Ședință cu scântei la primărie: s-au cerut lămuriri în privința abandonării investiției din Coloniști, dar și a realizării unui trotuar spre niciunde, la ieșirea din Mangalia!

20190725_184111

Reuniți în ședință extraordinară la sediul primăriei, consilierii locali din Mangalia au aprobat mai multe proiecte de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului, actualizarea DALI și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectelor „Sistematizare pe verticală a Municipiului Mangalia, zonele II și III”, organigrama și statele de funcții ale aparatului de specialitate al primarului și Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Populației.

Primele scântei între reprezentantul administrației publice locale, viceprimarul Dragoș Angelescu și opoziția din Consiliul Local – alesii PSD, ALDE si PMP – au apărut la cererea lui Leonard Tănase de a face publice sumele cu care au fost plătite serviciile de pază ale două blocuri cvasi-abandonate din Mangalia și care nu au fost date în folosință nici până azi: cel din cartierul Barăci și cel din Dobrogea I. „Cele două blocuri au fost repartizate de patru ani de zile, deși nu au nici apă și nici curent electric. Le-ați repartizat în campania electorală, iar oamenii nu s-au mutat nici azi în ele”, a declarat Leonard Tănase. Viceprimarul Angelescu a replicat că documentația cerută de ENEL pentru branșarea blocurilor, precum și faptul că blocul de pe M.I. Dobrogeanu ar fi fost construit pe o linie de medie tensiune, au dus la întârzierea în asigurarea utilităților. Edilul a înaintat și o dată la care oamenii se vor putea muta în apartamentele repartizate – o lună, maximum două, în funcție de durata achiziției centralelor termice ce vor asigura căldura în blocuri. Cât privește valoarea contractului de pază, aceasta a fost făcută publică tot de Leonard Tănase: aproximativ 2.5 milioane de lei. Tot consilierul local a mai solicitat, din nou, o dată precisă a acordării burselor elevilor din Mangalia: „După rectificarea de astăzi vom avea și banii necesari acestor burse”, a spus Dragoș Angelescu, care a recunoscut că  elevii nu și-au intrat în drepturi … din cauza penuriei financiare prin care trece primăria!

Deși are datorii enorme la firmele de pază, primăria renunță la acestea: angajează „guarzi” la Poliția Locală!

O noutate anunțată în această seară în cadrul ședinței de consiliu: firmele de pază la școli sunt istorie! Locul agenților de pază va fi luat de polițiști locali, denumiți guarzi, care vor fi angajați special pentru a păzi instituțiile de învățământ. Declarațiile viceprimarului au stârnit îngrijorarea unei părți a consilierilor, care s-au arătat sceptici în ceea ce privește capacitatea logistică a Poliției Locale de a face față unei probleme atât de sensibile, cea a siguranței copiilor. Mai mult, consilierul local Paul Foleanu, membru în CA-urile a două școli, a declarat: „Am înțeles că se va face o economie la bugetul local. Dar, ar trebui să încheiați onorabil acest contract cu firmele de pază, la care aveți datorii enorme și care se vor îndrepta împotriva primăriei pentru recuperarea lor…,” a conchis alesul local.

Tot din zona opoziției a fost ridicată și o altă problemă: cea a finalizării investiției în trotuare din Cartierul Coloniști. Consilierii au arătat că zona a fost cu totul abandonată de autorități și de constructor, că părinții nu pot să își ducă bebelușii în cărucioare, copiii umblă direct pe carosabil, iar vârstnicii aproape că nu mai ies din curți: „Știți că aici au avut loc și două sau trei accidente mortale?”, a întrebat consilierul local Neculai Tănasă. Mai mult, consilierii l-au întrebat pe viceprimar de ce primăria a preferat să amenajeze un trotuar într-o zonă deloc circulată a orașului – zona de vizavi de poliție, spre Dacia Service – în loc să finalizeze investiția începută de un an de zile și abandonată de peste 6 luni. Dragoș Angelescu a dat vina pe constructorul ce realizează investiția din Coloniști, afirmând că acesta nu a avut toate documentele conforme pentru a beneficia de plata serviciilor.




Ţigări de contrabandă ascunse pe corp, descoperite la P.T.F. Vama Veche

3110 1 2

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au depistat trei femei care intenționau să introducă în țară 154 de pachete cu țigări, ascunse pe corp şi disimulate în textile.

În dimineața zilei de 31.10.2019, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Astfel, în urma controlului, colegii noștri au descoperit ascunse pe corpul a trei femei, cetățeni români, fiind şi disimulate în textile, 154 de pachete de țigări, fără timbru fiscal.

Cele trei femei au declarat faptul că au achiziționat țigările din Turcia, pentru uz personal, fără a deține documente de proveniență.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.




RAJA amână lucrarea de pe strada Traian din Constanța!

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, la nivelul RAJA S.A. s-a luat decizia amânării lucrării programate astăzi – 31 octombrie 2019, pentru devierea conductei de distribuție apă potabilă de pe strada Traian nr. 35 B, din municipiul Constanța.

Lucrarea va fi efectuată sâmbătă – 02 noiembrie 2019, în intervalul orar 09.00 – 15.00.



Amplă acţiune de ecologizare, desfăşurată de echipele Polaris în oraş şi staţiuni

Pol 10

Societatea Polaris a demarat, zilele trecute, o amplă campanie de ecologizare, derulată atât în oraş, cât şi în staţiuni. Directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat pentru “Ediţia de Sud” că la sfârşitul verii s-au executat în oraş lucrări de toaletare a copacilor, astfel că se impunea ridicarea materialului vegetal rezultat. “De asemenea, am desfăşurat o actiune de ecologizare a zonelor din apropierea ghenelor si platformelor subterane. Concomitent cu această acţiune, se colectează şi resturile vegetale (iarbă cosită, pământ rezultat în urma decapării, crengi, frunze etc.) din mai multe sectoare ale oraşului şi din staţiuni”, a precizat Florin Jianu.

Conducerea societăţii a mai declarat că în continuare se confruntă cu problema resturilor menajere şi a molozului rezultat din lucrările de renovare, reparare şi modernizare a caselor şi apartamentelor din cartierele de blocuri. Astfel, cetăţenii, dar şi persoanele juridice aruncă aceste deşeuri atât în zona ghenelor, cât şi în pădure, în staţiuni, în locuri ferite. În urma acţiunilor, s-au strâns cantităţi impresionante de gunoaie aruncate la voia întâmplării. Pe de altă parte, în multe cartiere din oraş, cetăţenii nu folosesc ghenele subterane, care, de multe ori, rămân umplute pe sfert sau jumătate, gunoaiele, fiind abandonate alături.

 

 




Ștefania va fi înmormântată mâine, la Moșneni

Toți cei ce au cunoscut-o pe Ștefania, rude, prieteni, colegi, simpli cetățeni din Mangalia, mișcați de tragedia familiei Stănescu, pot veni să își ia rămas bun și vor putea participa la slujba de înmormântare. Cortegiul va pleca de la Biserica Sf. Mina, din Mangalia, la orele 10.40, spre Moșneni. Transportul este asigurat de familie.

Dumnezeu să o ierte!

 




Noua modă la primărie: convocarea de ședințe extraordinare… de îndată!




Începe furnizarea agentului termic

Societatea locală de termoficare din Mangalia, Goldterm S.A., anunță toți locuitorii orașului, racordați la sistemul centralizat de încălzire că, începând de vineri, 1 noiembrie, va începe furnizarea agentului termic pentru sezonul rece 2019-2020. Decizia a fost luată ca urmare a scăderii temperaturilor exterioare, în special pe timpul nopții, dar și în urma solicitărilor din partea asociațiilor de locatari/proprietari.

În cazul în care există disfuncționalități la furnizarea agentului termic sau se efectuează alte lucrări de către proprietari, aceștia pot sesiza Dispeceratul Goldterm la numerele de telefon: 0241.740.761 / 0756.086.136 sau pe email la adresa office@goldterm.ro.




Comunicat al Președintelui C. J. Constanța, Horia Țuțuianu, referitor la ingerința în alegerile europarlamentare

În legătură cu informațiile care au apărut astăzi într-o publicație de presă constănțeană, organizația județeana Constanța a Partidului Social Democrat dezminte categoric afirmațiile și insinuările făcute, referitoare la o posibilă ingerință a președintelui Consiliului Județean Constanța și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța Marius Horia Țuțuianu în procesul electoral pentru alegerile Europarlamentare din luna mai a.c.

Președintele Consiliului Județean Constanța, dl. Horia Țuțuianu face de altfel următoarele precizări:

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța nu am intervenit niciodată în desfășurarea unui proces electoral. De asemenea, nu am intervenit niciodată într-o anchetă jurnalistică, nici înainte, nici în timpul, nici după publicarea ei.

Doresc pe această cale să dezmint aceste informații! Din verificările pe care le-am efectuat și din informațiile existente, pot să precizez faptul că Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța s-a autosesizat cu privire la respectiva anchetă a publicației online constănțene, fiind sesizate fapte de natură penală, de către polițiștii care se ocupă în prezent de caz. Nu cunosc date despre această anchetă, nu am dreptul și nu am nici interesul să mă implic, autoritățile statului și instituțiile de presă știu foarte bine ce au de făcut și este un caz care nu mă privește.

Mass-media din Constanța poate să confirme că a avut, are și va avea în mine tot timpul un partener de dialog! Încă de la preluarea mandatului, din 2016, ușile Consiliului Județean Constanța sunt deschise pentru toți jurnaliștii constănțeni. Element indispensabil într-o societate democratică, mass-media are drepturi și obligații profesionale și nimeni nu are dreptul să intervină în această activitate.”

De asemenea, nici speculațiile referitoare la viața internă a organizației județene a PSD Constanța nu au vreun fundament, între președintele Felix Stroe și Marius Horia Țuțuianu neexistând vreun conflict real. Prin urmare, asemenea afirmații sunt făcute doar cu scopul de a justifica și susține un demers „jurnalistic” pur speculativ, făcut de organe de presă apropiate unor partide politice și lideri locai ai acestora, aflați în directă competiție electorală cu Partidul Social Democrat.




Elevilor de la „Ion Bănescu” le-au fost prezentate pericolele fenomenului „sexting”

Ieri, polițiștii constănțeni și specialiștii din cadrul A.N.I.T.P. Constanța au vizitat Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia. Elevilor le-au fost prezentate aspecte legate de răspunderea penală și contravențională a minorilor. În contextul Zilei Internaționale a Internetului, polițiștii au prezentat liceenilor pericolele legate de fenomenul sexting, fiindu-le prezentate modalități de protecție și de prevenire:

Nu păstra mesaje sau imagini compromițătoare în telefonul mobil sau pe alte suporturi de stocare!

– Nu accepta să primești sau să distribui în spațiul virtual materiale compromițătoare!

– În orice împrejurare neplacută întâlnită în mediul online, salvează mesajele prin capturi de ecran!

Activitățile desfășurate fac parte din Programul de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor – prioritate națională și locală,  proiectul „Pregătiți pentru viață” și Programul național și local de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului.

 




Se întrerupe energia electrică în mai multe cartiere din oraș!

Enel

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere a instalaţiilor şi reţelelor electrice, precum şi a posturilor de transformare, SC E – Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea totală a furnizării energiei electrice în Mangalia și Neptun, după următorul program:

 

  • miercuri, 30 octombrie, între orele 09:00 – 11:00, pe strada Portului, Căminele: C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9 și la Centrala Termică;

 

  • miercuri, 30 octombrie, între orele 11:00 – 13:00, pe strada Portului, Căminele: C1, C2, C3, C4 și Centrala Termică;

 

miercuri, 30 octombrie, între orele 13:00 – 15:00, pe străzile: Libertății, George Murnu, Mihail Kogălniceanu bloc A4, scările A și B; bloc C3, scările A, B, C; bloc C4, scările A, B, C; bloc B6, B7, B8, D3, D4, D5; bloc E, scările A, B, C; bloc D, scările A, B, CI sediu PTTR și Creșă.




Accident în intersecția de la intrarea în comuna Tuzla

Astăzi, în jurul orei 12.00, un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul de acces aerodrom Tuzla către DN39, nu a respectat semnificația indicatorului Oprire din intersectie și nu a acorat prioritate unui alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani. În urma coliziunii celor două mașini, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de al doilea conducător auto.

 




O elevă a Liceului Teoretic Callatis, a decedat în stațiunea Olimp!

O copilă de doar 15 ani, elevă în clasa a X-a la Liceul Callatis din Mangalia, a căzut, aseară, de la etajul unei clădiri dezafectate din stațiunea Olimp. Un trecător a descoperit fata zăcând pe strada și a anunțat serviciul de urgență 112. Medicii sosiți la fata locului au încercat, zeci de minute, să o resusciteze, dar copila nu a mai putut fi salvata. Anchetatorii vor stabili, în perioada imediat următoare, care au fost cauzele acestei tragedii și ce căuta eleva la acea oră în clădirea dezafectată.




Întreruperi de curent electric pe mai multe străzi din cartierul ”Coloniști”

Enel

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere a instalaţiilor şi reţelelor electrice, precum şi a posturilor de transformare, S.C. E-Distribuție Dobrogea SA – zona MT-JT Constanța anunţă întreruperea totală a furnizării energiei electrice, în municipiul Mangalia, marți, 29 octombrie, în intervalul orar 09:00-11:00, pe următoarele străzi: Horia Cloșca și Crișan, Crinului, Matei Basarab, Avram Iancu – parțial, Panduri, Maior Șonțu și Griviței. Începând cu ora 11.00 și până la ora 13.00, în timpul lucrărilor, vor fi afectate străzile: Mihail Ionescu, M.I. Dobrogeanu – parțial (zona Barăci), zona ANL, bl. AO1, 2, 3 și 4. În aceeași zi, o altă întrerupere totală va fi demarată între orele 13.00 – 15.00 pe străzile: Matei Basarab, General Vârtejan, Oprea Crușoveanu, Ezerului, Gheorghe Nețoi, Avram Iancu, inclusiv Școala Generală Nr.1.




O nouă ediție a “Târgului toamnei”, la Pecineaga

IMG-20191025-WA0004

O nouă ediție a evenimentului “Târgul toamnei” a avut loc, vineri, 25 octombrie, in comuna Pecineaga. Activitatea, derulată în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 din comună, a readus pe mesele special pregătite pentru cei mici, prăjituri și borcane cu dulceţuri şi zarzavaturi pentru aprovizionarea cămării pentru iarnă. S-au implicat în organizarea manifestării atât preşcolarii și elevii, cât şi părinţii acestora.

„Banii obținuţi din vânzarea produselor vor fi folosiţi pentru cumpărarea materialelor necesare desfăşurării actului educativ precum şi pentru activităţile extracurriculare”, ne-a declarat prof. Angelica Andrei.

                                   




Mai multe piese de teatru și Stand Up Comedy, pe scena Casei de Cultură Mangalia, în luna noiembrie

În cursul lunii noiembrie, Direcția Cultură și Sport Mangalia va găzdui următoarele evenimente:

 

După succesul și călduroasa primire din data de 15 octombrie de la superba comedie „EU CU CINE MĂ MĂRIT”, Teatrul InDArt revine pe scena Casei de Cultura din Mangalia cu o nouă comedie spumoasă, împreună cu fetele de la Teatrul Lumida.

1. SCAPĂ CINE POATE, un text de Mihaela Săndulescu – 12 Noiembrie, ora 19:00 cu: Alexandra Pașcu, Mihaela Săndulescu, Maria-Mădălina Costin

A te căsători sau a nu te căsători?

Grea întrebare, nu-i așa?

Unii spun că a te căsători e minunat. Alții cred că a te căsători e ca și cum ai merge la război, pentru că, în ambele cazuri ai nevoie de o bună strategie.

Și dacă la mijloc apare și o moștenire, atunci chiar ai nevoie de o strategie perfectă, care să te ajute să te alegi cu moștenirea, dar să-ți păstrezi și libertatea de celibatar.

Dacă sunteți interesați să aflați cum să nu te căsătorești sau cel puțin să nu o faci fiindcă o anumită situație îți impune asta, Teatrul Lumida vă așteaptă să vă întâlniți cu trei personaje savuroase prinse într-o luptă din care „Scapa cine poate!”

 

Durată: 70 minute


PRET BILET: 30 lei

Biletele se pot achiziționa fie online pe Mystage.ro, fie prin rezervare la telefon 0724.304.593 (numele, numărul de locuri, data).
Biletele se rezerva pentru 48 ore. Acestea se pot achita si ridica de la Casa de Cultura Mangalia.

 

 

  1. A fost o dată ca niciodată – 12 Noiembrie, ora 16:00

Copilăria este partea cea mai frumoasă şi inocentă a vieţii, lumea din care nu putem fi alungaţi niciodată.

Copilăria…o carte pe care o deschidem ori de câte ori ne este dor. Copilăria este partea cea mai frumoasă şi inocentă a vieţii, lumea din care nu putem fi alungaţi niciodată. Acolo, în copilărie, sunt cele mai frumoase jocuri; poveşti şi personaje nemuritoare; ochii plini de mirare şi de curiozitate; dar şi o lacrimă pentru o păpuşă stricată sau pentru omul de zăpadă topit de razele soarelui.

Dar, ce facem când alergatul este înlocuit cu facebook-ul, şotronul este abandonat în favoarea jocurilor pe calculator iar lectura devine un fel de Cenuşăreasa care aşteaptă zadarnic un prinţ să o salveze?

Auzim tot mai des în ultimii ani părinți și profesori care se plâng că interesul copiilor pentru lectură este din ce în ce mai scăzut și că ei își îndreaptă atenția mai mult spre tehnologie.

Teatrul pentru copii LumiLand își propune să trezească interesul celor mici pentru lectură cu ajutorul serialului A fost odată ca niciodată!, alcătuit din 5 episoade care, deși aduc în scenă povesti și personaje cunoscute: (Aladin și Duhul; Albă ca Zăpada și Regina; Peter Pan și Tinkerbell; Frumoasa și Bestia; Ana și Olaf) vor avea un alt fir epic datorită imaginației și fanteziei. Protagoniștii acestui serial: Lumi, Săltăreața și Aventurel, pătrund în lumea poveștilor și descoperă adevăratele valori având parte de nenumărate aventuri pline de magie.

 

Durată: 50 minute
PRET BILET: 20 lei

Biletele se pot achiziționa fie online pe Mystage.ro
fie prin rezervare la telefon 0724.304.593 (numele, numărul de locuri, data).
Biletele se rezerva pentru 48 ore. Acestea se pot achita si ridica de la Casa de Cultura Mangalia.

 

  1. Stand Up Show TEO – 21 Noiembrie, ora 19:00

 

Teo a pornit in turneu cu cel mai nou show de Stand Up Comedy: “Ăsta-i stand up?!”

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de stand-up comedy din România are o experiență remarcabilă pe scenă, începând de la cea de club, si până la spectacole și turnee în țară, maratoane, special-uri de stand up cât și colaborări cu comedianți de afară, Teo atinge subiecte de comedie foarte diverse și bine documentate.

In deschiderea spectacolului il avem pe Victor Băra, un sibian simplu, vede o bere, o bea! Face stand-up comedy de mai puțin de un an de zile și deja strânge destul de multe show-uri cu talentul și entuziasmul lui.

Zicala lui după care iși ghidează viața este: Dacă nu-i poți învinge, fă-i să râdă!

  1. JOI, 21 Noiembrie de la 19:00

CASA DE CULTURA – MANGALIA

Stand up comedy SHOW NOU

„Asta-i stand up?!” TEO – Invitat Victor Băra, în deschidere

Informații la 0751268 332

Prețul biletului este 40 RON achiziționate în avans. In ziua spectacolului este 50 lei

Online pe iabilet.ro

  1. Suntem oameni serioși – 27 Noiembrie, ora 19:00

Ce rezultă din întâlnirea celui mai bun autor de comedii americane (Neil Simon) cu cel mai bun dramaturg rus (A. P. Cehov) ?
O comedie excepțională!!!

Și dacă mai adaugi și 4 actori cu poftă nebună de joacă?
Rezultat final: hohote de râs, peste norma prescrisă de medic.

Cel mai mare dramaturg american (Neil Simon), inspirat de cel mai mare dramaturg rus (A.P. Cehov), scrie 5 povești despre metehnele omenești. 15 personaje interpretate de 4 actori care trăiesc comicul la “temperaturi” slave, asezonat în dialoguri newyorkeze.

 

Cu:
Andreea Mateiu
Cristina Casian
Daniel Hara
Ștefan Ruxanda

Regia:
Ștefan Ruxanda

Preț bilet – 30 lei.

Informații și rezervări la 0751.268.332

 




Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice. Mangalia, pe lista oraselor verificate!

La data de 25 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J Constanța au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală în municipiile Constanţa și Mangalia și pe raza orașului Cernavodă.
Astfel, în incinta unei societăți comerciale din Constanța au fost identificate 31 de bunuri expuse spre comercializare, în valoare de aproximativ 1500 de lei, în timp ce la o altă societate din orașul Cernavodă, polițiștii au găsit peste 200 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 1700 de lei.
Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Totodată, polițiștii constănțeni au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite de către două societăți comerciale din municipiul Mangalia. Valoarea totală a sancțiunilor este de 4000 de lei.




Un bărbat din Eforie a amenințat că se sinucide!

Un bărbat din Eforie a amenințat, în urmă cu puțin timp, că se aruncă de la etajul al patrulea al unui bloc din oraș. Angajații ISU Tuzla au intervenit, prompt, au spart ușa locuinței și l-au salvat pe bărbat. Potrivit reprezentanților ISU Constanța, persoana fost preluată de echipajul medical și transportată la Spitalul de Psihiatrie.

 




Aproape jumătate din Municipiul Mangalia, fără curent electric, săptămâna viitoare!

Enel

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program:

MARȚI, 29 octombrie

Municipiul Mangalia, cu străzile:  Horia Closca si Crisan, Crinului, Matei Basarab, Avram Iancu – partial, Panduri, Maior Sontu şi Grivitei – întrerupere totală. 09:00-11:00
Municipiul Mangalia, cu străzile Mihail Ionescu, Dobrogeanu – partial (zona Baraci), zona ANL, blocurile AO1; AO2; AO3 şi AO4 – întrerupere totală. 11:00-13:00
Municipiul Mangalia, cu străzile: Matei Basarab, General Virtejan, Oprea Crusoveanu, Ezerului, Gheorghe Netoi, Avram Iancu, inclusiv Scoala Generală nr. 1 – întrerupere totală.

MIERCURI, 30 octombrie

Municipiul Mangalia, cu strada Portului, Camine: C1, C2, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C3, Centrala Termică – întrerupere totală.
Municipiul Mangalia, cu strada Portului, Camine: C1, C2, C3, C4, Pescarie, Baza Sportivă şi Ateliere – întrerupere totală.
Municipiul Mangalia, cu strazile: Libertatii, George Murnu, Mihail Kogalniceanu bloc A4, scările A, B; bloc C3, scările A, B, C; bloc C4, scările A, B, C; bloc B6, B7, B8, D3, D4, D5; bloc E, scările A, B, C; bloc D, scările A, B, Cl sediu  PTTR şi  Creşa – întrerupere totală.

 




Tânăr dispărut din stațiunea Olimp!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui DUMITRU – MARIAN GAGIU, de 24 ani, din municipiul Târgu – Jiu, județul Gorj.

 

La data de 13 august a.c., în jurul orei 13.00, bărbatul a intrat în apele mării, în dreptul unui hotel din stațiunea Olimp, fără a reveni la mal.

 

SEMNALMENTE 

 

Înălţime 1,83 m, păr brunet, tuns scurt, prezintă o cicatrice de aproximativ 10 cm pe gamba piciorului drept.

 

La data dispariției, acesta purta pantaloni scurți de culoare închisă.

 

 

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția stațiunii Neptun, tel. 0241.502.439 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364 int. 20005.




Corul de copii ”Callatis”, prezent pe scena Festivalului Coral Internaţional din Spania

primirea Corului Callatis

Comunicat

Corul de copii “Callatis” din Mangalia, medaliat cu argint, anul trecut, la Festivalul Coral Internaţional „Porec”-Croația, se află în aceste zile pe scena Festivalului ”Canta al Mar” din Spania, unde, ca de fiecare dată, încântă juriul și publicul prin prestația artistică. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, evenimentul se desfășoară, în perioada 23 – 27 octombrie la Calella / Barcelona, anul acesta fiind selectate în competiție 38 de coruri din 18 țări. Încă din prima zi a festivalului, Corul de copii ”Callatis”, sub atenta îndrumare a dirijorului prof. Traian Broască, s-a bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor, iar la prima apariție în concursul propriu-zis copiii Mangaliei au fost îndelung aplaudați și apreciați de cei prezenți. Repertoriul corului cuprinde atât piese specifice muzicii corale tradiționale românești, cât şi piese din creația muzicală internaţională. Cele 20 de eleve din cadrul Centrului de Formare și Perfecționare Vocal-instrumentală Mangalia, înființat și condus de către profesorul Traian Broască, au demonstrat la fiecare competiție de gen că sunetul muzicii corale românești concurează cu succes alte coruri cu tradiție din întreaga lume. Participarea la concurs a Corului ”Callatis” a fost posibilă cu sprijinul Primăriei și CL Mangalia. Corul ”Callatis” a participat la numeroase festivaluri, concursuri și concerte, atât în țară, cât și în străinătate, cele mai importante fiind cele din Austria, Spania, Italia, Grecia, Croația. La ultimul festival din Croația (septembrie 2018), corul a participat alături de alte 23 de coruri deosebit de valoroase din 16 țări, majoritatea funcționând în cadrul unor prestigioase școli de muzică. Dirijorul Corului de Copii “Callatis” Mangalia este absolvent al Institutului de Muzică București, al Facultății de Artă București și al unui Master în Arta Muzicală, fiind deţinător a peste 50 de diplome şi medalii la concursuri naţionale şi internaţionale. Profesorul Traian Broască a format o serie de tineri artişti, precum: Inna, Cream, Angels, recunoscuţi pe scenele internaţionale datorită tehnicii vocale de care acesta s-a ocupat îndeaproape.