Autor: admin

Marea „fierbe”, pentru prima oară, în acest sezon!

Scăderea bruscă a temperaturii la malul mării, a produs, în această dimineaţă, fenomenul de „fierbere” la suprafaţa apei. Potrivit specialiştilor, fenomenul este o inversiune termică minoră locală, la contactul dintre temperatura atmosferică extrem de scazută şi apa mării, care este…

Accident auto la Tuzla!

În cursul acestei dimineţi, ISU Constanţa a fost sesizat cu privire la producerea unui accident auto la Tuzla. Un pieton a fost accidentat chiar în zona sensului giratoriu din comună, bărbatul fiind conştient. Acesta a fost transportat la spital pentru…

ENEL întrerupe luni, 22 noiembrie, curentul electric, pe mai multe străzi din Mangalia!

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza…

Avarie pe rețeaua electrică la Stația Palas!

În cursul acestei seri Stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța a înregistrat mai multe fluctuații și o cădere de tensiune, care au afectat sistemul de alimentare cu energie electrică aferente SP2, pompele de la nivelul stației rămânând fără alimentare. În prezent,…

A murit Benone Sinulescu!

Benone Sinulescu a încetat din viață la vârsta de 84 de ani. Renumitul cântăreț avea mai multe probleme de sănătate, care s-au accentuat în ultima vreme.

Un bărbat din Mangalia, reținut pentru o condamnare de aproape 2 ani. A condus beat și fără permis!

La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în municipiul Constanța, un bărbat, de 44 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an…

Stadiul lucrărilor de la Stația de Pompare Palas Constanța

La ora actuală, lucrările de modernizare de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța decurg conform programului. Pentru realizarea acestora au fost deschise numai în incinta stației 7 puncte de lucru și sunt implicați peste 120…

Trei tineri, morți în urma unui accident auto, produs între Topraisar și Mereni!

Astăzi, în jurul orei 11.40, polițiștii din Mangalia au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 391, între localitățile Topraisar și Mereni. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două…

Sancțiuni aplicate de polițiștii din Mangalia, pentru nerespectarea combaterii pandemiei!

La data de 16 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, precum și ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat…