RAZII la Mangalia, Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla și Costinești

Limanu, Mangalia

La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o razie pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a consumului și traficului de droguri, precum și a migrației ilegale.

Razia a avut loc în municipiul Mangalia și în comunele Limanu, Pecineaga. 23 August, Tuzla și în stațiunea Costinești.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 97 de persoane și au fost verificate 103 vehicule.

Au fost testați cu aparatul etilotest 21 de șoferi.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 2 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Gurpării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști de frontieră.




Mafia şpăgilor din Primăria Mangalia (II): Stenograme halucinante: „Bă, ăştia n-au scupule, bă! Au, mă, filiera bine pregătită! Adică totu-i pe faţă, mă!”

Colgiu

La fix o lună de la alegerile locale, mai exact, la data de 9 iulie 2024, Mangalia era zguduită de vestea că mâna dreaptă, umbra, dirijorul patronului Primăriei Mangalia SRL, Cristian Radu, pe numele său, Dorinel Colgiu era prins în flagrant în apropierea Oficiului Poştal, unde maşina sa a fost oprită în trafic de către procurorii DNA Constanţa.

Sub scaunul din dreapta faţă al maşinii se „odihnea” confortabil o pungă în care se afla suma de 60.000 lei, bani pe care Colgiu îi primise cu doar câteva minute în urmă de la un intermediar, coinculpat în dosarul penal de trafic de influenţă.

Continuăm seria mecanismului prin care angajaţi din Primărie şi din Poliţia Locală au făcut, în 12 ani, averi de neînchipuit din şpăgile cerute, cu tupeu, de la agenţii economici pe care refuzau să-i lase să intre în legalitate. Astfel, nu le eliberau autorizaţii şi nici avize, NU o fac nici în prezent, singura diferenţă este că nu mai cer şpăgi, pentru că se tem de „brăţări” şi de „răcoare”.

În prezent, mecanismul este altul, refuzul eliberării documentelor prin care întreprinzătorii să funcţioneze legal, rezilierea de contracte, aplicarea a sute de amenzi de către Poliţia Locală, astfel că, în medie, fiecare agent economic a colectat 10 amenzi…

După arestarea lui Colgiu, la data de 11 iulie 2024, doi agenţi economici au formulat denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, prin care au sesizat faptul că în cursul lunii iunie 2024, i –a fost remisă suma de 55.000 de lei, în două tranşe, lui Dorinel Colgiu pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Mangalia să elibereze un aviz al programului de funcţionare pentru o societate din localitate. Sesizarea a făcut obiectul Dosarului Penal nr. 63/9/P/2024.

La data de 31.07.2024, un alt agent economic a formulat un denunţ la DNA Constanţa prin care a sesizat faptul că în cursul lunii mai 2024, Colgiu i-a solicitat suma de 3.000 euro pentru ca afaceristul să efectueze acte de comerţ la două puncte de lucru ale societăţii pe care o deţine în staţiunile Venus şi Jupiter, fără autorizaţie „Aviz program de funcţionare” emisă de Primăria Mangalia şi, implicit, fără să fie controlat de către Poliţia Locală Mangalia. Pentru această sumă, Colgiu urma să intervină la conducerea Poliţiei Locale, astfel încât societatea să nu fie controlată şi sancţionată. În urma acestei sesizări, s-a întocmit Dosarul Penal nr 66/9/P/2024.

Cele două cauze au fost reunite prin Ordonanţa din data de 01.08.2024 cu cauza                         nr. 172/2/P/2024 (respectiv dosarul de trafic de influenţă în  care era cercetat Colgiu), cercetările fiiind continuate în cauza  nr 172/2/P/2024.

Tariful cerut de Colgiu, cel care a dirijat întreaga operaţiune ŞPAGA, per sezon estival, era 15.000 euro, „beneficiul” agenţilor economici fiind  „ca să avem linişte, să funcţionăm vara respectivă”, după propriile declaraţii date în faţa procurorilor.

Banii treceau din mâinile administratorilor strânşi cu uşa în mâinile unor angajaţi ai Primăriei, apropiaţi de Colgiu, dar nu numai.

Iată, un fragment din convorbirile purtate, la diferite intervale de timp, între un coinculpat şi un martor denunţător, de multe ori cu radioul din maşină dat la maximum:

M: Auzi, mă?

C: A?

M: Aseară, iar a venit locala la mine

C: Am fost azi şi i-am zis, a treia oară a venit la om şi i se blochează conturile (n.r. se  referă la Colgiu şi la faptul că i-a transmis acestuia că o nouă sancţiune din partea Poliţiei Locale va conduce la blocarea conturilor societăţii). A venit la mine, aşa i-am zis io, a venit că i se blochează, ce facem? Şi dăm un răspuns, nu merge, să ştie omu. Face 2 firme, face 5 firme, râdea, ştii?

M: Acuma n-are răspuns, vrăjeală. Da’ ca să tragi de ei, haide domle, hai te rog, hai te rog, stilul lor.

C: Da da da

M: Îţi bagă săbii, îţi bagă săbii întruna în tine.

În continuare, cei doi vorbesc despre un alt agent economic care, deşi cotizase şi făcuse pe plac autorităţilor publice locale, în sensul că le-a satisfăcut diferitele doleanţe financiare, a fost „răsplătit” cu 5 amenzi.

C: Da, 5 amenzi are.

M: Bă, ăştia n-au scupule, bă. Bă, dacă mă blochează?

C: Nu te blochează, nu te blochează. Nu, ăsta e cam singurul care are cuvânt (n.r.se referă la Colgiu).

M: Atuncea, bă, că rămăsese să-ţi dau un răspuns, joi, vineri, zi-i băiatu s-a hotărât, e ok.

C Bă, da mă mir, bă, de atâţia ani, nu a căzut nimeni

M: Au, mă, filiera bine pregătită!

C: N-au filieră, n-au, nu cred eu că…

M: Nu crezi?

C: Îi ţin oamenii în braţe.

M: Îi ţin, mă, păi de-asta zic

C: E răsuflată, mă, toată lumea ştie, hai, mă, ce filieră, au, mă. Îi ţine lumea grav rău de tot.

M: Îi ţine în braţe, da.

C: Adică totu-i pe faţă, mă.

M: Toată lumea, da. Gândeşte-te că sunt şi de 12 ani la putere şi s-au…

C: Închegat

M: Închegat, exact.

C: Ăia slabi i-au eliminat, tot au dat afară din Primărie şi au rămas…

M: Au rămas ăştia cu tupeu. Da.

Mecanismul l-am mai explicat, operaţiunea „ŞPAGA” incluzând atât angajaţi ai diferitelor direcţii din Primărie, conducerea Goldterm, cât şi ai Poliţiei Locale care avea un rol hotărâtor. Poliţia Locală decidea, în funcţie de ordinele primite, cine lua amendă, cine era păsuit şi pentru cine „se închideau ochii”, dar nu gratuit, nu, ci contra a mii şi chiar zeci de mii de euro!

Toate aceste fapte de natură penală ale funcţionarilor Primăriei Mangalia nu sunt doar de trafic de influenţă şi luare de mită, ci şi constituire de grup infracţional organizat, deoarece au pus la cale o metodă bine clarificată şi respectată, cu sfinţenie, respectiv de colectare a unor sume mari de bani de la agenţii economici, cărora nu li se eliberau documente pentru a funcţiona legal.

Alineatul 6 al art. 367 din Codul Penal defineşte această infracţiune: „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Cu toate că la nivel local, erau de notorietate aceste practici chiar şi în rândul cetăţenilor care nu derulează afaceri, iată, că abia la data de 9 iulie 2024, s-a “spart caracatiţa”, aşa cum, corect a punctat procurorul-şef DNA Constanţa, Mihai Alexandru Stanciu, cel care a şi pledat în sala de judecată pentru arestarea preventivă a lui Colgiu.

Vom reveni.




(VIDEO) Plajele din Vama Veche și 2 Mai, acoperite de zăpadă

RAZII la Mangalia, Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla și Costinești

Plajele din sudul litoralului sunt acoperite cu zăpadă.




Deputatul PSD, Daniel Georgescu implicat în adoptarea Codului de urbanism şi reciclarea deşeurilor care apasă pe bugetele locale

Daniel Georgescu

Fost primar al localităţii Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, este de puţin timp parlamentar, fiind ales în Circumscripţia electorală nr. 14. Este membru în două comisii, respectiv Comisia de Administraţie Publică şi Comisia de Mediu din cadrul Camerei Deputaţilor.

Comisia de Administraţie Publică se întruneşte săptămânal, în zilele de luni începând cu ora 17.00, iar Comisia de Mediu dezbate iniţiative legislative în fiecare marţi de la orele 12.00.

Potrivit deputatului, luni, 17 februarie la ora 12.00 , va avea loc o dezbatere publică la Comisia de Mediu, extrem de importantă pentru Primării care vizează gestionarea şi reciclarea deşeurilor menajere.

Potrivit parlamentarului Daniel Gheorghe Georgescu acest subiect este nu doar urgent şi actual, ci şi salvator pentru multe UAT-uri care, anual, sunt nevoite să achite amenzi usturătoare primite de la Garda de Mediu, sancţiuni care destabilizează bugetele locale, tocmai din cauza cuantumului ridicat.

„Potrivit legislaţiei actuale, un procent din deşeurile colectate trebuie separate şi reciclate. Societăţile care strâng gunoaiele informează Primăriile că deşeurile colectate nu pot fi recuperate şi, astfel, facturează întreaga cantitate de gunoi colectată. Primăriile plătesc nu doar ridicarea şi transportul acestora, ci şi depozitarea, ajungându-se, în final, la preţuri mari, de aici şi tarifele cu care multe persoane nu sunt de acord. Societăţile, a căror activitate nu poate fi controlată de către Primării, vin cu diferite pretexte, spun că deşeurile ridicate nu se pot recicla, că sunt dezintegrate, iar după ce le colectează şi, evident, reciclează, le vând, obţinând, astfel, venituri duble, pentru ambele activităţi.

La fiecare sfârşit de an însă, Agenţia de Mediu sanţionează Primăriile în urma raportărilor pe care le fac în ceea ce priveşte gradul de recoltare al deşeurilor şi pentru că procentul de reciclare este nesemnificativ, sunt aplicate amenzi foarte mari, 80 lei pentru fiecare tonă, ajungându-se la sancţiuni totale de 80.000 lei, cum a plătit mereu Primăria Limanu! Iată, că această dezbatere programată pentru mâine va încerca să rezolve această problemă.

Un alt proiect, de asemenea, important va fi adus în discuţie la Comisia de Administraţie Publică şi vizează aprobarea unui Cod de amenajare a teritoriului, urbanism şi construcţii, prescurtat CATUC. Mai precis, noul Cod reuneşte trei legi în domeniu, respectiv: Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 360/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul”.

Timpul alocat Parlamentului României de către proaspătul deputat este de luni până joi, finele săptămânii fiind rezervat pentru audienţe şi primirea solicitărilor de la cetăţeni şi agenţi economici, doleanţe care să prindă contur sub forma unor iniţiative legislative.

Astfel, de joi până sâmbătă deputatul Daniel Gheorghe Georgescu îşi desfăşoară actvitatea la cabinetul de parlamentar deschis, recent, la Mangalia, la parterul clădiri IGAF din Piaţa Republicii.




(VIDEO) Drumarii acționează pe DJ393, în zona satului Arsa

deszăpezire

La această oră, angajații Drumuri Județene Constanța acționează cu lamele în zona satului Arsa, comuna Albești.




AVERTIZARE METEO pentru județul Constanța

Untitled-7

ANM a transmis o avertizare meteorologică COD GALBEN pentru zona de sud est a României.

Intervalul de valabilitate este de azi 16 februarie, ora 08.00 până mâine, 17 februarie, ora 20.00.

Potrivit ANM, fenomenele vizate sunt ninsori și strat de zăpadă substanțial.

Zone afectate: județele Constanța, Ialomița și Călărași.

„În intervalul menționat în județele Constanța, Ialomița și Călărași, temporar va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă în general de 10…15 cm. Temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 35…45 km/h, viscolind ninsoarea”, anunță ANM.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Județul Constanța: Se circulă în condiții de iarnă. Care este situația traficului la această oră




(VIDEO) Județul Constanța: Se circulă în condiții de iarnă. Care este situația traficului la această oră

Zăpada ninsori județul Constanța

În județul Constanța, la această oră, se circulă în condiții de iarnă.

Societatea Drumuri Județene acționează în zonele în care stratul de zăpadă a început să crească.

De azi noapte s-a intervenit pe DJ391 – Cerchezu-Negru Vodă-Mangalia și DJ223 Ion Corvin-Cernavodă.

Vom reveni cu mai multe amănunte pe tot parcursul zilei

 




Societatea Stentor Industries SRL, din Curcani, județul Călărași, caută LĂCĂTUȘI în construcții metalice și navale

Stentor

Societatea Stentor Industries SRL, din localitatea Curcani, județul Călărași, caută LĂCĂTUȘI în construcții metalice și navale.

Iată oferta societății:




AVERTIZARE METEO în județul Constanța

Viscol, zăpada

Începând cu data de 15.02.2025 ora 05:00, până pe data de 18.02.2025, ora 10:00, județul Constanța se află sub avertizare meteorologică de vreme rea.

Fenomene vizate: precipitații mixte, polei, ninsori, strat de zăpada, intensificări ale vântului și răcire.




(VIDEO) Consilierii locali din Mangalia au aprobat constituirea ca parte civilă în Dosarul Avocaților. Potrivit DNA, prejudiciul ar fi de 2,7 milioane de euro

IMG_20250214_142057145

În ciuda faptului că angajații primăriei refuză să își facă datoria și să îi ajute pe consilierii locali în demersurile lor legale, aceștia au aprobat, astăzi, un proiect de hotărâre prin care se constituie parte civilă în „Dosarul Avocaților”. În cazul în care inculpații din dosar – primarul Cristian Radu și mai mulți foști și actuali funcționari publici – vor fi condamnați, prejudiciul de 13 milioane de lei (2,7 milioane de euro) le va fi imputat acestora.

De precizat este faptul că aleșii PNL au LIPSIT, din nou, așa cum ne-au obișnuit la fiecare ședință a Consiliului Local.

Pe ordinea de zi, aleșii aveau un singur punct: cel al constituirii ca parte civilă în dosarul penal instrumentat de DNA Constanța și care se judecă la Curtea de Apel.

Ședința s-a prelungit neașteptat de mult, pentru că aparatul de specialitate al primarului NU a comunicat aleșilor locali că este necesară înlocuirea președintelui de ședință, întrucât mandatul lui Paul Foleanu expirase… ieri!

A fost nevoie ca aleșii locali să întrunească, ad hoc, comisiile de specialitate și să propună un nou președinte de ședință.

Ulterior, consilierii au votat, în unanimitate, noul președinte de ședință – Semiran Abdurefi – dar și proiectul privind recuperarea celor aproape 3 milioane de euro.

Consilierul AUR Nicolae Moroianu a anunțat că decizia va fi comunicată DIRECT și Curții de Apel Constanța, ținând cont de faptul că, din câte se pare, hârtiile oficiale din Primăria Mangalia nu ajung acolo unde ar trebui.

Ce spune DNA Constanța despre Dosarul Avocaților din Primăria Mangalia:

În iunie 2023, procurorii transmiteau un comunicat de presă în care arătau că „Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

  • RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
  • CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
  • Avocat în cadrul Baroului București, (GRIMBERG ANDREI COSTIN).

toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

În contextul menționat mai sus, primarul Cristian Radu ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019″.




VIDEO Consilierii locali din Mangalia susțin că sunt obstrucționați în a-și ține ședința

IMG_20250214_130552510

Consilierii locali din Mangalia trebuiau să aprobe astazi constituirea ca parte civilă în dosarul privind fapte de corupție, în care sunt trimiși în judecată primarul orașului, Cristian Radu, fostul său city manager, Romulus Dumitrana, Didi Călin, directorul Direcţiei juridice şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice, alături de actuali și foști angajați ai instituției publice.

La începutul ședinței a aparut un impas. Aleșilor li s-a comunicat ca au nevoie de un nou președinte de ședință:




Cetățean ucrainean cu permis de conducere fals, prins la Vama Veche

Poliția de Frontieră - control

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona localității Vama Veche, un cetățean ucrainean, care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

În data de 13.02.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control polițienesc asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 18 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Lituania asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar persoana nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.




Au început înscrierile pentru Concursul de pictură și desen „Apa este Viață” 2025

apa-este-viata-1

Ești pasionat de artă și vrei să îți exprimi creativitatea? Înscrie-te la concursul de pictură și desen „Apa este Viață”!

Tema din acest an, „Călătoria apei: din natură în viața noastră”, îi provoacă pe tinerii artiști să surprindă, prin desen sau pictură, circuitul apei și rolul său esențial în viața de zi cu zi.

Dacă ești elev într-o școală din județul Constanța, ai între 7 și 16 ani și îți place să desenezi sau să pictezi, te așteptăm să ne surprinzi cu viziunea ta artistică asupra drumului apei!

Un concurs cu impact educativ și ecologic

Concursul are ca scop evidențierea importanței apei ca resursă esențială pentru viață și conștientizarea publicului asupra necesității protejării acesteia. Elevii sunt invitați să realizeze lucrări originale, care să ilustreze circuitul apei în natură și parcursul ei până la consumul uman, subliniind rolul vital pe care îl joacă în menținerea echilibrului ecosistemelor și în viața noastră de zi cu zi.

Cum te poți înscrie?

Perioada de înscriere este deschisă până pe 2 martie 2025. Participanții trebuie să trimită lucrările digitalizate pe adresa de e-mail concurs@rajac.ro, împreună cu Declarația de consimțământ parental, conform regulamentului disponibil pe pagina oficială de Facebook a RAJA S.A. și pe site-ul companiei.

Premii și recunoaștere

Cele mai apreciate lucrări vor fi premiate cu laptopuri, tablete, Ebook Reader Scribe și vouchere la librăria Cărturești! În plus, lucrările câștigătoare vor fi expuse și promovate în cadrul unor evenimente organizate de RAJA S.A., oferind tinerilor artiști o platformă de exprimare și recunoaștere a talentului lor.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați regulamentul concursului pe pagina de Facebook a RAJA S.A. https://www.facebook.com/scRAJAsa/ sau pe site-ul oficial al companiei, https://rajac.ro/ziua-mondiala-a-apei/.




Au fost CONDAMNAȚI bătăușii de pe plaja Costinești. Trei dintre ei au scăpat cu pedepse cu suspendare

Scandal Costinești

Judecătoria Mangalia a pronunțat sentința în cazul celor patru bărbați implicați în scandalul monstru de la Costinești, din vara lui 2023. Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie cu jandarmii și polițiștii chiar pe plaja din Costinești.

Scandalagii au fost reținuți, iar la ieșirea din sediul Poliției Costinești au avut un comportament la fel de violent.

Cei patru au fost trimiși în judecată la Mangalia pe 27 februarie 2024, pentru loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, pe 15 august 2023, în jurul orelor 14.15, lucrătorii din cadrul Poliţiei Staţiunii Costineşti au fost sesizaţi de doi tineri că au fost agresaţi de mai multe persoane în timp ce se deplasau pe strada Litoral din Staţiunea Costineşti.

Lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în acest incident au fost implicaţi mai mulți indivizi, printre care și patru scandalagii trimiși ulterior în judecată.

Cei doi tineri bătuți săriseră, de fapt, în ajutorul unui cetățean care cerșea la Costinești: “în timp ce se deplasa pe aleea Litoral, acesta a atins din greşeală un bărbat, care l-a trântit pe jos şi, împreună cu un alt bărbat, l-au lovit cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului.

Victima a mai arătat că, în apărarea sa, au intervenit doi băieţi care la rândul lor au fost agresaţi fizic de alte două persoane ce făceau parte din acelaşi grup cu cei care l-au agresat”.

Tinerii au povestit judecătorului de camera preliminară că, în timp ce se plimbau prin stațiune, au observat un cerșetor, pe care l-au cinstit cu o bere.

Potrivit rechizitoriului, “După aproximativ 5 minute, mai arată persoana vătămată, a constatat că acea persoană era bătută de doi bărbaţi care l-au trântit la sol şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, sens în care el şi prietenul său au intervenit în conflict.

Tânărul a precizat că prietenul său a fost lovit cu pumnul în zona feţei de unul dintre bărbaţi, după care aceeaşi persoană, împreună cu un alt băiat l-au lovit pe el cu pumnii în zona feţei, trântindu-l la pământ.

Cei doi au fugit spre sediul Poliției Costinești, cerând ajutor. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au alergat spre locul respectiv, pornind în urmărirea agresorilor.

În scurt timp, în centrul stațiunii, pe plajă, în zona Clubului Gossip, a început o bătaie generală, între agresori, polițiști și jandarmi.

Smardoii implicați în scandal au declarat că, de fapt, cearta ar fi pornit de la cerșetorul de pe aleea Litoral, care l-ar fi înjurat pe unul dintre ei. Cerșetorul a fost împins și a căzut și, în timp ce se afla la pământ, acesta a fost lovit de agresori cu palmele și picioarele.

Patrulele formate din jandarmi și polițiști au fost, ulterior, atacate la rândul lor de agresori.

Scandalagii nu s-au lăsat impresionați de oamenii legii: au aruncat cu nisip, i-au înjurat pe jandarmi, unuia chiar i-au rupt uniforma. Drept pentru care, după ce au fost dați cu spray lacrimogen și încătușați, au fost duși în arest.

Jandarmul care le-a făcut față tuturor bătăușilor este din Costinești și a primit aprecieri din partea multor internauți pentru felul în care le-a făcut față celor șase. Acesta a activat la un club de rugby din Mangalia. Timp de zece ani, el a fost înrolat în Legiunea Străină.

Iată decizia Judecătoriei Mangalia:

  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GRN, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate GBC, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FAF, recidivist, în dauna persoanei vătămate GBC, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GLS, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate FA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GLS, cu datele de mai sus, în dauna persoanei vătămate GCA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FA, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate FA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FA, cu datele de mai sus, în dauna persoanei vătămate GCA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Condamnă inculpatul GRN, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea la data de 15.08.2023 a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
  • Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 3 ani, dar și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. l Cod penal. Astfel, lui GRN i se interzice, pentru trei ani, dreptul de a se deplasa sau de a se afla în comuna Costinești.

Totodată, instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani (doi ani) și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului GRN prin prezenta sentinţă şi stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru) ani.

Mai mult, Judecătoria Mangalia impune inculpatului GRN să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brașov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul GRN este obligat să presteze, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local com. Feldioara jud. Brașov ori în cadrul Primăriei/Consiliului local Brașov.

Sentință cu executare pentru unul dintre bătăuși

Alți doi inculpați, GLS și FA au fost condamnați la câte de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea la data de 15.08.2023 a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Și în cazul lor s-a luat decizia suspendării sub supraveghere a pedepsei și prestarea a câte 120 de zile de muncă în folosul comunității.

De asemenea, cei doi nu vor avea voie să mai calce în Costinești timp de 3 ani.

Al patrulea inculpat din dosar, FAF, recidivist, a fost condamnat la numai 2 ani de închisoare. În cazul lui, instanța a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1202/14.07.2022 a Judecătoriei Braşov şi a dispuns executarea în întregime a acestei pedepse, adăugând-o la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, astfel încât inculpatul FAF, va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani (cinci ani) închisoare, în stare de detenție în penitenciar.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Au fost arestați cei patru bărbați implicați în scandalul de la Costinești




SURSE: Cine ar putea veni în locul olandezilor de la Damen Mangalia

Damen Mangalia

Consiliul de Administratie al societății Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia va decide luni, 17 februarie, ieșirea oficială a Damen din Damen Shipyards Mangalia S.A. („DSMa”).

Potrivit surselor noastre, în acest moment cei doi acționari negociază termenii și condițiile acestei încetări a contractului de asociere.

De asemenea se discută cu toți investitorii interesați de preluarea administrării șantierului.

Printre numele vehiculate sunt italienii de la Fincantieri sau norvegienii de la Aker.

În timpul protestului de săptămâna trecută, ce a avut loc în fața Ministerului Economiei, ministrul Bogdan Ivan a declarat:

Avem discuții avansate cu cel puțin 6 companii mari, de nivel internațional, care au capacitatea și banii să plătească salariile.

În maximum două săptămâni vom avea un răspuns. Cei care vor fi cei mai rapizi vor fi prioritari„, a promis Bogdan Gruia.

Pe aceeași temă:

AGEA: Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia decide ieșirea DAMEN din Damen Shipyards Mangalia S.A. („DSMa”)




AGEA: Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia decide ieșirea DAMEN din Damen Shipyards Mangalia S.A. („DSMa”)

Protest Damen Mangalia

Consiliul de Administratie al societatii Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor, în data de 17.03.2025, ora 11.30.

Iată ordinea de zi:

  • Ratificarea actelor întreprinse până la acest moment și aprobarea actelor și măsurilor ulterioare cu privire la procesul de Exit al DAMEN din Damen Shipyards Mangalia S.A. („DSMa”).
  • Aprobarea datei de 04.04.2025 că data de înregistrare, respectiv de  identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrang efectele hotărârilor A.G.E.A. din data de 17/21.03.2025,  a datei de 3.04.2025 că ex-date, în conformitate cu dispozițiile  Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă;
  • Împuternicirea Directorului General al Societății, sau al înlocuitorului acestuia, în vederea efectuării procedurilor și formalităților prevăzute de lege în scopul înregistrării hotărârii  A.G.E.A. la Oficiul Registrului Comerțului de pe langă Tribunalul Constanța

În cazul în care nu este atins cvorumul necesar pentru întrunirea adunării generale ordinare în data de 17.03.2025,  adunarea generala ordinara se vă tine în data de 21.03.2025,  în același loc, la aceeași ora, cu aceeași ordine de zi și data de referință.




Percheziții în județul Constanța: Vizați, membrii unei grupări specializată în furturi de componente de ambarcațiuni

Bărci

Ieri, 12 februarie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Sinoe, Mihai Viteazu și Istria, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, trei bărbați ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care, pe parcurs, ar fi aderat alți cinci membri, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de furt de componente de ambarcațiuni, fapte comise în județele Constanța, Tulcea și Călărași.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 135.000 de euro.

În urma perchezițiilor, polițiști au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 4 motoare de ambarcațiune, 13 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 5 carduri de memorie, peste 10.000 de lei, precum și mai multe plase de tip monofilament.

Totodată, au fost indisponibilizate 6 autoturisme.

La aceeași dată, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, ulterior, față de 7 fiind dispusă măsura reținerii, 24 ore.

Acestea au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 13 februarie, persoanele în cauză vor fi prezentate Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, încă o persoană este cercetată în același dosar, aceasta aflându-se în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză penală.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, Poliției Municipiului Constanța, Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Șofer fără permis, depistat de polițiștii de frontieră la Mangalia

Poliție

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe DN 39, un cetățean român, conducând un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

În data de 12.02.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia aflaţi în misiune pe DN 39, au oprit pentru un control poliţienesc un autoturism condus de către un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.

Cu ocazia verificărilor specifice s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu dreptul de a conduce suspendat.

 

 




Parfumuri contrafăcute, depistate pe DN39 la Mangalia

Parfumuri contrafăcute

Poliţiştii de frontieră români au descoperit, în urma unui control polițienesc efectuat asupra unui autocar sosit din Turcia, 84 de parfumuri estimate la aproximativ 60.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 12.02.2025, pe DN39, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat un control asupra unui autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat bagajelor, 84 de parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Produsele aparțineau unui cetățean român, însă acesta nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Produsele, în valoare totală de aproximativ 50.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.




Primăria Pecineaga a demarat consultarea publică privind elaborarea noului PUG al comunei

Comuna Pecineaga

În conformitate cu art. 37 din Ordinul 2701/30.12.2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare și conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă informăm că a fost demarată procedura de informare și consultare a populației cu privire la documentația: “PLAN URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI PECINEAGA, JUDEȚ CONSTANȚA ELABORAREA/ACTUALIZARE ÎN FORMAT DIGITAL A DOCUMENTAȚIEI DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM PLAN URBANISTIC GENERAL PENTRU COMUNA PECINEAGA”, inițiator și beneficiar Primăria Pecineaga.

În perioada 10.02.2025 – 27.03.2025 (45 de zile) aveți posibilitatea să consultați documentele complete ale propunerilor Planului Urbanistic General al Comunei Pecineaga (planșele, Regulamentul General non-tehnic), atât pe pagina web a Primăriei, cât și la sediul Primăriei Pecineaga, Compartimentul Urbanism, în zilele lucrătoare în intervalul orar 08:00-16:00.

Publicul este invitat să transmită observații asupra documentelor expuse/disponibile pe site-ul primăriei și la sediul Primăriei Pecineaga, în scris (Compartimentul Urbanism) sau pe e-mail secretariat@primaria-pecineaga.ro, în maxim 45 de zile calendaristice de la data anunțului.

Dezbaterea publică privind propunerile și prevederile preliminare ale Planului Urbanistic General va avea loc în data de 27.03.2025 la sediul Căminului Cultural al comunei Pecineaga situat în Șos. Ștefan cel Mare, nr. 66, începând cu ora 10:00 până la ora 12:00.