(VIDEO) Mercedes căutat de autoritățile franceze, descoperit în posesia unui constănțean

Mercedes

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Franța, aflat în posesia unui cetăţean român.

Ieri, 13 ianuarie 2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

În cadrul acţiunii a fost identificat, pe raza localității Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare francez, aflat în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 29 de ani.

În urma verificărilor specifice și a cooperării operative cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Franța. Autoturismul, evaluat la aproximativ 250.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.




Ministrul Apărării a discutat cu președintele Grupului Damen despre modernizarea Forțelor Navale Române

Angel Tîlvar

Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit la sediul Ministerului Apărării Naționale (MApN) cu președintele grupului Damen, Kommer Damen, acest grup fiind unul dintre posibilii furnizori de nave de luptă pentru România.

„M-am întâlnit astăzi, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu domnul Kommer Damen, președintele Grupului Damen, companie care are o prezență importantă în România.

Modernizarea Forțelor Navale Române reprezintă o prioritate strategică pentru MApN, ținând seama de provocările de securitate din regiunea Mării Negre, care sunt amplificate de contextul geopolitic actual, în care războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei intră în cel de-al patrulea an.

Este esențial să identificăm, împreună cu partenerii internaționali, cele mai eficiente soluții care să răspundă cerințelor operaționale și provocărilor din acest important mediu de acțiune. Am discutat, în acest context, despre importanța transferului de tehnologie modernă și a cooptării industriei românești de apărare în programele de înzestrare care implică producția și mentenanța de echipamente pentru forțele noastre navale.

De asemenea, am subliniat angajamentul României față de procesul de modernizare a Forțelor Armate, demonstrat prin alocarea constantă a unui procent de 2% din PIB, începând cu anul 2017, ridicat de anul trecut la 2,5%”, a scris, pe Facebook, ministrul Angel Tîlvăr.

FOTO: Laurențiu Turoi




A trecut la cele veșnice avocatul Nicolae Manea din Mangalia

Avocat Nicolae Manea

Avocatul Nicolae Manea din Mangalia, membru al Baroului Constanța, a trecut la cele veșnice.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de soția sa, care a anunțat că trupul neînsuflețit este depus la capela de la poarta spitalului – Biserica Sf. Mina pentru priveghi.

Cei care l-au cunoscut și doresc să își ia un ultim rămas bun o pot face astăzi, la capela Bisericii Sfântul Mina. Diseara, de la orele 18.00, se vor citi „Stâlpii”.
Miercuri, 15 ianuarie 2025 va avea loc înmormântarea.




Potențialul „Level UP”: Povestea lui Marius, angajatul Polaris M Holding

Polaris

Pe străzile Constanței, Marius, un angajat Polaris, poartă în aceasta seară un ghiozdan pe care scrie „Level UP”. Pentru el, aceste două cuvinte sunt mai mult decât un motto – sunt o promisiune.

Crescut într-un sat mic, Marius a învățat ce înseamnă greutățile vieții încă din copilărie. Cu visul de a deveni,, Cineva în societate”, și-a promis că, indiferent de situație, va munci cu suflet pentru a aduce ceva bun lumii.

În fiecare dimineață, pornește la muncă cu gândul că orașul curat este darul lui pentru cetățeni. Când vede copiii jucându-se în parcuri curate sau oameni zâmbind pe străzi îngrijite, simte că munca sa contează.

„Level UP” îl motivează să fie mai bun, să le ofere părinților săi un viitor mai luminos și să inspire respect pentru orice muncă făcută cu dăruire. Fiind întrebat de ce face asta, el a răspuns simplu: „Oamenii au nevoie de un loc frumos în care să viseze, așa cum l-am avut și eu!”

Pentru mulți, Marius este invizibil. Pentru Constanța, însă, el este un erou tăcut care lasă în urmă mai mult decât străzi curate – lasă inspirație.




Taner Reșit, primarul comunei Tuzla, apel către localnici: „Colectați selectiv deșeurile menajere”

codul-culorilor-in-colectare-1590x894

Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, face, din nou, apel la locuitori, pentru a colecta selectiv gunoiul din gospodării.

„În vederea derulării eficiente și selective a colectării deșeurilor generate de către persoanele fizice și juridice din comuna Tuzla și pentru a evita situațiile neplăcute de neridicarea pubelelor de către prestatorul de servicii de salubrizare condiționate de neselectarea deșeurilor conform programului stabilit, vă reamintim conținutul “Ghidului de colectare separată a deșeurilor” ghid pe care îl puteți solicita direct de la operatorul de salubritate sau regăsi la avizierul primăriei Comuna Tuzla sau alternativ pe site-ul primăriei Comuna Tuzla, respectiv pe rețelele de socializare, astfel:

  • PUBELELE DE CULOARE NEAGRĂ sunt destinate exclusiv deșeurilor reziduale menajere, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;
  • SACII GALBENI DE 80 L sunt destinați exclusiv deșeurilor de plastic și metal, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;
  • PUBELELE ALBASTRE sunt destinate exclusiv deșeurilor de hârtie și carton, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;

Alăturat atașăm “GHIDUL DE COLECTARE SEPARATĂ A DEȘEURILOR”, a transmis Taner Reșit.


FOTO: Ecosynergy




ATENȚIE! Se reiau exercițiile militare pe mare la Mangalia și Limanu

Trageri navă

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 13.01.2025 – 01.06.2025, se reiau activitățile de instrucție și antrenament specifice cu ambarcațiuni rapide.

Acestea activități vor avea loc, din nou, pe raza Portului Militar Mangalia, insula Mangalia, laguna Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră, cu trageri simulate cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte.

Reprezentanții MApN mai precizează că aceste activități vor produce zgomot specific și pot crea, de asemenea, disconfort în rândul populației.

Pe această cale, militarii din cadrul acestei structuri mai subliniază faptul că s-au luat toate măsurile necesare pentru a nu pune în pericol siguranța populației și a mediului înconjurător.




Polaris M Holding: Iată unde a fost amplasată bena pentru deșeuri de dimensiuni mari, la Constanța

Containere Polaris M Holding

Săptămâna aceasta, containerul pentru depozitarea deșeurilor de dimensiuni mari este amplasat pe strada Panait Cerna, colț cu strada Chiliei.

Ce puteți depozita în bena de culoare verde: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc.

NU puteți depozita: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).

Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.

În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.

Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.




Șofer beat criță și fără permis, prins de polițiști: Ce alcoolemie a înregistrat etilotestul

Poliția rutieră

Urmare a depistării, din data de 10 ianuarie 2025, privind un bărbat, care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului și cu exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată, polițiști din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră, sub coordonarera procurorului de caz, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a persoanei în cauză.

Astfel, la data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 36 de ani, care ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, pe strada Corbului din muncipiul Constanța.

În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul în cauză avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 11 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Constanța, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.




Atenție, o parte din zona centrală a orașului Constanța rămâne fără apă la robinete!

RAJA - opriri apă

Joi, 16 ianuarie 2025, echipele RAJA vor executa lucrări de sectorizare. Acestea includ montarea unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, situată la intersecția străzilor Alexandr S. Pușkin și Eroilor din municipiul Constanța. Lucrările se desfășoară în cadrul contractului “Realizare cămine și instalație mecano-hidraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețele de distribuție apă”.

Astfel, în intervalul orar 09.00 – 17.00, se va sista furnizarea apei potabile în  perimetrul delimitat de străzile: bd. Mamaia – Prel. Bucovinei – Bucovinei – Eroilor – Mihai Eminescu – Alexandr S. Pușkin – Eroilor – Mircea cel Bătrân – bd. Mamaia, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.

Totodată, în același interval orar vor fi afectați de lipsa apei și consumatorii din zona de case situată în spatele Spitalului Militar.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




ATENȚIE! Se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia, Limanu și Eforie

Rețele Electrice România

Rețele Electrice România anunță că va întrerupe furnizarea energiei electrice în mai multe localități din sudul litoralului.

Astfel, marți, 14 ianuarie 2025 se va sista furnizarea energiei electrice la Mangalia, pe B-dul Callatis, bloc MG 29, scara C – întrerupere totală, în intervalul 8:30 – 16:30.

Miercuri, 15 ianuarie 2025 va fi ststată furnizarea energiei electrice la Limanu, cu SPA RAJA – de pe strada Caminului și strada Ciocârliei – întrerupere totală.

Totodată, se va sista furnizarea elergiei electrice la Eforie Nord, pe strada Meduzei – întrerupere parțială.

Vineri, 17 ianuarie va fi întreruptă energia electrică la Mangalia, în intervalul 8.30-16.30, în zonele Mangalia: spalatoria Oportun, atelier tamplarie Cartier Moară, FAN CURIER – Lumotex, SC Vans Prod și Peco Rompetrol – întrerupere totală.




Tenismenul constănțean Andrei Timaru, campion național la dublu alături de sportivul Ianis Ghiulea

Untitled-4

În perioada 6 – 11 ianuarie s-au desfășurat la București, la Complexul Sportiv Ion Țiriac, Campionatele Naționale Individuale Indoor U14.  La această compeție importantă, organizată de Federația Română de Tenis în parteneriat cu Fundația Țiriac, tenismenul constănțean Andrei Timaru a avut rezultate excepționale devenind campion național la dublu alături de sportivul bucureștean Ianis Ghiulea, iar la simplu a ocupat locul trei pe podium.

Începutul de an a venit pentru tenismenului Andrei Timaru, component al Lotului Național al României la categoria U14, cu rezultate excepționale la Campionatele Naționale Individuale U14.

Acesta a reușit performanța de a deveni campion național la dublu, alături de tenismenul Ianis Ghiulea, legitimat la Academia Victor Hănescu. Cei doi s-au impus în finala disputată cu echipa formată din sportivii Ștefan Szabo și Dragoș Teodorescu cu sorul de 7-5 6-2. Cei doi sportivi au devenit campioni naționali la dublu fără să piardă niciun set pe parcursul meciurilor disputate în această competiție.

Și la proba de simplu, Andrei Timaru a avut un parcurs foarte bun, impunându-se în mecuri printr-un joc solid și agresiv dar și printr-un mental foarte bun. În meciul disputat pentru locul trei a reușit să se impună în fața liderului național, David Bacliu, cu scorul de 6-0 6-1.

Andrei Timaru bate la porțile marii performanțe în tenis, având până acum un parcurs plin de rezultate atât naționale cât și internaționale. Sportivul în vârstă de 14 ani, legitimat la Clubul Sportiv Tenis TDC Constanța a început să joace tenis la vârsta de patru ani, moștenind pasiunea pentru sportul alb de la tatăl său, antrenorul de tenis Doru Timaru.

Sunt foarte fericit pentru rezultatele din această săptămână, dar și pentru nivelul de joc. Serviciul mi-a ieșit foarte bine, aproape perfect. Cu reverul am putut controla tot ce voiam și m-am mișcat foarte bine pe teren. Și am avut și un mental bun care m-a ajutat în anumite momente importante din meciuri. Voi continuă să mă antrenez din ce în ce mai mult, cum am făcut și până acum, pentru a ajunge la rezultate și mai bune pe viitor. Le mulțumesc tuturor celor care mă susțin pe acest drum: părinților mei, antrenorilor mei dar și profesorilor de la Școala Gimnazială numărul 8 Constanța, care sunt foarte înțelegători cu faptul că lipsesc destul de mult de la cursuri. Vreau să le mulțumesc în special domnului antrenor Senol Burghină și sparingului meu, Andrei Latiș cu care fac antrenamente în prezent și care m-au ajutat să evoluez foarte mult” a declarat Andrei Timaru.

Trebuie menționat faptul că în afara acestor rezultate sportive deosebite, Andrei Timaru este și un elev cu rezultate școlare foarte bune, terminând clasa a V-a cu media generală 10.




Individ condamnat la 10 ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, depistat la Cogealac

îNCHISOARE

Ieri, 10 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 44 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 10 ani de închisoare.

Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

 




RAZIE în sudul litoralului: Filtre la Mangalia, Vama Veche, Neptun și Costinești

Poliția Rutieră Mangalia

Ieri, 10 ianuarie 2025, polițiștii Poliției Municipiului Mangalia, împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, Secției 1 Poliție Neptun și Secției 3 Poliție Costinești, au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 70 persoane și au fost verificate 37 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 2.500 de lei

Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare.




Polaris M Holding factureaza 36% din taxa de salubrizare

Polaris

Într-un comunicat de presă, Polaris M Holding arată că taxa de salubrizare s-a mărit, dar din suma totală percepută drept taxă de salubrizare, societatea facturează 36%.

„Știm că în ultima vreme s-au ridicat multe întrebări despre costurile gestionării deșeurilor și modul în care bugetul este folosit. Noi, Polaris, vrem să fim transparenți cu voi deoarece sunteți partenerii noștri în această misiune.

Știați că din suma totală pe care o achitați lunar pentru gestionarea deșeurilor, doar 36% ajunge la noi?

Aceasta este partea din care acoperim colectarea și transportul deșeurilor, investiția în echipamente, salarii etc. . Restul de 64% este reprezentat de taxe către stat și alte contribuții.

De unde vin aceste costuri?

  • Colectare și transport: 36% – Polaris ia gunoiul din tot orașul și îl duce la groapa de la Ovidiu, aflată la 50 km dus-întors. Acest proces implică salarii, combustibil și întreținerea mașinilor.
  • Depozitare: 20% TRACON SA – Costuri pentru groapa autorizată de la Ovidiu.
  • Contribuție economie circulară: 25% – Bani care merg către Fondul de Mediu, pentru proiecte de reciclare și protecția mediului.
  • TVA: 19% – Taxă colectată de stat.

Ce facem noi pentru orașul Constanța?

  • Strângem gunoiul din toate colțurile orașului, indiferent de vreme sau condiții.
  • Transportăm deșeurile 50 km dus-întors până la groapa de la Ovidiu, suportând costuri pentru salarii, combustibil și utilaje.
  • Suntem dedicați unui oraș mai curat, lucrând zi și noapte pentru a menține Constanța așa cum merită să fie.

Știm că este supărător să plătiți mai mult. Noi vom continua să prestăm serviciile cu devotament.

Însă avem nevoie și de voi:

– să reciclați

– să reduceți deșeurile

– să cereți transparență de la cei care administrează banii publici.

Polaris este aici pentru voi, pentru Constanța, pentru viitor”, transmit reprezentanții Polaris M Holding.




Un minor de 15 ani a DISPĂRUT dintr-un centru de plasament din Constanța. L-ați văzut?

Elisei Iosif Radu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Elisei Iosif Radu, de 15 ani.

La data de  9 ianuarie a.c., acesta a plecat, în mod voluntar, dintr-un centru de plasament din municipiul Constanța, fără a reveni până în prezent.

Elisei Iosif Radu are 1,70 m înălțime, 50 de kilograme, păr brunet, ochi negri.

La data plecării, acesta purta geacă de culoare galben-muștar.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




FOTO ALERTĂ la ieșire din Fetești, pe calea ferată: O persoană s-ar fi aruncat în fața trenului!

Untitled-1

S-a dat alarma astăzi, pe calea ferată, la ieșire din Fetești.

Un tânăr s-ar fi aruncat sub roțile trenului București-Constanța.

La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe. Se pare că victima este încă în viață și a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la spital.

Vom reveni cu amănunte.




21 de subofițeri jandarmi și-au început cariera în județul Constanța

Jandarmi

Începând de ieri, colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța s-a mărit cu 21 de subofițeri jandarmi.

Tinerii jandarmi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni și Drăgășani, promoția decembrie 2024.

Aceștia au fost repartizați la Jandarmeria Constanța, în ordinea mediilor de absolvire și ținându-se cont de situația operativă și raportat la nevoile fiecărei structuri.

Tinerii jandarmi s-au pregătit cu ambiție și încredere pentru a urma o carieră militară, trecând la un alt mod de viață, mai dinamic și cu mai multe provocări.




Contrast pregătește un spectacol grandios: ”LUCA”. Rock simfonic cu compozițiile maestrului Dorian Pîrvu

Luca

Proiectul Contrast, este în plină desfășurare a repetițiilor pentru un spectacol de excepție. Concertul de rock simfonic ”LUCA”,  va aduce pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, compozițiile originale ale pianistului și compozitorului Dorian Pîrvu, sub bagheta dirijorului Tănase Garciu, promițând o seară memorabilă.

Pe 21 februarie rock-ul întâlnește măreția simfonică și reprezintă o fuziune spectaculoasă între puterea și energia rock-ului și eleganța clasică a unei orchestre simfonice. Piesele originale compuse de Dorian Pîrvu și Eugen Mihăescu vor căpăta viață prin aranjamentele muzicale complexe, gândite să surprindă emoții puternice și să captiveze publicul.

„Muzica este despre emoție și despre conexiunea cu cei care o ascultă. Acest proiect îmi permite să duc viziunea mea artistică la un alt nivel. Opera ”LUCA”este dedicată unei persoane foarte dragi din viața mea, care îmi povestea adesea despre copilăria sa și despre cum părinții și frații o alintau cu numele Luca – un nume care a rămas cu ea de-a lungul întregii vieți. Alegerea sa are o semnificație profundă: Luca evocă nu doar amintiri prețioase din copilăria ei, ci și ideea de vindecare.

Așa cum Sfântul Luca, cunoscut în tradiția creștină ca doctor, este asociat cu alinarea și tămăduirea, tot astfel și muzica are puterea de a vindeca sufletul. De aici provine și numele turneului nostru –Luca –, o celebrare a iubirii, a muzicii și a capacității artei de a transforma emoțiile.

Suntem entuziasmați de această colaborare unică, care pune în lumină puterea transformatoare a artei și a relațiilor autentice.” – a declarat pianistul Dorian Pîrvu

Pe scenă vor urca artiști de excepție, muzicieni remarcabili, fiecare aducând o contribuție esențială:

  • Eugen Mihăescu – membru fondator, chitarist la Krypton.
  • Costi Sandu – vocalist Iris (Nelu Dumitrescu).
  • Tibi Duțu – basist Iris (Nelu Dumitrescu)
  • Stefan Darie – baterist Talisman, Moise, Magica
  • Ana Mladinovici – vocal Magica, mezzosoprană la T.N.O.B. Constanța
  • Răzvan Ştefan Paraschiv – Colegiul Național de Arte ‘Regina Maria’ Constanța
  • David Matei – Colegiul National Mircea cel Batran
  • Dorian Pîrvu – pianistul și compozitorul ale cărui creații originale stau la baza acestui eveniment.

Alături de ei, dirijorul Tănase Garciu va coordona orchestra simfonică, asigurând o armonie perfectă între dinamica rock-ului și complexitatea muzicii clasice.

Ce pregătește acest spectacol unic?

Evenimentul va aduce pe scenă compoziții originale ale lui Dorian Pîrvu și Eugen Mihăescu, prezentate într-un format inedit, ce îmbină sonoritățile electrizante ale rock-ului cu orchestrația simfonică rafinată. Piese precum „Luca” sau „Enisala” vor impresiona prin forță, profunzime și rafinament.

„Un proiect ce are ca subiect opera rock, o lucrare scrisă de Dorian PÎrvu, muzician pe care l-am cunoscut acum câțiva ani și care mi-a propus această colaborare. Mi-au plăcut ideile lui și faptul că în partiturile scrise m-am regăsit atât ca instrumentist, cât și ca fost inițiator în astfel de lucrări – epic rock simfonic cu influențe neo-clasice. Noi, trupa KRYPTON, am realizat tot o operă rock acum 33 de ani și, tot aici, la Constanța, am avut sesiunile de repetiții și premiera albumului Lanțurile. Va fi o lucrare de anvergură, incluzând și orchestra simfonică. Aș mai adăuga câteva „condimente” la această „rețetă”: implicarea unor muzicieni de calibru.” a declarat Eugen Mihăescu.

Pregătiri intense și mari așteptări

Deși data concertului este foarte aproape, repetițiile intense și entuziasmul artiștilor lasă să se întrevadă un spectacol memorabil. Trupa și orchestra sunt hotărâte să creeze o experiență muzicală care să rămână mult timp în memoria celor prezenți.

Cu Dorian Pîrvu la pian, dirijorul Tănase Garciu, și colaborarea cu o echipă extraordinară de muzicieni, Contrast promite să ridice standardele rock-ului simfonic din România la un nivel fără precedent. Nu ratați această întâlnire unică dintre genuri, care va redefini granițele muzicii contemporane!

Pe aceeași temă:

Eveniment cultural la 2 Mai, la 100 de ani de la nașterea poetei, eseistei și traducătoarei Nina Cassian




Razie BLITZ la 2 Mai: Peste 1.000 de autoturisme verificate, 16 certificate de înmatriculare retrase și amenzi de 14.000 de lei

Razie 2 Mai

În data de 3 ianuarie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Constanța, dar și cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), au desfășurat în zona de frontieră o acțiune tip BLITZ.

În urma acestei acțiuni, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 lei și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare, 2 cărți de identitate și 3 plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, au fost verificate aproximativ 1.000 de mijloace de transport, având ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competență, nefiind înregistrate nereguli.

În toată această perioadă, Poliția de Frontieră, la nivelul întregii țări, a acționat în sistem integrat, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Pe aceeași temă:

(FOTO/VIDEO) Razie la 2 Mai: Primele controale după aderarea la Schengen




Doi adolescenți de 15 ani din Tulcea, găsiți fără suflare pe un câmp: Au fost dați dispăruți din 4 ianuarie

Lumânare

La data de 4 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a doi minori, în vârstă de 15 ani, de către familiile acestora.

Minorii au plecat de la adresele de domiciliu, din municipiul Tulcea, la data de 04.01.2025 și nu au mai revenit.

Imediat după sesizarea depusă privind plecarea voluntară a celor doi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cât și cei ai Poliție Municipiului Tulcea, au demarat proceduri ample de depistare a acestora.

De asemenea, la data de 6 ianuarie a.c., aparținătorii unuia dintre minori și-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului, astfel fiind solicitat sprijinul cetățenilor, prin intermediul mass-mediei, iar în cazul celui de-al doilea minor, aparținătorii nu au fost de acord cu mediatizarea cazului.

În cauză au fost efectuate toate activitățile specifice, implicit a fost refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea.

Astfel, a fost desfășurată o activitate de scotocire a câmpului respectiv, fiind implicate echipe de investigații criminale, ordine publică, echipe canine, efective de jandarmi, pompieri și voluntari, în urma cărora au fost găsiți cei doi minori, fără a prezenta semne vitale, având semnalmente ce corespund cu cele ale persoanelor dispărute.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.