Care este situația unităților de învățământ la ora 08.30 din județul Constanța astăzi, 19 februarie 2026

scoala_elevi

Situația unităților de învățământ la ora 08.30 din județul Constanța – 19 februarie 2026 este următoarea:

• Școala Pantelimon și Școala Saraiu trec în online, transportul copiilor este dificil. Se asigură serviciu de permanență pentru verificarea sistemelor (încălzire, electric, apă curentă).

• Școala din Albești – se verifică situația la Vârtop. Cei 4 elevi de învățământ primar de la Coroana nu pot fi aduși azi la Școala din Albești deoarece nu poate urca microbuzul dealul din cauza poleiului. La ora 10.00 Primăria va trimite utilaje.

• Negru Vodă are probleme cu transportul elevilor și CA al instituției a decis să treacă în online. Doar învățământul primar face cursuri fizic. La Școala Gimnazială Nr. 1 Darabani – structură la Liceul Negru Vodă ciclul primar va face orele online.

• Liceul Tehnologic ,,Carsium” își desfășoară activitatea cu prezență fizică (primar și gimnazial), iar învățământul liceal își desfășoară activitatea în online prin hotărâre CA.

• Școala Gimnazială Nr 1 Cuza Vodă: înv. primar 8.00-11.30- on-line; înv. gimnazial 12.30-18.20-prezență fizică.

• Școala Gimnazială Nr. 1 Peștera – cursuri online – hotărâre CA a unității de învățământ.

• La Școala din Seimeni situația este următoarea (conform hotărârii CA): grădinița și clasele 0-IV suspendare (8-12); clasele V-VIII vor funcționa după programul normal de la ora 12.00.