(VIDEO) Cristian Radu a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Magistrații decid dacă îl trimit în arest la domiciliu



La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe SMURD și SAJ.
Două victime, un adult și o fetiță de șase ani au ajuns la spital cu multiple traumatisme și escoriații.

Mai multe societăți comerciale din Mangalia și stațiuni au solicitat anularea acestui regulament, în baza căruia funcționarii Primăriei Mangalia au putut amenda, discreționar și la ordin, pe oricine nu era văzut cu ochi buni șefii instituției.
Mecanismul era unul simplu: anumitor agenți economici nu le erau vizate autorizațiile de funcționare de către primarul Cristian Radu. Ulterior, Poliția Locală venea pe capul agentului respectiv și îl toca cu amenzile. Unii dintre comercianți au preferat să dea șpăgi grase, așa cum reiese din rechizitoriul DNA Constanța.
Alții, au achitat amenzile și au apelat la instanța de judecată.
Pe 26 iunie 2025, Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză agenților economici și a suspendat aplicarea acestui regulament, iar astăzi, la Tribunalul Constanta, se va judeca, pe fond, anularea HCL nr. 23 din 2024 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia.

Reamintim că judecătorul Marius Nastasia a decis, astăzi, ca primarul Mangaliei, acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită și una de spălare de bani să fie cercetat în continuare în arest la domiciliu.
Procurorii DNA au făcut imediat contestație la această decizie.
Totodată, luni, 24 noiembrie, Cristian Radu va ajunge la Curtea de Apel, alături de alți inculpați, în Dosarul Avocaților.
Radu este acuzat, de această dată, de spălare de bani.

Imediat, s-au făcut manevrele de repornire a sistemelor de la nivelul stației, dar alimentarea cu apă a orașului Constanța nu se mai realizează la parametri optimi. Zonele Brătianu, Palas, Baba Novac, Faleză Sud, CET, Viile Noi, Medeea, Km 4, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Kaufland, Oborului, Casa de Cultură, Balada, I. L. Caragiale, aleea Garofiței, strada Dezrobirii, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai, Depozite – Halta Traian, Str. Interioară, Zona Industrială, precum și localitatea Năvodari, înregistrează presiuni scăzute la robinete, iar în funcție de consumurile înregistrate și de configurația rețelei, la etajele superioare se poate constata chiar lipsa apei.
Dacă nu vor apărea noi fluctuații sau căderi de tensiune și având în vedere lungimea rețelei și volumul necesar pentru reîncărcarea acesteia, estimăm că furnizarea apei potabile va reveni la parametri optimi în aproximativ două ore.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele RAJA monitorizează constant situația și fac tot posibilul pentru ca distribuția apei să fie restabilită în cel mai scurt timp.

Potrivit Ziarului Amprenta, procurorii DNA Constanța au atacat, deja, decizia magistraților.
Cel mai probabil cererea acestora va fi soluționată de Curtea de Apel Constanța săptămâna viitoare.
În perioada 2020 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct cât și printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.
Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:
– în perioada 2022 – 2024, ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;
– în cursul anului 2020, ar fi pretins suma de 70.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 20.000 de euro, pentru a emite un certificat de urbanism și ulterior o autorizație de construire pentru o clădire de locuințe P+12 în stațiunea Neptun;
– în cursul anului 2023, ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
– în cursul anului 2023, ar fi pretins suma de 50.000 de euro din care ar fi primit suma totală de 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
– în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025, ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.
Inculpatului Radu Cristian i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Constanța.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Biroului de Operațiuni Speciale Constanța.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Astfel, în intervalul orar 09.00 – 18.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din Cartierul Consilieri și cei din perimetrul delimitat de străzile: Pescarilor – Unirii – Ciprian Porumbescu – Unirii, cu străzile adiacente și punctul termic 31.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Cu puțin timp în urmă, magistrații Tribunalului Constanța au amânat pronunțarea pentru mîine, joi, 20 noiembrie.

Președinte de ședință pentru următoarele trei luni a fost votat, în unanimitate, Zanfir Iorguș – PSD.
Prin vot secret, reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Mangalia în Adunarea Generală a ORGANIZAȚIEI DE MANAGEMENT AL DESTINAȚIEI TURISTICE MANGALIA a fost numit Cristian Cojocărașu.
Reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Mangalia în cadrul Adunării Generale Extraordinare a S.C. Administrarea Parcului Industrial Mangalia S.R.L. a fost votată Semiran Abdurefi.

În aceste condiții, până la intrarea sistemului în presiune, abonații din zonele Brătianu, Palas, Baba Novac, Faleză Sud, CET, Viile Noi, Medeea, Km 4, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Viile Noi, Kaufland, Oborului, Casa de Cultură, Balada, I.L.Caragiale, ale. Garofiței, str. Dezrobirii, cartierele Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai, Depozite – Halta Traian, Str. Interioară, Zona Industrială, precum și cei din localitatea Năvodari, înregistrează apă cu presiune scăzută, iar la etajele superioare și în zonele înalte se poate înregistra lipsa apei.
Furnizarea apei la parametri optimi către zonele afectate se va realiza în aproximativ 2 ore, dacă nu mai apar alte disfuncționalități în alimentarea cu energie.
Echipele RAJA care asigură permanență la stația de tratare și pompare Palas fac imediat toate manevrele necesare de repornire a stației în condiții siguranță, de fiecare dată când se reia furnizarea de energie.
Pentru executarea acestor lucrări, în intervalul orar 10:00 – 17:00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din această localitate.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Pe parcursul carierei, judecătoarea Gabriela Iancu, care, în trecut, a condus instanța din Mangalia, s-a făcut remarcata prin exigență, corectitudine și soluții juste.
A câștigat, în egală măsură, respectul colegilor și avocaților care au avut mult de învățat de la domnia sa.
Astăzi, a avut ultima ședință de judecata, iar la final, avocații au felicitat-o pentru întreagă carieră.
Ziarul „Ediția de Sud” transmite doamnei judecătoare, sănătate și succes în ceea ce și-a propus să îndeplinească în perioada următoare!

Iată care sunt acestea:

Magistrații vor decide dacă Radu va rămâne pentru următoarele 30 de zile în arest sau va putea pleca în arest la domiciliu.
Decizia de astăzi NU este definitivă.
VIDEO: Seapress.ro

Potrivit IPJ Constanța, ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și având exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut un bărbat, de 44 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 8.50, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Rutieră Mangalia au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, pe șoseaua Constanței din municipiul Mangalia și care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs.
În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 18 noiembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Pe aceeași temă:

Potrivit IPJ Constanța, la data de 18 noiembrie 2025, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada General Vârtejeanu din municipiul Mangalia, un autoturism circulă haotic.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul reclamat și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 30 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 18 noiembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii cer menținerea în arest preventiv pentru 30 de zile a primarului Cristian Radu, în timp ce avocații săi l-ar dori în arest la domiciliu sau chiar sub control judiciar.
Decizia Tribunalului Constanța nu va fi una definitivă, putând fi atacată la instanța superioară, Curtea de Apel Constanța.
Reamintim că primarul suspendat Cristian Radu se află în arest preventiv din luna august a acestui an. El este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită și una de spălare de bani.
În perioada 2020 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct cât și printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.
Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:
– în perioada 2022 – 2024, ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;
– în cursul anului 2020, ar fi pretins suma de 70.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 20.000 de euro, pentru a emite un certificat de urbanism și ulterior o autorizație de construire pentru o clădire de locuințe P+12 în stațiunea Neptun;
– în cursul anului 2023, ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
– în cursul anului 2023, ar fi pretins suma de 50.000 de euro din care ar fi primit suma totală de 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
– în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025, ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.
Inculpatului Radu Cristian i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Constanța.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Biroului de Operațiuni Speciale Constanța.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Potrivit inițiatorului, prin noul regulament se reglementează activitatea comercială şi a serviciilor de piață, cerinţele necesare în vederea desfăşurării acestor activități, procedura de obţinere a acordului de funcţionare, a autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor de alimentație publică şi/sau recreative şi distractive, a autorizaţiei de funcţionare pentru structuri de primire turistice, inclusiv a autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea de activități economice cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public în municipiul Mangalia și în staţiunile turistice arondate. Regulamentul stabileşte şi activitățile ce vor fi permise/autorizate și condițiile de autorizare.
Prevederile se aplică persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, societăţilor comerciale care desfăşoară activități de comercializare a produselor și servicii de piaţă, inclusiv activități de alimentație publică şi/sau recreative şi distractive, precum şi servicii funerare, cât şi asociațiilor/fundaţiilor/O.N.G.-urilor care desfăşoară activități economice pe teritoriul administrativ al U.A.T. Mangalia.
Documentul INTEGRAL poate fi consultat în cele ce urmează:
1-Proiect-de-hotarare-Regulament-organizare-si-desfasurare-activitati-comerciale

Au fost prezenți la ședință administratorul judiciar, alături de creditorii:
S-a prezentat creditorul Şantierul Naval 2 Mai, prin Av. Cătălina Mihăilescu, dl. Constantin George Brezoi, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și dl. Neacşu Ovidiu, în calitate de reprezentant legal.
Administratorul judiciar a precizat următoarele:
„Şantierul Naval din Mangalia este cel mai mare şantier naval din România şi unul dintre cele mai mari şantiere din Europa. Ţinând cont de dimensiunile acestuia, şantierul naval are capacitatea de a realiza construcții noi de nave şi structuri metalice de mari dimensiuni (e.g. docuri plutitoare sau structuri off-shore), concurând nu numai cu şantiere din Europa şi Turcia, dar şi cu şantierele din piaţa asiatică.
Prin urmare, continuarea activității șantierului naval are un rol important atât pentru economia României, cât și pentru piața locală de muncă din zona județului Constanța, reprezentând o reală valoare economică.
Administratorul judiciar apreciază că o continurea a activității șantierului naval de către societatea DSMa, la acest moment, este deficitară, aceasta acumulând datorii curente.
Cu scopul de a obţine un cash-flow pozitiv, administratorul judiciar a întreprins toate demersurile aflate la dispoziția sa. folosind şi toate pârghiile pe care legea le pune la dispoziție, astfel:
Lucrările care au putut fi contractate au fost doar cele de reparații de nave, în principal, din lipsă de capital de lucru necesar pentru achiziționarea de materie primă, garantarea avansurilor primite de la beneficiari sau constituirea de garanții de bună execuție.
Deşi lucrările de reparații de nave ocupă aproape toată capacitatea șantierului, nu aduc suficient capital pentru a susține toate costurile directe şi indirecte ale şantierului naval. În fapt, chiar și aceste lucrări riscă să genereze pierderi ca urmare a imposibilității de a acoperi toate costurile.
Dată fiind situația actuală și conform constatărilor administratorului judiciar din perioada care a urmat deschiderii procedurii de insolvență a DSMa, societatea are nevoie de lucrări de anvergură, cum ar fi cele privind construcția de nave sau diferite construcții metalice (e.g. docuri plutitoare sau structuri off-shore).
Administratorul judiciar recomandă valorificare in bloc a Şantierului Naval Mangalia, înaitând propunerea sa către creditori în vederea aprobării, deoarece este o operațiune care excede activității curente a societății DSMa.
Având în vedere că se propune valorificarea în bloc, a întreg şantierului naval, sumele obținute din valorificare nu vor fi utilizate în activitatea curentă a şantierului. Prin urmare, din sumele obținute din valorificarea şantierului naval, vor fi achitate creanţele curente și apoi vor fi efectuate distribuiri către creditorii înscriși în tabelul creditorilor conform Legii nr. 85/2014. Pentru creditorii ale căror creanțe sunt contestate şi nesoluționate definitiv, se vor realiza provizioane, sumele urmând a fi distribuite ulterior soluționării definitive a contestaţiilor.
***
Conform Strategiei de valorificare, administratorul judiciar propune vânzarea în bloc a activului funcțional Şantierul Naval Mangalia” (un singur pachet de active imobile şi mobile) prin metoda licitației publice competitive cu strigare cu preţ în urcare, conform art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
Întrucât se vizează valorificarea unui activ funcțional, odată cu transferul proprietății asupra bunurilor imobile şi mobile din componenţa acestuia, se vor transfera și forța de muncă (prin încheierea unor noi contracte individuale de muncă cu societatea care va prealua activul) şi contractele comerciale esențiale, în vigoare la momentul transferului de active.
Valorile de evaluare (de piață și de lichidare) ale activului sunt cele detaliate în tabelul de mai jos, după cum urmează: Denumire activ
Valoare Piață (Euro exclusiv TVA) – 184.509.920,00
Valoare Lichidare (Euro exclusiv TVA) – 84.380.290,00
Terenul în suprafaţă de 80.86441 ha, situat în str. Portului, nr. 1, 8727, Mangalia, România, din incinta Şantierului Naval Mangalia este in proprietatea exclusivă a societății Şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA.
Adjudecatarul activului „Şantierul Naval Mangalia” trebuie să perfecteze un contract de acordare a folosinței cu proprietarul terenului, societatea Şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA.
Activul Şantierul Naval Mangalia” nu se va adjudeca sub preţul de pornire al licitațiilor, activul putând fi adjudecat doar începând de la prețul de pornire al licitațiilor, chiar dacă la ședințele de licitație se va prezenta doar un singur ofertant care oferă preţul de pornire.
3. Prezentarea și aprobarea Regulamentului cuprinzând instructiunile de desfasurare a licitatiei de vânzare în bloc a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia, aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA.

Site-ul de monitorizare a întreruperilor Downdetector a semnalat mii de rapoarte privind probleme la scurt timp după ora 13:30 ora României, marți.
„Cloudflare este conștientă și investighează o problemă care ar putea afecta mai mulți clienți”, a declarat compania într-o notă pe tabloul de bord al stării serviciului, la ora 13:48 (ora României). „Detalii suplimentare vor fi furnizate pe măsură ce vor fi disponibile mai multe informații.”.