Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului revine la Mangalia!

Bucurie și multe zâmbete la decernarea premiilor concursului “Apa este viață!” organizat de RAJA Constanța. Cei mai buni concurenți au ajuns astăzi – 03 aprilie 2023, la sediul central al companiei de apă, pentru a intra în posesia distincțiilor, dar și pentru a interacționa unii cu alții, ca prieteni ai APEI, iubitori de natură și frumos.
Competiția organizată în spațiul virtual a reunit, și la ediția din acest an, sute de școlari constănțeni talentați la pictură și desen, care au impresionat prin pregătirea artistică și au demonstrat, mai presus de toate, prin creațiile lor, că le pasă de starea mediului înconjurător, conștientizând legătura dintre om și natură. Fiecare dintre participanți, în stilul său propriu, și-a expus viziunea asupra viitorului planetei sau a schițat soluții pentru conservarea resurselor de apă, cu respectarea temei “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume – Fiecare picătură contează”, aleasă pentru a marca anul acesta Ziua Mondială a Apei.
Momentul înmânării diplomelor a fost unul încărcat de emoție. La festivitatea de premiere, alături de copii au sosit părinți, frați sau prieteni ai micilor artiști, toți impresionați de efervescența evenimentului, dornici să își împărtășească experiența din cadrul competiției. Unii artişti au realizat desenul pentru concurs în doar câteva ore, alţii au zăbovit mai mult timp în faţa foii de hârtie, în căutarea celei mai bune idei pentru a ilustra cât mai inspirat tema dată. “Competiţia a fost acerbă, dar am căutat să ne pregătim cât mai bine. Au fost lucrări foarte bune în concurs, desene reuşite, interesante”, a spus Tatiana Boantă, mama Alessiei, ocupanta locului II la grupa de vârstă 12-16 ani. “Îmi place tot ce are legătură cu domeniul artistic”, a completat Alessia. “Am susţinut-o foarte mult pe fata mea. Ea a dorit să realizeze un desen pentru acest concurs minunat. Apoi a avut curaj şi l-a postat”, a precizat Oana Butnaru, mama Antoniei – câştigătoare a unei menţiuni la grupa de vârstă 07-11 ani.
Cu siguranță, creațiile artistice ale elevilor prezentate în concurs vor rămâne în conștiința colectivă prețioase simboluri ale unei campanii demarate la nivel mondial, de conștientizare a problemelor de mediu.
La moment festiv, Maria Budeş, directorul juridic al companiei locale de apă, a oferit câştigătorilor diplomele valoroase şi a adresat cuvinte de laudă atât copiilor, cât şi părinţilor acestora. “Este încântător să poţi să îţi exprimi sentimentele prin culoare şi îi apreciez pe toţi cei ce fac acest lucru. Poate, peste ani, dragi copii, o parte dintre voi sau chiar toţi, ne veţi invita la o primă expoziţie. Vă felicit şi pe dumneavoastră – părinţi, deoarece vă sprijiniţi copiii să îşi îndeplinească visurile. Este important să îi lăsăm pe copii să se dezvolte aşa cum simt ei”, a precizat reprezentantul RAJA.
Drept răsplată pentru priceperea lor, câștigătorii au fost recompensați cu premii valoroase. Pentru fiecare categorie de vârstă RAJA a oferit câte o trotinetă electrică – locul I, câte o bicicletă – locul II și câte un hoverboard – locul III, toate premiile fiind însoțite de un voucher în valoare de 300 lei la librăria Cărturești. Și posesorii celor 8 mențiuni (câte 3 mențiuni pentru fiecare categorie de vârstă și 2 mențiuni speciale) au primit vouchere în valoare de 300 lei la librăria Cărturești.
Compania de apă mulțumește tuturor participanților concursului “Apa este viață!” pentru alegerea lor de a fi implicați în acțiunile de protejare a resurselor pământului. Credem în rolul educației timpurii, prin învățarea la fața locului, prin informare corectă și completă, având în prim plan obiectivele de dezvoltare durabilă cuprinse în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 – cu accent pe Apă curată și sanitație, în vederea unei deschideri universale și echitabile către apă potabilă de calitate și servicii de canalizare extinse în cât mai multe arii de operare.
Felicitări tuturor participanților! La revedere, concurs drag!
Reamintim câștigătorii concursului “Apa este viață!” – ediția 2023
Categoria 07 – 11 ani
Categoria 12 – 16 ani
Ieri, 2 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe linia nerespectării regimului legal de viteză și încălcării marcajelor longitudinale, pe șoseaua Constanței, strada Portului și bulevardul 1 Decembrie 1918.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de peste 4.000 de lei.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
Foto: Ilustrativ
La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ion Minulescu, din comuna Pecineaga, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale, vacante, după cum urmează:
20 aprilie 2023, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, cu sediul în Mangalia, str. Mircea cel Bătrân nr. 2, județul Constanța, telefon: 0241.751.215, int. 506 sau telefon 0749.123.103, e-mail: office@balnear.net.
Un accident rutier soldat cu rănirea șoferului unui autoturism a avut loc, astăzi, pe strada Traian Vuia din Limanu.
Șoferul a scăpat mașina de sub control și a virat într-un stâlp.
La fața locului intervine Secția Mangalia a ISU Dobrogea.