Plângerea penală a PNL împotriva lui Mohammad Murad s-a… fâsâit!

Vria în care a intrat, în ultimele zile, echipa PNL Mangalia, o dată cu lansarea lui Mohammad Murad drept candidat unic al Alianței PSD, ALDE, PNTCD, PMP constituie, se pare, unul dintre motivele pentru care plângerile făcute pe repede-nainte să fie respinse.
Este cazul concret al așa zis-ului carnet de CEC-uri prin care Mohammad Murad se angaja să ajute seniorii Mangaliei. De fapt, acesta era doar o formă legală de propagandă electorală, fapt constatat de Biroul de Circumscripție Electorală Mangalia, care a dispus respingerea plângerii PNL Mangalia, soartă pe care o va avea, cu siguranță și plângerea penală de la poliție.
Așteptăm, de data aceasta, reacția celorlalte partide politice, în afara PNL, firește, cu privire la contactarea telefonică a cetățenilor vârstnici (de pe lista celor premiați de primărie), cel mai probabil de către angajati ai instituției publice, în timpul orelor de program, cu privire la găselnița numită referendum pentru micșorarea prețului la apă.
Felix Stroe: „Ca președintele CJC voi continua proiectele bune începute la RAJA, cu investiții de peste 740 milioane de euro în județ”


Gabriela Nachiu, propunerea USR-PLUS pentru Consiliul Local Mangalia

Mă numesc Gabriela Nachiu sunt căsătorită, am 34 de ani, iar de profesie sunt economist. M-am născut și am crescut în Mangalia și am decis că nu mai pot sta deoparte privind cu tristețe degradarea continuă a orașului meu de suflet.
Îmi doresc ca tinerii să iși poată construi un viitor în Mangalia, să avem un oraș dezvoltat la adevaratul său potențial, pe toate planurile, și îmi doresc să avem o administrație cinstită, care să lucreze în beneficiul tuturor cetatenilor. În această direcție doresc să îmi canalizez timpul și energia în Consiliul Local Mangalia. Aceste schimbări pe care ni le dorim în Mangalia, pot fi realizate numai prin implicare si prin muncă, iar echipa USR PLS din care fac parte este determinată să pună în aplicare proiectele pe care le-am elaborat împreună cu specialiștii din domeniu.
Cred cu tărie că Mangalia poate fi un oraș în care orice cetățean își poate construi un viitor prosper.
Împreună cu colegii din USR PLUS, care candidează pentru consiliul local Mangalia și pentru consiliul județean Constanța, vom reuși să aducem schimbările pe care ni le dorim cu toții atât la nivel local cât și la nivel județean.
cod mandatar financiar 21200251
Mohammad Murad îl susține la președinția Consiliului Județean Constanța pe Stroe Felix!
O înțelegere politică unică în peisajul electoral pentru alegerile locale din 27 septembrie s-a parafat în ultimele zile la Mangalia.
Astfel, Mohammad Murad, o personalitate binecunoscută, care a demonstrat în afaceri că este performant, dovadă sunt investițiile de succes din turism: lanțul hotelier Phoenicia și renașterea complexului Panoramic – Amfiteatru – Belvede din Olimp, îl va susține pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța pe Stroe Felix, iar susținătorii săi vor vota și lista Alianței PSD-ALDE-PNTCD-ADER a consilierilor județeni.
”Îl cunosc pe Stroe Felix de peste 15 ani și în tot acest timp am comunicat corect și bine. Sunt convins că împreună putem face minuni în județ, pentru că e nevoie de o gură de oxigen pentru Constanța. Sunt convins că această alianță va duce Mangalia în topul orașelor din România. Eu și echipa mea îi acordăm tot spijinul lui Stroe Felix!”, a declarat Mohammad Murad, candidatul independent la Primăria Municipiului Mangalia.
Candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Mangalia a anunțat că se retrage din cursa electorală în favoarea candidatului independent Mohammad Murad, spunând că interesul municipiului trebuie să primeze, iar orgoliile politice sau personale trebuie lăsate la o parte.
La rândul său, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța – Stroe Felix, a declarat: „Îl vom susține pentru funcția de primar al Mangaliei pe dl. Murad, o personalitate pe care o cunosc și o urmăresc de multă vreme în peisajul economic și social al României, nu numai al Dobrogei. Știm să recunoaștem un candidat valoros, care vrea să facă ceva măreț pentru unul dintre cele mai importante orașe ale țării. Sper ca împreună să contribuim la o creștere fulminantă a potențialului economic și turistic al sudului litoralului”.
Mai multe detalii despre activitatea și programul candidatului PSD-ALDE-PNTCD-ADER, citiți aici: www.stroefelix.ro sau pe https://www.facebook.com/stroefelix.ro.
Pe candidatul Stroe Felix îl regăsiți pe locul 9 pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Constanța, la alegerile locale din 27 septembrie.
Comandat de PSD filiala Constanta, CMF 21200019
Ioana Stan, propunerea USR-PLUS pentru Consiliul Local Mangalia

Mă numesc Ioana Stan, am 40 de ani, sunt căsătorită și sunt mama unui băiat în vârstă de 10 ani. Sunt locuitor al Mangaliei de la vârsta de 5 ani.
De profesie sunt economist, lucrez în turism de 17 ani și îmi doresc ca alături de colegii mei din USR PLUS să implementăm proiectele de extindere a sezonului estival și de atragere a turiștilor pe tot parcursul anului.
Totodată, doresc să punem în aplicare proiectele USR PLUS pentru a atrage investitori care să creeze locuri de muncă permanente, astfel încât să putem păstra oamenii în comunitate și pentru a ajuta familiile din Mangalia să rămână unite, să nu mai fie nevoie ca atâția mangalieni să plece în străinătate pentru a avea un trai decent.
Până în noiembrie 2019 nu am mai făcut politică, dar nemulțumirile s-au adunat, astfel că am decis să mă înscriu în USR, partid care face alt fel de politică față de restul partidelor din Romania. Sunt nouă în politică și tocmai asta este provocarea. Noi, oamenii simplii și curați, dorim să schimbăm în bine orașul și viața întregii comunități. Am decis să candidez pentru funcția de consilier local pentru a fi o punte de legătura între cetățeni și administrația locală și pentru a putea munci pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a Mangaliei.
Cred cu tărie că banul public poate și trebuie să fie cheltuit cu responsabilitate, astfel încat să asigurăm accesul la educație, cultură și sănătate tuturor locuitorilor comunității în care trăim.
Împreună cu colegii din USR PLUS, care candidează pentru consiliul local Mangalia și pentru consiliul județean Constanța, vom reuși să aducem schimbările pe care ni le dorim cu toții atât la nivel local cât și la nivel județean.
cod mandatar financiar 21200251
De ce trebuie să îi trimiți acasă? Uite, de asta!

De ce? Pentru ca ți-au luat identitatea locală, bruma de cultura, divertismentul, cluburile sportive, orice speranță de a evolua din punct de vedere mental si fizic. Te-au invrajbit cu vecinu’, ai ajuns să nu te mai saluți cu el pe stradă, pentru că lucrează la primărie și e foarte probabil să fie trecut la catastif de un neica nimeni, aterizat in oras te miri de pe unde, că te-a salutat, tu fiind simpatizantul altuia, nu al conducătorului iubit și sugătorilor lui de șosete.
Ți-au plecat copiii în pribegie, pentru că nu mai au locuri de muncă, dar te multumești cu o plimbare moca pe la mănăstiri și te uiți, lung, la pozele lor de pe perete, mirosind, cu nesaț buchetul de flori pe care l-ai primit de la primărie, pentru că ai sărit pragul de 70 de ani. Nepoții tăi nu au o scoală nouă, învață în două schimburi, nu au burse, nu au o sală de spectacole, un cinematograf, nu mai fac sport, pentru că nu mai există cluburi sportive. Zac în pat și butonează. Butonează tableta cu bani de la mama, din Italia, pentru că Mangalia nu e Limanu, să le dea primăria tablete.
În șase luni – după opt ani – au montat trei ringhișpiluri într-un parc abandonat de ani de zile și ai leșinat de bucurie. Like, like și share! Ai dat în gropi ani de zile, dar acum ai asfalt proaspăt, duduie Mangalia! Like, like și share! Boss, duduie orașul pe banii tăi, nu e un favor, e o obligație a primarului! Lucrările astea, făcute cu viteza luminii și calitate chinezească trebuiau să fie gata de mult, de opt, 12 ani, nu acum, când intră morcovu’ până la frunză în aia din primărie!
Ți-au luat Callatisul, Gala HOP!, Târgul de Carte, Liberty, adică exact ce îți aducea bani, vara, când închiriezi la turiști. Ți-au luat și dalele de pe Aleea Teilor, cu care ajunseseși cunoscut până în America. Ți se duse și Lumina de la Malul Mării, dar ai parc de milioane de euro, fara lumina. Din bani de imprumut, pe care tu, fi-tu și nepotă-tu îi vor plăti, eșalonat, luna de luna, zeci de ani de acum înainte. La fel ca și Aleea aia de granit Made in China pe care pășești, la mal de mare, mândru că ești mangaliot.
Se anunță alte disponibilizări la Damen, magazinele se închid, unul după altul, a plecat Fabrica de pâine, au plecat firmele de confecții. . Ne-au promis investitori evrei și turci. Aia libanezi cică nu sunt buni, că aduc locuri de muncă și noi nu suntem obișnuiți cu așa ceva. Deși, pe la reuniunile alea din turism, cu potol moca s-au pozat cu ei, cu drag și spor.
Ei, uite că evreii nu au mai venit, iar turcii ne-au trimis doar poze cu liderii noștri, din Mangalia, la paranghelii pe ritmuri de Tarkan. Să le fie de bine și la mai mare, dar noi tot cu buza umflată suntem. Din 40 si ceva de mii câți eram în Mangalia, am ajuns mai puțin de 35 de mii. Aia deștepți au plecat, deja.. Noi, aștia, mai creduli, care nadajduim într-un viitor mai bun, rămânem până la capăt.
Edilul din Tuzla, Taner Reșit, pune capăt zvonurilor lansate de contracandidații săi: „Nu am avut și nici nu am vreun dosar penal!”

Acestea sunt investiţiile realizate de către primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, în perioada 2016 – 2020

Investiţiile realizate de către primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, în perioada 2016 – 2020:
- Extinderea şi reabilitarea Şcolii nr. 1 Pecineaga;
- Înlocuirea gardului ce împrejmuieşte cimitirul;
- Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Pecineaga;
- Reabilitarea podurilor din cartierul Vrabia;
- Alimentarea cu apă în zona Pecineaga – Vânători;
- Modernizarea iluminatului public,
- Amenajarea centrului din comună;
- Montarea unui sistem de supraveghere video,
- Execuţie tramă stradală;
- Reparaţii trotuare;
- Amenajare teren de fotbal şi dotare cu vestiare;
- Proiectare şi execuţie vestiare;
- Achiziţionarea unui utilaj multifuncţional ce include un tocător pentru vegetaţie;
- Dotarea cu mobilier, realizarea împrejmuirii şi amenajarea de alei la Şcoala nr. 1 Pecineaga;
- Amenajarea staţiilor de autobuz;
- Pietruirea drumurilor din satul Vânători;
- Repararea trotuarului, schimbarea gardului şi porţii Bisericii Ortodoxe;
- Crearea de alei în parc şi cimitir;
- Achiziţionarea unui buldoexcavator cu accesorii;
- Achiziţionarea unui tocător pentru vegetaţie şi tractoraş pentru tuns iarba;
- Repararea drumului din satul Vânători;
- Modernzarea iluminatului public în satul Vânători;
- Dotarea cu pubele a gospodăriilor din satul Vânători;
- Dotarea cu sistem de supraveghere video a satului Vănători.
Pentru următorii 4 ani, primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan şi-a stabilit următoarele obiective:
- Racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale;
- Finalizarea programului de asfaltare a drumurilor din întreaga zonă de competenţă, respectiv satul Vânători şi comuna Pecineaga;
- Construirea unei săli de sport;
- Extinderea iluminatului casnic în cartierele CAP şi ICIL;
- Extinderea reţelei de apă potabilă şi canalizare în cartierele CAP şi ICIL din comuna Pecineaga;
- Continuarea programului de modernizare a tramei stradale.
Cod de Identificare Mandatar Financiar: 21200019
Aproximativ 14.000 de pachete cu țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră în Portul Constanța Sud Agigea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Portul Constanța Sud Agigea, cinci marinari sirieni care comercializau țigări de contrabandă. În urma acțiunii au fost confiscate aproximativ 14.000 de pachete cu țigări de contrabandă.
În data de 19.09.2020, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, coordonați de procurorul din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Portul Constanța Sud, au desfășurat o acțiune in vederea prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, la țărm, în dreptul unei nave sub pavilion Panama, polițiștii de frontieră au depistat 5 persoane care au descărcat 6 baxuri de țigări netimbrate, în vederea comercializării. Polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea persoanelor, iar întrucât acestea nu s-au supus somațiilor verbale, încercând să fugă, au fost executate 12 focuri de avertisment, în plan vertical. La cercetări s-a stabilit ca cele cinci persoane sunt marinari sirieni pe nava acostată în port, având vârste cuprinse între 21 și 54 de ani.
În continuarea acțiunii s-a efectuat un supracontrol asupra navei sub pavilion Panama, în urma căruia au mai fost descoperite, disimulate într-un tanc de apă, alte pachete cu țigări netimbrate, de diferite mărci.
Întreaga cantitate de țigarete, 13.820 pachete în valoare de aproximativ 207.300 lei, a fost confiscată, iar în cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Stroe Felix, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța: ”Spitalul Regional pentru copii, pariul vieții mele”

Un Spital Regional de Pediatrie este un proiect de care Constanța și județele limitrofe au nevoie urgent.
Unul dintre proiectele prezentate de Stroe Felix – candidatul Alianței PSD-ALDE-PNTCD-ADER la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța se referă la edificarea primului Spital Regional de Pediatrie, care va deservi atât Constanța, cât și toată regiunea de sud-est a României. Această unitate medicală va fi dotată cu cele mai noi și performante echipamente medicale, va asigura primirea urgențelor medicale, va fi dotată cu unități performante de imagistică pentru a depista din timp afecțiuni grave, va dispune de cea mai modernă secție de intervenție la nivel național.
Proiectele de o asemenea anvergură necesită finanțarea și atenta supraveghere a Uniunii Europene și a instituțiilor financiare internaționale. Primele discuții concrete despre realizarea unui asemenea proiect – însemnând mai ales finanțarea sa din bani europeni – au fost demarate în urmă cu aproximativ doi ani de Stroe Felix. În paralel cu discuțiile legate de domeniul infrastructurii de apă potabilă și uzată, a abordat cu reprezentanții Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – partener strategic și deja tradițional al RAJA SA Constanța – și subiectul construirii unui Spital Regional de Pediatrie la Constanța. Încântați de proiect, cei de la BERD au promis alocarea în mod gratuit a unei echipe de consultanță, în vederea realizării proiectului arhitectural și a studiului de fezabilitate (câteva sute de mii de euro, mai exact 600.000), urmând să se perfecteze și actele de finanțare, cu autoritatea în subordinea căreia se va afla unitatea medicală, respectiv Consiliul Județean Constanța.
Valoarea totală a finanțării Spitalului Regional de Pediatrie Constanța a fost deja stabilită la 230 de milioane de euro de către consultanți, care au luat în calcul și dotarea cu cea mai performantă aparatură intervențională și de imagistică. Până la această oră, consultanții au identificat terenul și se lucrează deja la proiectul viitorului Spital Regional pentru copii.
”Spitalul Regional pentru Copii este pariul vieții mele. Asigur toți cetășenii acestui județ, că acest proiect se va realiza în acest mandat, cu bani europeni.”, a declarat Stroe Felix într-una din întâlnirile cu alegătorii din județ.
Mai multe detalii despre activitatea și programul candidatului PSD-ALDE-PNTCD-ADER, citiți aici: www.stroefelix.ro sau pe https://www.facebook.com/stroefelix.ro.
Pe candidatul Stroe Felix îl regăsiți pe locul 9 pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Constanța, la alegerile locale din 27 septembrie.
Comandat de PSD filiala Constanta, CMF 21200019
“ÎMPREUNĂ PENTRU MANGALIA” – Zanfir Iorguș merge pe mână lui Mohammad Murad, pentru a trimite acasă, la București și Constanța, actuala administrație!

“ÎMPREUNĂ PENTRU MANGALIA”, așa se numește textul pe care Zanfir Iorguș l-a dedicat tuturor celor care erau deciși să îl voteze la scrutinul ce va avea loc peste o săptămână. Primar al Mangaliei timp de trei mandate și deputat în parlamentul României, Zanfir Iorguș a ales să reintre în tumultul politicii locale pentru Primăria Mangalia, dar, pe ultima sută de metri, punând în balanță procentele pe care le avea, în sondaje, cu acelea ale independentului Mohammad Murad, a ales să facă o coaliție menită să îndepărteze, fără drept de apel, administrația Cristian Radu.
“Am spus încă de la început că intru în această cursă pentru a convinge toate forțele politice de opoziție din Mangalia că numai împreună putem să stopăm degradarea vieții sociale și economice din orașul nostru.
Numai uniți vom putea reuși ca tinerii noștri să nu mai plece pentru că nu mai au un viitor aici iar părinții noștri să nu primească atenția și respectul cuvenit din partea administrații locale!
Acest lucru trebuie să înceteze iar actuala administrație trebuie să plece acasă, în Constanța sau în București, de unde i-a adus actualul primar!
Interesul Mangaliei trebuie să primeze iar orgoliile politice sau personale trebuie lăsate la o parte. Împreună suntem mai puternici și tot împreună putem reclădi orașul nostru care este blocat în timp dar și înglodat în datorii.
Vremurile politice sunt altele astăzi! Fiind un singur tur de scrutin, votul cetățeanului este minimalizat când sunt mai mulți candidați.
Am spus-o și o repet: nu vom câștiga decât dacă vom fi mulți și uniți. Am reușit să aduc alături de mine mai multe partide politice și în continuare cred că este nevoie de toate forțele de opoziție și de bună credință care pot aduce un plus la această construcție. Politica națională a partidelor blochează posibile colaborări benefice la nivel local.
Mohammad Murad are două calități importante: este independent și poate să rezolve aceste divergențe politice, indiferent de orientare și a doua este liderul sectorului turistic din România, cu o experiență dovedită în pilonul principal de dezvoltare al orașului nostru- turismul.
Experiența mea în administrație întărită de o echipă de profesioniști cu oameni din Mangalia, alături de forța în turism pe care o are Mohammad Murad pot face din orașul nostru unul în care putem trăi și munci cu onoare.
Mi-am asumat toate deciziile, luate cu responsabilitate și bună credință. De fiecare dată, am fost conștient de acestea și întotdeauna le-am luat numai cu gândul de a putea face bine tuturor celor care au nevoie și încredere în mine.
Tocmai de aceea, cer sprijinul celor care au încredere în mine să îl votăm pe Mohammad Murad la funcția de primar și echipa mea de consilieri PSD + ALDE + PNȚCD la Consiliul Local. Asta, pentru binele orașului nostru.
Această colaborare politică este o garanție că tinerii noștri rămân acasă alături de familie și să își construiască un viitor stabil aici. De asemenea, părinții noștri trebuie să aibă parte de atenție și respect!
În noi toți poate renaște mândria de a trăi în orașul nostru- Mangalia!” a declarat Zanfir Iorguș
Dumitru PARIS, la Primăria Mangalia şi Remus Negoi, la CJ Constanța, „vor scoate la suprafaţă putregaiul adunat în aceşti 30 de ani în administraţiile locale!”

Dragi mangalieni,
Se împlinesc 30 de ani de când un spirit profund corupt şi neruşinat a pus stăpânire pe judeţul Constanţa și pe orașul Mangalia. Sunt 30 de ani în care vechile partide au tăiat şi au spânzurat în acest oraş şi în judeţ.
În 30 de ani, o societate poate fi schimbată din temelii. Ei au avut tot acest timp la dispoziție și au avut puterea și banii să schimbe oraşul şi judeţul piatră cu piatră, stradă cu stradă, cartier cu cartier, localitate cu localitate. Au avut tot timpul din lume să construiască școli, spitale și o reţea straşnică de drumuri, să pună la punct reţeaua de canalizare, să dezvolte economia și să ţeasă istorii fabuloase pe marginea patrimoniului istoric, cultural şi natural cu care au fost hărăzite aceste locuri.
Au avut la dispoziţie 30 de ani şi foarte mulţi bani să facă din partea această de Dobroge o oază de bunăstare şi de civilizaţie. Dar n-au făcut nimic, ci şi-au văzut cu lăcomie doar de reţelele lor de căpătuire, căpuşând bugetul local, în timp ce o altă mare parte a banilor publici s-au dus pe spoieli, pe poemeni electorale şi pe carnavaluri menite să ia ochii lumii.
Din cauza lor, copiii noștri au plecat pentru o viață decentă prin alte orașe sau prin alte țări. Iar acum, înaintea unor noi alegeri, auzim din partea aceloraşi partide, ba chiar a aceloraşi personaje, promisiuni rostite cu acelaşi tupeu. Ei nu vă dau socoteală pentru promisiunile neîmplinite şi nu vă explică de ce municipiul Mangalia este mult în urma altor oraşe ale României. Vă cer în schimb să-i mai votați încă o dată!
Acum însă, puteţi să-i scoateţi din administraţie pe mulţi dintre aceşti mincinoşi şi parveniţi. Şi puteţi scoate oraşul şi judeţul din subdezvoltare votând candidaţii USR PLUS, o alianţă de partide cu oameni care până acum şi-au văzut de viaţa lor, ca fiecare dintre dumneavoastră. Suntem dintre cei care au intrat în politică în anii din urmă pentru că s-au săturat ca viaţa să le fie la cheremul unor politicieni nepăsători. Așa cum și dumneavoastră v-ați săturat.
Dumitru PARIS, candidat la funcţia de primar al Mangaliei, şi Remus Negoi, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, împreună cu echipele lor de viitori consilieri locali şi judeţeni, vor scoate la suprafaţă putregaiul adunat în aceşti 30 de ani în administraţiile locale.
Pentru prima oară, locuitorii județului Constanța pot avea parte de administraţii responsabile cu banul public, de edili cu respect faţă de cetăţeni şi hotărâți, înainte de toate, să creeze condiţii pentru ca oamenii să prospere. Politica jafului, a dezinteresului şi a pomenilor va apune cât de repede.
Ca să avem o viaţă altfel, trebuie să alegem altfel decât până acum.
De aceea, pe 27 septembrie, votaţi-l pe Dumitru PARIS pentru primăria Mangalia, votaţi-l pe Remus Negoi pentru Consiliul Judeţean Constanţa, votaţi USR PLUS la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean.
Pe 27 septembrie aveți puterea de a face ca orașul și județul nostru să renască.
Vă mulţumim!
USR PLUS filiala județeană Constanţa
cod mandatar financiar 21200251
Fiţuica Primăriei Mangalia, „Trăiască, înflorească şi slăvească” se laudă cu proiecte făcute doar pe hârtie!

De câteva zile, zburdă prin oraş costisitorul buletin informativ editat de Primăria Mangalia care ne anunţă viitoare realizări, pe mult cunoscutul „o să”…
Iată, câteva titluri care ar stârni râsul dacă nu ar provoca plânsul, pentru că proiectele şi documentaţiile au stors bugetul local de zeci de miliarde de lei, în schimb, niciunul nefiind dus la bun sfârşit: „Proiectele europene care vor dezvolta Mangalia şi staţiunile, în următorii ani”, „Asfaltarea străzilor şi modernizarea Pieţei Republicii, cu fonduri UE, aproape de finalizare”, „O nouă şcoală „Gala Galaction”, „Cinematograful „Pecăruş”, va fi redat publicului”, Baza sportivă modernă cu bazine de înot şi terenuri multifuncţionale”, „Stadion municipal, la standarde europene”, „Locuinţe sociale cu fonduri UE, pe locul fostelor barăci”, „Un nou cartier rezidenţial construit în Cap Aurora”, „Se va înfiinţa un nou cimitir, în Mangalia”, „Spitalul municipal va avea un nou ambulatoriu, construit cu fonduri UE”, „Se înfiinţează un Centru Multifuncţional pentru copiii cu dizabilităţi”, „Transport ecologic, cu autobuze electrice, în oraş şi staţiuni”, „Un parc european, în zona Pădurii Comorova”, „Hotelul Egreta va fi transformat în Centru de tratament balnear”, „Casa de Cultură, modernizată cu fonduri de la CNI”, „Iluminat cu LED în toate cartierele oraşului”, „Reabilitarea tuturor staţiunilor, prioritatea municipalităţii în anii următori”, „Până la sfârşitul anului, se închid lucrările de modernizare în Saturn”, „În Neptun se lucrează la trotuare”, „Asfaltarea celor 17 străzi din oraş, aproape de finalizare”, „Vechiul centru al Mangaliei va deveni noul loc de promenadă pentru turişti şi localnici”, „Va fi modernizată faleza din Cap Aurora”, „Se va construi centura ocolitoare a Mangaliei”, „Centru expoziţional modern în Neptun – Olimp”, „O nouă creşă cu finanţare SUA”, „Va fi reabilitat podul spre insula Mangaliei”, „Continuă amenajarea locurilor de joacă în Mangalia şi Neptun”, „Noi parcări de reşedinţă pe străzile Pictor Tonitza, Rozelor şi Ion (corect, Ioan) Budai Deleanu” şi alte câteva proiecte fanteziste.
Disperarea că le fuge puterea de sub picioare şi obişnuitele minciuni nu fac decât să-i pună într-o postură extrem de ridicolă în faţa cetăţenilor!
Niciuna dintre lucrările sus-menţionate nu a fost finalizată şi nu sunt speranţe nici peste 4 ani, în condiţiile în care conturile Primăriei sunt mai mereu blocate, din cauza datoriilor uriaşe acumulate. Proiecte ştiinţifico-fantastice, lansate în campania electorală din dorinţa de a mai păcăli o dată populaţia pentru a fi votaţi.
Realitatea pe care o vedem cu ochiul liber, în ciuda gogoşilor ce ni se servesc înainte de alegeri: Mangalia este un întins şantier, cu tone de praf, hârtoape şi şanţuri care nu vor dispărea prea curând, în condiţiile în care multe lucrări au fost abandonate!
Sanatoriul Balnear Mangalia va avea piscină exterioară

Comunicat de presă
În această perioadă, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) urmează să primească de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, avizul pentru proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare și extindere, cu fonduri guvernamentale, nerambursabile, prin CNI. În urma primirii acestui aviz, documentația va fi aprobată de o comisie interministerială, iar ulterior Guvernul va emite o Hotărâre pentru implementarea proiectului de către CNI. Următorul pas pentru realizarea investiției va fi licitația pentru demararea lucrărilor în teren. Proiectul prevede modernizarea bazei de tratament, recompartimentarea spațiilor de cazare în corpul existent și construcția unui nou corp de clădire, deasupra blocului alimentar. Alte dotări din cadrul proiectului se referă la achiziționarea de utilaje și aparatură de ultimă generație, precum și amenajarea spațiilor exterioare, parcări și piscină exterioară. “Este cel mai amplu proiect de modernizare, de la înființarea Sanatoriului. Pe parcursul etapelor procedurale, am avut sprijinul total al administrației locale, respectiv al primarului Mangaliei, Radu Cristian. Alături de alte lucrări de modernizare a orașului și stațiunilor, cu fonduri UE, acest proiect al SBRM completează investițiile publice din municipiul Mangalia, pentru a atrage mai mulți turiști în sudul litoralului”, a declarat managerul SBRM, Bogdan Maganu.
Neatentia la volan a provocat un accident pe podul de la Neptun

Astăzi, în jurul orei 17.30, o femeie de 21 de ani a condus un autoturism pe DN 39, în afara localității Mangalia, dinspre Constanța către Mangalia, iar la km 38+200m, din cauza neatenției în conducere, ar fi pierdut controlul direcției de mers către dreapta, a lovit parapetul metalic, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto.
Ati vazut-o?
Poliţişti din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei tinere, MUSTAFA IPEK, de 18 ani, din municipiul Mangalia.
La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, aceasta a părăsit în mod voluntar domiciliul, fără a reveni până în prezent.
SEMNALMENTE
Înălţime 1,57 m., constituție atletică, păr lung, drept, vopsit blond, ochi albaștri, nas drept, față rotundă.
ÎMBRĂCĂMINTE
La data plecării, aceasta purta o cămașă neagră, fustă albă și pantofi sport de culoare albă.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția municipiului Mangalia, tel. 0241/50.24.25 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel.0241.611.364, int. 20005.
Accident provocat de un sofer neatent!
Astăzi, în jurul orei 13:00, un bărbat, de 63 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat), a condus o autoutilitară pe DN 39, în afara localității Mangalia, dinspre Constanța către Mangalia, banda 1. La km 37+900m acesta a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care se afla staționată pe aceeași bandă de circulație, fiind semnalizată prin conuri reflectorizante, întrucât se efectuau lucrări de întreținere a drumului național si a acostamentului.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a primului conducător auto și a pasagerului dreapta față – un bărbat de 27 de ani. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.