Șofer prins beat, la volan, în Tuzla

Ieri, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe strada Belșugului din comuna Tuzla, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În urma incidentului, bărbatul s-a ales cu dosar penal.




Peste 5800 de absolvenți constănțeni ai clasei a VIII-a au participat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale (sesiunea 2-27 iunie 2020)

scoala_elevi

Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Constanța.

La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 5859 de candidați, iar 112 nu s-au prezentat la examen. Un candidat de la Școala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazul Constanța a avut temperatura peste maximul admis. De asemenea, doi candidați de la  Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, respectiv Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, se află în izolare, la domiciliu. Cei trei elevi vor susține examenul în etapa specială din data de 29 iunie. Nu s-au înregistrat alte incidente.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

În afara celor trei situații înregistrate azi, Evaluarea Națională s-a derulat fără incidente majore. Acest fapt demonstrează capacitatea de responsabilizare a tuturor factorilor implicați în vederea asigurării unui examen echitabil pentru elevii noștri, cu atât mai mult cu cât condițiile de organizare sunt speciale în această perioadă. Le mulțumesc colegilor mei care fac parte din comisiile de organizare și le doresc tinerilor absolvenți de clasa a VIII-a mult succes pentru proba care urmează a afirmat prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general.




Drumul spre Arsa, campion la numărul de gropi pe metrul pătrat!

Șofer prins beat, la volan, în Tuzla

Trei metri: atât măsoară bucățica de asfalt ce leagă șoseaua Mangalia-Albești de satul Arsa. După aceea, Dumnezeu cu mila!

De obicei, cetățenii din Arsa aleg, pur și simplu, să circule pe un drum paralel, din pământ, printre lanurile de grâu. Însă, în momentul în care plouă, aceștia sunt nevoiți să aleagă șoseaua „pietruită” pentru a ajunge acasă. Iar asta implică riscuri enorme din punctul de vedere al autoturismelor, întrucât strada este absolut înțesată cu gropi.

Una lângă alta, gropi, gropițe, cratere, le poți admira, după măsură, pe fiecare, mai ales că mașinile nu au capacitatea de a depăși 2-3 kilometri la oră. Trist este că, la intrarea în sat sunt câteva tone de piatră, așezate, cuminți, probabil în așteptarea apropierii alegerilor.

Nici în sat lucrurile nu stau mai bine, cele mai multe dintre străzi, inclusiv cea principală, fiind un dezastru al infrastructurii.

 




Peste 5.900 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională

scoala_elevi

La nivelul județului Constanța, la Evaluarea Națională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 5973 de absolvenți ai clasei a VIII-a.
Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română și miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. Pentru proba de limba maternă nu s-a înscris niciun candidat.
Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 121 de centre de examen din județ.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:
– Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
– Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
– Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:
• se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
• intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
• se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
• În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Ne dorim ca acest examen să se deruleze în condiții optime pentru toți elevii constănțeni. În acest sens, mulțumesc colegilor mei, inspectori și profesori, pentru efortul depus în organizarea corespunzătoare a centrelor. Suntem conțienți că absolvenții trebuie să beneficieze de un climat de siguranță astfel încât să se poată concentra pe rezolvarea corectă a subiectelor a afirmat Sorin Mihai, inspectorul școlar general.




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

apa-este-viata-1

 

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu cantități de apă însemnate, grindină, intensificări puternice ale vântului și vijelii, la nivelul RAJA S.A. a fost activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, începând de astăzi – 14 iunie 2020, ora 08.00, până marți – 16 iunie 2020, ora 16.00.
Pentru a se interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, în cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie, dotate cu utilajele necesare, care vor asigura permanenţa în toată această perioadă la nivelul localităților deservite, din întreaga arie de operare.
Angajații RAJA vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA S.A. va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

 




Cetățenii care vin din state ce nu se află pe lista aprobată de CNSU, obligati sa stea in izolare!

Având în vedere că a fost aprobată lista statelor pentru care a fost introdusă excepția de la carantină și izolare pentru cetățenii care vin în România, facem precizarea că cetățenii care vin în țara noastră din statele care nu se regăsesc pe respectiva listă, dar care tranzitează țări care sunt exceptate, au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere).
Excepție fac cetățenii care vin din state ce nu se află pe lista aprobată de CNSU și care petrec în țările incluse pe listă o perioadă de 14 zile sau mai mare, înainte de a intra în România,potrivit articolului 1,punctul 2 din Hotărârea numărul 28 a CNSU.

Reamintim că statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt:
Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.




A fost eliminată măsura carantinării cetățenilor ce vin în România din mai multe țări europene




Primarul din Agigea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Cristian Maricel Cîrjaliu, la data faptei și în prezent primar al comunei Agigea, județul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi
Ancuţa Calust, la data faptei și în prezent secretar al comunei Agigea, județul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de complicitatea la abuz în serviciu în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Inculpatul Cristian Maricel Cîrjaliu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat și a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 m.p., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea.
Ulterior, terenul respectiv a fost dezmembrat în șapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungând în proprietatea unei firme deținută de rude și apropiați ai primarului Cîrjaliu Cristian Maricel.
În demersul său infracțional, edilul a fost ajutat de inculpata Ancuța Calust care, în calitate de secretar al comunei Agigea, a avizat pentru legalitate proiectele celor două hotărâri și le-a contrasemnat ulterior.
Prin aceste acțiuni, dar și prin altele de tipul: aplicarea unor amenzi (anulate ulterior de instanță), obturarea căilor de acces, anularea autorizației de funcționare, etc., edilul a urmărit vătămarea dreptului de proprietate al societății care a deținut terenul inițial, dar și obținerea unor foloase necuvenite, inițial pentru Primăria Agigea, iar ulterior pentru societatea controlată de persoanele menționate mai sus.
În cursul urmăririi penale societatea păgubită ca urmare a acțiunilor descrise mai sus a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.573.650 euro și 1.548.988 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
DNA precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Săptămâna viitoare, ENEL stinge lumina în sudul litoralului!

Enel

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

  • Luni, 15 iunie, localitatea Dulcesti, cu strãzile: Natia Negru, Anton Holban, Ion Agȃrbiceanu, Camil Petrescu – întrerupere totalã (09:00-17:00)
  • Marți, 16 iunie, comuna Costinești, cu strada Radarului – tronsonul delimitat de strãzile Speranței și Paltinilor – întrerupere totalã (8.00-16.00)
  • Miercuri, 17 iunie, stațiunea Neptun, cu strãzile: Trandafirilor, Pricipală, Vile RAPS – zona Club Bazin Neptun, Vila Verde, Complex President – Club Bazin Neptun – întrerupere totalã (8.00-16.00)
  • Joi, 18 iunie, comna 23 August, cu strãzile: Duliu Zamfirescu, Carmen Silva, Ion Pilat, George Călinescu, Vasile Aron, Otilia Cazimir, Marin Sorescu, Mihai Ursachi, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Demostene Botez, George Bacovia, Ion Baba, Alexandru Vlahuță, Veronica Micle, Radu Stanca, Zaharia Stancu, Cezar Baltag, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale, Nichita Stănescu și Elena Farago – întrerupere totalã (8.00-14.30)

 

 




RAJA Constanța reabilitează și extinde sistemul de apă și apă uzată pe raza localităților Ovidiu, Cumpăna și Agigea!

apa-este-viata-1

privind Contractul de Lucrări 22 “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.”

În scopul conformării la Directivele Europene privind calitatea apei destinate consumului uman (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele europene de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare, RAJA SA a elaborat Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria sa de operare, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).

Aplicația de finanțare (studiul de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, devizul general, documentațiile tehnice) a fost realizată pe parcursul a 3 (trei) ani, sub directa coordonare a diviziei de consultanță JASPERS, activitățile fiind demarate în a doua jumătate a anului 2014.

În urma procesului de evaluare tehnică, financiară și instituțională, Ministerul Fondurilor Europene a aprobat în integralitate Aplicația de Finanțare, drept pentru care, la data de 31.08.2018, a fost semnat Contractul de Finanțare.

Proiectul are o valoare de peste 593 milioane Euro și vizează investiții pe raza a 91 de localități din cadrul a 6 județe (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov), fiind structurat în cadrul a 50 contracte de lucrări și 4 contracte de servicii.

Pornind de la Master Plan-urile judeţelor, Studiul de Fezabilitate al Proiectului evidenţiază necesitatea şi soluţiile de extindere şi modernizare a infrastructurii reţelelor de apă şi apă uzată, principalii indicatori fiind următorii:

1. Sistemul de alimentare cu apă:
• Extindere şi reabilitare reţea de apă: aproximativ 726 km
• Construcţie şi reabilitare staţii de tratare a apei: 48 unităţi
• Construcţie şi reabilitare staţii de pompare a apei: 46 unităţi
• Construcţie şi reabilitare surse de apă: 42 unităţi
• Construcţie şi reabilitare rezervoare: 45 unităţi
• Dispecerate locale SCADA – apă: 14 locaţii cu întreg sistemul necesar
2. Sistemul de canalizare:
• Extindere şi reabilitare reţea de canalizare: aproximativ 578 km
• Construcţie şi reabilitare staţii de pompare apă uzată: 138 unităţi
• Construcţie şi reabilitare staţii de epurare apă uzată: 6 unităţi
• Construcţie instalaţie de valorificare nămol: 1 unităţi
• Dispecerate locale SCADA – canal: 17 cu întreg sistemul necesar

Una dintre cele mai importante investiţii este reprezentată de Sistemul Regional Constanţa, în valoare estimată de peste 60 milioane Euro, respectiv realizarea a peste 100 km de conducta aducţiune, de la Medgidia până la Limanu, asigurându-se astfel apa potabilă de calitate pentru centrul şi sudul judeţului, aceasta fiind captată din cel mai mare bazin acvifer din ţară, care se află în zona Medgidia – Poarta Albă.

Prin implementarea acestor investiţii gradul de conformare la prevederile directivelor europene va creşte de la 50,40% la 99,66% pentru sistemul de alimentare cu apă şi de la 64,06% la 87,27% pentru sistemul de apă uzată, totalul populației deservite în aria Proiectului fiind de 643.000 locuitori.

Evoluţia implementării celor 54 de contracte se prezintă astfel:
• 23 de contracte atribuite (19 de lucrări şi 4 de servicii), cu o valoare totală de 668.478.666,54 lei;
• 11 documentații de atribuire au fost publicate pe platforma SICAP, având o valoare totală estimată de 581.364.468,30 lei;
• 20 de documentații de atribuire urmează a fi publicate pe platforma SICAP pȃnă la sfârşitul anului 2020, având o valoare totală estimată de 1.065.612.470,69 lei.

Contribuția Operatorului Regional RAJA SA la realizarea acestor investiții este de 138.902.230,70 Lei (33.054.818 Euro).

La data de 12.06.2020 a fost semnat Contractul de Lucrări 22 (CL 22) “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.”

Contractul are o valoare totală 67.835.525,22 lei și vizează investiții pe raza a 3 UAT din județul Constanța în 5 localități (Ovidiu, Poiana, Agigea, Lazu, Cumpăna), o parte dintre acestea aparținând Consiliului Județean Constanța.

Principalii indicatori tehnico-economici sunt:

UAT CUMPĂNA
Sistemul de alimentare cu apă U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) m 1.829 1.108.890,56
2 Rețea de distribuție apă potabilă (reabilitată) m 4.330 2.555.712,23

Sistem de canalizare menajeră U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Rețea canalizare (nouă) m 5.969 5.168.919,12
2 Conductă refulare (nouă) m 734 305.722,21
3 Stații pompare ape uzate (noi) buc. 3 1.314.940,06

UAT OVIDIU
Sistemul de alimentare cu apă U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) m 2.472 2.286.256,07

Sistem de canalizare menajeră U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Rețea canalizare (nouă) m 12.672 7.740.025,84
2 Conductă refulare (nouă) m 899 365.289,28
3 Stații pompare ape uzate (noi) buc. 1 482.956,00

UAT Agigea
Sistemul de alimentare cu apă U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Stații pompare apă (noi) buc. 1 162.402,27
2 Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) m 8.526 3.553.146,73
3 Rețea de distribuție apă potabilă (reabilitată) m 9.343 6.573.790,77

Sistem de canalizare menajeră U.M. Ind. Fizici Valoare lei
1 Rețea canalizare (nouă) m 9.434 7.406.070,33
2 Rețea canalizare (reabilitată) m 911 791.025,56
3 Conductă refulare (nouă) m 882 497.445,82
4 Stații pompare ape uzate (noi) buc. 3 1.150.959,81
5 Stații pompare ape uzate (reabilitate) buc. 1 293.861,35




Sanatoriul Balnear din Mangalia își reia, parțial, activitatea

sanatoriu

 

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) își va relua activitatea, partial, începând cu data de 15 iunie, anul curent. Reprezentanți din conducerea unității sanitare au declarat că serviciile medicale oferite în sanatoriul din Mangalia vor fi reluate, momentan, cu proceduri balneare uscate pe Secția Ambulatoriu. Acestea sunt utilizate pentru tratarea mai multor tipuri de afecțiuni, indicate de medicii specialiști și se referă la intervenții balneo-fizice de tipul: băi galvanice, curenți cu impulsuri exponențiale și rectangulare, drenaj limfatic, galvanizare și criopulse, precum și la ionizare, kinetoterapie cu aparatură specială, kinetoterapie individuală sau de grup, diferite tipuri de masaj, terapie cu unde de șoc, etc. ” În funcție de ridicarea restricțiilor, se va relua activitatea și pe Secțiile de spital și Sanatorială, din data de 22 Iunie. Aplicăm, în continuare, toate măsurile de triaj epidemiologic, suntem vigilenți în a păstra igiena și distanțarea socială. Aparatele folosite în unitatea noastră sanitară sunt testate, dezinfectate și pregătite pentru a-și relua funcționalitatea”, au precizat reprezentanții unității balneare din sudul județului Constanța. Aceștia au mai subliniat că, imediat după reluarea activității medicale, la SBRM sunt așteptați peste 200 de pacienți, care vor fi tratați în ambulatoriu.

 




A început preselecția Galei Tânărului Actor HOP!, ediția a XXIII-a!

Gala-HOP-2019---foto-Andrei-Gindac_3

UNITER anunţă organizarea preselecției pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XXIII-a ediţie.

 

Gala Tânărului Actor HOP 2020 continuă cu tema de anul trecut: Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual şi se va desfăşura tot sub bagheta cunoscutului coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu.

 

Anul acesta preselecţia se va desfăşura pe baza înregistrărilor video trimise de concurenţi.

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență), cu vârsta până la 33 de ani.

Pentru ambele secţiuni, Individual şi Grup, preselecția se va desfăşura în felul următor:

  • Prezentarea unui moment de mișcare și text pregătit de concurent (maximum 10 minute la secţiunea Individual şi maximum 15 minute la secţiunea Grup);

Concurenții vor pregăti un moment de Teatru-Coregrafic, având la bază unul (sau mai multe) dintre textele postate pe site-ul UNITER: www.uniter.ro. În construcția momentului, concurenții vor prezenta tratarea textului prin mijloacele teatrului coregrafic, sub formă mixtă – combinare liberă a formelor verbală şi non-verbală.

Componența maximă a unui grup – 7 persoane.

Motto-ul prezentei ediţii este: «ZIS ŞI FĂCUT», proiectarea vorbei şi a corpului în spaţiu.

Dacă în 2019 candidaţii care s-au prezentat au fost cu predilecţie mişcători” care vorbesc, din 2020 este de dorit să se prezinte vorbitori” care se mişcă”. De aşa natură încât să fie respectat dozajul dintre text şi mişcare la egalitate, adică 50% text, 50% mişcare.

–           Se propune LA ALEGERE un evantai de 32 de texte extrase din opera lui Shakespeare.

–           Nu este de dorit, în niciun caz, să se joace” personajele, sau să se interpreteze scenele pieselor care corespund textelor alese.

–           Alegerea este ABSOLUT liberă, un grup nefiind ţinut să aleagă neapărat un text cu dialoguri multiple; aşa precum şi un solo are libertatea de a alege nu neapărat un monolog, ci unul dintre textele cu mai multe personaje.

–           Prin urmare, textele pot şi trebuie tratate cât mai liber şi de manieră cât mai personală, atât prin spunere cât şi prin mişcare.

Cei admişi vor prezenta momentul pregătit în cadrul Galei HOP 2020 care va avea loc în luna septembrie la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti – Spaţiul Amfiteatru.

 

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email: doina@uniter.ro înregistrarea video a momentului pregătit (format landscape), un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire (sau adeverinţă eliberată de facultate), o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi), titlul și informațiile logistice și tehnice pentru exercițiul prezentat.

Data limită de trimitere a materialelor pentru înscriere este 15 iulie 2020.

 




Mesajul ONG Mare Nostrum a ajuns la 140.000 de persoane în cadrul unui eveniment ce a generat zero deșeuri!

Primul festival online de mediu din Constanța s-a încheiat pe 7 iunie. Mesajul nostru a ajuns la 140.000 de persoane, atât din Constanța, cât și din țară. Green Week Online Fest poate fi considerat un adevărat exemplu de bună practică și este dovada clară a faptului că o mare parte din evenimente pot fi mutate din offline în online.

Green Week Online Fest a fost primul festival online de mediu din Constanța și s-a desfășurat în perioada 1-7 iunie, pe pagina oficială de FB a ONG Mare Nostrum. Evenimentul a avut un număr record de reach și interacțiuni pe pagină și a generat zero deșeuri, mesajul ONG Mare Nostrum ajungând la 140.000 de oameni.

Fiecare zi a fost dedicată unei direcții de acțiune a organizației, programul fiind astfel structurat încât să fie interactiv și să genereze interes din partea participanților.

Ziua 1 – Biodiversitatea marină – Cetacee

Ziua 2– Arii protejate

Ziua 3– Deşeurile marine

Ziua 4 – Responsabilitate față de mediu

Ziua 5 -– Voluntariat activ

Ziua 6 – Comportament durabil

Ziua 7 That`s a wrap!  

 De-a lungul a șase zile, participanții au primit diferite indicii, presărate în cadrul activităților evenimentului, indicii care i-au ajutat să câștige la final premii eco.

Postările cu numărul cel mai ridicat al audienței au fost cele care au conținut sesiuni live și materiale video, precum: intervenția live de Biodiversitate Marină (susținută de Marian Paiu- Ecolog și Costin Timofte- Biolog) și atelierul interactiv ”Cum să transformăm un deșeu în artă”, susținut de Andreea Ionașcu- Coordonator Departament Educație pentru Dezvoltare Durabilă, sesiunile înregistrând peste 5.000 de vizualizări.

De asemenea, materialele video legate de biodiversitatea terestră au stârnit și ele un număr ridicat de reacții, acestea fiind realizate în urmă cu mai mulți ani de ONG Mare Nostrum, în cadrul proiectului InterTrails. Acestea au conținut indicii care să ajute publicul să intre în cursa pentru premiile eco.

Cheile Dobrogei – Întâmplări din trecut întipărite în piatră
Mănăstirea Casian – Dobrogea în câțiva pași
Canaraua Fetii – Stejarul, martor tăcut al naturii
Allah Bair – Povestea firului de iarbă

La fel de interesante sunt și cifrele privind provocarea legată de existența containerelor de colectare selectivă în orașul Constanța, pe care am lăsat-o la jumătatea perioadei de festival. Au fost foarte mulți oameni care ne-au trimis fotografii și mesaje din propriile cartiere, pentru a ne arăta existența sau absența acestora. Noi vom continua această campanie și in afara festivalului, pentru a obține date relevante despre această situație”, spune Mihaela Cândea Mirea, director executiv ONG Mare Nostrum

Postarea cu numărul cel mai ridicat de vizualizări rămâne problema de matematică lansată pentru a promova festivalul, postare care a ajuns la aproape 20.000 de oameni cu atenție la detalii: ”Ne-am dorit ca acest festival să fie o provocare pentru toată lumea, implicit pentru noi. Este dovada clară a faptului că se poate și în online și că unele evenimente se pretează la acest mod de implementare, dacă au o structură clară. Ne bucurăm că am avut susținerea voluntarilor ONG Mare Nostrum și a constănțenilor, care s-au implicat trup și suflet în a răspunde provocărilor noastre”, completează Mihaela cândea Mirea.

Finalul evenimentului a adus și 6 premii eco pentru cei care au bifat cele 9 provocări lansate de ONG Mare Nostrum de-a lungul a 6 zile. Premiile constau în obiecte care încurajează un comportament durabil.

Eveniment organizat în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea accesului public la datele de monitorizare privind deșeurile marine în vederea reducerii poluării marine în bazinul Mării Negre”, finanțat prin Programul Operațional Black Sea Basin 2014-2020, cod proiect BSB 138. Obiectivul general al proiectului este de a promova o integrare transfrontalieră mai puternică a informațiilor, cunoștințelor și expertizei în domeniul monitorizării mediului și a problemelor deșeurilor marine în bazinul Mării Negre.




Italian condamnat pentru viol, prins in Albesti!

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiști

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Albești au identificat, în comuna Albești, un bărbat de 50 de ani, cetățean italian, pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare.
Bărbatul în cauză a fost condamnat la 8 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și rele tratamente aplicate minorului.
Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun, au identificat un bărbat, de 42 de ani, din județul Iași, pe numele căruia Judecătoria Iași a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 11 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.




O săptămână cu parfum de lavandă, la Pecineaga. Dress code: alb-mov!

lav

O nouă ediție a evenimentului Lavanda Fest din Pecineaga va avea loc în cadrul unui eveniment ce va dura, anul acesta, o săptămână întreaga. Potrivit paginii Experiențe Dobrogene, „Lavanda Fest – Săptămâna Mov” va demara sâmbătă, 20 iunie și va ține până duminică, 28 iunie.

„Dedicăm o săptămână lavandei, ca să putem să ne încadrăm în regulile existente ale pandemiei… distanțarea socială, interacțiunea cu cât mai puține persoane și, bineînțeles, ca toata lumea pasionată de mov, lavandă și aer curat să apuce să se bucure. În ultimii ani, toate rețelele de socializare au fost invadate în luna iunie de fotografii cu nebunia mov. Toată lumea, cu mic, cu mare caută lanuri aromate de lavandă pentru fotografii sau pentru a culege planta din diverse motive. Familia Bălănică de la Parfum de Lavanda, Pecineaga, țarani dobrogeni ce fac parte din proiectul Experiențe Dobrogene, invită orășenii și nu numai, să uite de forfota urbei cîteva ore, alegand experiența parfumată a campului de lavandă de la intrearea în localitatea Pecineaga, Constanța.”
Pentru directionare locatie 0764901779, fam. Bălănică
Dress code alb-mov!”




Pas cu pas, prin stațiuni: buruieni și șantiere, rugină și gropi, oferta unui sezon ratat, și așa, din start!

desc

In timp ce, la Mangalia, duduie, la propriu, utilajele ce sparg și sfărâmă, în mai toate zonele urbei, asfalt și trotuare, deopotrivă, lăsând, în razele soarelui, lucrările începute (poate, pentru a se usca locul, cine știe…?), în stațiuni, mai precis în Jupiter și Neptun, lucrurile par să stea aproximativ la fel. Similitudinea lucrărilor de reabilitare a trotuarelor constă în faptul că acestea au fost începute și lăsate, cum spuneam, la soare, spre „bucuria” extrem de puținilor turiști care au făcut un pariu cu pandemia și au îndrăznit să vină în sudul litoralului și, acum, își rup picioarele pe trotuarele bordurate dar… goale!

Aici se oprește, însă, orice asemănare între cele două stațiuni și Mangalia. La Neptun, de exemplu, aceiași turiști găsesc dalele de piatră din timpul lui Ceaușescu, năpădite de bălării și pline de gropi. Investițiile Elenei Udrea în Neptun, finalizate acum 8-9 ani, a început să plece din loc sau, mai rău, să dispară, la propriu, sub povara boscheților răsăriți pe trotuare.

Litoralul pare un imens șantier, cu o sumedenie de lucrări începute, simultan, și care urmează să fie finalizate (sperăm nu după modelul Evergreen sau Aleea Teilor) mult după ce sezonul estival se va fi terminat.

Un sezon și așa compromis în ochii hotelierilor și în cei ai forței de muncă de pe litoral.

Mangalia are floricele (minunate, colorate, asezonate cu facturi ce apar anual, ca și plantele cu pricina), dar își ciopârțește copacii. Mangalia are șantiere, dar uită să se îngrijească de investițiile deja finalizate. Mangalia are mausoleu în buricul intersecției, dar și un imens șantier demarat în prag de sezon estival, în plin centrul urbei. Și, hai să mai spunem și că Mangalia NU mai are evenimentele costisitoare de anii trecuți, din cauza pandemiei, dar nu e în stare să își răsplătească elevii merituoși, uitând, încă o dată, de acordarea burselor pentru aceștia.

 

 




Bilant minivacanta de Rusalii: 12 dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice si a substanțelor psihoactive

În perioada minivacanței de Rusalii, polițiștii rutieri constănțeni s-au aflat la datorie pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau a altor substanțe, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.

Au fost organizate dispozitive rutiere pentru fluidizarea traficului pe DN 39, în localitățile Agigea, Eforie Nord și Vama Veche, precum și în municipiile Constanța și Mangalia.

În perioada 5-8 iunie a.c., polițiștii rutieri au constatat 18 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 11 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice si una pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

În perioada 5-7 iunie a.c., pe arterele rutiere din zona de competență a I.P.J. Constanța nu au fost înregistrate accidente rutiere grave.

În perioada menționată au fost înregistrate 7 accidente rutiere ușoare, cu 5 mai puține față de aceeași perioadă calendaristică a anului trecut și cu 6 mai puține față de perioada minivacanței de Rusalii din anul 2019, în care s-a produs și un accident rutier grav.




Nemulțumire în rândul producatorilor de carne și lapte din Obor: li s-a interzis să-și vândă marfa!

obor

Nemulțumire maximă în rândul producătorilor de lactate si produse din carne din oborul de week-end, de la Mangalia. Dupa o perioada de doua luni in care au avut interdictie la vanzarea marfurilor si, ulterior, plini de bucuria de a-si putea comercializa produsele din nou (la finalul saptamanii trecute), iata ca, la prima ora a diminetii, producatorii au fost anuntati, ad hoc, ca nu mai au voie sa vanda carne, produse din carne, lactate si nici oua sau păsări!

„Nici banii de benzina nu ni-i vom scoate. Nu am fost anuntati de aceasta interdictie, macar de aseara, altfel nici nu am mai fi venit. Ni s-a spus ca e ceva legat de pesta porcina… eu vand branza, ce treaba am cu porcii”, ne-a marturisit unul dintre producatorii cu vechime din Obor.

Asa se face ca marfa, adusa de la distante considerabile si, in mare parte perisabila, este vândută, de cei ce isi asuma riscul, direct din autovehicule, pe la spatele functionarilor din primarie.

Mentionam ca administratia locala nu a transmis, pana la aceasta ora, niciun anunt public referitor la prohibitia instituita in Oborul de la Mangalia.




Campanie de sterilizare gratuita a cainilor si pisicilor, la Albesti!




Accesul vehiculelor pe plajă este interzis

utilaj pe plajă

Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) trag un semnal de alarmă turiştilor care se vor bucura de litoralul românesc şi le reaminteşte că este interzis accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plajele Mării Negre.
Odată cu deschiderea plajelor litoralului românesc, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral încearcă conştientizarea constănţenilor şi turiştilor, în urma numeroaselor situaţii de tipul celor prezentate mai sus, având în vedere amploarea fenomenului şi gestionarea dificilă a acestuia.
Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor şi a utilajelor de întreţinere a plajelor care aparțin Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei, în conformitate cu ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Marii Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă.
Totodată, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice că în conformitate cu ORDONANTA DE URGENTA nr. 202 / 2002 (*actualizata*) privind gospodărirea integrată a zonei costiere, “…instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene în zona costieră și zona – tampon fără actele tehnico-juridice necesare sau cu nerespectarea prevederilor acestora, precum și efectuarea de săpături pe maluri, faleze şi plaje fără avizul de gospodărire a apelor” constituie contravenție în domeniul gospodăririi integrate a zonei costiere și se sancționează conform legii.
În urma verificărilor din teren s-a constatat existența pe suprafețe de plaja, atât a autovehiculelor persoanele, cât și a unor utliaje care nu dețin un acord din partea instituției noastre în conformitate cu prevederile legale menționate mai sus. Pentru a exemplifica prezentăm ultima situație din teren identificată de inspectorii SGA Constanța pe plaja stațiunii Mamaia, unde a fost depistat un utilaj care executa lucrări de nivelare a plajei fără a avea acordul A.B.A.D.L. Prin lucrările executate și intrarea cu un utilaj pe plajă, operatorul de plajă a încălcat dispozițiile OUG 202/2002 și a fost sancționat cu amendă în cuantum 25.000 de lei.