Angela Marinescu, propunerea USR-PLUS pentru Consiliul Local Mangalia

Angela MARINESCU USR PLUS

Mă numesc Angela Marinescu, de profesie sunt inginer horticultor și am lucrat ca administrator de firmă atât în agricultura de stat, cât și în sistemul privat.
Cred cu tărie că fiecare persoană care este interesată de direcția în care merge țara și orașul său, are datoria de a se implica. Nu am dorit să mai aștept ca altcineva să rezolve problemele din Mangalia, din viața noastră, așa că am hotărât să mă implic, alăturându-mă echipei USR PLUS.
Aceeași dorință de implicare am găsit-o și la colegii mei mai tineri din USR PLUS, cărora le admir entuziasmul și dăruirea în lupta de a crea o lume mai bună și un mediu sănătos pentru familiile noastre.
În Mangalia mi-am construit căminul, aici mi-am crescut și mi-am educat copiii, însă, din lipsa oportunităților din acest oraș, au fost nevoiți să plece în altă țară.
Vreau să transformăm Mangalia într-un oraș din care copiii și nepoții noștri să nu mai fie nevoiți să plece, un oraș în care își pot clădi viitorul alături de familiile lor.
Vreau să transformăm Mangalia într-un exemplu pozitiv.
Alături de ceilalți colegi, candidați pentru Consiliul Local al Mangaliei, voi aduce aportul la schimbările pe care ni le dorim, împărtășind din experiența profesională, în spiritul respectului pentru cetățean.

Împreună cu colegii USR PLUS care candidează pentru consiliul local Mangalia și pentru consiliul județean Constanța, vom reuși să aducem schimbările pe care ni le dorim cu toții atât la nivel local cât și la nivel județean.

cod mandatar financiar 21200251




Bacalaureat 2020, sesiunea august – septembrie: rezultate finale după soluționarea contestațiilor

bac

 

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, la nivelul județului Constanța, este de 33,10%. Reamintim că rata de promovare generată de rezultatele inițiale a fost de 30,69%.
Prin urmare, 426 de candidați au promovat examenul în această sesiune: 363 (medii între 6-6,99), 56 (medii între 7-7,99), 6 (medii între 8-8,99) și un candidat cu media peste 9. Dintre aceștia, 301 de candidați provin din promoția curentă, iar 125de candidați provin din promoțiile anterioare. Menționăm că în sesiunea august-septembrie au fost depuse 435 de contestații.
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 5 septembrie, la ora 10:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).




Doi turisti scosi din valuri, transportati cu elicopterul (video)

IMG-20200905-WA0000

In aceasta dimineata, doua persoane au fost scoase din marea involburata, in dreptul plajei Laguna. Una inconstienta, cealalta constienta. Au intervenit, pentru salvarea lor, un echipaj SMURD B2 Mangalia, SAJ C si elicopterul SMURD. A fost vorba despre o fata de 17 ani conștientă și un bărbat de 31 de ani inconstient.




Cu o viață culturală în agonie, după ani de promisiuni deșarte, primăria a găsit cu ce să „ungă” orgoliul artiștilor din Mangalia: îi face cetățeni de onoare!

Cu două săptămâni înainte de alegerile locale, staff-ul de campanie al actualului primar a scos un nou iepuraș din joben: îi face cetățeni de onoare pe mai mulți scriitori, pictori, profesori, dar și pe Denis Tudor, un tânăr din Mangalia, șef de promoție Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București, implicat într-un proiect inițiat de Elon Musk și intitulat Hyperloop, care își propune să construiască un „tren al viitorului”.

Inițiativă lăudabilă, am zice, dar… printre beneficiari îi avem pe prof. Traian Broască, cel care, cu ceva timp în urmă, venea în Consiliul Local, pentru a face rost de sumele necesare deplasării corului pe care îl conduce, la concursuri internaționale: a fost trimis cu „miloaga” de un consilier PN, pentru a face rost de bani.

Prof. Corneliu Ninu a militat, de ani de zile, pentru  “Monumentul Eroilor Dobrogeni”. A primit exact… promisiuni. A scos, din fonduri strânse doar domnia sa știe cum, o serie de volume și reviste dedicate Mangaliei și eroilor ei.

Reamintim și promisiunile pentru pictorii Mangaliei, că vor avea o galerie de artă, dar și Cafeneaua Literară, dedicată scriitorilor urbei. Unicul club de artă din Mangalia își duce existența în Cercul Militar, timp în care Casa de Cultură stă închisă cu șapte lacăte, dar cu o proaspătă spoială de var, pe exterior, iar Cinematograful Pescăruș se chinuie, agonizând, să se prăbușească mai repede.

Dacă vor accepta această înaltă distincție, o diplomă inutilă care nu va resuscita Cultura la Mangalia, rămâne de văzut.

 

 




Polaris M Holding angajeaza!

Florin Jianu, director Polaris Mangalia: „Cei interesati de posturile pentru lucratori salubrizare cai publice Constanta, dar care au domiciliul in Mangalia, Polaris M Holding pune la dispozitie transport gratuit Mangalia-Constanta!”




Caravana Akademia Kinderland, școala mobilă de vară despre alimentație sănătoasă pentru cei mici, a ajuns de astăzi pe litoral

Imagini de la caravana_1

Vești bune pentru copiii și părinții de pe litoral! Începând de astăzi, caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă se află pentru prima dată la malul Mării Negre, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al treilea an la rând.
Școala pe roți care învață copiii cum să se hrănească sănătos va poposi în Mangalia, Năvodari și Constanța pe tot parcursul lunii septembrie, astfel:
• Vineri, 4 septembrie – joi, 8 septembrie – în parcarea magazinului Kaufland Mangalia (str. Lavrion, nr. 30A)
• Sâmbătă, 10 septembrie – miercuri, 14 septembrie – în parcarea magazinului Kaufland Năvodari (str. Constanței, nr. 26)
• Vineri, 16 septembrie – marți, 20 septembrie – în parcarea magazinului Kaufland Constanța, zona Viile noi (Bd-ul Aurel Vlaicu, nr. 36)
• Joi, 22 septembrie – luni, 26 septembrie – în parcarea magazinului Kaufland Constanța, zona Obor (Bd-ul 1 Dec. 1918, nr. 21)
• Miercuri, 28 septembrie – luni, 2 octombrie – în parcarea magazinului Kaufland Constanța, zona Maritimo (Bd-ul Aurel Vlaicu, nr 218)
Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul 0775.205.078 – și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă.
La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
La fața locului, organizatorii au luat toate măsurile de siguranță pentru respectarea distanțării sociale, cu circuit separat de intrare/ieșire, termoscanare, dezinfectant, mănuși și măști de protecție.
Școala-muzeu în aer liber: educație interactivă pentru nutriție corectă
Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode nonformale și interactive despre alimentația corectă.
Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla cum arată farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, ce înseamnă gustare sănătoasă și cum să evite risipa alimentară – toate explicate pe înțelesul copiilor.
Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției corecte încă de la vârste mici
Programul derulat de Kaufland România și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.
Potrivit specialiștilor , una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă, precum fast-food, dulciuri, sucuri etc.
Cel mai recent studiu european cu privire la obezitatea infantilă arată că în România, 7% dintre copii nu iau niciodată micul dejun, iar unul din 4 copii de 8 ani are probleme de greutate şi unul din 10 suferă de obezitate.
Nevoia de a deprinde comportamente alimentare sănătoase include pe lângă nutriție corectă și evitarea risipei alimentare. Același studiu arată că în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi, iar 49% din aceasta se produce în gospodării.

 




Dumitru Paris, candidatul USR PLUS: „Luptăm pentru o reformă majoră în Primăria Mangalia, pentru a o transforma într-o instituție modernă și transparentă”

paris

Sunt Dumitru PARIS, locuiesc în Mangalia și sunt candidatul USR PLUS pentru primăria Mangalia. Am 31 de ani, am absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, secția punte, iar în prezent lucrez în administrație publică.

Sunt nou în politică și consider că acesta este un aspect pozitiv, ținând cont de faptul că politica ultimilor 30 de ani din România s-a bazat pe minciuni, manipulări și denigrări cu care vechea clasă politică încearcă chiar și în prezent să ne mai păcălească. Vreau să dovedim tuturor că se poate face politică altfel, cu oameni altfel, concentrându-ne timpul și energia în discuțiile directe cu cetățenii. USR PLUS este singurul partid care a întocmit un program coerent și realist pentru dezvoltarea Mangaliei, realizat împreună cu profesioniști din domeniu.

Împreună cu colegii mei ne luptăm pentru o reformă majoră în primăria Mangalia, pentru a o transforma într-o instituție modernă și transparentă, care să lucreze eficient pentru toți. Consider că această luptă nu este doar a generației mele sau a USR PLUS, ci este lupta tuturor celor își doreasc să rămână, să muncească și să-și întemeieze o familie în Mangalia.

Împreună cu echipa USR PLUS, avem următoarele obiective pentru Mangalia:

  1. Dezvoltare economică: Noi locuri de muncă permanente prin dezvoltarea parcului industrial Mangalia;
  2. Infrastructură: Construirea unei centuri ocolitoare și întocmirea uni plan etapizat de modernizare și reabilitare a tuturor străzilor și trotuarelor din Mangalia;
  3. Administrație publică: Digitalizarea administrației publice prin crearea unei aplicații mobile și web și transparentizarea cheltuirii banilor publici;
  4. Transport public: Construirea unei rețele de transport public bazate pe autobuze electrice și biciclete în sistem bike-sharing.
  5. Mediu și curățenie: Schimbarea regimului juridic al Pădurii Comorova și declararea ei drept arie protejată, crearea unei perdele forestiere de protecție în jurul Mangaliei și încheierea unui nou contract de salubrizare ;
  6. Spații verzi și locuri de joacă: Demararea unui amplu plan de plantare de copaci în toate zonele Mangaliei, întocmirea Registrului Local al Spațiilor Verzi și construirea de locuri de joacă pentru copii;
  7. Turism: Realizarea unei strategii pe termen mediu și lung pentru sectorul turistic și stabilirea unui plan etapizat de investiții publice care să fie sincronizat cu această strategie;
  8. Cultură: Reabilitarea siturilor arheologice ale Cetății Callatis, organizarea și dezvoltarea de evenimente culturale, muzicale, teatrale, gastronomice, etc., în Piața Republicii și Reabilitarea cinematografului Pescăruș și a Casei de Cultură;
  9. Sănătate: Construirea unui pavilion modern;
  10. Educație și sport: Susținerea financiară a investițiilor în digitalizarea unităților de învățământ, construirea unei noi clădiri a Școlii ”Gala Galaction” și organizarea și sprijinirea competițiilor sportive dintre școli.

Pentru mai multe detalii despre proiectele USR PLUS pentru Mangalia accesați www.dumitruparis.ro/ce-vrem-sa-facem.html

Împreună cu colegii USR PLUS care candidează pentru consiliul local Mangalia și pentru consiliul județean Constanța, vom reuși să aducem schimbările pe care ni le dorim cu toții atât la nivel local cât și la nivel județean.

cod mandatar financiar 21200251




Azi incepe editia a 23-a a Galei HOP! Nu la Mangalia, ci la Bucuresti

afisul GALEI HOP 2020_ by Gigi Caciuleanu_ grafica Adi Bulboaca

 

Gala Tânărului Actor HOP, ediția a 23-a începe în seara aceasta la ora 21.00, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB.
Invităm publicul să urmărească online evenimentul transmis prin livestreaming pe site-ul Galei HOP www.galahop.uniter.ro, pe contul oficial de Facebook al Galei HOP https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor și pe contul oficial de YouTube, UNITER ROMANIA.
Timp de 3 zile, între 3 și 5 septembrie, 24 de tineri dansactori vor concura pentru trofeele HOP și pot fi votați online pe parcursul zilei de duminică, 6 septembrie, până la ora 19.00 https://galahop.uniter.ro/votul-publicului-2020/. Votul publicului contează! Premiul Publicului va fi anunțat în cadrul festivității de decernare a premiilor, duminică, 6 septembrie, ora 22.00.

Juriul concursului este format din: Adrian Batista – regizor și producător TV, Ioana Bogăţan – actriţă, Silvia Ghiață – producător TV, Andrei și Andreea Grosu – regizori, Ileana Lucaciu – critic de teatru. Directorul artistic al Galei HOP, ediția a XXIII-a este dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu.

Premiile Galei Tânărului Actor – HOP, ediția a 23-a sunt:
• Premiul „Ştefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor – HOP
Secţiunea individual:
• Premiul pentru cel mai bun actor
• Premiul pentru cea mai bună actriţă
Secţiunea grup:
• Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori
• Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului
Alte premii acordate în cadrul Galei Tânărului Actor HOP:
• Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”
• Premiul pentru prestanță și rostire scenică – acordat de actrița Dorina Lazăr
• Premiul Publicului – decis în urma voturilor celor care vor viziona cele 3 zile de concurs în transmisiune LIVE

*
Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.

3 septembrie 2020 UNITER

PARTENERI

Organizatori:
UNITER – Uniunea Teatrală din România
Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“

Proiect cultural finanțat de:
Ministerul Culturii

Coproducător:
Societatea Română de Televiziune

Parteneri:
Institutul Cultural Român
Primăria Sector 5 Bucureşti și Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”

TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania
ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

Partener de tradiţie:
Societatea Română de Radiodifuziune

Parteneri media:
Ziarul Metropolis
RoEvents
Revista Amfiteatru
LiterNet

Partener de monitorizare:
MediaTrust

Sponsor:
Kfea

Locația: Amfiteatru TNB




APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică

seceta

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de mâine, 03 septembrie 2020, se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, într-un interval de 10 zile lucrătoare.
Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.148/27.08.2020, publicată în Monitorul Oficial nr 806 din data de 02.09.2020, și poate fi descărcat de pe site-ul APIA, accesând adresa www.apia.org.ro.
Cererile se depun la Centrele locale/ judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.
Beneficiari:
a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.
Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: – grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.
Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții :
a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020;

d) nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Atenție!!! Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020.
Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente:
a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;
b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea unică de plată 2020.
Atenție!!! Dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plata depuse la APIA nu se modifică acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat.
Documentele depuse în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”,vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.
Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat se regăsesc în tabelul de mai jos:

Cultura Cuantum ajutor de stat
(lei/ha)
Grâu 925,0
Secară 925,0
Triticale 805,0
Orz 912,0
Orzoaică 951,0
Ovăz 772,0
Rapiță 1002,0




Au fost publicate rezultatele de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

bac

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020 la nivelul județului Constanța este de 30,69%.

Din totalul candidaților promovați (395), 281 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 114 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 2 candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar       14:00 – 20:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

 

 

 




Hoți ingenioși: au transformat Metoda „Accidentul” în varianta „Infectarea cu Covid 19”!

catuse

 

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța îi informează pe cetățeni cu privire la infracțiunea de înșelăciune prin metoda ,,Accidentul – varianta COVID 19”!
Specific acestui mod de operare este faptul că persoanele sunt contactate telefonic de către persoane necunoscute care, prin atribuirea unor calități false și invocând diverse pretexte, încearcă să obțină sume de bani.
Astfel, persoane necunoscute solicită cetățenilor diferite sume de bani, invocând internarea în spital a unei rude apropiate, ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul Covid-19. În acest context, sub pretextul costului tratamentului medical, sunt solicitate sume mari de bani.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic de persoane necunoscute, indiferent de calitatea invocată de interlocutor, şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani. De asemenea, luați legătura cu membrii familiei și verificați dacă au nevoie de ajutor. În niciun caz, nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat!

Dacă aveţi suspiciunea că aţi putea fi victima unei infracţiuni de înşelăciune, apelați numărul unic de urgență 112!

 




Ședința extrardinară a Consiliului Local, online (video)

sedinta




Seful Politiei Eforie, sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 31 august 2020, față de inculpatul COTEANU CORNEL GABRIEL, șef al Poliției Eforie, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.
Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.
La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități.

În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august 2020, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță și să nu își exercite profesia de polițist, implicit prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 




Asfaltări, extinderea rețelei de canalizare și număr record de turiști – bilantul celor patru ani de mandat ai edilului Taner Reșit

taner

Comuna Tuzla a reușit, în ultimii ani, să „prindă” din urmă localități ce se laudă, la ora actuală, cu îmbunătățiri edilitare net superioare celor din orașele sau chiar municipiile constănțene.

Lucruri de care comuna fusese privată, începând cu canalizarea și terminând cu asfaltări ale străzilor desfundate au fost posibile atât cu bani de la bugetul local, cât, mai ales, cu fonduri nerambursabile, atrase de primărie de la Uniunea Europeană.

După patru ani de mandat la Primăria Comunei Tuzla, edilul Taner Reșit și-a făcut un bilanț al lucărilor deja finalizate. Iată cu ce se poate lăuda comuna cu cea mai fumoasă plajă din sudul litoralului:

  • Asfaltarea străzilor Sirenei, Școlii, Castelului, Nicolae Titulescu (drumul spre mare),
  • Pavarea trotuarelor pe străzile Televiziunii și Recoltei,
  • Pietruirea tuturor străzilor din Cartierul Tineri Căsătoriți,
  • Amenajarea de parcări în zona centrală (Poliția Tuzla), cu 32 de locuri, pe strada Farului – 36 de locuri, strada Teilor (Școala Tuzla) – 12 locuri, precum și pe strada Costinești, în zona Pieții Agroalimentare – 33 de locuri.
  • Extinderea Pieții Agroalimentare, cu opt spații.
  • Înființarea a două noi stații de autobuz și montarea a opt refugii în stațiile din localitate, acestea fiind dotate și cu iluminat public.
  • Amenajarea Parcului Central. Acesta are numai puțin de 4.200 de metri pătrați, se afla situat în zona strada Poștei și cuprinde toate utilajele de agrement necesare relaxării cetățenilor comunei: mese de ping pong, șah și table, cișmele și un foișor. Cei mici se pot juca în preajma adulților, în spațiul special amenajat pentru ei.
  • Deschiderea Magazinului Lidl, cu sprijinul autorităților publice locale.
  • Montarea a 150 de camere video, cu ajutorul cărora a fost îmbunătățită siguranța cetățenilor localității.
  • Achiziția, pe fonduri europene, a unui buldoexcavator, cu șase opțiuni de utilizare.
  • Extinderea rețelei de canalizare la peste 70% din suprafața comunei, un proiect din fonduri ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), nerambursabile, demarat în 2017 și aflat în plină desfășurare.
  • Lucrări de extindere, împrejmuire și iluminat interior la Cimitirul Ortodox.
  • Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că, manifestările cultural artistice organizate la Tuzla, au adus comunei un număr record de turiști. Chiar și anul acesta, în condiții vitrege pentru turismul românesc, la Tuzla s-au cazat aproape 40.000 de vizitatori.

cod de identificare mandatar financiar: 21200019




„Manipulările celor de la PNL Mangalia ating limitele ridicolului”

usr
Comunicat de presă
După luni întregi în care pun presiune în mod constant pe USR PLUS Mangalia prin sondaje închipuite, minciuni și manipulări aruncate în spațiul public, cu speranța că ne vor intimida și ne vor forța sa le susținem candidatul, iată că PNL Mangalia nu se dezice de aceste practici, iar ridicolul atinge noi cote. Mai nou, aceștia susțin că actualul primar, Radu Cristian, ar avea în sondaje aproape 50% și îndeamnă pe toți cei care voteaza USR PLUS în Mangalia, să renunțe la opțiunea lor și să voteze PNL și Radu Cristian.
Dacă PNL Mangalia consideră că stau atât de bine în sondaje, de ce încearcă zilnic să ne convingă să renunțăm la candidatura USR PLUS, de ce publică aproape zilnic articole inventate, de ce folosesc zilnic conturile false pentru a împrăștia minciuni ridicole conform cărora USR PLUS ar fi în cârdășie cu PSD?!
Răspunsul este simplu: Radu Cristian împreună cu echipa PNL Mangalia sunt disperați și încearcă zilnic să manipuleze cetățenii cu speranța (absurdă) că electoratul USR PLUS s-ar orienta către Radu Cristian. În realitate, prin aceste ieșiri, ne arată tuturor cât de important este să oprim acest mod de a face politică, cât de important este ca actuala administrație publică din Mangalia să fie înlocuită de o chipă de oameni cinstiți și integri. Oameni pe care echipa USR PLUS Mangalia îi are.
Pe 27 septembrie vom avea cu toții ocazia să dăm răspunsul acestor manipulări și minciuni cu care Radu Cristian și PNL Mangalia speră să mai fure încă 4 ani locuitorilor Mangaliei. Pe 27 septembrie vom putea vota, pentru prima dată în Mangalia, oameni integri și noi în politică.
Pe 27 septembrie votați USR PLUS!
cod mandatar financiar 21200251



Primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, va racorda zona la reţeaua de gaze şi va ridica de la zero un dispensar

stan

Pe parcursul acestui mandat, edilul din Pecineaga, Niculae Stan a bifat o serie de realizări printre care:
– Extinderea şi reabilitarea Şcolii nr. 1 Pecineaga;
– Înlocuirea gardului ce împrejmuieşte cimitirul;
– Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Pecineaga;
– Reabilitarea podurilor din cartierul Vrabia;
– Alimentarea cu apă în zona Pecineaga – Vânători;
– Modernizarea iluminatului public,
– Amenajarea centrului din comună;
– Montarea unui sistem de supraveghere video,
– Execuţie tramă stradală;
– Reparaţii trotuare;
– Proiectare şi execuţie vestiare;
– Achiziţionarea unui utilaj multifuncţional ce include un tocător pentru vegetaţie;
– Dotarea cu mobilier, realizarea împrejmuirii şi amenajarea de alei la Şcoala nr. 1 Pecineaga;
– Amenajarea staţiilor de autobuz;
– Pietruirea drumurilor din satul Vânători;
– Repararea trotuarului, schimbarea gardului şi porţii Bisericii Ortodoxe;
– Crearea de alei în parc şi cimitir;
– Achiziţionarea unui buldoexcavator cu accesorii;
– Repararea drumului din satul Vânători;
– Modernzarea iluminatului public în satul Vânători.
Pentru următorii 4 ani, primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan şi-a stabilit următoarele obiective:
– Racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale;
– Finalizarea programului de asfaltare a drumurilor din întreaga zonă de competenţă, rspectiv satul vănători şi comuna Pecineaga;
– Construirea unei săli de sport;
– Continuarea programului de modernizare a tramei stradale.
În această perioadă, urmează să fie demarcate două mari proiecte de interes local, pentru care documentaţia necesară a fost întocmită şi aprobată:
– Construirea unui dispensar;
– Amenajarea unei pieţe agro-alimentare şi de comercializare a peştelui şi produselor din peşte.

 

cod de identificare mandatar financiar: 21200019




Campanie de sterilizare gratuită, la Tuzla! Taner Reșit: „Organizăm acest program din dragoste pentru animale, pentru a le proteja de boli și suferință!”

Edilul comunei Tuzla, Taner Reșit se implică în campaniile de sterilizări gratuite, pentru animalele fără stăpân. Primarul face apel la dragostea față de animale a concetățenilor săi, pe care îi îndeamnă să participe la sesiunea de sterilizări din perioada 3-5 septembrie, ce vor avea loc în zona intersecției străzii Constanței nr. 29 cu strada Castelului.
„Un animal de companie nu este o jucărie sau o posesiune, ci un suflet care va intra în familie și în curtea noastră și va face parte din aceasta pe durata întregii sale vieti. Pe toată această durată, la fel ca un copil, are nevoie de atenție, dragoste și îngrijire adecvată. Sterilizarea face parte din acest proces de îngrijire.
Potrivit medicilor veterinari, pe lângă creşterea speranţei de viaţă la femele, sterilizarea reduce cu peste 95 la sută riscul apariţiei diferitelor tipuri de cancer – de pildă tumorile mamare, elimină apariţia tumorilor ovariene, elimină apariţia infecţiilor uterine, elimină disconfortul creat de gestaţiile şi lactaţiile false, elimină complicaţiile survenite în cazul gestaţiei/fătării neasistate. Sunt eliminate problemele asociate dezechilibrului hormonal cum ar fi pierderea blănii şi problemele de comportament şi igienă asociate perioadelor de călduri. Mai exact, se elimină instinctul de marcare a teritoriului, şi se reduce agresivitatea căţeilor. În plus, dispar situaţiile neplăcute apărute în urma montelor accidentale! În cazul masculilor, castrarea elimină apariţia cancerului testicular, previne apariţia afecţiunilor prostatei, reduce riscul apariţiei tumorilor perianale, reduce semnificativ apariţia herniei şi elimină manifestarea comportamentului sexual.
Așadar, organizăm acest program de sterilizare gratuită în primul rând din dragoste pentru animale, pentru a le proteja de boli și suferință, pentru a evita abandonul și înmulțirea necontrolată pe domeniul public, dar și de încălcare a legii prin nesterilizarea câinilor de rasă comună”, este apelul primarului Taner Reșit, adresat locutorilor comunei Tuzla.
#sterilizaregratuita #caini #pisici

cod de identificare mandatar financiar: 21200019




Anunţ de interes public al Societăţii Polaris M. Holding!

Urmare a amplasării modulelor supraterane pentru colectarea deşeurilor, directorul Societăţii Polaris Mangalia, Florin Jianu face următoarele precizări:
– S-au comandat direct la producător 80 de eurocontainere cu o capacitate de 1.1mc fiecare, acestea fiind necesare pentru ca modulele amplasate de Primăria Mangalia
în diferite zone ale municipiului să devină 100% operaţionale;

– În zilele următoare, împreună cu Primăria Mangalia vom demara un proiect pilot numit “sacul galben”, adresat exclusiv colectării de deşeuri reciclabile de la gospodăriile individuale (case);

– În cadrul proiectului mai sus menţionat, se vor face campanii de informare/conştientizare, vor fi distribuiţi peste 3.000 de saci galbeni si cetatenii vor fi informati cu privire la ce trebuie să arunce în sacul galben şi care este frecvenţa de colectare pentru acesta;

– Deşeurile reciclabile colectate în amestec de la modulele supraterane, platformele subterane şi din sacii galbeni se vor sorta pe categorii (hârtie, carton, pet, doze aluminiu, plastic, siliciu) la Staţia de Sortare Iridex Group Costineşti.




Se caută adevărații iubitori ai pisicilor de pe Digul Mangalia: fiți voluntari pentru sănătatea acestora!

118658881_3526957587324651_9166158465342320016_o
Clinica Mobilă Sache Vet Clinic organizează, și la Mangalia, o campanie de sterilizări gratuite, dedicate pisicilor fără stăpân. Sunt vizate, de data aceasta, patrupedele de pe Digul din Mangalia. Deși sunt hrănite de iubitorii de animale, dar și de către turiști, cele mai multe dintre pisici suferă de boli ale pielii, de paraziți interni și externi sau au răni rezultate din încăierări.
Mirela Aprotosoaie, inițiatorul multor campanii de sterilizare din sudul litoralului face, astfel, apel, către cei ce iubesc cu adevărat mâțele de pe Dig, să fie voluntari pentru două zile, pe 7 și 8 septembrie și, împreună cu alți voluntari ai clinicii, să prindă, să aducă la sterilizat și, eventual, să aibă grijă și după operație de feline. Sterilizările vor avea loc, pe 7 septembrie, la Dig, iar pe 8 septembrie la Pescărie și Insulița Mangalia.
„Avem și custi capcane. Vă așteptăm să vă mobilizati, pentru a face bine!”, este mesajul transmis de Mirela Aprotosoaie.



Candidatul USR-PLUS, Dumitru Paris, provocare adresata contracandidatilor: dezbatere, fata in fata, in platoul unei televiziuni!

De câteva zile circulă ideea de a se organiza o dezbatere publică cu candidații pentru primăria Mangalia. Sunt complet de acord! Știu că echipa USR PLUS Mangalia are cel mai coerent și realist plan de guvernare pentru Mangalia, întocmit împreună cu profesioniști, și prezentat public în urmă cu câteva zile. Sunt dispus oricând să particip la o astfel de dezbatere publică împreună cu restul contracandidaților pentru primăria Mangalia.

Precizez faptul că dezbaterile electorale se desfășoară în platoul unei televiziuni, alături de un moderator, nu pe stradă așa cum au sugerat unii.
Aștept ca și ceilalți candidați să confirme participarea și să agreem toate detaliile organizării dezbaterii, pentru ca cetățenii Mangaliei să poată evalua mai ușor fiecare candidat și să poată vota în cunoștință de cauză pe data de 27 septembrie.

 

cod mandatar financiar 21200251