Hristos a Înviat și sărbători liniștite din partea echipei RAJA Constanța!

RAJA Constanța



Doi vârstnici au fost GRAV răniți după ce rulota lor a luat foc în zona Băile Puturoasa din Hârşova

Rulotă incendiată Hârșova

Două persoane au fost rănite, în această după amiază, după ce rulota lor a luat foc, acestea fiind preluate de elicopterul SMURD. O victimă a suferit arsuri pe 98% din suprafața corpului. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă după-amiază, că a izbucnit un incendiu în zona Băile Puturoasa din Hârşova.

La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de stingere și ambulanțe.

Potrivit ISU Dobrogea, în urma incendiului au rezultat doua victime: o femeie, care a suferit arsuri pe 98% din suprafața corpului și un bărbat, de 73 de ani, care are arsuri la nivelul capului.

Femeia a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Spitalul Județean Constanța, ventilată mecanic. Bărbatul primește îngrijiri medicale la spitalul din Hârșova, având arsuri pe o suprafață de 15% a corpului.

Rulota a ars în proporţie de 40%, iar incendiul ar fi pornit de la pavilionul autovehiculului.

Rulotă incendiată Hârșova
Rulotă incendiată Hârșova




Menabit Ozghiun îl cheamă la judecată pe Cristian Radu

Menabit Ozghiun

Pe 17 aprilie 2025, la Tribunalul Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 1977/118/2025, prin care fostul consilier local, Menabit Ozghiun îl cheamă la judecată pe Cristian Radu, primarul din Mangalia.

Dosarul are ca obiect anularea a două dispoziții de primar: 1853/15.10.2024 și 1742/16.09.2024.

 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




(VIDEO) Deputatul Daniel Georgescu: „Crin Antonescu știe că o țară ca România trebuie să vorbească, nu doar să asculte”

Daniel Georgescu

Deputatul Daniel Georgescu a transmis un mesaj prin care arată de ce, pe 4 mai 2025, va pune ștampila pe Crin Antonescu.

De prea mult timp România stă pe margine și zice BRAVO! altora.

Politica noastră externă arată ca un comentariu pe Facebook, mult entuziasm, zero influență.

Crin Antonescu știe că o țară ca România trebuie să vorbească, nu doar să asculte.

Nu vine cu gargară, ci cu direcție. Vrea o politică externă care să conteze.

Cu Crin nu mai suntem în sala de așteptare, intrăm în sală și ne punem la masă.

România nu mai e galerie, ci devine echipă!”, a transmis deputatul Daniel Georgescu.

Comandat de Alianța Electorală România Înainte – PSD

CMF 31250003




Prefectura Constanța a atacat la Tribunal mai multe hotărâri ale consilierilor PSD, AUR și USR. Prelungirea contractului unuia dintre denunțătorii lui Colgiu la DNA, printre acestea

Ședința Consiliului Local Mangalia

Prefectul județului Constanța a atacat mai multe hotărâri votate de consilierii PSD, USR și AUR, în ședința Consiliului local din 18 martie 2025.

Secretara primăriei, Andreea Ciocănel, nu și-a dat avizul de legalitate pentru aceste decizii și, potrivit legii, Prefectura le-a atacat în contencios.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, HCL-urile atacate de Prefectura Constanța sunt cele numerele 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 14 din 18 martie 2025, ce fac referire la: aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia, programul sălii Consiliului Local și a biroului viceprimarului, revocarea Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 58/2018 privind mandatarea Primarului Municipiului Mangalia să semneze actele juridice pentru bunurile imobile ce fac parte din domeniul public sau privat al UAT Mangalia, dar și revocarea Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 28/2012 privind încheierea unor contracte de asistență juridică în vederea consilierii, asistării sau reprezentării în fața autorităților sau a instanțelor de judecată.

Printre HCL-urile atacate mai sunt și cele trei prelungiri ale contractelor a trei agenți economici, printre aceștia numărându-se și unul dintre cei care l-au denunțat pe Dorinel Colgiu, fostul director Goldterm Mangalia la DNA Constanța.




Micuța Ana din Mangalia are nevoie de ajutorul nostru: „Fii parte din miracol!”

Ana din Mangalia

Asociația Salvează o Inimă face apel la toți cetățenii cu inimă mare, să ajute o fetiță din Mangalia de numai 9 ani, diagnosticată cu TBC osteoarticular.

„În această perioadă sfântă, când sufletele ni se umplu de lumină, iar Învierea Domnului Iisus Hristos ne amintește de miracolul vieții și al speranței, o fetiță de doar 9 ani, Ana Maria Gabriela Ursu, are nevoie de un miracol.

Diagnosticată cu TBC osteoarticular toraco-lombar, micuța Ana luptă în fiecare zi cu dureri greu de imaginat pentru un copil. Tratamentul și intervențiile necesare pot fi realizate la Spitalul Monza din București, însă costurile sunt mult peste puterile familiei: 42.000 €. Ajutorul tău poate însemna Învierea speranței în sufletul unei mame, în viața unui copil.

Pandoras Courier a făcut deja un prim pas și a donat cu generozitate 15.500 RON, arătând că împreună putem muta munții din loc.

În aceste Sărbători Pascale, când ne pregătim inimile pentru lumină și iubire, te rugăm să dăruiești din suflet.

Orice gest contează. Orice donație aduce Ana mai aproape de vindecare.

Fii alături de ea. Fii parte din acest miracol.

Împreună putem transforma durerea în speranță. Împreună putem aduce Învierea în viața Anei”, transmit reprezentanții Asociației Salvează o Inimă.

Pentru a o putea ajuta, trimite un SMS la 8832 cu textul ANA.

Contribuie ONLINE: https://salveazaoinima.ro/anamaria-ursu/

 Fiecare SMS contează. Mai mult decât crezi.




Primăria Tuzla le cere cetățenilor care vor închiria în regim hotelier în acest sezon să achite contravaloarea serviciilor de salubrizare

ANUNȚ

Primăria comunei Tuzla anunță cetățenii care urmează să închirieze în regim turistic în apropiatul sezon estival că au obligația să achite contravaloarea serviciilor de salubrizare.

Într-un anunț al primarului comunei Tuzla, Taner Reșit se arată că:

„În vederea îndeplinirii obligațiilor ce vă revin privind plata serviciilor de salubrizare pe perioada închirierii locuințelor și a imobilelor deținute cu altă destinație decât cea de locuință (pensiune, loc de campare, s.a.) care sunt evidențiate în mediul on-line prin anunțuri de reclamă comercială și intermediere imobiliară (booking sau alte platforme de socializare) punem în vederea persoanelor deținătoare de astfel de imobile să procedeze la declararea acestor activități precum și a numărului de unități locative închiriate în vederea calculării cuantumului taxei speciale de salubrizare și emiterii înștiințărilor de plată aferente anului 2025 până la data de 01.05.2025.

Nedeclararea informațiilor solicitate va conduce la sancționarea contravențională în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, precum și sesizarea organelor de control ANAF Constanța.

Procedura de declarare a informațiilor menționate se va realiza prin intemediul Serviciului de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Comunei Tuzla”.




Ministerul Afacerilor Interne, mesaj EMOȚIONANT pentru șoferi: „Nu deveniţi o amintire! Cineva vă așteaptă acasă”

Untitled-6

Ministerul Afacerilor Interne a postat un video emoționat în care un polițist îi îndeamnă la prudență pe șoferi, mai ales acum, în preajma sărbătorilor de Paște:

„Sunt printre primii care ajung la locul unui accident rutier. De multe ori… e prea târziu! Am văzut telefoane încă sunând, oameni care nu mai pot răspunde şi familii care nu ştiu ce urmează să afle. De multe ori, eu am aprins o candelă pe marginea drumului.

Aşa că, înainte de sărbători, când toţi ne grăbim spre casă, vă rog, conduceţi responsabil şi ajungeţi cu bine! Nu deveniţi o amintire!

Sărbătorile sunt făcute pentru a fi trăite cu bucurie, nu cu tristețe. Condu responsabil, cineva te așteaptă acasă!”, le transmite polițistul.




Cobadin: O șoferiță a lovit un copil de 5 ani și a FUGIT de la locul accidentului

Ambulanța

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Primăverii din comuna Cobadin s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un minor, de 5 ani, care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal.

Ulterior, ar fi părăsit locul faptei.

După aproximativ 30 de minute, conducătorul auto a fost identificat și depistat de polițiști, fiind vorba de o femeie, de 62 de ani.

Minorul a fost rănit ușor, fiind transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Conducătorea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.




Director al Direcției Sanitar Veterinară, prins în timp ce lua mită zeci de mii de euro. Ar fi încercat să arunce șpaga la WC

Șpaga

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 aprilie 2025, a inculpatului TUCHILĂ MITICĂ, director executiv al Direcției Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor – Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

La data de 16 aprilie 2025, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar la aceeași dată, instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea pentru o durată de 30 de zile a inculpatului Tuchilă Mitică.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Tuchilă Mitică, în calitatea menționată, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeași cursul aceleiași luni, inculpatul ar fi primit de la acesta, prin intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, inculpatul Tuchilă Mitică a mai primit 11.000 euro, în legătură cu aspectele menționate anterior, ocazie cu care procurorii au procedat la constarea infracțiunii flagrante.

Potrivit Adevărul care citează surse judiciare, în momentul descinderii procurorilor, Tuchilă a încercat să scape de bani aruncându-i în vasul de toaletă. Pentru a-i recupera, anchetatorii au fost nevoiți să spargă WC-ul.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




URMĂRIRE ca în filme la Mangalia: Un șofer beat turtă și fără permis a fugit cu polițiștii pe urme

Radar, poliția rutieră

La data de 17 aprilie 2025, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul 1 Decembrie 1918, aparatul radar înregistrând viteza de 79 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

Șoferul nu s-a conformat semnalului, efectuând viraj peste marcajul longitudinal continuu.

Polițiștii l-au interceptat în incinta unei stații de alimentare cu carburant.

Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 45 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că ar avea permisul de conducere expirat din data de 12 martie a.c.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




(FOTO/VIDEO) RAZII de amploare ale polițiștilor constănțeni la PTF Vama Veche

Razii la Vama veche

Astazi, 17 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au desfășurat  o acțiune de prevenire în zona frontierei cu Bulgaria.

În contextul aderării pe deplin a României la Spațiul Schengen și al eliminării controalelor la frontierele terestre, anticipăm că în perioada Sărbătorilor Pascale va crește traficul pe principalele artere de circulație dintre cele două state.

Razii la Vama veche
Razii la Vama veche

Pentru a asigura un climat de siguranță pentru cetățenii care tranzitează granițele în această perioadă, polițiștii acționează pentru prevenirea și combaterea infractionalității transfrontaliere.

Razii la Vama veche
Razii la Vama veche

Astfel, polițiștii rutieri au oprit în trafic autoturismele care au intrat în țară prin localitățile de frontieră Vama Veche și Negru Vodă, șoferii au fost legitimați, iar vehiculele au fost verificate.

Razii la Vama veche
Razii la Vama veche

Totodată, polițiștii Serviciului Siguranță și Prevenirea Criminalității au discutat cu conducătorii auto și cu pasagerii autovehiculelor oprite despre măsurile de siguranță pe care le pot lua atunci când pornesc la drum, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt din locuințe, din autoturisme sau de înșelăciune.

Razii la Vama veche
Razii la Vama veche

Polițiștii le-au oferit conducătorilor auto recomandări preventive utile cu privire la conducerea pe timp de noapte și conducerea preventivă, pentru a evita accidentele rutiere.




Atenție! Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților Hârșova și Ciobanu din județul Constanța, se impune sistarea furnizării apei potabile, timp de 19 ore.

Având în vedere gradul mare de uzură al segmentului care este înlocuit, există riscul major ca în timpul sezonului estival, când cresc consumurile de apă și debitele pompate, această conductă să cedeze, iar consumatorii deserviți să rămână fără apă potabilă pe o perioadă nedeterminată.

Astfel, din noaptea de miercuri spre joi, 23 spre 24 aprilie 2025, ora 01.00, până  joi, 24 aprilie 2025, ora 20.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Hârșova și Ciobanu.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic.

La reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare de aspect ale apei (turbiditate, culoare), cauzate de golirea și reumplerea conductelor. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.




ATENȚIE! Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord

RAJA

Joi, 24 aprilie 2025, echipele RAJA vor executa lucrări de înlocuire a unui tronson aferent conductei magistrale cu diametrul de 500 mm, din Stațiunea Mamaia.

Astfel, începând din noaptea de miercuri spre joi, 23 spre 24 aprilie 2025, ora 01:00, până joi seara, 24 aprilie 2025, ora 20:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Mamaia Nord, zonele Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).

Având în vedere că se apropie sezonul estival, când consumul de apă crește semnificativ, pentru a preîntâmpina apariția unor noi avarii ce ar putea afecta litoralul, s-a luat decizia continuării lucrărilor de înlocuire a acestui tronson, din cauza stării avansate de uzură.

Recomandăm tuturor utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

La reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare de aspect ale apei (turbiditate, culoare), cauzate de golirea și reumplerea conductelor. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil.




Elevii callatieni Cristian Safta și Rareș Andrei Buzdugan s-au calificat la faza NAȚIONALĂ a Olimpiadei ACADNET

Liceul Teoretic Callatis

Cristian Safta și Rareș Andrei Buzdugan de la Liceul Teoretic „Callatis” s-au calificat la faza NAȚIONALĂ a Olimpiadei ACADNET.

Cristian Safta, elev al clasei a XII-a, s-a calificat la secțiunea “Rețele”, în timp ce Rareș Andrei Buzdugan s-a calificat la secțiunea ” Interoperabilitate software”.

“Pentru Cristian este a treia participare în cadrul acestei competiții, iar pentru Rareș este a doua.

Olimpiada va avea loc în perioada 10-13 mai la Universitatea Politehnică Bucuresti.

Felicităm elevii și cadrul didactic coordonator, prof. Mihaela Pilat, pentru aceste rezultate frumoase și le urăm mult succes la etapa națională!”, transmit reprezentanții Liceului Teoretic „Callatis”.

Pe aceeași temă:

Elevii Liceului Teoretic Callatis, pe podiumurile etapelor naționale și județene de dezbatere




Elevii mai multor clase primare din Constanța au învățat prima lecție de ecologie la stația de sortare Polaris M Holding

Elevi la Polaris M Holding

Stația de sortare Polaris M Holding a primit vizita a trei clase din ciclul primar – clasa I B, clasa I D și clasa a III-a C – de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Constanța.

Îndrumați cu grijă și dăruire de doamnele profesoare Maria Irina Ciocan, Daniela Militaru și Cornea Elena, cei mici au explorat cu entuziasm un univers nou pentru ei: cel al deșeurilor și al reciclării.

Vizita a început cu o prezentare a activităților desfășurate în stație. Elevii au descoperit cum are loc sortarea deșeurilor pe bandă, procesul de balotare, precum și traseul fracției umede, care, din păcate, ajunge la depozitul de deșeuri.

Copiii au învățat că primul pas spre un mediu mai curat începe cu fiecare dintre noi – prin colectarea separată a deșeurilor, fie că suntem acasă, la școală sau în vacanță. Au aflat cât de important este să reducem cantitatea de deșeuri pe care o generăm, să reutilizăm ceea ce putem și, abia apoi, să reciclăm, pentru a da o nouă viață materialelor.

Entuziasmul lor, întrebările pline de curiozitate și dorința sinceră de a învăța ne-au emoționat profund. Ne-au reamintit cât de important este să investim în educația ecologică, pentru ca cei mici să devină adulți responsabili.

La finalul vizitei, micii ecologiști au primit câte un set de saci colorați – galben, albastru și verde – pentru a le reaminti codul culorilor în colectarea separată și… câteva bomboane, ca semn de apreciere pentru interesul și bucuria lor.

Mulțumim tuturor pentru o zi plină de învățare și speranță! Viitorul sună mai bine când copiii învață să aibă grijă de planetă.

 




(VIDEO) MEGA SCANDAL între primarul Mangaliei și consilierii locali: Cristian Radu a retras, pentru a DOUA oară, proiectul de buget

photo_2025-04-15_19-31-56

Cum era de așteptat și cum s-a mizat încă de la convocarea ședinței de consiliu la Casa de Cultură Mangalia, întâlnirea aleșilor locali a fost un mega spectacol: primarul Cristian Radu s-a plimbat de colo colo, prin sala de spectacole, cu microfonul în mână, ca un adevărat regizor, încercând să înnăbușe orice intervenție a consilierilor locali.

La rândul lor, consilierii locali i-au reproșat primarului că le pune pumnul în gură, mai ales că, spun aceștia, în ultimii ani Cristian Radu nu a mai călcat pe la ședințele de consiliu.

Încă de la începutul ședinței a fost clar că este, de fapt, vorba despre o piesă de teatru pusă cu grijă în scenă, de care nenea Iancu ar fi fost extrem de mândru.

Pe două meșuri, pe scenă, angajații primăriei au scris: Consilierii PNL și Consilierii PSD, AUR și USR, iar scaunele de pe scenă au fost, astfel, împărțite în două. Lucru care nu a împiedicat-o pe președinta de ședință, Semiran Abdurefi, să dea jos de pe scenă cele două afișe și să își îndemne colegii să se așeze unde doresc:

„Suntem toți din Mangalia, suntem prieteni, vecini, nu văd de ce să ne împărțim că așa vrea domnul primar, a spus Semiran Abdurefi”.

Dar sala era deja divizată: s-a huiduit, s-au reproșat legăturile edilului cu fosta sa mână dreaptă Dorinel Colgiu, condamnat pentru șpagă, vârsnicii au cerut acordarea torturilor de la primărie, primarul a cerut, insistent și aproape obsesiv „o secundă, o secundă, o secundă”, consilierii au cerut să fie respectată solemnitatea ședinței, s-a huiduit, din nou…

dr. Dan Lefter
dr. Dan Lefter

Fostul vicerprimar s-a arătat foarte supărat că ai săi colegi au introdus un amendament în bugetul propus de primar.

Acest amendament a apărut după ce consilierii PNL au refuzat să participe la o ședință a consilierilor PSD USR și AUR.

Ca un adevărat showman, primarul Radu a dat „lovitura de grație” sau cel puțin așa considera domnia sa: a anunțat că își retrage, a doua oară, proiectul de buget.

Cu alte cuvinte, în cazul în care prefectul județului Constanța va ataca, din nou, bugetul local, cam tot ce înseamna proiecte de investiții ale Mangaliei – printre care și un corp nou al Școlii Gala Galaction sau asfaltări în cartierul Dobrogea 1- vor fi blocate.




Aleșii locali din Mangalia au avut și azi „interzis” în sala de ședințe. Consilierii PNL au DISPĂRUT, miraculos, de la întrunire

sedinta

Consilierii PSD, USR și AUR, dar și cei din PNL, s-au întâlnit, astăzi, în ședințele pe comisii. Ulterior, a fost ținută o ședință extraordinară, la Club Nautic și nu la primărie, așa cum această întâlnire fusese convocată.

La fel ca și până acum, în ciuda faptului că ședința trebuia ținută în sala Consiliului Local, cheia de la camera cu pricina „nu se găsește” așa că aleșii locali au fost nevoiți să plece din nou către Club Nautic.

La fel de miraculos precum dispariția cheii buclucașe, consilierii PNL au dispărut din sală și nu au mai participat la ședința în care s-au dezbătut prelungirea contractului de iluminat public pentru Goldterm, dar și abrogarea proiectului 134/2021, privind dezvoltarea a stațiunilor Mangaliei.

Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate cu votul celor 11 consilieri locali prezenți la ședință.

Semiran Abdurefi, inițiatorul proiectului privind abrogarea HCL 134/2021:

Până acum, regimul de urbanism prevedea un regim de înălțime ce putea fi de P+9 și peste, adică celebrul The Sky is the Limit (Limita este cerul – sintagmă rostită de fostul viceprimar Dragoș Angelescu, la România te Iubesc). 

Am inițiat un proiect de abrogare, pe care l-am câștigat în 2023. Primăria a făcut apel și mi s-a spus că nu am calitate procesuală. Tot în 2023, Tribunalul a anulat HCL 134„.

Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate de aleșii PSD, USR și AUR.




(FOTO) Palatul Copiilor din Constanța a găzduit reuniunea din cadrul proiectului Art of Inclusion – Art for Inclusion, finanțat prin Erasmus +

Art of Inclusion - Art for Inclusion

În perioada 7-11 aprilie, Palatul Copiilor Constanța a fost gazda reuniunii din cadrul proiectului Art of Inclusion – Art for Inclusion, proiect finanțat prin programul Erasmus +.

Art of Inclusion - Art for Inclusion

Elevi și cadre didactice din Polonia, Turcia și Grecia, alături de elevi români, au participat la workshop-uri în care arta a fost utilizată ca instrument de incluziune și coeziune socială. De asemenea, au fost organizate vizite și excursii care au pus în valoare diversitatea culturală a Dobrogei.

Participanții au fost încântați de această activitate interculturală în cadrul căreia arta a fost limbajul comun și fiecare a învățat din experiența celuilalt.

Art of Inclusion - Art for Inclusion

Prin această experiență internațională și programele de educație interculturală dezvoltate în cadrul proiectului, s-a demonstrat încă o dată că arta reprezintă o modalitate de depășire a barierelor de comunicare și de promovare a diversității, a declarat coordonatorul proiectului, profesor Roxana Mitan

Proiectul a fost inițiat de Stowarzyszenie Przyjaciol Gimnazjum w Proszowicach, Polonia, în parteneriat cu Incirliova Genclik Kultur Sanat ve Gelisim Dernegi, Turcia, ARTIFACTORY, Grecia și Palatul Copiilor Constanța.

Art of Inclusion - Art for Inclusion




Iată programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale!

raja

RAJA S.A. aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 18 – 21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată PayPoint/Payzone, Westaco și în incinta magazinelor „La doi Pași”.

În perioada sărbătorilor de Paște, activitatea structurilor RAJA S.A. care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, tasta 3, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametri optimi.

Programul normal de lucru cu publicul va fi reluat de marți – 22 aprilie 2025.

 

Biroul de Comunicare