nevoie de intervenția Ambulanței ori a pompierilor.

Referitor la cealaltă activitate a Societății Polaris și anume ridicarea deșeurilor menajere, Florin Jianu a precizat următoarele: ”Cel târziu duminică, vom fi la zi cu ridicarea gunoaielor. Din păcate, în ultimele trei zile nu am putut ajunge la ghene fie din cauza zăpezii mari așternute peste platformele subterane care nu puteau fi ridicate, fie din cauza autoturismelor parcate ce rămăseseră blocate în nămeți. În plus, echipele s-au concentrat pe deszăpezire, lucrându-se de la ora 3.00 până spre miezul nopții. Tot astăzi, am eliberat trecerile de pietoni de zăpadă și am intervenit la sediile mai multor instituții din Mangalia și stațiuni, respectiv Poliție, Jandarmerie, Pompieri. În prezent, se circulă destul de bine, în condiții de iarnă. Din fericire, pentu perioada următoare nu s-au mai anunțat ninsori, iar temperaturile vor crește”, a mai spus directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu.

 

 




Drumarii din Mangalia au ajutat un pacient să ajungă la spital

foto ambulanta (2)

Utilajele de deszăpezire din Mangalia ale societății Polaris au deschis drumul unei Ambulanțe care se deplasase în cartierul de case din zona ”Moară” pentru a prelua un pacient, transportat de urgență la spital. Viscolul puternic și vizibilitatea extrem de redusă din noaptea de miercuri spre joi au dus la blocarea drumului din cartierul de case al Mangaliei, făcând practic imposibilă intervenția Ambulanței. Imediat ce s-a solicitat sprijinul firmei de deszăpezire, un utilaj a ajuns rapid în zonă și a deschis calea Ambulanței care a transportat pacientul la spital, în condiții sigure. Acțiunile de curățare a drumurilor din Mangalia și stațiuni continuă și în prezent pentru a se circula în condiții normale. Încă din dimineața zilei de 1 martie, de la ora 3.00, s-a acționat cu o freză, 6 autocompactoare cu lame, 3 utilaje care împrăștie material antiderapant, dotate și ele cu lame, dar și 5 buldoexcavatoare și un telelift cu cupă. Totodată, trotuarele au fost curățate de către muncitori, dar și cu un tractoraș și 2 ATV-uri. S-au curățat străzile de la un capăt la celălalt al municipiului, până la Castelul de apă, lucrările de deszăpezire fiind reluate în această dimineață. Astfel, începând cu ora 05:00 pe străzile orașului se intervine cu utilaje cu lamă, buldoexcavatoare și sărărițe, iar pe trotuare cu utilaje de tipul bobcat, tractoraș și minibuldoexcavatoare, dar și cu echipe de muncitori, care au lucrat din greu în această perioadă. ”Lucrăm la îndepărtarea zăpezii până la asfalt acolo unde este posibil și la lățirea benzilor de circulație unde există această posibilitate, precum și la degajarea intersecțiilor și a stațiilor de microbuz și a combaterii poleiului cu material antiderapant”, a declarat Florin Jianu, directorul punctului de lucru Polaris Mangalia.