Masca de protecție, obligatorie în județul Constanța, începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00

 

În urma unei analize efectuate de reprezentanții DSP Constanța și IPJ Constanța, ca măsură care să vină în sprijinul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie în următoarele spații publice deschise:
• Târguri, piețe, oboare;
• Stații de autobuz, peroanele gărilor;
• Curți și perimetre exterioare ale obiectivelor și lăcașurilor de cult;
• Spații exterioare ale instituțiilor și autorităților publice;
• Delfinariu, precum și în locurile în care se desfășoară spectacole în exterior;
• În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată de 2 metri.
Totodată, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în intervalul 18:00 – 24:00, în următoarele zone de promenadă: faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement.
Decizia a fost luată, în unanimitate, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat astăzi, 30 iulie a.c., de către prefectul județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU.
Pe ordinea de zi au fost discutate și alte subiecte aflate în strânsă legătură cu lupta autorităților de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În acest sens, la recomandarea DSP Constanța, s-a votat, în unanimitate, introducerea în Planul Alb de organizare a sistemului sanitar județean dedicat COVID-19, a Spitalului Municipal Mangalia, cu 36 de paturi, ca unitate suport care va putea interna și trata pacienți cu noul coronavirus.
Nu în ultimul rând, membrii CJSU au discutat despre centrele de carantinare propuse de DSP Constanța, în conformitate cu Legea 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Astfel, taberele aparținând DJST, cu un total de 592 de locuri disponibile, au fost propuse ca centre de carantinare, proiect votat favorabil în CJSU.
„Sunt măsuri importante pe care le-am luat, cu sprijinul colegilor din CJSU, pentru limitarea efectelor pandemiei. Cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că aceste măsuri vin în sprijinul lor, a celor dragi lor și a sănătății tuturor constănțenilor. Mi-aș fi dorit să nu fim nevoiți să luăm astfel de măsuri, pe care mulți le vor considera nepopulare, dar care sunt necesare pentru a trece cu bine peste această încercare. Nu trebuie să uităm faptul că, în ultimele luni, atât cetățenii, cât și autoritățile, au depus eforturi foarte mari în această luptă. Nu vreau să cred că totul a fost în zadar, din contră, îmi doresc ca oamenii să rămână, în continuare, responsabili”, a declarat George-Sergiu NICULESCU, prefectul județului Constanța.




Pe litoral, inca se practica teapa „fotomodelul”!

La data de 29/30 iulie a.c., polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, au efectuat un control la o societate comercială cu punctul de lucru în stațiunea Eforie Nord, privitor la desfășurarea unor practici comerciale înșelătoare, prin prestarea de servicii pe bază de tarif fix (119 lei/persoană, respectiv 398 de euro/persoană) constând în efectuarea de fotografii persoanelor interesate, cu promisiunea promovării imaginii acestora în media și lumea show-business-ului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, în modalitatea normativă a omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, conform Legii 241/2005. Polițiștii au indisponibilizat 343 de lei și au ridicat înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.




HG pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

Ținând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare,
Având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 indică necesitatea intensificării măsurilor de prevenire și combatere a transmiterii virusului SARS-CoV-2, atât la nivel județean, cât și național, inclusiv instituirea unor măsuri restrictive/limitative referitoare la unele activități considerate cu risc epidemiologic crescut, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 28.07.2020”, întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției,
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 6 lit. a) și c)-d) și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Anexele nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020 se modifică și se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 2, după articolul 11 se introduce un nou articol, art. 12, cu următorul cuprins:
„Art. 12 – (1) În aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.

(2) Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecției în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.”

2. La anexa nr.2, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2 – Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 – 12 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.”

3. La anexa nr.3, după punctul 3 al articolului 5 se introduc trei noi puncte, pct. 4 – 6, cu următorul cuprins:
„4. Operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile prevăzute la pct. 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.
5. Măsurile prevăzute la pct.4 se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.
6. Operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile prevăzute la pct. 3 au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți.”

4. La anexa nr.3, după punctul 4 al articolului 8 se introduce un nou punct, pct. 41, cu următorul cuprins:
„41. Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.”

5. La anexa nr. 3, alineatul (15) al articolului 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
„(15) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 8 pct.4 și 41 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.”

Art. 2 – Măsurile prevăzute la articolul 1 intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN




Informare privind proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare), sesiunea 2020, la nivelul județului Constanța

La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată astăzi, 29 iulie, la nivelul județului Constanța, în 5 centre de concurs (și două subcomisii), s-au prezentat 884 de candidaţi din cei 1001 candidaţi înscriși. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 136 de candidaţi.

84 dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale. Niciun candidat nu a fost eliminat din concurs.
Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius.
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedicat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.




Primarul comunei Tuzla, cu ocazia Zilei Imnului: „Imnul este cântecul chemării la unitate”

Cu ocazia Zilei Imnului, primarul comunei Tuzla, Taner Resit, a adresat concetatenilor sai un mesaj: „Astăzi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Național al României.
Imnul este cântecul chemării la unitate care se identifică cu istoria neamului. Acesta a încununat pretutindeni marile victorii și a glorificat eroii țării. Uneori, imnul este strigăt de revoltă, glas de independență sau odă eroică de izbândă a poporului român. Imnul este cel care nu cunoaște granițe și este răspândit pretutindeni în lume. Imnul „Deșteaptă-te, române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, reprezintă sinteza valorilor şi a idealurilor poporului care îl cântă.
La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
După Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003”.




Începând de astăzi, Spitalul Municipal Mangalia a devenit unitate medicală COVID 19

corturi spital 1

Urmare a numeroaselor cazuri de COVID 19, astăzi, prin ordinul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, Spitalul Municipal Mangalia a devenit unitate medicală COVID 19.
De la debutul pandemiei, toate cazurile depistate la Mangalia erau direcționate către Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Cum numărul persoanelor infectate a crescut, alarmant, în ultima perioadă, s-a decis ca și unitatea din Mangalia să trateze persoanele infectate cu COVID 19.
De altfel, în prezent, la Spitalul de Boli Infecțioase, cât și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța nu mai există niciun loc liber, pacienții fiind direcționați către Spitalul Municipal Medgidia.




Alianța nou plămădită, ”PSD+ALDE+PNȚCD MANGALIA” vrea să-i tragă preșul de sub picioare lui Cristian Radu

thumbnail (1)

Marți, 28 iulie, la Mangalia, a fost semnat Protocolul privind înființarea structurii electorale ”Alianța PSD+ALDE+PNȚCD MANGALIA”.

Constituirea acestei alianțe la nivelul municipiului Mangalia are ca scop participarea comună la alegerile locale, programate pentru data de 27 septembrie 2020.

Astfel, membrii PSD, ALDE și PNȚCD s-au reunit pentru a-l detrona pe actualul edil, Cristian Radu care conduce, în felul lui, Mangalia de 8 ani încoace. Potrivit membrilor Alianței, obiectivul îl reprezintă nu doar câștigarea alegerilor locale, ci și obținerea unui număr majoritar de aleși în Consiliul Local Mangalia. După cum se știe, în primul său mandat Cristian Radu se văicărea că nu poate face treabă din cauza consilierilor din opoziție, pentru ca în al doilea mandat să aibă de partea lui 12 din 19 consilieri locali care i-au votat, fără să clipească, toate proiectele nefaste și costisitoare.

Revenind la noua Alianță, aceasta îl va avea drept candidat pe fostul primar și fostul deputat, Zanfir Iorguș, desemnat ca urmare a poziției favorabile pe care o are într-un sondaj realizat recent.

Astfel, fostul edil îl înlocuiește pe Nicolae Moroianu, care, deși nu are un trecut pătat, nu este foarte cunoscut la nivel local, șansele acestuia de a domina alegerile fiind destul de reduse.

În ceea ce privește lista pentru Consiliul Local Mangalia, primele poziții, respectiv 1 – 6 sunt adjudicate de PSD, poziția 7 aparține ALDE, poziția 8 – PNȚCD, 9 și 10 – PSD, 11 și 12 – ALDE, 13 și 14 – PSD, 15 – 16 – ALDE, 17 – 18 – PSD, 19 – 20 – ALDE.

Alianța va avea și un coordonator al campaniei electorale ce va fi stabilit de către candidatul la funcția de primar.

De asemenea, potrivit protocolului, ”părțile se angajează ca orice acord, înțelegere, convenție viitoare, încheiată la nivel local, propusă a fi realizată cu alte partide sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, să fie anterior negociată și semnată de către președinți PSD, ALDE, respectiv PNȚCD”.

Rămâne de văzut cum se va desfășura campania electorală, începută cu obișnuitul start furat de actualul edil, Cristian Radu, care și-a cocoțat ditamai panoul, pe DN 39, în care ne anunță că a modernizat Mangalia cu bani europeni, în loc să recunoască faptul că ”mărețele” sale lucrări s-au finalizat cu bani din bugetul local.

Pe de altă parte, rămâne de văzut dacă a treia oară va fi cu noroc pentru Zanfir Iorguș, înfrînt de 2 ori de Cristian Radu, prima dată după reluarea alegerilor, în 2012, și a doua oară în 2016, când a reușit să obțină victoria doar la o singură secție de votare.




A DOUĂ SĂPTĂMÂNĂ BE.SAFE CU TEATRU, IMPROVIZAŢIE, CONCERT, ONE WOMAN SHOW

 

Începem săptămâna BE.SAFE cu două reprezentații, miercuri, 29 iulie și joi, 30 iulie, de la ora 21:00, în spaţiul amenajat în Parcul Arheologic, cu un spectacol după o piesă din dramaturgia românească:
● „Take, Ianke şi Cadîr“ este o comedie spumoasă despre relația dintre trei mici negustori – un român, un evreu și un turc, despre prietenie, toleranță și dragoste. Spectacolul care are la baza textul scris de Victor Ion Popa în 1932, va delecta publicul cu prospeţimea farmecului său şi va oferi un reper de umanitate într-o societate în care omul prea des se grăbeşte să acuze înainte să încerce să înţeleagă şi poziţia aproapelui său.
Spectacolul, în regia lui Nicu Mihoc, este prezentat de Teatrul Național Tg. Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. Scenografia este semnată de Horațiu Mihaiu, iar din distribuția spectacolului fac parte Liviu Pancu, Dan Rădulescu, Costin Gavază, Cristian Iorga, Loredana Dascălu, Csaba Ciugulitu, Cristina Holtzli şi Ştefan Mura.
● Vineri, 31 iulie, de la ora 21:30, Teatrul de Stat Constanţa prezintă, tot în Parcul Arheologic, cea mai nouă producţie a sa, „Meciul de comedie”, un spectacol interactiv de improvizaţie.
Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul – text, mișcare scenică, lumini, muzică – este creat pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe.
Echipele de actori-improvizatori sunt: Real Stavrid – Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Florin Aioane, Vlad Lință, Remus Archip și AC Biban – Cătălina Mihai, Florina Stănculeț, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Andrei Cantaragiu, iar arbitrul este Andrei Bibire. Muzica ce acompaniază „competiția” este improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.
● Sâmbătă, 1 august, de la ora 21:30, pe scena din Parcul Arheologic, într-un spectacol concert extraordinar, intitulat „Săftița”, produs sub egida Teatrului Național „I.L. Caragiale” București, îi veţi putea vedea şi asculta pe Marius Mihalache – țambal, Arabela Nicolau – voce, Lorin Mihalache – tobe, Marius Gagiu (Mandela) – flaut, caval şi Nicu Băran – bass.
„Săftița” este un spectacol de concepție, iar cei care vor veni să îl vadă vor descoperi o lume a dorințelor, a patimilor, a iubirii și a trădării. Poveștile femeilor românce, povești pe care Săftița noastră le parcurge de-a lungul vieții ei, trecând prin amintirea pețitului, prin amintirea faptului că este iubită, dar lăsată; parcurgem împreună stările euforice ale Săftiței noastre care își vinde sufletul necuratului ca să uite de bărbatul ce i-a furat visele. În mahalaua Curții vechi, Săftița umblă desculță pe străzile pline de muzică și amor, cântând despre viața frumoasă, despre sufletele fanariote și danțurile vremii.
Marius Mihalache, un excepțional producător și artist, național și internațional, specializat în muzică de film și songwriting, la prestigiosul Colegiul de Muzică Berklee College of Music (Boston, US), a performat pe cele mai prestigioase scene din Europa, SUA și din întreaga lume, împreună cu numeroși artiști de talie mondială: Gloria Gaynor, Nina Simone, Nigel Kennedy, Steve Vai, Kitaro etc.
● Duminică, 2 august, de la ora 21:30, vă puteţi întâlni în Parcul Arheologic cu MAIA MORGENSTERN, într-un one woman show intitulat „Nu sunt eu”, produs de Teatrul Dramaturgilor Români, sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Scenografia poartă semnătura Adriana Grand.
„Nu sunt eu” este o întâlnire rară, de neratat, atât pentru adulți, cât și pentru adolescenți, cărora le va rămane în memorie multă vreme. Maia Morgenstern aduce în fața publicului scrieri personale despre amintirile, trăirile și emoțiile ei. Publicul descoperă omul din spatele cortinei, copilul, femeia, dar și actrița, prin acest sensibil, emoționant și comic spectacol.
****************************
Accesul la spectacolele din Parcul Arheologic va fi pe baza de BILETE ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la prețul de 30 lei și, cu reducere, 7,5 lei – bilete pentru elevi, studenți, pensionari.
Programul casei de bilete este marţi – duminică, orele 9:00 – 12:00, 16:00 – 21:00
*****************
Stagiunea Estivală BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța, cuprinde evenimente culturale diverse, ce se desfășoară în spații adecvate, în aer liber, până la începutul lunii septembrie. Partenerii stagiunii sunt Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanța și Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”.
Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar toate evenimentele din cadrul stagiunii vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus.




1001 de candidați susțin proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) la nivelul județului Constanța

Azi, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020.
Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 5 de centre de concurs (și 2 subcomisii), cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Centrele de concurs sunt: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța (subcomisie Corp B), Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța, Liceul Teoretic Ovidius Constanța, Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța, Liceul Teoretic Decebal Constanța (subcomisie Școala Gimnazială nr. 38 D. Cantemir Constanța).

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 1001 candidați, dintre care 148 de candidați provin din promoția curentă. Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 53 de discipline de concurs (susținute la nivelul județului Constanța) sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2020, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Ne dorim ca acest concurs să se desfășoare cu maximă responsabilitate și asumare din partea candidaților. Comisiile de organizare din cele cinci unități de învățământ, formate din cadre didactice, directori și inspectori școlari au pregătit spațiile de concurs, astfel încât să fie asigurate toate măsurile de protecție specifice situației epidemiologice actuale a afirmat Floriana Petre, inspector școlar general adjunct.




Campania electorala incepe mai repede cu o luna, doar la Mangalia!




Masca de protectie, obligatorie si in spatiile deschise!

 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința desfășurată astăzi, 28 iulie, Hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare.

Comitetul a făcut prin această hotărâre, în baza analizei specialiștilor, următoarele propuneri:
– Instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.
– Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.
– Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
– Interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23.00-06.00.
– În afara intervalului menționat, operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
– Interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
– Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).

Propunerile transmise prin Hotărârea CNSU urmează să fie supuse aprobării Guvernului României.




Vot Mangalia! Ce candidat la primăria Mangalia credeți că ar fi cel mai potrivit să reprezinte interesele municipiului pentru viitorii patru ani?

Surse din PSD Constanța au anunțat, astăzi, ca foarte probabilă schimbarea candidatului la primăria Mangalia din partea PSD-ALDE-PNTCD. Astfel, Nicolae Moroianu ar urma să anunțe, oficial, cedarea locului său, în favoarea lui Zanfir Iorguș, fost primar al Mangaliei în perioada 1996-2008 și deputat de Constanța în mandatul 2008-2012.

Cum mai toate taberele de pe scena politică au început, deja, să se agite în favoarea propriului candidat, uneori depășind, lejer, limitele bunului simț în ceea ce privesc comportamentul și limbajul pe rețelele de socializare, lansăm cititorilor noștri invitația de a-și vota preferatul în cursa către fotoliul de primar al municipiului din sudul litoralului. De asemenea, puteți să vă exprimați opiniile referitoare la șansele pe care fiecare candidat le are în bătălia către primăria Mangalia, cu bune și rele.

Toate opiniile vor fi postate, cu excepția celor care vor aduce atingere vieții private a fiecăruia dintre candidați. Nu vor fi permise nici injuriile, amenințările sau limbajul trivial!




Incendiu puternic la rulotele din 2 Mai! (Video)

IMG-20200728-WA0008

In aceste momente, pompierii incearca sa stinga un incendiu la rulotele din localitatea 2 Mai, județul Constanța. La fata locului acționează 3 autospeciale de stingere și o ambulanță smurd din cadrul Secției Mangalia. În sprijin a sosit si o autospeciala de stingere de la Șantierul Naval și una de la unitatea militara Mangalia. Pana în momentul de fata nu sunt raportate victime. Focul s-a extins si la vegetatia din jur.

Vom reveni.

 

UPDATE: incendiul este stabilizat. Din primele cercetari, au fost afectate 3 autorulote si 3.000 mp de vegetatie din jur.

LATER UPDATE: Incendiul a fost stins.




O nouă acțiune de salubrizare a zonei ”Barăci”, derulată de Societatea Polaris

Polaris 1

După cum se știe, în urmă cu câteva luni, Primăria Mangalia a decis demolarea unei alte barăci din cartierul M.I. Dobrogeanu. Locul a devenit, curând, ghenă de gunoi, unde localnicii, dar și cei din alte zone ale municipiului aruncă, zilnic, cantități impresionante de deșeuri. Sesizați, reprezentanții societății de salubrizare Polaris Mangalia, s-au deplasat în zonă, ridicând, în repetate rânduri, munții de gunoaie ridicați.
Fără rezultat, însă, întrucât, locul a fost ticsit, din nou, de gunoaie.
”În această dimineață, s-a intervenit, din nou, în zona “Barăci”, pentru a salubriza un teren pe care unii il consideră a fi locul ideal unde să-și arunce deșeurile. Partea și mai tristă este că tocmai cei care aruncă, haotic, deșeurile (unii dintre ei), sunt și cei care fac poze mai apoi și le postează pe Facebook, găsind ca fiind vinovați alții. Reamintesc faptul că, o dată cu demolarea barăcilor, acea ghenă a fost anulată. Blocurile ANL sunt deservite de o platformă subterană, iar la case se colectează, săptămânal, deșeurile din fața porții”, a declarat directorul Societății Polaris Mangalia, Florin Jianu.




ENEL întrerupe curentul electric la Mangalia!

Enel

E-Distribuţie Dobrogea va întrerupe curentul electric miercuri, 29 iulie, între orele 9.00-17.00, în Municipiul Mangalia, cu Complex Turistic Comorova, Vile Padure Comorova, Sectia de Pompieri Mangalia, Herghelia Cai Mangalia, IAS „Fruvileg” Mangalia, respectiv Ferma Zootehnica de vaci – întrerupere totalã.




Damen Mangalia a înființat o celulă de criză dedicată combaterii COVID-19!

Daewoo-Mangalia

Dragi colegi,

Inca de la aparitia primelor cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2 la nivel national, fiind pe deplin constienta de probabilitatea cresterii numarului de infectari, DSMa a infiintat o celula de criza dedicata adoptarii imediate a celor mai eficiente masuri de lupta impotriva virusului si combatere a raspandirii in randul salariatilor proprii, a colaboratorilor, reprezentantilor Clientilor si ai Societatilor de Clasificare.

Astfel, printre masurile implementate ca parte a strategiei de prevenire a raspandirii virusului la nivelul societatii, mentionam:

·      Dezinfectarea zilnica a tuturor cailor de acces cu solutie pe baza de clor;

·      Dezinfectarea suprafetelor care sunt atinse in mod frecvent: usi, coridoare,  toalete, vestiare – de 2 ori pe zi: inainte de inceperea programului de lucru si la ora pranzului;

·      Dezinfectarea tuturor spatiilor inchise (vestiare, birouri, toalete, etc.) la sfarsitul saptamanii de lucru;

·      Verificarea temperaturii corporale a tuturor lucratorilor la portile de acces in incinta societatii, cu ajutorul termometrelor fara contact si a sistemelor de termoscanare;

·      Instalarea de puncte de dezinfectare a mainilor in toate zonele frecventate de salariati;

·      Introducerea obligativitatii purtarii mastii de protectie in toate spatiile inchise si in mijloacele de transport puse la dispozitie de catre societate;

·      Restrictionarea la minimum a accesului tertilor in incinta DSMa;

·      Controlul strict al accesului prin completarea de formulare de evaluare si localizare a vizitatorilor pe teritoriul DSMa si de evidenta si localizare a lucratorilor care au sosit din zone cu risc ridicat de infectare si/sau au intrat in contact cu o persoana suspecta;

·      Verificarea membrilor echipajului de la bordul navelor aflate in reparaiie, in ceea ce priveste simptomele specifice infectiei cu COVID-19;

·      Organizarea sedintelor online, iar in cazul in care se impune prezenta fizica, limitarea numarului participantilor la maxim 10 persoane, cu pastrarea unei distanțe de minim 2 metri intre acestia;

·      Informarea angajatilor in ceea ce priveste pastrarea distanței sociale de minim 2 metri intre persoanele aflate in spatii comune; 

·      Dotarea birourilor cu separatoare, in cazul in care spatiul nu permite asigurarea distantei de minim 2 metri;

·      Transmiterea de informații relevante privind masurile de prevenire a răspândirii infecțiilor, de protectie impotriva infectarii cu noul coronavirus tuturor salariatilor societatii, precum si informatii medicale cu privire la simptomele specifice bolii.

Cu toate acestea, din pacate, in ultimele zile, societatea s-a confruntat cu urmatoarele situatii nedorite:

  • In cursul saptamanii trecute, un angajat Damen Shipyards Galati detasat in cadrul societatii noastre a fost testat pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2. In prezent, pacientul este internat in spital, sub tratament specific. Urmare a confirmarii diagnosticului, toti colegii acestuia, precum si reprezentantul departamentului HSEQ care a efectuat instructajul de protectia muncii, au intrat in autoizolare. Acestia au fost testati in cursul zilei de joi, 23.07.2020. Totodata, s-a procedat la dezinfectarea zonelor in care acestia si-au desfasurat activitatea.
  • De asemenea, in cursul zilei de marti, 21.07.2020, administratorul societatii subcontractoare care asigura serviciile de curatenie si coordonatorul acesteia au adus la cunostinta ca au fost testati pozitiv pentru infectarea cu SARS-COV-2. In prezent, acestia se afla sub tratament la Spitalul de Boli Infectioase Constanta.

Ca masura de prevenire a raspandirii virusului, conducerea companiei a decis contractarea temporara a serviciilor de curatenie cu o alta societate de profil. In urma anchetei epidemiologice interne, au fost identificati cinci contacti directi ai persoanelor infectate, care au intrat in autoizolare, urmand a fi testati in cursul zilei de luni, 27.07.2020. Mai mult, o alta masura dispusa la nivelul societatii se refera la alti patru salariati care au declarat ca au petrecut timp in preajma contactilor directi, si care momentan isi desfasoara activitatea in regim de telemunca.

  • In cursul zilei de vineri, 24.07.2020, administratorul unei firme subcontractoare care presteaza servicii pentru unul dintre proiectele DSMa a fost testat pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2, fiind deja internat in spital. Ca si masuri imediate de preventie, s-a procedat la dezinfectarea zonelor in care angajatii societatii si-au desfasurat activitatea, urmand ca niciunul dintre acestia sa nu mai activeze pe platforma DSMa in urmatoarele 14 zile.

Ca urmare, in perioada urmatoare, vom extinde si intensifica masurile de protectie si de distantare sociala, pentru a preveni infectarea personalului, astfel incat sa asiguram un loc de munca sigur pentru toti angajatii nostri.

In ciuda tuturor dificultatilor si ingrijorarilor cu care ne confruntam in aceasta perioada, este importanta continuarea procesului de productie in conditii de siguranta maxima a tuturor lucratorilor care isi desfasoara activitatea pe platforma societatii. Prin urmare, vom continua sa actionam in scopul identificarii celor mai eficiente masuri menite a asigura protejarea acestora.

Conducerea societatii intelege pe deplin responsabilitatea pe care o poarta față de angajatii si colaboratorii sai, carora doreste sa le multumeasca pentru respectarea masurilor de protectie, pentru motivatia si dedicarea cu care au continuat sa isi desfasoare activitatea, si ii asigura ca va lua cele mai bune decizii in vederea limitarii impactului economic si social resimtit.

In incheiere, respingem ferm informatiile false care circula pe canalele de social media in legatura cu numarul de infectari din cadrul societatii noastre si precizam ca pana in acest moment, niciun angajat al DSMa nu a fost infectat. Colegii nostri care au intrat in contact cu cazurile mentionate anterior se afla in izolare si urmeaza sa fie testate. Totodata, va asiguram de intreaga noastra transparenta in ceea ce priveste comunicarea evolutiei pandemice la nivelul societatii, informand, de indata, cu privire la aparitia unor eventuale noi cazuri de infectare.

Constienti fiind de faptul ca doar prin eforturile noastre comune vom putea depasi cu bine aceasta perioada dificila pentru noi toti, va rugam sa ne comunicati, prin intermediul tuturor canalelor de comunicare, orice masura de imbunatatire, sau aspecte care ar putea ajuta la prevenirea infectarii angajatilor nostri.

Va multumim!

Nicu Mavrodin

Manager Corporate Affairs Department




Primăria vrea locuințe ANL la… Cap Aurora!

Consiliul Local al Municipiului Mangalia a aprobat, recent, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurată online, mai multe proiecte de hotărâre inițiate de primarul Radu Cristian. Unul dintre proiectele adoptate de aleșii locali a vizat elaborarea unui PLAN URNANISTIC ZONAL (PUZ) pentru construirea unor locuințe tip ANL, în stațiunea Jupiter-Cap Aurora. Conform documentației din proiect, Primăria Mangalia a atribuit terenul de 4,4ha, spre folosință gratuită, Agenției Naționale pentru Locuințe, care va construi un complex rezidențial, cu regim de înălțime S/Ds+P+2E. Locuințele construite de ANL pot fi cumpărate în rate, prin credit ipotecar.




Plaja licitată de primărie, izvor nesecat de alge putrezite!

Avem o plajă: am licitat pentru ea, am arvunit-o pe banii noștri, ai locuitorilor Mangaliei, am lasat-o, cu încredere, primăriei în administrare. Din păcate, s-a dovedit, o dată în plus, că instituția nu prea găsește, printre cele câteva sute de angajați, resursele necesare pentru a avea grijă de bucățica sa de plajă. Așa se face că, de la începutul verii, plaja publică continuă să fie o inepuizabilă sursă de verdeață și alge putrezite.

18 mai 2020

27 iulie 2020




Absolut toate regulile de distanțare socială, încălcate la „oborul” din Portul Turistic Mangalia!

6

Claie peste grămadă: așa se face comerț, în plină pandemie, la Mangalia! Oborul de week-end, plin de sute de localnici, cărora li s-au adăugat și puținii turiști care au venit, vara asta, în Mangalia, continuă să fie un focar de mizerie, de alimente perisabile expuse la soare, pe trotuar sau pe tarabe infecte. Autoritățile par sa fie lovite de orbul găinii: oameni ai legii, responsabili cu sănătatea publică, autoritățile publice locale (care au, deja, cel puțin două cazuri de infectare COVID-19 confirmate în rândul lor), au intrat în iureșul nebun de nepăsare în fața pericolului ce îl reprezintă noul coronavirus. În minutele în care am zăbovit în oborul pe care primăria trâmbițase, în urmă cu câteva luni, ca va fi un model responsabilitate în privința siguraței alimentelor și, implicit, a cetățenilor, nu am zărit nici un responsabil care să îndemne oamenii la responsabilitate și distanțare socială. Poliția locală, amplasată la intrarea în obor, supraveghea exact asta: intrarea și ieșirea mașinilor cu marfă!

Așa se face că distanțarea obligatorie de doi metri este, de fapt, una de câțiva centimetri, iar oamenii continuă, în bunul stil românesc, să se lipească, tandru, unul de celălalt la cozi.

Carnea, brânza, ouăle, laptele etc, sunt expuse, în mod direct, la strănutul și tusea oricărei persoane infectate (și nu doar cu COVID, ci cu orice virus sau bacterie nocive sănătății), mustind, totodată, în muște și temperaturi de aproape 30 de grade Celsius. Grătarele sfârâie, manelele cântă, oamenii stau spate în spate și bot în bot la terasele improvizate. Un haos total care se adaugă altor motive bine întemeiate ca spectrul instalării stării de urgență să planeze, mai aproape ca niciodată, și de litoral.

Pe diverse canale mass media se blamează HORECA ca fiind sursa principală a infectării cu COVID-19 a turiștilor: nimic mai fals. Hotelierii sunt primii care au investit în dezinfectante, măști și mănuși pentru personal, turiștii sunt obligați să poarte măști pe holurile unităților de cazare și li se pun la dispoziție materiale sanitare de dezinfecție. Timp în care, autoritățile publice locale îngăduie funcționarea, fără niciun fel de măsuri, a unei bombe biologice cu ceas: oborul de week-end!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Doi turisti s-au inecat, astazi, pe litoral!

Doi turisti au murit, astazi, inecati in mare. Unul la Corbu, celalalt la Costinesti. Desi s-au facut toate eforturile pentru a fi readusi la viata, medicii au fost nevoiti sa declare decesul celor doi.

De la inceputul acestui sezon, au fost inregistrate zece decese in randul adultilor si un copil.