O angajata a cabinetului presedintelui CJC, depistata pozitiv Sars Cov-2. Horia Tutuianu intra in autoizolare!

Comunicat

Astăzi, ne-a fost adus la cunoștință că una dintre angajatele din cabinetului președintelui Consiliului Județean Constanța a fost depistată pozitiv la testul pentru SARS-COV-2. Dată fiind această situație și respectând întru totul dispozițiile în vigoare referitoare la prevenirea și transmiterea virusului, începând de astăzi contacți direcți ai colegei noastre se vor autoizola la domiciliu.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, va intra și dumnealui în autoizolare la domiciliu și își va delega atribuțiile vicepreședintelui Claudiu Iorga Palaz. Precizăm că toți cei care au fost contacți direcți vor fi testați, iar în raport de rezultate vor fi luate măsuri conform legislației în vigoare.
Așa cum era normal a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică Constanța, cea care va efectua controlul epidemiologic de rigoare.
„Vreau să îi asigur pe constănțeni că va fi asigurată continuitatea în instituția Consiliului Județean Constanța și că perioada mea de autoizolare nu înseamnă faptul că mă îndepărtez de problemele lor și de soluțiile pentru rezolvarea acestora. În așteptarea rezultatului testului, voi ține în permanență legătura cu domnul vicepreședinte Claudiu Iorga Palaz”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Menționăm că, în această după amiază a început activitatea de dezinfecție, care va fi efectuată în fiecare birou și pe toate căile de acces din interiorul și exteriorul instituției.

 




Turist resuscitat pe plaja Mangalia! El a fost scos din valuri in urma cu cateva minute

Un turist a fost scos din valurile marii, in urma cu cateva minute, la Mangalia. Acesta a fost cautat de doi scafandri si de ambaractiunea Targa cu doi pompieri. Barbatul a fost scos din apa si este resuscitat de echipajul Smurd B si SAJ C .

UPDATE: Din păcate, in ciuda eforturilor susținute depuse de salvatori, bărbatul a fost declarat decedat. Varsta aproximativa 35 ani.




Teste rapide Sars Cov-2, la Spitalul Municipal

coronavirus-graphic-web-feature

Comunicat de presă

Spitalul Municipal Mangalia oferă servicii de testare rapidă a depistării infecției cu virusul SARS-CoV-2, indiferent dacă o persoană prezintă simptome specifice acestei infecții sau dorește să se testeze pentru siguranța sa și protecția celor din jur. Potrivit reprezentanților instituției spitalicești, cei interesați de testul rapid se pot prezenta în Urgența spitalului, de preferat până în ora 19:00 și pot cere să fie testați cu un test care identifică prezența anticorpilor specifici la contactul cu noul coronavirus. Testarea se face contra sumei de 100 de lei, iar după examinarea din laborator, de aproximativ 20 de minute, cei care s-au supus testării vor ști dacă s-au infectat cu noul coronavirus. ”Sezonul estival aduce la Spitalul Mangalia numeroși pacienți, dar și persoane care doresc să se angajeze la unitățile hoteliere și de alimentație publică de pe litoral. Există foarte mulți angajatori care cer ca personalul să fie testat și ne-am gândit să le punem la dispoziție această posibilitate. Însă, serviciile noastre se adresează și celorlalți cetățeni care vor să se testeze cu un test rapid pentru a spulbera orice suspiciune asupra contactării virusului sau pentru a confirma posibila infectare cu SARS-CoV-2, în cazul în care prezintă simptomatologie specifică”, au declarat reprezentanți din conducerea unității medicale. Aceștia au mai precizat că pacienții care sunt internați în spital beneficiază de testarea tip RT-PCR, mai ales dacă suferă de afecțiuni oncologice, sunt afazici sau urmează să suporte o intervenție chirurgicală. ”Același tip de test se face și vârstnicilor care provin din Căminul de Bătrâni, știindu-se faptul că sunt incluși în categoria de risc, sau pacienților care ajung la spital cu ambulanța și sunt în stare comatoasă sau și-au pierdut cunoștința și nu pot comunica cu personalul medical”, au mai spus  reprezentanții unității spitalicești din Mangalia.




Veste buna pentru locuitorii din Limanu: satul va fi conectat la sistemul de distribuție a gazelor naturale până la sfârșitul lui august

Comunicat de presa

Rețeaua de alimentare cu gaze naturale pentru localitatea Limanu este finalizată, iar lucrarea fost recepționată deja de către autoritatea locală. Tronsonul pentru care au fost realizate și operațiunile de probe de presiune are o lungime de 23,50 km și poate fi pus în funcțiune în termen de 3 zile de la obținerea licenței de operare emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniu Energiei – ANRE .
“ Estimăm că satul Limanu va fi conectat la sistemul de distribuție a gazelor naturale până la sfârșitul lunii august. Am depus deja documentele pentru obținerea licenței. Această lucrare a fost o provocare pentru noi, dar a fost o promisiune pe care ne-am asumat-o în fața comunității. Au fost eforturi majore, dar acum discutăm deja despre o realitate, o mare realizare pentru comuna noastră. Lucrările nu se opresc aici, următorul obiectiv fiind finalizarea rețelei și pentru satele 2 Mai și Vama Veche”, precizează Daniel Gherghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
Valoarea lucrărilor executate până acum se ridică la 2,6 milioane lei. Potrivit legislației, autoritatea locală este obligată să obțină din partea ANRE o licență de operare. Ulterior, în termen de 10 zile, rețeaua de distribuție a gazelor naturale va putea fi pusă în funcțiune. Pentru tronsonul de alimentare cu gaz a satului 2 Mai lucrările vor fi gata până la jumătatea lunii viitoare.
“ Până acum a fost realizată rețeaua pe o distanta de 11, 52 de km, iar in lucru mai sunt doar 2.08 km. Practic, și aici, suntem aproape de finalul obiectivului, însa, înainte de a recepționa lucrarea sunt necesare și probe de presiune. Consider că este un succes al administrației locale, iar viața comunității se va îmbunătăți semnificativ odată cu conectarea comunei Limanu la rețeaua de distributie a gazelor naturale. Am fost criticati pentru disconfortul provocat de aceste lucrări și au existat și persoane care nu ne-au crezut că o să ne ținem de promisiune, însă a fost un obiectiv personal să reușim să finalizăm acest proiect. Iată că, așa cum ne-am asumat, din toamnă,va fi posibila branșarea gospodăriilor la rețeaua națională”, a mai punctat primarul comunei Limanu.
În ceea ce privește procedurile necesare pentru operațiunile de conectare individuală la sistemul național de alimentare cu gaze naturale, în perioada următoare, Primăria Limanu va organiza mai multe întâlniri de consultanță cu beneficiarii, astfel încat fiecare locuitor să cunoască toate detaliile necesare acestui proces.




SC IMSAT ELCOMNET SA anunță A.G.A. firmei

SC IMSAT ELCOMNET SA anunță, în data de 29 sau 30 iulie, orele 10.00, A.G.A., la sediul firmei.

Ordinea de zi este următoarea:

  1. Aprobarea contului de profit/pierdere pentru anul 2019.

 




„Meciul de comedie” și „Desculț în parc”-ul arheologic

Vineri, 17 iulie, sâmbătă, 18 iulie, începând cu ora 21:30, și duminică, 19 iulie, începând cu ora 21:00, Teatrul de Stat Constanța vă invită în Parcul Arheologic, în dreptul Primăriei Constanța, la trei spectacole în aer liber.
Vineri și sâmbătă se joacă „MECIUL DE COMEDIE. Spectacol interactiv de improvizație”, cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat Constanța, care oferă câte o reprezentație complet nouă în fiecare seară, pentru că totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Aceștia din urmă au misiunea de a da temele și de a decide care dintre cele două echipe de actori improvizatori a fost mai bună.
Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană și Florina Stănculeț sunt actorii care vor intra în teren și vor fi acompaniați de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.
Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar cel ce s-a ocupat de pregătirea, de antrenamentul celor două echipe de actori ai Teatrului de Stat Constanța este actorul și regizorul Dragoș Muscalu. El a obținut titlul de doctor la UNATC (Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București), cu prima teză din România despre improvizație ca spectacol de teatru.
Duminică, de la ora 21:00, o să puteţi vedea, pe aceeaşi scenă din Parcul arheologic, o comedie de mare succes din repertoriul Teatrului de Stat Constanţa. Aveţi ocazia să îi întâlniţi pe Paul și Corrie Bratter, celebrul cuplu de tineri căsătoriți pe care Robert Redford și Jane Fonda l-au făcut celebru în ecranizarea din 1967 a piesei lui Neil Simon, „DESCULȚ ÎN PARC”.
În versiunea constănțeană, cei doi sunt întruchipați de actorii Tani Ștefu și Florina Stănculeț. Povestea lor de dragoste este acompaniată de o alta, ai cărei protagoniști sunt Nina Udrescu și Liviu Manolache, cel din urmă semnând și regia. Alături de ei îl veți putea vedea, într-un rol episodic, pe Cosmin Mihale.
Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care tinerii le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.
Scenografia spectacolului este realizată de Eugenia Tărășescu Jianu.
Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile – 150 de scaune, și cu respectarea unui regulament pentru prevenirea infectării cu coronavirus. Spectatorii trebuie să poarte măști pe toată durata evenimentului și să păstreze distanța de siguranță. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura corporală nu vor avea acces în zona delimitată pentru public.
Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături și vă așteptăm cu drag la teatru!




La Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, s-a redeschis baza de tratament din incinta Pavilionului A

sanatoriu

La Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM), s-a redeschis, recent, baza de tratament din incinta Pavilionului A, odată cu secțiile de spital. Reprezentanții unității medicale au precizat că, momentan, doar Secția Sanatorială a mai rămas închisă, până când Ministerul Sănătății va permite reluarea procedurilor umede. ”În prezent, sunt internați 120 de pacienți dintr-un total de 350 de locuri disponibile în unitatea de cazare a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia. Zilele trecute au început să vină și primii pacienți cu bilete de tratament, prin Casa de Pensii. Este vorba de o primă serie de 250 de pacienți, dar în baza contractului cu Casa de Pensii, vom avea pacienți până la sfârșitul acestui an”, au declarat reprezentanții SBRM.
Reamintim că Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia și-a reluat activitatea, începând cu data de 15 iunie. Atunci, unitatea sanatorială a redeschis Ambulatoriul, unde serviciile medicale oferite au fost reluate cu proceduri balneare uscate. În funcție de ridicarea restricțiilor și deciziile ministerului de resort, la sanatoriul din localitate se va putea relua activitatea la capacitate maximă.




Saturn: turist scos din apa marii, la un pas de inec

Cu putine minute in urma, in stațiunea Saturn au intervenit un echipaj de prim ajutor si un echipaj SAJ pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 34 de ani, care a fost scos din mare de cetateni. Bărbatul a fost asistat medical la fata locului, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite de echipajul SAJ.




Damen a pierdut, definitiv, procesul corvetelor cu MApN. Reactia Damen Group, dupa pronuntarea sentintei

Daewoo-Mangalia

Comunicat de presa

Damen a primit decizia Curții de Apel București ca urmare a apelui formulat în instanță în ceea ce privește rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”. Pe tot parcursul procedurii, Damen a urmărit principiile unui proces echitabil dorindu-și transparență, condiții de concurență corecte și clarificări cu privire la licitație, pe care am sperat ca instanța să le ofere în motivarea sa. În acest sens, deși cu dezamăgire, am primit cu respect decizia Curții de Apel București.
După anunțul deciziei, Damen reiterează că acțiunile noastre au fost în spiritul consolidării statului de drept și a procedurilor de licitație și vom căuta în continuare o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informații clasificate și a controverselor nefondate din media. Neclaritatea privind corectitudinea procedurilor de licitație publică afectează reputația programelor de achiziții din România atât în țară, cât și în străinătate și este o consecință îngrijorătoare.
În spiritul transparenței și al clarității, Damen a solicitat în instanță accesul la documentele ofertelor de licitație. Acest lucru a fost refuzat până acum, obligând compania Damen să înceapă noi demersuri în justiție pentru rezolvarea acestor aspecte.
Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de încredere al României pentru construcția de nave civile și militare împreună cu cei peste 6500 de angajați și subcontractanți în România. Damen este singurul constructor de nave din România care și-a dovedit capacitatea de a livra la timp, respectând bugetele și parametrii contractați. Din momentul începerii licitației, șantierele navale Damen din România au livrat mai multe nave pentru forțe navale din întreaga lume. Doar anul acesta, Șantierul Naval Damen Galati livrează pentru Australia unul dintre cele mai moderne și avansate spărgătoare de gheață din lume și o a doua corvetă pentru Marina Pakistanului, după ce prima dintre ele a fost livrată anul trecut. Șantierul Naval Damen Mangalia este unul dintre cele mai importante șantiere navale din Europa care poate face din România un lider la nivel european și mondial. Damen rămâne puternic ancorat în România!




Aproape 80.000 de lei, sancțiuni aplicate societăților de pe litoral pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală!

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.

Polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța, respectiv stațiunile din nordul și sudul litoralului.

Cu ocazia controalelor au fost verificate 114 societăți comerciale și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 79.200 de lei, dintre care 36 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 17 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 9 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 12 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci) de pe raza staţiunii Vama Veche și a Satului de Vacanță. În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru a preîntâmpina apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive, context în care s-au depistat 60 de deficienţe și 2 obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 60 de sancţiuni, în cuantum de 39.000 de lei.

Pe timpul desfășurării controalelor privind securitatea la incendiu, efectivele inspectoratului au desfășurat și acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 




Petrecerea inaugurării unui hotel de lux din Olimp, s-au putea încheia cu sancțiuni

Inaugurarea unui hotel de lux, din Olimp, ce a avut loc in urma cu doua saptamani, s-ar putea lăsa cu sancțiuni din partea organelor abilitate. Potrivit g4media.ro, la petrecerea ce a avut loc în prezența mai multor vedete autohtone, au fost prezente peste 50 de persoane, fără măști, deși s-ar fi aflat întru-un spațiu închis.

Polițiștii constănțeni au făcut, în urmă cu puțin timp, următoarele precizări: „Cu privire la imaginile care au apărut în spațiul public, din timpul inaugurării unui hotel din stațiunea Olimp, vă comunicăm faptul că este vorba despre un eveniment din data de 26-27 iunie 2020, care a avut loc în aer liber.

Precizam faptul că, polițiști din cadrul stațiunii Olimp au efectuat verificări la acel moment, au făcut recomandari ca invitații să fie așezați la mese astfel încât să se păstreze distanțarea, ulterior luandu-se măsurile necesare pentru a se conforma.

Totodată, personalul purta măști și mănuși de protecție, de asemenea, pe un coridor exista și un aparat de termoscanare.
Polițiștii au întocmit un proces verbal cuprinzând inclusiv datele consemnate în declarațiile pe proprie răspundere ale invitaților cu privire la prevenirea si combaterea infectiilor cu CORONAVIRUS (COVID-19).

De asemenea, au fost înștiințati despre organizarea evenimentului cultural și reprezentantii DSP, DSV si ai IJJ Constanța.

Astăzi, 13 iulie a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Constanța s-au autosesizat în urma imaginilor din spațiul public și au legatura cu reprezentanții DSP Constanța, urmând a acorda sprijin în verificarea tuturor aspectelor și luarea unor măsuri, dacă acest lucru se impune”.




Un tânăr de 20 de ani a murit, electrocutat, la Costinești!

În această dimineață, în jurul orei 07.50, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizati, prin apel 112, despre faptul că un tânăr de 20 ani, angajat al unei societăți comerciale, s-ar fi electrocutat la locul de muncă.

Un echipaj medical sosit la fața locului a procedat la resuscitarea persoanei în cauză, dar din păcate aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Reprezentanții ITM Constanța au demarat verificarile în cadrul unei anchete de specialitate.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.




Organizația PNTCD Mangalia are o nouă conducere

foto_4

Membrii organizației locale PNTCD Mangalia și-au ales o nouă conducere. De la începutul lunii iulie, destinele PNTCD Mangalia sunt conduse de avocatul Florin Răican. Florin Răican are 51 de ani, s-a născut la Brașov, este căsătorit, locuiește în Mangalia din anul 1994, este avocat în cadrul Baroului Constanța, are peste 25 de ani vechime în profesii juridice. Președintele PNTCD Mangalia va fi sprijinit în activitatea politică de un secretar general și de șapte vicepreședinți.
Primele măsuri ale noii echipe au vizat sediul organizației din Bd. 1 Decembrie 1918 care a fost reabilitat la interior. S-au refăcut tencuielile, s-au zugrăvit pereții, s-au vopsit părțile din lemn, s-au igienizat părțile comune. Actualul sediul al PNTCD Mangalia a avut pe vremuri destinația de maternitate, a găzduit apoi Casa Pionierilor și este singurul sediu de partid din Mangalia vizitat de un rege (Regele Mihai în 1998) și de un președinte al României (Emil Constantinescu în 1997).
În ziua de 10 iulie 2020, pe peluza din fața Hotelului Corsa a avut loc prezentarea noii echipe de conducere a PNTCD Mangalia, au fost expuse principalele proiecte și ofertele politice adresate electoratului din Mangalia, proiecte care vizează îmbunătățirea calității vieții, protecția mediului și dezvoltarea durabilă din zona noastră.
Președintele Florin Răican a precizat că noua echipă a PNTCD Mangalia este constituită din mai mulți avocați, medici, ingineri, economiști, agronomi, tehnicieni, oameni cu studii medii, oameni de afaceri, studenți care nu s-au mai implicat în politică până în prezent dar care constituie repere morale și profesionale pentru comunitatea locală.
Reprezentanții PNTCD prezenți au arătat că vor participa la viitoarele alegeri locale ca parte în cadrul ALIANȚEI PSD – ALDE – PNTCD, vor spijini un candidat comun pentru Primăria Mangalia și vor avea listă comună pentru Consiliul Local Mangalia. Convingerea unanimă este aceea că după opt ani de întuneric, după opt ani eșecuri, după opt ani de jefuire sistematică a Mangaliei de către administrația PNL, s-a format o alianță electorală care poate reda Mangalia locuitorilor ei, care poate readuce Mangalia în topul municipiilor din România.
La eveniment au participat Președintele PNTCD Constanța – Adrian Țapliuc, Președintele Organizației Municipale Constanța PNTCD – Dan Pelcinschi, președinții organizațiilor PNTCD de la Tuzla și Limanu. De asemenea, au participat în calitate de invitați Președintele PSD Mangalia – Neculai Tănasă, Președintele ALDE Constanța – Leonard Tănase, fostul primar al Mangaliei – Zanfir Iorguș și candidatul la Primăria Mangaliei – Nicu Moroianu. Invitații prezenți au felicitat noua conducere, au remarcat cantitatea și calitatea ridicată a resursei umane care a aderat la PNTCD Mangalia și au exprimat credința că viața politică din Mangalia are numai de câștigat prin revigorarea PNTCD Mangalia.

Organizația PNTCD Mangalia




Evitaţi tragediile la scăldat!

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

De la începutul lunii iulie și până în prezent, echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au avut nu mai puţin de 16 de intervenţii pe plajele litoralului românesc pentru căutarea, salvarea și acordarea primului ajutor medical persoanelor ce au suferit accidente prin submersie (înec), din păcate soldate cu șase decese.
Pentru a evita evenimentele nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa recomandă tuturor cetățenilor, care aleg să iși petreacă timpul liber pe litoral, să respecte câteva reguli simple:
– să frecventeze doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
– să respecte întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement, mai ales semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor;
– să evitate scăldatul în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
– nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;
– nu lăsaţi copiii să se joace în locuri unde există posibilitatea de a cădea în apă;
– urmăriţi continuu, comportamentul copiilor în apă: nu citiţi, nu vă jucaţi pe telefon în timp ce copiii sunt în apă şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;
– echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac / vestă de salvare, aripioare gonflabile etc.) vor fi utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.




Ministerul Educației și Cercetării a avizat numirea noilor inspectori școlari din cadrul echipei Inspectoratului Școlar Județean Constanța

În data de 7 iulie 2020 au expirat mandatele inspectorilor școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanţa care au susținut concurs pentru numirea pe funcție, în anul 2015. Perioada de numire prin concurs de 4 ani (2015-2019), a fost prelungită conform prevederilor legale în vigoare cu încă un an școlar (2019-2020).

 

În aceste condiții, având în vedere precizările legislative în vigoare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a solicitat avizul Ministerului Educației și Cercetării pentru numirea prin detașare în interesul învățământului până la data de 31 august 2020, pe funcția de inspector școlar, a următoarelor cadre didactice:

 

  • Nicolae Irinela- Inspector școlar pentru educație timpurie (1 normă);
  • Cabrancea Iulia-Cristina- Inspector școlar pentru învățământ primar (1 normă);
  • Farcaș Laura- Inspector școlar pentru învățământ primar (1 normă);
  • Airinei Mihaela- Inspector școlar pentru limba și literatura română (1 normă);
  • Bălănescu Daniela- Inspector școlar pentru matematică (1 normă);
  • Ivănescu Mădălina- Inspector școlar pentru fizică (1 normă);
  • Dumitrașcu Alina-Viorica- Inspector școlar pentru geografie (0,5 normă);
  • Popa Mariana- Inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic (1 normă);
  • Frangopol Daniela- Inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic (0,5 normă);
  • Geoglovan Daniel-Vicențiu- Inspector școlar pentru discipline socio-umane (0,5 normă);
  • Baciu-Iacob Magdalena- Inspector școlar pentru istorie (0,5 normă);
  • Marin (Tone) Gina- Inspector școlar pentru chimie (0,5 normă);
  • Stoian Niculina- Inspector școlar pentru biologie (0,5 normă);
  • Mrejeru Marinela-Natalia- Inspector școlar pentru activități extrașcolare (1 normă);
  • Stan Daniela- Inspector școlar pentru religie (0,5 normă).

 

Ministerul Educației și Cercetării a comunicat avizul pentru inspectorii mai sus numiți ieri, 9.07.2020.

 

Menționăm că, în continuare, sunt numite prin detașare în interesul învățământului în funcția de inspector școlar, până la data de 31 august 2020, următoarele cadre didactice:

  • Sîrbu Marian- Inspector școlar pentru management instituțional (1 normă);
  • Micu Gabriela Mihaela- Inspector școlar pentru management instituțional (0,5 normă);
  • Pisaltu Mirela- Inspector școlar pentru managementul resurselor umane (1 normă);
  • Faliboga Lucian- Inspector școlar pentru managementul resurselor umane (0,5 normă);
  • Muscină Liliana- Inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane (1 normă);
  • Anefi Icbal- Inspector școlar pentru minoritatea turcă (0,5 normă) și Inspector școlar pentru minoritatea rromă (0,5 normă);
  • Dumitrașcu Alina-Viorica- Inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale (0,5 normă);
  • Georgescu Gabriel- Inspector școlar pentru educație fizică și sport (1 normă);
  • Neguțu Veronica- Inspector școlar pentru învățământ special (1 normă);
  • Pahon Oana Mirela- Inspector școlar pentru proiecte educaționale (1 normă);
  • Savu Nicoleta- Inspector școlar pentru proiecte educaționale (1 normă);
  • Stan Daniela- Inspector școlar pentru educație permanentă (0,5 normă);
  • Stoica Florian- Inspector școlar pentru arte (0,5 normă).

 

 

Doresc să le mulțumesc colegilor cu care am colaborat până în prezent pentru profesionalismul și pentru seriozitatea cu care și-au desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Sunt convins că activitatea dumnealor a constituit un reper pentru multe dintre cadrele didactice din sistem. Colaborarea noastră a reprezentat o experiență din care fiecare a reușit să identifice exemple de bune practică și consider că va continua și din postura dumnealor de cadre didactice revenite la catedră.

 

De asemenea, am certitudinea că noii colegi vor da dovadă de implicare și eficiență și vor contribui la consolidarea imaginii unei instituții care trebuie să se poziționeze drept sistem de referință pentru procesul managerial educațional de la nivelul județului nostru. Inspectoratul Școlar Județean Constanța trebuie să fie tot mai apropiat de actorii educaționali și de partenerii educaționali, pentru că numai prin colaborare vom creşte calitatea actului educaţional, vom dezvolta învățământul constănțean a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.




Săptămâna viitoare, se întrerupe energia electrică în Dulcești și Eforie!

Enel

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Marţi, 14 Iulie 2020, Dulcesti, cu strazile: Radu Petrescu, Luca Demetrius, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Nicolae Beldiceanu (parţial) – întrerupere totalã (09:00 – 16:00).

Miercuri, 15 Iulie 2020

  • Orașul Eforie Sud, cu strazile: Faleza, Dezrobirii, Stefan cel Mare, Doctor Cantacuzino, Negru Voda, Autoservirea „Orizont”, Restaurant „Leul de Mare”, Restaurant&Pizza „Albatros”, Restaurant – Braserie „Carlos &David” – întrerupere totalã (09:00 – 12:00)
  • Localitatea Dulcesti, cu strazile: Emil Botta, Mihail Sadoveanu, Luca Demetrius, Stefan Luchian, Ion Baiesu – întrerupere totalã (9.00-17.00)

Joi , 16 Iulie 2020, Dulcesti, cu strazile: Emil Botta, Mihail Sadoveanu, Luca Demetrius, Stefan Luchian și Ion Baiesu (partial) – întrerupere totalã (9.00-17.00)

Vineri , 17 Iulie 2020, Dulcesti, cu strazile: Aurel Dumitrascu, Nicolae Filimon și Sorin Titel – întrerupere totalã (9.00-17.00)

 




4034 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat (anul școlar 2020-2021) la nivelul județului Constanța

scoala_elevi

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat astăzi, 10 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a. 

 

La nivelul județului Constanța au fost repartizați 4034 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 2096 candidați la filiera teoretică și 1941 candidați la filiera tehnologică.

 

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

  • 377 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 120de elevi în învăţământul militar;
  • 75de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie rromă;
  • 21 de elevi cu cerințe educaționale speciale.

 

În total, au fost completate 4265 opțiuni, 8 candidați au fost admiși cu media generală 10.

 

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

 

231 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

 

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.

 

 




Doi medici specialisti, la cabinetele Psihiatrie si Oncologie, de la Spitalul Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia și-a extins, recent, domeniul de activitate cu încă un cabinet medical – Psihiatrie, în timp ce Compartimentul Oncologie mai are încă un medic specialist, dr. Beatris Bulai, ce a terminat rezidențiatul la Oncologie, devenind astfel, medic specialist – angajat al spitalulului.

De asemenea, în specializarea Psihiatrie s- a început o colaborare cu dr. psihiatru Tiberius Octavian Craciun. Cabinetul doctorului psihiatru se află în Pavilionul C al spitalului, etajul 2, iar pacienții din Mangalia și localitățile învecinate, care doresc să apeleze la serviciile medicale ale domnului doctor psihiatru, o pot face contra-cost.




151 avertismente şi 32 amenzi, în valoare de 145.000 lei, aplicate unitatilor de turism de pe litoral

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective.
Astfel, în perioada 07-09 iulie a.c., în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 29 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 28 de unități de turism și un alt tip de obiectiv.
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 185 deficienţe și 16 obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 183 sancţiuni, respectiv 151 avertismente şi 32 amenzi contravenţionale în valoare totală de 145.000 lei.
Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica:
– neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
– nesolicitarea și neobținerea autorizației de securitate la incendiu;
– neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
– nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
– lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
– exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.
Pe timpul controalelor privind securitatea la incendiu, efectivele inspectoratului au desfășurat și
acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Constanța, fiind verificate peste 450 de persoane.




Turist inecat la Costinesti

Marea isi cere tributul pe zi ce trece. In urma cu putin timp, la Costinesti, un barbat de 42 de ani a fost scos din valuri de salvatori. Turistul a fost resuscitat zeci de minute, la fata locului sosind o ambulanta de terapie intensiva mobila și un echipaj de prim ajutor. Din pacate, acesta nu a mai putut fi salvat.