Bărbatul reţinut pentru ca şi-a mutilat soţia, chiar în incinta Judecătoriei Constanţa, rămâne în arest încă 30 de zile!

În urmă cu o lună, polițiștii Secției 3 Constanţa au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta Judecătoriei Constanța s-ar afla o persoană care prezintă o plagă tăiată. Deplasați la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 33 de ani, care ar fi fost tăiată, în zona feței, de către fostul concubin, de 44 de ani.

Din primele cercetări, se pare că incidentul a avut loc în timp ce ambele persoane se aflau într-o sală de judecată, într-un proces civil. Femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă.

Ieri, judecătorii au dispus prelungirea măsurii arestării preventive faţă de bărbat, cercetat, în prezent, pentru vătămare corporală, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi folosirea fără drept de obiecte periculoase .

Bărbatul şi-a motivat fapta, în faţa judecătorilor, afirmând că a dorit ca, prin gestul său, să o împiedice pe partenera de viaţă să mai plece în străinătate, unde aceasta ar fi practicat prostituţia.




Şedinţă de Consiliu Local, la Pecineaga

Consiliul Local al Comunei Pecineaga Județul Constanța este convocat în ședință extraordinară care va avea loc pe data de 26 iulie 2022 ora 14,00 în sala de ședințe din Primăria Pecineaga, situată în Pecineaga, str. Șoseaua Ștefan Cel Mare nr. 61 Județul Constanța, cu proiectul ordinii de zi:

20.07.2022.Anunt sedinta




O nouă campanie de dezinsecție aeriană, în oraș și stațiuni

 

Primăria Municipiului Mangalia informează locuitorii orașului că, joi 21 iulie, între orele 05:00 – 11:00, S.C. Polaris M Holding S.R.L. va desfășura o nouă campanie de dezinsecţie aeriană pentru combaterea tuturor dăunătorilor. Un avion utilitar va împrăștia insecticid în toate zonele și spațiile verzi din municipiu și stațiunile aferente. Pe această cale, reprezentanții Primăriei înștiințează crescătorii de albine şi crescătorii de viermi de mătase să îşi protejeze stupii, respectiv crescătoriile, de substanţele toxice. Reamintim că acțiunile de dezinsecție aeriană vor continua pe toată perioada verii, când angajații societății de salubrizare vor interveni cu măsuri specifice de combatere a insectelor și rozătoarelor de pe raza orașului și stațiunilor.

 

 




Şefa Serviciului Resurse Umane din Primăriei Timișoara, ar fi înlocuit lucrările candidaţilor pe mai multe posturi publice cu răspunsurile corecte

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de

AURELIAN RODICA, la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

 – complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,

– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

– instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

uz de fals în formă continuată.

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 – 2020.

În contextul menționat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.

Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile și ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv, etc.

Precizăm că, anterior și în cursul zilei de 19 iulie 2022, procurorii anticorupție au efectuat mai multe activități de urmărire penală (percheziții, ridicări de documente, etc.) în vederea constituirii probatoriului.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectei Aurelian Rodica i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Accident la Eforie Nord!

Astăzi, în jurul orei 9.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Daliei din stațiunea Eforie Nord.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 32, respectiv 46 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 46 de ani și a unei pasagere, de 34 de ani, din primul autoturism.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.




Întreruperi de curent electric, în Mangalia și stațiuni

Pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice E-Distribuţie Dobrogea anunță întreruperea furnizării energiei electrice, în municipiul Mangalia și stațiunile aferente, după cum urmează:

 

–           marţi, 19 iulie 2022, în intervalul orar 08:30 – 16:30, în stațiunea Venus, Strada Principesa Elena – Bloc Eurocredit;

–           joi, 21 iulie 2022, în intervalul orar 09:00 – 17:00, în stațiunea Saturn, întreruperi de scurtă durată;

–           Joi, 21 iulie, în stațiunea Neptun, întreruperi de scurtă durată în intervalul anunțat 09:00 – 17:00;

–           Joi, 21 iulie, în stațiunea Cap Aurora, întreruperi de scurtă durată în intervalul anunțat  09:00 – 17:00;

–           Joi, 21 iulie, în stațiunea  Olimp, întreruperi de scurtă durată, în intervalul anunțat 09:00 – 17:00;

–           Joi, 21 iulie, în stațiunea Neptun, bloc „Oxigen Residence”, în intervalul orar 09:00 – 17:00;

–           Joi, 21 iulie, în stațiunea  Venus, întreruperi de scurtă durată, în intervalul anunțat 09:00 – 17:00;

–           Joi, 21 iulie, în municipiul Mangalia, Puțuri RAJA zona Mangalia, întreruperi de scurtă durată, în intervalul anunțat 09:00 – 17:00.




„Din grijă pentru ochii tăi”, în comuna Tuzla!

Edilul comunei Tuzla, taner Reşit, anunţă locuitorii că, mâine, 19.07.2022 începând cu orele 09:30 până la orele 17:00 în localitate va fi prezentă o echipă de ingineri optometriști, care vor oferi consultații oftalmologice gratuite la domiciliu, prin intermediul unui laborator mobil.
Punct fix în parcarea din fața PRİMĂRİEİ între orele 09:30-11:00, după care vor continua pe străzile din comună.
Se pot achiziționa și ochelari de vedere, contra cost cine dorește!

Telefon pentru programări, la domiciliu:0758516368




„LUMINA SUFLETULUI MEU”, expoziția de pictură și artă a artistei plastice IOANA-BIANCA MĂLDĂRESCU

dig

 

de E.C. Ninu

 

Duminică, 17 iulie 2022, orele 15,00, CERCUL MILITAR MANGALIA, atât de primitor și promotor al artelor în bătrâna cetate de pe malul mării, a găzduit vernisajul uneia dintre cele mai tinere și talentate mânuitoare a penelului, proaspăt absolventă a Liceului Teoretic din Negru-Vodă, IOANA-BIANCA MĂLDĂRESCU.

Organizatorii acestui eveniment, unic, prin etalarea creațiilor junei artiste, au fost Cercul Militar, având, ca director, pe dl comandor Mihai Dănilă,  Clubul Artelor SOLTERIS, condus de cunoscuta scriitoare, membră a USR, Emilia Dabu, și Școala de Pictură și Grafică ROBERT PERKO, înființată de către cunoscutul maestru.

Au participat numeroși îndrăgostiți de frumos, personalități de seamă ai municpiului Mangalia și ai orașului Negru-Vodă. Înregistrările Tv și fotografiile au fost asigurate d către dnii Ionel Rugea (Manglia TV) și George Șerban, cunoscut cantautor, actor și scriitor.

După o atât de cuvenită lăudabilă prezentare a acesteia, din care au reieșit nu numai talentul deosebit, dar și sacrificiile extraordinare făcute de liceană, de-a lungul a cinci ani de navetă pentru a primi sfaturile și secretele sacre ale picturii, dna Emilia Dabu a invitat la microfon pe maestrul K.R. Perko, cetățean de onoare al Mangaliei, care, în felul său, atât de hâtru și familiar, a trecut în revistă câteva dintre momentele evoluției acestei surprinzătoare artiste, nu fără a le presăra cu glume. Accentuând efortul creator al acesteia, mai ale la nivelul graficei, încrezător în steaua ei, d-sa i-a urat să calce pe un drum al succeselor, încă din timpul studiilor la Institutul de Arte Plastice, pe care și l-a ales, după absolvire, asigurând-o că îi va fi, mereu, prin preajmă, ori de câte ori va avea nevoie. Pledoaria d-lui a fost, totodată, și o ocazie nimerită pentru a prezenta și alți talentați elevi de-ai d-sale, care vor bate, în viitor, la porțile consacrării.

Doamna Tatiana Odobescu, dr. în istorie și cunoscut critic de artă, a dezvăluit câte ceva din specificul creației tinerei vernisate, punctând nu numai tematica extrem de variată (marine, natură moartă, nuduri, schițe, studii de grafică, peisaje rurale, portrete de animale, scene familiale etc.), dar, mai ales, tehnicile atât de dificile folosite, ceea ce, deja, o impun ca o viitoare mare artistă.

sdr

Una dintre micile artiste ale Teatrului MAGIC a lecturat două dintre poeziile poetei Emilia Dabu, dedicate tinerei Ioana-Bianca Măldărescu.

Cu multă emoție, a apărut la microfon și Ioana-Bianca Măldărescu, în fața unei săli arhipline, din care nu puteau lipsi, desigur, părinții și bunicii, dar și numeroșii colegi și profesori din Negru-Vodă, veniți în număr atât de mare s-o susțină și s-o admire, în acestă neobișnuită ipostază, de viitoare mare creatoare.

Pe scurt, a punctat clipele întâlnirii cu profesorul K.R. Perko, sprijinul acordat de membrii familiei sale și a mulțumit, apoi, tuturor acestora, pentru a-i fi fost atât de apropiați,  de-a lungul unor ani care au maturizat-o pe deplin.

Cu certitudinea că astfel de oameni și atât de mulți alții îi vor facilita, în continuare, urcușurile într-o carieră artistică certă, participanții la acest eveniment au făcut poze, în dorința imortalizării unor clipe de neuitat.

Succes, „dulce pasăre a tinereții”, în zborul tău amețitor spre înălțimi!

dig




O vară plină de evenimente culturale, la 2 Mai!

 

 

 




Iată tarifele la Sanariul Balnear Mangalia!

 




Apă cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari!

Diametrul mare al conductei și faptul ca încă există presiune pe rețea au determinat  prelungirea timpului necesar pentru remedierea avariei survenite astăzi – 15 iulie 2022, pe conducta magistrală, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina.  Prin urmare, până în jurul orei 21.00, se va furniza în continuare apă cu presiune scăzută  în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari, zonele Peninsulă și Industrială.  La etajele superioare și în zonele înalte din aceste localități se va înregistra lipsa totală a acesteia.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.
 Biroul de comunicare



Apă cu presiune scăzută în loc. Lumina, Corbu și Năvodari!

Astăzi – 15 iulie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta magistrală, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina.

Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei din instalație. Prin urmare, în intervalul orar 12.00 – 17.00, se furnizează apă cu presiune scăzută în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari, zonele Peninsulă și Industrială, iar la etajele superioare și în zonele înalte din aceste localități înregistrându-se lipsa totală a acesteia.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.




Furnizare apă după un program prestabilit în satul Furnica din comuna Dumbrăveni!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA S.A., în special în zonele rurale. Totodată, la nivelul unor captări de apă subterană se constată scăderea nivelelor hidrostatice și hidrodinamice, precum și a debitelor de apă captate.

În acest context, datorită cerinței crescute de apă la nivelul zonelor de aprovizionare, nu se poate acumula în rezervoarele de stocare suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Pentru a permite refacerea rezervei de apă înmagazinată în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării de apă în rețeaua de distribuție.

În această situație se află sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Furnica, motiv pentru care, începând cu data de 15 iulie 2022, RAJA SA se află în neplăcuta situație de a restricționa temporar accesul la apă, respectiv de a furniza apă potabilă după un program zilnic. Astfel, abonații din localitatea Furnica vor avea apă potabilă la robinete zilnic, în intervalul orar 06.00 – 22.00, urmând ca pe timpul  nopții să se refacă rezerva de apă din bazinele de stocare.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Amintim consumatorilor din zona afectată că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

În acest sens, va ducem la cunoștință și prevederile Legii Apelor nr.107/1996 (actualizată) referitoare la utilizarea apei destinate alimentării cu apă potabilă a localităților:

”Art.10. (1) Satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, față de alte folosințe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

 (4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populației și animalelor, precum și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. ……………

ART. 12.

(1) Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă. De asemenea, au obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare.

(2) În vederea folosirii judicioase a apei, utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei.

ART. 14.

        (1) Dacă, din cauza secetei sau a altor calamități naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizați, se aplica restricții temporare de folosire a resurselor de apă.

Recomandăm cetățenilor comunei să utilizeze responsabil apa potabilă, cu prioritate pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnice, evitarea risipei de apă si accentuarea reutilizării apei pentru nevoi gospodărești (dacă este posibil).

Pentru a putea face față secetei care este tot mai accentuată, este de asemenea foarte important ca în această perioadă să se evite folosirea apei potabile în scop agricol și pentru grădinărit.

Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu și în scop menajer!

     

 

 Biroul de Comunicare   




După ce anul trecut a fost înjurată de turişti şi localnici deopotrivă, Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare!

Parcari-noi-cu-plata-intre-Venus-si-Saturn-1

Potrivit unui comunicat de presă, consilierii locali din Mangalia, reuniți într-o ședință de îndată, în cursul zilei de joi, au adoptat un proiect de hotărâre, care vizează suspendarea plății tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraș și stațiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp, până la sfârșitul actualului sezon estival. Astfel, turiștii care petrec vacanța la mare, în stațiunile administrate de Primăria Mangalia, vor fi scutiți de plata parcării, respectiv de 3 lei/oră pentru autoturisme și de 5 lei/oră pentru autoutilitare, tariful pe zi fiind de 15 lei, pentru orice tip de autovehicul.

Anul trecut, Mangalia a devenit, din nou, subiect de presă la nivel naţional. La modul negativ, bineînţeles, după ce parcări neamenajate, pline de gropi, erau taxate cu sumele mai sus menţionate. https://adevarul.ro/locale/constanta/campul-statiunile-venus-saturn-devenit-parcare-plata-praf-gunoi-denivelari-exact-intr-o-parcare-europeana-1_61077b865163ec4271b1312a/index.html

 




De ce le este frică, mai marilor din primărie, de contactul cu cetăţenii Mangaliei?

Luni, la orele 16.00, a fost convocată o şedinţă extraordinară. Nu, nu la primărie, aşa cum ar fi fost normal, ci tot pe o platformă online, la care, cetăţeanul de rând – adică acela care achită salariile grasuţe ale celor circa 500 de amploaiaţi din instituţia publică – nu are acces.

Care să fie motivul pentru care conducerea primăriei nu doreşte niciun fel de contact cu cetăţenii plătitori de tace şi impozite, nu putem şti, pentru că nici presa nu are acces la aceste şedinţe de consiliu PUBLICE.

Putem, doar, să vă prezentăm convocatorul şedinţei de luni şi, din sursele noastre, pe cât posibil, şi proiectele de hotărâre adoptate. Asta, în ciuda faptului că, nu puţine dintre aceste decizii luate online şi nu faţă în faţă cu cetăţenii, se doresc a nu fi făcute publice… (sursa foto: mangalia.ro)

 

 




Polaris M Holding Constanta colectează deșeuri voluminoase!

Polaris M Holding – 𝗖𝗢𝗡𝗦𝗧𝗔𝗡Ț𝗔 colectează deșeuri voluminoase!

Te ajutăm să scapi de deșeurile MARI, de care nu mai ai nevoie:

🔹mobilier, canapele, saltele, usi, echipamente electrice și electronice, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc.

𝗖𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀ă 𝗳𝗮𝗰𝗶?

🔸Vino la sediul nostru din strada Ștefan cel Mare, nr. 128 (zona ICIL), telefon 0241 545 596, pentru a încheia un contract.

🔸Achită contravaloarea serviciului în avans.

🔹Vom programa colectarea deșeurilor de la adresa menționată de tine.

🔹Deșeurile vor fi scose și depozitate de tine într-o benă, pe care ți-o vom pune la dispoziție.




Avarie pe conducta de distribuție apă potabilă de la nivelul Stației de Pompare Călărași!

Astăzi – 13 iulie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 250 mm, de la nivelul Stației de Pompare Călărași din mun. Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 11.00 – 15.00 consumatorilor din zonele centrală și peninsulară ale orașului.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Fostul ministru al Agriculturii, trimis in judecată pentru abuz in serviciu!

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 544/VIII/3 din 23 iunie 2022 , ca urmare a ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Atenție, se oprește apa în localitatea Băneasa!

 

Pentru executarea unor lucrări la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică din incinta Stației de Pompare Băneasa, se va sista furnizarea apei potabile în localitatea Băneasa, marți – 12 iulie 2022, în intervalul orar 10.00 – 16.00.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

 




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

ploaie

RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, de astăzi – 08 iulie 2022, ora 16.00, până luni – 11 iulie 2022, ora 08.00, ca urmare a atenționărilor meteo de cod galben, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru județul Constanța. Fenomenele vizate sunt averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină, cantitățile de apă putând depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Prin urmare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate din localitățile deservite.
Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Problemele care pot apărea în funcționarea acestora, dar care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite la nivelul rețelei de furnizare a energiei electrice.
Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe ale sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.