Cosmin Truşcă: „Mă bucur că presiunile politice nu mai funcţionează, că magistraţii judecă după probe, nu după comenzi!”

Cosmin Trușcă

Declaraţia antreprenorului Cosmin Truşcă vine după victoria obţinută, astăzi, în instanţă. Mai exact, Completul P 5 al Judecătoriei Mangalia a admis contestaţia formulată de către Cosmin Truşcă împotriva tergiversării nelegale a unui dosar penal care vizează infracţiuni de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, după ce a formulat la data de 01.05.2024, o plângere penală împotriva PNL Mangalia.

Iată, soluţuia instanţei de judecată: „ÎNCHEIERE/18.03.2025 În baza art. 488 ind. 6 C. pr. pen.: admite contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul  Truşcă Cosmin – Vasile.

Stabileşte un termen de 6 luni pentru finalizarea urmăririi penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia sub nr. 590/214/P/2024. Termenul de 6 luni se socoteşte de la data restituirii dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în conformitate cu dispoziţiile art. 488 ind. 6 alin. 5 C. pr. pen. 18.03.2026”.

“Astăzi, am primit confirmarea că legea este egală pentru toţi. Instanţa mi-a dat dreptate şi a stabilit un termen, clar, de 6 luni pentru finalizarea dosarului privind semnăturile false de pe listele de susţinători ale PNL Mangalia, depuse în campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2024. Este strigător la cer că a trebuit să ajung în faţa judecătorilor ca să “forţez” Poliţia să îşi facă meseria! În anul 2024, în Campania electorală, am sesizat faptul că PNL Mangalia a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie, liste întregi cu semnături identice, o fraudă pe faţă, însă până acum nu am văzut decât pasivitate şi o dublă măsură, greu de explicat.

Mă bucură faptul că presiunile politice nu mai funcţionează şi că avem magistraţi care judecă după probe, nu după comenzi! Nu am cerut niciun favor, am cerut doar respectarea legii şi o competiţie electorală corectă pentru cetăţenii acestui oraş!

Merg până la capăt! Cei care au falsificat voinţa oamenilor trebuie să răspundă penal” Adevărul, întotdeauna, învinge!”, a declarat Cosmin Truşcă.

LISTE CU SEMNĂTURI IDENTICE MARCA PNL MANGALIA!

Pentru a înţelege despre ce este vorba, precizăm faptul că la data de 01.05.2024, Cosmin Truşcă a depus la Poliţia Mangalia o plângere penală în care a sesizat infracţiunile de fals sus-amintite referitoarele la listele de susţinători ale PNL, filiala locală.

În aceeaşi perioadă, PNL Mangalia a formulat plângeri penale împotriva Organizaţiilor AUR şi USR Mangalia. Ei bine, în timp ce aceste două plângeri au fost luate în vizorul şi analiza oamenilor legii care au chemat la audieri membri ai acestor partide, inclusiv în urmă cu 2 săptămâni, plângerea lui Cosmin Truşcă,  a “dormit” într-un sertar.

Mai exact, de la data înregistrării plângerii penale, respectiv 01.05.2024, până la data de 17.10.2024, când a fost ataşat ultimul înscris la Dosarul Penal nr. 590/214/P/2024, nu s-a mai efectuat nicio activitate de urmărire penală! Astfel, oamenii legii au avut timp doar să-i cerceteze pe cei de la AUR şi USR, timp în care liberalii nu au fost deranjaţi, avându-l în spate pe şeful lor, Cristian Radu, primarul arestat preventiv la data de 27.08.2025, în prezent, arestat la domiciliu.

Este binecunoscut faptul ce presiuni infernale punea edilul suspendat asupra Poliţiei Locală, Poliţiei Naţionale, Parchetului Mangalia etc. Grav este că presiunile au dat şi roade, astfel că legea s-a aplicat chiar cu dubla măsură de care a amintit Cosmin Truşcă.

Mai trebuie spus faptul că listele cu semnături identice ale PNl Mangalia au putut fi întocmite cu uşurinţă, deoarece reprezentanţii Primăriei deţin întreaga bază de date a beneficiarilor ajutoarelor sociale pe care administraţia Radu le oferea, cu generozitate, în scop exclusiv electoral!

Din fericire, o dată admisă contestaţia, poliţiştii din Mangalia vor trebui să-i cheme la audieri şi pe liberali pentru a explica cum au putut întocmi şi cum de s-au folosit de liste de susţinători cu acelaşi scris şi aceeaşi semnătură. Instanţa a stabilit pentru finalizarea acestui dosar penal un termen de maximum 6 luni.




Elevii Școlii Gimnaziale Gala Galaction au învățat de la polițiști cum pot cere ajutor în cazul bullyingului

despre bullying la Gala Galaction

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat, în perioada 17 – 18 martie, o acțiune pentru prevenirea bullying-ului în unitățile de învățământ și prevenirea faptelor antisociale.

Activitățile au fost desfășurate la Școala Gimnazială Gala Galation Mangalia și Școala Gimnazială numărul 5 Mangalia.

Astfel, polițiștii au prezentat regulile de comportament pentru propria siguranță și au identificat situațiile în care elevii pot solicita ajutorul unui polițist.

Acțiunea, la care au participat 195 de elevi și 8 cadre didactice, s-a bazat pe conștientizarea a ceea ce implică răspunderea contravențională și penală.




ALERTĂ în Portul Midia: Un remorcher s-a scufundat. O persoană este resuscitată la cheu

Portul Midia

Pompierii militari intervin, în aceste momente, la Dana 1 din Portul Midia, acolo unde un remorecher s-a scufundat.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului intervin trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, un echipaj de terapie intensivă, elicoptermul SMURD, echipele de scafandri și mai multe autospeciale ISU.

O persoană din cele cinci aflate la bordul remorcherului este în curs de resuscitare, a fost adusă la cheu.

UPDATE:

Persoana a fost declarată decedată. Alte patru persoane sunt căutate, la această oră, de scafandrii ISU Dobrogea.

UPDATE:

În larg se executa misiuni de căutare – salvare cu două ambarcațiuni de la Arsvom cu 4 scafandri.

Pe drum spre locul evenimentului este încă o ambarcațiune Arsvom pe care se află 10 scafandri: 4 militari din cadrul ISU și 6 scafandri utilitari tot din cadrul Arsvom.

Ce transmite, oficial, ANR:

În data de 18.03.2026, în jurul orei 8:40, Căpitănia Portului Constanța, zona Midia, a fost alertată cu privire la producerea unui accident naval. Remorcherul ASTANA s-a răsturnat în timpul efectuării manevrei de acordare a asistenței către nava tanc Amades, pavilion insulele Marshall, în vederea acostării acesteia la terminalul Monbuoy, aflat la aproximativ 8 km de Portul Midia.

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare.

O persoană a fost recuperată din apă de către remorcherul București și predată în port către echipajele medicale de specialitate. Ceilalți 4 membrii de echipaj sunt dați dispăruți, operațiunile de căutare și salvare fiind în desfășurare.

Remorcherul ASTANA, sub pavilion român, a fost construit în anul 2006 și are următoarele caracteristici principale: lungime 26,09 m, lățime 7,94 m, pescaj maxim 3,85 m, putere motor 2610 kW (3500 CP).

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment.




Deputatul Florin Jianu: „Am avizat bugetul alocat Ministerului Transporturilor. Ne dorim investiții concrete pentru dezvoltarea infrastructurii României”

Florin Jianu

Deputatul Florin Jianu a transmis într-un mesaj public, că ieri, în cadrul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, a avizat bugetul alocat Ministerului Transporturilor.

„Ieri, în cadrul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, am participat la dezbaterea și avizarea bugetului alocat către Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România pentru anul 2026.

Vorbim despre un buget important: peste 42 de miliarde de lei credite bugetare și peste 110 miliarde de lei credite de angajament, fonduri care trebuie să se transforme în investiții concrete pentru dezvoltarea infrastructurii României.

Prioritatea rămâne continuarea marilor proiecte: autostrăzi, căi ferate modernizate, metrou și dezvoltarea porturilor, astfel încât regiunile țării să fie conectate mai bine și economia să se dezvolte.

Finanțarea acestor investiții provine atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene prin Programul Transport 2021–2027, PNRR, CEF și alte instrumente europene dedicate modernizării infrastructurii.

Proiecte majore precum Autostrada Moldovei (A7), Autostrada Unirii (A8) și Autostrada Sibiu–Pitești (A1) trebuie să rămână priorități naționale.

În Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor vom urmări atent ca fondurile alocate să fie utilizate eficient și să se transforme în proiecte finalizate și infrastructură modernă pentru România”:




Comunicat de presă: PSD solicită premierului să nu mai blocheze măsura scutirii fermierilor la plata taxelor pe motorină

Tractor, agricultură, fermieri

PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să aprobe urgent inițiativa ministrului Agriculturii privind scutirea directă a fermierilor de la plata accizei și a TVA-ului pentru motorina folosită în agricultură.

Blocarea nemotivată a unei decizii în acest sens determină, pe tot lanțul agroalimentar, efecte negative ce se vor acumula în prețul final al alimentelor.

Campania agricolă de primăvară este în plină desfășurare, iar fermierii folosesc deja motorină scumpă pentru culturile de porumb și floarea soarelui! Fiecare zi fără o decizie din partea premierului implică în final o creștere a prețurilor la alimente!

Mecanismul propus de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prevede ca fermierii să primească tichete valorice, emise de Imprimeria Națională, pentru achiziția a 78 de litri de motorină/ha, la un preț fără acciză și TVA. Din perspectivă bugetară, impactul este zero, pentru că sumele scutite prin mecanismul propus ar fi oricum returnate fermierilor prin sistemul actual de rambursare privind motorina folosită în agricultură. Deci nu există nicio justificare economică pentru lipsa unei decizii din partea premierului Bolojan în această chestiune!

Diferența este însă importantă pentru fermieri! Aceștia nu vor mai trebui să aloce sumele aferente taxelor pe motorină, având astfel o capacitate mai mare de a face față altor provocări, precum creșterea prețurilor la fertilizanți.

România este în mod evident afectată de creșterea prețului internațional al țițeiului, determinată de conflictului din Orientul Mijlociu. Este necesară o reacție rapidă din partea Guvernului pentru protejarea populației și a economiei naționale. Din primele momente de la declanșarea crizei internaționale, miniștrii PSD au propus soluții pentru atenuarea creșterii de prețuri la carburanți. Lipsește doar decizia prim-ministrului! Și fiecare zi de întârziere înseamnă costuri mai mari pentru populație și pentru economia națională!




Procurorii DNA NU renunță: Au făcut apel la decizia magistraților care i-au absolvit de vină pe Cristian Radu și pe funcționarii primăriei Mangalia, în dosarul avocaților

Cristian Radu la Curte

Ieri, 16 martie 2026, procurorii DNA Constanța au înaintat apel la decizia magistraților Curții de Apel Constanța, care i-au exonerat de orice vină pe funcționarii primăriei, conduși de Cristian Radu, în dosarul avocaților.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat ieri, 16 martie, apelul DNA Constanța la decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța, din 13 martie.

Iată decizia magistraților din 13 martie:

Respinge cererea formulată de inculpata Boiţă Petrina privind constatarea nulităţii unor acte de urmărire penală.

Respinge cererea formulată de inculpatul Radu Cristian privind constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară şi a actelor de urmărire penală.

Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de inculpaţii Radu Cristian şi Negru Achită inculpatul RADU CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, (95 de acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

  • Achită inculpata BOIȚĂ PETRINA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, (111 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpatul DUMITRANA ROMULUS, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (45 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpatul CĂLIN DIDI GEORGE, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (25 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpatul VLĂDESCU DANIEL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (44 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpata FOTIN DIANA-IONELA, pentru săvârțirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (3 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpata NEGRU MARIA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (63 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
  • Achită inculpatul GRIMBERG ANDREI COSTIN, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (95 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală în referire la art. 25 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă formulata de partea civila UAT Municipiul Mangalia în contradictoriu cu inculpaţii, ca nefondată.

Ridică, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile, imobile, prezente şi viitoare şi asupra conturilor inculpaţilor Radu Cristian, Boiţă Petrina, Dumitrana Romulus, Călin Didi George, Vlădescu Daniel, Fotin Diana Ionela, Negru Maria şi Grimberg Andrei Costin.

Ce spun procurorii DNA Constanța

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale.

Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

Pe aceeași temă:

Primarul suspendat al Mangaliei scapă de condamnare în Dosarul avocaților. Decizia magistraților




Veste DEVASTATOARE: Copila din Movilița, dispărută de aproape două luni, găsită în interiorul ecluzei, la Agigea

Lumanare

În această dimineață a fost descoperit trupului adolescentei de 15 ani din Movilița, care dispăruse de acasă de pe 23 ianuarie 2026.

IPJ Constanța transmite că, la data de 17 martie 2026, în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în interiorul ecluzei Canalului Dunăre-Marea Neagră, din localitatea Agigea, a fost descoperit cadavrul unei persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul T.F./T.N. Agigea, ai Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, precum și criminaliști.

În urma cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că persoana decedată este o minoră, în vârstă de 15 ani, a cărei plecare voluntară a fost sesizată la data de 23 ianuarie 2026.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.




Monica Macovei, din nou în fața judecătorilor de la Mangalia: Condamnată cu suspendare, fosta ministră cere să nu presteze muncă în folosul comunității

Monica Macovei, Mangalia

Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, este așteptată astăzi, de la orele 12.00, la Judecătoria Mangalia, acolo unde magistrații pun în discuție cererea sa de a nu presta muncă în folosul comunității.

Pentru a nu presta muncă în folosul comunității, Monica Macovei va trebui să prezinte instanței, personal sau prin avocat, acte medicale în acest sens, în caz contrar, i se va revoca suspendarea executarii pedepsei.

Reamintim, Monica Macovei a fost condamnată, definitiv, pe 10 decembrie 2024, la șase luni de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii, la Arhiepiescopia Bucureşti sau la Direcţia de Asistenţă Socială.

În anul 2022, fostul ministru a pătruns cu mașina pe contrasens, în zona podului spre 2 Mai și a lovit un motociclist care circula regulamentar.

Pe aceeași temă:

Monica Macovei, condamnată DEFINITIV pentru vătămare corporală din culpă în dosarul accidentului de la Mangalia




ATENȚIE! Se oprește apa în satul Fântâna Mare, joi, 19 martie 2026

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

Pentru executarea lucrărilor de reabilitare la nivelul rezervorului din cadrul Gospodăriei de Apă Fântâna Mare, din comuna Independența, județul Constanța, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile joi – 19 martie 2026, în intervalul orar 08:00-21:00, în localitatea Fântâna Mare.

După finalizarea acestor lucrări, se vor executa operațiunile de spălare și dezinfectare a rezervorului, pentru asigurarea calității apei distribuite.

Lucrările fac parte din Contractul CL13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana. Stație de tratare: Băneasa. Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tătaru Rezervoare: Zorile și Chirnogeni. Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana, în valoare de aproximativ 52 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zona afectată și îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Reamintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul lor, pe termen lung, vizând asigurarea unor servicii de calitate, sigure și continue.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

 




Eforie, Limanu, Pecineaga, Costinești și 23 August, fără curent electric în această săptămână: Programul sistărilor

Rețele Electrice România, Mangalia Pecineaga, Costinești

Rețele Electrice, firma furnizoare de curent electric la nivelul județului Constanța anunță care noi sistări în sudul litoralului în această săptămână. Limanu, Pecineaga, Costinești și 23 August nu vor beneficia de energie electrică după următorul program:

Ziua / Data Orar Localitatea Strada
Marți, 17.03.2026 08:30 – 16:30 Pecineaga Pecineaga, Vânãtori, abator Pecineaga, RAJA – sursa PUT 3 Pecineaga.
08:30 – 16:30 2 Mai Străzile Falezei, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Portului, Aurel Vlaicu, Dobrogeanu si restaurant Acvamarin.
Miercuri, 18.03.2026 08:30 – 16:30 Dulcești Dulcești – întrerupere totală.
Joi, 19.03.2026 08:00 – 15:00 Eforie Nord Alte detalii: Eforie Nord – Eforie Sud, cu strada Marii.
08:30 – 16:30 Moșneni Agenti economici: cu ferma Agricola, complex Marcus Uranus.

Moșneni, cu ferma Agricola, complex Marcus Uranus – întrerupere totalã.

08:30 – 16:30 Dulcești Agenti economici: Dulcești, Pecineaga, Vânători, abator Pecineaga, RAJA SA – sursa Apa Pecineaga.

NOTA:  întreruperi de scurtă durată între orele: 08:30-16:30

09:00 – 17:00 Costinești Străzile Tineretului, Gãrii, Grigore Berindei, Mãrii si Brizei – întrerupere parțiala.
Vineri, 20.03.2026 08:30 – 16:30 Vama Veche Agenti economici: cu stația de pompare SP2 RAJA Vama Veche.

 




Scrisoare DESCHISĂ a deputatului Daniel Georgescu: „Domnule Ilie Bolojan, nu sunteți premierul reformei, ci al austerității și al sărăciei”

Daniel Georgescu

Într-o scrisoare publică adresată premierului Ilie Bolojan, deputatul PSD Daniel Gheorghe Georgescu afirmă că reforma acestuia lovește cel mai tare în pensionari, familii vulnerabile și copii.

„Să îi fie clar premierului Ilie Bolojan: PSD nu a intrat la guvernare pentru a gira austeritate și nedreptate socială.

Am intrat în această coaliție pentru stabilitate, pentru responsabilitate și pentru a susține reforme reale, care să modernizeze statul și să protejeze economia și oamenii.

Dar reforma nu înseamnă să tai de la cei care au cel mai puțin.

Nu înseamnă austeritate impusă pensionarilor, familiilor vulnerabile sau copiilor care au nevoie de sprijin.

Bugetul de stat pentru 2026 a fost întârziat nepermis, iar modul în care premierul Ilie Bolojan a gestionat această situație a creat blocaje și incertitudine pentru economie și pentru milioane de români.

PSD va vota bugetul din responsabilitate față de țară. România are nevoie de buget. Dar îl vom vota cu amendamentele necesare, pentru a corecta ceea ce Guvernul a refuzat să includă.

Așa cum a transmis și președintele PSD, Sorin Grindeanu, mandatul nostru politic este limpede: românii vulnerabili trebuie protejați.

Bugetul trebuie să conțină măsuri de solidaritate pentru pensionarii cu venituri mici, pentru familiile aflate în dificultate, pentru mamele și copiii care au nevoie de sprijin real din partea statului.

Nu putem accepta ca, în timp ce românii se confruntă cu scăderea puterii de cumpărare și cu creșterea costului vieții, Guvernul să lase bugetul fără miliarde de lei prin facilități fiscale acordate marilor corporații.

În schimb, românii vulnerabili sunt lăsați singuri. Pensionarii, familiile cu venituri mici și copiii cu dizabilități primesc doar explicații despre „responsabilitate” și austeritate.

PSD a redactat deja amendamentele care pot finanța pachetul de solidaritate pentru aproximativ 3 milioane de români, cu un impact bugetar redus, de doar 0,16% din PIB.

Așadar, nu vorbim despre lipsa banilor.

Vorbim despre priorități greșite.

Domnule Ilie Bolojan, PSD a intrat la guvernare pentru reformă și responsabilitate. Dar ceea ce faceți astăzi nu este reformă.

Reforma nu înseamnă tăieri și austeritate pentru cei mai vulnerabili, în timp ce corporațiile sunt protejate.

Iar dacă aceasta este direcția în care vreți să duceți România, atunci românii văd deja adevărul: nu sunteți premierul reformei, ci premierul austerității și al sărăciei.

Și, din păcate, așa veți rămâne în memoria oamenilor: Ilie-Sărăcie”.




Gardienii viitorului din Mangalia: Elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială Gala Galaction au ecologizat plaja orașului

Gardieni plaja.jpg

Astăzi, elevii clasei a II-a B din Școala Gimnazială ,,Gala Galaction” Mangalia au fost voluntari, participând la o acțiune de ecologizare a unei porțiuni de plajă din localitate.

Plini de entuziasm, având saci de gunoi și mănuși, au curățat, fără să se plângă de greutatea misiunii (având în vedere că deșeurile erau din materiale variate și de diferite mărimi), o porțiune din plaja Mangalia, apoi au distribuit mesaje ecologice, realizate de ei, referitoare la salvarea naturii, necesitatea protejării acesteia.

Prin realizarea acestei activități s-a urmărit și promovarea educaţiei cetăţenilor din cartierul școlii în spiritul dobândirii unui comportament eco-civic.

Lucrul în echipă i-a ajutat să găsească soluții creative pentru a duce la sfârșit misiunea lor, cea de agenți de mediu – gardieni ai viitorului.

Încă din luna noiembrie 2025, acest colectiv a desfășurat diferite activități  în cadrul proiectului eTwinning ,,Enviro Agents- Guardians of the Future” alături de școli din Turcia, Grecia, Italia, Polonia, Republica Moldova.

Au început cu confecționarea costumelor de agenți-gardieni, au continuat cu identificarea zonelor curate și poluate, au concurat în crearea unui logo al proiectului, au scris și au dramatizat scurte scenete în care Pământul  este bolnav din cauza acțiunilor oamenilor iresponsabili, au realizat materiale educaționale din obiecte reciclate pe care le-au folosit în diferite secvențe ale orelor de curs.

Prin intermediul activităților acestui proiect, de explorare a naturii, reciclare și conservare a apei, elevii își asumă responsabilitatea pentru protejarea mediului și își exprimă cunoștințele prin produse creative. Proiectul sporește creativitatea, responsabilitatea față de mediu și comunicarea interculturală.




OFICIAL: S-a încheiat votul public în cadrul Concursului Apa este viață! 2026

Apa este viață! – 2026

Perioada de vot public pentru Concursul de pictură și desen Apa este viață! 2026, organizat de RAJA S.A. cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, s-a încheiat conform calendarului anunțat.

Timp de zece zile, publicul a avut ocazia să descopere și să susțină lucrările realizate de copiii din județul Constanța, înscrise în concurs sub tema ediției din acest an – „Apa pentru toți”. Peste 300 de desene au fost promovate în mediul online, bucurându-se de susținerea părinților, profesorilor și prietenilor.

În urma analizării modului în care au fost acordate voturile, s-a constatat că, în anumite situații, distribuirea intensă a lucrărilor în mediul online a generat aprecieri provenite și de la conturi din afara României sau de la conturi care ridică suspiciuni privind autenticitatea acestora.

Conform Regulamentului concursului, în etapa de jurizare vor intra primele 25 de lucrări din fiecare categorie de vârstă, clasate în funcție de numărul de aprecieri valide, respectiv voturi provenite de pe conturi Facebook reale și de pe teritoriul României.

În perioada următoare va avea loc verificarea respectării condițiilor de participare și jurizarea lucrărilor de către o comisie organizată la nivelul RAJA S.A., care va desemna câștigătorii acestei ediții.

„Rezultatele finale vor fi anunțate pe pagina de Facebook și pe site-ul RAJA S.A., vineri, 20 martie 2026.

Vă invităm să urmăriți canalele noastre de comunicare pentru aflarea câștigătorilor acestei ediții”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




Șefa ISJ Constanța, prof. Claudia Portase: „5.516 de elevi din județ au susținut simularea națională a examenului de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a”

simularea națională, examen, simulări

La nivelul județului Constanța simularea națională a examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a s-a desfășurat fără probleme, transmit reprezentanții ISJ Constanța.

Astăzi, luni, 16 martie 2025, a avut loc proba de limba română în cadrul simulărilor naționale pentru elevii claselor a VIII-a.

Potrivit prof. Claudia Portase, Inspector Școlar General, din totalul de 5.884 de elevi înscriși, 5516 elevi au susținut proba scrisă la limba și literatura română.

Mâine, marți, 17 martie 2026, începând cu ora 9.00 elevii din clasele a VIII-a vor susține proba de matematică.

Săptămâna viitoare vor avea loc simulările examenului de bacalaureat 2026.

Calendar simulare Bacalaureat 2026

  • 23 martie – Limba și literatura română (E.a)
  • 24 martie – Proba obligatorie a profilului (E.c)
  • 25 martie – Proba la alegere a profilului și specializării (E.d)
  • 26 martie – Limba și literatura maternă (E.b)
  • 3 aprilie – Comunicarea rezultatelor

FOTO: Facebook




Fostul consilier personal al primarului suspendat Cristian Radu, Valentin Ciuraru, vrea să revină pe funcție: A contestat decizia de concediere

Cristian Radu, Valentin Ciuraru

Pus pe liber pe 20 februarie 2026, fostul consilier personal al primarului suspendat Cristian Radu, Valentin Ciuraru, contestă, în instanță, decizia de concediere.

Pe rolul Tribunalului Constanța, Secția I Civilă, a fost înregistrat, pe 13 martie 2026, dosarul 1434/118/2026, privind contestația la decizia de concediere, luată de viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu pe 20 februarie.

Reamintim, Valentin Ciuraru a deținut funcția de consilier local PNL în mandatul 2016-2020, ulterior fiind numit de primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, în funcția de consilier personal.

Tot la finele săptămânii trecute, o altă apropiată a primarului Radu, fostul manager al Spitalului Municipal Mangalia, a dat primăria în judecată, pentru a reveni pe funcție.

FOTO: Valentin Ciuraru Facebook




ALERTĂ la Limanu! ARDE acoperișul unui imobil de pe strada Stejarului

Incendiu Limanu

Pompierii militari ai ISU Dobrogea acționează, la această oră, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de pe strada Stejarului din Limanu.

La fața locului acționează autospecialele de stingere ale Stației Mangalia.

UPDATE:

Incendiul a fost stins în jurul orei 1.00, azi noapte. A ars acoperișul casei pe o suprafață de 100 de metri pătrați, transmite ISU Dobrogea.




(FOTO/VIDEO) Accident MORTAL pe DN 3 Ostrov-Constanța, între localitățile Cobadin și Ciocârlia

accident mortal la Cobadin

Un grav accident rutier a avut loc, astăzi, 15 martie, pe DN 3 Ostrov-Constanța, între localitățile Cobadin și Ciocârlia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dr. Claudia Tatarici, la accident au fost trimise două ambulanțe și elicopterul SMURD.

SAJ Constanța transmite că, în urma accidentului rutier, o femeie a murit la fața locului. Un bărbat a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism al coloanei și o femeie cu leziuni ale bazinului, ambii conștienți, au fost transportați la spital.

Alte două persoane au leziuni minore și au refuzat transportul la spital.

accident mortal la Cobadin
accident mortal la Cobadin

accident mortal la Cobadin
accident mortal la Cobadin




(VIDEO) Razii de amploare la Mangalia, Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun

Razii la Mangalia, Limanu, 23 August

În noaptea de 14/15 martie, polițiștii din Mangalia, cei ai Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche-2 Mai și Secției 3 Poliție Costinești au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență din segmentul stradal, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau alte substanțe.

Activitățile, la care au participat aproximativ 60 de forțe de ordine, au avut loc atât în municipiul Mangalia, cât și în localitățile Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun.

Astfel, polițiștii au legitimat 307 persoane și au verificat 6 săli de jocuri de noroc și operatori economici, totodată fiind oprite, pentru control, 226 de autovehicule.

În urma acțiunii, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, dintre care 53 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere.

Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, al Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, precum și al polițiștilor de frontieră, pompierilor și reprezentanților I.T.M. Constanța.




Accident rutier la Limanu: Un șofer beat a fugit de polițiști și a intrat într-un gard

Accident Limanu

Ieri seară, în jurul orelor 22.00, un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, a condus agresiv și a intrat, într-un final, într-un gard.

Aseară, în jurul orei 22:00, un bărbat de 37 de ani a decis că semnalele polițiștilor sunt opționale, iar stilul de condus agresiv este soluția pentru a scăpa de control.

După ce a ignorat semnalul regulamentar de oprire și a condus agresiv prin localitatea Limanu, „cursa” s-a încheiat brusc, în decor, într-un gard care a pus punct iresponsabilității.

Dincolo de imaginea mașinii avariate, bilanțul este unul dur: 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, o amendă de peste 3.800 de lei și statutul de pieton pentru următoarele 180 de zile.

„Din fericire, singura „victimă” a fost caroseria mașinii, însă neatenția și alcoolul nu iartă de două ori.

Drumul public nu este pistă de raliu, iar siguranța nu se negociază. Alegeți să conduceți responsabil!”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.




Spitalul Municipal Mangalia angajează îngrijitoare. Ce condiții se solicită

Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a unui post temporar vacant de îngrijitoare, cu normă întreagă, la Secția Ortopedie traumatologie.

Potrivit anunțului unității medicale, taxa de concurs este de 25 de lei

Conditii specifice  pentru ocuparea postului de îngrijitoare :

  1. a) școală generală;
  2. b) nu se solicită vechime în muncă sau specialitate.

Concursul va consta intr-o probă scrisă tip grilă și o probă interviu.

Calendarul concursului:

  1. Dosarele de concurs se depun la Biroul resurse umane în perioada 16.03.2026 – 20.03.2026, inclusiv, în intervalul orar 10.00-12.00.
  2. Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se vor afișa la data de 24.03.2026, ora 16.00.
  3. Proba scrisă se va desfășura în data de 16.03.2026, ora 10.00, la Pavilionul administrativ.
  4. Proba interviu se va desfășura în data de 01.04.2026, ora și locul desfășurării se vor comunica odată cu rezultatul probei scrise. La proba interviu vor putea participa numai candidații declarați admiși la proba scrisă.
  5. Rezultatele probei scrise și probei interviu se vor afișa în maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe.
  6. Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, probei scrise și a interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept. Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se în termen de cel mult o zi lucrătoarea de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, probei scrise și a interviului.
  7. Rezultatele finale se vor afișa la data de 03.04.2026, ora 12.00 .

Relații suplimentare se pot obține la Spitalul Municipal Mangalia din strada Carol Davila nr.3 și la telefon 0241752260.