ATENȚIE! Mâine vor SUNA alarmele în Mangalia: Ce semnificații au semnale acustice

Miercurea alarmelor

​Miercuri, 26.02.2025. în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică MIERCUREA ALARMELOR, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor de pe întreg teritoriul județului Constanța.

Exercițiul se va desfășura la nivel național, iar sirenele din țară vor emite semnalul Alarmă la dezastre, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

​Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.

​Astfel, le recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să își continue activitățile obișnuite, urmărind în paralel informările oficiale. În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și al altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și de posturi de radio sau televiziune.

​Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și a bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

​De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

​Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

​• Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;

​• Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;

​• Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.




Expoziție cu mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității la Muzeul de Artă Populară Constanța

Mărțișoarele regalității

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, între 25 februarie și 15 martie, expoziția temporară „Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910-1945)”, realizată cu piese aparținând colecționarului Georgian Anghel.

Expoziția reunește mărțișoare ale principalelor organizații cu profil filantropic ale vremii: Societatea „Principele Mircea”, Organizația Internațională de Cruce Roșie, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române. Aceasta din urmă își desfășoară activitatea și în prezent, păstrându-și specificul caritabil.

Mărțișoarele sunt realizate din materiale diverse: alamă, alamă aurită, alamă argintată, alamă emailată, bronz și cupru.

Banii obținuți din vânzarea acestor „bijuterii” vestitoare ale primăverii, însoțite de firul alb-roșu, erau destinați copiilor orfani și nevoiașilor.

Cel mai vechi mărțișor are formă de cruce și a fost realizat în anul 1910 de către Robert Fessler, gravor al Casei Regale. Sunt prezentate și creații ale altor gravori cunoscuți în epocă, precum: Theodor Radivon, un alt gravor al Casei Regale, care avea ateliere în București, dar și la Brașov sau gravorul Saraga din Iași, cel care a realizat „Mărțișorul Dezrobirii 1918”.

Alături de mărțișoare sunt expuse și Proiectul de Statut al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române din 1909, Statutul din 1910 și Darea de Seamă din 1911.

Vernisajul expoziției „Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910-1945)” va avea loc joi, 27 februarie, de la ora 16.00.




Târgul de Mărțișoare revine Muzeul de Artă Populară

Târg de mărțișoare

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 26 februarie – 1 martie, cea de-a XX-a ediție a Târgului de Mărțișoare.

La evenimentul care se va desfășura pe platoul din fața muzeului vor participa 30 de artizani, artiști plastici, dar și elevi din Constanța.

Micile obiecte vestitoare ale primăverii, însoțite de firul bicolor alb-roșu, sunt realizate manual în diverse tehnici (modelat, pictat, pirogravat, traforat, croșetat, brodat ș.a.) din materiale precum: lemn, scoici, pene, lut, piele, fire textile, fetru, lână împâslită, flori nemuritoare, mărgele, hârtie.

Târgul de Mărțișoare poate fi vizitat între orele 10.00 – 17.00.

În anul 2017, Mărțişorul a fost înscris de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, după candidatura comună a României, Bulgariei, Macedoniei și Republicii Moldova.




Pecineaga: Iată ce proiecte vor aproba consilierii locali în ședința ordinară

Consiliul Local al Comunei Pecineaga este convocat în ședință ordinară care va avea loc pe data de 27 februarie 2025 ora 10:00 în sala de ședințe din Primăria Pecineaga, situată în Pecineaga, str. Șoseaua Ștefan Cel Mare nr. 61 Județul Constanța, cu proiectul ordinii de zi:




Mangalia: De Dragobete, un polițist a fost prins la volan cu o alcoolemie RECORD

Limanu, Mangalia

La data de 24 februarie 2025, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe o stradă din stațiunea Saturn.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 28 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este polițist, care se afla în timpul liber.

În cauză, se vor efectua verificări prin structura abilitată.

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.




(VIDEO) Ședință cu scântei a Consiliului Local Mangalia: Primarul, așteptat zadarnic să participe la întâlnire. “Votăm proiectele, pentru că sunt benefice, dar nu se știe dacă primăria mai are bani”

Ședință CL Mangalia

Ședință de Consiliu Local tensionată la Mangalia. Aleșii PSD, AUR și USR au suspendat întâlnirea, pentru o jumătate de oră, pentru ca inițiatorul proiectelor de pe ordinea de zi, primarul Cristian Radu, să reușească să ajungă la ședință, pentru a aduce lămuriri cu privire la cele trei proiecte din fonduri europene.

Pe ordinea de zi a ședinței figurau trei proiecte ce vizau aprobarea documentației tehnico-economice pentru proiectele de dezvoltare turistică în stațiunile Venus, Cap Aurora și Jupiter.

Fostul viceprimar al Mangaliei, Dragoș Angelescu, a declarat, înainte de vot, că există o eroare materială în documentele celor trei proiecte și a propus remedierea acesteia.

În acest moment, consilierii au solicitat ca inițiatorul proiectului, primarul Radu, să vină să își susțină punctul de vedere oficial pe această modificare.

Deși ședința a fost suspendată, edilul nu și-a făcut apariția (așa cum nu a venit la niciuna dintre ședințele convocate de el însuși din ultimele trei mandate).

Consilierii au aprobat, în cele din urmă, proiectele, însă, așa cum s-a arătat în cadrul ședinței, Primăria Mangalia va trebui să suporte cei 2% – cota parte ce îi revine, adică circa 1,6 milioane de euro:

„Nu avem execuția bugetară și, deci, nu cunoaștem ce datorii are Mangalia, ce încasări a avut, ce venituri… E posibil ca, anul acesta, să nu avem această finanțare, să trebuiască să tăiem bursele copiilor sau torturile vârstnicilor ca să putem plăti, în cazul în care instituția este înglodată în datorii.

Vom vota aceste proiecte, pentru că sunt investiții benefice pentru oraș. Dar vrem să vedem care este situația, dacă există acești bani”, a spus Leonard Tănase, noul consilier local AUR.




ATENȚIE! Mâine se sistează furnizarea energiei electrice pe Șoseaua Constanței

sistarea energiei electrice la Mangalia

Societatea Rețele Electrice anunță că mâine, 25 februarie 2025, va fi sistată furnizarea energiei electrice la Mangalia.

Potrivit comunicatului Rețele Electrice, va fi sistată furnizarea energiei electrice pe Șoseaua Constantei, cu stația Gara CFR Călători – întrerupere totală, în intervalul 8.30-16.30.




(FOTO) Târg de mărțișoare în centrul Mangaliei

Târg de mărțișoare la Mangalia

Un târg de mărțișoare s-a deschis, zilele acestea, în centrul Mangaliei, în Piața Republicii.

Simbol românesc și păstrător al unor mari speranțe pentru noul an, mărțișorul este oferit de comercianții din Mangalia sub forma bijuteriilor din argint, al brățărilor cu șnur alb/roșu al florilor hand made sau

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia

Târg de mărțișoare la Mangalia
Târg de mărțișoare la Mangalia




(VIDEO) Leonard Tănase a depus jurământul în funcția de consilier local

Leo Tanase

Leonar Tănase (AUR) a depus, astăzi, jurământul în funcția de consilier local. Acesta îi ia locul lui Mohammad Murad, ajuns deputat din partea Partidului AUR în Parlamentul României.

Leonard Tănase a mai deținut funcția de consilier local la Mangalia și, între 2020-2024, pe cea de consilier județean.




Benele Polaris M Holding pentru deșeuri voluminoase au fost amplasate în cartierul Brătianu

Containere Polaris M Holding

În perioada 24 februarie – 2 martie 2025, benele Polaris M Holding pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Brătianu.

Potrivit reprezentanților Polaris M Holding, benele sunt amplasate lângă platformele:

  • 444 – bulevardul I.C. Brătianu, bl. PAV5 – PAV6
  • 501 – str. Matei Milo, bl. A, B (jandarmi)

„Ce poți depune în aceste bene? Mobilier vechi, canapele, saltele, uși, obiecte sanitare, mochete, calorifere și alte deșeuri voluminoase de care nu mai ai nevoie.

Alternativ, poți duce deșeurile voluminoase la centrul de colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 290 A, de luni până duminică, între 07:00 – 19:00.

Telefon pentru detalii: 0723 372 163.

Știai că…?

  • Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor voluminoase poate duce la amenzi!
  • Predarea lor în locuri autorizate ajută la un oraș mai curat și mai organizat.
  • Multe materiale pot fi reciclate sau refolosite şi astfel putem contribui la protejarea mediului!”, transmit reprezentanții Polaris M Holding.



Percheziții DNA în Portul Constanța. Mită de milioane de euro în schimbul unor terenuri şi contracte

Portul Constanța

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, peste 40 de percheziţii în Portul Constanţa.

Sumele suspectate ca fiind obiectul unor luări/dări de mită ar ajunge la aproape 7 milioane euro. Sunt vizați funcționari din cadrul Companiei Naționale de Administrație a Porturilor Maritime Constanța și vameși. După percheziții, suspecţii o sa fie aduși la DNA București pentru audieri.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.

În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța,  Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmit procurorii DNA.




Șantierul Naval Mangalia SA a cumpărat o mașină de debitat cu laser

Șantierul Naval Mangalia SA

Șantierul Naval Mangalia SA a atribuit un contract pentru achiziția unei mașini CNC de debitat cu laser.

Valoarea achiziției este de 209.000 RON, fără TVA.

Potrivit anunțului SN 2 Mai, contractul vizează achiziția unei mașini CNC pentru debitarea cu laser utilă pentru tăierea otelului inoxidabil, otel carbon, foi zincate, foi electrolitice, alamă, aluminiu, otel, diverse plăci din aliaj, metale diverse, etc.

Contractantul are obligația de a furniza echipamentul, de a asigura transportul și instruirea operatorilor.

Livrarea se va face la sediul Șantierului Naval Mangalia S.A. Garanția minimă este de 24 de luni, iar furnizorul trebuie să asigure mentenanța și piesele de schimb atât în perioada de garanție, cât și post-garanție.

Contractul a fost atribuit firmei Bielda Tehnic SRL. Eventualele contestații pot fi depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.




Mafia şpăgilor din Primăria Mangalia (III). Stenograme scandaloase: Colgiu, belferul comisioanelor ilegale: „ŢINE-L-CALD! E FOARTE GREU, ATÂT ÎI ZICI!”

Colgiu

La fix o lună de la alegerile locale, mai exact, la data de 09 iulie 2024, Mangalia era zguduită de vestea că mâna dreaptă, umbra, dirijorul patronului Primăriei Mangalia SRL, Cristian Radu, pe numele său, Dorinel Colgiu era prins în flagrant în apropierea Oficiului Poştal, unde maşina sa a fost oprită în trafic de către procurorii DNA Constanţa.

Sub scaunul din dreapta faţă al maşinii se „odihnea” confortabil o pungă în care se afla suma de 60.000 lei, bani pe care Colgiu îi primise cu doar câteva minute în urmă de la un intermediar, coinculpat în dosarul penal de trafic de influenţă.

La data de 11 iulie 2024, M.D. şi G.C. au formulat denunţuri la Direcţia Naţională Antiorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa prin care au sesizat faptul că în cursul lunii iunie 2024 i-au dat lui Colgiu Dorinel, mâna dreaptă, confidentul, sfătuitorul primarului Cristian Radu, suma de 55.000 lei, în două tranşe. Motivul,  pentru ca Dorinel Colgiu să intervină pe lângă functionarii din cadrul Primăriei Mangalia să elibereze un aviz program de funcţionare pentru societatea lui M.D.

În urma cercetărilor efectuate de către procurori, a rezultat faptul că “inculpatul Colgiu Dorinel a pretins şi primit suma de 55.000 lei, în două tranşe, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa  asupra  lucrătorilor din cadrul administraţiei publice locale Mangalia ca societatea respectivă să obţină autorizaţia “Aviz program de funcţionare”, emisă de către Primăria Mangalia, fără a plăti taxa anuală de 80.000 lei, aferentă pentru spaţiile comerciale ce depăşesc suprafaţa de 250 mp. Suma de 55.000 lei a fost remisă lui Colgiu de către administratorul societăţii prin intermediul lui G.C., în două tranşe, respectiv suma de 25.000 lei la data de 14.06.2024 şi suma de 30.000 lei după trei zile”.

Colgiu era iritat când cineva îndrăznea să şi rezolve problema singur, peste capul lui

Audiat, G,C. a declarat că a fost abordat de către mai mulţi agenţi economici, printre care şi M.D. care l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe Colgiu, deoarece, anterior, încercase prin intermediul altor persoane să-şi rezolve problema cu avizul de care avea nevoie, numai că toate l-au refuzat, îndrumându-l către Colgiu, singurul care putea face acest lucru.

Intermediarul l-a contactat pe Colgiu, i-a expus situaţia agentului economic, iar Dorinel a spus că îl va rezolva pe cel în cauză în schimbul sumei de 50.000 lei!

Între timp, disperat că nu are avizul extrem de necesar pentru continuarea activităţii, agentul economic a mers în audienţă la primarul Cristian Radu pentru a reuşi să-şi rezolve problema pe cale legală.

Îndrăzneala agentului economic de a trece peste capul lui Colgiu care controla TOT şi voia să afle TOT ce mişcă, l-a supărat nespus de mult pe şpăgar care i-a cerut agentului economic suma menţionată, adică 50.000 lei.

Pentru că nu reuşise să rezolve nimic, în ciuda tuturor eforturilor, comerciantul s-a declarat învins şi a acceptat să dea suma de bani ce-i fusese solicitată de către Colgiu.

Ca să fie sigur că va încasa şpaga integral, Colgiu trimitea solicitantului doar poza autorizaţiei! 

Astfel, la data de 14 iunie 2024, intermediarul a primit de la agentul economic prima tranşă de 25.000 lei, bani pe care i-a dat lui Colgiu, în maşină, plasând şpaga sub scaunul din dreapta faţă. La indicaţiile lui Colgiu, intermediarul a mers la Primărie în biroul unei directoare, care i-a arătat autorizaţia pentru agentul economic.

Intermediarul a fotografiat o parte din autorizaţie, cât să vadă plătitorul şpăgii că este în curs să o obţină, dar numai după ce achită lui Colgiu şi diferenţa de 30.000 lei! Acest lucru s-a întâmplat câteva zile mai târziu, banii ajungând la Colgiu.

Ulterior, intermediarul a revenit în biroul directoarei din Primăria Mangalia de unde a ridicat “preţioasa” autorizaţie, plătită scump., în condiţiile, în care pe cale legală, o putea obţine GRATUIT.

Toate aceste aspecte au fost dovedite de convorbirile purtate între Colgiu şi intermediar:

Intermediar: M-am întâlnit ccu vecinul meu ăla prost şi era foarte resemnat cu prostia care a făcut ieri (se referă lă faptul că agentul economic “îndrăznise” să treacă peste Colgiu şi să apeleze la sprijinul primarului Cristian Radu).

Colgiu: Resemnat, adică?

I: Îi părea rău!

C: I-ai zis cum am vorbit?

I: Şi mă întreba dacă mai poate îndrepta ceva.

C: Ce i-ai zis?

I: I-am zis că 90%, nu prea. Dar să aştepte puţin.

Câteva zile mai târziu:

C: Te-a mai întrebat ăla ceva?

I: Mă stresa şi i-am spus să aibă răbdare că sunt alegerile şi nu are timp nimeni de aşa ceva.

Colgiu: ŢINE-L CALD. E foarte greu, atât zici.

I: Ok.

C: Zi-I că încerci, dar e foarte greu.

I: Ok.

Reiterăm ideea infracţiunii de constituire grup infracţional organizat alcătuit din funcţionari ai Primărieri şi Poliţiei Locale Mangalia care puseseră la cale o schemă etapizată, avantajoasă pentru aceştia, sub comanda lui Colgiu care tăia şi spânzura, ierta sau asmuţea, în funcţie de rapiditatea cu care agenţii economici dădeau sumele mari pe care le pretindea.

Averea acumulată în cei 12 ani şi puterea pe care o avea asupra agenţilor economici îi suciseră minţile lui Colgiu şi îl transformaseră în lider mafiot, de aici şi expresiile pe care le folosea:  “Ţine-l cald”, “Te vom păsui”, “Te vom tine pe spinarea noastră”, “Ar fi spre binele tău, că tu o s-o păţeşti, nu eu!”, “Ce mai e de zis, că tu eşti cu temele în urmă”…    

Vom reveni.

Pe aceeași temă:

Mafia şpăgilor din Primăria Mangalia (II): Stenograme halucinante: „Bă, ăştia n-au scupule, bă! Au, mă, filiera bine pregătită! Adică totu-i pe faţă, mă!”

EXCLUSIVITATE! MAFIA şpăgilor din Primăria Mangalia (I) Stenograme revoltătoare! Colgiu: „Băi… sper să nu fiu eu prea fraier, zi-i 5.000 euro!”




(FOTO/VIDEO) Peisaj glaciar la malul mării, la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia

Gerul năpraznic care a cuprins România a creat un spectacol fascinant la malul mării, la Mangalia.

În ciuda temperaturilor care au început să crească, stabilopozii și malul mării rămân încă îmbrăcați în țurțuri de gheață.

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

Peisaj glaciar la Mangalia
Peisaj glaciar la Mangalia

 




A DISPĂRUT un adolescent din Corbu: A plecat de acasă și nu a mai revenit. L-ați văzut?

Denis Marian Poțincu Lazăr

La data de 22 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari  – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Denis Marian Poțincu Lazăr, de 16 de ani, din comuna Corbu.

La data de 21 februarie 2025, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.

Denis Marian Poțincu Lazăr are 1,75 m înălțime, 80 de kilograme, ochi căprui.

La data plecării era îmbrăcat cu bluză neagră, pantaloni maro, geacă bleumarin și purta încălțăminte sport de culoare albă.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Copiii de la Sâmbăta Albastră din Mangalia v-au pregătit sute de mărțișoare fermecate: Iată cum le puteți achiziționa

Marțișor femecat

Într-un orășel de la malul mării, într-o grădină plină de ghiocei și viorele, trăiește un băiețel pe nume Walter. El iubește primăvara, dar mai ales ziua de 1 Martie, când toți primesc mărțișoare. El este un copil special, ar vrea să ofere și el un mărțișor mamei sale.

În timp ce se plimba prin grădină, a găsit o mică pietricică albă, netedă ca perla. A ridicat-o și, când a privit-o în soare, a văzut cum strălucește ușor. „Asta e perfectă!”, și-a spus. A căutat apoi o bucățică de fir roșu și alb de la o floare uscată și l-a legat atent în jurul pietricelei.

Copiii de la Sâmbăta Albastră din Mangalia înțeleg, ca și Walter, că nu contează cât de multe pietre prețioase pui într-un mărțișor, ci dragostea cu care îl confecționezi și îl oferi.

Copiii de la programul Sâmbăta Albastră, dedicat tuturor micuților cu CES din Mangalia și împrejurimi oferă mărțișoare confecționate de ei cu sprijinul artist plastic Athena Biserică într-o campanie de conștientizare a aprecierii abilităților tuturor copiiilor, indiferent de piedicile puse de o afecțiune/stare medicală.

Strălucește și tu albastrul din inima ta și cumpără unul dintre aceste mărțișoare, oferindu-le astfel o șansă în plus pentru acces gratuit la terapiile individuale.

Împreună facem bine!

Puteți redirecționa și impozitul pe profit in contul Sâmbăta Albastră Mangalia, orice contribuție aduce o șansă în plus. Mai multe informații puteți obține la telefon 0723858011.

Vă mulțumim!

Marțișor femecat
Marțișor femecat

Marțișor femecat
Marțișor femecat

Marțișor femecat
Marțișor femecat

 


Pe aceeași temă:

FOTO/VIDEO Locuitorii Mangaliei au fost invitați, astăzi, la Târgul Caritabil de Decorațiuni, organizat de Asociația Sâmbăta Albastră

Asociația „Sâmbătă Albastră” are nevoie de AJUTORUL nostru: Micuții cu autism TREBUIE să își continue terapiile




Acțiunea BLOCADA la Mangalia: Polițiștii au verificat zeci de mașini

Poliția rutieră la Mangalia

Pe 21 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și consumului de droguri.

În cadrul acțiunilor derulate au fost legitimate 72 de persoane și au fost verificate 60 de vehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare.




De Dragobete, cuplurile de îndrăgostiți se pot „căsători” în Gara CFR Constanța

certificat

De Dragobete, în Gara CFR Constanța este celebrată dragostea. Ziua Națională a Iubirii la români este marcată, în acest an, de SRCF Constanța și CFR Călători Constanța, care oficiază, luni, 24 februarie 2025, de la ora 11.00, „căsătorii” pentru o zi.

Călătorii care trec prin Gara CFR Constanța în ziua de Dragobete, se pot fotografia sub aracada în formă de inimă, care este instalată în gară. De asemenea, cuplurile care doresc să își unească destinele sau să își reînnoiască jurămintele primesc „certificate de căsătorie”, pe care le vor putea păstra ca amintire de ziua îndrăgostiților.

Conform credinţelor populare, Dragobetele vestește venirea primăverii și este sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, ziua fiind pusă sub semnul iubirii şi al cifrei doi. În popor se spune că cine nu-şi găseşte perechea până de Dragobete va rămâne singur tot anul. Potrivit tradiției, cei care participă la sărbătoarea Dragobetelui vor fi fericiți tot anul și sunt feriți de boli.




Primarul Mangaliei s-a înmuiat: A convocat consilierii locali în ședință de urgență

Ședință de consiliu

Luni, 24 februarie 2025, la ora 15:00 este convocată de primarul Mangaliei o ședință extraordinară, care se va desfășura în sistem mixt, prin prezență fizică a consilierilor locali în sala de ședințe a Consiliului Local aflată în incinta Clubului Nautic „Callatis” cât și prin intermediul mijloacelor electronice.

Pe ordinea de zi sunt următoarele puncte:

  1. Depunerea jurământului de către domnul consilier local LEONARD – FLORIN TĂNASE ;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico – economici aferenți proiectului ”DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN STAȚIUNEA VENUS – REABILITARE CĂI DE ACCES CĂTRE OBIECTIVE TURISTICE NATURALE ÎN STAȚIUNEA VENUS, MUNICIPIUL MANGALIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Inițiator – Primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico – economici aferenți proiectului ”DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN STAȚIUNEA CAP AURORA – REABILITARE CĂI DE ACCES CĂTRE OBIECTIVE TURISTICE NATURALE ÎN STAȚIUNEA CAP AURORA, MUNICIPIUL MANGALIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Inițiator – Primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico – economici aferenți proiectului ”DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN STAȚIUNEA JUPITER – REABILITARE CĂI DE ACCES CĂTRE OBIECTIVE TURISTICE NATURALE ÎN STAȚIUNEA JUPITER, MUNICIPIUL MANGALIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Inițiator – Primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;




DNA, percheziții la Constanța alături de investigatori din SUA: Suspiciuni de CORUPȚIE asupra unor funcţionari dintr-o organizație internațională

Politia noaptea mascati

Procurorii DNA, alături de investigatori din SUA, desfăşoară vineri cinci percheziţii, în Bucureşti şi Constanţa, inclusiv la sediul unei firme, ”într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale”.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în colaborare cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), efectuează cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații internaționale.

În cursul zilei de 21 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii anticorupție beneficiază de sprijinul ofițerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.