Spitalul Judeţean Constanţa, premiat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.
Ceremonia de decorare a avut loc în această după amiază la Palatul Cotroceni.
Delegația care a reprezentat cea mai mare unitate spitalicească din Dobrogea a fost formată din: Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanța, Ș.L. Dr. Bogdan Obadă, director medical, As. Lic. Cornelia Banu, director de îngrijiri, Ec.Natalia Munteanu, director economic și Prof.Univ. Dr. Vasile Sârbu, fondator al Facultății de Medicină și al școlii chirurgicale constănțene dezvoltate în cadrul acestui spital.
Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa împlinește luna aceasta 50 de ani de existență.




Polaris Mangalia angajează!




Donează pentru Gabriela!

mail

Toate întâmplările dureroase și necazurile, atunci când nu avem răbdare, ne chinuiesc îndoit.Pentru că omul  prin răbdarea sa alungă amărăciunea nenorocirilor, în timp ce împuținarea de suflet naște deznadejdea iadului. Răbdarea este maica mangîierii, este o putere sufletească ce se naște dintr-o inimă largă.Dar această putere cu greu o află omul în necazurile sale,dacă nu are dumnezeiescu har,pe care îl dobândește prin rugăciune stăruitoare și lacrimi.

Prin grele suferințe trece și familia Cotoman care în urmă cu puțin timp fetița lor de numai 1 an si 9 luni a fost diagnosticată cu neuroblastom al glandei suprarenale. Durere fără margini ca un pui de om atât de mic să treacă prin așa grele suferințe: chimioterapie, radioterapie, operație. Dar foarte greu le vine și părinților să își vadă propiul copil cum suferă.

 

Un simplu SMS de 2 euro la numărul scurt 8832 cu mesajul text Gabriela o putem ajuta pe micuță să își continue tratamentul și să fie salvată din ”ghearele” nemiloasei maladii: Cancerul.

 

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie  (Cotoman) al copilului pentru care faceți donatia!

Vlad Placintă, Preşedintele Asociaţiei ‘’Salvează o Inimă’’
– 0752753540
– www.salveazaoinima.ro
– office@salveazaoinima.ro

 




ALBINUȚELE IUBITOARE DE LIMBA ENGLEZĂ ȘI-AU DAT, DIN NOU, ÎNTÂLNIRE LA LICEUL TEORETIC ”CALLATIS” MANGALIA

Ajuns la a VIII-a ediție, Concursul de limba engleză adresat elevilor din clasele a III-a și a IV-a ” Spelling Bee” s-a desfășurat sâmbătă, 13 aprilie, 2019, la Liceul Teoretic ”Callatis” Mangalia. Și anul acesta concursul este inclus în Calendarul Concursurilor Școlare Județene, organizate de ISJ Constanța în anul școlar 2018-2019, Disciplina Limba Engleză, poziția 8.
La etapa județeană desfășurată la Liceul Teoretic ”Callatis” Mangalia au participat elevii care au fost selectați, conform regulamentului concurusului, în urma etapei locale desfășurate în fiecare școală parteneră pe 30 martie, 2019.
În cifre, concursul a însemnat:
– 251 de elevi participanți, 90 din clasa a III-a și 161 din clasa a IV-a.
– 27 de profesori evaluatori de limba engleză de la școlile partenere.
– 20 de școli partenere: Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” Cernavodă, Școala Gimnazială „A V Rădulescu” Murfatlar, Liceul Teoretic Mihail Kogalniceanu, Liceul Teoretic Murfatlar, Școala Gimnazială nr 23 ”Constantin Brâncoveanu” Constanta, Liceul Teoretic Negru Voda, Scoala Gimnaziala nr 2 ”Poet Ovidiu” , Ovidiu, Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Scoala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Corbu, Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” Eforie Sud, Scoala Gimnaziala nr. 3 Mangalia, Scoala Gimnaziala nr. 28 ”Dan Barbilian” Constanta, Școala Gimnazială ”George Coșbuc” 23 August, Scoala Gimnazială nr 29 ”Mihai Viteazul” Constanta, Scoala Gimnazială nr. 17 ”Ion Minulescu” Constanta, Scoala Gimnazială ”Ion Borcea” Agigea, Scoala Gimnazială nr. 18 ”Jean Bart” Constanta, Scoala Gimnazială ”Grigore Moisil” Năvodari.
Coordonatorul concursului, doamna profesoară Gherfi Simona și doamna director Mihalache Iuliana Corina felicită participanții pentru rezultatele obținute și mulțumesc pentru susținere tuturor profesorilor implicați în echipa de organizare și evaluare. Adresăm mulțumiri speciale părinților din Clasa a VII-a A de la Liceul Teoretic ”Callatis” Mangalia, precum și elevilor voluntari care au vegheat ca și această ediție să se desfășoare în condiții optime.

Coordonator proiect, Director al Liceului Teoretic “Callatis”,
Prof. Gherfi Simona prof. Mihalache Iuliana Corina




Sancţiuni după vizita inopinată a ministrului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Constanţa

 

Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Conform legislației în vigoare, s-au luat următoarele măsuri:
– încetarea mandatului de asistent șef interimar pentru asistenta din Secția Clinică Neurologie;
– acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secției UPU-SMURD Constanța, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;
– Directorul de Îngrijiri a primit o atenționare privind intensificarea controalelor pe secțiile unității, în consecință, au fost demarate verificări în toate secțiile.
Menționăm că niciuna dintre salariate nu a mai fost sancționată până în present, iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Măsuri s-au luat și la nivel administrativ. În secția de Neurologie vor fi demarate lucrări de igienizare. O procedură similară a avut loc și în anul 2016, iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul (paturi, saltele, noptiere, mese și scaune). Facem, însă precizarea că secția Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secției Obstetrică Ginecologie 1.
Totodată, conducerea SCJU a organizat ședințe cu toți medicii șefi și asistentele șefe unde s-au discutat problemele administrative, s-a atras atenția asupra respectării protocoalelor medicale și s-a solicitat creșterea gradului de curățenie. Astfel de întâlniri au loc periodic.
„Principalele priorități ale conducerii SCJU sunt siguranța pacientului și asigurarea unui act medical continuu și de calitate. Totodată, feedback-ul pacienților este deosebit de important pentru noi”, au declarat reprezentanţii spitalului.

Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Conform legislației în vigoare, s-au luat următoarele măsuri:
– încetarea mandatului de asistent șef interimar pentru asistenta din Secția Clinică Neurologie;
– acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secției UPU-SMURD Constanța, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;
– Directorul de Îngrijiri a primit o atenționare privind intensificarea controalelor pe secțiile unității, în consecință, au fost demarate verificări în toate secțiile.
Menționăm că niciuna dintre salariate nu a mai fost sancționată până în present, iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Măsuri s-au luat și la nivel administrativ. În secția de Neurologie vor fi demarate lucrări de igienizare. O procedură similară a avut loc și în anul 2016, iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul (paturi, saltele, noptiere, mese și scaune). Facem, însă precizarea că secția Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secției Obstetrică Ginecologie 1.
Totodată, conducerea SCJU a organizat ședințe cu toți medicii șefi și asistentele șefe unde s-au discutat problemele administrative, s-a atras atenția asupra respectării protocoalelor medicale și s-a solicitat creșterea gradului de curățenie. Astfel de întâlniri au loc periodic.
„Principalele priorități ale conducerii SCJU sunt siguranța pacientului și asigurarea unui act medical continuu și de calitate. Totodată, feedback-ul pacienților este deosebit de important pentru noi”, au declarat reprezentanţii spitalului.




Şedinţă haotică a Consiliului Local Mangalia: Replicile dure şi invectivele au acompaniat aprobarea bugetului pe 2019!

20190411_164137

De câteva minute a fost nevoie pentru ca bugetul pe anul în curs să treacă de votul majorității aleșilor locali, astăzi, după-amiază, în cadrul şedinţei ordinare a CL Mangalia. Asta în ciuda repetatelor solicitări ale consilierilor ALDE și PSD, prezenți la ședință, de a face unele amendamente pe marginea bugetului Mangaliei. Printre altele, consilierii de opoziție solicitau lista datoriilor Mangaliei, care s-ar cifra la 60 de milioane de lei (cu penalități, spun aceștia, de 100.000 de lei pe zi!), un punct de vedere cu privire la faptul că nu au fost prevăzute sumele necesare executării silite în procesele pierdute de primărie, dar și un răspuns la problema Serviciului de ecarisaj, al cărui buget ar fi egal cu cel al… Căminului de Bătrâni şi în condiţiile în care animalele fără stăpân sunt eutanasiate, nu îngrijite!
Trecând peste declarațiile consilierilor de opoziție, considerate populiste, majoritatea PNL-UNPR a aprobat bugetul urbei. În plus, potrivit viceprimarului Dragoș Angelescu, pe 8 aprilie a.c., Consiliul Județean Constanța a alocat Mangaliei 2,4 milione de lei, bani ce vor fi folosiți pentru Căminul de Bătrâni, dar și pentru suplimentarea sumelor alocate unităților de învățământ. Mai mult, o modificare adusă bugetului, într-o problemă semnalată de „Ediția de Sud” înainte de dezbaterea publică pe marginea acestuia, cea a burselor pentru elevi, vizează alocarea sumelor necesare acestor bonificații. Potrivit viceprimarului Angelescu, bursele vor fi alocate în câteva zile tuturor elevilor beneficiari.
După ceva vreme de când discuțiile purtate la limita bunului simț nu își mai făcuseră apariția în sânul Consiliului Local, la ședința de astăzi s-au ridicat voci, s-au adresat invective și jigniri. Lucru care, cu siguranță, se va repeta pe măsură ce campania electorală la locale se apropie. În urma votului bugetului și refuzului de a continua amendamentele aduse acestuia, consilierii Ozghiun Menabit (PSD) și Alexandra Silistră (PMP) s-au ridicat de la masă și au părăsit sala de ședințe.
Pe ordinea de zi au fost aprobate cu majoritate de voturi bugetul de venituri și cheltuieli a SC Goldterm Mangalia, organigrama aparatului de specialitate al primrului și Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Populației, regulamentul Cantinei Sociale, precum și alocarea Liceului „Ion Bănescu” a unui microbuz școlar și a două autoturisme Direcției de Cultură și Sport.
O mare parte a proiectelor de hotărâre au vizat, în continuare, vânzări de terenuri fără licitație. Unele au trecut cu votul a 13 consilieri (necesari unor astfel de proiecte), altele nu. Unul dintre proiectele norocoase a beneficiat și de prezența administratorului societății care solicitase vânzarea a 2.579 mp, în stațiunea Olimp. Este vorba despre Mohamad Murad, care a luat cuvântul în cadrul ședinței: „Nu am venit să cer niciun fel de ajutor de la primărie. Investiția aparține Mangaliei, chiar dacă sunt consilieri și pe stânga acestei mese, dar și pe dreapta, care nu prea sunt de acord. Mangalia nu s-a putut dezvolta, în timp, din cauza acestor lupte a unora împotriva altora, a intereselor personale. Prin investiția de la Olimp, de 40 de milioane de euro (este vorba despre Complexul Belvedere preluat acum un an de Murat n.r.), vor fi create cel puțin o mie de locuri de muncă, iar primăria va câștiga un milion de euro pe an. Fără astfel de investiții, nu puteți face nimic pentru litoral. Dacă ar fi fost vorba despre o firmă străină, patronul ar fi fost așteptat nu de primar, ci de Consiliul Județean, de ministru… Eu nu am pornit proiectul până nu am vorbit cu primarul, cu consilierii, care m-au sfătuit că merită o astfel de investiție. Este o investiție pe parte siguranță națională, nu am vrut să o fac, am fost rugat să o fac. Nu accept să mă împiedic de un consilier sau de o secretară de primărie. Dacă nu pot face aici investiția, mă duc spre Bulgaria!”, a concluzionat Mohamad Murad.
Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, cerându-se, însă, totodată, secretarului primăriei să își asume legalitatea proiectului.




Târgul ofertelor educaţionale, organizate în mai multe zone din judeţ printre care şi Mangalia!

Vineri, 12 aprilie 2019, începând cu ora 11.00, oferta educaţională a anului şcolar 2019-2020 va fi prezentată sub sloganul „Alege EDUCAȚIA! Este calea către viitorul tău”de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Instituția Prefectului- Județul Constanța, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile constănțene și alţi parteneri educaţionali.
Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora, precum şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educaţional şi de formarea profesională.
Instituţiile de învăţământ îşi vor expune oferta atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa, cât şi în alte patru centre și unități școlare din judeţul Constanţa – Medgidia, Mangalia, Cobadin și Cernavodă.
Ofertele educaţionale din învăţământul liceal teoretic, vocațional sau tehnologic, alături de oferta unităților cu învățământ profesional dual pot fi vizionate în intervalul orar, 11.00-18.00. La ora 12.00, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, Sebastian Metz, și inspectorul școlar general, prof. Zoia-Gabriela Bucovală, vor semna acordul de parteneriat dintre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin care învățământul profesional și dual va constitui alternativa viabilă pentru piața muncii. Obiectul acestui parteneriat îl reprezintă măsurile de colaborare și de sprijin reciproc pentru educarea și informarea publicului cu privire la învățământul profesional și dual.
Deschiderea oficială de la ora 11.00 va avea loc în prezenţa autorităţilor locale, a partenerilor educaționali și a reprezentanţilor mediului de afaceri. Pe parcursul zilei, sunt așteptați peste 7000 de elevi, alături de părinți sau alte persoane interesate, iar CJRAE Constanța va aplica și de această dată, chestionare de opinie.
Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, gazda târgului, va reuni oferte ale propriei instituţii, dar şi pe cele ale Colegiului Economic Mangalia, Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, Liceului Teoretic Negru Vodă, Şcolii Postliceale FEG Education” Mangalia, respectiv ale Şcolii Postliceale „Diada” Mangalia.




S-a lansat proiectul de modernizare a Falezei Mangalia-Saturn, cu fonduri UE

faleza mangalia si saturn9

Comunicat de presă

Primăria Municipiului Mangalia a organizat joi, 11 aprilie, la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului ”Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)”, finanțat din fonduri europene. Conform descrierii tehnice, se va amenaja zona de promenadă a falezei, din Mangalia până în Saturn (tronsonul cuprins între fostul Hotel Siemens-Plaja Adras), pe o distanță de peste 2 km, cu o investiție de aproximativ 23 milioane de lei. Acțiunile principale vizate de proiect sunt cele privind reabilitarea și modernizarea falezei, prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public. De asemenea, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spațiu verde și vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferențe de nivel și sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces și rampe pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind dotate cu balustrade din inox, rezistent în mediul marin. În cadrul procesului de reabilitare a falezei Mangalia-Saturn, vor fi amplasate diverse tipuri de bănci și mobilier urban. În scopul creşterii atractivităţii turistice a zonei, autorităţile publice locale şi-au propus ca prin implementarea acestui proiect să dezvolte ariile destinate circulaţiei pietonale, cu locuri pentru odihnă şi relaxare. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, în cadrul evenimentului, că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp. ”Proiectul pe care îl lansăm astăzi este unul dintre cele mai importante proiecte în derulare, cu fonduri europene și se înscrie într-un program amplu de reabilitare și modernizare a infrastructurii turistice și rutiere din stațiuni. Această investiție este continuarea falezei existente, modernizată anterior, dar și a falezei Neptun – zona ”La Steaguri”. Vom continua cu modernizarea falezelor și în celelalte stațiuni, până la Olimp, obiectivul final urmărit fiind realizarea unei faleze pietonale Mangalia-Olimp”, a precizat primarul Radu Cristian. Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ,,Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiții 7.1 SUERD: ,,Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice (Investiții în infrastructura de turism)”. Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.




Azi, ședința Consiliului Local! Vânzări și concesiuni de terenuri, fără licitație, pe ordinea de zi!




Studiu APC: Iaurt din lapte praf! Doar 1 din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc!

Iaurtul din lapte de capră este singurul tip de iaurt care NU produce balonare, acel tip de inflamație specifică zonei digestive!
9 din 10 tipuri de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat!
2 din 10 tipuri de iaurt conțin adaosuri proteice!
Doar 1 din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc
Doar 15% din tipurile de iaurt analizate sunt ambalate în ambalaje din sticlă!
13% din tipurile de iaurt analizat conțin adaos de smântână!
Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 45 tipuri de iaurt din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), cu gramajul cuprins între 100 g și 300 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.
Iaurtul face parte din categoria numeroasă a „lactatelor acide“ sau „lactatelor fermentate“, adică produse lactate cu gust acru, cum este numit în Merceologie (știința mărfurilor) grupul produselor rezultate din lapte ca urmare a acțiunii în timp a unor microorganisme specifice (bacterii de fermentație). Denumirea de iaurt vine din limba turcă, unde se pronunță cam la fel, dar se scrie yoğurt; pronunția termenului este aproximativ asemănătoare peste tot unde este cunoscut și se consumă iaurt.
“Din păcate, iaurtul fabricat în sistem industrial, cu mici excepții, nu mai are nimic în comun cu procesul natural de obținere al acestuia, adică prin fermentarea naturală a laptelui nestandardizat de către bacteriile de fermentație. Multe sortimente de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat și omogenizat, lapte praf degresat, concentrate proteice de origine lactată obținute prin ultrafiltrare și grăsimi din lapte. Le recomand consumatorilor să cumpere acele tipuri de iaurt care au pe etichetă mențiunea „Produs românesc”, fapt care atestă că acel produs s-a obținut numai din lapte românesc. A nu se confunda mențiunea „Produs românesc” de pe eticheta unor iaurturi cu mențiunea “Produs în România”, care poate ascunde faptul că acel iaurt conține și lapte din afara țării, amestecat cu lapte romanesc” a declarant conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.




O noua actiune de donare de sange, in cadrul campaniei „O sansa pentru viata!”




150 de pachete cu droguri, descoperite in Bulgaria!

*UPDATE – OPERAȚIUNE CONSTANȚA*

Ca urmare a informării transmise de Poliția Română omologilor bulgari, la data de 6 aprilie 2019, prin canalele polițienești de cooperare internațională, autoritățile statului vecin au demarat o operațiune similară, pe litoralul Mării Negre.

Astfel, autoritățile din Bulgaria au descoperit 150 de pachete susceptibile a conține droguri cu o concentrație foarte ridicată (peste 90%).

În continuare, operațiunea este în desfășurare, fiind ridicate, până la acest moment, 310 astfel de colete, atât în România, cât și în Bulgaria.




Avarie RAJA la intersecția străzilor I. G. Duca și Mihail Kogălniceanu din Eforie Nord!

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la intersecția străzilor I. G. Duca cu strada Mihail Kogălniceanu, din localitatea Eforie Nord, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă astăzi – 09 aprilie 2019, în intervalul orar 13,00 – 19,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii aflați pe tronsonul cuprins de străzile I. G. Duca – Mărășești – Gheorghe Doja – George Coșbuc – Mihail Kogălniceanu.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




A început reabilitarea trotuarelor din cartierul de case al Mangaliei

IMG_9948

Primăria Municipiului Mangalia a demarat execuția de lucrări pentru înființarea, reabilitarea și modernizarea trotuarelor din cartierul de case (”Coloniști”), după parcurgerea tuturor etapelor procedurale de licitație. Obiectivul de investiții se realizează din resurse proprii, respectiv dintr-un împrumut contractat de administrația locală, special pentru lucrări de infrastructură. Proiectul de reabilitare a trotuarelor în acest cartier prevede lățirea (unde este cazul) și asfaltarea trotuarelor, precum și înființarea acestora, acolo unde ele nu există, pe toate străzile supuse modernizării. Totodată, se va lucra la amenajarea spațiilor verzi din perimetrul acestora. Astfel, se va interveni pe următoarele străzi: Munteniei, Gheorghe Nețoi, Oprea Crușoveanu, Ion Mecu, G-ral Vârtejanu, G-ral Boerescu, Crinului, Bd-ul Callatis, M.I.Dobrogeanu, Horia, Cloșca și Crișan, Gării, 1 Mai, Dumitru Ana, Gheorghe Doja, Simion Bărnuțiu, Maior Giurăscu, Ezerului, Walter Mărăcineanu, Avram Iancu, Maior Șonțu, Moldovei, Basarabiei, Crișanei, Transilvaniei, Transilvaniei Alee, Panduri, Griviței, Bucovinei, Demetrios Callatianul, Sf. Apostol Andrei, Maramureșului, Banatului, Olteniei, Mărăști, 1Mai, 9 Mai, Anton Pann, Alee Anton Pann, 11 Iunie 1848, Mihai Viteazu, Alee Acces 1, Alee Acces 2. Investiția în zona de case a orașului era de mai mult timp așteptată de locuitorii de aici. Primarul Radu Cristian s-a întâlnit, în mai multe rânduri, cu locuitorii din cartierul de case pentru a discuta despre problemele din zonă. În urma discuțiilor, s-a decis elaborarea documentațiilor necesare demarării proiectului de reabilitare și modernizare a trotuarelor din ”Coloniști”. ”În acest cartier, nu s-au mai făcut investiții de peste 20 de ani, iar reabilitarea trotuarelor trebuia să se realizeze cu mult timp în urmă. Există numeroase străzi care nu au avut trotuare niciodată și nicio administrație locală nu s-a preocupat de domeniul public din ”Coloniști”. Asta s-a întâmplat și din cauza fostei Administrații a Domeniului Public și Privat al orașului, (ADPP), aflată în administrarea Consiliului Local. Din cauza ineficienței și a numeroaselor reclamații din partea cetățenilor față de modul în care era gospodărit orașul, am decis preluarea acestei activități la Primărie, iar începând cu 2017, de domeniul public se ocupă Direcția GUSUP”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu. El a mai spus că, într-o etapă ulterioară, vor continua și lucrările de asfaltare a străzilor din ”Coloniști”, după finalizarea lucrărilor de racordare la rețeaua de gaze. „Deocamdată,  pe multe străzi încă se fac săpături la șanțuri pentru racordarea la reteaua de gaze. De aceea, nu putem interveni, acum, cu asfaltarea. După încheierea lucrărilor de racordare, vom intra și în ”Coloniști” cu reabilitarea străzilor, acolo unde nu am intervenit încă. De altfel, în toate cartierele orașului vor avea loc ample lucrări de sistematizare, fie cu bani din bugetul local, fie cu fonduri europene sau guvernamentale”, a mai explicat primarul Mangaliei. Precizăm că, în prezent, Primăria Mangalia are în implementare mai multe proiecte cu bani europeni, printre care: cel de modernizare a staţiunilor Saturn și Neptun-Olimp, de reabilitare a falezei Mangalia – Saturn, un altul de restaurare a Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), dar și cel de modernizare a Pieței Republicii din localitate, respectiv de asfaltare a unui număr de 17 străzi din localitate.




În 2019, Damen Mangalia va monta echipamente pentru retenția noxelor pentru 11 nave și va construi un yacht de lux de 155 de metri

Interviu în exclusivitate cu Florin Spătaru, directorul Diviziei Resurse Umane și Afaceri Corporatiste Damen Mangalia 

1. Cum apreciați că s-a desfășurat etapa de preluare a conducerii Șantierului Naval după dificila perioadă de negocieri, marcată de sincope și diverse piedici birocratice?
Conducerea societății a fost preluată încă din prima zi după finalizarea procesului de preluare a pachetului majoritar de la DSME, urmand ca într-o perioadă de aproximativ trei luni de zile să se realizeze transferul efectiv al celor 2% din acțiuni către acționarul român (Șantierul Naval 2 Mai Mangalia) și preluarea controlului operațional de către Damen. Din punctul nostru de vedere, preluarea s-a făcut fără sincope. Am găsit un sprijin real atât în reprezentanții părții române în Consiliul de Administrație, în Consiliul de Supraveghere al societăți, în rândul angajaților și al celor care au ocupat poziții de conducere în organizație. Practic, în momentul de față implementăm anumite proceduri scare vor permite ca șantierul să funcționeze la cele mai înalte standarde specifice grupului Damen.

2. Care sunt problemele pe care le-ați identificat și care sunt măsurile de rezolvare a acestora?
Preluarea s-a făcut fără sincope. Am găsit un sprijin real.

3. Ce cuprinde strategia de relansare a companiei care dispune de dotări calitative în comparație cu celelalte șantiere navale din țară, dar nu numai?
Șantierul din Mangalia a fost în ultimii 20 de ani orientat către construcția de nave comerciale mari. În contextul actual al industriei europene navale, această orientare DOAR către navele comerciale nu poate asigura sustenabilitatea șantierului. Din acest motiv, tocmai de aceea, șantierul de la Mangalia este integrat in Divizia de Business Cruise, RoPax si Offshore, care are ca obiectiv constructia de nave de croazieră, nave de pasageri și nave pentru operatiunile offshore – atât din Marea Neagra cât si din alte zone. Planul nostru de investiții este orientat către construcția de nave cu structură cu table subțiri și construcția de nave cu un nivel ridicat de armare, astfel incat acum suntem siguri că putem concura cu succes în industria europeană. Obiectivele noastre sunt cât se poate de îndrăznețe. Intenționăm ca număr de angajați să crească odată cu investițiile ample. Vom ajunge la o structură de personal cu aproximativ 3.000 de angajați! E proporția optimă între construcția de corp și partea de armare.

4. Cum veți reîntregi numărul angajaților, având în vedere plecările masive din perioada crizei?
Din prima zi de la preluare,dupa preluare am lansat anunțuri de angajare în vederea atragerii foștilor angajați ai societătii. De asemenea, am facut toate demersurile pentru reactivarea si certificarea centrului de formare de personal. Prin intermediul cursurilor interne pe care le vom organiza în cadrul societății ne propunem să reușim să formăm între 200 și 400 de angajati pe an. În plus,am semnat parteneriate cu majoritatea liceelor și colegiilor din zonă si cu universitățile din Constanța și Galati, astfel încât să putem oferi toate condițiile de dezvoltare a carierei și să putem atrage cât mai mulți tineri în zonă. Este una dintre preocupările noastre majore ca prin astfel de măsuri, precum și prin investițiile pe care le vom face pentru renovarea și modernizarea căminelor, a cantinei, precum și a celorlalte facilități pe care le detine societatea, să putem asigura posibilitatea tinerilor să își înceapa o cariera in Șantierul Naval din Mangalia.

5. Cum îi veți convinge pe cei care au plecat să revină la Mangalia?
Suntem încrezători că reașezarea sistemului de salarizare, condițiile competitive oferite angajatilor și dorinta de reîntregire a familiei vor determina cât mai mulți profesioniști să revina la Mangalia.

6. Câte persoane veți angaja anul acesta?
In planul de afaceri al societății este prevăzut un numar de peste 500 de persoane pe care dorim să le angajăm, urmând ca în perioada următoare să putem la peste 500 de noi angajați.

7. Care este situația proiectelor noi, mă refer la construcția de nave?
Damen Mangalia face parte din Divizia de Business Cruise, RoPax si Offshore. Am desfășurat o campanie susținută de atragere a clientilor care a dat roade și va ajuta și economia locală. În acest moment avem trei contracte asigurate care vor începe la jumatatea acestui an, dar numarul proiectelor potențiale este mult mai mare. Credem cu tărie că începând cu jumătatea anului 2019 vom avea capacitatea de construcție ocupată în proportie de 100%. Și chiar peste, lucru ar permite noi investiții și angajări..

8. Cum decurge negocierea contractului colectiv de muncă?
Începând cu luna iulie 2018, conducerea Damen a reusit încheierea unui acord cu sindicatul. Acordul trena de la începutul anului 2018, cu promisiunea ca la urmatoarele negocieri să reașezăm sistemul de salarizare și condițiile Contractului Colectiv de Muncă pe criterii competitive. În acest moment, suntem în perioada negocierilor și consideram că – atât administrația cât și partenerii nostri de la Sindicalul Liber „Navalistul” – avem un scop comun și anume să asigurăm atât angajaților actuali ai societatii, cât și viitorilor potentiali angajați condiții competitive pentru industria navală românească.

9. Care este, în prezent, volumul lucrărilor de reparații la Mangalia?
Activitățile de reparații în cursul anului 2018, și preconizam că și în 2019 vor avea o pondere ridicată în cifra de afaceri a societății. Șantierul din Managalia a realizat lucrări de reparații și modernizări pentru mai mult de 20 de nave. În plus, pentru anul 2019 s-a semnat un contract cu un partener pentru lucrari de montare de echipamente pentru retentia noxelor pentru un numar de 11 nave. Ca atare, considerăm că 2019 va reprezenta un an cel puțin la fel de bun ca 2018 pe acest segment.

10. Câți angajați are Șantierul Naval Damen Galați și care este numărul comenzilor pe care le are pe termen mediu și lung?
Santierul din Galati are peste 2.400 de angajati, cu un portofoliu de aproximativ 30 de nave în constructție. Fiind constienți că o bună colaborare între membrii grupului Damen este cheia către o dezvoltare sigura, intre Damen Shipyard Mangalia si Damen Shipyard Group a fost demarat un parteneriat în vederea acoperirii necesarului de forță de muncă, îmbunătățirii competențelor profesionale și oferirii de noi oportunități de dezvoltare pentru angajații Damen. Obiectivul acestei colaborări îl reprezintă transferul de tehnologie și bune practici dintre cele două santiere.

11. Ce proiecte noi aveti la Mangalia?
Am semnat deja contracte majore pentru Santierul Naval Damen Mangalia. Vase de lux pentru croaziere, ambarcațiuni de mare capacitate pentru exploatații petroliere și nave de transport maritim vor fi construite în Mangalia – în cel mai mare șantier naval din Europa. Contractele recent semnate vor permite ca la Șantierul Naval Mangalia să fie continuată lunga tradiție a construcțiilor navale în Marea Neagră. Sunt șase luni de când șantierul beneficiază de rețeaua internațională de vânzări Damen, iar atragerea noilor contracte majore vor permite ca șantierul să funcționeze la capacitate maximă încă din această vară.

Noile contracte sunt axate pe toate cele trei sectoare de activitate ale șantierului din Mangalia: nave de croazieră, nave destinate transportului de pasageri și nave offshore.

Unul dintre aceste noi proiecte care va fi realizat la Șantierul Naval Mangalia, este o navă de croazieră – un mega iaht de 155 de metri pentru calatorii de lux in intreaga lume. Contractul a fost semnat cu SeaDream Yacht Club din Norvegia, marcand astfel intrarea grupului Damen pe piata vaselor de croaziera. Iahtul va fi construit in intregime la Santierul Naval Damen Mangalia.




Prins beat la volan, pe strada Rozelor

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un bărbat,  în vârstă de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Rozelor din municipiul Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmit dosar penal.




Avarie RAJA pe DN2A din localitatea Mihail Kogălniceanu!

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe Drumul Național 2A, din localitatea Mihail Kogălniceanu, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 08 aprilie 2019, în intervalul orar 11,30 – 17,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din Zona Industrială, Aeroportul și Baza NATO din Mihail Kogălnicenu, dar și cei din localitatea Culmea.
Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Posturi vacante la primăria Mangalia. Iată pentru ce joburi puteți aplica!

primaria-mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează concurs prin recrutare în conformitate cu prevederile H.G. nr. 611/2008 şi H.G. nr. 761/2017, în data de 13.05.2019, ora 10:00 – proba scrisă şi în data de 15.05.2019, ora 12:00 – interviul, la sediul instituţiei din Şos. Constanţei nr. 13, pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de execuţie vacante:

1) consilier clasa I grad profesional debutant – Serviciul Venituri Persoane Fizice;

2) consilier clasa I grad profesional debutant – Compartimentul Urbanism şi Autorizaţii de Construire;

3) consilier clasa I grad profesional asistent – Biroul Executare Silită Creanţe;

4) consilier clasa I grad profesional asistent – Compartimentul Patrimoniu şi Cadastru;

5) consilier juridic clasa I grad profesional asistent – Compartimentul Juridic Activitate Turism şi Mediul de Afaceri;

6) consilier clasa I grad profesional principal – Biroul Inspecţie Fiscală;

7) consilier juridic clasa I grad profesional superior – Compartimentul Juridic Activitate Achiziţii, Investiţii şi Programe de Dezvoltare;

8) consilier clasa I grad profesional superior – Serviciul Dezvoltare, Promovare Turistică şi Organizare Evenimente;

9) consilier clasa I grad profesional superior – Serviciul Contabilitate;

10) referent clasa III grad profesional superior – Serviciul Buget, Execuţie, Patrimoniu.

Condiţii specifice de participare la concurs:

1) consilier clasa I grad profesional debutant – Serviciul Venituri Persoane Fizice:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative;

–  vechimea în specialitatea studiilor – nu este necesară.

2) consilier clasa I grad profesional debutant – Compartimentul Urbanism şi Autorizaţii de Construire:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitecturii şi urbanismului, ştiinţelor inginereşti sau ştiinţa mediului;

–  vechimea în specialitatea studiilor – nu este necesară.

3) consilier clasa I gradul profesional asistent – Biroul Executare Silită Creanţe:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 1 an.

4) consilier clasa I gradul profesional asistent – Compartimentul Patrimoniu şi Cadastru:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti, juridice sau administrative;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 1 an.

5) consilier juridic clasa I grad profesional asistent – Compartimentul Juridic Activitate Turism şi Mediul de Afaceri:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 1 an.

6) consilier clasa I gradul profesional principal – Biroul Inspecţie Fiscală:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 5 ani.

7) consilier juridic clasa I grad profesional superior – Compartimentul Juridic Activitate Achiziţii, Investiţii şi Programe de Dezvoltare:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 7 ani.

8) consilier clasa I grad profesional superior  Serviciul Dezvoltare, Promovare Turistică şi Organizare Evenimente:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 7 ani.

9) consilier clasa I grad profesional superior – Serviciul Contabilitate:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 7 ani.

10) referent clasa III grad profesional superior – Serviciul Buget, Execuţie, Patrimoniu:

– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;

–  vechimea în specialitatea studiilor minimum 7 ani.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în perioada 05.04.2019 – 24.04.2019, la sediul Primăriei Municipiului Mangalia din Şos. Constanţei nr. 13, Serviciul Resurse Umane, Salarizare, telefon: 0241/751060, int. 214, fax: 0241/755606, e-mail: resurseumane@primaria.mangalia.ro.şi trebuie să conţină următoarele documente:

a) formularul de înscriere;

b) curriculum vitae, modelul comun european;

c) copia actului de identitate;

d)copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;

e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;

f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

g) cazierul judiciar;

h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate.




152 de kilograme de droguri, descoperite pe malul mării, în ultimele trei zile!

IMG-20190406-WA0004

Pe litoralul Mării Negre, se desfășoară, în continuare, operațiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conține droguri.

Activitățile au loc în cadrul unui dosar de trafic de droguri și sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea DIICOT.

În perioada 5 – 8 aprilie a.c., pe litoralul din județul Constanța s-a depistat și ridicat cantitatea de 152 de kilograme de droguri.

*ATENȚIE! Conținut periculos!*

Reamintim cetățenilor din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunțe cel mai apropiat polițist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete.

Acestea pot conține droguri cu o concentrație foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viața!




Infracțiuni rutiere în zona Mangaliei

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a condus un autoturism în localitatea Pecineaga, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în zona Mangaliei, de data aceasta la Abești, polițiștii au depistat un tânăr, în vârstă de 16 de ani, care a condus un moped neînregistrat pe raza localității Albești, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cauze, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.