Al unsprezecelea caz de Coronavirus, la Constanta!
Un nou caz de coronavirus, al unsprezecelea, a fost confirmat la Constanța. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta este internat la Spitalul de Boli Infecțioase.
Un nou caz de coronavirus, al unsprezecelea, a fost confirmat la Constanța. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta este internat la Spitalul de Boli Infecțioase.
Constanța:
– 43 carantinați,
– 871 autoizolare,
– 10 cazuri confirmate.
Ministerul Sănătății monitorizează în permanență situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel național.
Astfel, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (2 unități sanitare), Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.
Centrelor de testare din Capitală li se adaugă și Laboratorul de referință acreditat OMS al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care contribuie, alături de unitățile sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare cu dotările existente.
La acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA și care sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă.
De altfel, Compania Unifarm SA achiziționează și aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecție pentru personalul medical, măști, produse biocide pentru suprafețe și mâini, teste de diagnostic, medicamente.
Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe din spitale recomandăm cetățenilor să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus. Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică.
Grupul de Comunicare Strategică
La nivelul RAJA S.A. s-au dispus noi măsuri de protecție a securității și sănătății personalului, dar și a abonaților, ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, după ce a fost decretată starea de urgență.
Astfel, începând cu data de 17 martie 2020, în întreaga arie de operare, programul structurilor care implică relații cu publicul se va desfășura fără interacțiunea directă a angajaților RAJA cu persoanele din afara societății. În acest sens, clienții noștri au la dispoziție variante electronice sau telefonice pentru diferite operațiuni și asistență. Le recomandăm acestora să ne contacteze pe adresele de e-mail, prin formularul de sesizări, sugestii sau reclamații online și la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul RAJA www.rajac.ro.
Excepție fac casieriile RAJA, care vor avea program normal de lucru cu publicul. În acest sens, facem apel către toți clienții societății să evite crearea de cozi/aglomerație și să respecte distanța între persoane de cel puțin 1,5 m.
Numărul de Call Center 0241.924 precum și Contul de client on-line rămân în continuare operaționale 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru informații, reclamații, transmiterea consumului de apă, etc.
Încurajăm clienții să utilizeze metodele de plată on-line a facturilor, prin intermediul contului de client RAJA, dar și prin transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor „La doi Pași” și la unitățile bancare.
Conducerea societății a luat măsura asigurării funcțiilor esențiale în peste 100 de puncte de lucru, prin muncă în condiții de izolare, în vederea furnizării serviciului esențial – apă potabilă, pentru populația din întreaga arie de activitate.
Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor generate de răspândirea COVID-19 şi să asigurăm continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare pentru toți consumatorii.
Biroul de Presă
Poliţiştii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui IVANOVA PAULA, de 49 de ani, din comuna Pecineaga, județul Constanța.
La data de 13 martie a.c., în intervalul orar 07.00-17.00, acesta a părăsit în mod voluntar domiciliul, fără a reveni până în prezent.
SEMNALMENTE
Înălţime 1,55 m, greutate 52 de kilograme, constituție slabă, ten deschis, ochi albaștri, păr roșcat.
ÎMBRĂCĂMINTE
La data plecării, femeia purta pantaloni de tip blue-jeans, bluză de culoare gri cu roz și papuci.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Secția 3 Rurală Mangalia, tel. 0241/751.305 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel.0241.611.364 int. 20005.
Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.
Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
Grupul de Comunicare Strategică
Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, face un apel la calm, în situația creată de răspândirea virusului COVID 19: „Având în vedere răspândirea infecției cu Coronavirusul SARS-CoV-2 la nivelul României, vă fac cunoscut faptul că până la data de 16.03.2020 pe raza comunei Tuzla, județul Constanța, nu au fost identificate persoane infectate cu COVID 19.
Fac din nou apel la cetățenii care se întorc din zonele cu risc sau care au intrat în contact cu persoane venite din astfel de zone, să dea dovadă de responsabilitate și să ia măsuri de autoizolare la domiciliu timp de 14 zile pentru a nu pune în pericol sănătatea celor din jur și acelor dragi.
Am rugămintea să vă păstrați calmul și să respectați cu strictețe toate regulile de igienă cât și cele impuse de autorități”.
Managerul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, Bogdan Maganu a luat mai multe măsuri de prevenire a infectării cu coronavirus, în contextual actual al pandemiei. Măsurile au ca scop protejarea personalului angajat, dar și a pacienților care, zilele acestea, se internează pentru a urma diverse proceduri balneare pentru afecțiunile de care suferă.
În acest sens, pe peluza unității sanitare, săptămâna trecută, a fost amplasat un cort de mari dimensiuni.
Astăzi, 16.03.2020, începând cu ora 8.00, cortul este folosit pe post de cabinet medical de consultații. Astef, pacienții din oraș, cât și cei din alte zone ale țării sunt mai întâi consultațați de cadrele medicale, iar dacă starea acestora de sănătate este bună, li se permite internarea în sanatoriu pentru tratamentul balnear. Persoanele care cad testele făcute de către cadrele medicale sunt îndrumate către domicilii pentru autoizolare, sau în situații-limită, către spital.
De asemenea, întreaga unitate sanitară este dezinfectată la intervale mici de timp.
Ca urmare a sondajului în zona de intervenție stabilită inițial pentru remedierea avariei pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, echipele RAJA au constatat că, din cauza diametrului mare al conductei și a adâncimii la care este poziționată aceasta, este necesară mărirea ariei de operare. De aceea, până marți – 17 martie 2020, ora 21,00, traficul pe b-dul Aurel Vlaicu va fi blocat pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile Nicolae Filimon și Alba Iulia.
Din cauza acestor lucrări traficul se deviază pe străzile Alba Iulia – Verde – Nicolae Filimon și invers. În vederea executării lucrărilor, zona a fost împrejmuită și semnalizată pentru a asigura o circulație corespunzătoare, atât pe timp de zi cât și pe timpul nopții, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliţia Municipală și Poliția Locală.
Consumatorii din zonă nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele RAJA depun eforturi pentru a efectua intervențiile cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că RAJA Constanța face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulaţiei în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiţii.
În cursul zilei de astăzi, 15 martie 2020, conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, ce asigură o parte din necesarul de apă brută de la sursa Cișmea 1 către Stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța, a înregistrat o avarie majoră pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul Stației Palas.
Pentru executarea lucrărilor de intervenție, echipele RAJA au fost nevoite să restricționeze traficul rutier în această zonă, pe o lungime de aproximativ 20 de metri, pe benzile 2 de circulație de pe ambele sensuri de mers, de astăzi – 15 martie 2020, ora 17,00, până marți – 17 martie 2020, ora 21,00.
În vederea executării lucrărilor, zona a fost împrejmuită și semnalizată pentru a asigura o circulație corespunzătoare, atât pe timp de zi cât și pe timpul nopții, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliţia Municipală și Poliția Locală.
Consumatorii din zonă nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele RAJA depun eforturi pentru a efectua intervențiile cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că RAJA Constanța face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulaţiei în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiţii.
Având în vedere contextul epidemiologic actual, revenim cu un apel către toți abonații societății, pe care îi rugăm insistent să evite deplasările la sediile RAJA în perioada care urmează, atât pentru protecția proprie cât și a angajaților noștri, care dețin un rol esențial în asigurarea acestui serviciu vital pentru populație. În această situație, reamintim că societatea noastră a redus programul de lucru cu publicul.
În continuare, consumatorii pot solicita informații sau adresa petiții/sesizări Biroului de relații cu clienții, de Luni până Vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, la nr. de telefon 0241.924, tastele 4/5/6 sau pe adresa de e-mail serviciul.relatiiclienti@rajac.ro.
Pentru Birourile Contracte, Facturare, Avize și Juridic, de la nivelul întregii arii de operare, programul de lucru cu publicul este de Luni până Vineri, în intervalul orar 09.00 – 12.00.
Casieriile RAJA au program normal de lucru, însă solicităm tuturor clienților să evite aglomerația și să mențină, pe cât posibil, distanța față de persoanele aflate în jur.
Pentru orice alte informații, documente specifice, date de contact site-ul www.rajac.ro le stă la dispoziție tuturor clienților noștri. Cei care vor să transmită documente, înscrisuri sau acte specifice, o pot face pe adresele de e-mail ale centrelor zonale.
Reamintim tuturor abonaților RAJA că una dintre principalele reguli de urmat pentru a se proteja de virusul COVID – 19 este spălarea în mod repetat a mâinilor cu apă și săpun! De aceea, societatea noastră a luat toate măsurile pentru a asigura furnizarea apei în regim continuu și în condiții de siguranță.
Biroul de Presă
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program:
Comunicat de presă
La Spitalul Municipal Mangalia au fost amplasate în fața Pavilionului B din cadrul unității medicale, două corturi de campanie folosite ca puncte de triaj epidemiologic și izolator extern. În contextul actual, reprezentanții spitalului au găsit sprijin la conducerea structurilor militare de la nivelul municipiului, imediat ce aceștia au fost solicitați, pentru dotarea cu corturi. ”Orice pacient care vine în unitatea noastră medicală și are nevoie de îngrijiri de specialitate va trece mai întâi prin această zonă de triaj. Se limitează, astfel, intersectarea cu ceilalți pacienți pe care îi avem internați. În aceste zile, suntem în reorganizare a activității medicale și facem tot ce ne stă în putință pentru a proteja bolnavii și potențialii contacți, dar și pentru a limita expunerea personalului angajat. Intenția noastră este de a amenaja mai multe izolatoare, atât interne, cât și externe, astfel încât, dacă apar cazuri suspecte de îmbolnăvire cu COVID-19, acestea să poată fi izolate fără a pune în pericol siguranța celorlalți pacienți”, au declarat reprezentanți din conducerea Spitalului Mangalia. Totodată, ei îndeamnă pacienții care vin în Urgența spitalului să dea dovadă de responsabilitate și înțelegere față de cadrele medicale care îi preiau și să apeleze la serviciile medicilor de familie, în cazul în care starea lor de sănătate nu este gravă sau critică, excepție făcând doar cei care ajung la spital, cu ambulanța.
Ieri, 12 martie a.c., în jurul orei 13.15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 62 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Astăzi, 4 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate la Constanța, potrivit declarațiilor prefectului de Constanța, George Niculescu. Este vorba despre trei bărbați, în vârstă de 57, 51 respectiv 34 ani și o femeie în vârstă de 56 de ani, soția bărbatului de 57 de ani.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a intrat în contact cu celelalte persoane confirmate.
Toți cei 4 sunt în autoizolare acasă. Vor fi transportați la Spitalul de Boli Infecțioase.
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Mangalia, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, astăzi – 12 martie 2020, în intervalul orar 18.00 – 21.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mihai Viteazu, Portului, Oituz și străzile adiacente acestora.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Ținând cont de deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, referitoare la aplicarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului COVID-19, RAJA S.A. a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în condiții de siguranță, continuitatea serviciului și funcționarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în toată perioada următoare. La nivelul societății a fost activată o Celulă de Criză care realizează 24/24 prevenția și prelucrează cu toți angajații măsurile actualizate emise la nivel național. Totodată, membrii celulei urmăresc respectarea cu strictețe a procedurilor interne privind virusul Covid – 19.
S-a realizat stocul necesar cu materiale consumabile/piese de schimb pentru asigurarea operării și întreținerii instalațiilor de tratare a apei și a rețelelor de distribuție, iar laboratoarele de încercări apă potabilă și apă uzată au fost dotate cu reactivii necesari în vederea efectuării încercărilor fizico-chimice şi bacteriologice pentru o perioadă de minim 6 luni.
Totodată, pentru a se evita răspândirea virusului și implicit pentru asigurarea funcționalității serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, RAJA S.A. face apel către toți abonații să limiteze pe cât posibil deplasările la sediile societății, evitând astfel contactul cu angajații din punctele de lucru, dar și aglomerările inutile.
În perioada care urmează RAJA anulează Programul de audiențe ale conducerii societății. De asemenea, Biroul de relații cu clienții va restricționa contactul direct cu abonații, aceștia putând lua legătura cu angajații biroului la nr. de telefon 0241.924, tastele 4, 5 sau 6 – de Luni până Vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00 sau pe adresa de e-mail serviciul.relatiiclienti@rajac.ro.
Birourile Contracte, Facturare, Avize și Juridic, de la nivelul întregii arii de operare, își vor reduce programul de lucru începând de mâine – 13 martie 2020, de Luni până Vineri, în intervalul orar 09.00 – 12.00.
Casieriile RAJA vor avea program normal de lucru, însă facem apel către toți clienții să evite aglomerația și să mențină, pe cât posibil, distanța față de persoanele aflate în jur.
Facturile pot fi achitate și online, prin intermediul contului de client RAJA, dar și prin transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor „La doi Pași” și la unitățile bancare.
Pentru limitarea răspândirii virusului, RAJA igienizează în permanență suprafețele spațiilor de lucru și a prevăzut la toate intrările materiale igienizante.
În vederea protecției proprii, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur de contactarea virusului COVID – 19, sfătuim clienții societății să apeleze la variantele electronice sau telefonice puse la dispoziție pentru orice problemă întâmpinată. Recomandarea noastră este ca orice documente, înscrisuri sau acte specifice să fie descărcate de pe site-ul www.rajac.ro, completate, scanate și transmise pe adresa de e-mail sau la numărul de fax al Centrului Zonal vizat. Toate datele de contact ale societății pot fi regăsite pe pagina web https://rajac.ro/contact/.
Adresele de e-mail ale centrelor zonale sunt:
Centrul Zonal Constanța – czconstanta@rajac.ro
Centrul Zonal Vest – czvest@rajac.ro
Centrul Zonal Nord – cznord@rajac.ro
Centrul Zonal Mangalia – czmangalia@rajac.ro
Centrul Zonal Interjudețean – czinterjudetean@rajac.ro
Centrul Zonal Buftea – czbuftea@rajac.ro
Centrul Zonal Predeal – czpredeal@rajac.ro
Centrul Zonal Onești – czonesti@rajac.ro
De asemenea, abonații sunt sfătuiți să utilizeze cu încredere platforma on-line Contul meu RAJA. Aici se poate verifica și transmite on-line consumul de apă, se poate vizualiza soldul de client la zi, poate fi efectuată plata facturilor și se poate activa factura electronică, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. De aceea, în toată această perioadă, clienții RAJA sunt îndrumați să își creeze un cont de client, care poate fi accesat în timp real, de pe orice dispozitiv conectat la internet.
Contul meu RAJA poate fi accesat prin introducerea codului de client (regăsit pe factură), o adresă de e-mail validă, numărul de telefon și o parolă. Odată înregistrat, clientul se poate autentifica doar prin introducerea adresei de e–mail sau a codului de client și a parolei. Serviciul online este adresat tuturor titularilor de contract și reprezentanților legali ai societăților comerciale, instituțiilor publice și asociațiilor de locatari/proprietari care au încheiat un contract individual cu RAJA S.A. Constanța.
Totodată, încurajăm clienții să aleagă factura electronică în locul celei imprimate pe hârtie, pentru că este o opțiune mai rapidă, mai sigură, mai eficientă. Clienții care doresc în continuare factura și pe suport hârtie trebuie să acceseze contul de client și să își configureze opțiunea dorită în secțiunea Setări Cont. Factura electronică este legală și reprezintă o alternativă eficientă la emiterea facturii tipărite. Aceasta este transmisă pe adresa de e-mail, în momentul emiterii, dar poate fi accesată cu ușurință și din contul de client RAJA, unde se poate achita rapid și fără un comision suplimentar.
Reamintim tuturor abonaților RAJA că una dintre principalele reguli de urmat pentru a se proteja de virusul COVID – 19 este spălarea în mod repetat a mâinilor cu apă și săpun! De aceea, societatea noastră a luat toate măsurile pentru a asigura furnizarea apei în regim continuu și în condiții de siguranță.
Comunicat
Primăria Municipiului Mangalia anunță extinderea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii coronavirusului în comunitate. În acest context, autoritățile locale au luat decizia limitării accesului cetățenilor în toate instituțiile din subordinea Primăriei și Consiliului Local Mangalia. Accesul în clădire este permis pentru o singură persoană, în timp ce, ceilalți solicitanți sunt rugați să-și aștepte rândul în afara instituției. O altă măsură implementată la nivelul localității este de a închide Oborul de la fiecare sfârșit de săptămână, activitățile comerciale fiind reluate la o dată ulterioară, în condiții sigure. Totodată, Primăria Mangalia va igieniza și dezinfecta toate spațiile publice: locurile de joacă, piețele agroalimentare, stațiile de autobuz, dar și locațiile în care se desfășoară activitățile cu publicul. Primarul Mangaliei, Radu Cristian face apel la calm, înțelegere și responsabilitate în fața acestei situații. ”Facem apel la responsabilitate și simț civic din partea tuturor cetățenilor, care trebuie să dea dovadă de înțelegere pentru măsurile impuse. Dacă toți vom respecta cu strictețe regulile de prevenție, vom trece mai ușor peste această situație de criză. De asemenea, fac apel la toți cetățenii de bună-credință să nu dea curs și să nu distribuie informațiile false răspândite în spațiul public și în mediul on-line de unii politicieni iresponsabili”, a declarat edilul Mangaliei. Radu Cristian a mai precizat că, în municipiul Mangalia, funcționează Compartimentul pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, autoritățile locale fiind pregătite să ia toate măsurile care se impun în situații de urgență.
Până astăzi, 12 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.
Persoanele confirmate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Cluj, Iași, București, Constanța, Timiș și Dolj.
Cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt în municipiul București (20), acestea fiind internate în spitale de boli infecțioase și sub permanentă supraveghere medicală.
De la ultima comunicare publică a Grupului de Comunicare Strategică, în România nu au mai fost înregistrate alte cazuri de cetățeni diagnosticați cu infecție cu COVID-19 (coronavirus).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.556 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.646 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.921 teste. Dintre acestea, 1.873 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.
Totodată, direcțiile de sănătate publică au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 300.000 lei la nivel național, pentru persoanele care nu au respectat măsura auto-izolării la domiciliu.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
Grupul de Comunicare Strategică
„Stimaţi cetăţeni, având în vedere confirmările cu COVID-19 pe teritoriul României, le reamintesc cetăţenilor comunei Tuzla să ia în considerare informaţiile privind protecţia împotriva virusului, iar în cazul cunoaşterii de informaţii cu privire la persoane de pe raza comunei care au venit din străinătate să apeleze numărul de telefon: 0752199260 – Poliţia Locală Tuzla, identitatea apelantului fiind protejată.
Recomandăm tuturor persoanelor care prezintă simptome de gripă să rămână izolate la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile şi să apeleze 112. Se recomandă persoanelor aflate în izolare la domiciliu să respecte aceste reguli, deoarece se vor efectua controale inopinante la domiciliu.
Rog cetățenii să își păstreze calmul și să respecte regulile de igienă cât şi cele impuse de autorități, întrucât pe raza comunei Tuzla nu au fost identificate cazuri de infectare cu coronavirus”.
Andrei Gabriel Ivan, adolescentul lovit cu bestialitate de un licean din Mangalia și aflat pe patul de spital, în comă, de la începutul lunii februarie, a pierdut lupta cu viața în această dimineață. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Asociației Luptă pentru Seby, cea care a făcut toate demersurile pentru ca tânărul să fie transportat la un spital din străinătate, pentru a fi tratat.
Pentru Andrei Gabriel Ivan au fost organizate, de mai multe ori, mitinguri de protest, pentru a sensibiliza conducerea Spitalului Județean de a-i îngădui băiatului transferul la o altă unitate medicală, unde i s-ar fi acordat o șansă în plus la viață.