A noua ediție a festivalului internațional Kurultai va avea loc la Techirghiol

Kurultai 2024

Cea de-a 10-a ediție a festivalul internațional intercultural KURULTAI, care promovează întâlnirea dintre popoare și culturi, este programat în perioada 5-7 septembrie în Piața Centrală și Teatrul de Vară Jean Constantin din Techirghiol.

Kurultai 2025 se va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și cu finanțarea Ministerului Culturii din România.

Cu nouă ediții la activ, festivalul celebrează a zecea aniversare a unui angajament și a unei viziuni care, prin sărbătoare, unește femei și bărbați din întreaga lume, cu peste 20 de țări participante și comunități locale, 250 de sportivi internaționali și 150 de artiști participanți la spectacole.

Activitățile festivalului se desfășoară interactiv iar participanții se vor bucura de  zile dedicate jocurilor și sporturilor tradiționale înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, spectacol nomad pe cai, ateliere creative si mestesugaresti, gastronomie tradițională.

Un eveniment special mult așteptat, „Concertul Legendar”, cu Arslanbek Sultanbekov, va avea loc vineri, 5 septembrie, ca preambul la filmul mult apreciat „Șȋmarîk”, în premieră în România.

„Concertul excepțional al lumii turcice” de sâmbătă 6 septembrie 2025, care va avea loc la Teatrul de Vară Jean Constantin din Techirghiol, începând cu ora 15:00, întrunește artiști și ansambluri deosebite din lumea turcică şi nu numai creând un spectacol incendiar.

Intrarea este gratuită, iar programul detaliat este disponibil pe www.udt.ro, secțiunea știri.