2026 îl găsește pe Cristian Radu după gratii? Când va afla primarul ARESTAT al Mangaliei dacă rămâne în pușcărie sau pleacă acasă

Cristian Radu

Judecătorii Tribunalului Constanța au admis, săptămâna aceasta, cererea procurorilor DNA de a-i menține măsura arestului preventiv lui Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei.

Cristian Radu a formulat, imediat, apel la decizie, iar acesta se va judeca pe 30 decembrie 2025. Până în prezent, toate deciziile Curții de Apel i-au fost defavorabile primarului din Mangalia, judecătorii considerând legală și temeinică măsura arestului preventiv.

Cristian Radu este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.

Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:

– în perioada 2022 – 2024 ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia, fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;

– în cursul anului 2023 ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;

– în cursul anului 2023 ar fi pretins suma de 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 30.000 de euro, pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;

– în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025 ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.

Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.

În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian i-ar fi instigat pe inculpatul V.A.Ș. și pe o altă persoană să achiziționeze din fondurile societăților comerciale administrate de aceștia două autoturisme marca BMW pentru suma totală de 942.284 lei și să achite din fondurile unei societăți costurile de service pentru unul dintre autoturisme. Cele două autoturisme ar fi fost folosite exclusiv de către inculpatul Radu Cristian, prin punerea lor la dispoziție, cu titlu gratuit, de către reprezentanții societăților respective.

În urma investigațiilor financiare efectuate în cauză, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată confiscarea extinsă a sumei totale de 2.183.199,15 lei de la inculpatul Radu Cristian, întrucât acesta nu justifică dobândirea licită a sumei respective.

În vederea confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită și a confiscării extinse, în cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Radu Cristian și soției acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

ACCIDENT pe DN39, între Eforii: Un șofer a făcut praf un stâlp de electricitate

Accident Eforie, stâlp de electricitate

Un autoturism a intrat, azi noapte, într-un stâlp de electricitate de pe marginea DN39, între Eforie Sud și Nord.

Pompierii anunță că au intervenit la fața locului cu autospecială de stingere, alături de o ambulanță a SAJ.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, în accidentul rutier a fost implicată o singură victimă, un bărbat de 47 de ani, conștient, cooperant.

Acesta a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.

Avarie RAJA! Se oprește apa în Eforie Nord. Iată strada afectată

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada 23 August (Complex Marea Neagră) din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi, 24 decembrie 2025, în intervalul orar 11:30 – 17:00.

În acest timp sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada 23 August.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare), motiv pentru care este recomandat utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe utilizatori că echipele de intervenție vor interveni operativ pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei, în cel mai scurt timp“, potrivit RAJA.

INCENDIU azi noapte în incinta portului Mangalia: Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Incendiu

Un incendiu a izbucnit azi noapte, în jurul orei 1.00, în incinta portului Mangalia.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, pentru stingerea focului au intervenit pompierii Sectiei Mangalia, cu doua autospeciale de stingere, autoscara, o ambulanță SMURD, precum și o a treia autospecială de stingere de la Stația Tuzla.

UPDATE:

Incendiul a fost lichidat, a ars o magazie de aproximativ 100 mp.

FOTO cu rol ilustrativ

(VIDEO) PROTEST la Mangalia: Zeci de mașini circulă, claxonând, între oraș și 2 Mai

Protest Mangalia

Aproape 80 de autovehicule care claxonează, circulă pe ruta Limanu-2 Mai-Mangalia-Neptun și retur. Acestea participă la un protest spontan îndreptat, cel mai probabil, împotriva măsurilor Guvernului.

Dobrogea: Avertizare COD GALBEN de intensificări ale vântului, ninsori viscolite și polei. Ce transmit drumarii

Untitled-2

ANM a emis marți dimineață, pentru Dobrogea, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă și polei, valabilă în intervalul 24 decembrie, ora 12.00 – 25 decembrie, ora 20.00.

Temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului cu viteze de 50…70 km/h.

În noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) și în prima parte a zilei de joi (25 decembrie) în Muntenia, sudul Olteniei și în nordul Dobrogei vântul va viscoli ninsoarea, iar vizibilitatea va scădea temporar sub 100 m. În Oltenia va continua să ningă viscolit până în seara zilei de joi (25 decembrie).

În vestul Carpaților Meridionali și în Oltenia se va depune strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 10 și 20 cm și izolat de peste 25 cm.

Pe alocuri se va depune polei și se va forma ghețuș.

Societatea Drumuri Județene a transmis un comunicat, referitor la codul galben:

Urmare a atenționării cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie, DJCT a luat toate măsurile pentru a preîntâmpina și a limita efectele vremii nefavorabile.

Avem achiziționate materiale antiderapante suficiente pentru a acționa: 2.400 de tone de sare și 4.000 de tone de nisip. Sunt pregătite 90 de utilaje și mașini pentru deszăpezirea drumurilor județene constănțene.

Rugăm participanții la traficul rutier să nu se aventureze când condițiile meteorologice sunt neprielnice și să se informeze despre starea carosabilului înainte de a pleca la drum.

Serviciul Dispecerat al DJCT funcționează non stop și poate fi apelat la numerele de telefon: 0241 630 696 sau 0735 008 802.

(VIDEO) Jandarmii constănțeni, alături de o vârstnică din Vârtop, comuna Albești

Jandarmii constănțeni, alături de o vârstnică din Vârtop

În pragul sărbătorilor de iarnă, jandarmii constănțeni au ales să fie mai mult decât oameni în uniformă și au adus sprijin și speranță pentru o femeie de 69 de ani din satul Vârtop, comuna Albești. Femeia trăiește singură, fără ajutor și cu puține resurse pentru un trai decent.

„În prag de iarnă bătrâna era fără posibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului de zi cu zi. Aflând despre situația ei, jandarmii s-au mobilizat imediat și au reușit să îi cumpere lemne pentru a avea căldură în casă precum și provizii care să îi aducă un pic de liniște în aceste zile.

Pentru ea, nu au fost doar lemne și alimente. Au fost dovada faptului că nu este singură. Iar pentru noi, a fost încă un memento al faptului că, dincolo de misiuni și atribuții, adevărata forță stă în solidaritate și umanitate”, au transmis jandarmii constănțeni.

Se înființează Serviciul public de transport în comun la Mangalia: Iată cine va beneficia de gratuitate

Mangalia, autobuze electrice

În cadrul dezbaterii publice pe marginea taxelor și impozitelor locale pe anul viitor, s-au anunțat și schimbări în ceea ce privește transportul public în comun. Primăria va înființa un serviciu de transport în comun, care va fi în subordinea Goldterm. 

Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar Paul Foleanu, gratuitate vor avea doar pensionarii și elevii.

„Ca urmare a faptului că vom accesa cele trei proiecte de fonduri europene, Venus, Cap Aurora și Jupiter, care intră în reabilitare din toamna anului viitor, suntem obligați să avem bandă dedicată transportului în comun prin stațiuni și mai mult decât atât să avem transport public în comun, în stațiuni.

Astăzi nu avem. Avem doar niște autobuze de primărie care circulă pe acolo după un program din oră în oră sau cum circulă.

Avem niște microbuze cărora le-a expirat contractul, trebuie făcută licitație și trebuie băgați în legalitate cumva.

Și atunci, vom înființa Serviciul Public de Transport în Comun pe societatea primăriei, pe Goldterm, în anul viitor.

Probabil că prin martie, aprilie, când vom putea să finalizăm demersurile. Apoi, cele 10 autobuze electrice pe care le avem, vor funcționa cel puțin din 20 în 20 de minute, ca frecvență, prin stațiuni și pe un program de la 6 dimineața până la 1 noaptea.

Evident că vom avea și cheltuieli mai mari decât în prezent.

Și atunci va trebui să punem un cost pentru biletul de transport în comun. Pentru că în prezent merg gratis.

Vom face facilități reducere 100% pentru elevi și pensionari, adică în special pentru locuitorii Mangaliei. Turiștii vor merge cu bilet, ca peste tot.

Nu o să punem un bilet să le rupem capul, dar un 4-5 lei călătoria, cred că în orice oraș atât biletul.

Transportul public în comun nu este rentabil, este subvenționat din bugetul local”.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Mangalia: Ce impozit veți plăti, în 2026, pentru un apartament, o casă și un autoturism

(VIDEO) Mangalia: Ce impozit veți plăti, în 2026, pentru un apartament, o casă și un autoturism

Primaria Mangalia

Un singur cetățean din Mangalia și câțiva hotelieri nemulțumiți de dublarea dărilor locale au participat, astăzi, la dezbaterea privind taxele și impozitele pentru anul viitor.

În sala de ședințe a primăriei, Nicolae Bucovală, Nicolae Moroianu și alți câțiva proprietari de hoteluri din Mangalia și stațiuni s-au plâns de decizia Guvernului de a elimina reducerea de 50% de care beneficiau până în prezent.

„Facem ce facem, asta e legea, am venit aici ca la Vocea României, adică degeaba.

Dar, efectele vor fi grave. Gândiți-vă că putem, ca hotelieri, să ne cerem insolvența, să nu mai plătim la primării nimic, primăriile nu vor mai încasa, iar acestea vor ajunge tot la un fel de insolvență…”, a spus Nicolae Bucovală.

Trecând la ceea ce îi „doare” pe cetățenii Mangaliei, taxele și impozitele pentru anul viitor, administrația locală anunță majorări semnificative:

„Se majorează taxele, impus de noile prevederi ale Codului fiscal.

Vă dau un exemplu: un apartament cu două camera din zona A, pentru care s-a plătit, anul acesta, 176 de lei, va fi, în 2026, 367 de lei.

Pentru o casă de la 623 de lei, impozitul se duce la 1.118 de lei.

La autoturisme, așa cum v-am spus scad impozitele, așa cum ne obligă Codul fiscal, doar la autoturismele Euro 5 și Euro 6, la celelalte se majorează  – semnificativ la hibride- la celelalte zic eu, aproape cu 60%”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu.

Reamintim că, de anul viitor, taxa de salubrizare se va achita odată cu taxele și impozitele locale și nu la asociații, ca în prezent. Taxa este de 26 de lei/lună.

Pe aceeași temă:

Ședință publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026: Cum puteți participa la dezbatere

Cosmin Trușcă (AUR) și-a dat demisia din Consiliul local Mangalia

Cosmin Trușcă

Consilierul local Cosmin Trușcă și-a anunțat, astăzi, demisia. Acesta a postat următorul mesaj:

DECLARAȚIE PUBLICĂ. DEMISIE

Sunt Trușcă Cosmin Vasile, consilier local în Municipiul Mangalia, iar astăzi am luat decizia de a renunța la mandatul de consilier local.

Este o hotărâre grea, asupra căreia am reflectat îndelung. Din respect pentru toți cetățenii Mangaliei – indiferent dacă m-au susținut sau nu – consider necesar să explic public motivele care stau la baza acestei decizii.

La originea demisiei mele se află o dezamăgire profundă față de modul în care este tratat acest oraș. Sunt siderat de dorința acerbă a unor persoane de a menține Mangalia blocată, lipsită de investiții reale, fără direcție și fără viziune, în timp ce sunt servite doar interese mărunte, personale sau de grup.

La fel de dezamăgit sunt de indiferența și pasivitatea unei părți a clasei politice și administrative locale, care aleg să nu reacționeze, să tacă și să accepte compromisuri, doar pentru a-și păstra funcțiile.

Eu nu pot face asta.

Am depus un jurământ – acela de a servi interesul cetățeanului.

Nu pot asista nepăsător la ignorarea problemelor reale ale oamenilor, la frânarea dezvoltării Mangaliei și la transformarea administrației într-un joc de interese.

Pentru mine, funcția publică nu a fost niciodată un scop, ci o responsabilitate. În momentul în care nu mai pot lupta onest și eficient pentru cetățeni, consider că este corect să fac un pas înapoi, cu demnitate.

Rămân același om, cu aceleași principii. Voi continua să fiu implicat civic și social, în afara unei funcții publice, alături de cei care cred, la fel ca mine, că Mangalia merită mai mult.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea lor.

Trușcă Cosmin Vasile”.

UPDATE:

Consilierul local ne-a declarat, ulterior deciziei de a demisiona:

„În administrația locală din Municipiul Mangalia, deciziile importante nu mai sunt rezultatul unui proces transparent și al unui plan comun pentru oraș, ci sunt luate într-un cerc restrâns, ca și cum un singur om ar decide, iar Consiliul Local ar avea doar un rol formal.

Potrivit informațiilor cunoscute la acest moment, se intenționează prelungirea mandatelor sau menținerea în funcții-cheie a unor persoane, ale căror mandate expiră în perioada următoare, fără o consultare reală și fără o strategie clară pentru oraș. Este vorba despre:

  • Anghel Venera – Clubul Pensionarilor
  • Panait Cornelia – Serviciul Social, Direcția GUSUP;
  • Șerban Gheorghe – Fond locativ;
  • Paraschiv Cristian – Achiziții;
  • Huhulea Nicoleta – Resurse Umane.

În ceea ce privește Spitalul Municipal Mangalia, doresc să precizez următoarele: doamna Alina Dan, manager al spitalului, ar urma – conform informațiilor existente – să fie determinată să părăsească funcția, printr-o succesiune de decizii care ar presupune mai întâi intrarea în concediu, iar ulterior numirea domnului Frangopol ca manager interimar, pe fondul unor presiuni politice.

Aceste aspecte nu au fost prezentate, discutate sau asumate public și nici aduse la cunoștința Consiliului Local.

Toate aceste decizii sunt tratate ca fiind deja stabilite, fără transparență și fără informarea consilierilor locali, deși afectează direct funcționarea administrației și a serviciilor publice esențiale pentru cetățeni.

În aceste condiții, este evident că nu mai există un plan comun pentru Mangalia. Prea mulți trag pentru partide, grupuri sau cercuri de influență, și prea puțini pentru interesul real al cetățeanului.

Eu nu pot fi parte din acest mod de a face administrație.

Din acest motiv, în data de 23.12.2025, voi merge la Registratura Primăriei Municipiului Mangalia pentru a-mi depune demisia din funcția de consilier local.

Nu este un gest de renunțare, ci un gest de responsabilitate.

Este un pas înapoi dintr-o funcție, nu din lupta pentru oraș.

Celor care cred că Mangalia este o moșie politică le transmit un lucru clar: ne vom revedea în septembrie 2028.

Până atunci, rămân aproape de oameni și de comunitate, cu aceeași convingere fermă:

Mangalia merită mai mult!”

ULTIMA ORĂ: Judecătorii îl mențin în AREST pe Cristian Radu. Decizia NU este definitivă

Cristian Radu

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis astăzi, 22 decembrie 2025, menținerea în arest preventiv a primarului suspendat Cristian Radu, acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).

Decizia magistraților nu este definitivă și va fi, cu siguranță, atacată de avocații primarului aflat în arest din luna august a acestu an.

Iată soluția publicată în urmă cu câteva minute:

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul Radu Cristian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 49 alin. 1 lit b din Legea 129/2019 cu aplic art. 35 alin 1 din Codul Penal ?i prev. şi ped. de art. 47 din Codul Penal rap la art. 272 alin.1 lit b din Legea 31/1990, cu aplic art. 38 alin.1 din Codul Penal.

Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 20.01.2026. Respinge cererea apărătorilor inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.A.Ș., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.

Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:

– în perioada 2022 – 2024 ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia, fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;

– în cursul anului 2023 ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;

– în cursul anului 2023 ar fi pretins suma de 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 30.000 de euro, pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;

– în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025 ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.

Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.

În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian i-ar fi instigat pe inculpatul V.A.Ș. și pe o altă persoană să achiziționeze din fondurile societăților comerciale administrate de aceștia două autoturisme marca BMW pentru suma totală de 942.284 lei și să achite din fondurile unei societăți costurile de service pentru unul dintre autoturisme. Cele două autoturisme ar fi fost folosite exclusiv de către inculpatul Radu Cristian, prin punerea lor la dispoziție, cu titlu gratuit, de către reprezentanții societăților respective.

În urma investigațiilor financiare efectuate în cauză, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată confiscarea extinsă a sumei totale de 2.183.199,15 lei de la inculpatul Radu Cristian, întrucât acesta nu justifică dobândirea licită a sumei respective.

În vederea confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită și a confiscării extinse, în cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Radu Cristian și soției acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Accident rutier pe DN39, la ieșire din Mangalia: Sunt patru mașini implicate

accident rutier Mangalia

În această după amiază a avut loc, pe DN39, la ieșire din Mangalia spre Constanța, un carambol cu patru autoturisme implicate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în accident au fost implicate patru autoturisme.

Nu au fost înregistrate victime, ci numai pagube materiale.

FOTO: Marian Rusu

RAZIE la Mangalia: Polițiștii au aplicat amenzi de aproape 20.000 de lei. Un șofer s-a ales cu dosar penal

Poliția mangalia

La data de 19 decembrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate 94 de persoane și au fost verificate 89 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 18.000 de lei.

Reamintim că ieri, 19 decembrie, în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței din municipiul Mangalia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

A dat peste cap etilotestul: Șofer beat criță, prins pe șoseaua Constanței din Mangalia

Șofer beat Mangalia

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței din municipiul Mangalia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Cristian Radu mai are de așteptat: Judecătorii au AMÂNAT decizia privind măsura arestului preventiv

Cristian Radu

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis să amâne pronunțarea în dosarul lui Cristian Radu, privind măsura arestului preventiv.

Decizia magistraților a fost amânată pentru luni, 22 decembrie 2025.

Cristian Radu este în spatele gratiilor din luna august 2025, fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită și spălare de bani.

Ieri, 16 decembrie, acesta a fost trimis în judecată, alături de Adrian Vasilache, directorul Regional Air Services Tuzla.

Din 2026 cetățenii Mangaliei vor achita taxa de salubrizare odată cu impozitele locale

Ședință de consiliu Mangalia

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință din 2025, ca taxa de salubrizare să nu mai fie achitată la asociații, ci direct, la Serviciul de Taxe și Impozite, odată cu dările anuale.

„Până în prezent, municipiul Mangalia a avut un tarif de salubritate aprobat prin hotărâre de consiliu local, care era încasat de către asociațiile de locatari de la toți cetățenii din municipiu Mangalia – ce care locuiesc la bloc. Cei care locuiau acasă aveau contracte individuale cu societatea de salubrizare.

De la 1 ianuarie se schimbă radical această situație și va trebui să transmitem pe toate canalele faptul că, cei care locuiesc la bloc nu vor mai plăti la asociații gunoiul.

Această taxă de gunoi vor trebui să o plătească odată cu taxele și impozitele, la Primăria Municipului Mangalia.

Diferența între cât plăteau în trecut și cât plătesc acum nu este foarte mare.

Am încercat să o facem cât mai redusă. Este vorba de 26 lei de persoană pe lună.

O să fie puțin dificil să o încasăm pentru că mai întâi trebuie făcută baza de date cu toți cetățenii municipiului Mangalia prin completarea unor declarații pe care vom încerca să le facem și prin asociațiile de locatari și prin doamnele care lucrează la serviciu taxe și impozite când vor veni cetățenii să le achite.

Diferența va fi că până în prezent plăteau lunar această taxă de gunoi la asociații, acum vor trebui să o plătească până la 31 martie pe primele șase luni ale anului și până la 31 septembrie, pe următoarele șase luni.

Va fi o cheltuială mai mare dintr-o dată. Rugămintea mea este ca toată lumea să înțeleagă că legislația s-a schimbat, am evoluat și că nu e corect ca acel tarif de salubrizare să fie colectat de societatea care face serviciul public de colectare.”, a declarat, în cadrul ședinței, viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu.

ALERTĂ în județul Constanța! Un deținut a EVADAT de la Poarta Albă: Sunați la 112 dacă îl vedeți

deținut EVADAT de la Poarta Albă

Polițiștii constănțeni sunt în alertă și au organizat filtre în județul Constanța după ce un deținut a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă (secția Valul lui Traian).

Acesta se numește Ionuț Văcărașu, are 24 de ani și ispășea o pedeapsă de 4 ani si 7 luni pentru tâlhărie.

A spus că are nevoie de medic, a fugit de lânga agent.

Daca îl vedeți, sunați la 112!

(VIDEO) Mascații au săltat doi tineri care vindeau droguri la Costinești și București

Mascați, droguri Costinești

Polițiștii BCCO Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, de 20 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina persoanei de 24 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în intervalul septembrie – noiembrie 2025, persoanele ar fi comercializat, în municipiul București și în stațiunea Costinești, diferite cantități de canabis (drog de risc) și substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), cu sume între 300 și 1.000 de lei.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate substanțele interzise tranzacționate, iar, în urma celor 5 percheziții domiciliare, din data de 17 decembrie a.c., efectuate de către polițiști, în județul Constanța și municipiul București, au fost descoperite și ridicate aproximativ 90 de grame de canabis, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și în euro, precum și alte mijloace de probă.

La data de 17 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanelor cercetate.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

(VIDEO) Cum puteți obține voucherul de 50 de lei de la stat pentru plata facturii la electricitate: Cine sunt consumatorii eligibili

De la 1 iulie 2025 până în martie 2026, statul acordă voucher de 50 de lei pentru plata facturii de energie electrică, destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse.

De la 1 iulie 2025 până în martie 2026, statul acordă voucher de 50 de lei pentru plata facturii de energie electrică, destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse.

  • Cine poate beneficia: persoane singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familii cu venituri pe membru sub 1.784 lei/lună.
  • Cum soliciți: online, pe platforma epids.mmuncii.ro, sau direct la primărie/poștă.
  • Cum plătești factura: mergi la Poșta Română cu voucherul, factura și buletinul. Nu se percepe comision, iar dacă factura e mai mare de 50 lei, plătești doar diferența.

Dacă nu te descurci, poți solicita sprijin la primărie sau la oficiul poștal.

În video afli rapid cine poate primi acest ajutor și cum se folosește voucherul la plata facturii.

OFICIAL de la DNA! Cristian Radu și Adrian Ștefan Vasilache, trimiși în judecată. Procurorii acuză: șpăgi de sute de mii de EUR, țoale de lux și BMW-uri

Cristian radu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).