Poluare masiva in docurile de la Damen!

Sindicalistii de la Navalistul din cadrul Șantierului Damen Mangalia au sesizat Garda de Mediu cu privire la poluarea masiva a zonei docurilor Șantierului: „se pare că poluarea a avut loc in timp ce s-au sablat și s-au spalat cu jet de apa sub presiune navele aflate la reparatii. Am sesizat, personal, Garda de Mediu și așteptăm că inspectorii sa ia masuri”, a declarat, pentru Ediția de Sud, președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeaja.




Vineri, navaliștii de la Damen protestează în fața Ministerului Economiei, impotriva deciziei conducerii de a disponibiliza 228 de angajați!




Garda de Coastă a participat la exercițiul MMO Black Sea 2021, desfăşurat la Marea Neagră 


În perioada 02 iunie – 04 iunie 2021, la Constanţa, în contextul operațiunii MMO Black Sea 2021, are loc un seminarul – SAR Workshop 2021 – privind  operaţiunile de căutare și salvare pe mare, în cadrul căruia a fost organizat un exercițiu complex.

Poliția de Frontieră Română a participat la exercițiu cu mijloace de mobilitate navală din cadrul Gărzii de Coastă, printre care şi nava maritimă amiral MAI 0201 “Ştefan cel Mare” precum și cu aparate de zbor fără pilot la bord, puse la dispoziție de către Agenția Europeană de Securitate Maritimă (EMSA).

 

În perioada 31 martie – 06 octombrie 2021, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, alături de omologii din R. Bulgaria, participă la operaţiunea maritimă „Multipurpose Maritime Operation in the Black SeaMMO Black Sea 2021”, organizată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX), în cooperare cu Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (EMSA) şi Agenţia Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA), desfăşurată în zona de competenţă la Marea Neagră.

Obiectivul acestui tip de operaţiuni este de a asigura un înalt nivel de securitate a frontierei maritime externe a Uniunii Europene, prin implementarea unor activități operaționale cu scop multiplu – combaterea migrației ilegale, infracționalității transfrontaliere, pescuitului ilegal și poluării marine, precum şi căutarea și salvarea persoanelor aflate în pericol. 

În perioada 02 iunie – 04 iunie 2021, la Constanţa are loc seminarul – SAR Workshop 2021 –  privind  operaţiunile de căutare și salvare pe mare, în cadrul căruia s-au dezbătut și aspecte legate de prevenirea și combaterea migrației ilegale, poluării marine,  pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, precum și alte activități de aplicare a legii.

Astfel, în data de 04 iunie 2021, s-a desfășurat un exercițiu complex care a pus în practică subiectele abordate. Poliția de Frontieră Română a participat la exercițiu cu mijloace de mobilitate navală din cadrul Gărzii de Coastă, printre care şi nava maritimă amiral MAI 0201 “Ştefan cel Mare”, precum și cu aparate de zbor fără pilot la bord, puse la dispoziție de către Agenția EMSA. La activitate a fost implicată o navă maritimă aparținând autorității de frontieră din R. Bulgaria, un mijloc aerian detașat de către Agenția Frontex şi mijloace navale din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.

Activitățile din cadrul exerciţiului au constat în detecţia, identificarea şi reţinerea, cu sprijinul unui mijloc de mobilitate aeriană, a unei ambarcaţiuni care transporta la bord migranţi ilegali, executarea unei misiuni de abordare a navei, salvarea persoanelor aflate în pericol, şi transportul acestora către o locaţie stabilită în vederea efectuărilor procedurilor specifice în acest caz.

Exerciţiul a mai constat şi în acţiuni de răspuns la poluare marină, în cooperare cu Autoritatea Navală Română, respectiv de verificare şi control a activităţilor de pescuit, în colaborare cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, reprezentând o foarte bună ocazie de a verifica modul de implementare a planurilor de cooperare încheiate în acest sens. 

Exerciţiul s-a desfășurat în prezența oficialilor din cadrul agenției Frontex, precum și a autorităților naționale de colaborare din cadrul Autorității Navale Române, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Agenției Române de Salvarea a Vieții Omenești pe Mare, Statul Major al Forțelor Navale, Statul Major al Forțelor Aeriene, ROMATSA R.A., Inspectoratul General al Poliției Române.

Menționăm faptul că „Operațiunea Comună Multipurpose Maritime Operaţion in Black Sea 2021”, la care au luat parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, în cooperare cu organismele europene EFCA şi EMSA, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.

 




Desi a fost acordata abia o parte infima a sumelor restante de anul trecut, primăria baga bursele copiilor în ședința ordinară!

Consilierii locali au fost convocați in şedinţă ordinară, care va avea loc miercuri, 9 iunie, ora 14:00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Unul dintre acestea se referă la aprobarea execuției bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Mangalia pentru trimestrul IV – anul 2020. Alt proiect vizează adoptarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare (DRUM EXPRES) a municipiului Mangalia”. În aceeași ședință a CL Mangalia, se mai dezbat proiectele referitoare la Regulamentul Local de Urbanism și PUZ, aferente înființării unui nou cimitir în localitate, precum și cel care vizează modificarea și completarea Regulamentului de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice. Consilierii locali vor supune la vot un proiect de hotărâre care vizează acordarea de facilități fiscale aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 1 aprilie 2021, datorate bugetului local de către persoanele juridice care au calitatea de contribuabili, dar și scutirea la plata impozitului pe clădiri și teren, Fundației de Servicii Islamice din România, pentru anii 2021 – 2022. Cu aceeași ocazie, se vor supune la vot proiectele privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2020 – 2021, semestrul al II-lea și organizarea rețelei școlare, în anul școlar 2021 – 2022. Totodată, consilierii locali vor analiza proiectele care se referă la modificarea și completarea Regulamentului de creștere și deținere de animale domestice și păsări de curte și a Regulamentului de gestionare a populației canine din municipiul Mangalia. Cu același prilej, aleșii locali vor dezbate aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne/externe.




Petrecerile de nunți și botezuri se pot prelungi până la ora 2.00!

La propunerea CNSU, a fost aprobat în ședința de Guvern ca evenimentele private, de tipul nunților, botezurilor etc. să poată fi desfășurate în restaurant până la ora 2.00, prelungindu-se astfel programul restaurnatelor, doar pentru evenimente private cu două ore.

R O M Â N I A

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

 

HOTĂRÂRE nr. 36 din 03.06.2021

privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 precum și modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28 din 14.05.2021

 

Având în vedere necesitatea reglementării unitare a măsurilor aplicabile elevilor/studenților și lucrătorilor transfrontalieri care fac nevata de la școală/locul de muncă situat într-o țară, la domiciliul situat într-o altă țară, precum și nevoia de adaptare a programului de desfășurare a anumitor activități la cerințele sociale,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, 

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) lit. f, din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta 

 

HOTĂRÂRE:

  • Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00.
  • Hotărârea nr. 28 din 14.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații nr. 32 și 35, se modifică și se completează astfel:
  •  La art. 3 alin. (2) se abrogă lit. e).
  •  La art. 3 alin. (2) după litera s) se introduc două noi litere t) și u), cu următorul cuprins:
  1. lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;
  2. elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
  • Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU 

 

FLORIN-VASILE CÎȚU

 




150 de animale, ținute în condiții vitrege într-un adăpost improvizat, confiscate de polițiștii Biroului Protectia Animalelor!

Astăzi, 3 iunie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Ordine Publică și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o percheziție domiciliară la adresa unor persoane despre care există informații că ar deține un adăpost improvizat pentru animale, în comuna Amzacea din județul Constanța.

În cadrul acțiunii, medicii veterinari au evaluat starea de sănătate a animalelor, rezultând faptul că acestea sunt ținute în condiții improprii.

Polițiștii constănțeni au emis un ordin de plasare a animalelor în adăposturi specializate, urmând ca aproximativ 150 de câini și pisici să fie evaluate.




Reîncep spectacolele la Herghelia Mangalia! Show-ul „Balaurul” – eveniment spectacol cu cai, cavaleri, domnițe, efecte speciale și… Balaur!

10014083_395341687335711_1779958276202068333_o
În stagiunea 2021 compania de teatru ecvestru „Basme cu Cai” revine la Hipodromul Mangalia cu spectacolul „Balaurul”, un show pentru copiii de la 3 la 70 de ani, cu efecte speciale si pirotehnice, cai, cavaleri, domnițe și, bineînteles, cu BALAUR! 

„Verde Împărat, împovărat de ani și de griji si zorit de balaurul care s-a aciuat in Împaratie, decide sa dea mana fiicei sale si cheile imparatiei aceluia care va castiga turnirul cavaleresc! Scenariul este unul educativ pentru copii, punand accent pe valoarea prieteniei i a colaborarii in fata adversităților, dar și pe beneficiile concurentei constructive sau pe egalitatea intre sexe”, a declarat, pentru Ediția de Sud, Valentin Vasilescu, directorul artistic al show-ului ecvestru.

Potrivit organizatorilor, reprezentatiile vor începe din 14 iunie, cu o saptamana de spectacole dedicate exclusiv grupurilor de copii scolari sau prescolari, parintii sau profesorii putand face rezervari la basmecucai@gmail.com sau la 0769838922.
Reprezentatiile sunt tinute la Herghelia Mangalia si sunt urmate, bineinteles, de o vizita a cailor din spectacol,dar și a pepinierei de pur sânge arabi gazduiți aici. Pentru aceste reprezentatii compania Basme cu Cai, prin colaboratorii sai, poate pune la dispozitie transportul, pentru a face accesibil accesul copiilor din intreg judetul.
„Incepand cu  25 Iunie  pana la finalul sezonului estival avem reprezentatii deschise publicului larg ce se tin la Hipodromul Mangalia. Consultarea programului de reprezentatii in detaliu si achizitionarea de bilete se pot face la http://www.basmecucai.ro . Reprezentatiile se tin bineinteles cu respectarea tuturor normelor de securitate sanitara in vigoare, in locatie existand chiar posibilitatea sa se faca teste rapide COVID19″, ne-a mai spus Valentin Vasilescu.
Spectacolul implică actori, cascadori, păpușari, dar si un cal premiat pentru cascadorie in anul 2014. Numele lui este Levante si este un armasar andaluz in varsta de 14 ani. El va va delecta printre altele cu un „lesin” in timpul spectacolului, lesin din care nu il va putea trezi nimic cu exceptia aplauzelor publicului. „Nu vrem sa va dezvaluim prea multe si sa stricam experienta, dar va vom mai spune ca veti avea o surpriza teribila la finalul spectacolului cand veti afla identitatea cavalerului negru”, conchide directorul spectacolului.
https://www.youtube.com/watch?v=te2TaejuWyI